Sunteți pe pagina 1din 41

Universitatea Naţională de Apărare „CAROL I” NESECRET

Departamentul de Informaţii pentru Apărare


Curs de perfecţionare în conducerea activităţilor
din domeniul operaţiilor speciale şi apărarea
împotriva terorismului

___ decembrie 2010


Nr._____________
BUCUREŞTI

LUCRARE DE CURS
TEMA: BIOTERORISMUL – o nouă provocare

ÎNDRUMĂTOR
Comandor
conf. univ. dr. Sorin TOPOR

AUTOR
Lt. col.
Fănel SMOCHINĂ

BUCUREŞTI
- 2010 -
Nesecret

Pagină albă

Nesecret
2 din 41
Nesecret

Cuprins

Introducere 5
Capitolul 1 Aspecte generale privind terorismul
1.1.Terorismul - fenomen complex al lumii contemporane 7
1.2. Globalizarea şi implicaţiile acesteia asupra terorismului 8
1.3. Efectele terorismului asupra drepturilor omului 10
1.4. Spectrul bioterorismului 10
Capitolul 2 Agenţii biologici
2 .1. Generalităţi 16
2 .2. Preocupări existente pe plan mondial pe linia dezvoltării superviruşilor 25
Capitolul 3 Bioterorismul
3 .1. Arsenalul de ucidere în masă a lui Osama bin Laden 21
3 .2. Experienţele Sectei AUM 22
3 .3. Depozitele morţii din Orientul Mijlociu 23
3 .4. Praticile murdare ale regimului de apertheid din Africa de Sud 26
Capitolul 4 Ameninţările biologice şi infrastructura sanitară
– punct de vedere european - 28
4 .1. Analiza de risc specific pe domeniul infrastructurii sanitare
Concluzii 35
Bibliografie 39
Anexe

Nesecret
3 din 41
Nesecret

Pagină albă

Nesecret
4 din 41
Nesecret

INTRODUCERE
Dacă este să apelăm la istoria armelor biologice vom observa că acestea au
fost utilizate din cele mai vechi timpuri iar pentru a întări această afirmaţie
menţionăm câteva repere cronologice:
• Secolul 6 î.e.n. – Asirienii otrăvesc puţurile duşmanilor cu corn de secară
(claviceps purpurea), o ciupercă a cărei toxină produce violente halucinaţii.
• Anul 184 î.e.n. – Cartaginezul Hannibal catapultează vase umplute cu şerpi
asupra punţii navelor regatului Pergamului. Această tactică, prin care a obligat
duşmanii să se bată în acelaşi timp cu oamenii şi cu şerpii, i-a asigurat victoria.
• Anul 1346 – În timpul asediului cetăţii Caffa (Crimeea), tătarii au aruncat
cadavre contaminate cu ciumă peste zidurile oraşului, obligând pe genovezi să se
retragă, cu preţul, poate, al extinderii bolii de-a lungul Europei.
• Secolul XV – Conchistadorul spaniol Pizarro a răspândit variola printre
indienii din America de Sud, oferindu-le haine contaminate cu acest virus.
• Anul 1710 – Trupele ruseşti utilizează procedeul Pizarro contra suedezilor
asediaţi în oraşul Reval.
• Anul 1767 – Englezii au contaminat mai multe triburi de indieni din Ohio şi
din Pensylvannia, oferindu-le pături infestate cu variolă.
• Anii 1914-1918 – Germania este acuzată de a fi expediat în SUA vite
contaminate cu antrax şi morva (rapciuga), de asemenea, că au încercat să
provoace holera în Italia şi pesta în Rusia. Bănuielile, niciodată dovedite, au fost
suficient de neliniştitoare pentru ca la Convenţia de la Geneva, semnată la 17 iunie
1925, să se interzică utilizarea armelor biologice (şi chimice).
• Anul 1936 – Japonia lansează un vast program de cercetare asupra armelor
biologice. În faimosul „Unite 731”, în Manciuria, medicul militar Shiro Ishii a
testat asupra prizonierilor efectele infecţiei cu holeră, pestă, antrax etc.
• Anul 1940 – Japonezii împrăştie suspensii de pestă asupra oraşelor chineze
prin bombe cu fragmentaţie. Sunt utilizaţi de asemenea purici infestaţi.
• Anul 1941 – Britanicii experimentează antraxul în insula Grunard, în largul
Scoţiei. Accesul la insulă, contaminată încă, este şi azi interzis.
• Anul 1943 – SUA lansează un program de cercetare la Camp Detrick, în
Maryland. Scopul cercetării asupra armelor biologice este declarat a fi unul
defensiv.
• Anul 1952 – Un grup de experţi internaţionali acuză SUA că au utilizat arme
biologice în Coreea de Nord.
• Anul 1955 – Arsenalul american de la Pine Bluff, din Arkansas, începe
producţia de masă a germenilor tularemiei. Zece ani mai târziu, zona devine un loc
de stocare a tuturor tipurilor de germeni „militarizaţi” (oficial distruşi în anul
1972).
• Anul 1956 – Mareşalul sovietic Zhukov anunţă că URSS are intenţia să
dezvolte, la rândul ei, un program de arme chimice şi biologice.
• Anul 1960 – SUA sunt bănuite că utilizează arme biologice în Vietnam. La
rândul său, Vietcongul utilizează diferite metode pentru a contamina trupele
Nesecret
5 din 41
Nesecret

americane.
• Anul 1972 – Convenţia asupra interzicerii, dezvoltării, producţiei şi stocării
de arme biologice şi chimice şi asupra distrugerii lor este ratificată de 103 state.
SUA nu au semnat-o decât în anul 1975.
• Anii 1975-1983 – Prin utilizarea de mycotoxines tricohecnes, vietnamezii au
făcut să cadă „ploaia galbenă” în Laos şi în Cambodgia.
• Anul 1979 – O explozie în complexul militar Sverdlovsk (Rusia) a provocat
moartea mai multor zeci de persoane şi câteva sute au fost contaminate cu antrax.
Boris Elţîn a declarat în anul 1992, în calitate de preşedinte al Rusiei, că accidentul
s-a produs într-un centru de studiu a armelor biologice.
• Anul 1984 – În Oregon, membrii sectei Shree Rajneesh au contaminat
restaurantele cu salmonella. Patruzeci de persoane au fost spitalizate.
• Anul 1989 – Conform directorului CIA, cel puţin zece ţări fabrică arme
biologice.
• Anul 1991 – Irakul anunţa că face cercetări asupra armelor biologice.
• Anul 1992 – Secta japoneză Aum încearca să procure virusul Ebola din Zair.
În anul următor, membrii sectei ajung să disemineze antraxul în interiorul unui
imobil.
• Anul 1995 – Anul mai multor pericole – se presupunea că Irakul dispune de
proiectile teleghidate cu încărcătură biologică; 17 ţări sunt susceptibile de a
dispune de astfel de arme; în Japonia, secta Aum procedează la mai multe tentative
de contaminare; un extremist american a livrat în mod legal fiole cu bacili ai
pestei.
• Anul 1999 – Ossama ben Laden este suspectat că deţine arme biologice; a
făcut caz de mai multe ameninţări cu atentate de SIDA în lume; cecenii trecuţi în
Daghestan au avut asupra lor planuri de atac biologic.
• Anul 2001 – Scrisorile cu antrax au semănat panică în SUA şi au cauzat
primii morţi ai terorismului biologic.
• Anul 2003 – Autorităţile britanice au arestat în luna ianuarie şapte persoane
suspectate că voiau să producă ricină, iar ancheta a condus la o tabără de
antrenament a Al-Qaeda, unde a fost descoperit un manual de asasinare cu ajutorul
otrăvurilor.
• Anul 2009 – Organizaţia algeriană a reţelei teroriste al-Qaida şi-a închis
baza din provincia Tizi Ouzou din estul Algeriei, după ce un experiment cu arme
neconvenţionale a eşuat, potrivit unui oficial al serviciilor americane de informaţii.
Întreaga lume este supusă permanent ameninţării cu utilizarea agenţilor
biologici, iar caracterul lor terifiant este dat de posibilitatea extinderii rapide şi
necontrolabile, având în vedere faptul că nivelul de dezvoltare a mijloacelor de
transport a făcut posibil ca o persoană să poată face înconjurul lumii în doar 36 de
ore.
Lucrarea de faţă îşi propune să trezească interesul asupra fenomenului terorist
contemporan – fenomen aflat într-o ascensiune continuă – în plan general şi asupra
spectrului bioterorismului cu implicaţiile acestuia dintre cele mai diverse şi mai
grave. Departe de a avea puterea unui ghid, prezenta lucrare este doar un început,
doar o invitaţie la analiză şi la meditaţie.

Nesecret
6 din 41
Nesecret

Capitolul 1

ASPECTE GENERALE PRIVIND TERORISMUL


1.1. Terorismul - fenomen complex al lumii contemporane

Terorismul este unul dintre cele mai complexe şi totodată cele mai
complicate fenomene ale lumii contemporane. Când este vorba de terorism, avem
aproape întotdeauna, doi poli de interpretare antagonici: dacă la un pol un act este
calificat ca terorist, la celălalt el poate fi considerat ca un gest eroic.
În această interpretare, factorii culturali sau cei care ţin de tipul de
civilizaţie, valorile împărtăşite de o anumită societate au un rol decisiv. Dar nu
întotdeauna ei sunt decisivi, ci mai degrabă un anumit raport de forţe, care decide
până la urmă caracterul unui act sau al altuia1.
Terorismul este o tactică de luptă neconvenţională folosită pentru atingerea
unor scopuri strict politice care se bazeaza pe acte de violenţă, sabotaj sau
ameninţare, executate împotriva unui stat, organizaţii, categorii sociale sau
împotriva unui grup de persoane civile, având ca scop precis producerea unui efect
psihologic generalizat de frică şi intimidare.
Obiectivul final este aplicarea de presiune asupra entităţii respective pentru a
o determina să acţioneze în conformitate cu dorinţele teroriştilor, în cazul în care
acest obiectiv nu poate fi îndeplinit prin mijloace convenţionale.
Într-un studiu al terorismului, Schmid P. Alex şi Jongman J. Albert
analizează conţinutul pentru 109 definiţii ale terorismului găsind următoarea
frecvenţă a conceptelor folosite:
• Violenţă şi forţă (apar în 83,5% dintre definiţii);
• Motivaţii politice (65%);
• Frica, accent pe teroare (51%);
• Ameninţare (47%);
• Efecte psihologice şi reacţii anticipate (41,5%);
• Discrepanţa între obiective şi victime (37,5%);
• Acţiuni intenţionate, planificate, organizate şi sistematice (32%);
• Metodă de luptă, strategie şi tactică (30,5%).
Pe 11 septembrie, Statele Unite ale Americii s-au confruntat cu un
eveniment traumatic care i-a afectat pe oameni atât la nivel colectiv, cât şi
individual. Sentimentul de siguranţă le-a fost zdruncinat şi integritatea teritorială a
Americii a fost încalcată în mai mare măsură decât la Pearl Harbour, unde au fost
ucişi soldaţi care îşi apărau patria, pe când la World Trade Center victimele au fost
civili ce ar fi trebuit să fie apăraţi de stat2.
S-a spus despre atentatul din 11 septembrie 2001 de la New York că va
schimba lumea, că nimic nu va mai fi la fel ca înainte de acest atentat. Asemenea
1
Virgil Măgureanu - „Declinul sau apoteoza puterii ?”, Grupul Editorial RAO, Bucureşti, 2003;
2
Soros George - „Epoca failibilităţii. Consecinţele luptei impotriva terorii”, Editura Polirom, Bucureşti,
2007;
Nesecret
7 din 41
Nesecret

afirmaţie a fost, fără îndoială, marcată emoţional, dar în bună măsură este demnă
de luat în seamă întrucât cel puţin atitudinea şi, în linii importante, întreaga politică
a Statelor Unite au luat o turnură diferită, în asa fel încât liderii americani sunt mai
hotărâţi ca oricând să intervină, inclusiv cu forţa, peste tot în lume unde pericolul
terorist sau al distrugerilor în masă este prezent, chiar dacă întâmpină o rezistenţă
foarte serioasă din partea unor aliaţi tradiţionali.
Ducerea unui război împotriva terorismului se dovedeşte deja extrem de
dificil şi de durată deoarece terorismul este generat de cauze complexe, unele
ţinând chiar de natura societăţilor moderne3. Lupta împotriva terorismului s-a
dovedit daunătoare pentru obiectivele Administraţiei Bush, deoarece are
consecinţe adverse neprevăzute: invazia Irakului s-a transformat într-un dezastru.
În realitate, teroriştii trebuie abordaţi prin alte metode decât razboiul. Prin
însăşi natura lui, razboiul presupune victime inocente. Când se duce o luptă
împotriva unor terorişti care se ascund, şansele de a exista victime nevinovate sunt
şi mai mari.
Terorismul este îngrozitor pentru că duce la moartea sau mutilarea unor
oameni nevinovaţi în numele unei cauze politice. Războiul împotriva terorismului
evocă o reacţie din partea celor ce cad victime similară cu cea pe care au avut-o
atacurile de la 11septembrie. Drept consecinţă, sunt mai mulţi oameni dispuşi să-şi
rişte viaţa atacându-i pe americani astăzi decât erau pe 11 septembrie 20014.
Lupta împotriva terorismului nu poate fi interpretată ca fiind scopul unei
singure ţări sau regiuni. Acesta este un fenomen global cu consecinţe globale şi din
acest punct de vedere necesită o abordare globală.
Razboiul antiterorist, războiul secolului XXI, a pătruns în spirite, a fost
acceptat, deoarece Statele Unite se tem pentru securitatea teritoriului lor, pentru
securizarea aprovizionării lor cu resurse energetice, dar se îndoiesc de autorităţile
lor militare, de forţele lor militare şi de serviciile lor de informaţii. Această
îndoială se referă nu atât la legitimitatea măsurilor luate pentru a asigura un control
al cetăţenilor în interior, cât la eficacitatea eforturilor militare costisitoare realizate
după 20015.

