UNIVERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE STIINTA AGRICOLE INGINERIE ALIMENTARA SI PROTECTIA MEDIULUI

MASTER: MANAGEMENTUL PROCESARII MODERNE A ALIMENTELOR

DISCIPLINA:

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

Prof.univ.dr.ing DUSE DAN MANIU

TEMA REFERAT 2 :

Miron Cozma vs James Ridle Hoffa

MASTERANT:

biolog Alexandra Noje

2010
PORTRETUL "LUCEAFĂRULUI HUILEI":

Miron Cozma - "Luceafărul Huilei" s-a născut la 25 august 1954 în Derna, judeţul Bihor.
Lider al ortacilor din Valea Jiului pentru drepturile căruia a susşinut întotdeauna că a luptat şi în
acelaşi timp un simbol al răului, al violenţelor, al mineriadelor. Om liber de mai bine de un an,
fostul ortac, devenit între timp pensionar respectabil, se consideră un om care mai are încă multe
de spus.
Un personaj extrem de complex, cu şarm, agresiv uneori, cu o uşoară labilitate psihică.
Aşa îl descriu pe Miron Cozma procurorii care i-au anchetat faptele săvârşite în timpul
mineriadelor. Pe de altă parte, avocaţii lui, cei care l-au apărat în instanţă, cred că are o forţă
morală de invidiat. Cei care l-au păzit însă, gardienii din penitenciare, susţin că fostul lider al
minerilor este o persoană dificilă şi violentă.
Prima mineriadă a fost declanşată în 29 ianuarie 1990. Atunci, minerii nu au avut forţă,
iar urmările politice şi sociale ale revoltei au fost nesemnificative. Încercările au continuat şi o
lună mai târziu. Rezultatul a fost tot nesemnificativ.
Cea mai sângeroasă dintre toate mineriadele a fost, însă, cea din 13-15 iunie 1990. Mii de
mineri au venit atunci în Bucureşti, conduşi de doi lideri: inginerul Nicolae Cămărăşescu şi
subinginerul Miron Cozma. În mineriada din 13-15 iunie 1990 au murit şapte oameni şi au fost
răniţi aproape o mie.
Mineriada a patra a avut loc între 24 şi 28 septembrie 1991. Atunci a fost asediat Palatul
Victoria şi au murit trei oameni. Premierul de atunci, Petre Roman, a fost nevoit să demisioneze.
În august 1994 a avut loc a cincea mineriadă. Minerii conduşi de Cozma au ajuns atunci
până la Rm. Vâlcea. În ianuarie 1999, la a şasea acţiune a minerilor, Miron Cozma ar fi trebuit să
fie încarcerat, în urma condamnării sale definitive. Cozma a organizat o adevărată expediţie în
forţă, cunoscută sub numele de "mineriada de la Costeşti", care a culminat cu agresarea forţelor
de ordine.
Totul s-a terminat prin "Pacea de la Cozia", semnată cu primul-ministru de atunci, Radu
Vasile. În mineriada a şaptea şi ultima, din februarie 1999, pe podul de la Stoeneşti, Cozma şi cei
patru "locotenenţi" ai săi au fost arestaţi.
Apărătorii lui Cozma, care au pledat ani de zile în favoarea lui, au o altă părere despre
fostul lider al minerilor. Viorel Dumitrescu, avocat, spune: "Are o forţă morală de invidiat. Este
convins că toate eforturile pe care le-a făcut şi sacrificiul lui au fost pentru mineri...Eu cred că
acest om este făcut să se expună din dorinţa de a da o mână de ajutor celor aflaţi în suferinţă.
Este genul de om care merge până la sacrificiu, pentru şi în folosul celorlalţi. "
Curtea Suprema de Justitie l-a condamnat definitiv la 18 ani de inchisoare pentru
mineriada din septembrie 1991, sub acuzatia de subminare a puterii de stat, din care a executat 7
ani. A fost gratiat pe 15 decembrie 2004 de presedintele Ion Iliescu, care peste doua zile a
revocat actul de gratiere, Cozma fiind reincarcerat.
