Sunteți pe pagina 1din 6

1.

PRINCIPALELE FORME ALE RĂSPUNDERII

- disciplinare (neîndeplinirea unor obligații în cadrul serviciului impuse de legi, regulamente,


instrucțiuni sau fișa postului);
- administrative (încălcarea unor dispoziții /norme interioare);
- contravenționale (sancțiuni de natură contravențională în legătură cu obligațiile de serviciu);
- penale (pentru fapte ce sunt calificate infracțiuni);
- civile delictuale (fapte producătoare de prejudicii din culpă în exercițiul profesiunii);
- contractuală (încălcarea obligațiilor profesionale convenite prin contract, fișa postului sau alte
atribute).

2. Standarde comportamentale asociate normelor juridice:

Prestația medicală se derulează cu competență, compasiune și respect;


Pacientul și colegii se tratează cu onestitate; vor fi demascate acele persoane care se dedau la fraude
și înșelătorie;
Legea trebuie cunoscută, respectată și aplicată în interesul pacientului;
Trebuie respectate drepturile pacienților, colegilor și altor cadre medicale iar încrederea va fi
dimensionată în limitele constrângerii legii;
Cadrul medical trebuie să continue studiul, să aplice și să facă uz de descoperirile și inovațiile noi, să
pună la dispoziția pacienților și colegilor informații sugestive, să folosească talentul altor
profesioniști când e cazul;
Cadrul medical va fi liber în alegerea colaboratorilor, a asociațiilor și a ambianței în care își va acorda
serviciile;
Recunoaște responsabilitatea de a participa la activități menite să contribuie la îmbunătățirea vieții
comunitare.

3. Criteriile delimitative ale răspunderii:

- sunt necesare datorită insuficienței sistemului litigant;


- greșeala presupune o criteriologie deontologic medicală;
- abaterea deontologică – este sancționată de conștiință;
- abaterea morală – uneori de sorginte creștină (incriminări excesive);
- abaterea juridică – face obiectul coerciției legii în temeiul unor norme exprese

4. Tipologia erorilor:

a. - de fapt - aparțin naturii actului medical (de practică, specificitate);


- neimputabilă, nu a putut fi prevăzută;
- aparțin unor imperfecțiuni a științei medicale, reactivității particulare, cunoașterea falsă;
- se produc în condițiile unei activități normale;
- eroarea de fapt este susceptibilă doar de o analiză morală cu un beneficiu deontologic.
b. - de normă - este echivalentul greșelii când nu se respectă normele acceptate unanim,
omologate;
- lacune de atitudine profesională (interpretare eronată).

5. Prezumtia de nevinovatie se infatiseaza ca o garantie juridico sociala acordata celui invinuit


de savirsirea unei infractiuni.

"In virtutea acestei prezumtii, acela impotriva caruia a fost declansat un proces penal este prezumat
nevinovat pana la dovedirea vinovatiei intr-un proces public, cu asigurarea garantiilor dreptului de
aparare"
6. Conținutul culpei medicale poate fi deosebit de divers și complex:

- abateri de la umanismul medical;


- greșeli de tehnică medicală;
- ignorarea normelor de prudență comună;
Culpa judiciară:
- lipsa de prevedere ce înfrânge o regulă profesională în condițiile deplinei libertăți-acțiune;
- raportul de cauzalitate este elementul fundamental (vătămarea corporală cauzatoare de
moarte/afecțiune gravă, conduita medicală a fost oportună și suficientă, etc.);
- condițiile obiective care restrâng (sau nu) libertatea de acțiune anulează proba culpei judiciare
(specialistul este epuizat, bolnav, etc.).
Culpa:
- imediată (între greșeală și prejudiciu nu se interpune nici un factor cu caracter de
condiție);
- mediată (între greșeală și prejudiciu se interpune activitatea culpabilă a unei terțe
persoane sau a bolnavului).