1.2. Globalizarea şi implicaţiile acesteia asupra terorismului.

Globalizarea nu este o simpla tendinţă sau un capriciu, ci este, mai degrabă,


un sistem internaţional. El a luat locul vechiului sistem al Războiului Rece şi, la fel
ca acesta, are propriile legi şi propria logica, de natură să influenţeze, direct sau
indirect, politica, mediul înconjurător, geopolitica şi economia oricarei ţări6.
Globalizarea are propriile tehnologii: computerizarea, miniaturizarea,
digitalizarea, comunicarea prin satelit, fibrele optice şi Internetul, care
consolidează perspectiva definitorie a globalizării. De îndată ce o ţară intră în
sistemul globalizării, elitele ei încep să internalizeze perspectiva integrării şi

3
Virgil Măgureanu - „Declinul sau apoteoza puterii ?”, Grupul Editorial RAO, Bucureşti , 2003;
4
Soros George - „Epoca failibilităţii. Consecintele luptei impotriva terorii”,Editura Polirom, Bucureşti,
2007;
5
Durandin Catherine – „CIA - Cinci ani de furie”,Editura Cartier, Chişinău, 2008;
6
Florin Stibli – Articolul „Globalizarea şi implicaţiile acesteia asupra terorismului”, Revista Intelligence,
publicaţie editată de SRI, nr.15/martie-aprilie 2009;
Nesecret
8 din 41
Nesecret

încearcă să se încadreze într-un context global.


În timp ce măsura definitorie a Războiului Rece era forţa explozivă a
proiectilelor, măsura definitorie a sistemului globalizării este viteza comerţului,
călătoriilor, comunicării şi inovaţiei.
Formula Războiului Rece era ecuaţia masa – energie a lui Einstein, E=mc2.
Globalizarea echivalează cu legea lui Moore, care afirma că
microprocesoarele îşi vor dubla performanţele la fiecare 18 până la 24 de luni, în
timp ce preţul se va înjumătăţi.
În sistemul Războiului Rece, cea mai frecventă întrebare era: „ De partea cui
esti?”.
În sistemul globalizării, întrebarea cea mai frecventă este: „Cât de conectat
eşti?”.
În sistemul Războiului Rece, a doua întrebare ca frecvenţă era: „Ce greutate
are racheta ta?”, iar în sistemul globalizării: „Ce viteză are modemul tău?”
(Friedman L.Thomas, 2008).
Datorită globalizării, terorismul şi-a schimbat caracterul de-a lungul
timpului iar dacă între anii 1968-1989, incidentele actelor de terorism erau rare, de
aproximativ 1673 pe an, în perioada 1990-1996, a avut loc o creştere de 162% faţă
de anii Războiului Rece, adică o crestere de 4389 pe an. Procentajul acestei creşteri
a actelor teroriste se apropie de 200% sau poate chiar mai mult luând în
considerare creşterea alarmantă a conflictelor la nivel global.
Mai alarmant este faptul că noile acte de terorism sunt îndreptate împotriva
cetăţenilor şi nu împotriva guvernelor7. În al doilea rând, globalizarea încurajează
fundamentalismul religios. În urmă cu 40 de ani, nu era nicio singură mişcare
teroristă religioasă în lume. În anii '80, doar două din cele 64 de organizaţii
teroriste cunoscute în lume erau animate de credinţe religioase.
Majoritatea grupărilor teroriste din Orient nu sunt transnaţionale, dar unele
ca şi Al-Qaeda sunt într-adevăr globale. Asasinii responsabili pentru moartea
traficantului de arme afgan, Ahmed Shah Masood, au fost algerieni cu paşapoarte
belgiene, care au avut vize de intrare în Pakistan, emise la Londra.
Moartea lui Masood prezintă cum islamismul radical nu respinge mijloacele
globalizării, ci doar mesajul ei. Violenţa expresivă a atacului de la World Trade
Center a avut semnificaţii atât pentru pentru victime (anxietate şi umilire), cât şi
pentru atentator (status, prestigiu, recunoaştere şi reputaţie în lumea islamică). De
asemenea, alegerea ţintei, World Trade Center, o icoană globală, prezintă cum
globalizarea conferă acum, mai mult decât oricând, violenţei expresive o mai mare
forţă simbolică decât vreodată8.
Globalizarea, ca val în urcare şi neoconservatorism, ca îndemn la acţiune, a
ajuns să domine scena politică şi să umbrească propunerile alternative. Cu toate
acestea, uşurarea iniţial confuză de la sfârşitul Războiului Rece a căpătat unele
accente de nelinişte cu privire la condiţia Occidentului, mai ales în sfera morală şi
cea culturală. S-au formulat întrebări referitoare la viabilitatea pe termen lung a
unei culturi occidentale care părea să-şi fi pierdut busola morală, care a dus la

7
Coker Christopher- „Globalization and terrorism”, 2002, http://www.g8.utoronto.ca/conferences/
2002/tokyo/cocker.pdf;
8
Idem;
Nesecret
9 din 41
Nesecret

formularea întrebării dacă înfrângerea comunismului a însemnat într-adevăr


victoria democraţiei9.

1.3. Efectele terorismului asupra drepturilor omului

De când terorismul a devenit o ameninţare globală, întrebarea referitoare la


drepturile omului a devenit omniprezentă la toate nivele societăţii. În atmosfera de
teamă şi mânie generată de atentatele de la 11 septembrie, opţiunea
neoconservatoare a profitat de ocazie şi s-a lansat în forţă. Nu după mult timp,
neoconservatorii din Administraţia lui Bush al II-lea i-au transpus premisele în
doctrina politică şi militară oficială.
Imediat după 11 septembrie, doctrina s-a revărsat şi asupra politicii interne.
Teama de terorism, propagată pe toate canalele, a creat o noua cultură politică în
care certitudinea morală se apropia periculos de pragul intoleranţei sociale, mai
ales faţă de aceia cu origini sau cu o înfăţişare care puteau da de bănuit.
Apariţia grupurilor „cetăţeneşti” care îi combăteau pe imigranţi şi chiar pe
unii profesori universitari (mai ales cei cu vederi proarabe în chestiunea Orientului
Mijlociu) reflecta, la rândul ei, intensificarea anxietăţii moralizatoare. Chiar şi
drepturile civile au ajuns să fie privite de unii ca un impediment pentru realizarea
unei securităţi naţionale eficace10.
Este necesară instituirea unui cadru legislativ, care să aibă un rol preventiv şi
să respecte în acelaşi timp drepturile omului, în lupta împotriva terorismului, de
exemplu panica legată de antrax din 2001 (care, în final, nu a putut fi pusă pe
seama terorismului din afara Statelor Unite) a dus la instituirea unei legi legate de
bioterorism care impunea reglementări privitoare la înregistrarea şi ţinerea
evidenţei de către firmele care doresc să exporte produse în Statele Unite.
SUA afirma că reglementările nu sunt oneroase şi costisitoare, dar multe
firme străine susţin contrariul. Reglementările respective reprezintă, în cel mai bun
caz, un cost suplimentar asociat cu vânzările către Statele Unite.

1.4. Spectrul bioterorismului

S-a vehiculat mult idea că grupările teroriste nu dispun de tehnologiile


sofisticate necesare preparării agenţilor biologici periculoşi dar aceasta, având în
vedere evenimentele produse la sfârşitul mileniului nu mai este de actualitate.
Chiar dacă organizaţiile respective nu au fabrici proprii care să producă
masiv astfel de agenţi, nimeni nu poate garanta că aceste organizaţii nu au acces la
astfel de întreprinderi, că nu au laboratoare proprii în care să se facă cercetări şi să
se realizeze, în cantităţile dorite, substanţe extrem de nocive. Spre exemplu, există
reţele imense de producere a drogurilor care n-au putut fi niciodată distruse în
totalitate sau puse sub controlul absolut al statelor. De asemenea există o
multitudine de laboratoare sofisticate care au aparţinut fostei U.R.S.S., părăsite şi
cu o securitate deficitară, din care se poate achiziţiona, prin diferite metode,

9
Brzezinski Zbigniew - „A doua şansă. Trei preşedinţi şi criza superputerii americane”, Editura Antet
Bucuresti, 2007;
10
Idem;
Nesecret
10 din 41
Nesecret

materialul biologic sau chimic necesar producerii unor viruşi , toxine biologice sau
agenţi toxici extrem de agresivi.
În concluzie, grupările teroriste interesate îşi pot procura relativ uşor agenţii
biologici, atât din producţie proprie cât şi din întreprinderile şi statele care produc
astfel de agenţi, necesari pentru realizarea unui atentat terorist.
Sistemul terorist de producere a unor astfel de agenţi constă în principal în:
• Laboratoare (se poate monta un laborator cu doar 10.000 de dolari) sau baze
proprii (s-au găsit astfel de dovezi în locurile de dislocare ale sectei AUM, precum
şi la bazele de antrenament ale organizaţiei Al Qaida din Afganistan);
• Specialişti (biologi, geneticieni, chimişti etc) care fac parte din organizaţii
teroriste, dar care lucrează în întreprinderi chimice din diferite state, în fabrici de
medicamente, în laboratoare, în armată, în institute de cercetări etc. (în
universităţile din SUA, spre exemplu, se află 25.000 de studenţi din Arabia
Saudită, iar Mohamed Atta, cel care a pilotat primul avion ce s-a zdrobit de World
Trade Center, a făcut, la Hamburg, în Germania, studii de electronică, în Rusia,
Marea Britanie, Franţa etc. şi chiar în România s-au pregătit zeci de mii de
chimişti, biologi, ingineri agricoli din ţările arabe şi din toată lumea). Mai mult
decât atât, o mulţime de specialişti din fosta reţea „BIOPREPARAT” care a
aparţinut fostei Uniuni Sovietice şi care dispunea de 32000 de angajaţi în 40 de
centre de cercetare, în urma restructurărilor dictate de impasul economic traversat
de ţara de origine au emigrat în state care, ca o coincidenţă, dezvoltau programe de
cercetare biologică.
Producerea armelor biologice se realiza atât prin sistemele de producere a
drogurilor controlate de aceste organizaţii, cât şi prin mijloace artizanale, de tipul
micilor laboratoare particulare (spre exemplu, la mijlocul anilor 1980, Ministerul
Educaţiei din Irak a achiziţionat pe cale poştală, de la organizaţia nonprofit
American Type Cultural Collection din Rockville, Maryland, 70 de pachete cu
bacterii şi toxine. Printre produsele cumpărate se găseau mai multe recipiente cu
spori de antrax uscaţi şi congelaţi. Ulterior, sporii au fost revitalizaţi în
laboratoarele irakiene şi introduşi într-un dispozitiv de fermentare în care s-au
adăugat substanţe nutritive importate din Europa, care să le asigure dezvoltarea.
Mai târziu Irakul a recunoscut că prin acest procedeu a obţinut 8500 litri de
antrax. Se presupune că Irakul a deţinut o cantitate de trei ori mai mare de antrax).
Sistemul propriu al teroriştilor poate produce, după datele aflate la dispoziţia
specialiştilor, substanţe simple, cum ar fi diferite toxine, agenţi patogeni mortali
etc. Un astfel de sistem nu este şi nu poate fi însă eficient decât dacă foloseşte
metode şi tehnici foarte moderne de realizare a unor astfel de agenţi, cum ar fi, de
pildă, ingineria genetică.
Dacă organizaţiile teroriste n-au făcut până acum apel masiv la mijloacele
de atac biologic şi chimic, se poate deduce că încă n-au pus la punct o tehnologie
eficace de producere a lor. De aici nu rezultă că, în viitor, nu vor folosi şi astfel de
agenţi cum ar fi antraxul, viruşi ai variolei, ciumei şi altor boli infecţioase grave,
mortale, contagioase, cu răspândire rapidă. Dacă ne aducem aminte în deceniul
1960-1970, în laboratoarele chimice americane, prin metode ale ingineriei
genetice, a fost realizat aşa ceva, iar în spaţiul ex-sovietic se află încă numeroase
depozite cu aşa ceva.

Nesecret
11 din 41
Nesecret

Întreprinderi specializate în producerea unor agenţi biologici:


• Centre de cercetări în domeniu cu laboratoarele aferente;
• Întreprinderi chimice.
State producătoare de agenţi biologici care, într-o formă sau alta, sprijină
organizaţiile teroriste, cum ar fi Afganistanul şi unele ţări cu regimuri politice
totalitare sau care se opun procesului de mondializare (Iran, Irak, Libia, Palestina,
anumite forţe din Pakistan şi chiar din unele ţări care au făcut parte din Uniunea
Sovietică).
Mari puteri sau puteri regionale (Statele Unite, Rusia, China, India etc.) care
dispun de arsenale chimice sau de sisteme de producţie a unor agenţi biologici şi
chimici, precum şi de laboratoare foarte moderne unde se fac astfel de cercetări. Se
pare că zona predilectă de formare şi înarmare a bioterorismului şi terorismului
chimic, ca şi a celui nuclear se află în aceste ţări.
Statele mici care dintr-un motiv sau altul doresc contrabalansarea puterii
militare a statelor mari sau câştigarea şi impunerea influenţei într-o anumită zonă
geografică ajung să dezvolte programe ce cercetare pentru producerea armelor
biologice şi chimice.
Lista agenţilor biologici şi chimici întocmită de Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (OMS) susceptibile a fi întrebuinţate de terorişti cuprinde: toxina
butulinică, viruşi care produc antrax, ciuma, holera, febra tifoidă, ebola, variola,
febra galbenă, diverse encefalite, la care se adaugă sarinul, somanul, tabunul şi mai
ales VX-ul. Există însă zeci de mii de substanţe chimice foarte toxice (insecticide,
pesticide, LSD, cianuri, agenţi sufocanţi, agenţi vezicanţi etc.).
Este însă posibil ca bioteroriştii să lucreze deja la descoperirea sau realizarea
unor superviruşi cu care să înspăimânte lumea. Se cunoaşte deja de existenţa unor
superviruşi ca variola modificată genetic de cercetătorii australieni care au obţinut
pe această cale un virus al cărui rată de mortalitate este de 100 %. La institutul
VECTOR aparţinând fostei U.R.S.S., a fost creat un virus denumit HYMERA
obţinut prin combinarea variolei cu Ebola (se ştie că Ebola nu are antidot eficient).
Deci numai utilizarea agenţilor cu acţiune rapidă şi răspândire imediată pot
constitui un mijloc de luptă eficient pentru terorişti şi nu STL-urile obişnuite.
Deşi se cunosc foarte multe lucruri despre organizaţiile teroriste, în urma
atacurilor asupra SUA din 11 septembrie 2001, a devenit foarte clar pentru toată
lumea că se ştie foarte puţin în ceea ce priveşte posibilităţile lor reale în doemniul
terorismului N.B.C.
Gradul de toxicitate şi letalitate extrem de ridicat face ca arma biologică să
fie preferată de către grupările teroriste. Teroarea, asociată cu aceasta, duce uşor la
scene de panică şi la revolte sociale, iar timpul scurs de la executarea atacului până
la apariţia bolii scade şansa autorităţilor de a-i prinde pe atacatori. Un raport din
1996 al S.U.A. arată că „grupările teroriste nu deţin resurse financiare suficiente
pentru achiziţionarea armelor nucleare, în schimb pot obţine materie primă
necesară realizării agenţilor chimici şi biologici”.
Accesul la tehnologie ar putea fi facilitat atât de ţările considerate
„periculoase”, cât şi de know-how-ul rusesc. În măsura în care tot mai multă lume
are acces la cunoştinţele necesare iniţierii unor cercetări în domeniu, se poate
concluziona că revoluţia biotehnologică a uşurat realizarea unui program biologic

