UMIDITATEA ÎN CLĂDIRI

În cadrul relaţiei dintre clãdiri şi mediul înconjurãtor are loc în permanenţã un

schimb de masã şi energie, concretizat în transfer de cãldurã, de aer şi de vapori de
apã.
Circulaţia aerului încãrcat cu vapori de apã între cele douã medii este importantã
deoarece:
• migrația vaporilor de apă din încãperi spre exterior, prin structura elementelor, în
perioadele reci, poate determina fenomenul de condens şi acumularea apei;
• migrația vaporilor de apă din interiorul elementelor spre ambele medii pe care le
separã, intervine în procesul de uscare din perioada caldã.
Fenomenele fizice produse de umiditate pot fi însoţite şi de anumite fenomene
biologice: pe suprafeţele umede se dezvoltã în anumite condiţii bacterii, mucegai,
ciuperci şi insecte, care contribuie la reducerea condiţiilor sanitar-igienice din
încãperi şi la degradarea elementelor, iar la uscare apar pete inestetice de sãruri
depuse pe suprafaţã de apa care se evaporã din soluţiile transportate din structurã
(eflorescenţe).
Surse de umiditate în construcţii

Apa, sub diferite forme (vapori, lichidã sau gheaţã), este prezentã în construcţii
încã de la formarea structurii materialelor şi de la execuţia elementelor şi în
continuare pe toată duratã de exploatare a clãdirii, influenţând permanent
proprietãţile fizico-mecanice ale materialelor şi elementelor, precum şi condiţiile de
igienã şi confort din încãperi.
Apa existentã în construcţii poate avea diverse provenienţe:
• apa iniţialã de construcţie, introdusã prin procesele de execuţie;
• apa din sol, care pãtrunde prin ascensiune capilarã;
• apa meteorologicã, din precipitaţii (ploaie, zãpadã);
• apa de exploatare, rezultatã din procese umede;
• apa de naturã biologicã, provenitã de la oameni;
• apa higroscopicã, absorbitã de unele materiale direct din aer;
• apa de condens, provenitã din condensarea vaporilor de apã.
Indiferent de provenienţã, prezenţa apei este însoţitã de cele mai multe ori de
efecte negative, a cãror combatere necesitã mãsuri tehnice adecvate.
Umiditatea aerului

Aerul atmosferic conţine totdeauna o anumitã cantitate de apã, într-una sau mai
multe faze: gazoasã (vapori), lichidã (picãturi de apã) şi uneori solidã (gheaţã).
La suprafaţa apei aflatã în stare solidã sau lichidã sunt expulzate încontinuu în
aer molecule de apã, datoritã agitaţiei moleculare, luând astfel naştere un strat de
vapori.
Dacã stratul de vapori format nu este antrenat şi evacuat prin mişcarea aerului,
rezultã o stare de saturaţie, în care faza gazoasã a apei se aflã în echilibru cu faza
lichidã sau solidã.
Ca rezultat, aerul va conţine la un moment dat o anumitã cantitate de vapori de
apã (aer umed), care determinã umiditatea sa.
Aerul umed este un amestec de aer şi vapori de apã, iar presiunea sa
atmosfericã (conform legii lui Dalton) este datã de suma presiunilor
componentelor:
Umiditatea absolutã a aerului reprezintă conţinutul efectiv de vapori de apã din
aer la un anumit moment:
(g/m3) sau (kg/m3)

unde:
mv – masa vaporilor de apã;
Va – volumul total de aer umed.
Umiditatea absolutã de saturaţie a aerului reprezintă conţinutul maxim de vapori
de apã ce poate fi absorbit de aer la temperatura T:

(g/m3) sau (kg/m3)

unde:
mv,max – masa vaporilor de apã la saturație;
Va – volumul total de aer umed.
Concentraţia de vapori a aerului (corespunzãtor saturaţiei rezultã concentraţia de
saturaţie cs:

unde:
mv – masa vaporilor de apã (respectiv la saturație);
ma – masa aerului uscat din volumul respectiv.
Umiditatea relativã a aerului exprimã cota parte a conţinutului real de vapori de
apã din aer la temperatura T, faţã de conţinutul maxim de vapori la acea
temperaturã:

unde:
pv – presiunea parţialã a vaporilor de apã din aer;
ps – presiunea de saturaţie.
Umiditatea materialelor de construcţii

