ianuarie:

(10) Sfâ ntul Cuvios Antipa de la Calapodeşti;

(13) Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic;
(25) Sfâ ntul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului.

Februarie:
(29) Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.

Martie:
Sf. Sfințit Mc. Efrem, episcopul Tomisului
(26) Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa Maxima.

Aprilie:
(6) Sfâ ntul Sfinţit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium;
Sf. Ier. Calinic de la Cernica
(12) Sfâ ntul Mucenic Sava de la Buză u;
(14) Sfâ ntul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului;
(20) Sfâ ntul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului;
(24) Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Ştefan, Mitropoliţii Transilvaniei; Sfâ ntul Ierarh Iosif
Mă rturisitorul din Maramureş; Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin;
(25) Sfâ ntul Cuvios Vasile de la Poiana Mă rului;
(26) Sfinţii Mucenici din Dobrogea: Chiril, Chindeu şi Tasie;
(28) Sfinţii Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian din Ozovia.

Mai:
(2) Sfâ ntul Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului;
(3) Sfâ ntul Cuvios Irodion de la Lainici;
(12) Sfâ ntul Mucenic Ioan Valahul;
(27) Sfâ ntul Mucenic Iuliu Veteranul.

Iunie:
(2)Sfâ ntul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava;
(4) Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasis şi Filip de la Niculiţel;
Sf. Martiri Nicandru şi Marcian
(15) Sfâ ntul Mucenic Isihie;
(22) Sfâ ntul Ierarh Grigorie Dască lu, Mitropolitul Ţă rii Româ neşti;
(24) Sfâ ntul Ierarh Niceta de Remesiana;
(30) Sfâ ntul Ierarh Ghelasie de la Râ meţ.

Iulie:
(1) Sfâ ntul Ierarh Leontie de la Ră dă uţi;
(2) Sfâ ntul Voievod Ştefan cel Mare; (8) Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion;
(18) Sfâ ntul Mucenic Emilian de la Durostorum;
(21) Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia;
(26) Sfâ ntul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.

August:
(5) Sfâ ntul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ;
(7) Sfâ nta Cuvioasă Teodora de la Sihla;
(11) Sfâ ntul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului;
(16) Sfinţii Martiri Brâ ncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai să i; Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi
sfetnicul Ianache; Sfâ ntul Cuvios Iosif de la Vă ratic;
(21) Sfâ ntul Mucenic Donat Diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust;
(23) Sfâ ntul Mucenic Lup;
(30) Sfinţii Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râ şca şi Secu, Episcopul Romanului.
Septembrie:
(1) Sfâ ntul Cuvios Dionisie Exiguul;
(7) Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pâ ngă raţi;
(9) Sfinţii Cuvioşi Onufrie de la Vorona şi Chiriac de la Tazlă u;
(13) Sfâ ntul Cuvios Ioan de la Prislop;
(15) Sfâ ntul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului;
Sf. Nichita Romanul
(22) Sfâ ntul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mă nă stirea Brazi;
(26) Sfâ ntul Voievod Neagoe Basarab;
(27) Sfâ ntul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţă rii Româ neşti.

Octombrie:
(1) Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani;
(14) Sfâ nta Cuvioasă Parascheva;
(21) Sfinţii Cuvioşi Mă rturisitori: Visarion, Sofronie şi Sfâ ntul Mucenic Oprea; Sfinţii Preoţi Mă rturisitori:
Ioan din Galeş şi Moise Mă cinic din Sibiel;
(27) Sfâ ntul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor;
(28) Sfâ ntul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţă rii Româ neşti.

