ACCIDENTE ALE EXTRACŢIEI DENTARE

În timpul extracţiei dentare pot să apară o serie de accidente care se datorează următorilor
factori:
1. particularităţilor morfologice ale dintelui de extras;
2. particularităţilor morfologice ale structurilor vecine;
3. leziunilor patologice preexistente ale dintelui şi ţesuturilor peridentare;
4. greşelilor de tehnică operatorie, prin folosirea unor instrumente sau manopere neadecvate.
I. LEZIUNI DENTARE
FRACTURA CORONARĂ A DINTELUI EXTRAS
• se continuă extracţia resturilor radiculare.
FRACTURA RADICULARĂ A DINTELUI EXTRAS
• accident frecvent care poate să apară chiar în cazul utilizării unei tehnici chirurgicale
corecte;
• finalizarea extracţiei cu separaţie radiculară şi/sau alveolotomie, în aceeaşi şedinţă sau
ulterior.
FRACTURA CORONARĂ A DINTELUI VECIN
• finalizarea îndepărtării dintelui de extras;
• restaurarea dintelui vecin fracturat, de către medicul dentist.
LUXAŢIA DINTELUI VECIN
• luxaţii cu mobilitate redusă: nu necesită un tratament specific (eventual monitorizarea
vitalităţii pulpare de către medicul dentist);
• luxaţie cu mobilitate mai mare/avulsie parţială: reducere în poziţie corectă şi imobilizare
o este necesară monitorizarea vitalităţii pulpare, de către medicul dentist;
• avulsii complete: se poate încerca replantarea imediată.
FRACTURA CORONARĂ A DINŢILOR ANTAGONIŞTI
• finalizarea extracţiei dintelui de extras;
• restaurarea dintelui anatgonist fracturat, de către medicul dentist.

EXTRACŢIA UNUI ALT DINTE DECÂT A CELUI DE EXTRAS

• se poate încerca replantarea imediată a dintelui extras accidental.
SMULGEREA SAU LEZAREA MUGURILOR DINŢILOR PERMANENŢI
• dacă s-a lezat numai sacul folicular şi/sau mugurele dintelui permanent: se va practica
 sutura mucoasei supraiacente;
• dacă s-a produs smulgerea mugurelui dentar subiacent: acesta se va reintroduce în
alveolă şi se va practica sutura mucoasei supraiacente;
• în ambele cazuri dacă apare supuraţie: extracţia mugurelui dintelui respectiv.

II. LEZIUNI ALE PĂRŢILOR MOI PERIMAXILARE

PLĂGI GINGIVALE LINIARE
• excizia fragmentelor de mucoasă mici, devitale;
• dacă lambourile sunt viabile: se practică sutura plăgii.
PLĂGI ÎNTINSE CU DECOLĂRI OSOASE IMPORTANTE
• regularizarea marginilor osoase, excizia ţesuturilor moi devitale şi repoziţionarea
prin sutură a părţilor moi;
• dacă nu este posibilă reacoperirea, vindecarea se obţine per secundam.
PLĂGI ALE MUCOASEI PALATINE
• dacă se produce lezarea arterei palatine: ligatura vasului distal de plagă.
PLĂGI ALE LIMBII
• pentru controlul hemoragiei este necesară sutura în masă a plăgii;
• în cazul apariţiei hematoamelor disecante de limbă: transport de urgenţă în
Secţie/Compartiment de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.
PLĂGI ALE PLANŞEULUI BUCAL
▪ în cazul apariţiei hematoamelor disecante de planşeu: transport de urgenţă în
Secţie/Compartiment de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.

III. LEZIUNI OSOASE

FRACTURA CORTICALEI ALVEOLARE
• fragmentul osos nu este deperiostat: se repoziţionează fragmentul osos şi se suturează
plaga;
• fractură completă de proces alveolar cu fragmentul osos detaşat de periost:
îndepărtarea fragmentului osos, regularizarea marginilor osoase şi sutura plăgii
FRACTURA TUBEROZITĂŢII MAXILARE
• fragmentul osos rămâne ataşat de periost: se repoziţionează şi se suturează plaga;
• tuberozitate mobilă împreună cu dintele îndepărtat:
o dacă dintele şi ţesutul osos formează corp comun:
▪ se poate tenta reataşarea tuberozităţii împreună cu dintele de extras;
▪ monitorizare timp de 6-8 săptămâni;
 ▪ extracţia prin alveolotomie a dintelui de extras;
o dacă tuberozitatea maxilară este complet detaşată şi separată de periost:
▪ se îndepărtează şi se închide defectul prin sutura mucoasei.
o dacă se constată prezenţa comunicării oro-sinusale, atitudinea terapeutică va fi
specifică acestui accident
FRACTURA MANDIBULEI
• se finalizează extracţia dentară, dacă este posibil şi dacă această manevră nu măreşte
decalajul între capetele osoase;
• se practică imobilizarea provizorie de urgenţă a fracturii, dacă există condiţii tehnico-
materiale şi condiţiile locale ale traumei o permit şi se transferă de urgenţă pacientul
pentru tratament de specialitate în Secţie / Compartiment de Chirurgie Oro-Maxilo-
Facială.