7. FORMELE CULPEI MEDICALE

Culpa „in agendo” (comisivă) =


= stângăcie, imprudență, nepricepere, nedibăcie, nepăsare în raport cu cerințele bolnavului,
temeritate nejustificată de o necesitate, folosirea inadecvată a condițiilor de lucru sau o ușurință în
activitatea medicală care reclamă atenție și prudență deosebită;
Culpa „in omitendo” (omisivă) =
= pacientul își pierde șansa de vindecare sau de supraviețuire prin neaplicarea unor
proceduri necesare (indiferență, nebăgare de seamă, aspecte de neglijență fără raport de
cauzalitate);
Culpa „in eligendo” =
= alegerea greșită a procedurii tehnice, delegarea către o persoană nepotrivită a unor
obligații sau delegarea atribuțiilor proprii;
Culpa „in vigilando” =
= încălcarea unei datorii de cofraternitate privind solicitarea și obligația de a răspundea un
consult interclinic, prin nesolicitarea unui ajutor, prin neinformarea despre soarta bolnavului sau
prin nesupravegherea corectă și adecvată a subalternilor.

8. CULPA CONTRA PRUDENȚEI COMUNE

Sunt aplicabile tuturor profesiilor - rezultă din violarea regulilor de prudență comună.
„res ipsa loquitur” - (lucrul vorbește de la sine)
cu următoarele condiții:
- obligativitatea neglijenței (orice profan recunoaște);
- specialistul a avut controlul absolut asupra cauzei (nu poate fi extrapolată);
- reclamantul este echidistant situației.
Responsabilitatea pentru actele altora:
- în echipă (răspunderea pentru greșelile colaboratorilor);
- respondent superior - pentru neglijența subordonaților (studenți, asistente);
- în asociere (cabinet, terapie).
Responsabilitatea pentru faptele terților:
- dacă ordinul este greșit, nu este responsabil executantul;
- dacă ordinul este corect, este responsabil executantul pentru aplicare;
- problema competenței/supravegherii executantului.

Responsabilitatea ca persoană juridică:


- defecte ale aparaturii, lipsa de control;
- nerespectarea circuitelor funcționale, a normelor de igienă;
- interferarea circuitelor sterile, lipsa testării sângelui;
- vaccinări fără controale prealabile, etc.
Responsabilitatea pentru specialistul afectat:
- pericol public;
- bolnav (tratarea non-punitivă, non-coercitivă), solicită personal, voluntar;
- bolnav și pericol public.
Soluții:
- disciplinarea deviantului (daune, mutare disciplinară, atitudini ilegale);
- tratarea bolnavului (incapacitate, birourile de acordare a ALP);
- disciplinarea și tratarea bolnavului (examinarea completă fizică/mentală).
Scopul:
- echilibrarea restricțiilor
- cu gradul de afectare.

9. Culpa profesională prin neglijență (neatenția) - atitudine de nepăsare, de delăsare în


îndeplinirea unei datorii care denotă lipsă de atenţie și de interes.

Condiții juridice:
- de a nu fi făcut ceea ce oricine în aceleași condiții ar fi îndeplinit;
- de a nu fi evitat un act profesional pe care oricine l-ar fi soluționat.

10. RESPONSABILITATEA PENTRU REZULTAT

Specialistul este responsabil


când garantează un rezultat expres.
Această asumare oferă pacientului cel puțin o cale de acțiune suplimentară în justiție.
Situații concrete: sunt relevate de
- protetica dentară,
- chirurgia plastică,
- inseminarea artificială, etc.
Necesitatea de recompensare este o modalitate de a evita acuzarea de încălcare de contract
(respectarea unei obligații contractuale trebuie plătită).
Promisiunea într-un act adițional
– dacă garantează un anume rezultat poate fi urmată de o recompensă adițională (în schimbul noii
promisiuni).