Nesecret
12 din 41
Nesecret

militar sofisticat. Prin urmare, şi numărul teroriştilor „independenţi” care ar putea


deţine potenţial tehnic este în creştere.
Un alt element important în evaluarea pericolului bioterorismului este
reprezentat de mutaţiile petrecute în acţiunile teroriste, întrucât astăzi grupările
teroriste şi-au perfecţionat şi diversificat metodele de „luptă”, fiind mult mai
dispuse să folosească violenţa decât grupurile tradiţionale. Experţi ai serviciilor de
informaţii au identificat trei categorii de grupări teroriste care ar putea folosi arme
de distrugere în masă:
• sectele şi cultele ultra religioase,
• grupările rasiste şi antiguvernamentale,
• organizaţiile extremiste.
Potrivit analiştilor militari, atunci când au pregătit Războiul din Golf,
strategii militari occidentali au avut în vedere şi posibilitatea ca irakienii să recurgă
la arme chimice şi biologice împotriva forţelor coaliţiei. De atunci ţările membre
NATO, în special Marea Britanie şi SUA, şi-au îndreptat eforturile spre întărirea
protecţiei împotriva eventualelor atacuri biologice.
După summit-ul de la Bruxelles din ianuarie 1994, NATO a înfiinţat două
organisme de lucru: Grupul politico-militar împotriva proliferării (SGP) şi Grupul
de apărare împotriva proliferării (DGP). Ultimul, a cărui sarcină era să-şi
concentreze eforturile asupra apărării, a cerut statelor membre să trateze armele
biologice separat de celelalte arme de distrugere în masă.
El a elaborat o „Evaluare a riscului”, care a servit ca bază pentru cea de-a
doua fază a programului: analiza impactului pe care acestea le au asupra
operaţiunilor NATO şi capacităţile necesare pentru protejarea forţelor sale şi a
teritoriului. În cea de-a treia etapă, Grupul de apărare împotriva proliferării a
propus o serie de recomandări în vederea eficientizării ripostei Alianţei.
A indicat un număr de priorităţi referitoare la detectarea, identificarea şi
avertizarea în eventualitatea utilizării agenţilor biologici, precum şi în privinţa
apărării aeriene şi a protecţiei individuale a forţelor dislocate. În vederea sporirii
eforturilor politice şi militare în acest domeniu, în aprilie 1999, la summit-ul de la
Washington, Alianţa a lansat „Iniţiativa împotriva armelor de distrugere în masă”,
menită:
• Să asigure o dezbatere mai viguroasă şi mai structurată a problemei în cadrul
NATO;
• Să sporească, de asemenea, calitatea informaţiilor şi a schimburilor de
informaţii între aliaţi, în legătură cu proliferarea armelor de distrugere în masă;
• Să sprijine dezvoltarea de către aliaţi a unei strategii publice de informare;
• Să îmbunătăţească programele comune de reacţie rapidă şi de sprijin
reciproc în vederea protejării populaţiei civile.
În acelaşi timp, „Iniţiativa împotriva armelor de distrugere în masă” prevede
înfiinţarea unui Centru care să coordoneze toate activităţile legate de armele de
distrugere în masă. La nivel naţional, ţările membre studiază în prezent un set de
posibilităţi de ripostă, în vederea menţinerii eficacităţii forţelor armate în urma
unui atac biologic.
Principalele componente ale apărării biologice se constituie în măsuri active
şi pasive.
Nesecret
13 din 41
Nesecret

Apărarea activă constă în folosirea rachetelor pentru contracararea forţelor


aeriene şi rachetelor purtătoare de agenţi biologici şi împiedicarea acestora de a-şi
atinge ţinta.
Apărarea pasivă cuprinde evaluarea pericolului, detectarea, anunţarea,
protejarea, decontaminarea şi luarea măsurilor sanitare necesare.
Deoarece evoluţia ameninţării este percepută diferit de către ţările
occidentale, există o anumită discrepanţă în ce priveşte fondurile şi priorităţile
acordate acestei probleme. Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au avut cele
mai multe iniţiative, ele semnând chiar un acord trilateral de cercetare.
Alte măsuri de apărare se referă la mai buna instruire şi pregătire a forţelor
armate, realizarea unui echipament de protecţie eficient şi o reacţie mai rapidă a
serviciilor medicale. În domeniul medical, activităţile s-au concentrat asupra
realizării vaccinurilor. Marea Britanie efectuează cercetări pentru realizarea unor
vaccinuri împotriva ciumei bubonice, antraxului, botulinum-ului şi a pneumoniei,
iar în decembrie 1997, Statele Unite au anunţat iniţierea unui larg program de
vaccinare a întregului său personal militar împotriva antraxului, alte 14 vaccinuri
fiind în pregătire.
Aceste măsuri au avut drept fundament semnalele culese în decursul
ultimilor ani de către serviciile de informaţii occidentale şi analizele extrem de
exacte ale specialiştilor în bioterorism.
Astfel, în martie 1999, un expert american în războiul biologic a reuşit, fără
a fi depistat, să introducă în sediile Pentagonului şi ale Departamentului de Stat
virusul antraxului (sub formă de pulbere), dovedind astfel cât de vulnerabile sunt
instituţiile publice şi, în general, oraşele în faţa unui atac biologic.
Experţii sunt pesimişti în ceea ce priveşte posibilităţile reale şi eficiente de
minimalizare a riscurilor. Atacurile cu antrax înregistrate în Statele Unite în
toamna anului 2001, au demonstrat din păcate această situaţie de fapt. În acest
sens, experţii militari, în primul rând, consideră că în lupta împotriva
bioterorismului se impune combinarea mai multor măsuri de protecţie, începând cu
prevenirea atacului terorist. Pentru aceasta, agenţiile de informaţii au elaborat
programe, pe baza cărora să fie cunoscute şi supravegheate strict activităţile
grupărilor potenţial periculoase. S-a ajuns la concluzia că în acest domeniu este
absolut necesară intensificarea schimburilor de informaţii între aceste agenţii şi a
cooperării între state, inclusiv a celor din afara Alianţei, al căror aport este vital
pentru crearea unui sistem internaţional eficient de contracarare a oricăror încercări
de a folosi armele biologice.
Totodată o atenţie sporită este acordată monitorizării traficului „agenţilor
biologici”, chiar dacă cei mai mulţi dintre ei sunt produşi cu dublă întrebuinţare,
controlul exigent al importurilor, exporturilor sau al oricărui schimb de materii
prime, în scopul diminuării posibilităţilor de obţinere a acestora de către grupările
teroriste. De pildă, Grupul „Australia”, înfiinţat în 1984, la care au aderat 30 de
ţări, este în prezent principalul instrument destinat armonizării legislaţiei
referitoare la controlul mărfurilor şi al echipamentelor cu dublă întrebuinţare.
Specialiştii occidentali în materie apreciază că o importanţă deosebită
trebuie acordată împiedicării răspândirii know-how-ului rus în domeniu. Pentru a
stopa „scurgerea de inteligenţă” şi în vederea trecerii institutelor şi laboratoarelor
ruseşti implicate în producţia de război la producţia civilă, Statele Unite au început
Nesecret
14 din 41
Nesecret

deja să dezvolte o serie de schimburi de experienţă între cercetătorii americani şi


cei ruşi şi au iniţiat proiecte comune de cercetare şi de sponsorizare a acestora.
În acelaşi timp, pentru contracararea pericolului terorist, s-a ajuns la
concluzia că toate statele democratice trebuie să-şi întărească legislaţia în domeniu,
incluzând producţia, dezvoltarea şi deţinerea ilegală de agenţi biologici pe lista
crimelor majore împotriva siguranţei naţionale.
Convenţia din 1972 prevede că statele semnatare trebuie să ia măsurile
necesare ca prevederile prohibitive din tratat să devină obligatorii pentru toţi
cetăţenii. Până în 1989, când Statele Unite au introdus Legea împotriva
terorismului cu arme biologice, orice cetăţean putea să producă şi să deţină – atât
timp cât nu erau destinate unor scopuri criminale - agenţi biologici.
Unele ţări (Suedia, Elveţia, Israelul) consideră că prioritar ar fi întărirea
apărării civile, în cadrul căreia o atenţie specială să fie acordată tratamentului
medical necesar după expunerea la agenţi biologici. Prin urmare, supravegherea
atentă a bolii în vederea identificării rapide a unei eventuale epidemii, instruirea
personalului medical pentru cazurile de urgenţă, mărirea şi diversificarea stocurilor
de vaccinuri şi medicamente necesare constituie măsuri indispensabile pentru
limitarea efectelor atacului cu arme biologice.
În concluzie, înţelegerea naturii reale a ameninţării cu arme biologice,
eforturile de stopare a proliferării lor printr-un control strict al exporturilor şi
importurilor de agenţi şi echipamente cu dublă întrebuinţare, armonizarea
legislaţiei, schimburile de informaţii referitoare la achiziţionarea de agenţi
biologici, precum şi o reacţie fermă, pe plan naţional şi internaţional, împotriva
ţărilor care nu respectă prevederile Convenţiei din 1972, i-ar putea descuraja pe cei
care intenţionează să folosească astfel de arme de distrugere în masă.

Nesecret
15 din 41
Nesecret

Capitolul 2

AGENŢII BIOLOGICI
2.1. Generalităţi

Agenţii biologici, ca şi agenţii chimici, au un anumit potenţial de pericol,


sunt relativ ieftini, uşor de procurat şi, din cauza faptului că au o dublă
întrebuinţare (civilă şi militară), sunt uşor de mascat.
Se disting două categorii de agenţi biologici: microorganisme şi toxine.
Microorganismele cuprind:
• bacteriile, care produc antraxul, ciuma sau tularemia;
• viruşii, care cauzează boli, precum variola, frigurile galbene şi Ebola;
• rickettssi, care produc „febra Q”;
• fungii, care acţionează în special, asupra recoltelor agricole.
Toxinele sunt produse ale plantelor sau microorganismelor, incluzând printre
altele, ricinul şi botulinum-ul, care pot fi produse şi prin sinteză chimică.
Biotehnologia poate fi folosită pentru realizarea pe scară mare a acestor
agenţi biologici, iar ingineria genetică poate să le sporească rezistenţa la vaccinuri
şi tratamentele medicale actuale.
Unii cercetători din domeniu afirmă chiar că, în viitorul apropiat, agenţi
biologici modificaţi genetic ar putea afecta doar anumite grupuri etnice. În
comparaţie cu agenţii chimici, microorganismele infestează gazda, se înmulţesc în
corpul acesteia, provocând boala, unele dintre ele putând fi transmise de la o
persoană la alta. Toxinele, ca şi agenţii chimici, nu se pot transmite în afara
populaţiei direct atacate, fiind mai puţin periculoase decât bacteriile şi viruşii.
Din cauza influenţei pe care o au factorii externi (condiţiile climaterice,
densitatea populaţiei, mijloacele de răspândire şi timpul de supravieţuire al
agentului), efectul agenţilor bilogici asupra unei populaţii ţintă nu a fost încă
precizat. Letalitatea depinde de agent şi de scopurile pe care le deserveşte. Astfel,
se presupune că ciuma este mortală în 90% din cazuri, antraxul în 80%, în timp ce
alţi agenţi, al căror scop este de a produce incapacitate temporară, sunt letali doar
pentru un procent mic din populaţia ţintă, cei bolnavi, bătrâni sau predispuşi la
boli.
Principalele caracteristici ale unui agent biologic sunt următoarele:
• infectivitatea - capacitatea unui agent biologic de a invada organismul;
• virulenţa - gradul de severitate al bolii pe care o induce microorganismul;
tulpini diferite ale aceleiaşi specii bacteriene pot produce boala în diferite grade de
severitate;
• toxicitatea - capacitatea unui agent microbian de a produce toxine şi a
elibera în organism şi/sau gradul de severitate al intoxicaţiei produse de toxina
biologică;
• patogenitatea - exprima capacitatea unui agent biologic (microorganism sau
toxină) de a produce îmbolnăvirea organismului;

Nesecret
16 din 41
Nesecret

• incubaţia - timpul scurs de la expunerea (pătrunderea în organism) la


agentul biologic până la apariţia primelor semne de boală; este o caracteristică a
fiecărui agent biologic în parte, depinde de doza contaminantă, virulenţa,
patogenitatea, poarta de intrare în organism etc.;
• transmisibilitatea - posibilitatea ca un agent biologic să fie transmisibil de la
o persoană la alta (transmitere interumană), de la un animal la om (zoonoză) sau
prin intermediul unui vector, de regulă o insectă artropodă şi/sau hematofagă
(transmitere vectorială);
• letalitatea - exprimă rata de mortalitate pe care un agent microbian o
provoacă în populaţia contaminată şi îmbolnăvită;
• viabilitatea (stabilitatea) - capacitatea unui agent microbian de a supravieţui
în mediu extern; depinde de factorii meteoclimatici, poluare chimică şi biologică.

