Certificarea şi
Acreditarea Calităţii
6/16/2009
Cuprins
Cuprins.......................................................................................................................2
1. CERTIFICAREA.........................................................................................................3
1. 1.Consideraţii generale de certificare a calităţii .................................................3
1.2. Certificarea calităţii produselor şi serviciilor ....................................................4
1.3. Certificarea calităţii produselor şi serviciilor în Comunitatea Economică
Europeană............................................................................................................... 7
1.4. Certificarea sistemului calităţii ......................................................................10
1.5 Auditul calităţii................................................................................................ 12
2. ACREDITAREA.......................................................................................................17
2
Certificarea şi acreditarea
1. CERTIFICAREA
1. 1.Consideraţii generale de certificare a calităţii
3
Relaţiile normale între producãtorul sau prestatorul de servicii şi clientul,
consumatorul sau beneficiarul unor servicii a impus acceptarea unui partener
intermediar, terþ, care să garanteze calitatea.
4
- controlul de către o primă parte – fabricantul însuşi – care
declară conformitatea produsului său cu caietul de sarcini, printr-o
declaraţie de conformitate. Recunoaşterea pe piaţă a unei astfel de
etichete va depinde de imaginea mărcii producătorului sau sectorului;
- controlul de către o a doua parte: fiecare client îşi controlează
furnizorul său. Dezavantajul acestui sistem este că furnizorul suferă
controale multiple de la mai mulţi clienţi iar o problemă de calitate
descoperită de unul dintre clienţi nu este comunicată şi celorlalţi;
- controlul de către o a treia parte, care se numeşte certificare şi
care rezolvă toate problemele evidenţiate mai sus.
5
Activitatea de certificare va impulsiona activitatea de standardizare, astfel încât cele două
activităţi au devenit un cuplu ce se determină reciproc. Standardul este un instrument economic al statului
şi orice certificat se sprijină, în principal, pe standarde. Evoluţia certificării în raport cu cerinţele pieţei
influenţează activitatea de standardizare şi invers, standardizarea trebuie să ţină pasul cu evoluţia tehnicii
şi deci influenţează la rândul ei certificarea. Organismele certificatoare colaborează cu organismele
naţionale de standardizare şi mai mult, certificarea constituie una din principalele surse de finanţare ale
acestor organisme.
Certificarea de sistem - care atestă conformitatea sistemului calităţii dintr-o organizaţie în raport cu
un referenţial (ISO 9001, QS 9000, ISO 16949). Constituie o practică frecventă publicarea în
documentele de prezentare a organizaţiei (la manifestări interne şi internaţionale, în cataloage, manuale,
prospecte etc.) a facsimilului de certificare a sistemului calităţii.
Certificare de persoane - care atestă calificarea oamenilor într-un anumit domeniu.
6
Figura 1. Simbolurile grafice ale mărcilor de calitate germane
TÜV şi de securitate GS
7
• Pentru apărarea intereselor generale urmărite de toate statele
membre, gradul de disciplină ce se cere adoptat pentru grupe de
produse specifice este limitat la definirea unor cerinţe esenţiale, care
exprimă astfel de obiective;
• Cerinţele esenţiale sunt definite de directive comunitare, pentru a
demonstra că şi produsele proprii respectă cerinţele respective;
• Corespondenţa produselor la cerinţele prescrise este evidenţiată de
aplicarea mărcii CE pe produs.
8
mărci de conformitate pentru produsele sale, în conformitate cu regulile
schemei de certificare.
Certificarea mărcii CE se face numai de organisme abilitate, efectuate
de organismele notificate. Organismul notificat este un laborator de
încercare sau alt organism desemnat de către un Guvern Naþional comunicat
Comisiei comunitare, ca fiind indicat să funcţioneze pentru certificarea
conformităţii cu cerinþele esenþiale prescrise în directivele comunitare.