In dosarul mineriadei de la Costesti, din 1999, cand trupele de jandarmi au fost batute de
mineri, Miron Cozma a fost condamnat la 10 ani de inchisoare, sentinta atacata cu recurs. A mai
fost condamnat, alaturi de alte cinci persoane, in dosarul “Stoenesti”, sub acuzatia de subminare
a puterii statului. Este pus sub acuzare in dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, alaturi de alte
20 de persoane, printre care si fostul presedinte Ion Iliescu.
Gardienii din penitenciarele în care a fost închis Cozma au văzut şi altă faţă a fostului
lider al minerilor. Paul Dumitraşcu, director la Inspecţia Judiciară din Ministerul Justiţiei, spune:
"Era un deţinut problemă. Un deţinut care, pe fondul dorinţei de a fi tratat ca lider, a avut o gamă
de conduite neregulamentare. Pornind de la agresarea, violentarea, ameninţarea gardienilor, până
la desconsiderarea personalului de execuţie, refuzul de a se supune unor acţiuni în penitenciar".
La ultimele două propuneri de eliberare condiţionată făcute de Comisia Specială de la
Penitencirul Rahova, Miron Cozma apare, însă, ca un deţinut model: nu a avut abateri
disciplinare şi a participat intens la activităţile sportive şi religioase.
În 2005, Curtea de Apel Bucureşti a admis contopirea pedepsei de 18 ani pentru
mineriada din 1991, cu cea de 10 ani, primită în 12 decembrie 2003 pentru mineriada de la
Costeşti, din 1999. Ca rezultat al acestei hotărâri, din ultima sentinţă de 10 ani de închisoare
rămasă definitivă în 2005, lui Cozma i s-au scăzut cei şapte ani şi 11 luni pe care îi executase
deja din pedeapsa dată pentru mineriada din 1991. În aceste condiţii, fostul lider al minerilor a
mai avut de executat un rest de pedeapsă de doi ani şi o lună care a expirat pe 2 decembrie.
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului este eliberat după aproape 10 ani de detenţie.
"Am făcut zece ani de puşcărie pentru că mi-am făcut datoria de lider de sindicat. Într-o ţară
europeană este aproape incredibil că în puşcărie încă mai sunt lideri de sindicat care fac puşcărie
nevinovaţi, doar pentru că şi-au făcut datoria", a afirmat la ieşirea din închisoare "Luceafărul
Huilei".
Eliberat in 14 iunie de Judecatoria Craiova, care a decis ca revocarea decretului de
gratiere din 17 decembrie 2004 semnat de presedintele Ion Iliescu este ilegala, Cozma si-a
inceput aproape instantaneu viata politica. A multumit din suflet “justitiei care a inceput sa-si
faca treaba”, Monicai Macovei, “aceasta femeie care vrea sa afle adevarul”, si a lovit cu
precautia necesara in “guvernul care a jucat fotbal-tenis cu mine”. Adica in fostii tovarasi de
mineriada. “Actiunea a fost pregatita de oamenii lui Iliescu. Iliescu m-a vrut pe mine ministru de
Interne in ’94 ca sa pot organiza un sistem represiv si comunist pe placul dansului”, perora
Cozma, omitand, evident, sa spuna esentialul, ca Iliescu l-a chemat in Bucuresti. “Tovarasul
Iliescu, pentru ca domn n-a fost niciodata, a multumit minerilor pentru ca, in naivitatea sa, credea
ca va fi presedinte pe viata, ca si Ceausescu. Nici nu credea ca va fi tras la raspundere. Nici
macar nu e un asa mare om politic”, a rabufnit fostul ortac, brusc metamorfozat in anticomunist
feroce, revolutionar de profesie si democrat sadea. Ca asa l-o fi sfatuit avocatul sau ca, in timp
ce-si admira pestisorii din acvariu si privea alaturi de porumbeii pe care ii crestea in celula stirile
la televizor, cert este ca Miron Cozma a iesit decis sa-si exhibe public aceste noi valente.
