Criminali in serie

DE CE CRIMINALI IN SERIE?

Criminalitatea in serie a preocupat de multă vreme funcţionarul public numit

poliţist si opinia publică atunci cand Poliţia a spus pe faţă ca e vorba de un “criminal
in serie”. Dar ce e un criminal in serie? Din punctul de vedere al omului obişnuit, al
“cetăţeanului “de pe stradă, un criminal este o persoană care a ucis o altă persoană
folosind mijloace foarte crude care au dus la moartea acesteia.Criminalul in serie
provoacă mai multe astfel de crime folosind aceleaşi mijloace crude aproape de
fiecare dată, uneori lăsand si cate un indiciu la locul faptei.Nu voi incerca sa
definesc ştiinţific noţiunea de “criminal in serie”.Doar numele este deajuns pentru
ca orice persoană sa-şi dea seama ce poate fi un criminal de serie.
De cele mai multe ori ajung in inchisoare, după ce au fost descoperiţi şi
judecaţi, dar mulţi răman afară pe străzi continuand să omoare oameni nevinovaţi
de cele mai multe ori,de exemplu cazul Ramaru din Bucureşti.In alte cazuri omoară
cu motivul că au fost surprinşi de alte persoane care trebuie şi ele suprimate.In alte
cazuri omoară pentru că li s-a cerut să omoare,in această categorie intrand
teroriştii,grupările separatiste de genul Hezbolah, ETA.,IRA etc,grupările mafiote de
genul La Piovra—Caracatiţa in Italia,Yacuza in China etc.

1
 Criminalul in serie ucide şi din motive psihologice. Nu de puţine ori specialiştii
au constat că o traumă din copilărie sau adolescenţă, care au marcat persoana
respectivă pe viaţă,a dus la producerea unor crime după aceeaşi tipologie,de
exemplu,să luăm un caz la intamplare:se găseşte o victimă moartă,un cadavru,intr-
un gang cu gatul tăiat,cu o garoafă roşie langă,cu braţele acoperid faţa. Victima
este descoperită luni dimineţa,peste o săptămană se descoperă o altă victimă şi
aceasta timp de cateva luni. Prin apariţia a două-trei persoane cărora li s-a provocat
moartea in acelaşi fel duce Poliţia la concluzia că un criminal in serie acţionează in
zonă,un criminal care trebuie descoperit şi suprimat-in sensul că trebuie judecat
conform legii şi condamnat la mai mulţi ani de inchisoare,in unele state chiar la
inchsoare pe viaţă sau pedeapsa capitală. Poliţia,de cele mai multe ori,incearcă să
ţină sub control criminalitatea,chiar dacă nu reuşeşte totdeauna. La noi in ţară,de
obicei,un criminal nu ajunge să fie numit criminal in serie. De ce oare? Oare poliţia
romană e atat de eficientă in descoperirea eventualilor criminali in serie? Inclinăm
să crdem că da. Chiar şi in cazul Râmaru s-a acţionat destul de repede. Dar mai
sunt şi alte motive la mijloc. Datorită unei mentalităţi bine instăpanită in mintea
romanului acest “instinct criminal” este destul de bine suprimat şi stăpanit. Am
putea spune că in Romania mai frecvente sunt infracţiunile de talhărie, furt,
spargeri de locuinţe, spargeri de maşini, de viol decât de crimă, omucidere. Dacă
infracţiuni de tipul celor din urmă sunt destul de rare, in schimb infracţiunea de
pruncucidere este destul de frecventă la noi in ţară. De ce? Din disperare ,din cauza
unui tată care nu vrea să-şi recunoască copilul, din cauza sărăciei mai ales, care
este parcă flagelul acestui început de secol şi de mileniu. Dar este de neânţeles
cum de o mamă îşi poate ucide copilul în vârstă de doar câteva zile, când un avort
ar costa-o mult mai puţin decât toate acele 9 luni de sarcină sau actul de ucidere pe
care îl înfăptuieşte. Sau ar putea duce copilul la un orfelinat sau să-l ofere spre
adopţie.Sunt atâtea cupluri care-şi doresc copii şi nu-I pot avea şi multe astfel de
femei, care nu pot fi numite mame, îşi omoară copii şi ajung să umple secţiile
pentru femei. Un alt motiv pentru care în România nu prea se întâlnesc cazuri de
criminali în serie este şi faptul că în România nu sunt oraşe cu milioane de locuitori.
Cel mai mare oraş din ţară ,din punct de vedere demografic,este Bucureştiul
capitala ţării. Aş putea spune că în S.U.A..,de exemplu, cele mai multe crime în serie
se produc în acele mari conurbaţii, cum ar fi Los Angeles, New York, Chicago,
Milwakee, New Orleans.Dar criminali în serie apar şi în oraşe mici, cu oameni care
se cunosc de o viaţă. Este exemplul orăşelelor din Scoţia sau Ţara Galilor de la
începutul anilor 1950.Criminologii şi Poliţia împreună cu ei au ajuns la concluzia că
ucigaşii în serie apar mai ales în oraşele mari dar nu exclud nici oraşele de
provincie. Orice om de pe stradă, om obişnuit poate deveni ţinta unui criminal în
serie.Cel puţin aşa spun autorii “Enciclopediei ucigaşilor în serie ” Brian Lane şi
Wilfried Gregg. În crimelor se obişnuieşte ca victima să fie clasificată în funcţie de
un mobil clar identificabil, cum ar fi, de exemplu că aceasta deţinea ceva râvnit de
asasin,că se afla în conflict cu el sau că îi fusese necredincioasă etc. Pentru asasinul
în serie, ”motivul” se află atât de bine şi adânc înrădăcinat în psihicul său, încât
victima trebuie să aparţină unui anumit gen,cum ar fi de exemplu, să poată fi
inclusă într-o categorie largă de persoane, ca femeile şi copiii şi să se afle în locul
nepotrivit la momentul nepotrivit.
E adevărat, însă, că unii criminali în serie îşi selectează cu precizie victimele.De
exemplu, Joseph Mendley ucidea numai femei roşcate.Ramiro Artieda omora numai
femei care semănau cu logodnica ce îl abandonase. Complicaţiile se nasc atunci
când, datorită incapacităţii unui criminal de a-i identifica pe membrii grupului său de
ţinte, acesta ajunge la atacuri cvasi-întâmplătoare. În ciuda afirmaţiei că nu făcea
decât să cureţe străzile de prostituate, Peter Sutcliffe primejduia viaţa tuturor
femeilor care se aflau