11. TEMEIURILE PENTRU ACȚIUNEA CIVILĂ

Distincții juridice:
- tipul de acțiune – se introduce în termen;
- disponibilitatea daunelor:
- actuale (cheltuieli medicale trecute și viitoare);
- nominale (real acordate);
- punitive (pentru conduita răutăcioasă).
- necesitatea expertizei – mărturia unui expert (nu este necesară în cazul abandonului,
intenției, etc.).
- existența asigurării medicale pentru culpă:
- asigurarea nu acoperă toate chelt.;
- se evită dubla recuperare a banilor;
- răspunderea civilă contract. coexistă cu cea delictuală;
- limitarea răspunderii prin convenție.
13. PROFILAXIA RESPONSABILITĂȚII - pentru neglijență medicală –

I. Decalog atitudinal în cazul chemării în judecată:


- NU se ia legătura cu avocatul acuzării;
- NU se abordează subiectul la serviciu (cabinet, spital);
- NU se ia legătura cu pacientul /partea vătămată/denunțătorul;
- NU se discută cu presa;
- NU se fac modificări în dosarul pacientului;
- NU se va asimila speța cu altele cunoscute (colegi);
- NU se vor accepta sfaturi conjuncturale (locuri, persoane);
- NU se acceptă cearta cu avocatul acuzării pe timpul procesului;
- NU se va urmări în justiție acuzatorul (acțiune juridică frivolă);
- NU vei lua locul avocatului pledant.
II. Practicarea profesiunii la standardul necesar admis:
- evidențele medicale fără greșeli sau neglijențe;
- înscrisurile probatorii să fie corecte;
- pacientul este primit cu interes (sindromul vindicativ).

14. AFRONTUL ȘI MOLESTAREA

Reprezintă o combinație a două culpe intenționale.


1. AFRONTUL
– atitudine care pune o persoană în pericolul de a fi insultată (o stare real provocatoare
sau injurioasă fizic).
2. MOLESTAREA
– este atingerea însăși în desfășurare.

Problematizare:
a. ambele acte nu au autorizare legală sau permisiunea pacientului;
b. situații potențiale ale actului intențional:
- acțiunea s-a derulat fără consimțământul bolnavului;
- scopul a fost depășit cu mult;
- consimțământul nu este dat după o informare corectă
(dol= înșelăciune).

15. DEFĂIMAREA

Injurierea cu rea credință a reputației altei persoane =


(scrisă = libellus; orală = scandalum).
Un element de probă incontestabil este publicarea (ex. scrisoarea medicală și, în general
orice alt înscris oficial sau privat).
Justificări și posibilități de apărare la acuzația de defăimare:
- apărarea absolută este demonstrarea adevărului unei afirmații;
- discuțiile privilegiate (între cadre medicale pe problematica diagnosticului);
- privilegiu calificat dacă au fost făcute pentru protejarea intereselor specialistului,
pacientului sau terțelor persoane (fizice și juridice).

16. INDUCEREA ÎN EROARE poate fi:

- intențională;
- neglijentă.
Condiții de validare juridică/disciplinară a faptei (pentru ambele situații):
- proba că este o expunere falsă a unui fapt prezent sau din trecut;
- pacientul a dat curs opiniei specialistului;
- prezentările viciate au determinat pacientul să urmeze un anume tratament sau acestea au
avut impact asupra așteptărilor .
Inducerea în eroare preterapeutică:
- o entitate juridică ce va fi utilizată în perioada următoare:
- intervenții care nu erau necesare (prejudiciu potențial);
- specialistul este responsabil de „fraudă” sau „înșelăciune”.
Prezența fraudei
- îi permite unui pacient să înceapă o urmărire judecătorească după scurgerea
termenului de extincție obișnuit.
17. REPREZENTAREA CABINETULUI MEDICAL

Medicul titular al cabinetului


medical sau cel delegat de medicii asociați reprezintă cabinetul medical în raporturile
juridice și profesionale.
Angajarea personalului mediu sanitar și a altor categorii de personal se poate face de către medic
sau, în cazul medicilor asociați, de către medicul delegat.
În cabinetele medicale în care sunt încadrate persoane cu contract individual de
muncă, salariile cuvenite se stabilesc prin negociere cu respectarea nivelurilor minime prevăzute de
reglementările legale în vigoare.

