Sunteți pe pagina 1din 6

CTITORIA BRÂNCOVENEASCĂ DIN BORDEŞTI

I. BORDEŞTI

1. Aşezare

Bordeştiul este o aşezare tipică pentru zona colinară a Subcarpaţilor de


curbură, un sat de tip răsfirat, înşiruit de-a lungul unor platouri tăiate de văi
adânci. Bordeştiul este situat la aproximativ acceaşi distanţă de oraşele
Râmnicu Sărat (17 km NE) şi Focşani (22 km SV), între văile Râmnicului
Sărat (pârâul Slimnic) la V, respectiv Râmnic, la E.

2 Numele

Numele aşezării stârneşte şi astăzi o mică dispută între cei interesaţi,


existând două teorii:
- Prima teorie consideră că numele localităţii provine după
locuinţa de tip bordei, foarte răspândită în zonă
- Adepţiii celei de-a doua teorii sunt de acord cu ideea lansată
de Nicolae Iorga în “Revelaţii toponimice pentru istoria
neştiută a românilor”, Bucureşti 1941 care afirmă faptul că
toponimele terminate în sufixul –eşti, provin de la numele unui
strămoş; suntem de accord cu această teorie, dovadă fiind
toponimul Podul Bordii pentru vechea vatră a satului, şi
numeroasele nume de localităţi similare din zonă: Cândeşti,
Popeşti, Urecheşti, etc.

3 Scurtă evoluţie

Zona a fost locuită continuu încă din eneolitic, dovadă numeroasele


dovezi arheologice de prim rang, precum unelte de piatră, ceramică de tip
Monteoru, ceramică grosieră cu butoni sau tezaurul de denari republicani
romani, descoperit la Vărsătura în 1964.
Prima atestare documentară directă datează din 1638, existând într-
un document mai târziu şi o referire la un eveniment petrecut la Bordeşti în
1620. Hrisovul menţionat confirmă vânzarea de către Dumitru Gonţoiu din
Bordeşti, către Iane Dumbrăveanul, a unei livezi pentru 300 de aspri. Este
astfel prima atestare a transformării obştei libere de moşneni în obşte de
clăcaşi, fenomen comun în zona de “margine” şi nu numai, în secolele XVII-
XVIII, datorat sporirii obligaţiilor şi nesfârşitelor conflicte cu turcii,
tătarii, moldovenii, polonezii sau cazacii.
Din acest motiv, la sfârşitul secolului XVII, obştea liberă dispare, prin
vânzări voite sau silite către mari proprietari precum Iane Dumbrăveanul,
căpitanii Costin şi Mănăilă sau Mănăstirea Măxineni.
Proprietatea privată ţărănească revine după reforma lui Cuza din 1864
şi este întărită de marile reforme de după războaie, dispare iarăşi în epoca
comunistă, revenind după revoluţia din 1989. Forma obştească nu şi-a mai
regăsit originea la Bordeşti după nici una din aceste reforme.

