UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

Referat

Tema: Polonia în anii 1918-1939

Realizat de: Popa Adrian, student

an.II, Gr.II, Istorie(Științe ale Educației)

Controlat de: Anatol Petrencu,

doctor habilitat, profesor universitar.

Chișinău 2014
 Refacerea statului polonez şi relaţiile cu vecinii.

Din punct de vedere istoric, Polonia a fost împărţită în secolul al XVIII-lea între Rusia,
Prusia şi Austria. Chestiunea poloneză a fost redeschisă în anul 1916, când la 5 noiembrie se
proclamă concomitent la Varşovia şi Lublin, de către comandanţii zonelor de ocupaţie germană
şi austriacă, constituirea unui stat independent polonez, fără a i se fixa însă, frontierele. Actul de
la 5 noiembrie 1916 a fost benefic pentru cauza poloneză, întrucât a contribuit la informarea
cancelariilor occidentale asupra importanţei internaţionale a chestiunii poloneze. În acest
context, preşedintele american Woodrow Wilson declara în ianuarie 1917 că toţi oamenii de stat
sunt de acord cu crearea “unei Polonii unificate, independente şi autonome”. Intrarea în război a
Statelor Unite şi izbucnirea revoluţiei ruse în cursul anului 1917 au influenţat decisiv
soluţionarea chestiunii poloneze. Înfrângerea Puterilor Centrale, oficializată prin armistiţiul de la
Compiégne din 11 noiembrie 1918 va aduce şi eliberarea polonezilor. În aceeaşi zi, este
proclamată independenţa Poloniei. La Conferinţa Păcii de la Paris, delegaţia poloneză a fost
condusă de Roman Dmowski.

Pentru a analiza şi a fundamenta deciziile privind cererile Poloniei, a fost înfiinţată la 12

februarie 1919 o Comisie specială în problemele frontierelor poloneze condusă de francezul
Jules Cambon. Delegaţia poloneză dorea reconstituirea statului polono-lituanian din 1772,
diminuat spre est, datorită populaţiilor alogene, însă extins spre vest şi nord prin integrarea unor
foste posesiuni germane precum Silezia, Mazuria şi Pomerania. Frontierele polono- germane au
fost stabilite prin Tratatul de la Versailles, semnat la 28 iunie 1919. S-a hotărât ca portul Danzig
să fie declarat oraş liber şi plasat sub protecţia Societăţii 1 Naţiunilor, accesul făcându-se printr-
un Coridor (o fâşie de teren lungă de aproximativ 80 de km) care împărţea în două teritoriul
Prusiei Orientale, sporind astfel, resentimentele germanilor. În privinţa Sileziei de nord, bogată
în resurse naturale, aceasta a fost împărţită între Germania şi Polonia, în conformitate cu
rezultatele plebiscitelor organizate aici în 1920.

Problemele teritoriale invocate de statul polonez în faţa Conferinţei de Pace au inclus şi

Teschen-ul, aspect care a marcat negativ relaţiile polono-cehoslovace în perioada interbelică.
Stabilitatea Europei Centrale a stat permanent sub semnul incertitudinii, eforturile de a reconcilia
cele două părţi, inclusiv cele făcute de România în timpul ministeriatului lui Take Ionescu, fiind
sortite eşecului. Cum organizarea unui plebiscit s-a dovedit a fi imposibilă, datorită violenţelor şi
exceselor care au cuprins ambele părţi, linia finală a frontierei a fost fixată de Conferinţa
Ambasadorilor la 20 iulie 1920, Cehoslovacia primind bazinul minier Ostrawa şi Jablunkov cu
1
Romulus Seişanu, Principiul naţionalităţilor. Originile, evoluţia şi elementele constitutive ale naţionalităţii ,
Editura Albatros, Bucureşti, 1996, pp. 206-209
împrejurimile, restul teritoriului i-a revenit Poloniei. În ceea ce priveşte graniţa polono-
lituaniană, ea a fost definitiv stabilită de Conferinţa Ambasadorilor în martie 1923, Wilno
rămânând Poloniei. Lituanienii au primit în schimb, teritoriul Memel administrat de Franţa între
1920-1923. În relaţia cu Uniunea Sovietică, armata poloneză aflată sub conducerea lui Jósef
Pilsudski a întreprins în intervalul cronologic cuprins între decembrie 1919 şi ianuarie 1920, o
serie de acţiuni militare cu scopul de a crea un stat ucrainean, ca zonă-tampon plasată strategic
între Polonia şi Rusia bolşevică. Dacă iniţial, trupele poloneze au fost victorioase, între martie şi
iulie 1920 au trecut în defensivă, armata bolşevică ajungând până în zona Varşoviei. Bătălia
pentru Varşovia s-a desfăşurat între 16-17 august 1920, încheindu-se cu victoria polonezilor. În
aceste condiţii, Moscova a cerut pacea, 2 încheiată la 18 martie 1921, la Riga. Războiul polono-
sovietic a oferit Europei, posibilitatea de a înţelege rolul Poloniei în acţiunea de blocare a
înaintării flagelului comunist spre Occident.