2
întâmplător afară noaptea, atacând şi omorând o serie întreagă de femei, chiar
dacă nu erau prostituate .
Prin urmare,fiecare fiinţă umană poate deveni victima potenţială a unui asasin,
mpotriva căruia nu există nici o armă de protecţie, întrucât şi mijloacele de
investigare tradiţionale, bazate pe motive bine determinabile, sunt lipsite de
eficacitate.

Caracteristici ale criminalului în serie

Pentru a înţelege această frecvenţă a criminalilor în serie trebuie să observăm

câteva caracteristici, având în vedere că ucigaşul în serie are câteva trăsături
aparte, din care vor fi descrise doar principalele şase:

1.Crimele se repetă(“în serie”), petrecându-se cu frecvenţă mai mare

sau mai mică, adeseori crescând ca număr, după o perioadă de timp ce poate
însemna chiar ani de zile; ele continuă până când asasinul este prins, sau până
când moare sau, la rândul său, este ucis.

Definiţia de mai sus reprezintă tiparul fundamental alasasinului în serie.

Este evident că nu există vreun număr predeterminat de victime de la care asasinul
devine criminal în “serie” şi nici vreo frecvenţă stabilită a acestei activităţi macabre
căreia I se aplică termenul de mai sus. Spre exemplificare, am putea da cazul sud-
africanului Ronald Cooper care, deşi a ucis o singură dată înainte de a fi arestat , a
dezvăluit în jurnalul său un program extensiv şi planificat cu grijă de ucidere a
copiilor.
Această predispoziţie este deseori recunoscută chiar de ucigaş. Mulţi dintre ei,
după ce au fost arestaţi, au mărturisit că ar fi continuat să ucidă dacă ar fi fost
lăsaţi în libertate.William Banin, “ucigaşul de pe autostradă” din California, I-a
declarat unui ziarist, după proces: ”NU mi-a pierit pofta de a ucide. Nu mă pot
stăpâni să n-o fac.”Pentru cei mai mulţi criminali în serie, actul crimei, dublat
adeseori de abuz sexual şi mutilare, constituie un motiv în sine. În plus, la fel ca în
cazul stimulării prin alcool sau droguri, ”doza” e din ce în ce mai mare. Aşa cum
un drogat nu se va vindeca niciodată de patima lui dacă va avea acces liber la
stimulent, tot aşa şi asasinul va continua în serie îndeletnicirea sa oribilă până ce,
fie va muri, fie va fi omorât, sau până când va fi prins şi înlăturat din societatea pe
care o afectează.

2.La fel ca în cazul omuciderilor “normale”,crimele tind să se petreacă

în relaţie de unu-la-unu.

Forma cea mai comună de omucidere este incidentul singular, prin care o
persoană e omorâtă de o altă persoană. Convenţional, criminologia clasifică acest
gen de omoruri în două categorii:
1.”crima pasională”, comisă într-un moment de furie intensă sau de
frustrare;
2.crima înfăptuită “cu sânge rece”, care se distinge printr-o
premeditare atentă, motivată adeseori de speranţa unui câştig personal.

3
 O dată atins obiectivul propus (eliminarea soţului necredincios,de exemplu,sau a
deţinătorului unui obiect râvnit), nu există nici un motiv de a mai presupune că
asasinul va ucide din nou. Dintr-un studiu bazat pe statistica crimelor, se poate
vedea că, în anul 1989, în Anglia şi Ţara Galilor, o mare parte a omuciderilor au fost
comise de persoane care se cunoşteau cu victima. Există şi circumstanţe
accidentale, în care un criminal în serie a ucis mai mult de o persoană într-un
incident, adesea fiind vorba de membri ai aceleiaşi familii, ca şi de o infracţiune
complementară, cum ar fi hoţia. Însă cel mai răspândit scenariu pentru crima în
serie, ca şi pentru omorul accidental, este cel pe cont propriu şi cu o singură
victimă. În mare măsură, motivele unui asemenea scenariu sunt evidente. În mod
clar, e mai “sigur” să lucrezi singur, în sensul că numai ucigaşul ştie despre crimă,
şi trebuie să ucizi o singură victimă, pentru că acest fapt reduce posibilitatea ca
autorul crimei să primească o ripostă dură sau ca victima să scape. Mai
mult,caracterul individualist al criminalului în serie face imposibilă situaţia în care el
să fie capabil sau dornic de a-şi împărtăşi nevoile şi plăcerile altcuiva. Această
concluzie reiese, în conformitate cu statisticile, din faptul că el duce o viaţă paralelă
sub chipul unui salariat demn de încredere, onorabil cap de familie şi bun vecin.

Cu toate acestea surprinde frecvenţa cuplurilor,partenerilor şi grupurilor

criminale deşi în acest caz indivizii din care se compune perechea depind unul de
altul.Şi totuşio,cerinţele de securitate, pe care ucigaşul singuratic le simte ca fiind
esenţiale, sunt satisfăcute.