Materialele de construcţie pot reţine apa în structura lor sub urmãtoarele

forme:
• apa de construcţie, sau legatã chimic, prin reacţiile de formare a structurii
interne; apa legatã chimic nu este afectatã de procesele de umezire-uscare;
• apa de structurã, sau de hidratare, reţinutã în urma participãrii la formarea
structurii cristaline a unor materiale;
• apa higroscopicã, reţinutã în structura unor materiale direct din faza gazoasã
(vapori), prin fenomenele de absorbţie sau adsorbţie, pe pereţii porilor şi ale
capilarelor;
• apa liberã, reţinutã mecanic, datoritã contactului direct al materialelor cu faza
lichidã (infiltraţii din ploi, procese funcţionale), sau ca urmare a fenomenului de
condens.
În cursul proceselor de umezire-uscare variazã numai apa liberã şi apa legatã
fizic (apa de structurã şi apa higroscopicã); apa ataşatã prin celelalte forme nu este
afectatã.
Umiditatea materialelor se poate exprima în douã moduri:
• pe bazã gravimetricã, prin raportarea greutãţii apei conţinute în material (Ga) la
greutatea materialului uscat (Go):

• pe bazã volumetricã, prin raportarea volumului de apã existent în material (Va), la

volumul materialului uscat (Vo):
 Determinarea umiditãţii, respectiv a conţinutului de apã al unui material, se
poate face prin metode gravimetrice, bazate pe uscare şi cântãrire, prin metode
electrice (pe baza variaţiei unui parametru electric cu umiditatea) sau electronice,
radioactive etc.

Exigenţele legate de umiditatea elementelor de construcţii diferã în raport cu

funcţiile elementelor şi cu natura materialelor.
Elementele care se aflã în contact cu apa trebuie sã fie impermeabile
(pardoselile şi pereţii din bãi şi bucãtãrii, pereţii de subsol şi fundaţiile în teren
umed etc.), iar elementele exterioare de închidere (cu excepţia ferestrelor) la care
existã riscul de apariţie a fenomenului de condens pe suprafaţã sau în structurã
trebuie tratate corespunzãtor (cu bariere contra vaporilor, straturi de aerare etc.).
Caracteristicile de permeabilitate la vapori a materialelor

Datoritã structurii interne capilaro-poroase sau fibroase, majoritatea

materialelor de construcţii care alcãtuiesc elementele de închidere permit trecerea
vaporilor de apã sub efectul diferenţei de presiune parţialã, fiind prin urmare
permeabile la vaporii de apã.
Permeabilitatea la vapori a materialelor se poate exprima printr-o caracteristicã
fizicã specificã, similarã coeficientului de conductivitate termicã, denumitã
coeficient de permeabilitate la vapori,  sau factorul rezistenţei la permeabilitate la
vapori a materialului unui strat Dj (g/m∙h∙torr sau g/m∙h∙mmH2O sau g/m∙h∙Pa).

Fizic, coeficientul de permeabilitate la vapori reprezintã cantitatea de vapori de

apã (în grame) care trece printr-o probã de material cu grosimea de 1 m, timp de 1
orã, când între feţele opuse, normale pe direcţia fluxului, având suprafeţele de 1
m2, existã o diferenţã de presiune parţialã a vaporilor de apã egalã cu unitatea.
 Pentru elementele plane monostrat omogene se definesc urmãtoarele
caracteristici:
• permeabilitatea la vapori de apã (Pv) şi inversul acesteia, rezistenţa la
permeabilitate la vapori (Rv), date de rapoartele:

• pentru elementele alcãtuite din mai multe straturi paralele, normale pe direcţia
fluxului de vapori, aceleaşi caracteristici rezultã pe baza rezistenţelor straturilor:

Rezistenţa la permeabilitate la vapori de apã a unui element cu structurã

compusã, având straturile perpendiculare pe direcţia fluxului de vapori, se
calculeazã ca sumã a rezistenţelor straturilor, exprimate funcţie de grosimi (dj), de
factorul rezistenţei la permeabilitate la vapori a materialului stratului considerat
(μDj) şi de coeficientul de difuzie Mj prin care se ţine seama de temperatura medie
a stratului.
 Condensarea vaporilor de apã din aer pe suprafaţa sau în structura constituie o
sursã importantã de umezire a acestora, însoţitã de cele mai multe ori de
fenomene negative. Ca urmare, este necesarã cunoaşterea riscului de producere a
acestui fenomen şi a efectelor sale, pentru adoptarea unor mãsuri eficiente de
combatere sau de limitare.