2.2. Preocupări pentru dezvoltarea de superviruşi

În anii ’70, insula Vozrojdenie (Renaşterea), situată pe Lacul Aral, era


cvasi-necunoscută. De atunci, însă, lacul, care cândva avea dimensiunile unei
adevărate mări interioare, a scăzut la jumătate, insula devenind din ce în ce mai
mare, apropiindu-se continuu de ţărâm şi ameninţând Asia Centrală cu o
catastrofă de proporţii. „Bomba cu ceas”, cum poate fi denumită insula, poate
provoca răspândirea celor mai cumpliţi viruşi din lume, locul fiind utilizat de
savanţii sovietici pentru experienţele cu arme biologice.
Cercetătorii de la Institutul de Studii Internaţionale din Monterey afirmă
că savanţii sovietici, iar mai târziu – cei ruşi, au răspândit în aer agenţii unor boli
letale, precum: ciuma, variola (vărsatul), tularemia (care are simptome
asemănătoare gripei) şi antraxul (boala cărbunelui), pentru a studia efectele lor
asupra animalelor. Potrivit acestor specialişti, există pericolul ca rozătoarele şi
păsările din fauna insulei să fi fost infestate în urma experienţelor efectuate. În
momentul de faţă insula este nelocuită, dar acest lucru nu îndepărtează pericolul
răspândirii unor boli grave, deoarece scăderea permanentă a nivelului apei din
Lacul Aral poate duce la secarea acestuia, ceea ce ar putea facilita posibilitatea
accesului la insulă de pe uscat.
Potrivit literaturii de specialitate, pe această insula n-au murit numai
animale, ci, după toate probabilităţile, au existat şi cazuri în care experienţele au
făcut victime omeneşti. În cartea sa, intitulată Biohazard, apărută în 1999, Ken
Alibek (Kanatian Alibekov), fostul număr doi al programului sovietic pentru
arme biologice, aminteşte de o experienţă eşuată de pe insula Vozrojdenie, al
cărei proces verbal se încheia cu o frază semnificativă: „Experimentul s-a
întrerupt din cauza decesului cercetătorului”. Din motive necunoscute,
programul de anvergură al reţelei Biopreparat a rămas mult timp necunoscut
cercetătorilor americani, care se pare că au dat crezare faptului că URSS respecta
convenţia semnată în 1972.
În deceniile trecute, programul de producere şi perfecţionare a armelor
biologice sovietice derulat sub stricta supraveghere a KGB a avut propriile sale
victime. Primul care a decis să părăsească sistemul a fost Vladimir Pasecinik,
care a fugit în Marea Britanie în 1989, când Uniunea Sovietică îşi trăia ultimele
clipe.
Nesecret
17 din 41
Nesecret

Pasecinik, cunoscut în Occident ca „biodizidentul numărul unu”, a reuşit


să îngrozească serviciile de informaţii din Marea Britanie şi din SUA, întrucât, în
calitate de director al Institutului pentru Biopreparate de Puritate Maximă,
participase la cercetările pentru obţinerea bacteriei Yersinia pestis, în scopul
realizării unei arme biologice foarte puternice. Această bacterie cauzează ciuma
sau “Moartea neagră”, care, în veacul al XIV-lea cauzase moartea unei treimi a
populaţiei globului.
Forma obişnuită a ciumei (pestei) se poate trata cu antibiotice, însă, din
informaţiile oferite de Pasecinik serviciilor britanice şi americane de spionaj, s-a
dovedit că prin tehnici de manipulare a genelor, în Uniunea Sovietică s-a obţinut
o formă a bacteriei ciumei rezistentă la majoritatea antibioticelor. Un tip de
ciumă care rezistă la mai multe tratamente medicamentoase ar avea un efect
distructiv mai mare decât orice bombă atomică. „Activitatea mea nu mă lăsa să
dorm liniştit” – a mărturisit Pasecinik, după ce a fugit din URSS.
În ciuda faptului că din anii ’80 serviciile secrete din Europa şi SUA
aveau unele informaţii cu privire la derularea în continuare a programului
sovietic pentru arme, ele nu erau edificate în legătură cu virulenţa de-a dreptul
diabolică a acestor arme. Practic, fostul stat sovietic a testat toţi agenţii patogeni
care erau fiabili pentru arma biologică.
După toate probabilităţile, mulţi dintre savanţii rămaşi peste noapte fără
un loc de muncă – o mare parte dintre ei beneficiind anterior de o situaţie
privilegiată, respectiv aveau la dispoziţie automobil cu şofer şi acces la
magazinele cu regim special – şi-au căutat de lucru în străinătate, evident, nu
fără succes. Câţiva dintre ei au ajuns în Marea Britanie sau în SUA, dar marea
majoritate nu se ştie unde se află. Se presupune că un număr mare de specialişti
lucrează în Irak, Siria, Libia, China, Iran. Israel şi India, dar nici măcar guvernul
rus nu deţine informaţii sigure cu privire la acest lucru. Fără îndoială, însă, că
unii dintre ei cunoşteau formula şi modul de obţinere a antraxului super-eficient,
obţinut de colectivul condus de Aibek, iar alţii au reuşit probabil să facă rost de
materiile prime necesare fabricării lui înainte să-şi fi părăsit vechiul loc de
muncă.
Unul dintre savanţii care au căzut victimă cercetării din domeniul armelor
biologice a fost doctorul Nikolai Ustinov, de la centrul de cercetări Vector, din
Novosibirsk. La sfârşitul anilor ’80, acest institut de cercetări, situat în Siberia
occidentală, în mijlocul taigalei, se ocupa de cercetarea şi producţia
armamentului bazat pe viruşi şi aparţinea de reţeaua Biopreparat.
În primăvara lui 1988, omul numărul doi din reţea, doctorul Alibek, a
primit un telefon neaşteptat la biroul său din Moscova. La capătul celălalt al
firului se afla prietenul şi colegul său Leon Sandakciev, directorul institutului
Vector, care-l anunţa despre un accident petrecut în laboratoarele sale. Nedorind
să-i dea amănunte prin telefon, i-a transmis o informare codificată şi, în
următoarele două săptămâni, Alibek a primit zilnic informări cifrate referitoare
la starea sănătăţii victimei, un anume doctor Ustinov. Potrivit informaţiilor la
dispoziţie, Ustinov, medicul în vârstă de 44 de ani pe care Alibek îl considera un
cercetător foarte talentat, a fost victima unui accident fatal. Acesta cerceta
posibilitatea utilizării virusului Marburg ca armă biologică, scopul final fiind

Nesecret
18 din 41
Nesecret

introducerea acestuia în focoasele unor rachete orientate către mai multe


obiective din SUA.
În perioada respectivă existau deja astfel de rachete, a căror încărcătură
biologică era alcătuită din viruşi de variolă şi bacterii de antrax şi pestă. Virusul
Marburg, a cărui denumire provine de la oraşul german renumit prin
universitatea sa, a făcut primele victime printre îngrijitorii animalelor de
laborator de la fabrica de vaccinuri. Acest virus provoacă febra hemoragică,
asemănătoare cu Ebola, moartea bolnavului survenind în urma unor hemoragii
puternice atât prin orificiile corpului, cît şi prin piele. Ustinov purta un costum
asemănător cu cel al cosmonauţilor şi lucra într-un laborator cu grad de
securitate patru, în care li se injecta virusul Marburg unor cobai.
În ziua fatală, spre deosebire de alte dăţi, Ustinov a prins cu o mână
animalul, în timp ce cu cealaltă se pregătea să-i facă injecţia. În momentul
respectiv, un tehnician care lucra alături l-a lovit din greşeală şi acul seringii a
deviat, străpungând mănuşile de protecţie şi înţepând degetul cercetătorului. Din
nefericire, rana, aparent nesemnificativă, i-a fost fatală lui Ustinov.
După un timp, cercetătorul a început să acuze dureri de cap şi senzaţii de vomă, iar
din ziua a patra ochii i s-au congestionat şi pe piele i-au apărut hematoame de mici
dimensiuni.
Conştient că nu va mai trăi mult, Ustinov s-a comportat asemenea unui om
de ştiinţă: încă de la început a cerut un caiet pentru a-şi nota senzaţiile şi efectele
psihologice ale stării sale. O vreme a sperat chiar că va supravieţui, însă medicii
care îl supravegheau nu s-au mirat că antidotul sosit între timp de la Moscova şi
medicamentele antivirale nu şi-au făcut efectul. Cu cât se înmulţeau viruşii din
organismul său, cu atât era mai slăbit, izbucnea în hohote de plâns sau îşi pierdea
cunoştinţa. După o ameliorare temporară, s-a văzut clar că nu mai avea nici o şansă
de supravieţuire. Pielea i se subţiase, hematoamele care-i acopereau corpul au
căpătat o culoare mai închisă, iar când a început să aibă scaune sanguinolente şi să
vomite sânge, transfuziile s-au dovedit ineficiente, pentru că sângele introdus în
acest mod în organism era imediat eliminat prin hemoragii.
S-a vehiculat la un moment dat şi ideea înlocuirii totale a sângelui din
organismul bolnavului, însă s-a renunţat la ea de teamă ca transfuzia masivă să nu-i
provoace o hemoragie mortală. Între timp, bolnavul începuse să sufere de
hemoragie generalizată, întrucât virusul acţionează tocmai prin distrugerea
celulelor responsabile cu coagularea sângelui. În faza finală, bolnavul transpiră
sânge în înţelesul cel mai strict al cuvântului, sângele răzbătând chiar şi prin porii
pielii. Din acest motiv, Ustinov şi-a lăsat pe ultimele notiţe amprentele sale
însângerate. În ultimul stadiu al bolii, virusul cauzează descompunerea organelor
interne, provocând în cele din urmă moartea.
Virusul fusese obţinut de reţeaua sovietică de spionaj de la o sursă rămasă
anonimă, iar savanţii sovietici nu cunoşteau originea materiei prime cu care lucrau.
În timpul autopsiei au fost extrase ficatul şi splina şi s-au luat mostre de sânge, care
urmau să fie folosite pentru cercetări ulterioare. S-a dovedit că virusul din
organismul lui Ustinov difera într-o oarecare măsură de cel cultivat în laborator,
multiplicarea în organismul uman sporindu-i virulenţa. Această formă a virusului
Marburg a fost denumită Varianta U şi reprodusă în condiţiile de laborator.
Experienţele ulterioare au demonstrat că această variantă este mult mai potrivită
Nesecret
19 din 41
Nesecret

pentru a fi folosită ca armă biologică. Iată că, în mod tragic Ustinov a contribuit
chiar şi după moarte la succesul cercetărilor în domeniul armelor biologice
întreprinse în timpul vieţii.
În anul 1990, Varianta U, preparat sub forma unei pulberi care putea fi
inhalată, a fost testată de cercetătorii de la Biopreparat pe maimuţe şi alte animale
de laborator. Experienţele s-au efectuat în camerele de experimentat explozibili ale
platformei de cercetări de la Stepnogorsk. Rezultatele au demonstrat că doar câteva
particule microscopice din această pulbere erau suficiente pentru a provoca decesul
unei maimuţe, în urma unei hemoragii pulmonare masive.
Comparativ, trebuie menţionat că pentru a produce o infecţie pulmonară
letală este nevoie de 8000 - 10.000 de spori de antrax. Ken Alibek afirmă că în
anul 1991, înainte ca Boris Elţân să devină preşedinte, era foarte aproape de
finalizare planul de a transforma Varianta U a virusului Marburg într-o armă
strategică produsă industrial, prin plasarea unei încărcături virotice în focoasele
rachetelor MIRV. Fiecare rachetă era echipată cu câte zece focoase, orientate în
direcţii diferite. Fiecare focos era înzestrat cu un dispozitiv special de răcire, pentru
a păstra vitalitatea viruşilor în momentul în care racheta se încălzeşte foarte tare la
reintrarea în atmosfera Pământului. Focoasele biologice urmau să fie paraşutate
până la o anumită înălţime deasupra ţintei, unde ar fi explodat. În urma exploziei s-
ar fi produs bombe de dimensiuni mai mici, care, după parcurgerea unei anumite
distanţe, s-ar fi deschis, împrăştiind în aer materialul biologic invizibil.
În final, Varianta U n-a mai fost inclusă în arsenalul strategic biologic
sovietic, care era compus din ciumă (sau „Moartea neagră”), antraxul cu virulenţă
sporită descoperit de Alibek, şi pulbere de variolă. Totuşi, biologii care după
destrămarea URSS şi-au părăsit ţara ar fi putut lua cu ei viruşi congelaţi ai
Variantei U, pentru a-şi continua cercetările.
Drept urmare, în luna octombrie 2001, Biroul Federal de Investigaţii al SUA
(FBI) a ordonat ca persoanele suspectate de implicare în atacurile teroriste din 11
septembrie 2001 să fie supuse şi unui control medical care să releve dacă
organismul lor a fost vaccinat împotriva antraxului sau a altor boli susceptibile să
fie provocate cu arme biologice. În cazul în care rezultatul ar fi fost pozitiv s-ar fi
putut ca persoanele respective să fi participat la producerea secretă a armelor
biologice.
Răspândirea cercetătorilor sovietici în diferite ţări ale lumii a oferit practic
posibilitatea ca mai multe ţări să poată angaja specialişti care cunoşteau
tehnologiile de producere a armelor chimice şi biologice şi care ar fi putut scoate
din ţară o fiolă de agenţi patogeni, cantitate suficientă pentru a provoca o tragedie
de proporţii uriaşe. „Nu înregistrăm fiecare ampulă” – a declarat Ken Alibek, într-o
discuţie referitoare la savanţii care părăseau Rusia în căutarea unor locuri de
muncă mai bune. „Aveam la dispoziţie cantităţi uriaşe de fiole şi fiecare membru al
personalului avea nenumărate posibilităţi de a scoate câte una. Deşi cred că există
informaţii referitoare la locurile în care se găsesc actualmente cercetătorii noştri,
nu avem date exacte despre fiecare dintre ei. În prezent, germenii variolei,
materialul de bază al cercetărilor noastre, s-ar putea găsi oriunde în lume, întrucât
cantitatea necesară pentru producţie se poate transporta într-un buzunar” – a
adăugat Alibek.

Nesecret
20 din 41
Nesecret

Capitolul 3

BIOTERORISMUL
La finele anului 1939 şi începutul lui 1940, în cadrul programului cunoscut
sub denumirea de cod „T4” Germania nazistă a început exterminarea sistematică a
populaţiei evreieşti. Prima execuţie prin gazare a avut loc la Centrul de Eutanasie
din Brandenburg. Începând din 1941 a început construirea de camere de gazare în
lagărele de concentrare, alimentate cu gazul de eşapament al camioanelor. Deşi în
1929 Germania semnase Protocolul de la Geneva, care cerea interzicerea folosirii
armelor biologice şi chimice, nimic nu i-a împiedicat pe oficialii nazişti să recurgă
la acestea.
Din 1942, gazele de eşapament au fost înlocuite cu o substanţă mult mai
puternică, numită Cyklon B, utilizată iniţial ca insecticid. În consecinţă, lagărul de
concentrare de la Auschwitz (înfiinţat în 1940) a devenit cel mai important centru
de exterminare a evreilor. Gazul Cyklon B, pompat prin duzele duşurilor din aşa-
zisele băi comune, puteau provoca moartea a 2000 de persoane în circa 15 - 20 de
minute. În anii 1942 şi 1943, la Auschwitz au fost utilizate 20.000 de kilograme de
Cyklon B. După cum a relatat Rudolf Hess, comandantul lagărului, pentru uciderea
a 15.000 de persoane erau suficiente între 5 şi 7 kilograme de gaz.
Până în aprilie 1945, Germania nazistă stocase cantităţi imense de sarin, din
care o parte urma să fie utilizată în timpul bombardamentelor asupra Londrei. Din
fericire, acestea n-au mai fost folosite. Probabil că germanii şi-au dat seama că
nerespectarea Protocolului de la Geneva ar fi avut consecinţe foarte nefavorabile în
acest caz. Se pare că medicii nazişti au făcut experienţe şi cu agenţii patogeni ai
hepatitei, ciumei şi malariei, însă, după război nu s-au mai găsit documentele care
atestau evaluarea rezultatelor programului biologic. În cadrul „experienţelor
medicale” efectuate pe oameni, acestora li s-a injectat intravenos benzină,
gazolină, perhidrol, evipan, fenol, acid prusic şi aer. De asemenea, tot în cadrul
unor experienţe, „cobailor” umani li s-a injectat sânge infectat cu virusul tifoid.
Doctorul Helmuth Vetter, ofiţer S.S., era însărcinat cu culegerea datelor legate de
reacţia celor infectaţi cu tifos, febră tifoidă, tuberculoză, erizipel sau scarlatină, la
tratamentul cu rutenol (o combinaţie de acrilonitril cu acid cianhidric). „Pacienţii”
erau internaţi în lagărele Auschwitz şi Mauthausen. În mai 1945, naziştii au
contaminat cu ape reziduale un rezervor de apă potabilă de mari dimensiuni din
Cehia, determinând izbucnirea unei epidemii de dezinterie de mari proporţii.