II. BISERICA MĂNĂSTIRII BORDEŞTI

1. Ctitorii

În 1646, moşneni din Bordeşti vindeau o parte de moşie şi dăruiau


Domnului Matei Basarab “un loc de pomet, cât se va alege, să-şi facă Măria
Sa metoh. Aşijderea şi Măria Sa, căt se va îndemna să ne facă bine”. (Arh.
Stat Buc., Ms. 137, f. 375-376). Anii tulburi de la sfârşitul domniei l-au
împiedicat pe “domnul prea creştin” (idem) să-şi ţină făgăduiala.
A îndeplinit-o însă un boier buzoian, ridicat prin mijloace proprii la rangul de
ceauş (1680 – 1684), la cel de logofăt (1685 – 1687), căpitan – de Buzău, de
lefegii, de margine, mare căpitan (1693 – 1704), şătrar (1705 – 1715) şi mare
clucer (1715 – 1723) , după cum reiese dintr-un document din 20 iunie 1742
prin care domnul Mihai Racoviţă refăcea documentele Episcopiei Buzăului
pierdute în răzmeriţe la începutul secolului (Arh. Stat Buc., Episc. Buz.,
XIII / 29):
“...schitul Bordeşti care este făcut din temelie de răposatul Mănăilă biv vel
clucer şi l-au închinat Şărban polcovnic şi Ştefan căpitan, feciorii lui, la
Sfânta Episcopie, precum arată cartea de închinăciune...”
Mănăilă, boier credincios Cantacuzinilor, a acumulat o avere însemnată de
ambele maluri ale Milcovului: Aldeni, Albeşti, Bahnele, Bălţaţi Berindeşti,
Bordeşti, Cândeşti, Goniţi, Măxim, Măgura, Mărăcineni, Opăriţi, Sineşti,
Tâmboieşti în Valahia şi Mărtineşti, Modruzeni, Mocirleni, Negoşinu în
Moldova. În spiritul epocii, el a avut şi o intensă activitate de ctitor, în zona
noastră de interes, ctitorind bisericile mănăstirilor Bordeşti şi Recea –
Cândeşti.
Biserica de la Bordeşti a fost ridicată din cărămidă, piatră şi lemn pe un
mic platou de sub Dealul Străjii, pe malul unui pârâiaş – numit azi al Bisericii.
Pe tabloul votiv al ctitorilor, apar Mănăilă şi soţia sa Mina, alături de
domnitorii Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.
Ştim cu certitudine, dintr-o inscripţie de pe uşa din lemn sculptat a bisericii
(azi dispărută), că în ianuarie 1699, construcţia era gata, pictura finalizăndu-
se în 1722. Biserica a primit hramul “Adormirea Maicii Domnului” şi a
devenit schit de călugări, fiind înzestrată cu fosta moşie a moşnenilor din
Bordeşti: pădure, livadă, fâneaţă, loc de moară, vad de han şi, mai ales, vie.

2. Arhitectura

Biserica, avea un plan clasic, trilobat, cu naosul şi pronaosul lărgite.


Intrarea se face prin latura de vest, printr-un privdor brâncovenesc susţinut
de şase coloane din piatră frumos sculptate. Iniţial, biserica avea două turle,
turla cea mai mare, cea de pe pronaos îndeplinind şi rolul de clopotniţă. (cf.
Arhivele Statului Bucureşti, fond mănăstirea Băbeni, dosar 111, document 3).
Ingeniosul arhitect al bisericii, a realizat un perete între pridvor şi
pronaus de 1.2 metri grosime, ce ascunde şi scara de acces către clopotniţă,
eliminându-se astfel o scară exterioară sau o altă turlă. O soluţie foarte
ingenioasă dar nu foarte fericită într-o zonă seismică...
Dimensiunile armonioase ale bisericiii (22 metri lungime, 5.36 m şi 4.60 m
diametrul turlelor, lungimea altarului de 3.20 m, înălţimea pereţilor de 6.70
m, 22 m înălţimea până în vârful crucii de pe turla mare, după arhitect Ghica
Budeşti), împreună cu sculptura în lemn şi piatră şi pictura murală au făcut
din biserica schitului Bordeşti o mică bijuterie.
Sunt remarcabile realizările meşterilor sculptori, similare cu cele de la
Sinaia şi Stavropoleos, de pe coloanele din pridvor şi dintre pronaos şi naos
sau de la ancadramentele ferestrelor, constând în dantelărie spiralică,
formată din vreji, flori şi fructe specifice.
Ceea ce s-a sculptat în lemn, a dispărut din păcate, toţi specialiştii fiind însă
de acord cu faptul că uşa împărătească, sculptată în 18 panouri, încadrate
într-un decor minuţios, reprezenta o capodoperă.
Despre pictura lui Pârvu Mutu şi a ucenicului său Radu, de la biserica
mănăstirii Bordeşti, specialiştii au scris si vor continua să scrie. Freştele cu
Adormirea Maicii Domnului şi autoportretul pictorului – unicat, păstrate azi la
Muzeul de Artă al României, sunt emblematice.