Directivele comunitare se referă la documentele elaborate de CEE
pentru admiterea în comerţ a produselor şi a cerinţelor pe care acestea
trebuie să le îndeplinească. Pentru certificarea şi obţinerea mărcii CE trebuie
să fie realizate succesiv următoarele activităţi:
9
1.4. Certificarea sistemului calităţii
10
Pieþei Comune. În cazul apariţiei unor produse sau procese defectuoase,
producătorul poate utiliza ca argument juridic, faptul că a luat totuşi toate
măsurile posibile implementând în acest scop un sistem al calităţii care a fost
certificat.
Certificarea sistemelor calităţii presupune parcurgerea următoarelor
faze:
• pregătirea auditului certificării;
• examinarea documentaţiei sistemului calităţii;
• efectuarea auditului de certificare;
• acordarea certificării şi supravegherea respectării condiţiilor
certificării.
11
suplimentare. Pe baza constatãrilor auditorilor se întocmeşte un Raport
de neconformitãþi (dacã acestea au fost descoperite). Auditul se
încheie cu o şedinþã de închidere, la care responsabilul de audit
prezint conducerii toate rezultatele pozitive sau negative ºi
neconformitãþile constatate.
Dupã terminarea acestor activitãţi, responsabilul de audit, de comun
acord cu întreaga echipã de audit, întocmeşte un Raport-sintezã, cu
constatãrile principale ale echipei de audit. Ulterior, echipa de audit
întocmeşte Raportul de audit în redactarea finalã.
12
rezultatele lor, referitoare la calitate, corespund dispoziţiilor prestabilite,
dacã aceste dispoziţii sunt efectiv implementate şi corespunzãtoare pentru
realizarea obiectivelor.
obiectul lor , în :
• auditul calitãţii produsului/serviciului;
• auditul calitãţii procesului;
• auditul sistemului calitãţii.
13
iar programarea este fãcutã de Departamentul Calitate al organizaþiei. În
cadrul auditului se iau în considerare procedurile sistemului calitate,
specificaţia produsului, documentaţia constructiva, de fabricaţie şi de
utilizare a produsului precum şi mijloacele de muncă utilizate.
14
• analizele referitoare la materiile prime, componente şi materialele
prelucrate în proces;
• rezultatele încercãrilor efectuate în cazul pieselor la care se aplicã
autocontrolul;
• elaborarea unor documente intermediare, cuprinzând rezultatele
examinãrii
• elementelor menþionate (liste de verificare, rapoarte de examinare
etc.);
• elaborarea „raportului de audit”, cu specificarea clarã a
neconformitãţilor constatate;
• analiza neconformitãţilor şi a cauzelor acestora;
• stabilirea mãsurilor corective sau de îmbunãtãþire necesare coroborate
cu
propuneri privind:
1. modificarea echipamentelor utilizate;
2. perfecţionarea planificãrii fabricaţiei;
3. modificarea structurii procesului de fabricaþie;
4. perfecþionarea metodologiei de asigurare a calitãþii materiilor
prime, materialelor prelucrate;
5. corectarea desfãşurãrii anumitor faze ale procesului.
6. supravegherea aplicãrii mãsurilor corective sau de
îmbunãtãţire
stabilite.
15
se vor raporta ca neconformitãţi majore; neconformitãþi minore sau
observaþii simple;
• reuniunea de încheiere care are loc cu conducerea întreprinderii
înainte de elaborarea raportului de audit.
• elaborarea şi gestionarea documentelor auditului cu fazele de
elaborare a documentelor de audit şi difuzarea acestora respectiv
pãstrarea documentelor auditului;
• încheierea auditului o datã cu predarea raportului de audit clientului;
• urmãrirea acţiunilor corrective
16
Figura 3. Metodica generalã a desfãşurãrii unui audit
2. ACREDITAREA
17
auditul prin eşantionare a produselor, serviciilor sau sistemelor care au fost
certificate, inspectate sau încercate.
În scopul asigurării unei baze unitare pentru acreditare, organismele
europene de standardizare CEN şi CENELEC au elaborat standarde europene
EN 45000, care sunt obligatorii în ţările membre UE.
Bibliografie
18
3. Mitonneau, H. Iniţiere în auditul calitãţii, traducere, Editura
Niculescu,
Bucureşti, 2000.
Anexa 1
Declaraţie de conformitate
19
Anexa 2
Certificat de conformitate
20
21