Declanşarea fenomenului de condens, în general, poate avea loc ca urmare a

următoarelor situaţii favorizante:
• în cazul unui volum închis, aflat la temperaturã constantã - prin aport de vapori
pânã la atingerea concentraţiei de saturaţie;
• în cazul unui volum cu conţinut neschimbat de vapori – prin scãderea
temperaturii pânã când presiunea parţialã coincide cu presiunea de saturaţie;
• prin scãderea temperaturii, simultan cu un aport de vapori.
Condensul pe suprafaţã (fenomenul de rouã)

Condensarea vaporilor de apã din aerul interior pe suprafaţa elementelor de

construcţii cu rol de închidere poate avea loc în urmãtoarele condiţii:
• ca urmare a creşterii concentraţiei vaporilor de apã din aerul încãperilor, la
temperaturã interioarã constantã, prin aport de vapori datoritã surselor existente
în interior, pânã la valoarea concentraţiei de saturaţie (c = cs), dupã care surplusul
de vapori se depune sub formã de picãturi de apã pe suprafaţa unor elemente,
începând cu cele mai reci;
• prin scãderea temperaturii aerului interior, chiar în condiţiile în care umiditatea
absolutã (conţinutul de vapori) rãmâne constantã, pânã se ajunge la valoarea
pentru care presiunea parţialã a vaporilor corespunde presiunii de saturaţie,
respectiv pv = pvs;
• prin scãderea temperaturii suprafeţei interioare a elementelor, datoritã scãderii
temperaturii aerului exterior sau interior, pentru un conţinut constant de vapori,
pânã la atingerea valorii pentru care concentraţia de vapori de apã din aer
corespunde saturaţiei;
Temperatura pentru care presiunea parţialã a vaporilor de apã atinge valoarea
de saturaţie, reprezintã temperatura punctului de rouã (θr).
 În construcţii, fenomenul de rouã apare ca urmare a debitului excesiv de vapori,
a încãlzirii reduse în perioadele cu temperaturi scãzute, sau a unor elemente cu
grad de izolare termicã redus, fiind localizat pe suprafeţele mai reci sau în zona
punţilor termice.
Condiţia evitãrii condensului pe suprafeţele elementelor este ca temperatura
(Tsi) sã nu coboare pânã la valoarea temperaturii punctului de rouã, adicã:

Temperatura de rouã (θr) se poate determina funcţie de umiditatea relativã () şi

de temperatura aerului din încãperi (Ti), din tabelele existente în prescripţiile
tehnice.
 Pentru evitarea declanşãrii fenomenului de condens pe suprafaţa interioarã a
elementelor de închidere exterioare, se pot adopta urmãtoarele mãsuri generale:
• creşterea temperaturii suprafeţelor interioare Tsi, prin sporirea capacitãţii de
izolare termicã a elementelor de închidere, sau prin majorarea (în limitele
permise de criteriile economice) a temperaturii aerului interior, prin furnizare de
energie suplimentarã;
• micşorarea conţinutului de vapori din încãperi, prin eliminare în exterior, prin
schimb de aer eficient, sau prin reducerea numãrului şi a debitului surselor de
vapori.

Dacã riscul de producere a condensului se menţine şi în aceste condiţii, se impun

mãsuri constructive adecvate pentru evitarea umezirii în profunzime a elementelor.
Fenomenul de condens în structura elementelor

Datoritã diferenţei dintre presiunea parţialã a vaporilor de apã din încãperi şi din
aerul exterior, în perioadele reci existã tendinţa de migrare a vaporilor din aerul mai
cald spre aerul rece, prin elementele de închidere permeabile. Intensitatea
migraţiei a vaporilor depinde de diferenţa de presiune parţialã şi de
permeabilitatea la vapori a materialelor.
În cursul migraţiei, vaporii de apã pot ajunge în zone a cãror temperaturã sã fie
favorabilã condensãrii. În aceste zone surplusul de vapori se depune sub formã
lichidã şi provoacã umezirea, având ca efecte: scãderea calitãţilor de izolare
termicã, degradãri ca urmare a fenomenului de îngheţ-dezgheţ şi pete de sãruri pe
faţa exterioarã dupã uscare.

Condiţia evitãrii producerii fenomenului de condens în structura elementelor de

închidere este ca în orice secţiune a acestora valoarea presiunii parţiale a vaporilor
de apã (pvk) sã nu atingã valoarea presiunii de saturaţie (psk), respectiv:
Variaţia presiunii parţiale a vaporilor de apã în elementele de închidere

În ipoteza regimului staţionar de migraţie a vaporilor, variaţia presiunii parţiale

pe grosimea unui strat este liniarã, iar în cazul unui element alcãtuit din mai multe
straturi de materiale diferite diagrama presiunii parţiale a vaporilor este o linie
frântã, alcãtuitã din segmente liniare, cu pante funcţie de permeabilitatea la vapori
a materialului.
 Valorile presiunii de saturaţie a vaporilor de apã depind numai de temperaturã şi
sunt precizate în literatura tehnicã. Diagrama de variaţie a presiunii de saturaţie
urmãreşte ca alurã generalã diagrama temperaturii pe grosimea elementului.