Cazat la vila sa din Timisoara, pentru ca in Valea Jiului nu mai are voie sa calce, Cozma
a renuntat la odihna si meditatie, dupa cum amenintase ca va face, dand minereste piept cu “viata
reala”. Planurile sale de viitor deja se contureaza. Oscileaza intre politica si un sejur la Paris.
“Dupa ce se vor linisti apele, probabil ca voi pleca la Paris. O sa merg in Acordul International al
Muncitorilor, la Paris, pentru ca aceasta organizatie a luptat in permanenta pentru eliberarea mea.
S-ar putea sa-mi fac si un partid al muncitorilor”. Proaspatul eliberat a demonstrat reale abilitati
de politician, jucand la doua capete. Prin graba cu care a ridicat osanale actualei puteri si-a aratat
disponibilitatea pentru o negociere inaintea judecarii recursului pentru sentinta de zece ani, in
mineriada de la Costesti, din 1999. Cozma spera intr-un troc: va dau dovezile pentru a-l infunda
pe Iliescu, daca ma lasati liber. In al doilea rand, a incercat sa acrediteze ideea ca eliberarea se
datoreaza guvernarii Basescu, si nu decretului de gratiere dat de Iliescu si contrasemnat de
Nastase, ceea ce a convenit de minune unui PSD aflat la inghesuiala. Jocul de glezne al lui
Cozma a avut insa efectul contrar, realimentand suspiciunea fata de independenta justitiei. Asa se
face ca probe din ce in ce mai grele au inceput sa se adune in dosarul mineriadei. Emil
Constantinescu a pus pe masa documente din care reiese limpede ca artizanul zilei de 13 iunie a
fost Ion Iliescu, admitand ca le-a facut publice tocmai pentru a demonstra ca o intelegere “cu
infractorul Cozma” nu este necesara.
Jurnalul Garnizoanei Bucuresti arata pe ore cine a dat ordinele si in ce constau acestea.
Un exemplu: “Ora 17.35: Se primeste ordinul presedintelui sa se foloseasca gazele lacrimogene
in zona sediului Ministerului de Interne. (...)”. Presa, la randul ei, a scos la iveala stenogramele
unei sedinte din 11 iunie, in care cei care detineau puterea in Romania au luat hotararea ca in
zorii zilei de 13 iunie 1990, ora 4.00, Piata Universitatii sa fie degajata de fortele de ordine
ajutate de aproximativ 5.000 de muncitori. Pe prima pagina a stenogramelor, cineva ii scrie chiar
presedintelui Romaniei urmatoarele: “Conform precizarilor Dumneavoastra facute in sedinta de
lucru din 11.06.1990, ora 16.00, la Palatul Victoria, in actiunea de eliberare a Pietei Universitatii
stabilita pentru 13.06.1990, trebuia sa participe urmatoarele institutii centrale: Procuratura
Generala, Ministerul de Interne, Ministerul Apararii Nationale, Frontul Salvarii Nationale,
Ministerul Sanatatii, Serviciul Roman de Informatii si Administratia Domeniului Public,
subordonata Primariei Municipiului Bucuresti. Principalele sarcini care au revenit fiecarei
institutii si modul cum acestea au actionat pentru executarea lor sunt prezentate mai jos...”.
Urmeaza apoi prezentarea amintita, incepandu-se cu Procuratura Generala. Din pacate,
documentul este incomplet si lipsesc exact paginile care privesc Serviciul Roman de Informatii.
La randul sau, procurorul Dan Voinea a iesit la rampa cu declaratii incendiare, afirmand
ca militarii care au tras in demonstranti pe 13 iunie erau din MApN, si nu din Ministerul de
Interne. “Au actionat concertat si Ministerul de Interne, si Ministerul Apararii si alte ministere,
dar, in cazul de fata, cei gasiti vinovati (...) sunt din cadrul armatei”. Procurorul considera ca