Noiembrie:
(9) Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat;
(12) Sfinţii Martiri şi Mă rturisitori Nă să udeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din
Zagra şi Vasile din Telciu;
(15) Sfâ ntul Cuvios Paisie de la Neamţ; (20) Sfâ ntul Cuvios Grigorie Decapolitul; Sfâ ntul Mucenic Dasie;
(23) Sfâ ntul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâ lcii;
(30) Sfâ ntul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Decembrie:
(3) Sfâ ntul Cuvios Gheorghe de la Cernica;
(5) Sfâ nta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş;
(13) Sfâ ntul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei;
(18) Sfâ ntul Cuvios Daniil Sihastrul;
(22) Sfâ ntul Ierarh Petru Movilă , Mitropolitul Kievului;
(26) Sfâ ntul Cuvios Nicodim de la Tismana.
Sf. Mucenic Hermes

Sfinții Epictet și Astion, poate cei mai vechi martiri de pe teritoriul Româ niei, au pă timit în cetatea
Halmyris, aproape de brațul Sfâ ntul Gheorghe al Dună rii.

Potrivit actului lor martiric, pă strat astă zi doar într-o copie din sec XV, aflată în arhiva bisericii
Mâ ntuitorului din Utrecht, ei au pă timit în anul 290, ca urmare a persecuției dezlă nțuite de împă ratul
Dioclețian (284-305). Tot în legă tură cu martiriul lor, se face pomenirea primului episcop al Tomisului,
Evangelicus, care a venit la Halmyris în vremea aceea.

Sfâ ntul Ierarh Bretanion sau Vetranion (~ †380-381) a fost un episcop de Tomis, originar din Capadocia,
care a tră it în secolul al IV-lea, fiind probabil ucenic al Sfâ ntului Ierarh Vasile cel Mare. A fost un apă ră tor al
credinței ortodoxe niceene împotriva arianismului. Biserica Ortodoxă  îl pră znuiește la 25 ianuarie. Sfâ ntul
Ierarh Bretanion era originar din Capadocia (Turcia de azi), fiind un cunoscut ucenic al Sf. Vasile cel Mare. El
a fost așezat episcop la Tomis (Constanța de azi) probabil prin anul 360. Date despre Sf. Bretanion gă sim la
istoricul Sozomen, la scriitorul bisericesc Teodoret din Cir și în Scrisorile Sf. Vasile cel Mare.
Sf. Bretanion nu apare în sinaxarele bizantine, însă a fost înscris în Martirologiul roman la data de 25
ianuarie, aceasta fiind adoptată ulterior și de Biserica Ortodoxă Româ nă  ca dată de pră znuire a sfâ ntului.
 Istoria bisericească a lui Sozomen și celelalte scrieri amintite îl descriu pe Sf. Bretanion ca pe
un episcop nevoitor, ce ducea o viață ascetică . El era totodată un mă rturisitor și apă ră tor al credinței
ortodoxe, așa cum fusese ea stabilită la Sinodul de la Niceea, împotriva ereziei ariene.

Sozomen (gr. Σωζομενό ς ; n. 375/400 - d. cca. 450[1]), după numele întreg Salaminios Hermias Sozomenos,
este un istoric creștin de limbă greacă , nă scut la Betelea (azi Bêt Laḥ iyê în Fâ șia Gaza) în Palestina[2], într-o
familie creștină . Familiar cu mediile monastice, a studiat retorica și dreptul (probabil la Beirut) și a profesat
la Constantinopol profesia de jurist sau avocat, unde se stabilește în 425 după o că lă torie la Roma.
Sozomen a scris, între anii 435/440 și 450, o „Istorie bisericească ” acoperind perioada de la 323 și pâ nă la
439 (al 17-lea an al domniei împă ratului Teodosie al II-lea), în continuarea celei a lui Eusebiu de Cezareea.
Această lucrare conține date prețioase privind Dobrogea și mai ales Tomis. Împreună cu Eusebiu de
Cezareea, Socrate Scolasticul, Teodoret din Cir și Evagrie Scolasticul, Sozomen este unul din principalii
istorici bisericești ai Antichită ții tâ rzii.

În urma Marelui Ră zboi Otoman, în care otomanii asediaseră Viena, dar au fost în cele din urmă învinși de o
alianță creștină , trupele habsburgice au ocupat în 1690 Transilvania, care anterior era vasală otomanilor. 

