Sunteți pe pagina 1din 2

Tensiuni şi deformaţii

Tensiuni
Se consideră un corp în echilibru sub acţiunea unui sistem de forţe exterioare şi una din cele
două bucăţi obţinute prin secţionarea corpului cu o secţiune oarecare, S. În toate punctele
elementului de arie ΔA acţionează forţe interioare care determină o rezultantă ΔF, numită
efort elementar şi care are mărime, direcţie şi sens oarecare. Acest efort elementar se poate
descompune în două elemente, ΔN şi ΔT, conform figurii. Toate componentele ΔN
însumate pe întreaga secţiune S vor determina o rezultantă axială, numită forţa axială N, iar
toate componentele ΔT însumate pe întraga secţiune S vor determina o rezultantă pe
direcţia normală pe direcţia axială, numită forţa tăietoare sau forţa de forfecare T din acea
secţiune.

Se consideră că ΔA se micşorează treptat, restrângându-se în jurul centrului său de masă, la limită


tinzând spre acest punct. Ca urmare, rezultanta ΔF se modifică şi, la limită, va tinde către forţa
interioară din punctul ce marchează centrul elementului de arie.

Tensiunea medie reprezintă raportul dintre rezultanta DF şi elementul de arie D A.


AFpmΔΔ=
Tensiunea efectivă într-un punct reprezintă limita raportului dintre rezultanta ΔF şi
elementul de arie Δ A, când ΔA tinde la 0. limFdFpA0AdAΔ==Δ→Δ
Componenta lui p dirijată după normala la secţiunea barei se numeşte tensiune
normală şi se notează cu s.
Componenta lui p dirijată după direcţia tangentei la secţiunea barei se numeşte
tensiune tangenţială şi se notează cu t.
Tensiunea p şi cele două componente ale sale, σ si τ sunt elemente mecanice de ordin
superior vectorilor, numite tensori, între ele existând următoarele relaţii de legătură:
2222S.I.ppF,,pLσ+τ=σ+τ=⎡⎤στ=⎣⎦
Deplasări şi deformaţii
Sub acţiunea sarcinilor (forţe şi momente) exterioare, corpurile se deplasează şi, ca
urmare, particulele lor componente capătă deplasări. Deformaţiile pot fi:
1. elastice (reversibile) - acele deformaţii care dispar complet după îndepărtarea
sarcinilor exterioare;
2. plastice (ireversibile) - acele deformaţii care nu dispar după îndepărtarea sarcinilor
exterioare;
3. elasto-plastice (reale) - acele deformaţii care dispar doar parţial după îndepărtarea
sarcinilor exterioare;
În Rezistenţa materialelor se consideră că între anumite limite deformaţiile
corpurilor sunt perfect elastice.

Se consideră un corp oarecare şi 3 puncte ale sale situate la distanţe foarte mici, dar finite.
Cele 3 puncte definesc segmentele de dreaptă AB şi AC şi unghiul din A. )AB,AC(ABl∠=α=
Se notează
Se introduc următoarele definiţii:
1. Deformaţia liniară totală sau absolută este diferenţa dintre lungimea finală şi lungimea
iniţială a unui segment de dreaptă.
2. Deformaţia liniară specifică sau relativă este raportul dintre deformaţia liniară totală şi
lungimea iniţială a segmentului de dreaptă.
Deformaţia liniară specifică este o mărime adimensională.
In cazul a) deformaţiile se numesc: alungire specifică, respectiv, alungire totală, iar în cazul
b) deformaţiile se numesc: scurtare specifică, respectiv, scurtare totală.