denumirea de mineriada pentru evenimentele din 13-15 iunie este putin fortata. “Nu au fost
numai mineri in Bucuresti. Au fost si alte categorii sociale si muncitori de la fabrici prezenti pe
strazile Capitalei in acele zile, dar s-a acceptat notiunea asta de mineriada, care caracterizeaza de
fapt mai multe faze, si lucrurile nu incep in 13-15, nici nu se opresc in 13-15.”
Toate aceste dovezi, ingropate ani de zile prin diferite dosare, concura spre ideea ca declaratiile
date in fata procurorilor de Miron Cozma au o importanta limitata si doar din perspectiva zilelor
de 14 si 15 iunie. Mai precis, ele arata ca Iliescu i-a chemat la Bucuresti pe mineri, i-a pus la
treaba si i-a expediat apoi acasa, cu multumirile de rigoare. Cozma si ortacii lui au aplicat cu o
barbarie care a speriat Vestul ordinele primite de la autoritatile statului. El trebuie sa raspunda
alaturi de toti acestia, vinovati in aceeasi masura ca si Iliescu. Generalii de armata si politie,
membrii guvernului, ai FSN-ului si, nu in ultimul rand, SRI-ul. Sa nu-i uitam pe ofiterii SRI care
formau asa-numitul grup “Dambovita”, care s-au infiltrat printre mineri, i-au ajutat sa identifice
sediile institutiilor care trebuiau devastate si domiciliile persoanelor care trebuiau maltratate.
Acesti ofiteri au intocmit materiale si liste cu persoane care au participat la manifestatiile
din Piata Universitatii, iar aceste materiale au ajuns in mainile politistilor si ale minerilor. Ei ar
trebui trimisi urgent in fata instantei. Dosarul mineriadei din 13-15 iunie nu consta in “dosarul
Cozma” sau in “dosarul Iliescu”, ci in zecile de dosare ale tuturor celor care au ordonat,
instrumentat si pus in practica ororile din acele zile. Doar atunci cand toti vor ajunge in fata
instantelor se poate spune ca justitia este “independenta”. Nu-i dorim lui Cozma decat sa aiba
dreptate in aceasta privinta.
Miron Cozma nu are voie să intre în Petroşani şi Bucureşti timp de 5 ani, după punerea în
libertate, măsură ce a fost dispusă de instanţă. Miron Cozma a dat în judecată statul român pentru
reîncarcerarea sa şi perioada de închisoare executată în urma anulării ordinului de graţiere, în
decembrie 2004.
Fostul lider al minerilor, Miron Cozma, ar fi susţinut într-o declaraţie, dată în faţa
procurorilor de la Parchetul Militar şi pusă la dispoziţia presei de Asociaţia 21 Decembrie, că
Iliescu şi Roman i-au oferit funcţii publice şi bani, după mineriada din iunie 1990. 21 Decembrie
a făcut publice mai multe documente aflate în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, cu
ocazia împlinirii a 20 de ani de la evenimente. Într-unul dintre acestea se arată că Miron Cozma
ar fi declarat în faţa procurorilor militari că a primit oferta de a deveni şeful Gărzii Naţionale.
“La câteva zile după 15 iunie, am avut prima întâlnire în sediul guvernului cu preşedintele Iliescu
şi cu prim-ministrul Petre Roman, care mi-au făcut oferta de a deveni şeful Gărzii Naţionale.
Urma să strâng în jur de 100 de mineri care trebuiau să vină cu mine la Bucureşti”, a spus, în 21
aprilie 2005, Cozma procurorilor. În acelaşi document, Cozma spune că fostul premier Petre
Roman i-a oferit postul de consul în Africa de Sud, cu un salariu de 7.000 de dolari. De
asemenea, Nicolae Văcăroiu i-ar fi propus, în 1994, să devină ministru de interne. Cozma a
precizat că a refuzat aceste avantaje din cauză că îl considera pe Ion Iliescu “un fost
nomenclaturist".