Cuplurile ucigaşe

Sensul obişnuit se referă la o pereche bărbat-femeie, aproape întotdeauna

împlicaţi într-o relaţie sexuală, în care bărbatul e, în general partea dominantă. Se
observă un fenomen interesant, şi anume că, în vreme ce ambii parteneri au, ca
indivizi, înclinaţii degenerate, “personalitatea lor combinată” se dovedeşte mortală
doar atunci când sunt împreună. Pentru acest fenomen,francezii au născocit
expresia “folie a deux”(“iluzie împărtăşită de două persoane legate emoţional”), iar
psihologia –termenul Gestalt,conform căruia “intregul organizat e mai puternic
decât suma părţilor lui”.
Printre cele mai cunoscute cupluri ucigaşe se numără englezii Ian Bradly şi Myra
Hindley şi australienii David şi Catherine Birnei.

Partenerii

Noţiunea cuprinde cuplurile care nu se bazează pe relaţii sexuale. De obicei,

după arestare “partenerii” se acuză reciproc. Exemple sunt William Burke şi William
Hare, scoţienii care cipârţeau cadavrele.

Grupurile ucigaşe

În orice discuţie pe tema grupurilor ucigaşe, se menţionează numele lui Charlie

Manson, deşi “familia” lui Manson nu e nicidecum un fenomen izolat. Cu toate că nu
există un model general, aşa cum s-ar putea descoperi printre cuplurile şi partenerii
criminali, grupurile s-au dovedit instrumente foarte eficiente ale crimelor multiple,
persoanele componente fiind unite, în cele mai multe cazuri, de un ideal comun
creat de propriile lor închipuiri. De fapt , adeseori, grupurilor ucigaşe li se poate
aplica foarte bine acelaşi principiu de folie a deux. Indivizii în sine pot fi incapabili
de a comite o crimă , dar, adunaţi sub aripa unui grup cu o cauză comună şi un
lider, pot fi cuprinşi de un val de “nebunie” colectivă.

4
 3.Nu există—sau e foarte redusă—o conexiune între ucigaşi şi victimă,
persoanele implicate având foarte rar relaţii directe de rudenie.

Acest atribut al criminalilor în serie e, într-un sens, un fenomen de dată

recentă: există victime care au fost alese tocmai pentru că aparţin familie
asasinului, aşa cum se întâmplă în cazul crimelor premeditate care urmăresc un
câştig financiar. Majoritatea acestor evenimente s-au petrecut într-o vreme când nici
criminologia, nici medicina şi nici arta investigaţiei nu erau atât de dezvoltate, încât
detectele de la început ceea ce acum ar fi considerate omucideri evidente. Dat fiind
stadiul primitiv al diagnosticului medical de atunci, nu este surprinzător că Mary
Ann Cotton a putut să-şi ucidă câţiva soţi, şi toţi copiii vitregi, şi să obţină ca în
dosare cauza morţii să fie trecută “febra gastrică”. Oricum, pe măsură ce tehnica de
cercetare criminalistică şi comunicaţiile între poliţii, ca şi înţelegerea gândirii
criminale, au avansat, astfel de tipare clare victimă/motiv au devenit tot mai dificil
de mascat.

4.Cu toate că ar putea exista un “tipar”, sau un anume “tratament

administra victimei”, crimele individuale din cadrul unei serii dezvăluie rareori un
motiv raţional sau clar definit.

Avem de-a face, în principal, cu ceea ce se numeşte “explicaţie

psihologică” a unei crime în serie—motive care-şi au rădăcinile într-ocapacitate
restrânsă de a distinge binele de rău, într-o incapacitate de a lua o decizie, într-o
exacerbare a poftelor şi aşa mai departe. În ciuda acestui fapt, individul este
considerat responsabil de comportamentul său; într-adevăr, una dintre cele mai
şocante observaţii a fost aceea că asasinul în serie nu poate fi absolvit, pur şi
simplu, de faptele sale, ca un psihopat a cărui violenţă să fie pusă pe seama devierii
lui mintale. În mod frecvent, criminalulare o personalitate foarte bine organizată şi
raţională şi, adeseori, îşi planifică crimele cu mult timp înainte.

5.Creşterea vertiginoasă a mobilităţii în spaţiu, de la inventarea

automobilului încoace, dă posibilitatea criminalului ca, la dorinţa lui, să se mute
repede dintr-un loc în altul,adeseori înainte chiar de a I se fi descoperit crima.

Aşa cum absenţa mobilului face ca un poliţist să întocmească cu greu o

listă de suspecţi, tot astfel şi natura unei crime cu autor necunoscut face ca
schimbul de informaţii între forţele de poliţie să fie dificil. Acest lucru e valabil mai
ales în Statele Unite unde, pe lângă marea întindere a teritoriului, există o atitudine
păgubitoare a multor poliţii statale care-şi păzesc, geloase, propriile teritorii. Până
când nu apare un tipar special al crimei, e puţin probabil ca asasinatele să fie
comparate între ele, chiar dacă e vorba de state învecinate. Până atunci însă,
criminalul are suficient timp la dispoziţie ca să mai poată comite şi alte crime şi să
se afle deja într-un alt stat îndepărtat.

6.În mod obişnuit există un grad înalt de violenţă inutilă sau “exces de
crimă”,în cadrul cărora victima e supusă unor brutalităţi exagerate.

