Sunteți pe pagina 1din 9

Biofiltre

3.1. Generalităţi
Tehnologia biofiltrelor este utilizată de mult timp. Biofiltrele sunt caracterizate prin
prezenţa microorganismelor care aderă la o suprafaţă solidă (mediu suport) sub forma unui
biofilm (peliculă fixată). Indiferent de mediul suport folosit pentru dezvoltarea biomasei, toate
biofiltrele urmăresc acelaşi principiu, şi anume degradarea biologică a poluanţilor de către
microorganismele fixate pe suprafaţa mediului suport.

3.2. Formarea şi structura biofilmelor


3.2.1. Mecanismul formării biofilmelor
În sistemele naturale şi artificiale, celulele microbiene în suspensie sunt transportate printr-
un flux de fluid spre suprafeţele solide unde se pot adsorbi. În condiţii de mediu favorabile, celulele
adsorbite cresc, se multiplică, şi produc substanţe polimerice extracelulare (EPS) care leagă celulele
împreună. Agregatele de celule, EPS şi alte particule acumulate pe suprafeţe sunt denumite biofilme
(fig 3.1.,fig. 3.2)[41].
Dezvoltarea filmului biologic poate dura câteva zile sau chiar luni în funcţie de concentraţia
organică a influentului. Punctul critic pentru reuşita funcţionării biofiltrului constă în controlul şi
menţinerea biomasei în stare bună pe suprafaţa mediului suport. Deoarece performanţa
biofiltrului depinde de activitatea microbiană, o cantitate constantă de substrat (substanţe
organice şi nutrienţi) este necesară pentru o funcţionare de lungă durată şi eficientă.

Filamente
BIOFILM

BACTERII

Circulaţia
apei

SUPRAFATA MEDIULUI SUPORT SUPRAFATA MEDIULUI SUPORT

Fig. 3.1. Formarea biofilmului prin fixarea straturilor


microbiene cu ajutorul filamentelor create de bacterii

Fig.3.2 Formarea
filmului biologic pe o 1
structură poroasă Bacterii aerobe
(secţiune)
Bacterii anaerobe
Sunt trei procese biologice importante care pot apărea în activitatea unui biofiltru:
- fixarea microorganismelor ;
- dezvoltarea microorganismelor ;
- desprinderea filmului de pe suport.

Fixarea microorganismelor

Mecanismele prin care microorganismele se pot fixa şi pot coloniza suprafaţa mediului
suport al biofiltrului sunt: transportul, aderarea iniţială, ataşarea stabilă şi colonizarea.
Transportarea microorganismelor la suprafaţa mediului suport este determinată de patru procese
principale: difuzia, convecţia, sedimentarea gravitaţională şi mobilitatea activă a
microorganismelor. Microorganismele odată ajunse la suprafaţa mediului suport (mineral sau din
plastic) are loc fenomenul de aderare iniţială care poate fi reversibil sau ireversibil, depinzând de
energia totală a interacţiei, energie rezultată prin însumarea forţei Van der Waals cu forţa
electrostatică. Teoria DLVO (Derjaguin-Landau-Verwey-Overbeek) este deseori folosită pentru a
descrie fenomenul de aderare a microorganismelor la suprafaţa mediului suport. Procesele de
fixare stabilă şi colonizare a microorganismelor depind de caracteristicile influentului (cum ar fi
tipul compusului organic şi concentraţia) şi de proprietăţile suprafeţei mediului suport.

Utilizarea substratului şi dezvoltarea biomasei

Un biofilm este definit ca o acumulare de microorganisme pe o suprafaţă. Deoarece


microorganismele sunt fixate pe suprafaţă, furnizarea de componente organice şi de substrat
(hrana) pentru microorganisme este în principal controlată de fenomene de transport la suprafaţă
şi în toată masa de material. Substratul trebuie transportat din masa de lichid spre suprafaţa
exterioară a biofilmului, de unde va difuza în toată masa biofilmului pentru metabolizarea sa.
Factorii care influenţează gradul de utilizare a substratului dintr-un biofilm sunt:
transportul masei de substrat spre biofilm, difuzia substratului în biofilm şi cinetica din biofilm. Alţi

2
factori importanţi care afectează performanţa biofilmului sunt eşuarea dezvoltării substratului şi
factorii fizici ce afectează desprinderea biofilmului.