JAMES RIDLE HOFFA

Nascut in 14 Februarie 1913 in Brazil, Ind., U.S.— disparut in 30 Iulie 1975, in

Bloomfield Hills langa Detroit.
James Ridle Hoffa este considerat a fi cel mai puternic lider de sindicat pe care l-a avut
vreodatã America. Panã in prezent, procurorii americani nu au putut stabili cu exactitate cat de
vaste au fost legãturile lui Jimmy Hoffa cu şefii crimei organizate din America şi cat de mult a
fost implicat in activitãtile lumii interlope şi ale crimei organizate. La fel de misterioasã a rãmas
şi disparitia sa de acum aproape trei decenii.
Sa mutat cu familia in Detroit in 1924, a lasat scoala la 14 ani si a inceput sa munceasca
ca agent de aprovizionare si magazioner. A devenit lider sindical in 1930, avansand in timp în
Uniunea Teamsters în următoarele două decenii, până când a ajuns sa-i fie presedinte, post
detinut din 1957 – 1971.
 In anii ’50 ai secolului trecut, practicile oneroase ale sindicatului Teamsters au starnit
indignare in randul opiniei publice americane. Sindicatul dobandise o reputatie de invincibilitate,
devenind unul dintre cele mai puternice şi mai agresive sindicate americane. Acest sindicat al
camionagiilor se infiltrase treptat in diferite alte activitãti, cuprinzand practic toate meseriile.
Aceastã extindere avea la bazã coruptia şi legãturile stabilite cu Cosa Nostra. Multi dintre
mafiotii cunoscuti controlau filialele locale in intregime.
Conventia anualã a sindicatului, desfãşuratã in 1952 la Los Angeles, a reprezentat
inceputul unei stranse colaborãri intre Mafie şi Teamsters. La aceastã conventie a fost ales
Jimmy Ridle Hoffa in functia de vicepreşedinte al sindicatului, devenind, la doar 39 de ani, cel
mai tanãr membru al consiliului executiv.
Jimmy Hoffa a introdus, pentru fiecare membru de sindicat, o cotizatie minimã de 8
dolari, destinatã unui fond de pensii şi de sprijin. In colaborare cu şefii mafioti, Hoffa a investit
aceste sume uriaşe in diferite afaceri. Fraudele fiscale s-au inmultit, raporturile cu lumea
interlopã s-au consolidat, iar activitatea sindicatului s-a extins. Nici una dintre aceziunile
indreptate de autoritãti impotriva puternicului sindicat nu şi-a atins scopul.
Expulzarea sindicatului Teamsters din centrala sindicalã nu l-a impiedicat pe Hoffa sã-şi
continue afacerile, plasand importante sume de bani la o companie de asigurãri din Detroit (unde
se afla şi cartierul general al camionagiilor). Preşedintele acesteia era Paul Dorfman, care era şi
membru al unei bande mafiote, strans legat de “familia” din Chicago. Prin Allen Dorfman, fiul
lui Paul Dorfman, Mafia a inceput sã controleze fondul de pensii.
“Hoffa a fãcut un pact cu Dorfman. In schimbul unei introduceri in lumea interlopã din
Chicago, Hoffa ii transfera lui şi familiei sale giganticul fond de asigurãri sociale al sindicatului
din regiunea centralã… Paul Dorfman şi Jimmy Hoffa sunt acum ca un singur om. Oriunde
merge Hoffa, Dorfman este foarte aproape. Cele mai importante decizii ale lui Hoffa sunt luate
numai dupã consultãri cu Paul Dorfman”, scria senatorul Robert Kennedy intr-o carte intitulatã
“Duşmanul dinãuntru”.
Ciudata disparitie. O comisie senatorialã condusã de John McClellan, care ancheta
sindicatele asupra cãrora planau suspiciuni de coruptie şi practici ilegale, şi-a concentrat atentia
asupra sindicatului camionagiilor. Robert Kennedy, senatorul convins de faptul cã viata oricãrei
persoane din Statele Unite se afla in mainile lui Jimmy Hoffa şi a “teamsterilor”, a devenit
principalul acuzator al preşedintelui sindicatului camionagiilor.
In 1957, Jimmy Hoffa a fost arestat şi cercetat pentru coruptie. La scurtã vreme, avocatii
sãi au reuşit sã-l elibereze. In 1961, Hoffa a fost acuzat din nou, dar procesul s-a terminat tot cu
o achitare, unii dintre membrii juriului fiind mituiti. In momentul in care s-a aflat de mituirea
juriului, in 1967, Jimmy Hoffa a fost arestat din nou şi condamnat la opt ani de inchisoare. In
anul arestãrii lui Hoffa, revista Life scria cã don Carlos Marcello, şeful Mafiei din New Orleans,
şi don Sam Giancana, şeful Mafiei din Chicago, ii oferiserã 1 milion de dolari lui Edward Grady
Partin, un lider al sindicatului camionagiilor pentru a-şi schimba mãrturia. Martorul a refuzat sã-
şi schimbe declaratia pe baza cãreia Jimmy Hoffa a fost condamnat. Cu o singurã exceptie
(Frank Fritzsimmons), in douã decenii, toti preşedintii sindicatului Teamsters au fost
condamnati: Dave Beck, Jimmy Hoffa, Richard Fitzsimmons şi Roy Williams.
