Consumul de energie pentru

încălzirea clădirilor
 Pentru o perioadă determinată (an, lună, săptămână) consumul de energie
pentru încălzirea clădirilor Qf,h:

în care:
Qh - necesarul de energie pentru încălzirea clădirii;
Qrhh - căldura recuperată de la subsistemul de încălzire (componente termice sau
electrice);
Qrwh - căldura recuperată de la subsistemul de preparare a a.c.c. (componente
termice sau electrice) şi utilizată pentru încălzirea clădirii;
Qth - pierderile totale de căldură ale subsistemului de încălzire (aceste pierderi
includ componenta Qrhh).
Consumul de energie pentru încălzirea clădirilor
Direcţia de calcul şi structura sistemului de alimentare cu căldură
Bilanţul energetic privind încălzirea unei clădiri
 Necesarul de căldură pentru încălzire Qh

Necesarul de căldură pentru încalzirea spaţiilor se obţine pentru fiecare

perioadă de calcul cu relaţia:

în care:
QL - pierderile de căldură prin elementele de anvelopă;
Qg - aporturile de căldură;
η - factor de utilizare al aporturilor de căldură.
 Pierderile de căldură ale clădirii QL (încălzire continuă)

Pierderile de căldură QL ale unei clădiri mono-zonă, încălzită la o temperatură

interioară uniformă, pentru o perioadă de calcul dată, sunt:

în care:
H - coeficientul de pierderi termice al cladirii;
θi - temperatura interioară de calcul;
θe - temperatura exterioară medie pe perioada de calcul;
t - durata perioadei de calcul.
 Pierderile de căldură ale clădirii QL (încălzire cu intermitență)

în care:
Nj - numarul de perioade de încălzire de fiecare tip pe durata perioadei de calcul;
Hj - coeficientul de pierderi termice al cladirii în perioada j;
θiad,j - temperatura interioară corectata a perioade de încalzire j;
θe - temperatura exterioară medie pe perioada de calcul;
t - durata perioadei de calcul.
 Clădire cu pierderi de căldură semnificative prin sol

În acest caz, valoarea pierderilor de căldură totale QL se calculeaza în

urmatoarele cazuri:
1. încălzire continuă:

2. încălzire cu intermitență:

în care:
H’ - coeficientul de pierderi termice prin transmisie, dar fara pierderi termice prin
sol;
φG - fluxul termic disipat prin sol.
 Coeficientul de pierderi de căldură H

în care:
HT - coeficientul de pierderi termice prin transmisie;
HV - coeficientul de pierderi termice cauzate de permeabilitatea la aer a anvelopei
clădirii:

în care:
na - numărul mediu de schimburi de aer pe oră, în [h-1];
V - volumul încălzit [m3];
- capacitatea termică volumică:
 Pentru clădirile de locuit şi asimilate acestora, numărul mediu de schimburi de
aer pe oră poate fi evaluat, în funcţie de:
• categoria de clădire;
• clasa de adăpostire a clădirii;
• clasa de permeabilitate la aer a clădirii.

Numărul de schimburi de aer na [h-1]

 Încadrarea clădirilor în clasa de adăpostire

Încadrarea clădirilor în clasele de permeabilitate la aer

 Coeficientul de pierderi de căldură prin transmisie HT

în care:
L - coeficientul de cuplaj termic prin anvelopa clădirii;
Ls - coeficientul de cuplaj termic prin sol;
Hu - coeficientul de pierderi termice prin spaţii neîncălzite.

Uj - transmitanţa termică a părţii j de anvelopă a clădirii, în [W/(m2K)];

Aj - aria pentru care se calculează Uj, în [m2];
ψk - transmitanţa termică liniară a punţii termice liniare k, în [W/(mK)];
Aj - lungimea pe care se aplică k, în m;
χj - transmitanţa termică punctuală a punţii termice punctuale j, în [W/K].
 Aporturi de căldură

Aporturile care influenţează necesarul de căldură al unei clădiri se compun din

degajări de căldură de la sursele interioare şi din aportul radiaţiei solare.

Degajările de căldură interne Qi, cuprind toată cantitatea de căldură generată în

spațiul încălzit de sursele interne, altele decât instalația de încălzire, ca de exemplu:
• degajări metabolice care provin de la ocupanți;
• degajari de căldură de la aparate electrice şi instalaţia de iluminat.

Valorile degajărilor de căldură interne sunt indicate în SR EN ISO 13790 anexa K.

Pentru clădiri cu ocupare continuă, de exemplu clădiri de locuit:

Pentru clădiri de birouri:

 Aporturi solare

Aporturile solare depind de radiaţia solară normală corespunzătoare localităţii,

de orientarea suprafeţelor receptoare, de umbrirea permanentă şi caracteristicile
de transmisie şi absorbţie solară ale suprafeţelor receptoare:

în care:
Isj - radiația solară totală pe perioada de calcul pe o suprafață de 1 m² având
orientarea j, în W/ m²;
Asnj - aria receptoare echivalenta a suprafetei n având orientarea j, adica aria unui
corp negru care conduce la acelaşi aport solar ca suprafata considerata;
b - factor de diminuare ce ține seama că spațiul neîncălzit este la o temperatură
diferită de cea exterioară.
Primul termen corespunde spaţiului încalzit şi cel de-al doilea este pentru spaţiul
neîncălzit.
 Aria receptoare echivalentă As a unui element de anvelopă vitrat (de exemplu o
fereastră) este:

în care:
A - aria totala a elementului vitrat (de exemplu, aria ferestrei);
Fs - factorul de umbrire al suprafeței;
FF - factorul de reducere pentru ramele vitrajelor, egal cu raportul dintre aria
suprafeței transparente şi aria totală a elementului vitrat;
g - transmitanța totala la energia solara a suprafeței.

