COSTICĂ PĂTRAȘCU. AMINTIRI DIN MARELE RĂZBOI.

M-am născut în anul 1893 în comuna Bordești, județul

Râmnicu Sărat din părinți țărani și am rămas legat de glia
satului meu.

Am fost încorporat în anul 1914, în Regimentul 9

infanterie din Râmnicu Sărat.

Anul 1914 înfrigurase lumea toată, cu începerea

Primului război mondial. Țara noastră, așa mică cum era, se
pregătea și ea să participe la acest război pentru ași realiza
visul de veacuri – unirea cea mare. Concentrările masive și
chiar mobilizări parțiale aveau loc. Nu pot uita nici acum, la
cei 95 de ani ai mei, căldura cu care ofițerii ne vorbeau.
Despre marea misiune care ne așteaptă.

N-am avut norocul să fiu lăsat la vatră căci, la

terminarea stagiului am fost mobilizat tot în Regimentul 9
Infanterie.

Odată cu 15 august 1916, când a început războiul

pentru noi, regimentul meu, care era comandat de locotenent
colonelul Dumitriu Dumitru, a primit ordin să treacă în Ardeal,
în război cu ungurii.

Am trecut pe Valea Prahovei, pe la Măneci Ungureni.

N-am întâlnit niciun fel de rezistență. Am mers până la
Prejmer. În ziua de 1 septembrie 1916, ni s-a schimbat
comandantul și acum îl aveam pe colonelul Anastasiu.
Datorită situației grele în care se afla armata română de pe
frontul din Dobrogea, unde ne luptam cu bulgarii, turcii și
germanii, am primit ordin, vorbesc de regiment, să treacă pe
acest front. Îmbarcați în trenuri, am luat-o pe la Predeal cu
direcția Medgidia. Aici, am debarcat și am luat-o pe jos până
la Parachioi, unde era frontul ajuns. Trupele noastre de aici
duceau lupte în retragere către Cernavoda-Hârșova.

Regimentul meu a luat contact cu inamicul la

Parachioi. Luptele nu au fost grele, mai mult căutam să
întârziem pe inamic. Eu aveam gradul de sergent și
comandam secția întâia din plotonul trei, compania cincea, a
cărei comandant era căpitanul activ Ionescu Dumitru iar
comandantul plotonului era sublocotenentul de rezervă Iarca
Alexandru. Până la Cernavoda am mai avut lupte la Peștera iar
cele mai grele le-am dat la Osman. Am respins inamicul cu
circa 10 km. Luptele le-am dat pe 6 septembrie 1916.

Inamicul primind forțe noi, am fost nevoiți să ne

retragem iar, împreună cu armata rusă. Am continuat să ne
retragem până la Mircea Vodă unde ne-am organizat iar
pentru lupte. Compania mea, a cincea și compania a șasea, au
fost date rezervă la flancul stâng al batalionului. Trupele
noastre s-au retras fără să anunțe și pe noi ...

Ce s-a întâmplat, nici azi nu știm, căci cele două

companii au rămas fără ofițeri. Numai la compania a șasea
mai era un sublocotenent de rezervă Iliescu – învățător. În
situația aceasta, am hotărât ca cele două companii, sub
comanda sublocotenentului, să ne retragem la Cernavoda,
știind că acolo este un pod, care, acum era ocupat de inamic
și era și stricat. Ne-a apucat ziua într-o vale la circa 10 k
depărtare de pod, când, pe la orele 8-9, vedem un
sublocotenent strein venind către noi. Din discuțiile cu el a
reieșit că și ei sunt tot două companii și sunt rămași de
unitatea lor. Ne-am unit cu ei, având ca comandant un
căpitan și doi sublocotenenți.

În urma noastră, la circa 5-6 kilometri, se auzeau

împușcături și se vedeau siluete de ostași. Am bănuit că sunt
de-ai noștri dar nu, erau inamici.

Noi am continuat retragerea către Cernavoda, care

era deja ocupată de inamic și din cazarma Regimentului 39
infanterie din Cernavoda am fost primiți cu focuri, chiar și din
oraș.

Am intrat în lupte cu ei, având pierderi. Văzând că

suntem înconjurați și nu mai are rost să ducem lupta, am
părăsit armamentul și muniția, ne-am predat. Am fost strânși
în curtea unei fabrici unde am rămas circa trei ore. Bulgarii s-
au purtat sălbatec cu noi și cu populația. Omorau și
schingiuiau copii, femei iar pe bărbați și pe soldați îi împușcau
pe unde îi găseau. Norocul a fost că au sosit doi generali
germani care au luat măsuri de ocrotire.

Încolonați, cu sentinele, ne-au pornit spre Bazargic.

Sergentul Păvăloiu stan din compania mea n-a mai sosit în
coloană, a fost împușcat.

Convoiul a trecut prin Bazargic, Șumbla, Sofia. Din

Sofia am fost luați sute de prizonieri și duși în Macedonia cu
trenul. Între aceștia am fost și eu. Am ajuns în localitatea
Smacavița. Aici era un centru mare de prizonieri, unde am
fost comandant de companie de prizonieri la lucru. După
două săptămâni am fost duși la Salonic, unde am stat un an
întreg.
 În toamna anului 1917, m-am îmbolnăvit de albumină
și am fost internat în mai multe spitale. Am fost dus la Niș, în
Serbia, unde am întâlnit un bulgar pe nume Petre ce era
ajutorul comandantului spitalului. Știa românește căci înainte
de război venea la noi în țară și lucra grădinărit chiar la noi în
județ, la Voetin, cunoscând bine localitatea.

Parcă s-a legat o prietenie sinceră și la despărțire mi-a

spus să mai țin legătura cu el. Și într-adevăr, m-a ajutat, căci la
ieșirea din spital m-a dat pe mâna unui turc pe nume Ali,
spunându-i să mă păsuiască la munci mai ușoare.

A venit armistițiul și am fost propus spre repatriere.

Am mai stat într-un lagăr 3-4 zile, de unde am ajuns la Sofia.
Aici am fost echipat omenește și după vreo două săptămâni
ne-au pornit spre Rusciuc, unde am stat iar mai multe
săptămâni.

Într-o zi ne-au dus în port unde ne-au îmbarcat pentru

România, ajungând după un timp oarecare la Buzău și predați
nemților. Aceștia ne-au dus la Prefectură unde ne-au luat
actele și după ce le-a făcut viza ni le-au înapoiat. Seara am
fost duși la gară și ne-am dus fiecare la casele noastre.

Pentru toată suferința mea în cei aproape patru ani

am primit ca răsplată din partea națiunii române două
recompense, și anume: Crucea comemorativă a Războiului
1916-19181 cu brevet și Medalia Victoriei a marelui război

1
Creată de regele Ferdinand la 8 iulie 1918 și conferită tuturor
participanților la război; pe revers era inscripționată 1916-1919;
pentru civilizație 1916-1921 2 cu brevet, pe care le iubesc și le
voi păstra cât voi fi viu pe acest pământ.

Am făcut această aducere aminte a clipelor de

suferinți trăite de mine în timpul războiului la solicitarea
domnului Gheorghe C Asănache, învățător și fiu al acestui
pământ bordeștean, spre știința urmașilor noștri.

Azi, unu iunie 1987, Costică Pătrașcu, Bordești

Costică Pătrașcu

2
Creată de regele Ferdinand prin Decretul regal nr. 3390 din 20 Iulie
1921 pentru a cinsti alături de aliați victoria;
 Crucea comemorativă a Războiului 1916-1918

Medalia Victoriei a marelui război pentru civilizație

1916-1921