 In 1971, Jimmy Hoffa a fost gratiat de preşedintele Richard Nixon. Imediat dupã
eliberare, Hoffa a incercat sã revinã in fruntea sindicatului, condus la vremea respectivã de Frank
Fritzsimmons, care se angajase sã renunte la putere in momentul in care Jimmy ar fi fost eliberat.
“Aranjamentul” n-a functionat insã şi Hoffa şi-a vãzut puterea risipitã. Incercãrile lui disperate
de a redeveni liderul sindicatului camionagiilor au fost zadarnice, deşi a recurs la toate metodele
posibile, inclusiv la cateva incercãri de asasinate.
Jimmy Hoffa a dispãrut in dupã-amiaza zilei de 30 iulie 1975, la varsta de 62 de ani, intr-
o parcare situatã la periferia oraşului Detroit, in timp ce se indrepta spre o intalnire cu un alt lider
sindicalist, Anthony Provenzano şi un cap al mafiei din Detroit, Anthony Giancalone. Cu o lunã
inainte de a fi asasinat, pentru cã nimeni nu se indoieşte de faptul cã Hoffa a fost suprimat,
Jimmy Hoffa declarase unor jurnalişti americani: “Eu nu am nevoie de bodyguard!”
Chiar dacã nimeni nu a dat de urma cadavrului sãu, Jimmy Hoffa a fost declarat mort, in
mod oficial, in 1983. Unii mai cred cã liderul celui mai puternic sindicat american n-a fost
asasinat in 1975, chiar dacã nu au o altã explicatie legatã de disparitia acestuia.
In 1999, James P.Hoffa, fiul lui Jimmy Hoffa, a devenit preşedinte al sindicatului.
In cãutarea lui Hoffa. Jimmy Hoffa a dispãrut in mod misterios in timp ce se declanşase
o nouã anchetã care il nominaliza ca avand legãturi cu Mafia. Autoritãtile judiciare din statul
Michigan au reinceput cãutarea trupului lui Hoffa, dupã 28 de ani de la disparitia acestuia.
Sãpãturile au inceput intr-o localitate indicatã de un fost detinut, Richard Powell, care sustine cã
a fost implicat in asasinarea lui Hoffa. Investigatorii cred cã Jimmy Hoffa a fost ucis in ziua in
care a dispãrut, dar misterul disparitiei sale rezistã incã, dupã aproape 30 de ani, şi nu a fost gãsit
nici un indiciu care sã facã luminã in acest caz. Nu se ştie exact nici care este localitatea despre
care investigatorii cred cã ar ascunde rãmãşitele liderului sindical. Fosta sa gorilã, Charlie Allen,
aflat intr-un program federal de protejare a martorilor, a declarat, in martie 1985, cã Hoffa a fost
ucis, indesat intr-un butoi de otel şi ingropat undeva in Florida, din ordinul lui Tony Provenzano.
Filmul unei vieti zbuciumate. Ecranizarea biografiei lui Jimmy Hoffa, filmul Hoffa,
regizat de Danny de Vito, prezintã viata zbuciumatã a liderului sindical, marcatã de evenimente
istorice tumultoase. Avandu-l in centru pe Jack Nicholson, in rolul lui Jimmy Hoffa, filmul
detaliazã viata, cariera şi misterioasa disparitie a celebrului lider de sindicat. Pelicula urmãreşte
afirmarea controversatului personaj, incepand cu anii marcati de marea crizã economicã, cand
Hoffa a consolidat sindicatul Teamsters, modul in care a condus sindicatul mai tarziu, in calitate
de preşedinte al acestuia, luptele publice pe care le-a purtat cu familia Kennedy, gratierea
acordatã de preşedintele Nixon şi, in final, moartea sa misterioasã. Filmul a fost realizat in 1992.
„Vanãtorul” lui Hoffa. La mijlocul secolului trecut, Mafia americanã avea reputatia de a
se fi infiltrat in toate sindicatele importante, inclusiv in cel condus de Jimmy Hoffa. Asasinarea
lui John Fitzgerald Kennedy a fost pusã in seama unui complot pus la cale de Jimmy Hoffa,
Carlos Marcello, şeful mafiot din New Orleans şi Santo Trafficante jr., şeful crimei organizate
din Florida, un personaj ciudat, bãnuit cã ar fi intretinut legãturi cu CIA, in vederea asasinãrii lui
Fidel Castro. Robert Kennedy omul care l-a vanat fãrã contenire pe Jimmy Hoffa, a fost asasinat
in 6 iunie 1968, şi se pare cã Mafia n-a fost strãinã de acest omor. Allen Dorfman, omul care se
jucase cu milioanele de dolari ai sindicatului camionagiilor, a fost gãsit in 1983, in Chicago, cu
cinci gloante in cap, “cartea de vizitã” a Mafiei.
Nimic mai relevant despre puterea sindicatului Teamsters, multumitã relatiilor oculte şi
mituirilor, decat investigatia inceputã in 1976 in legãturã cu fondul de pensii impãrtit cu
gangsterii, anchetã ruinatã patru ani mai tarziu de conduita necorespunzãtoare, incompetenta şi
disputele birocratice ale celor care cercetau faptele. Un oficial al Departamentului Muncii, ieşit
la pensie, admitea chiar in fata Senatului cã distrusese un raport intern de 23 de pagini care
puncta cateva erori ale anchetei.