Desprinderea biomasei

Performanţa biofiltrului depinde în principal de întreţinerea în stare bună a biomasei


fixate pe mediul suport. Desprinderea de biomasă este unul dintre cele mai importante
mecanisme care poate afecta eficienţa biomasei unui filtru biologic. Eroziunea, abraziunea,
exfolierea si afânarea biofiltrului sunt cele mai des observate şi discutate mecanisme care
duc la desprinderea de biomasă. Evaluarea cantităţii de biomasă pierdută prin procesul de
afânare este foarte importantă din punct de vedere operational. Cu toate acestea, studii
recente au aratat ca biomasa responsabilă cu îndepartarea compuşilor organici nu se pierde
printr-un proces normal de afânare. Majoritatea studiilor s-au concentrat asupra pierderii de
biomasă, pierdere datorată doar tensiunii de forfecare.
3.2.2. Structura biofilmelor
Biofilmele sunt alcătuite din microcolonii, agregate dense de microorganisme incluse în
polimeri gelatinoşi extracelulari. Biofilmele se pot acumula în colonii discrete şi straturi continue.
Cu timpul biofilmele tind să formeze straturi continue, cel puţin în apropierea suprafeţei (fig 3.6).

3.3. Tipuri de biofiltre


Biofiltrele utilizate pentru realizarea proceselor biologice de denitrificare sunt biofiltre
submersate şi în funcţie de modul de alimentare pot fi:
- biofiltre cu flux descendent;
- biofiltre cu flux ascendent.

Figura
BIOFILTRE 3.6 Filme
CU FLUX biologice formate pe suprafaţa de
DESCENDENT
contact a biofiltrelor, văzute la microscop [41]
Biofiltrele cu flux descendent şi pat fix (fig. 3.7) folosesc o varietate de materiale de
umplutură cum ar fi: zgură, materiale plastice vrac şi tuburi din plastic. Sistemele pot fi proiectate
şi pentru a permite recircularea efluentului reactorului.

3
Influent

Material suport

Recirculare

Efluent

Fig. 3.7. Biofiltru cu flux descendent şi pat fix

Datorită posibilităţii colmatării materialului de umplutură, este recomandată utilizarea unui


material de umplutură cu un volum al golurilor mare, cum ar fi materialele plastice.
Avantajele principale ale biofiltrului cu flux descendent, atunci când se utilizează un
material de umplutură cu un volum al golurilor mare, este proiectarea simplă a sistemului de
distribuţie al debitului, evitarea problemelor de colmatare şi exploatarea simplă.

Biofiltre cu flux ascendent


Biofiltrele cu flux ascendent, diferă în funcţie de mediul folosit în filtre pentru fixarea
biomasei şi prin gradul de expandare al patului. În figura 3.8 sunt prezentate trei tipuri de biofiltre
cu flux ascendent. În biofiltrul cu pat fix cu flux ascendent (fig. 3.8a) mediul cu care este umplut
biofiltrul este fix şi apa curge prin interspaţiile dintre mediul suport şi biomasă. În general la
biofiltrele cu paturi fixe nu este utilizată recircularea efluentului.

4
Efluent

Material
suport

Influent

Fig. 3.8a – Biofiltru cu flux ascendent şi pat fix

Biofiltrul cu pat expandat (fig. 3.8b) utilizează nisip cu granulaţie fină drept suport pentru
dezvoltarea biomasei. Recircularea este folosită pentru a asigura viteza fluxului ascendent,
rezultând o expandare cu 20% a patului. Viteze mai mari ale fluxului ascendent sunt utilizate la
biofiltrele cu pat fluidizat (fig. 3.8.c), reactoare care sunt de asemenea umplute cu materiale cu
granulaţie fină. În sistemele cu pat fluidizat are loc atât fluidizarea cât şi amestecarea materialului
de umplutură.