Motivul aceste brutalităţi are legătură cu mobilul crimei. Pentru o mare parte
a criminalilor în serie, actul în sine constituie întreaga motivaţie a omorului; ea nu e
mijloc de a obţine un alt sfârşit, ca în cazul jafului, unde esenţa unui succes al
operaţiei este dată de fugă. Apar multe situaţii în care victima e torturată încet,
uneori timp de câteva zile, această întârziere având drept scop mărirea duratei de
plăcere a asasinului. Există o legătură strânsă între fanteziile sado-sexuale şi crima
în serie. Adesea acestea sunt asociate cu dorinţa de a domina. Toate aceste motive
presupun folosirea cu plăcere a violenţei, mergând până la excese.
5
 Din analize psihologice aprofundate s-a stabilit că asasinii în serie intră în
patru mari categorii sau “genuri”:Vizionarii, Misionarii, Hedoniştii şi Căutătorii de
Putere.

Vizionarii

Această categorie include criminalii care acţionează ca răspuns la unele “voci”

sau alter ego-uri şi unde “instrucţiunile” primite servesc la justificarea şi legitimarea
actului crimei. De exeplu, convingerea lui Herbert Mullin – ratificată de voci şi de
ceea ce el denumea “mesaje telepatice “ – era că, prin vărsare de sânge, el şi
numai el putea evita un seism catastrofal care ar fi distrus California. Din cauza
naturii psihopatice a comportamentului vizionarului, el ar aparţine unei categorii
mai uşor de indentificat printre concetăţenii comparativ sănătoşi la minte.

Misionarii

E vorba de ucigaşii care “curăţă”, care acceptă o responsabilitate autoimpusă

de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a descotorosi societatea de “elementele sale
indezirabile”. Victimele “vizionarilor” pot avea aproape orice ocupaţie, orice religie
şi orice credinţă politică, deşi în cele mai multe cazuri, grupurile ţintă sunt alese
pentru că ele constituie obiectul condamnării societăţii – practicantele prostituţiei,
homosexualii şi minorităţile rasiale. De exemplu, Billy Glaze, un nord american cu
sânge de indian în vine, credea că toate femeile indiene trebuie violate şi ucise.
Carroll Cole executa “femeile libertine”.

Hedoniştii
Constituie o categorie complexă, care include genul de ucigaşi pentru care, în
sens larg, “plăcerea” este răsplata asasinatului. Se cunosc trei subgrupuri ale
acestei cateforii :
 Cei care ucid din voluptate ;
 Ucigaşii din emoţie ;
 Ucigaşii pentru câştig.

Căutătorii de putere
O complicaţie comună persoanelor cu un nivel slab al respectului de sine este
dorinţa de a deţine controlul asupra vieţii şi morţii altora într-un asemenea grad,
încât se ajunge ca aceasta să servească drept mobil intrinsec al crimei. Adesea e
dificil ca ucigaşii pentru putere să fie deosebiţi de grupul mai larg al ucigaşilor din
voluptate, pentru care dominaţia este, deasemenea, un motiv puternic.
Explicaţiile asupra comportamentului criminal se bazează pe factori biologici,
psihologici şi sociali. Explicaţiile biologice şi psihologice presupun că
comportamentul criminal rezultă din punerea în evidenţă a stărilor

mentale şi psihologice care diferenţiază criminalii de noncriminali. Explicaţiile

sociologice caută să explice comportamentul criminal în termeni demografici.

6
 După ce am explicat în detaliu comportamentul criminal, voi argumenta acest
comportament prin descrierea activităţii unora dintre cei mai prolifici criminali în
serie cum ar fi : Jack “Spintecătorul”, Andrei Cikatilo, Gilles de Rais unul dintre cei
mai vechi asasini în serie, acţionând pe la începutul secolului al cinsprezecelea,
Ramiro Artieda etc.

Jack “Spintecătorul”: Timp de trei luni, între sfârşitul lunii august şi până la
începutul lunii noiembrie 1888, zona Whitechapel din cartierul de est al Londrei a
fost martora unei seriii de crime odioase—încă nerezolvate.Asasinatele se
caracterizau printr-o sălbăticie nemaiîntâlnită;fiecare dintre cele cinci victime—toate
prostituate—au fost atacate pe la spate şi tuturor li s-a tăiat beregata; în patru
cazuri, corpurile au fost supuse unei asemenea mutilări şi disecţii, cum numai o
minte bolnavă sau un maniac sexual putea să-şi imagineze.
Durata acestui mister, care s-a transformat probabil în seria celor mai faimoase
crime din lume, a dat naştere unei biografii foarte ample.
Prima victimă a fost Mary Ann Nchols (zisă Polly), care a pierit pe 31
august1888, într-o vineri, pe Buck’s Row. Raportul poliţiei din ziua următoare
preciza:”Nu se cunoaşte o crimă mai brutală şi mai feroce ca aceasta”. Pe 8
septembrie, a urmat “Întunecata Annie” Chapman de 47 de ani, care a fost
asasinată cu cruzime pe Hanbury Streeet.
O crimă dublă s-a înregistrat duminică, 30 septembrie. Primul cadavru a fost
găsit în jurul orei unu noaptea, de un căruţaş ce se afla cu treburile lui în Berners
Street:”Cadavrul aparţinea unei femei şi avea o tăietură foarte adâncă în jurul
gâtului, de la o ureche la cealaltă”. A fost identificată ulterior ca fiind “Lungana Liz”
Stride. În colţul de sud-vest al lui Mitre Square s-a găsit al doilea cadavru, cel al
Catherinei Eddowes: ”În acest caz, victima era atât de desfigurată,încât
identificarea a fost foarte dificilă; abdomenul îi fusese practi smuls şi o parte din
intestine scoase şi înfăşurate în jurul gâtului…Omorul era opera unei mâini de
profesionist..”
Ultima crimă şi cea mai îngrozitoare—pentru că Spintecătorul a avut timp
suficient la dispoziţie—a avut loc la 9 noiembrie:
Mary Jane Kelly a fost ucisă în propria ei cameră din Miller’sCourt. Gâtul îi
fusese secţionat de jur-împrejur cu un cuţit, despărţind aproape capul de trup.
Abdomenul îi fusese spintecat şi deschis parţial, braţul drept şi sânii tăiaţi, ca şi
capul ce atârna de trup ţinându-se numai de piele, nasul retezat, pielea de pe
frunte jupuită, gambele detaşate de picioare şi răzuite de carne. Abdomenul
fusese tăiat cu un cuţit “adânc, în cruciş”, măruntaiele din partea inferioară şi
ficatul smulse. interiorul corpului şi părţi din coaste lipseau, dar ficatul, se
spune, fusese plasat între picioarele bietei victime. Criminalul aşezase pe o
masă carnea de pe coapse şi de pe gambe, împreună cu sânii şi nasul, iar una
din mâini om înfipsese în stomac.”
(Illustrated Police News)