La sfâ rșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, asupra Bisericii ortodoxe româ nești din
Transilvania s-a declanșat o puternică presiune, însoțită de aspre prigoane, prin convertirea forțată la
catolicism a româ nilor ortodocși, acțiune prin care se urmă rea deznaționalizarea româ nilor, maghiarizarea
lor și sporirea influenței catolicilor în Principat, influență deținută de aproape un veac și jumă tate de calvini,
deși româ nii ortodocși erau majoritari în această provincie, însă aceștia erau tratați doar ca „tolerați”.

Clerului   româ n ortodox transilvă nean i s-a propus de că tre noua orâ nduire habsburgică catolică condiții
mai bune de trai, mai exact dobâ ndirea tuturor privilegiilor de care se bucurau clericii catolici, una din cele
patru religii recepte recunoscute în Transilvania ală turi de calvini, luterani și unitarieni,  în schimbul
acceptă rii unirii religioase cu Biserica Romei.

Pentru a se bucura de acele privilegii, preoții ortodocși trebuia să accepte cele patru puncte “florentine”,
formulate la sinodul de la Ferara-Florența din 1439, care nu sunt doar patru puncte deosebitoare între
ortodocși și papistași, ci, în fapt, sunt patru mari erezii:

1. Papa este capul întregii Biserici;

2. Sfâ nta Împă rtă șanie se poate face și cu pâ ine nedospită (azimă );
3. Duhul Sfâ nt purcede și de la Tată l și de la Fiul (filioque);
4. În afară de rai și iad mai există un loc cură țitor numit purgator[2].

Această unire se va realiza în 1701, în timpul mitropolitului Athanasie Anghel, care se va lepă da de Sfâ nta
Ortodoxie, de arhieria sa primită de la mitropolitul Teodosie al Tă rii Româ nești, acceptâ nd să fie “hirotonit”
la 24 martie 1701 la Viena ca preot, iar a doua zi ca episcop, semnâ nd și o declarație umilitoare în 16 puncte,
considerată de Nicolae Iorga drept “cel mai înjositor act public să vâ rșit pâ nă atunci de vreun vlă dică
româ nesc”. Prin instalarea lui în fruntea acestei noi structuri bisericești, vechea Mitropolie ortodoxă
româ nească a Transilvaniei își înceta existența, locul ei fiind luat de o episcopie unită .

Așa a luat ființă  așa-numita Biserică Greco-Catolică sau Biserica Româ nă Unită cu Roma din Transilvania.

Sfantul Moise Macinic din Sibiel

 Printre marii aparatori ai dreptei credinte a romanilor din Transilvania in veacul al XVIII-lea, la loc
de cinste trebuie asezat si preotul Moise Macinic din Sibiel, sat asezat in Marginimea Sibiului. Cateva stiri
despre viata sa desprindem dintr-o declaratie pe care a dat-o el insusi in fata unei comisii de ancheta la Viena
in zilele de 14 si 15 aprilie 1752. intre altele, el declara ca toti credinciosii din Sibiel l-au rugat, in urma cu
vreo 6 ani, sa plece la Bucuresti spre a fi hirotonit preot, ceea ce s-a si facut, prin punerea mainilor
mitropolitului Ungrovlahiei, Neofit Cretanul. La scurt timp dupa hirotonie, episcopul rutean uniat Manuil
Olszavski din Muncaci, trimis de autoritati sa cerceteze starea de spirit a credinciosilor ortodocsi din
Transilvania, constata ca printre cei care se impotriveau cu mai multa tarie uniatiei se numara si „preotul
Macinic din Sibiel”. Se pare ca in urma acestei actiuni a fost arestat, dupa cum declara el insusi la ancheta de
care pomeneam: „Apoi m-am intors acasa in Sibiu si am patimit acolo 17 luni, pana cand, in cele din urma, am
fost eliberat din temnita, cu conditia sa ma las de slujba preoteasca si sa ma hranesc din munca bratelor ca un
simplu taran, pana se va ivi vreun episcop sa-mi dea porunca ce am de facut mai departe. Multumindu-ma cu
aceasta, m-am intors acasa, nu am mai facut nicio slujba preoteasca, ci am trait in liniste, ca un taran, pana
cand a venit in satul nostru domnul vicar Petru Aron (uniat de la Blaj, n.n.), care m-a chemat inaintea lui si a
poftit sa-i fac un nou juramant preotesc. Cum insa eu nu am voit sa mai fac alt juramant, afara de acela pe
care il facusem la Bucuresti, a sosit porunca la sat sa ma dea iarasi prins”. Din aceasta pricina si-a lasat
familia si a fugit in Banat, la Becicherec, unde se gasea un alt mare aparator al Ortodoxiei, oierul Oprea
Miclaus din Salistea Sibiului.