3.1. Arsenalul de ucidere în masă al lui Osama bin Laden

Bill Patrick, ex-preşedintele Departamentului pentru Armament Biologic al


S.U.A., consideră că există o probabilitate destul de mare ca Osama bin Laden,
principalul suspect în cazul comiterii actelor teroriste din 11 septembrie 2001, să
apeleze mai devreme sau mai târziu la o armă biologică. Conform unor surse ale

Nesecret
21 din 41
Nesecret

agenţiilor americane de informaţii, organizaţiile teroriste experimentează deja


modul de obţinere a unor arme chimice sau biologice.
Conform informaţiilor furnizate de FBI, membrii organizaţiei teroriste Al
Qaida, condusă de Bin Laden, au încercat să obţină antrax şi toxină botulinică din
Cehoslovacia, dar fără succes. Se pare că lângă tabăra de pregătire de la Djalalabad
a lui Bin Laden s-ar fi descoperit zeci de cadavre de câini şi iepuri otrăviţi. Faptul
că organizaţiile teroriste încearcă să intre în posesia unor arme chimice şi biologice
este întărit de depoziţia lui Ahmed Ressam, care a fost arestat în noaptea de
Revelion a anului 1999 pe aeroportul din Los Angeles. El a fost împiedicat să ducă
la bun sfârşit un atac terorist. În timpul anchetei, a afirmat că petrecuse şase luni în
tabăra de pregătire militară a lui bin Laden, unde a învăţat cum se introduc gazele
otrăvitoare în clădirile cu multe etaje. Ressam a afirmat că bin Laden s-a dovedit
interesat de avioanele care zboară la mică înălţime, potrivite pentru împrăştierea
substanţelor toxice.
Potrivit literaturii de specialitate, reţeaua teroristă Al Qaeda a obţinut arme
chimice din Coreea de Nord şi Irak.11 Recent, cercetătorii ruţi au confirmat că fosta
URSS a produs cantităţi însemnate de antrax utilizabili ca armă biologică. Aceştia
au fost transportaţi în diverse locuri din Coreea de Nord şi Cecenia. Mostre de
spori au fost vândute de către foşti agenţi KGB unor agenţi irakieni. Din Irak,
antraxul a ajuns la reţeaua teroristă. FBI confirmă informaţiile unor surse care
susţin că Osama bin Laden a primit spori de antrax de la Saddam Hussein.12
Există informaţii potrivit cărora antraxul nu este singura armă biologică
deţinută de către reţeaua teroristă Al Queda. Organizaţia teroristă a mai reuşit să
obţină:
• Viruşi care pot să declanşeze epidemii mortale, inclusiv ebola şi salmonela,
din fosta URSS şi Irak;
• Mostre de biotoxină declanşatoare a botulismului, din Republica Cehă;
• Gaz de tip sarin din Irak şi Coreea de Nord.
Specialiştii sunt unanimi în a aprecia că liderul Al Qaeda a realizat de mult
cât de uşor îi este să folosească aceste arme biologice împotriva SUA. Pentru
aceasta nu era nevoie de deturnarea unor curse aeriene comerciale, ci de folosirea
unui mic avion utilitar pentru împrăştierea erbicidelor sau a îngrăşămintelor, a unui
biplan sau a unui Piper Cub, suficient pentru ca un singur terorist să reuşească să
împrăştie un săculeţ cu praf alb – compus din spori biologici – deasupra unuia
dintre marile şi aglomeratele oraşe americane.13

3.2. Experienţele sectei AUM

Potrivit analiştilor militari secta Aum Shinrikyo din Japonia, era capabilă să
producă în perioada sa de glorie virusul Salmonellei şi cel al toxinei botulinice.
Atât „atacul cu Salmonella” din statul american Oregon, cât şi cazurile
cercetate de către structurile cu atribuţii pe linia siguranţei statelor care au
demonstrat că au avut drept protagonişti membrii sectei Aum Shinrikyo, dovedesc
că trebuie să se ia în considerare posibilitatea lansării unor atacuri teroriste cu arme
11
Williams, L. Paul –„ Al Qaeda – frăţia terorii”, Editura Lucman, Bucureşti, 2004;
12
Idem;
13
Ibidem;
Nesecret
22 din 41
Nesecret

chimice sau bacteriologice. Această afirmaţie este susţinută de valul de teamă


declanşat după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, care a determinat
creşterea spectaculoasă a vânzărilor măştilor de gaze şi a altor echipamente de
protecţie împotriva acţiunii unor substanţe nocive. Conform unor supoziţii, o parte
din materia primă necesară pentru experienţele realizate de secta Aum din Japonia
a fost importată. De altfel, cei care îşi propun să producă armament biologic sau
chimic au la dispoziţie şi alte surse decât cele din ţările care susţin terorismul.
Membrii sectei Aum Shinrikyo au obţinut materia primă printr-o metodă extrem de
simplă: antraxul este o boală destul de frecventă în rândul animalelor. Moartea
unei vite suferinde de antrax este însoţită de o hemoragie nazală. O cantitate mică
din acest sânge este suficientă pentru obţinerea bacteriei antraxului, dar e la fel de
utilă şi o mostră din solul unde se află leşul animalului. Apoi, prin nişte lucrări de
laborator foarte simple se poate separa bacteria de antrax. De exemplu, secta Aum
Shinrikyo a obţinut toxina botulinică din astfel de probe de sol infestate în mod
natural.

3.3. Depozitele morţii din Orientul Mijlociu

La un moment dat, nici SUA, nici Marea Britanie nu au mai considerat că


merită să producă arme biologice ofensive, întrucât era riscantă utilizarea acestui
arsenal cu efect imprevizibil, care putea provoca un răspuns cu armament nuclear.
După semnarea în 1972 a Convenţiei privind Interzicerea Dezvoltării,
Producerii şi Stocării Armelor Biologice şi Toxice şi Distrugerea lor, SUA a
nominalizat, în 1980, un singur stat care a încălcat acest acord : Uniunea Sovietică.
S-a dovedit deci că această convenţie nu a spulberat pericolul ameninţării cu arme
biologice. În prezent a crescut considerabil numărul ţărilor care încalcă această
convenţie, ba, în mod paradoxal, se poate observa că înmulţirea numărului statelor
care semnează acorduri de interzicere a armelor biologice şi chimice are ca rezultat
o creştere proporţională a celor care le încalcă.
În anul 1989, William Webster, directorul din acea perioadă al CIA, a
enumerat într-un raport cel puţin zece state care se ocupau de dezvoltarea armelor
biologice. Conform rezultatelor unei anchete a Senatului Statelor Unite, derulată în
anul 1995, de acest lucru erau suspectate următoarele 17 state: Iran, Irak, Libia,
Siria, Coreea de Nord, Taiwan, Israel, Egipt, Vietnam, Laos, Cuba, Bulgaria, India,
Coreea de Sud, Africa de Sud, China şi Rusia. Primele cinci din ţările enumerate –
Iranul, Irakul, Libia, Siria şi Coreea de Nord – oferă motive serioase pentru a fi
suspectate.
În anii ’80, Irakul a început aprovizionarea cu bacteriile necesare producerii
armelor bacteriologice, iniţiind şi angajarea de personal calificat pentru această
activitate. Ţările occidentale au tratat cu maximă seriozitate informaţiile
confidenţiale legate de acest subiect, astfel că unei părţi din militarii care au
participat la operaţiunile din războiul din Golf i s-a administrat un ser menit să
contracareze eventualele efecte ale armelor biologice. La sfârşitul războiului din
Golf, ţările occidentale au decis descoperirea adevărului în ceea ce priveşte
zvonurile referitoare la arsenalul bacteriologic al Irakului, demarând un control
sprijinit de ONU pentru stabilirea stadiului în care se găsea producţia de armament
biologic în Irak.
Nesecret
23 din 41
Nesecret

În această perioadă, Irakul se numără printre ţările care produceau arme


biologice. Conform datelor comisiei de control a ONU, în 1997 Irakul a declarat că
deţinea 8500 de litri de antrax, 2500 de litri de aflatoxină (otravă care provoacă
ciroza), 19.000 de litri de toxină botulinică şi alte substanţe pe baza cărora se
puteau fabrica arme biologice, o cantitate suficientă pentru exterminarea întregii
populaţii a globului. Nu s-a clarificat a câta parte din această rezervă a fost
distrusă, însă membrii comisiei de control şi-au exprimat convingerea că Irakul a
declarat doar o mică parte din arsenalul real. Au adăugat de asemenea că, în
noiembrie 1990, când SUA şi-a mobilizat forţele ca urmare a ocupării Kuweitului,
Irakul a înzestrat 191 de rachete Scud cu încărcătură biologică ucigaşă (antrax şi
toxină botulinică), care urmau a fi lansate împotriva trupelor inamice. Dintre
acestea, 25 de rachete de tip Scud echipate cu ogive încărcate cu armament
biologic, gata de atac, erau îndreptate împotriva Arabiei Saudite şi Israelului.
Conform unor opinii, Irakul a renunţat în cele din urmă la utilizarea armamentului
biologic, din cauză că se temea de o eventuală replică nucleară din partea SUA sau
a Israelului. De atunci, o parte din uzinele irakiene producătoare de armament
biologic au fost demolate.
Conform unor informaţii de ultimă oră, fostul preşedinte Saddam Hussein a
ordonat restrângerea cercetărilor în domeniul armei nucleare şi accelerarea, în
schimb, a celor privind armele chimice şi biologice. Hussein considera prea
costisitoare cercetările legate de producerea armei atomice şi fabricarea ei.
Dealtfel, relatările privind testele efectuate asupra deţinuţilor au fost confirmate de
unii ofiţeri superiori de informaţii din ţările occidentale. În urma acestor
experimente, în primăvara anului 2001 şi-au pierdut viaţa în jur de 30 de persoane.
Curând după acest eveniment, ziarul britanic The Daily Telegraph a publicat o ştire
potrivit căreia în timpul unor aplicaţii militare cu arme chimice au decedat în jur de
20 de militari irakieni şi au fost răniţi aproximativ 200. Soldaţii răniţi au fost
internaţi în spital, având tulburări de respiraţie, însă accidentul nu a determinat
sistarea aplicaţiilor, la locul de desfăşurare al acestora fiind trimis un alt
detaşament militar. Această ştire a confirmat îngrijorarea statelor occidentale
privind faptul că Saddam Hussein îşi reface arsenalul chimic. Ultima oară a
aruncat în luptă arme chimice în anul 1988, la Halabia, împotriva kurzilor, fiind
rănite mai multe mii de persoane.
În decembrie 1998, avioanele militare americane şi britanice au atacat Irakul
pentru a-i distruge arsenalul chimic şi biologic. Iată că la mai puţin de trei ani de la
acea dată Saddam este pe cale să-l refacă. În acest scop, Irakul a încălcat în mod
repetat acordurile internaţionale privind armele chimice şi biologice. Armele
biologice irakiene au fost obţinute prin procedee relativ simple. Raymond
Zilinskas, biolog la Universitatea Maryland, care a fost de două ori în Irak în
calitate de membru al comisiilor de control ONU, afirmă că substanţele utilizate
pentru acest tip de armament pot fi produse de către un personal tehnic cu
calificare medie, cu ajutorul unor echipamente industriale banale (ca de exemplu
centrifuga sau dispozitivul de fermentare utilizat în industria laptelui sau cea
farmaceutică), cărora li se aduc modificări minore.
Astfel, la apariţia echipei de control, aparatele folosite la producerea armelor
biologice sau chimice au putut fi rapid readuse la forma iniţială, caracteristică
industriei alimentare. Prin producţia de antrax, Irakul a demonstrat, practic, cât de
Nesecret
24 din 41
Nesecret

simplu pot fi evitate eventualele complicaţii generate de încălcarea acordurilor


internaţionale.
Sindromul războiului din Golf
Un studiu publicat de curând de Ministerul Apărării al SUA a stabilit că
incidenţa îmbolnăvirilor în rândul veteranilor războiului din golf este dublă faţă de
colegii lor care nu au luat parte la operaţiunile militare. Specialiştii în domeniul
sănătăţii şi mediului de la Universitatea din Manchester consideră, însă, că nu
există dovezi că anumite maladii i-ar afecta în mod special pe aceşti veterani.
Într-un studiu publicat în primăvara anului 2001 au fost analizate mai multe
aspecte legate de războiul din Golf, ca de exemplu: incendiile petroliere,
substanţele chimice, proiectilele cu uraniu sărăcit (utilizate şi în războiul din
Iugoslavia), vaccinurile administrate împotriva efectelor atacurilor cu arme
chimice şi biologice, inclusiv efectele stresului cauzat de luptă. După analiza
tuturor factorilor, echipa de cercetători a ajuns la concluzia că nici unul dintre
efecte nu a fost atât de puternic încât să fi putut cauza o maladie specifică
veteranilor.
De ani de zile, veteranii războiului din Golf acuză faptul că după revenirea
din zona de luptă starea sănătăţii lor se degradează continuu şi suferă de boli ale
căror simptome nu le sesizaseră anterior. Organizaţiile veteranilor şi unii
politicieni se străduiesc să demonstreze că militarii care au participat la războiul
din Golf în perioada 1991-1992 au fost expuşi unor arme chimice şi biologice care
au cauzat îmbolnăvirea lor ulterioară.
Printre simptomele acuzate de veterani se numără astenia cronică şi stresul
post-traumatic, respectiv tulburările respiratorii. Studiul amintit, care a fost realizat
pe baza sintetizării datelor despre starea sănătăţii a mai multor mii de veterani ai
războiului din Golf selectaţi în mod aleatoriu, arată că simptomele acuzate de
soldaţii care au participat la operaţiunile militare au fost mult mai puternice decât
cele ale unui grup de control, alcătuit din militari care nu au participat la războiul
din Golf.
Totuşi, Ministerul Apărării al SUA consideră că acest studiu confirmă
părerea oficială că existenţa aşa-numitului „sindrom al războiului din Golf” nu
poate fi susţinută cu probe. Un alt studiu, publicat de aceeaşi echipă de cercetători,
arată că problemele de sănătate ar fi putut fi cauzate de vaccinurile administrate
pentru imunizarea soldaţilor, respectiv de anumite substanţe chimice manipulate
necorespunzător.
Deşi oficialităţile de la Washingthon neagă existenţa „sindromului
războiului din Golf”, un număr mare de veterani afirmă că boala lor este cauzată de
atacurile chimice din timpul luptelor, respectiv de efectele vaccinurilor care li s-au
administrat. În urma unor cercetări s-a constatat că veteranii sunt mai predispuşi la
boli de piele, ale oaselor şi încheieturilor decât restul populaţiei. Frecvenţa
tulburărilor nervoase şi a migrenelor este pusă pe seama efectelor substanţelor
chimice.
Chiar dacă nu s-a putut demonstra o creştere a mortalităţii în rândul
veteranilor, pare evident că un mare număr dintre ei suferă de o serioasă
deteriorare a stării de sănătate. Printre simptome se numără tulburările psihice,
digestive şi respiratorii, dificultăţile de concentrare şi tulburările de memorie, cea
mai mare pondere având-o tulburările sistemului nervos.
Nesecret
25 din 41
Nesecret