Cu aceasta, crimele au încetat şi au început controversele care aveau să dureze

mai bine de un secol. În ciuda uriaşului efort făcut de poliţia metropolitană, nu a fost
găsită nici o dovadă concludentă pe care să se poată sprijini acuzaţia de crimă, iar
teoriile referitoare la identitatea lui Jackoscilau între probabil şi imposibil—numărul
teoriilor era identic cu cel al emiţătorilor. Câteva din cele mai importante ar fi
următoarele:
Montague John Druin: un avocat ratat, care s-a aruncat în Tamisa în decembrie
1888. Faptul că moartea lui a coincis cu încetarea crimelor din zona Whitechapel a
constituit o dovadă incontestabilă pentru unii că el era criminalul.

7
 Severin Kloslowski(alias George Chapman): şi-a ucis trei neveste prin otrăvire,
dar era puţin probabil ca un criminal să-şi schimbe propriul modus operandi.
Oricum, s-a înregistrat faptul că inspectorul-şef, detectivul Frederick Abberline,
însărcinat cu căutarea Spintecătorului, a observat că, la arestarea lui Chapman,
acesta ar fi spus: “În sfârşit, aţi pus mâna pe Jack Spintecătorul”. Mai târziu şi-a
recunoscut spusele, dar a intra în mitologia consacrată Spintecătorului.
Dr. Roslyn D’Onston Stephenson, autor de lucrări consacrate esotericului şi
magician care, s-a sugerat, ar fi înfăptuit crimele din East End ca ritualuri de magie
neagră. “Misterul” s-a adâncit cu dispariţia lui, în 1904.
A.S.R.Prinţul Albert Victor, duce de Carence (nepotul reginei Victoria):
scandalurile din familia regală au fost întotdeauna publice şi aparenţele care
înconjurau familia Clarence au dat naştere la numeroase teorii care, mai mult sau
mai puţin, aveaun darul de a-l încrimina chiar pe duce. Cea mai speculată teorie a
fost cea a existenţei unei complicităţi între Sir William Gull, medicul de familie,
actorul Walter Sickert şi vizitiul curţii, pe nume John Netley. Potrivit acesteia, ei ar fi
fost autorii asasinatelor pentru a preîntâmpina un scandal, care l-ar fi implicat pe
duce, cu o vânzătoare şi un copil nelegitim. O altă teorie îl consideră ucigaş pe
James Keneth Stephen, tutorele ducelui la Cambridge, homosexual şi, aşa cum chiar
el declarase, un duşman patologic al femeilor.
Dr. Thomas Neill Cream era al însuşi autor a numeroase crime, singura sa
legătură cu Jack fiind faptul că, înainte de a fi spânzurat, după

cum spune legenda, ar fi rostit: “Eu sunt Jack…”, o confesiune tristă, curmată brusc
de nodul care s-a strâns în jurul gâtului său. De altfel, în timpul toamnei macabre în
care s-au comis crimele din Londra, Thomas Cream se afla într-o închisoare din
America.
În plus, s-a mai sugerat şi că Jack ar fi putut fi Jill Spintecătoarea, o moaşă
nebună sau o femeie odioasă care provoca avorturi; sau poate era un evreu, un
măcelar ritual, şi care nu ar fi reprezentat o privelişte neobişnuită în East End, unde
ar fi fost de aşteptat să poarte haine pătate de sânge şi un cuţit la fel? Într-adevăr,
s-au mai făcut referiri şi la un alt avreu, Kominski, care locuia în Whitechapel şi care
fusese internat într-un azil, în martie 1889.
Dar ceea ce ar trebui reţinut ar fi ipoteza unui scriitor, cum că Jack n-ar fi fost
nici unlu dintre cei presupuşi, ci un ucigaş care va rămâne necunoscut şi
nedescoperit.
Andrei CIKATILO: În 1978, prima lui victimă cunoscută, o adolescentă, a
fost găsită moartă într-o pădure de lângă Rostov, un port din sud-estul fostului
U.R.S.S.. În urma acestei descoperiri, a fost trimis în faţa plutonului de execuţie un
cunoscut prves sexual. Poliţiştii nu încetaseră să se tot felicite când a fost găsit un
nou cadavru.
De-a lungul anilor care au urmat, lista celor care au dispărut s-a făcut tot mai
lungă, iar descoperirile de cadavre mutilate au tulburat cu regularitate viaţa paşnică
a oraşului. La un moment dat, s-au descoperit opt cadavre într-o singură
lună.Ucigaşul proceda întotdeauna la fel. Cu un al şaselea simţ, dăruit animalelor de
pândă şi răufăcătorilor înnăscuţi, el îşi agăţa victimele dintre cei slabi şi vulnerabili,
aflaţi la periferia societăţii, cutreierând străzile şi gările în căutarea celor fără
adăpost, cărora era puţin probabil să li se simtă lipsa, şi a copiilor care mergeau
singuri la şcoală.

