PUNȚI TERMICE

În cazul elementelor omogene sau alcătuite din straturi continue şi paralele cu

suprafeţele elementului, fluxul termic este unidirecţional şi constant, rezistenţa
termică fiind de asemenea constantă în toate punctele elementului. Practic,
această situaţie se regăseşte rar în cazul elementelor anvelopei clădirilor. De regulă,
acestea includ zone neomogene prin care căldura se propagă după două sau trei
direcţii, câmpul termic fiind în acest caz plan sau spaţial.
În astfel de zone pot exista materiale cu coeficient de conductivitate termică mai
mare decât în restul elementului şi/sau regiuni în care geometria elementului se
modifică (ca de exemplu la colţul pereţilor). Ambele situaţii au drept urmare o
majorare importantă a pierderilor de căldură.
Zonele din componenţa elementelor de construcţii, care datorită alcătuirii
structurale sau geometrice prezintă o permeabilitate termică sporită faţă de restul
elementului, determinând intensificarea transferului de căldură, sunt denumite
punţi termice.
 Punţile termice sunt caracterizate în principal prin temperaturi care diferă de
cele ale restului elementului din care fac parte. Ca urmare, în perioadele reci
suprafaţa interioară a elementelor de închidere prezintă în zonele punţilor
temperaturi mai mici, ceea ce afectează condiţiile de confort prin scăderea
temperaturii resimţite în încăpere şi favorizează condensarea vaporilor de apă din
aerul interior, cu urmări defavorabile sub aspect igienic, estetic şi al durabilităţii
materialelor.

Punţi termice frecvent întâlnite în construcţii:

• stâlpii din beton înglobaţi parţial sau total în pereţi din zidărie;
• sâmburii (stâlpişorii) şi centurile pereţilor din zidărie;
• rosturile (îmbinările) dintre panourile prefabricate din beton ale pereţilor
exteriori;
• intersecţiile dintre pereţii exteriori (colţurile ieşinde sau intrânde ale clădirii),
dintre pereţii exteriori şi cei interiori sau dintre pereţii exteriori şi planşee;
• conturul ferestrelor şi uşilor exterioare etc.
Din punct de vedere geometric, punţile termice se clasifică în două categorii:
• punţi termice liniare – caracterizate printr-o anumită lungime, secţiunea transversală a
punţii fiind constantă pe toată lungimea acesteia; de exemplu, stâlpişorii şi centurile din
beton înglobate în pereţii din zidărie constituie punţi termice liniare;

• punţi termice punctuale –

aceste punţi au o extindere
redusă pe toate cele 3 direcţii.
Intersecţiile dintre stâlpi şi grinzi
(dintre punţile termice liniare)
constituie punţi termice
punctuale. De asemenea, unele
elemente constructive cu
dimensiuni mici, cum sunt
ploturile din beton sau agrafele
metalice cu ajutorul cărora se
realizează legătura dintre
straturile unui perete, constituie
punţi termice punctuale.
Rezistenţa termică corectată

Rezistenţă termică corectată, notată cu R’, este acea rezistenţă care „ţine seama
de influenţa punţilor termice asupra valorii rezistenţei termice specifice
determinate pe baza unui calcul unidirecţional în câmp curent”.

Rezistenţa termică în câmpul curent, determinată prin calcul unidirecţional, este

funcţie de structura elementului în zonele neperturbate de punţi, şi nu este
influenţată de prezenţa acestora.
Influenţa punţilor se exercită, de fapt, nu asupra rezistenţei unidirecţionale, ci
asupra rezistenţei termice globale a unui element. De aceea, este corect să spunem
că rezistenţa termică corectată reprezintă o aproximare a rezistenţei termice reale,
care depinde atât de rezistenţa unidirecţională cât şi de efectul defavorabil al
punţilor (pierderi suplimentare de căldură).
Valoarea rezistenţei termice corectate tinde către valoarea rezistenţei termice
reale, de ansamblu, fiind apropiată de aceasta în cazul unui calcul corect efectuat.
 Pentru stabilirea relaţiei de calcul a rezistenţei termice corectate se deduce mai
întâi expresia pentru coeficientul de transfertermic corectat U’, care reprezintă
inversul rezistenţei termice.

unde:
Φ’ – fluxul termic aferent ariei A travesate de căldură (W);
ΔT – căderea totală de temperatură (diferenţa dintre temperatura aerului interior şi
temperatura aerului exterior) (K sau °C).
A – aria suprafeţei traversate de fluxul termic (m2).
Punţi termice liniare

În cazul unui element de construcţie ce înglobează o singură punte termică

liniară, fluxul termic total Φ’ poate fi exprimat ca sumă dintre fluxul unidirecţional
Φu (ca şi cum puntea nu ar exista), şi un surplus de flux ΔΦ datorat punţii:
Φ’ = Φu + ΔΦ

unde: A – aria traversată de flux:

A = B.ℓ (m2)
În cazul transmisiei unidirecţionale
(fără punte termică), fluxul termic Φu
este:
unde:
R – rezistenţa termică unidirecţională (m2 K/W);
ψ – transmitanța termică liniară (W/mK).
Punţi termice punctuale