5
Efluent Eflu
ent

Material Mate
suport rial
supor
t
Recircul Rec
are ircu
lare

Influent Infl
uen
t
Fig. 3.8b – Biofiltru cu flux ascendent şi pat Fig. 3.8c – Biofiltru cu flux ascendent şi pat
expandat fluidizat

Biofiltre cu pat fix şi flux ascendent


Cele mai utilizate medii de umplutură sunt module ondulate cu curgere transversală,
module tubulare şi inele de plastic pall. Aria specifică a materialului de umplutură este de
aproximativ 100 m2 /m3. O mare parte din biomasa responsabilă de epurare este în suspensie în
spaţiul gol din mediul suport şi nu se ataşează de materialul de umplutură. În general sunt utilizate
viteze ale fluxului ascendent scăzute pentru a preveni spălarea biomasei.
Avantajele biofiltrelor cu flux ascendent sunt volumele reactoarelor relativ reduse şi
exploatare simplă. Principalele limitări sunt costurile materialului de umplutură, problemele
apărute în funcţionare asociate cu posibilitatea colmatării materialului de umplutură.

Biofiltre cu pat expandat şi flux ascendent


În procesele care utilizează biofiltre cu pat expandat şi flux ascendent, materialul de
umplutură este de obicei nisipul silice cu un diametru ce variază în intervalul 0.2 – 0.5 mm. Pentru
funcţionarea cu expansiunea patului de aproximativ 20%, este utilizată o viteză a fluxului ascendent
de aproximativ 2 m/h. O dimensiune mai mică a materialului de umplutură asigură o suprafaţă mai

6
mare per unitatea de volum şi teoretic asigură dezvoltarea unei cantităţi mai mari de biomasă.
Fracţia de gol a materialului de umplutură este aproximativ 50% atunci când patul este expandat, iar
suprafaţa specifică este de aproximativ de 10000 m2/m3.

Biofiltre cu pat fluidizat şi flux ascendent


Biofiltrul cu pat fluidizat şi flux ascendent este similar cu biofiltrul cu pat expandat şi flux
ascendent. Dimensiunea materialului de umplutură (aprox. 0.3 mm nisip) este la fel ca la biofiltrul
cu pat expandat, dar biofiltrul cu pat fluidizat funcţionează la viteze mult mai mari ale fluxului
ascendent, de aproximativ 20 m/h, pentru a asigura un procent de 100% expansiune a patului.
Recircularea efluentului este utilizată pentru a asigura o viteză a fluxului ascendent suficient de
mare. Adâncimea reactorului variază între 4 – 6m.
Pe lângă nisip pot fi considerate şi alte materiale de umplutură cum ar fi: răşini
schimbătoare de ioni anionice sau cationice, cărbune activ, etc.
Punerea în funcţiune a biofiltrului cu pat fluidizat trebuie făcută cu mai multă grijă decât la
celelalte tipuri de biofiltre. La început, este recomandat aplicarea unei rate hidraulice mai mari
pentru a selecta bacteriile capabile să se ataşeze de materialul suport în condiţii de turbulenţă mare .
Punerea în funcţiune poate dura între 3 şi 6 luni.

Avantajele folosirii biofiltrului cu pat fluidizat includ abilitatea de a asigura o concentraţie


mare a biomasei, caracteristici bune de transfer a masei, abilitatea de a prelua şocurile de
încărcare datorită amestecului şi diluţiei cu efluentul recirculat, cerinţe de spaţiu minime. Trebuie
avută grijă la proiectarea sistemului de alimentare şi evacuare pentru a asigura o bună distribuţie a
debitului. Alte dezavantaje includ consumul de energie necesară pentru pomparea apei necesară
pentru a fluidiza patul, costul materialului de umplutură pentru biofiltru, necesitatea de a controla
gradul de material de umplutură şi pierderile de biomasă, durata punerii în funcţiune.
3.4. Medii suport din materiale plastice
3.4.1. Proprietăţile mediilor suport din materiale plastice
În afara faptului că reprezintă suportul pentru creşterea bacteriilor, mediile suport trebuie
să îndeplinească anumite caracteristici şi anume:
- să aibă o suprafaţă specifică cât mai mare;
- să aibă o bună dispunere tridimensională;
- să se cureţe cu uşurinţă;
- să prezinte rigiditate şi să nu se deformeze în timpul funcţionării;

7
- să existe o proporţie optimă între volumul ocupat şi cel liber pentru a se evita
colmatarea;
- să fie rezistente la factorii de mediu un timp cât mai îndelungat;
- să poată fi reciclate şi să nu fie dăunătoare mediului înconjurător.

3.4.2. Tipuri de medii suport din materiale plastice

Medii suport sub formă de plăci din PPC

Bioballs

Mediu suport sub formă de reţea

8
9