8
 În ciuda vânătorii declanşate de poliţia din Rostov până în Siberia, şi care era
condusă de investigatori pricepuţi, secondaţi de Moscova, autorităţile păreau
neajutorate în faţa listei de atrocităţi comise. Acestea începuseră să se extindă şi în
statele învecinate, Ucraina şi Uzbekistan. Odată poliţiştii au arestat un suspect.
Acesta s-a sinucis în închisoare în aşteptarea procesului, iar şirul crimelor a
continuat să crească nestingherit.
În 1979, a fost ridicat un bărbat aflat într-o zonă împădurită izolată, dar acesta I-
a convins pe poliţişti că era un sumplu vagabond. După ce i-au luat numele şi i-au
notat semnele particulare, omul a fost lăsat să-şi vadă de drum. Acelaşi bărbat a
fost adus la interogatoriu 5 ani mai târziu, când a fost găsit în aapropierea locului
unei crime, având în geantă o frânghie şi un cuţit. El a fost supus unui test sangvin
care a demonstrat că grupa lui de sânge diferea de cea descoperită în urma testelor
făcute pe probele de spermă recoltate de la unele cadavre. Ca atare, suspectul a
fost eliberat imediat. El se numea Andrei Romanovici Cikatilo. Poliţia rusă nu avea
cunoştinţă de acele cazuri extrem de rare în care secreţiile provenind din diverse
părţi ale corpului puteau avea grupe serologice diferite. Cikatilo era unul din aceste
cazuri.
Abia în noiembrie 1990 a început să se strângă laţul în jurul “Spintecătorului din
Rostov”. Un ofiţer de poliţie l-a oprit pe Cikatilo în plină stradă, deoaarece a zărit
pete de sânge pe faţa lui. Când a aflat că în acel timp s-a petrecut o altă crimă în
pădure, ofiţerul a raportat superiorilor săi incidentul cu petele de sânge. Cikatilo a
fost pus sub supraveghere.Pe data de 20 noiembrie, poliţiştii l-au văzut apropiindu-
se de un tânăr într-o gară. Cikatilo a mărturisit comiterea a nu mai puţin de cinzeci
şi cinci de crime, deşi, aşa cum a recunoscut chiar el la început, “s-ar putea să fi
existat şi altele”.
Procesul acestui profesor, în vârstă de 54 de ani, fost director al uzinei de
reparaţii a locomotivelor din Rostov, a început în Rostov, într-o atmosferă sobră, la
14 aprilie 1992. În centrul sălii a fost construită o cuşcă imensă cu bare metalice, pe
post de boxă a acuzatului,în care a fost adus Cikatilo, legat cu lanţuri, ca un animal
sălbatic. Familiile victimelor l-au înconjurat, ţipând după sângele asasinului. Cele
două volume de rechizitoriu includeau 35 de victime copii—dintre care unsprezece
băieţi şi optsprezece tinere femei.
După arestare, Cikatilo a fost supus unor controale psihiatrice minuţioase. Deşi
el poate fi inclus în mare în categoria ucigaşilor care acţionează din volptate, cerinţa
lui de bază pentru actul actul sexual se împleteşte, printre altele, şi cu viziuni
fantastice. Către sfârşitul primei săptămâni a procesului său, Cikatilo a insistat să se
adreseze Curţii. Pe lângă recunoaşterea încă o dată a vinei sale, el a relatat despre
privaţiunile suferite de mic în casa lui şi despre copilăria “groaznică” pe care a avut-
o. El a mai povestit şi despre faptul că fratele lui a fost mâncat de viu de ţăranii
ucrainieni flămânzi, care fuseseră privaţi de hrană în urma colectivizării forţate a lui
Stalin. În finalul discursului său, Cikatilo a declarat: “Eu sunt o greşeală a naturii, o
bestie”.
A fost condamnat la moarte prin împuşcare şi executat.
CHARLES MANSON&Co.: Manson şi aşa numita “familie” au creat valuri de
groază în întreaga Californie, stat care nu este tocmai naobişnuit cu crimele bizare
şi criminalii în serie. Acele valuri de groază aveausă se răspândească, curând după
aceea, în toată lumea.
Fost puşcăriaş şi ratat fără nici o perspectivă, Manson îşi domina discipolii de
aceeaşi calitate cu un amestec de filosofie biblică denaturată şi texte ale formaţiei
Beatles, tendenţios interpretate. Acestea, combinate cu atracţia sexuală şi
magnetismul pe care îl exercita asupra membrilor de sex femeiesc al “familiei” sale,
au asigurat controlul fizic şi spiritual complet al lui Manson asupra grupului.