În cazul în care un element de construcţie include o singură punte termică

punctuală, se poate scrie:

unde:
χ – transmitanța termică punctuală (W/mK).
 Cazul general când elementul conţine „n” punţi termice liniare şi „m” punţi
termice punctuale
Primul termen reprezintă
ponderea pierderilor termice
unidirecţionale (ca şi cum punţile ar
lipsi), iar următorii doi termeni
însumează ponderea pierderilor
suplimentare datorate punţilor
termice liniare, respectiv punctuale.
Rezistenţa termică specifică corectată R’ se obţine prin inversarea coeficientului
de transfer termic corectat U’:
Rezistenţa termică corectată se mai poate exprima prin relaţia:

în care r reprezintă coeficientul de reducere a rezistenţei termice totale,

unidirecţionale :

Pentru detalii uzuale, se pot folosi valorile din tabelele cu valori precalculate
ale transmitanţele termice liniare ψ şi punctuale χ .
Punţile termice punctuale rezultate la intersecţia unor punţi termice liniare, de
regulă, se neglijează în calcule.
 Coeficienţii liniari şi punctuali de transfer termic

Coeficientul ψ reprezintă surplusul de flux ΔΦ transmis printr-o punte termică

liniară, raportat la lungimea ℓ a acesteia şi la căderea totală de temperatură ΔT
(diferenţa dintre temperaturile aerului interior şi exterior).
Altfel spus, ψ reprezintă fluxul termic suplimentar pierdut printr–o punte liniară
cu lungimea de 1 m, pentru o cădere de temperatură de 1 K (sau 1 °C).
În mod analog, coeficientul χ reprezintă fluxul termic suplimentar ce traversează o
punte punctuală, pentru o cădere de temperatură de 1 K (sau 1 °C).
Lungimile punţilor termice
În funcţie de poziţie, punţile termice trebuie grupate corespunzător fiecărui tip
de element de construcţie al anvelopei, deci vom avea atâtea grupuri de punţi câte
tipuri de elemente perimetrale există. Există punţi termice care aparţin la două, şi
uneori mai multe, elemente (de exemplu punţile de la intersecţiile pereţilor cu
planşeele).
Lungimile punţilor termice se măsoară în cadrul ariilor elementelor cărora le
aparţin. Dacă puntea termică liniară aparţine unui perete, lungimea punţii va fi
egală cu lungimea peretelui căreia îi aparţine (punţi orizontale) sau cu înălţimea
peretelui (punţii verticale).
Dacă puntea termică liniară aparţine unui planşeu, lungimea acesteia va fi egală
cu perimetrul planşeului sau cu o zonă a perimetrului în cazul când planşeul se
intersectează cu pereţi de tipuri diferite.
Pentru determinarea lungimilor punţilor termice liniare acestea trebuie să fie
mai întâi identificate. De cele mai multe ori, pentru punţile întâlnite în mod
frecvent, depistarea poziţiei este o operaţie de rutină, care ţine de experienţa
expertului.
a) punţi verticale la intersecţia pereţilor exteriori (colţ ieşind);
b) punţi verticale la intersecţia pereţilor exteriori (colţ intrând);
c) punţi verticale liniare la intersecţia pereţilor exteriori cu cei interiori;
d) punţi verticale la marginile golurilor de ferestre sau uşi exterioare;
e) punţi orizontale la intersecţia peretelui exterior cu placa de la cota ±0,00 (soclu);
f) punţi orizontale la intersecţia peretelui exterior cu placa intermediară;
g) punţi orizontale la intersecţia peretelui exterior cu placa de la ultimul nivel;
h) punţi orizontale la intersecţia peretelui exterior cu placa de balcon;
i) punţi orizontale la intersecţia peretelui exterior cu plăcile de balcon în consolă;
j) punţi orizontale la marginea superioară a golurilor de ferestre sau uşi exterioare (buiandrug);
k) punţi orizontale la marginea inferioară a golurilor de ferestre (glaf).
Bloc de locuinţe din panouri mari (prefabricate)
a) punţile termice liniare
orizontale şi verticale din
zonele de îmbinare ale
panourilor (rosturi);
b) punţile termice liniare ale
nervurilor din beton din
interiorul panourilor;
c) punţile termice liniare
verticale de la colţ ieşind;
d) punţile termice liniare
verticale de la colţ intrând;
e) punţile termice liniare
verticale de la marginile
golurilor de ferestre;
f) punţile termice liniare
orizontale de la marginile
golurilor de ferestre;
g) punţile termice liniare
orizontale de la intersecţia
pereţilor exteriori cu plăcile
de balcon;
h) punţile termice liniare
orizontale de la soclul
clădirii.
Influnța punţilor termice asupra rezistenţa termice unidirecţionale

Rezistenţa termice unidirecţionale (în câmp curent), funcţie de tipul

elementului, astfel:
• pereţi exteriori: 20…45%;
• pereţi la rosturi: 10…20%;
• planşee terasă sau de pod: 15…25%;
• planşee peste subsoluri sau bowindouri: 25…35%.