Sistemul constituţional

La 20 februarie 1919 a fost adoptată “Mica Constituţie”, primul act fundamental al

Poloniei independente. Apoi, la 17 martie 1921, a fost votată o nouă Constituţie. Ea prevedea ca
formă de stat Republica, organizată pe principiul unei largi autonomii teritoriale. Puterea
legislativă aparţinea Parlamentului bicameral, alcătuit din Dietă (Seim) şi Senat. Deputaţii erau
aleşi prin vot universal de cetăţenii având peste 21 de ani, pe o perioadă de 5 ani. Senatul se
conpunea din membri aleşi din voievodate (unităţi administrative ale Poloniei), fiecare voievodat
constituindu-se într-o circumscripţie electorală. Aceeaşi persoană putea fi simultan membru al
Dietei şi al Senatului. Iniţiativa legislativă aparţinea Guvernului şi Parlamentului.

Puterea executivă era exercitată de Preşedintele Republicii şi de miniştri. Puterea

judecătorească se exercita de tribunale independente. Judecătorii erau numiţi de Preşedintele
Republicii şi nu puteau fi destituiţi sau suspendaţi. Frământările sociale şi politice au generat o
mare instabilitate guvernamentală. Mareşalul Jósef Pilsudski a organizat, în mai 1926, un “marş
asupra Varşoviei” (după modelul “marşului asupra Romei” folosit de Mussolini). El a instaurat
un nou regim politic, numit al “Sanaţiei” (“asanării morale”). La 2 august 1926 a fost aprobată o
nouă Constituţie, care consacra regimul autoritar.

2
Daniel Hrenciuc, Mareşalul Jósef Pilsudski şi renaşterea Poloniei independente (1914-1935),

Editura Septentrion, Rădăuţi, 2003, pp. 39-41

 Preşedintele a primit puteri sporite: era autorizat să semneze decrete cu putere de lege, în
vederea reorganizării administrative şi a asanării financiare a ţării, putea dizolva Parlamentul la
propunerea Consiliului de Miniştri, avea rolul de decizie în cazul ivirii unui conflict între cele
două Camere ale Parlamentului. În anii 1932 şi 3 în 1933 au fost adoptate o serie de legi, prin care
se limitau libertăţile politice, iar independenţa judiciară a fost suspendată, prin trecerea
avocaturii şi Tribunalului Administrativ Suprem în subordinea Guvernului. În anul 1935 a fost
adoptată o nouă Constituţie, elaborată după sugestiile lui Jósef Pilsudski. Forma de guvernământ
rămânea Republica, dar limita atribuţiile Parlamentului, prin creşterea autorităţii Preşedintelui.

Preşedintele era ales pentru o perioadă de 7 ani de către Parlament din rândul a doi
candidaţi: unul propus de Preşedintele în retragere, iar celălalt de Adunarea Electorală. El numea
şi revoca premierul şi inspectorul general al forţelor armate. Avea dreptul de a dizolva
Parlamentul, iar în caz de război îşi putea numi succesorul (acest lucru a fost folosit ca bază
legală pentru existenţa Guvernului polonez din exil, în timpul şi după Al Doilea Război
Mondial). Guvernul era compus din premier şi miniştri, aceştia din urmă fiind responsabili în
faţa şefului statului. Parlamentul era format din Dietă (Seim) şi Senat. Dieta era alcătuită din
deputaţi aleşi prin vot universal şi direct de către cetăţenii de peste 24 de ani, indiferent de sex,
dar cu excepţia militarilor activi. Durata mandatului era de 5 ani. Senatul era compus din
membri numiţi de Preşedintele Republicii (o treime) şi aleşi (două treimi).