9
 Primele crime despre care s-a aflat prin mass-media au avut loc în vara
anului1969, pe când “familia” se afla-ocupa-un ranch părăsit, utilizat pentru filmări
cinematografice, proprietate a lui George Spahn. Aici şi-a organizat”Armada de
uscat”, o flotă de transportoare blindate pentru teren nisipos, care urmau să-i
protejeze pe membri gospodăriei sale pe durata a ceea ce el numea “Helter
Skelter”. Este caracteristic pentru educaţia lacunară a lui Manson, faptul că, pentru
el, “Helter Skelter” era o simplă interpretare eronată a cuvintelor unui cântec sris de
Beatles—habar n-avea că denumirea se referea la căluşeii din iarmaroc. Charlie
hotărâse deja că un alt cântec, mai vechi, al celor patru celebrităţi, Blackbird
—“Mierla”—(literal—“pasărea neagră”)—reprezintă o chemare pentru toţi negrii din
America la răscoală împotriva albilor, iar acum era de părere că sosise momentul să
înceapă holocaustul, ceea ce ar fi dus la anihilarea reciprocă a raselor şi ar fi permis
Familiei să preia controlul total.
Dar această pregătire de tip militar avea nevoie de finanţare şi Manson ştia—
sau credea că ştie—exact de unde să obţină banii:se vorbea că Gary Hinman,
muzician şi prieten cu Manson, moştenise recent 20000 de dolari. Pe 25 iulie 1969,
Mary Brunner, Bobby Beausoleil şi Susan Atkins au sosit acasă la Gary, încercând să
scoată banii de la el prin bătaie. Când tot ce le-a putut oferi tânărul înspăimântat au
fost cele două maşini ale sale, Manson a ordonat să fie ucis. La plecarea trioului de
familie, ei au scris pe perete epitaful lui Gary, cu propriul sânge:”Porc de politician”.
Atkins a mai încercat să facă şi un desen, nu prea reuşit, al unei labe de panteră, cu
intenţia de a arunca vina crimei asupra “Panterelor Negre”.
Imediat după miezul nopţii, sâmbătă, 9 august1969, patru umbre se strecurau
în curtea unei vile retrase de pe Cielo Drive numărul 10050, în Beverly Hills. În acea
epocă, Manson nu se ocupa el însuşi de crime; în seara aceea era rândul lui “Tex”
Watson, Patricia “Katie”Krenwinkle, “Sadie”Atkins şi Linda Kasabian să
îndeplinească voinţa maestrului.Cielo 10050 era ocupat în acea seară de actriţa
Sharon Tate (soţul ei, regizorul Roman Polanski,era plecat la filmări), care era
însărcinată în luna a noua, şi de patru prieteni.Într-o orgie de crime monstruoase,
Familia a lăsat în urmă cinci cadavre oribil măcelărite. Numai Voytec Frykowski
fusese înjunghiat de mai mult de cincizeci de ori, tăiat, împuşcat şi lovit atât de
cumplit cu ţeava unui pistol, încât arma fusese distrusă. Pe uşa de la intrarea în
casă a fost scris cu sânge ”Porci”; nici unul dintre criminali n-avea idee pe cine
uciseseră—doar nişte victime, la grămadă.
O singură persoană de la Ranchul Spahn nu era mulţumită—Charlie
Manson. Când a fost anunţată la televiziune ştirea despre baia de sâge, aceasta l-a
ofensat vizibil pe Charlie în orgoliul său, pentru că treaba fusese făcută de
mântuială. S-a hotărât să arate chiar el tuturor cum trebuie lucrat.
Pe 11 august, la numai două zile după crimele din vila Tate, după ce au
consumat droguri pentru a se monta, Manson a pornit,în fruntea unui grup format
din “Tex” Watson, Susan Atkins, Katie Krenwinkel, Linda Kasabian, Clem Grogan şi
Leslie van Houten, într-o nouă escapadă criminală. Puţin după ora 1.00 noaptea,
Familia a invadat vila din Silver Lake a omului de afceri Leno LaBianca şi a sţie sale,
Rosemary; ca şi în cazul victimelor din Cielo Drive,locul fusese ales la întâmplare.
După ce I-au înjunghiat şi tăiat pe cei doi LaBianca,ucigându-I,Manson şi discipolii
săi au înscris motto-urile”Moarte porcilor”, “Sus” şi “Helter (sic) Skelter” cu sânge
pe pereţi; ca un act final de violenţă gratuită, cuvântul “Război” a fost scrijelit pe
abdomenul lui Leno LaBianca.