I.V. ACCIDENTE SINUSALE

Constau în:
• deschiderea sinusului maxilar după extracţia completă a dintelui;
• împingerea rădăcinilor sub mucoasa sinusală;
• comunicarea oro-sinuzală cu împingerea rădăcinilor în plină cavitate sinusală.

V.LEZIUNI NERVOASE
• în general apar după extracţiile dinţilor arcadei inferioare, intersând nervii: alveolar
inferior, mentonier, lingual;
• tratamentul este nespecific neurotrofic, fiind recomandabil consultul
interdisciplinar cu chirurgul Oro-Maxilo-Facial şi medicul neurolog.

VI. LUXAŢIA ATM

• finalizarea extracţiei, dacă este posibil;
• se poate încerca reducerea prin metode nechirurgicale a luxaţiei şi imobilizare
provizorie; dacă reducere nu este posibilă se transferă pacientul pentru tratament de
specialitate în Secţie/Compartiment de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.

VII.ALTE ACCIDENTE
Aspirarea unor fragmente dentare sau osoase
• transferul pacientului în serviciile specializate de bronhologie.
Fracturarea unor instrumente
• dacă porţiunea fracturată este vizibilă la examenul clinic se poate încerca
îndepărtarea corpului străin;
• dacă porţiunea fracturată nu este vizibilă la examenul clinic: transferul pacientului
pentru tratament de specialitate în Secţie / Compartiment de Chirurgie Oro-Maxilo-
Facială.

MIJLOACE PROTETICE (PROTEZE) MOBILIZABILE

PROTEZA DENTARĂ este un dispozitiv medical unic, personalizat, realizat în

scopul restaurării integritătii arcadelor dentare. Orice proteza este alcătuită din saua
protezei și garnitura de dinți.
Saua protezei este confecționată de obicei din rașină acrilică dar uneori are și o
componentă metalică. Garnitura de dinți montată pe saua protezei poate fi din acrilat,
compozit sau ceramică.
PROTEZĂ MOBILIZABILĂ (parțiale)
Este o solutie de inlocuire a ultimilor dinti de pe arcada cu ajutorul unor dinti
artificiali fixati intr-o baza de plastic de culoarea gingiei. Aceasta baza are un suport
metalic pentru a creste rezistenta. Conectarea cu dintii de pe arcada se realizeaza fie cu
ajutorul crosetelor, fie cu ajutorul unor sisteme speciale (culise sau capse) care sunt mai
fizionomice. In functie de sistemele de prindere protezele partiale pot fi de mai multe
tipuri:
▪ proteza scheletata cu crosete.
▪ proteza scheletata cu culise/ capse.
Proteza telescopata: este o proteza mobilizabila de mare precizie, in cazurile in
care lipsesc multi dinti pe arcada, iar suportul parodontal al dintilor restanti este afectat;
retentia acestei proteze se realizeaza prin frictiunea dintre proteza si capetele metalice care
acopera dintii de sprijin.
Overdenture: este o proteza mobilizabila care restaureaza arcada dentara cand mai
sunt restanti pe arcada doar doi dinti; acestia sunt tratati endodontic, iar retentia protezei
se face pe ei prin intermediul unor capse.
O clasificare mai amănunțită a protezelor mobilizabile este următoarea:
1. Forma clinică a edentaţiei:
a) proteze uni sau biterminale;
 b) proteze laterolaterale şi lateroterminale;
c) proteze frontale, mixte sau subtotale.
2. Materialul din care se confecţionează:
a) proteze acrilice;
b) proteze mixte (o componentă acrilică şi una metalică)
c) proteze termoplastice.
3. Forma bazei:
a) cu placă totală;
b) cu placă redusă prin: decoletare parodontală; fenestrare; răscroire distală în
formă de U;
4. Tehnica de realizare:
a) presare şi termopolimerizare;
b) turnare a scheletului metalic al protezei scheletate;
c) injectare.
5. Elemente de sprijin, menţinere şi stabilizare:
a) croşete;
b) sisteme speciale;
6. Sprijinul protezei (criteriul fundamental de diferenţiere al protezelor parţial
mobilizabile):
a) proteze cu sprijin dentoparodontal (parodontal) care transmit presiunile
masticatorii asupra osului prin intermediul dinţilor restanţi şi al parodonţiului;
b) proteze cu sprijin mucoosos-mucoperiostal care transmit presiunile
masticatorii substratului osos prin intermediul mucoasei crestei alveolare;
c) proteze cu sprijin mixt care transmit presiunile masticatorii substratului osos
atât prin intermediul dinţilor cât şi mucoosos.
Deși nu sunt atât de confortabile ca protezele fixe, în cazul în care cantitatea sau
localizarea dinților rămași nu este adecvată și numărul dorit de implanturi nu poate fi
asigurat sau proteza fixă nu poate fi realizată datorită altor motive, protezele mobilizabile
reprezintă o alternativă bună. Recent au fost efectuate niște dezvoltări în acest domeniu.
Au apărut materiale și proceduri noi care au îmbunătățit semnificativ gradul de confort și
estetica protezei mobilizabile. Datorită acestor modificări aspectul dinților artificiali
moderni este asemănător dinților naturali. Elementele de fixare vechi, de culoare metalică
au devenit accesibile și sub forme micromecanice, de culoarea dintelui. Astfel în zilele
noastre nu mai este un vis estetica protezelor mobilizabile moderne, stabile și confortabile.
Din fericire sunt mai multe modalitati eficiente estetico-functionale de a inlocui dintii
lipsa, cea mai economica dintre acestea fiind proteza mobila sau proteza totala.
Proteza mobilizabilă pe implant
Este o proteză totală stabilizată pe implanturi. Chiar daca nu este fixată, ea
înlocuiește elementele dentare pierdute. Este ancorată cu cârlige de dinții adiacenți și
trebuie îndepărtata temporar pentru a fi curătată.
Protezele atasșate pe implant oferă mai mult sprijin decât protezele traditionale și, de
asemenea, ajută mai mult la mestecat.
PROTEZĂ MOBILIZABILĂ PE IMPLANTURI (OVERDENTURE)
O proteza tip Overdenture este de fapt o proteză totală stabilizata pe implanturi sau
mini-implanturi dentare. Mini-implanturile dentare, asa cum le spune și numele, sunt niște
implanturi subtiri, găndite sa fie introduse în osul maxilar atrofiat. Fiind implanturi cu
diametru redus, rezistenta lor este limitată și tocmai de aceea se folosesc doar cu scopul
de a stabiliza proteze mobile. Sprijinul acestora este unul mixt, atât pe mini-implanturi căt
și pe gingii, proteza fiind practic stabilizată, nu fixată.