Viaţa politică

Existenţa sistemului democratic în Polonia este de scurtă durată şi nupermite consolidarea

instituţiilor. În perioada interbelică, peisajul politic este puternic fragmentat, în 1926 existând
aproximativ 26 de partide şi alte 33 de formaţiuni politice aparţinând minorităţilor etnice. La
sfârşitul Primului Război Mondial, se impun printre numeroasele partide politice, două curente
antagoniste: dreapta condusă de Roman Dmowski şi stânga lui Pilsudski. Mişcarea naţional-
democrată4 a partizanilor lui Dmowski este o mişcare naţionalistă, antisemită şi social-
conservatoare, care beneficiază de sprijinul Bisericii şi a cărei bază este formată din clasa de

3
Ibidem, pp. 48-53
4
Ioan Scurtu, Structuri politice în Europa Centrală şi de Sud-Est (1918-2001), vol. I, Editura

Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2003, pp. 33-35

mijloc şi o mare parte a ţărănimii. Pe de altă parte, forţa principală a stângii este reprezentată de
Partidul Socialist Polonez, care uneşte partidele socialiste din cele trei regiuni poloneze.

Partidele agrariene cu diferite tradiţii se reunifică în anul 1931. În anul 1919, în

provinciile poloneze eliberate au fost organizate alegeri parlamentare, câştigate de forţele de
dreapta. În urma alegerilor, Seimul l-a desemnat în funcţia de şef al statului pe Jósef Pilsudski,
comandantul armatei poloneze. Pe baza Constituţiei adoptate în martie 1922, în toamna aceluiaşi
an au fost organizate noi alegeri legislative. Partidele de dreapta (naţionaliştii democraţi,
democraţii creştini şi creştinii populişti) au candidat pe liste comune, obţinând 161 de mandate,
în timp ce formaţiunile de stânga s-au prezentat pe liste separate şi au obţinut doar 117. Un rol
deosebit de important în aceste alegeri l-au jucat minorităţile naţionale (evrei, germani,
ucrainieni etc.) care au alcătuit un Bloc Electoral Unitar.

La 9 decembrie 1922 a fost ales ca Preşedinte al Republicii Polonia, Gabriel

Narutowicz, dar acesta a fost ucis la scurt timp de un fanatic. Astfel, este ales un nou preşedinte
în persoana lui Stanislaw Wojciechowski, candidatul stângii şi al minorităţilor naţionale. După
instaurarea regimului Sanaţiei în 1926, partidele de dreapta nu vor mai deţine majoritatea în
Parlament. Forţele guvernamentale, care îl susţineau pe mareşalul Pilsudski, au format Blocul
fără de Partide, în care au intrat de la conservatori la foşti socialişti. Opoziţia a creat la rândul ei
o coaliţie: Centrolev-ul, din care făceau parte formaţiunile centriste şi cele de stânga. Partidul de
dreapta, Democraţia Naţională nu a activat în cadrul5 Centrolev-ului. După moartea lui Pilsudski
în 1935, puterea efectivă a fost preluată de mareşalul Edward Rydz-Smigly, care a continuat
politica autoritară. Preşedintele Ignacy Mościcki6 avea mai curând un rol decorativ, o poziţie
importantă deţinând ministrul de externe, colonelul Jósef Beck.

5
Jean-Michel de Waele, Partide politice în Europa centrală şi de est, Editura Humanitas,

Bucureşti, 2003, pp. 41-42

6
Ioan Scurtu, op. cit., pp. 69-72
Bibliografie:

1) De Waele, Jean-Michel, Partide politice în Europa centrală şi de est, Editura Humanitas,

Bucureşti, 2003

2) Hrenciuc, Daniel, Mareşalul Jósef Pilsudski şi renaşterea Poloniei independente (1914-

1935), Editura Septentrion, Rădăuţi, 2003

3) Scurtu, Ioan, Structuri politice în Europa Centrală şi de Sud-Est (1918-2001), vol. I,

Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2003

4) Seişanu, Romulus, Principiul naţionalităţilor. Originile, evoluţia şi elementele

constitutive ale naţionalităţii, Editura Albatros, Bucureşti, 1996