Valorile transmitanței totale la energia solara și pentru factorul de umbrire al

suprafeței sunt indicate în SR EN ISO 13790 anexa K.
Intensităţile medii lunare ale radiaţiei solare
Temperaturile exterioare medii lunare
SUCEAVA
 Factorul de utilizare al aporturile de căldură η

Pentru a calcula factorul de utilizare al aporturilor de căldură trebuie stabilit un

coeficient adimensional care reprezintă raportul dintre aporturi şi pierderi ϒ:

Factorul de utilizare al aporturilor de căldură se calculeaza astfel:

unde a este un parametru numeric care depinde de constanta de timp τ, definit

prin relația:
Valori ale parametrului numeric a0 şi ale constantei de timp de referinta τ0
Constanta de timp τ, caracterizează inerţia termică interioară a spaţiului încălzit:

în care:
C - capacitatea termică interioară a cladirii;
H - coeficientul de pierderi termice al cladirii.
Capacitatea termică interioară a clădirii C, se calculează prin însumarea
capacitaţilor termice ale tuturor elementelor de construcţie în contact termic direct
cu aerul interior al zonei considerate:

în care:
ρij - densitatea materialului stratului i din elementul j;
cij - căldura specifică masica a materialului stratului i, din elementul j;
dij - grosimea stratului i din elementul j;
Aj - aria elementului j.
 Stabilirea perioadei de încălzire a clădirii

Perioada de încălzire reală se stabilește în funcție de temperatura de echilibru.

Temperatura θed se numeşte “temperatură de echilibru” şi reprezintă temperatura
exterioară pentru care aporturile utilizate egaleaza pierderile de căldură ale clădirii.

în care:
θed - temperatura exterioară medie zilnică;
θid - temperatura interioară medie zilnică;
η1 - factorul de utilizare conventional, calculat cu ϒ = 1;
Qg - aporturile solare şi interne medii zilnice;
H - coeficientul de pierderi termice al clădirii;
td - durata unei zile, adica 24 h sau 86.400 s.
Stabilirea perioadei de încălzire a clădirii
 Consumul de energie pentru încălzire

Pentru o perioadă dată, consumul total de energie al clădirii (energia termică

furnizată la branşamentul instalaţiei de încălzire) Qf,h:

în care:
Qh - necesarul de energie pentru încălzirea clădirii;
Qth - căldura recuperată de la echipamentele auxiliare, de la instalaţiile de încălzire
şi de preparare a apei calde menajere şi de la mediul înconjurător, inclusiv sursele
de energie regenerabile, în cazul în care nu sunt luate în considerare direct prin
diminuarea pierderilor;
Qr - totalul pierderilor de căldură datorate instalaţiei de încălzire, inclusiv pierderile
de căldură recuperate. Se includ de asemenea pierderile de căldură suplimentare
datorate distribuţiei neuniforme a temperaturii în incinte şi reglarea imperfecă a
temperaturii interioare, în cazul în care nu sunt luate deja în considerare la
temperatura interioară convenţională.
 Calculul pierderilor de căldură ale instalaţiei de încălzire

Pierderile totale de căldură ale sistemului de încălzire Qth, se exprimă ca sumă a

pierderilor de căldură ale subsistemelor componente:

în care:
Qem - pierderi de căldură cauzate de sistemul de transmisie a căldurii la
consumator;
Qd - pierderi de căldură ale sistemului de distribuţie a căldurii către consumator;
Qs - pierderi de căldură ale sistemului de stocare (dacă există);
Qg - pierderi de căldură ale sistemului de generare.
Pierderile de căldură ale sistemului de transmisie Qem:

în care:
Qem,str - pierderi de căldură cauzate de distribuţia neuniformă a temperaturii;
Qem,emb - pierderi de căldură cauzate de poziţia corpurilor de încălzire;
Qem,c - pierderi de căldură cauzate de dispozitivele de reglare a temperaturii
interioare.
Dacă se cunoaşte eficienţa sistemului de transmisie a căldurii ηem atunci
pierderile de căldură suplimentare ale acestuia:
Pierderile de căldură ale sistemului de distribuţie Qd:

în care:
U’ - valoarea coeficientului de transfer de căldură în [W/mK], pentru fiecare
tronson de conductă;
θm - temperatura medie a agentului termic în [°C];
θa - temperatura medie a aerului exterior(mediului ambiant) în [°C];
L – lungimea tronsonului de conductă în [m];
tH – durata în [h].
Coeficientului unitar de transfer U’ (W/mK) pentru conductele izolate:

în care:
λD – coeficientul de conductivitate termică pentru izolația conductei [W/mK].
di - diametrul conductei fără izolație [m];
da - diametrul exterior al conductei [m];
αa - coeficientul global de transfer termic la exteriorul conductei [W/m²K].