Bineințeles, oferă un confort mult mai mare comparativ cu o proteza mobilă însă
nu la fel ca cel oferit de o lucrare fixa pe implanturi, acolo unde sprijinul este implantar.
În majoritatea cazurilor, porțiunea terminală a acestor implanturi care ancorează proteze
mobile este sub formă unei bile care pătrunde ca într-o articulație într-o garnitură cu
manșon ce se montează în proteză.
Proteza mandibulară, adică cea de jos, poate fi stabilizata de 4 mini-implanturi sau
chiar de 2, tinând cont de densitatea osoasă a mandibulei și de posibilitatea de a distribui
implanturile, însă proteza maxilară necesită minim 4 astfel de implanturi deoarece
densitatea osului maxilar este mult mai mică decât a celui mandibular. În ambele cazuri,
proteza este mobilizabilă, adică poate fi îndepărtată chiar și de pacient, dar șansele să cadă
neprovocat de pe poziție sunt minime. Faptul ca poate fi îndepărtată de căte ori este nevoie,
oferă posibilitatea menținerii unei bune igiene, atât sub proteză cât și la nivelul gâtului
implanturilor, acolo unde tinde să se acumuleze placă bacteriană, respectiv tartru. În plus
implantele ce susțin proteza stimulează și mențin volumul osos, reducând presiunea
nefiziologică cauzată de purtarea unei proteze mobile clasice.

În situații speciale, se impun sisteme protetice speciale, ce au menirea de a

îmbunătății sprijinul lucrării pe implanturile dentare, favorizând transmiterea fiziologică a
forțelor masticatorii către micile rădăcini din titan, ceea ce face ca lucrarea bine echilibrată
să deservească pacientul pentru zeci de ani.

Sistemele speciale tip “locator” sau sfera individualizată pe bara reprezintă câteva
exemple ale artei protetice obținute prin combinația între ingineria mecanică și medicină.

Lucrarea capătă un echilibru perfect, transmite fortele axial către implanturile pasiv
solidarizate de sistemul bară și foarte important, permite o indepărtare facilă chiar de către
pacient pentru curățare și intreținere. În fond și la urma urmei, inamicul principal al
implanturilor rămân microbii patogeni din placa bacteriană, microorganisme ce pot fi
îndepărtate mecanic prin periaj și chimic cu ajutorulo apelor de gură.
 Pro: stabilitate crescută; menține volumul osos; este necesară o intervenție
chirurgicală minoră.
Contra: nu este în totalitate fixă, cea superioară acoperă în continuare cerul guri;
costuri mai mari decat în cazul protezei clasice însa mai mici comparativ cu lucrarea fixa
pe implanturi; alimentele pot pătrunde sub lucrare în timpul masticatiei.