Peste o sută de veterani americani ai Războiului din Golf încearcă să afle


cauza deteriorării grave a stării sănătăţii lor. În acelaşi timp, investigaţiile oficiale
continuă să afirme că armele chimice utilizate de Irak nu au putut cauza
îmbolnăviri şi că la originea lor s-ar afla mai degrabă stresul de pe câmpul de luptă.
Totuşi, aceste concluzii par a fi contrazise de mărturiile veteranilor, conform
cărora în timpul staţionării în Irak alarmele frecvente i-au obligat să se retragă în
buncăre, iar la ieşire au simţit no o dată mirosul şi gustul unor substanţe chimice.
După atacuri, mulţi dintre ei au văzut substanţe chimice pe sol şi unii militari
scuipau sânge. Unii dintre ei relatează că ar fi văzut leşurile unor animale, care nu
fuseseră mâncate de viermi.
Ministerul Apărării a reacţionat la aceste afirmaţii, explicând că, din cauza
frecvenţelor defecţiuni tehnice, sistemele de alarmă se puteau declanşa automat,
fără să fi fost vorba de atacuri reale. Totuşi, aceste afirmaţii sunt contrazise de
veteranii care îşi amintesc că înainte de război alarmele nu se declanşau de la sine,
ceea ce duce la concluzia că de cele mai multe ori a fost vorba de alarme reale,
declanşate la sesizarea nivelului ridicat al unor substanţe chimice în atmosferă.
Conducerea militară americană a negat mult timp că ar fi bombardat
depozite de arme chimice şi biologice, punând în pericol sănătatea propriilor
militari. Totuşi, ulterior a fost nevoită să recunoască distrugerea intenţionată a
depozitului de substanţe chimice din Khamisiyah, dar abia după ce s-a descoperit
că un soldat a înregistrat cu o cameră video atât explozia, cât şi bombele şi
rachetele cu încărcătură chimică.

3.4. Practicile murdare ale regimului de apartheid din Africa


de Sud

Comisia sud - africană pentru Adevăr şi Reconciliere a întreprins în 1998 o


anchetă asupra politicii de apartheid a guvernului. Aşa au ieşit la iveală informaţii
privitoare la programul intitulat Lupta Chimică şi Biologică (Chemical And
Biological Warfare; CBW).
De programul CBW din Africa de Sud era răspunzător un anume doctor
Wouter Basson, cunoscut în calitate de comandant al forţelor speciale şi ca medic
cardiolog al fostului preşedinte, P. W. Botha. Deşi, aparent, programul demarat la
începutul anilor '80 urmărea exclusiv scopuri defensive, în cadrul acestuia au fost
realizate arme chimice şi biologice mortale, menite să-i lichideze pe conducătorii
Congresului Naţional African, cunoscuţi luptători pentru desfiinţarea politicii de
apartheid. Se urmărea, de asemenea, lichidarea susţinătorilor acestora, precum şi a
populaţiei din ghetourile destinate negrilor.
Din datele prelevate a reieşit clar faptul că regimul rasist facilitase obţinerea
de substanţe chimice cu ajutorul cărora urma să sterilizeze populaţia de culoare,
fără a lăsa nici o urmă. Toxina se putea pulveriza pe hainele victimelor, de unde
pătrundea în organism prin tegumente. Regimul rasist nu s-a limitat doar la atât, ci
a infestat cu aceleaşi toxine o serie de produse de larg consum, ca de exemplu
ciocolata sau ţigările. În multe sate sud - africane, apa potabilă a fost infestată cu
holeră.

Nesecret
26 din 41
Nesecret

La sfârşitul anului 1970, guvernul sud - african a aprovizionat cu antrax şi


virusul holerei detaşamentele militare din Rhodesia (azi - Zimbabwe), care le-au
utilizat împotriva luptătorilor de gherilă. Aceştia organizau acţiuni de discreditare a
regimului minoritar al albilor. Cel mai puternic atac cu antrax din istorie a avut loc
tot în Rhodesia, în anul 1979, bilanţul fiind de 82 de persoane decedate şi alte
câteva mii - infectate. După schimbările politice dramatice din anii '90,
preşedintele F. W. de Klerk a demarat o investigaţie cu privire la programul CBW.
În ciuda poziţiei oficiale, care susţine scopul defensiv al programului, cercetările s-
au soldat cu concedierea lui Basson, căruia i s-a oferit un post de consultant.
Începând din acea perioadă, Basson a făcut frecvente vizite în Libia, lucru care a
atras atenţia presei internaţionale.
În timpul preşedinţiei lui de Klerk, SUA şi Marea Britanie au adresat în mai
multe rânduri plângeri guvernului sud - african, datorită faptului că informaţii
provenite din documentele secrete ale CBW au ajuns „pe anumite căi” în
străinătate. În urma presiunilor exercitate de comunitatea internaţională, guvernul
sud-african l-a angajat din nou pe Basson, pentru a-i putea supraveghea activitatea.
În anul 1997, când Basson a fost arestat pentru comerţ cu tablete de Extasy,
autorităţile au găsit la domiciliul său documente CBW pe care le credeau distruse
cu mult timp în urmă. În realitate, nici până astăzi nu s-a clarificat care a fost soarta
documentelor programului secret CBW din Africa de Sud.
În anii '80, guvernul sud - african se străduia să obţină o aşa numită „armă
etnică”, mai precis o armă biologică specială, care putea detecta pe baze genetice
apartenenţa rasială a indivizilor infestaţi, atacând numai rasa pentru care fusese
programată. În Africa de Sud, ţinta era reprezentată, fireşte, de populaţia de
culoare. În perioada respectivă, guvernul sud - african nu putea utiliza pe scară
largă o asemenea armă etnică, din motive economice şi tehnologice.
În zilele noastre, însă, datorită descifrării hărţii genomului uman, practic în
câţiva ani va fi posibilă realizarea unei noi generaţii de armament inteligent,
capabil să-şi discearnă victimele pe baza unei programări prealabile. Până acum,
reticenţa faţă de utilizarea armelor biologice era generată tocmai de acţiunea lor
nediferenţiată asupra tuturor părţilor implicate, deci şi asupra atacatorilor.
Prin intermediul ingineriei genetice s-a reuşit obţinerea modificării genetice
a anumitor agenţi biopatogeni care au o rezistenţă foarte mare la orice antidot, fiind
mult mai agresivi faţă de om. S-a reuşit ca viruşii unor boli specifice animalelor, ca
de exemplu variola maimuţei, să fie transformaţi genetic în aşa fel încât sâ afecteze
oamenii.
Armele etnice pot controla, fără a lăsa urme vizibile, natalitatea, mortalitatea
infantilă sau receptivitatea faţă de anumite boli în cadrul unui grup de oameni
selectaţi pe criterii sociale, rasiale sau etnice. Eficienţa lor constă în faptul că din
momentul folosirii acestor arme etnice pot trece decenii întregi fără a exista efecte
vizibile, nestârnind suspiciuni privind utilizarea armelor. Bănuielile ar putea fi
declanşate doar de deprecierea stării de sănătate a victimelor şi de moartea
acestora.
De ani de zile, FBI-ul are o bază de date conţinând aşa-numiţii „markeri
genetici”, rezultaţi în urma unor experienţe genetice şi folosiţi pentru determinarea
caracteristicilor specifice unor grupuri etnice. S-au stabilit markeri genetici
(prelevaţi din ADN) pentru populaţiile de origine spaniolă, caucaziană, indiană şi
Nesecret
27 din 41
Nesecret

afro-americană. Se ştie, de asemenea, că din cauza lipsei unei enzime din sistemul
digestiv al anumitor populaţii sud-asiatice, membrii acestora suferă de o puternică
intoleranţă la lactoză. În acest caz „selecţia” se va axa pe această caracteristică.
Acestea sunt doar câteva exemple. Regimul sud - african a dorit să utilizeze armele
etnice pentru decimarea populaţiei de culoare.
Depistarea „punctelor slabe” ale celorlalte rase este doar o chestiune de
timp, ca de altfel şi fabricarea unor arme împotriva lor. În anul 1997, dr. Wayne
Nathanson, şeful Departamentului de Ştiinţă şi Etică al Societăţii Medicale din
Marea Britanie avertiza că după descifrarea genomului uman, ingineria genetică se
poate înregimenta sub egida „strategiei de creare a armelor genetice”. Conform
unor estimări recente, realizarea unei astfel de „arme genetice” ar putea costa în jur
de 50 de milioane de dolari, o sumă accesibilă unui grup fanatic.

Nesecret
28 din 41
Nesecret

Capitolul 4

Ameninţările biologice şi infrastructura sanitară


– punct de vedere european –

Europenii privesc terorismul ca pe una dintre provocările majore cu care


Uniunea Europeana se confruntă astăzi. Atacurile de la Madrid, Londra, New York
şi din alte părţi ale lumii au aratat clar că terorismul reprezintă o ameninţare pentru
toate statele şi popoarele.
Grupurile teroriste vizează securitatea individuală şi colectivă, valorile
societăţilor democratice şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.
Acestea pot recurge la mijloace neconvenţionale, cum ar fi armele sau materialele
biologice. Unele dintre aceste materiale au capacitatea a infesta mii de oameni, de
a contamina solul, clădirile şi mijloacele de transport, de a distruge agricultura, a
infecta animalele şi în cele din urmă de a afecta alimentele şi hrana animalelor, în
orice etapă a lanţului alimentar14.
Din punct de vedere statistic, riscul unui atac „bioterorist” este scăzut, însă
consecinţele sale pot fi devastatoare.
În cazul introducerii deliberate a agenţilor patogeni letali, al izbucnirii unei
maladii pe cale naturală în Uniunea Europeană sau importată dintr-o ţara terţă,
acestea ar afecta mai multe state membre simultan sau se pot raspândi dincolo de
graniţe şi pot avea un impact economic şi social considerabil.
Dezvoltarea globală a ştiintelor vieţii şi biotehnologiei, o anumită expertiză
sau tehnologie cu dublă utilizare ar putea deveni disponibile pentru grupările
politice criminale şi grupurile teroriste, permiţând lansarea de atacuri biologice
perturbatoare. În paralel, bolile apărute pe cale naturală, accidentele de laborator
sau alte eliberări involuntare de agenţi patogeni constituie o ameninţare care, de
asemenea, poate destabiliza societăţile noastre şi afecta economiile.

4.1.Analiza de risc specific pe domeniul infrastructurii sanitare

Evaluarea expunerii naturale


Termenul „pregătire”/ abordare a riscurilor biologice este utilizat în mod
generic, pentru a include toate aspectele acestui proces, cum ar fi:
• prevenirea,
• protecţia,
• capacitatea de prim-răspuns,
• punerea sub acuzare a teroriştilor,
• supravegherea,
• capacitatea de cercetare,
• reacţia
• restabilirea situaţiei.

14
http://www.acad.ro, Analiza de risc şi de vulnerabilitate pentru infrastructurile critice ale societăţii
Adrian V. Gheorghe;
Nesecret
29 din 41
Nesecret

Această noţiune vizează şi măsurile întreprinse pentru diminuarea


ameninţării contaminării deliberate a alimentelor, prin intermediul agenţilor
biologici şi protejarea împotriva razboiului biologic. Ea diferă de siguranţa
alimentară, care se axează pe stabilirea standardelor privind siguranţa alimentelor,
bunele practici de fabricare şi controlul calităţii produselor agricole, în toate
etapele lanţului de prelucrare. De asemenea, nu este similară nici securităţii
alimentare, care este definită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept acces la
alimente suficiente, sigure şi nutritive.