Calculul la condens în structura elementelor are ca scop:

• stabilirea riscului de condensare a vaporilor de apã în element;
• localizarea zonei de condens în structura elementului;
• evaluarea cantitãţii de apã formatã în masa elementului în perioada rece;
• gradul de umezire a materialelor, în special a materialelor termoizolante;
• posibilitatea de eliminare a apei prin evaporare în perioada caldã;
• acumularea progresivã a apei de la an la an, datoritã evaporãrii incomplete.
Metodã grafo-analiticã pentru calculul la condens

1. Corespunzãtor condiţiilor convenţionale de temperaturã ale aerului din încãperi

şi din exterior se calculeazã valorile temperaturilor pe suprafeţele straturilor
(Tk):

2. Se stabileşte presiunea de saturaţie a vaporilor pe suprafeţele fiecãrui strat, cu

ajutorul tabelelor existente în norme, funcţie de valorile temperaturilor:

3. Se calculeazã presiunile parţiale ale vaporilor de apã (pvk) la limita straturilor:

4. Se traseazã diagramele pvk şi psk pe schema elementului reprezentatã la scara
rezistenţelor la vapori, în care în loc de grosimi apar rezistenţele la vapori ale
straturilor. Această reprezentare grafică a structurii elementului are avantajul că
diagrama presiunilor parţiale ale vaporilor de apă variază liniar, fiind deci mai
uşor de trasat, numai pe baza valorilor pe cele două feţe pvi şi pve, care se
determină funcţie de presiunile de saturaţie corespunzătoare şi umidităţile
relative de calcul ale aerului interior şi exterior:
Variaţia presiunilor vaporilor de apã într-un element de construcţii. Apariţia condensului

Dacã cele douã diagrame de presiuni (pvk şi psk) au cel puţin un punct comun se
considerã cã este posibilã apariţia fenomenului de condens în structura
elementului.
5. Verificarea acumulãrii progresive a apei din condens de la an la an în structura
elementelor de construcţie, printr-un calcul dupã aceleaşi principii,
considerându-se însã pentru temperatura exterioarã o valoare medie anualã
(Tme), diferitã funcţie de zona climaticã a ţãrii, precum şi evaluarea cantitãţii de
apã (mw) care condenseazã în masa elementului.
6. Efectul umezirii elementului datoritã apei acumulate, se apreciazã prin
compararea creşterii umiditãţii masice la sfârşitul perioadei de condensare a
vaporilor de apã (W) cu valoarea maximã admisã a creşterii umiditãţii relative
masice (Wadm), care este indicatã în standard, fiind cuprinsã între 1,5% şi 6%
pentru materialele curente:
 Pentru eliminarea (sau limitarea la un nivel acceptabil) a riscului de condens în
structura elementelor de construcţii, şi odatã cu aceasta a efectelor negative pe
care le provoacã, se pot adopta o serie de mãsuri tehnice bazate pe urmãtoarele
principii generale:
• sporirea gradului de izolare termicã a elementelor de închidere, având ca efect
distribuţia mai favorabilã a temperaturii în structurã şi implicit a presiunilor de
saturaţie a vaporilor de apã, astfel încât cele douã diagrame de presiuni ale
vaporilor se distanţeazã;
• micşorarea debitului vaporilor de apã care strãbat elementul de construcţie, prin
reducerea numãrului şi debitului surselor de vapori de apã din încãperi, precum şi
prin eliminarea unei cantitãţi de vapori din aerul interior printr-o ventilare
eficientã;
• limitarea procesului de difuzie a vaporilor de apã prin elementele de închidere
exterioare şi mai ales a accesului vaporilor de apã în zonele reci, favorabile
condensãrii, prin prevederea de bariere de vapori plasate pe faţa caldã a
elementului sau a izolaţiei;
• asigurarea eliminãrii active a vaporilor de apã din structura elementelor, prin
ventilare naturalã, prin intermediul unor straturi de material cu porozitate mare,
spaţii de aer ventilat, reţele de canale de aerare etc., plasate înaintea zonei de
condens şi puse în legãturã cu exteriorul prin orificii sau dispozitive speciale.