10
 În urma acestor crime absolut nebuneşti,Familia a fost scoasă din vizuină. Susan
Atkins a fost arestată, puţin mai târziu sub acuzaţia de prostituţie şi, în timp ce se
afla în arest, şi-a recunoscut rolul jucat în cazul Tate, faţă de o altă arestată din
aceeaşi celulă. Informaţia a ajuns la urechile directorului închisorii şi, pe data de 1
decembrie1969, Familia a fost adunată şi s-au emis acuzaţii de crimă împotriva
principalilor săi membri.Manson, Krenwikel, Atkins şi van Houten au fost judecaţi
împreună şi, pe 19 aprilie 1971, după unul dintre cele mai extraordinare procese din
istoria Californiei, au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la moarte pentru crimele Tate
şi LaBianca. La un proces ulterior, Manson, Bruce Davis şi Clem Grogan au fost
găsiţi vinovaţi de crimă şi conspiraţie în uciderea lui Hinman şi a unui actor care
juca în roluri de cawboy, pe nume “Shorty” (micuţul) Shea. Charles “Tex” Watson a
fost judecat separat şi găsit vinovat în şapte cazuri de crimă şi conspiraţie; şi el a
fost condamnat la moarte. Susan Atkins s-a recunoscut vinovată în uciderea lui Gary
Hinman şi a fost condamnată la închisoare pe viaţă, la fel ca şi Bobby Beausoleil.
Mary Brunner şi Linda Kasabian au păcălit autorităţile şi nici un fel de acuzaţii nu au
fost emise împotriva lor. În virtutea faptului că în statul California fusese abrogată
pedeapsa cu moartea, sentinţele de condamnare la moarte au fost comutate în
închisoare pe viaţă.
Deşi nu au mai fost aduse şi alte acuzaţii, există motive pentru a crede că
multe alte crime ar putea fi puse în responsabilitatea”Familiei”lui Charles Manson,
inclusiv uciderea câtorva dintre membrii acesteia. În cartea sa Helter
Skelter ,Vincent Bugliosi,procuror în procesul Tate / LaBianca, nu trece cu vederea
însăşi afirmaţia lui Charles Manson de a fi comis 35 de crime—ba chiar este de
părere că aceasta ar putea fi o sub evaluare, deloc caracteristică pentru Manson.
Încarcerat la San Quentin, el face câte o cerere de eliberare ori de câte ori are
această posibilitate, folosindu-şi sinistra forţă de persuasiune psihologică, pentru a
convinge autorităţile care răspund de eliberarea condiţionată că e perfect normal şi
că nu au de ce să se teamă. Este, totuşi, puţin probabil ca bărbatul definit cândva
drept cel mai periculos om din America să fie eliberat vreodată.
Unul dintre cei mai periculoşi criminali în serie de la noi din ţară a fost un
student la Facultatea de Medicină pe nume Râmaru. Acest tânăr melancolic şi
singuratic ucidea doar în zilele ploioase şi mohorâte.A fost descoperit cu ajutorul
unui fragment de reţetă pe care rămăsese lizibilă ştampila medicului. Râmaru,
datorită legilor aspre din perioada anilor ’60, a fost condamnat la moarte.
Dar din punctul de vedere al unor autori şi terorismul este tot un fel de
criminalitate în serie. Un exemplu concludent este situaţia actuală din Orientul
Mijlociu sau din Irlanda de Nord. În Orientul Mijlociu, mai precis la graniţa dintre
Israel şi aşa numitele teritorii palestiniene,din Fâşia Gaza şi Yerihon. De obicei toate
organizaţiile separatiste desfăşoară o activitate mai mult sau mai puţin teroristă.În
nordul Spaniei bascii din ETA omoară de multe ori oameni nevinovaţi pe lângă
persoanele vizate de atacurile lor.În atacurile sinucigaşe mor, pe lângă sinucigaş, şi
alte persoane.
Toate activităţle de prevenire şi combatere a criminalităţii desfăşurate de
poliţie de cele mai multe ori , din păcate, dau greş.până sunt prinşi, criminalii în
serie ucid. De exemplu, în cazul lui Jack Spintecătorul care nu a fost descoperit
niciodată şi astăzi mai sunt întrebări oare cine le-a omorât pe acele femei? Când e
descoperit, ucigaşul în serie este judecat şi, de cele mai multe ori, condamnat la
mulţi ani de închisoare, în statele în care nu se acceptă pedeapsa capitală, iar în
statele unde legislaţia prevede,sunt condamnaţi la moarte. Ucigaşii periculoşi sunt
încarceraţi în închisori de maximă securitate, în România oastfel de închisoare se
află la Rahova.

11
 Orice referat care se respectă prezintă şi nişte concluzii la final.Din această
lucrare se desprinde o concluzie majoră: criminalii în serie sunt nişte oameni, care
cu greu pot fi numiţi oameni, foarte periculoşi.Unii ucid din plăcere alţii ucid de
nevoie,e cazul asasinilor plătiţi, alţii pentru că simt nevoia de a ucide la anumite
intervale de timp.
Încă din cele mai vechi timpuri societatea s-a confruntat cu crima în serie unul
din cazurile cunoscute fiind cel al lui Gilles de Rais, unul dintre căpitanii Jeannnei
d’Arc. Acesta tortura şi mai apoi ucidea tinerele fete şi băieţi. Gilles de Rais a fost
ucis prin strangulare, ulterior trupului a fost aruncat pe rug de către autorităţile
vremii. Dar nu numai bărbaţii au ucis în serie, chiar şi femeile aufăcut astfel de
isprăvi. Este exemplu “Angelicelor din Nagyrev”, care-şi ucideau potrivnicii prin
otrăvire.
După părerea autorilor “Enciclopediei ucigaşilor în serie” acestea ar fi tiparele
de comportament agrsiv episodic:

1.Comportament ritual.
2.Sănătate ce maschează instabilitatea mentală.
3.Impulsivitate.
4.Căutere periodică de ajutor.
5.Tulburări severe de memorie şi incapacitate de a spune adevărul.
6.Tendinţe sinucigaşe.
7.Tendinţe permanente de a comite agresiuni.
8.Hipersexualitate şi comportament sexual anormal.
9.Leziuni craniene; răni suferite la naştere.
10.Tendinţe de folosire repetetă a drogurilor şi abuzul de alcool.
11.Părinţi drogaţi şi alcoolici.
12.Victime ale abuzurilor fizice sau psihice în copilărie.
13.Rezultat al unei sarcini nedorite.
14.Născut în urma unei sarcini dificile.
15.Nefericire în copilărie, având ca efect incapacitatea dea găsi fericirea.
16.Cruzime extrordinară faţă de animale.
17 Atracţie faţă de incendii, fără vreun interes de natură infracţională.
18.Simptome de dezechilibru neurologic.
19.Dovezi de tulburări genetice.
20.Simptome biochimice.
21.Sentimente de lipsă de putere şi inadaptare.
În lumina acestor informaţii—care fac mai uşoară identificarea unui crimunal în
serie—pare logic ca un program naţional de diagnostic şi tratament să devină
eficace. Criminalii în serie sunt periculoşi şi de aceea ei trebuie descoperiţi cât mai
repede posibil şi condamnaţi.

12
 BIBLIOGRAFIE:

Ion Bodunescu: “Flagelul terorismului internaţional”, Editura militară 1978

Freda Adler, Gerhard O.W.Mueller, William S. Laufer: “Criminal Justice:The Core”,
McGraw Hill 1996
Patrick R.Anderson, Donald J. Newman :”Introduction to Criminal Justice”, McGraw
Hill 1993
Brian Lane& Wilfred Gregg:”Enciclopedia ucigaşilor în serie”, RAO 1996

13