Evaluarea factorilor de descurajare şi prevenire


La nivel multilateral şi regional, UE vizează îmbunătăţirea capacităţii de
răspuns colectiv în faţa unui eveniment biologic, inclusiv acte bioteroriste:
• îmbunătăţirea sistemelor de supraveghere şi detectare a bolilor,
• dezvoltarea cooperării şi comunicării transfrontaliere,
• facilitarea cooperării între laboratoare la nivel internaţional,
• dezvoltarea mecanismelor pentru diseminarea, la nivel internaţional, a
contramăsurilor medicale.
Acest obiectiv poate fi realizat acţionând în spiritul unei cooperări mai largi,
în cadrul diferitelor foruri internaţionale, cum ar fi: structurile Naţiunilor Unite,
Convenţia privind armele biologice şi cu toxine, Grupul Australia, G8, NATO etc.
În cadrul mecanismului comunitar pentru asistenţă în domeniul protecţiei
civile (Decizia 2001/792/CE, Euratom a Consiliului) au fost organizate exerciţii la
scară largă, training-uri şi schimb de experţi la nivel european, cu competenţă în
pregătirea şi răspunsul la scenariile teroriste.
În 2007 a fost actualizat şi adoptat un Instrument financiar pentru protecţia
civilă (Decizia 2007/162 /C E, Euratom a Consiliului)15.
Aceste demersuri oferă un cadru legislativ şi financiar clar pentru
continuarea şi consolidarea activităţilor în domeniu. Provocarea majoră pentru
lanţul alimentar şi industria agricolă o constituie introducerea unui agent patogen
sau contaminant în lanţul alimentar animal sau uman (epidemiile simultane de
diferite boli care ar putea depăşi capacităţile de reacţie existente şi astfel ar afecta
sănătatea publică şi ar avea un impact negativ important în domeniul comerţului şi
cel economic pentru statele membre şi Uniune, în ansamblu).
Referiri la contaminanţii din produsele alimentare şi contaminanţii chimici
din alimente se regăsesc în Regulamentul (CEE) nr. 315/93 al Consiliului Europei
şi în regulamentul (CE) nr. 178/2002, care stipuleaza obligativitatea agenţilor
economici din industria alimentară de a identifica orice furnizor de alimente/
materii prime. De asemenea, Regulamentul (CE) nr. 178/2002 prevede măsuri de
urgenţă şi de gestionare a crizelor în acest domeniu. În acest context, mai trebuie
menţionate şi alte categorii de măsuri care, deşi nu fac parte din cele vizând
diminuarea criminalităţii şi combaterea terorismului, contribuie la identificarea,
controlarea şi eradicarea bolilor animale, cu impact în planul biosecurităţii:
TRACES, Sistemul de control al comerţului şi de expertiză.

15
http://www.eur-lex.europa.eu
Nesecret
30 din 41
Nesecret

Eforturile din domeniul vamal şi de combatere a fraudei sunt la fel de


importante pentru protejarea sănătăţii şi a siguranţei, în special datorită rolului pe
care îl deţin în controlarea activităţilor de contrabandă şi contrafacere16.

Evaluarea potenţialităţii
În domeniul sănătăţii publice au fost deja întreprinse diferite acţiuni,
respectiv înfiinţarea, în 2002, a Comitetului de securitate sanitară, format din
reprezentanţi la nivel înalt din partea statelor membre şi a Comisiei, o platforma
pentru cooperare între laboratoarele de sănătate publică din toate statele membre,
un sistem de diseminare a informaţiilor privind planurile de urgenţă pentru variola
între statele membre şi Comisie, precum şi un registru al experţilor pentru
consultanţă şi anchetă în cazurile unei diseminări deliberate de agenţi nocivi şi
agenţi patogeni. Totodată, au fost stabilite listele cu posibili agenţi biologici şi
chimici şi agenţi patogeni care pot fi utilizaţi de terorişti (variolă, antrax, toxina de
botulinum etc.), precum şi un document orientativ privind tratamentul pacienţilor
expuşi la agenţi patogeni, elaborat de Agenţia europeană de evaluare a
medicamentelor (EMEA).
Directiva (CE) nr. 2000/54 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor
legate de expunerea la agenţi biologici la locul de muncă face referire la agenţii
biologici, mai putin la microorganisme şi include microorganismele modificate
genetic, culturile de celule şi endoparaziţii umani care pot provoca infecţie, alergie
sau toxicitate.
Deşi toxicitatea şi alergenitatea sunt incluse în definiţia agenţilor biologici,
grupele de risc se bazeaza pe nivelul riscului de infecţie.

Evaluarea impactului direct


În ceea ce priveste amplificarea gradului de securitate, trebuie menţionată şi
o propunere a Comisiei Europene pentru o directivă a Consiliului Europei privind
identificarea şi desemnarea infrastructurilor critice europene şi evaluarea
necesităţii de ameliorare a protecţiei acestora.
Propunerea considera sectorul sănătăţii drept unul dintre sectoarele cu
infrastructură critică ce trebuie protejată: de exemplu, protecţia laboratoarelor
biologice şi a agenţilor biologici. Aceste măsuri sunt completate de controalele
efectuate de către Oficiul Alimentar şi Veterinar (OAV), care face parte din
Direcţia Generală de Sănătate şi Protecţia Consumatorilor din cadrul Comisiei
Europene, Sistemul TRACES, precum şi 11 Sisteme sectoriale de alertă rapidă
(RAS), operaţionale 24 ore/7 zile pe săptămână, cum ar fi Sistemul de alertare
rapidă pentru produsele alimentare (RASFF), Sistemul de alertă RAS-BICHAT
pentru terorismul biologic şi chimic, Centrul de monitorizare şi informare al
mecanismului comunitar pentru protecţie civilă şi ARGUS - Sistemul de alertă
general şi sigur.
Pentru ca aceste demersuri să se concretizeze în creşterea gradului de
securitate în domeniu, este necesară implicarea sectorului privat (industriile
farmaceutice şi alimentare, IMM-urile active în lanţul de aprovizionare şi

16
http://www.euristic.org, Summit-ul NATO Bucureşti 2008 şi problematica infrastructurilor critice, Dr.
ec. Liviu Mureşan;
Nesecret
31 din 41
Nesecret

corporaţiile) şi institutelor de cercetare, printr-o colaborare intensă public-privat pe


zone circumscrise biosecurităţii.
În domeniul cercetării, un astfel de dialog proactiv este pe cale de a fi
realizat în cadrul Forumului european pentru securitate, cercetare şi inovatie
(ESRIF). Acesta va aborda aspecte legate de cercetare şi inovaţie în materie de
securitate. Sectorul european al biotehnologiei şi cel al cercetării biologice trebuie
să devină parte a soluţiei europene la problemele ridicate de riscurile biologice.
Evident ca activităţile din domeniul ştiinţelor vieţii şi biotehnologiei sunt extrem
de diverse în ceea ce priveste sfera de aplicare şi nu toate aplicaţiile reprezintă o
amenintare.
Implementarea rezultatelor consultărilor la nivel european ar putea fi
consolidată printr-o bioreţea EBN (European BioNetwork - structură consultativă
care ar reuni expertiza europeană în domeniul pregătirii în faţa unei ameninţări
biologice).

Evaluarea factorilor de protecţie, compensare şi recuperare


Securitatea fizică în locaţii în care se află colecţii nemilitare de agenţi
patogeni va fi dezvoltată şi îmbunătăţită printr-o metodă de evaluare reciprocă a
nivelurilor şi practicilor cu privire la standardele biologice utilizate în cercetare, de
către industrie şi laboratoarele biologice publice care lucrează cu agenţi patogeni
periculoşi.
Pe baza celor deja întreprinse, aceste standarde includ:
• Orientări la nivel european pentru protecţia fizică, controlul accesului şi
contabilizarea colectărilor de agenţi patogeni periculoşi şi a culturilor (inclusiv cele
sintetizate în laboratoare) care ar putea ameninţa sănătatea publică sau securitatea
naţională.
• O listă agreată la nivelul UE, care să cuprindă „agenţi biologici identificaţi”,
cu accent special pe cei care ar putea fi utilizaţi de teroristi.
• Dezvoltarea capacităţii analitice europene pentru reducerea riscurilor
biologice - analiza de risc şi clasificările riscului. A fost elaborată deja o serie de
liste cu agenţi biologici periculoşi şi patogeni, cum ar fi, de exemplu, cele
întocmite în perioada negocierilor unui „Protocol de verificare” la Convenţia
privind armele biologice şi cu toxine, încheiată în 1972. Unii agenţi biologici şi
patogeni sunt mediclasificaţi în funcţie de riscul de infecţie, iar altii, în funcţie de
natura lor, de potenţialul de a avea dublă utilizare, respectiv de a fi utilizaţi în
producerea armelor. Se impune completarea permanentă a acestor liste cu noii
agenţi biologici şi patogeni identificaţi cu potenţial de pericol din perspectiva
securităţii, inclusiv prin prisma capacităţilor de răspuns şi restabilire la nivelul
Uniunii şi al statelor membre.
• Norme europene pentru certificarea şi înregistrarea naţională a locaţiilor în
ceea ce priveşte conformitatea cu standardele biologice, acreditările şi
competenţele solicitate cercetătorilor.
• Sisteme în care părţile interesate raportează, la nivel naţional, tipurile de
activitate ştiinţifică desfaşurată cu implicarea agenţilor biologici periculoşi
utilizabili în scopuri teroriste.

Nesecret
32 din 41
Nesecret

• Proceduri ale statelor membre în ceea ce priveşte controalele de securitate


asupra oamenilor de ştiinţă şi tehnicienilor care doresc să lucreze sau lucrează deja
cu agenţi biologici periculoşi identificaţi în lista UE.
• Un sistem european şi posibil internaţional în viitor, pentru certificarea
locaţiilor şi cercetătorilor de încredere, care să ofere un schimb securizat şi sigur de
mostre şi rezultate ale cercetărilor.
• Schimburile internaţionale de cercetători şi infuziile, în UE, de experţi şi de
studenţi din ţări terţe au un impact pozitiv asupra dezvoltării ştiinţelor vieţii şi
competitivităţii europene.
European BioNetwork va participa la elaborarea unui cod deontologic la
nivelul UE în scopul reducerii ameninţării, care implică reorientarea foştilor
oameni de ştiinţă din domeniul armelor. Obiectivul de a securiza diseminarea şi
utilizarea agenţilor patogeni periculoşi nu ar trebui să fie un obstacol în cercetarea
ştiinţifică.
Pot fi utilizate metode mai eficiente de monitorizare a biocercetării şi
diseminarii agenţilor patogeni pentru valorificare ştiinţifică, fără a aduce atingere
vieţii private a cetăţeanului şi a afecta competitivitatea în cadrul comunităţii de
cercetare sau industriei biologice.
În acest sens, Forumul european pentru securitate, cercetare şi inovaţie
intenţionează să elaboreze o agendă strategică pentru cercetarea şi inovaţia în
materie de securitate. Securitatea în domeniul cercetării biologice vizează şi
procesul de transmitere şi stocare a informaţiilor clasificate, precum şi desfăşurarea
de reuniuni de specialitate cu caracter secret.
De asemenea, atunci când este vorba de rezultate sensibile ale cercetării, cu
potential de dublă utilizare, acestea ar putea fi publicate în doua versiuni: o
versiune publică, fără restricţii de publicare (fără conţinut sensibil) şi o versiune
conţinând şi aspectele sensibile, accesibilă doar părţilor interesate relevante şi care
prezintă garanţii.

Evaluarea globală a riscului


În piaţa unică, capitalul, bunurile şi persoanele pot circula relativ liber.
Pentru o serie de motive de securitate şi sănătate, este esenţial ca mecanismele şi
acordurile adecvate să fie aplicate în scopul:
• asigurării unei notificări prompte şi a schimbului de informaţii în
cazul ameninţărilor asupra securităţii şi al atacurilor teroriste,
• facilitării acţiunilor la nivelul UE întreprinse la faţa locului, pentru a
stopa posibila răspândire a bolilor infecţioase şi contaminarea mediului,
• asigurării asistentei reciproce între statele membre şi instituţiile
europene, în vederea diagnosticării şi gestionării incidentelor biologice,
• facilitării investigaţiilor necesare de laborator şi a celor
epidemiologice,
• asigurării unor răspunsuri flexibile şi eficiente în domeniul sănătăţii
publice şi al protecţiei civile.
Cu privire la supraveghere şi detecţie, statele membre şi Comisia Europeană
şi-ar putea îmbunătăţi capacitaţile de monitorizare, avertizare timpurie şi
identificare, de exemplu prin:
Nesecret
33 din 41
Nesecret

• dotarea cu sisteme de detecţie complete vizând prevenirea


contaminării, cu agenţi patogeni, a populaţiei, efectivelor de animale sau
recoltelor,
• efectuarea de analize de laborator în timp mai scurt,
• mijloace mai eficiente de atribuire a responsabilităţii,
• metode avansate de medicină legală în domeniul biologiei, în special
în cooperarea cu ţări terţe (Centrele din SUA pentru controlul şi prevenirea
bolilor, Rusia, China etc.) şi organizaţii internaţionale (Organizaţia Mondiala
a Sănătăţii, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură,
Oficiul Internaţional de Epizootii).
Statele membre, cu sprijinul Comisiei şi al Centrului European pentru
Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) au competenţa de a desfăşura o analiză, la
nivel european, asupra capacităţii laboratoarelor din statele membre de a face faţă
situaţiilor de criză. Sunt vizate în special laboratoarele europene de referinţă, care,
în situaţiile de criză, au un rol esenţial în ceea ce priveşte identificarea agenţilor
patogeni şi a bolilor.
În conformitate cu normele Grupului Australia şi cu Regulamentul (CE)
1334/2000 privind dubla utilizare, laboratoarele biologice mobile sau testele la faţa
locului, susţinute cu expertiză calificată, pot fi solicitate pentru o intervenţie şi
identificare timpurie oriunde în Uniunea Europeană sau la nivel internaţional.
Conturarea noilor priorităţi ar putea impune asistenţa tehnică şi expertiza, de
exemplu, pentru schimbul de agenţi patogeni, inventarele de colectare a culturilor
şi securitatea acestor colectări, amplificare a capabilităţii laboratoarelor de a
identifica boala şi de a ameliora sistemele de supraveghere a bolii, precum şi de a
detecta un agent patogen periculos.

Obiectivele activităţii de asigurare a biosecurităţii


• Consolidarea capacităţilor naţionale şi internaţionale de identificare şi
detectare rapida a focarelor cu profil epidemiologic, care ar putea indica un atac
bioterorist.
• Diseminarea informaţiilor rapid în statele membre şi organizaţiile UE
relevante. Atunci când este aplicabil şi eficient, ar putea fi folosit mecanismul de
anchetă al Secretarului General al Naţiunilor Unite privind presupusa folosire a
armelor biologice sau un focar suspect de boala.
• Îmbunătăţirea interoperabilităţii multisectoriale între agenţiile din domeniul
alimentar, al protecţiei civile, al sectorului militar, de aplicare a legii, al sănătăţii,
al sănătăţii animale, al mediului şi agriculturii, pentru a se pregăti şi a fi capabil să
combată ameninţările bioteroriste.
• Sporirea şi dezvoltarea cooperării privind contramăsurile naţionale şi
internaţionale vizând stoparea răspândirii agenţilor patogeni diseminaţi deliberat.
• Dezvoltarea şi testarea unor strategii de comunicare eficiente în privinţa
riscului.
• Definirea responsabilităţilor şi procedurilor de operare standard, stabilite în
conformitate cu scenariul analizat, în funcţie de aria de desfăşurare, magnitudinea
şi presiunea legata de timp a atacurilor biologice.