3. Destinul

Până la un punct, ctitoriile surori ale căpitanului Mănăilă, Bordeşti şi


Recea, au avut un destin similar: au fost închinate altor mănăstiri,
exploatate, distruse şi părăsite de monahi.
Mănăstirea Bordeşti, înzestrată de căpitanul Mănăilă cu peste 40 de
pogoane de vie, a fost închinată de fii acestuia Episcopiei Buzăului, iar către
sfârşitul secolului XVIII, Episcopia a închinat-o Schitului Băbeni, care a
exploatat bogăţiile moşiei şi a ignorat necesităţile monahilor şi ale
construcţiilor. La sfârşitul secolului XIX, totul era paragină.
Principalele distrugeri le-au provocat infiltraţiile apelor freatice, alunecările
de pământ, cutremerele din 1802, 1804, 1838 şi Războiul Crimeei: în 1853,
egumenul Samoilă a fugit în Rusia cu arhiva şi odoarele mănăstirii, iar în 1856,
un incendiu a distrus chiliile.
După secularizare, ctitoria devine biserică de mir, dar în 1899, o alunecare
de pământ îi dă lovitura decisivă; după cutremurul din 1911, este părăsită
defintiv.
La 10 martie 1915, graţie valorii arhitectonice şi a importanţei picturii, la
insistenţele unor fideli vizitatori (Vlahuţă, Delavrancea, Iorga, Grigorescu,
etc.), prin Decret Regal, biserica a fost declarată monument istoric,
nerealizăndu-se însă decât studii şi relevee.
Din 1954, au început lucrările de recuperare a operelor de artă şi de
consolidare cu bani de la Ministerul Culturii. Simpozionul de la Bordesti din
1980, a părut că aduce un nou avânt eforturilor de restaurare, dar lucrările
au reînceput abia în 1994.
Cercetările arheologice au fost iniţiate în 1991 de Victor Bobi şi urmate
de lucrări sistematice conduse de Aurel Nicodei de la Muzeul Vrancei.
Astăzi lucrările de consolidare şi reconstrucţie sunt încheiate iar soarta
ctitoriei brâncoveneşti de la Bordeşti, depinde de Episcopia Buzăului şi, mai
ales, de voinţa politică locală.
III. PERSPECTIVE

Uzual, o lucrare de acest tip se încheie, firesc, cu câteva concluzii ....


Ctitoria căpitanului Mănăilă a însemnat pentru foştii moşneni bordeşteni
certitudinea aservirii lor precum şi începutul unei continuuie convieţuiri cu
ţiganii, foşti robi, azi dezrădăcinaţi, fără să-şi mai (re)cunoască originile sau
limba ....
Mănăstirea Bordeşti a adus şcoala pe aceste locuri cu mult înaintea laicilor
Regulamente sau Reforme ....
Pictura lui Pârvu Mutu a făcut faimos numele de Bordeşti, în cercurile
academice, încă din secolul al XIX- lea ....
Rana ruinelor bisericii, seculară, a arătat indifirenţa puternicilor,
incapacitatea localnicilor, nepăsarea şi apetitul pentru distrugere al
neaveniţilor ,,,
Şi pentru că toate acestea trebuiau să capete un sens, renaşterea bisericii
brâncoveneşti şi redobândirea mândriei de a fi bordeştean, un om şi-a trăit
viaţa, arătându-ne că se poate! Numele lui este Gheorghe Asănache, fiu de
ţăran, învăţător, ofiţer pe Frontul de Est, prizonier de război, modelator de
caractere, vânător, povestitor, creatorul Colecţiei Muzeale, iniţiatorul
Simpozionului din 1980, creatorul Monumentului eroilor bordeşteni,
luptatorul neobosit pentru salvarea Bisericii brâncoveneşti ....
Împinirea muncii sale de o viaţă, s-a născut în 1911 şi a decedat in 2009, i-au
adus-o fii satului ce au reuşit publicarea minunatei sale “ Monografia comunei
Bordeşti şi a Mănăstirii Bordeşti”, Editura Centrului Tehnic-Editorial al
Armatei, Bucureşti, 2007, lucrare pe care se bazează şi prezentarea
noastră, ce se doreste a fi un omagiu adus omului care ne-a adus posibilitatea
de a vedea perspectivele ...

Prof. Bercaru Ionuţ


Surse:
Asãnache, Ghe, Chirtoc, Ghe, Anton, C, Monografia comunei şi a mãnastirii
Bordeşti, Bucureşti, 2007
Iliescu, M, Decoraţia bisericii mãnãstirii Bordeşti, Vrancea, în Biserica
Ortodoxa Românã, XCIV, nr. 1-1, 1976
Iorga, N, Revelaţii toponimice pentru o istorie neştiutã a românilor,
Bucureşti, 1941
www.archeweb.cimec.ro/ Arheologie
www.romanialibera.com/ Valentin Muscã, Biserici Mutilate
fotografii personale

S-ar putea să vă placă și