18. DATORIA DE A PREVENI

Alegerea tehnicianului dentar,


pentru orice activitate derulată de acesta în condițiile legii, este liberă.
Nimeni nu poate impune unei persoane un tehnician dentar.
Relațiile dintre:
tehnicianul dentar și medicii dentiști trebuie să aibă la bază:
- încrederea reciprocă în competența și experiența profesională:
- aceasta obligă tehnicianul ca de-a lungul întregii sale cariere să asigure și să
mențină la cel mai înalt nivel: - performanțele,
- conduita profesională,
- să-și actualizeze cunoștințele profesionale în sfera activității sale.
Relațiile dintre:
tehnician dentar și clienții săi

se bazează pe:
- onestitate,
- probitate,
- corectitudine,
- sinceritate și
- confidențialitate.
La baza colaborării cu un client și a efectuării unei lucrări specifice activităților de tehnica
dentară pentru un client, stă comanda scrisă, inclusiv planul protetic a clientului, semnată și
parafată de medicul dentist.
Tehnicianul dentar va refuza activități profesionale care conduc la nerespectarea legalității sau
care contravin prevederilor Codului deontologic.
Tehnicianul dentar va lua măsurile de precauție contractuale care să-i permită
întreruperea, la nevoie, a relațiilor contractuale cu acei clienți sau cu acei angajatori care, prin
cerințele sau atitudinea lor pe parcursul desfășurării activităților contractate generează situații
neconforme.
În relațiile cu terții, tehnicianul dentar va acționa întotdeauna numai în interesul legitim al
clientului și al pacientului și în concordanță cu interesul public
În îndeplinirea atribuțiilor tehnicianul dentar trebuie să aibă în vedere și să apare
interesele clientului său, ale pacientului și pe cele ale sale proprii.
Tehnicianul dentar are obligația să colaboreze cu medicul dentist la alegerea celei mai bune soluții
tehnice în acord cu interesele pacientului, acordând clientului consultanța tehnică de specialitate.
Înainte de a angaja o lucrare are obligația să informeze clientul asupra cheltuielilor estimate
pe care aceasta le implică.
Între: tehnicianul dentar și medicul dentist trebuie să existe consimțământul reciproc și
informat asupra oricărei modificări a soluției tehnice agreate și/sau cuprinse în comanda inițială sau
a oricăror modificări a contractului.
În cadrul contractului, medicul dentist și tehnicianul dentar sunt fiecare responsabili
pentru soluțiile alese
- soluția protetică în cazul medicului și
- soluția de execuție tehnică în cazul tehnicianului)
Înainte de a accepta o comandă pentru execuția unei unei lucrări sau a unei activități
specifice activităților de tehnică dentară, tehnicianul dentar - se va asigura ca poate executa acea
lucrare sau activitate.
19 SPECIALIZĂRILE ÎN PROFESIA DE TEHNICIAN DENTAR
Specializările în profesia de tehnician dentar sunt aferente executării şi confecţionării :
a. - protezelor fixe metalo-ceramice;
b. - protezelor pe implante;
c. - protezelor scheletate;
d. - aparatelor ortodontice şi protezelor chirurgicale.

20. PROCEDURI ŞI SANCŢIUNI

a) - mustrare;
b) - avertisment;
c) - suspendarea calităţii de membru al Ordinului;
d) - retragerea calităţii de membru al Ordinului şi propunerea către MSF pentru retragerea
autorizaţiei de liberă practică a profesiei.
Aplicarea sancţiunilor :
- prevăzute la lit. a) şi b) este de competenţa consiliilor judeţene, respectiv a
Consiliului municipiului Bucureşti, ale Ordinului iar aplicarea sancţiunilor
- prevăzute la lit. c) şi d) este de competenţa Consiliului naţional după pronunţarea
hotărârii judecătoreşti definitive.
Concluziile anchetei şi sancţiunile aplicate se comunică în scris.
Contestaţiile împotriva sancţiunilor
se pot face la comisia de specialitate
Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea:
- civilă,
- patrimonială,
- convenţională şi
- penală, după caz, potrivit prevederilor legale.
Calitatea de membru încetează prin pierderea dreptului de a practica profesia.
Practicarea profesiei de tehnician dentar de către persoanele care nu au această
calitate constituie infracţiune.