Nesecret
34 din 41
Nesecret

CONCLUZII

Situaţia creată ca urmare a acţiunilor teroriste fără precedent, îndeosebi a


terorismului internaţional, a impus statelor democratice noi preocupări vizând:
• Îmbunătăţirea capacităţii de apărare împotriva manifestărilor atipice;
• Reevaluarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi mai ales de
ierarhizare şi ordinea de prioritate a acestora;
• Restructurarea şi modernizarea serviciilor de informaţii, inclusiv a celor
militare, pentru asigurarea eficienţei acestora în prevenirea atacurilor teroriste;
• Îmbunătăţirea coordonării şi unităţii de acţiune a serviciilor naţionale de
informaţii;
• Îmbunătăţirea cadrului legislativ, pentru asigurarea sprijinului şi protecţiei
necesare serviciilor de informaţii în îndeplinirea misiunilor de combatere a
terorismului;
• Întărirea cooperării internaţionale între serviciile şi structurile cu atribuţii în
domeniul combaterii terorismului;
• Amplificarea rolului şi a asistenţei forţelor armate în combaterea
terorismului.
Fenomenul terorist contemporan nu mai este de mult timp un fenomen
izolat. În perioada de fluiditate strategică, atât la nivel regional cât şi la nivel de
voinţă globală, se poate asista la apariţia de forme, de-a dreptul obscure, de
violenţă îndreptate împotriva populaţiei, ameninţarea teroristă ocupând un loc
central17.
Ambiguitatea şi imprevizibilitatea pot deveni principalele caracteristici ale
ameninţărilor la nivel regional şi subregional, iar preferinţele acţiunilor extremist-
teroriste se pot îndrepta, mai de grabă, spre ţintele civile decât spre cele militare.
Negarea în conflictele locale crează şi va continua să genereze incertitudini în
identificarea adversarului şi stabilirea caracteristicii incidentului violent, stări de
suspiciuni, acte de infracţionalitate internă, acte teroriste inspirate din afara
graniţelor sau acte de război.
Se poate aprecia că linia de demarcaţie dintre sferele de interes va deveni şi
mai confuză şi va facilita apariţia unor modificări asupra practicii şi modului de
contracarare a terorismului ca fenomen infracţional. Experienţa recentă în materie
de terorism internaţional demonstrează că, atunci când nu sunt bine gestionate,
cuceririle ştiinţifice din fizică, chimie, biologie şi informatică, dar şi din alte
domenii, pot să aducă omenirii nu doar foloasele sperate ori nesperate, ci şi o
creştere considerabilă a vulnerabilităţilor sale, în faţa forţelor răului. Aşa se face că
terorismul nuclear, chimic, bio-terorismul şi cyber-terorismul au devenit azi
formele cele mai frecvente, periculoase şi mai greu de contracarat, de exercitare a
actului terorist.

17
Teodoru Ştefan, Toma Gheorghe, Liteanu Traian, Degeratu Constantin – „Spaţiul european sub
impactul provocărilor globalizării”, Vol. II, Editura ANI, Bucureşti, 2008;
Nesecret
35 din 41
Nesecret

Atunci când resursele convenţionale de care dispun sunt depăşite de


propriile aspiraţii sau ambiţii, teroriştii procedează, de regulă, la o revizuire
radicală a obiectivelor lor, ajungând să-şi stabilească chiar obiective iraţionale,
modalităţi iraţionale de acţiune, între care şi practicarea terorii, sub diferite forme.
Manifestarea teroristă reprezintă cea mai la îndemână formă de frondă (fără o
pregătire prealabilă, fără cheltuieli financiare deosebite). Lipsa unei reacţii unitare
din partea factorilor cu putere de decizie a reprezentat o altă cauză a proliferării
actelor teroriste, iar absenţa unei legislaţii internaţionale unitare privind prevenirea
şi sancţionarea actelor teroriste a reprezentat a cauză importantă a sporirii
numărului acestora şi a diversificării formelor de manifestare.
O succintă trecere în revistă a rapoartelor care descriu interesul manifestat
de către terorişti pentru agenţii biologici, determină o serie de concluzii relevante.
În primul rând deşi relativ puţine grupări teroriste şi-au manifestat interesul
pentru procurarea şi diseminarea agenţilor biologici, spectrul bioterorismului
continuă să rămână o ameninţare de certă actualitate.
În al doliea rând, numărul incidentelor teroriste care implicau utilizarea sau
tentativa de utilizare a agenţilor biologici este relativ mic, în special atunci când
este comparat cu miile de incidente teroriste.
În al treilea rând, numărul cunoscut al victimelor în urma incidentelor
bioteroriste este limitat la aproximativ 751 de persoane,18 care s-au îmbolnăvit de-a
lungul timpului în urma unor atacuri cu arme biologice (majoritatea acestora s-au
îmbolnăvit în timpul atacului grupării Rajneeshee din SUA care a avut loc în anul
1984).19
În cele din urmă multe grupări teroriste au folosit astfel de arme, însă
utilizarea unor tehnici de împrăştiere neadecvate a determinat limitarea numărului
de victime. Unele dintre acestea au ţintit în mod clar indivizi, în timp ce altele s-au
concentrat pe contaminarea biologică a apei şi a hranei. Singura grupare care s-a
dovedit interesată de contaminarea aerului continuă să rămână, potrivit datelor la
dispoziţie, Aum Shinrikyo.
Analiştii militari şi nu numai caută rărpunsuri la întrebarea: tiparele
acţiunilor bioteroriste din trecut vor fi valabile şi în viitor şi, dacă nu, atunci ce
factori vor cauza o schimbare?.20 Din nefericire există motive puternice de teamă
asupra viitoarelor atacuri bioteroriste prin prisma numărului mare de victime şi a
toxicităţii unor viitori potenţiali agenţi biologici.
În sprijinul acestei concluzii vin următorii factori:
• Există suficient de multe organizaţii şi grupări teroriste care vor să ucidă un
număr mare de oameni. Astfel de grupări au existat şi în trecut, însă, se pare că
numărul celor care doresc victime în masă cu costuri minime este în continuă
creştere;
• Unii terorişti ar putea avea acces la expertizele programelor de luptă ale unor
state cunoscute sau bănuite că fac cercetări în domeniul armei biologice;

18
Ferchedău-Muntean, Magda (coord.) – „Terorismul. Istoric, forme, combatere”, Editura Omega,
Bucureşti, 2001;
19
Idem;
20
Ibidem;
Nesecret
36 din 41
Nesecret

• Gruparea Aum Shinrikyo a demonstrat faptul că grupările teroriste dispun în


prezent de reurse capabile să execute atacuri cu arme de distrugere în masă, unele
dintre acestea comparabile chiar cu cele deţinute de către unele state.
• Într-o măsură tot mai mare, este posibil ca orice grup terorist să poată utiliza
agenţi biologici pentru a produce victime în masă.
Dincolo de ceea ce se spune privitor la spectrul bioterorismului,
responsabilitatea primordială pentru reacţia la atacurile bioteroriste va reveni în
viitor organizaţiilor civile, inclusiv grupurilor de reacţie în caz de urgenţă
organizate la nivel local sau statal şi agenţiilor de nivel statal care trebuie să
reacţioneze imediat în cazul producerii unor dezastre.
Fiecare stat ar trebui să-şi întărească sistemul de supraveghere a bolilor din
cadrul instituţiilor publice de sănătate de la nivel local până la nivel statal.
Sistemul rapoartelor de rutină pare a fi primul indicator al unui atac bioterorist, iar
consecinţele unui atac vor fi mai mari în cazul unei supravegheri inadecvate.
Totodată apreciem că ar trebui întărită capacitatea de care dispun instituţiile care
au drept scop principal aplicarea legii în rezolvarea incidentelor bioteroriste
potenţiale.
Sistemele de informare trebuie îmbunătăţite în mod substanţial pentru a
putea identifica în timp oportun grupările teroriste interesate să producă toxine
biologice şi sisteme de răspândire şi, în măsura posibilităţilor atenţionările ar
trebui să vină încă din momentul în care teroriştii trec de la faza de intenţie la faza
de producere a agenţilor biologici, înainte ca aceştia să utilizeze armele biologice.
Trecerea succintă în revistă a incidentelor teroriste sugerează un interes într-
o continuă ascensiune din partea grupărilor teroriste pentru agenţii biologici. În
timp ce unele organizaţii teroriste au explorat armele biologice ca mijloace
teroriste potenţiale, un număr destul de însemnat dintre acestea au avut tentative de
dobândire şi de utilizare a acestora. Armele biologice sunt mult mai letale decât
alte tipuri de arme (precum cele chimice spre exemplu) dar, din fericire sunt şi
mult mai dificil de produs şi livrat.21 Potrivit analiştilor, costurile de realizare a
armei biologice variază între 200.000 şi 2 milioane USD (agenţii lichizi sunt mai
uşor de produs şi mai eficienţi decât cei uscaţi. Din datele la dispoziţie rezultă
faptul că în categoria substanţelor vizate de grupările teroriste se numără:
• Antrax-ul;
• Ciuma;
• Variola;
22
• Bacilul botulinic.
Faptul că grupările teroriste dispun de expertiză şi de resurse poate ajuta la
depăşirea într-un viitor apropiat a barierelor tehnologice legate de producerea şi
diseminarea eficientă a agenţilor biologici, îndeosebi dacă aceştia au acces la
expertiza oferită de un program de luptă cu arme biologice sprijinit din punct de
vedere financiar de către un anumit stat. Un atac terorist care implică utilizarea
antraxului, spre exemplu, ar putea să ucidă zeci sau sute de mii de oameni, dacă
agentul ar fi pregătit şi răspândit în mod corespunzător.
În numeroase state au fost arestaţi indivizi care s-au asociat cu grupări
teroriste sau rasiste şi cu unele miliţii în scopul dobândirii de agenţi biologici.
21
Barna, Cristian – „Terorismul - Ultima soluţie?”, Editura Top Form, Bucureşti, 2005;
22
http://www. newscientist.com - Bioterrorism and Bioweapons Special Report;
Nesecret
37 din 41
Nesecret

Această realitate ne determină să apreciem că este imperios necesară dezvoltarea


ramurii executive şi a celei legislative printr-un efort susţinut, scopul fiind întărirea
capabilităţilor de reacţie la nivel statal şi local.
Toate acestea ne îndreptăţesc să afirmăm că ameninţarea bioterorismului
rămâne un pericol real. Potenţiala utilizare a acestora în războiul din Golf (1990-
1991) a declanşat o impetuoasă dezvoltare a posibilităţilor de apărare şi a atras
atenţia asupra îmbunătăţirii măsurilor profilactice şi de tratament. Unele dintre
acestea au fost abandonate demult din lipsa resuselor financiare. În faţa acestei
crunte realităţi, alarmarea rămâne o problemă de importanţă capitală, până în
momentul în care tehnologia va constitui baza sistemului de prevenire, pornind de
la rezultatele detecţiei agenţilor biologici.
Prevenirea contaminării biologice a fost şi este o provocare pentru toate
structurile, militare sau civile, tehnologiile încercând să rezolve această problemă
de contracarare a agenţilor „high-tech”, cum se mai numeşte „moartea nevăzută”.
A preveni o epidemie sau pandemie este mai uşor decât să încerci să îi
limitezi/elimini efectele, datorită caracteristicilor extreme ale agenţilor
biologici/toxinelor.
Din punct de vedere statistic riscul unui atac bioterorist este scăzut, însă
dacă se va produce consecinţele sale pot fi devastatoare.

Nesecret
38 din 41
Nesecret

BIBLIOGRAFIE

Arădăvoaicei Gheorghe, Naghi Gabriel, Niţă Dan - Sfârşitul terorismului?,


Bucureşti, Editura “Antet”, 2002
Barna Cristian - Terorismul. Ultima soluţie ?, Bucureşti, Editura Top Form,
2005
Ferchedău - Muntean Magda (coord.) - Terorismul. Istoric, forme,
combatere, Bucureşti, Editura Omega, 2001
Huntington, P. Samuel - Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii
mondiale, Bucureşti, Editura Antet, 2001
Lloyd Andrew, Mathews Peter - Bioterorismul, flagelul mileniului III,
Cluj-Napoca, Editura “Hiperyon”, 2002
Păun Ludovic - Bioterorismul şi armele biologice, Bucureşti, Editura
Amaltea, 2003
Regester Michael, Larkin Judy - Managementul crizelor şi al situaţiilor de
risc, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2003
Simileanu Vasile - Asimetria fenomenului terorist, Bucureşti, Editura Top
Form, 2003
Williams L. Paul, Ai Qaeda - Frăţia terorii, Bucureşti, Editura Lucman, 2004
* * * Arme biologice – Bacterii în sistem, în “The Economist”, 16-
22.06.2002
*** Bioterrorism and Bioweapons Special Report, la adresa www.
newscientist.com
* * * Modalităţile de întrebuinţare a armelor chimice şi biologice în război
şi în acţiunile teroriste, precum şi măsuri de combatere a acestora, Bucureşti,
Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 2001
* * * Modalităţile de întrebuinţare a armelor chimice şi biologice în război
şi în acţiunile teroriste, precum şi măsuri de combatere a acestora, Bucureşti,
Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 2001
* * * Managementul atacurilor biologice, Bucureşti, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare, 2004
Convenţia cu privire la interzicerea perfecţionării, producţiei şi stocării
armelor bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi la distrugerea lor, în “Monitorul
Oficial”, nr. 57.07/07/1979
Legea nr. 535 din 25.11.2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului
Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare din 01.07.1968, în
“Monitorul Oficial”, nr. 331/01/1970
*** Bioterror, Spektrum Televizio, 2001
*** Central Intelligence Agency Web Site
*** Federal Emergency Management Library Web Site
*** Germ warfare, Time, December 10, 1997
*** Hidden killers, Time, November 17, 1997
Jackson, R.J. et all – Journal of Virusology 75, 1205-1210, 2001

Nesecret
39 din 41
Nesecret

ANEXE

Diferite tipuri de viruşi, bacteri, ciuperci sau toxine

Nesecret
40 din 41
Nesecret

AGENTI BIOLOGICI
AGRESIVI

EVENIMENT EPIDEMIOLOGIC
EPIDEMIOLOGIC
EVENIMENT

ATAC BIOTERORIST
Accidental, provocat

natural

MEDIU DE VIATA
Om-animale-plante
Sol-apa-aer

Nesecret
41 din 41