La 10 decembrie 1750, „popa Macinic” se numara printre cei sase semnatari ai unui lung si emotionant
memoriu adresat mitropolitului sarb Pavel Nenadovici de la Carlovit, in care ii relatau toate suferintele pe
care le indurau credinciosii ortodocsi din Transilvania.

In anul 1752, cu doua saptamani inainte de Pasti, au sosit in Becicherec, preotii Ioan din Poiana Sibiului si
Ioan din Gales, impreuna „cu mai multi romani”, aducand un memoriu al credinciosilor din partile
Fagarasului, Sibiului, Sebesului si Orastiei, pe care Oprea Miclaus si Moise Macinic urmau sa-l prezinte
imparatesei Maria Tereza la Viena. Dar in loc sa li se dea raspuns la plangerea pe care o inaintasera Curtii, cei
doi trimisi ai clerului si credinciosilor din Marginimea Sibiului au fost arestati si aruncati in inchisoarea de la
Kufstein. Au fost asteptati zadarnic de familiile, de consatenii si de toti marturisitorii dreptei credinte, in
numele carora facusera acel drum lung si obositor pana la Viena. La trei ani de temnita, deci in 1755,
reprezentantii romanilor ortodocsi din sudul Transilvaniei intocmeau o scrisoare catre mitropolitul Pavel
Nenadovici, prin care-l informau de multele suferinte pe care le indurau pentru credinta lor. intre altele, il
rugau „sa ne lasati pentru Hristos si pentru acesti oameni cari i-au trimis tara la imparatie, anume Oprea
Miclaus, popa Macinic, caci multa dorire are tara de ei, care nu stim sunt undeva sau ba”.

Ingrijorati de soarta lor, la 4 decembrie 1756, salistenii adreseaza un nou memoriu catre acelasi mitropolit,
relatand ca: „nu este putere mai multa a putea rabda raul care ne cade noua asupra de la popii cei uniti in
toate zilele si supararile, ca in toate zilele ne prind la arest si ne casnesc (chinuiesc, n.n.) cum este mai rau,
inca ne dau si in mana birailor (primari, n.n.), de ne inchid prin temnite, deci de al lor mare rau ne-am pustiit
tot, si case si mosii si sedem tot fugiti la paduri, fiindca noua nu ne trebuiesc popii cei uniti pana la moarte”.
Iar in partea finala a memoriului scriau: „si ne rugam … pentru ai nostri care noi satele i-am ales oameni si i-
am trimis la prea inaltata Curte, anume popa Macinic si Oprea Miclaus. Sa fii Maria Ta intr-ajutor ca sa ne
sloboada, caci sunt oameni buni si sunt oameni de noi toti si cu voia noastra trimisi”.
Acasa n-a ajuns niciunul, din moment ce s-au facut atatea interventii pentru eliberarea lor, iar sotia lui Oprea,
Stana, cerea indurare imparatului Iosif II, sa-l elibereze macar acum, dupa o robie de 30 de ani. Conducerea
inchisorii raporta ca nu se stia nimic despre el. inseamna ca amandoi si-au sfarsit zilele in fioroasa temnita de
la Kufstein Austria, jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, castigand pentru aceasta cununile
muceniciei.