S.C.INFOSERVICE S.R.L.

BAILE OLANESTI
Dispensarul Medical

PRIMUL AJUTOR- NOTIUNI GENERALE

Motto: “Dacă nu poţi ajuta un accidentat să trăiască, măcar nu-l ajuta să moară”

Primul ajutor este asistenţa medicală de urgenţă aplicată la locul accidentului. Primul
ajutor este necesar pentru a micşora riscurile accidentatului (a evita agravarea stării lui) şi a
face posibil transportul acestuia. În general primul ajutor este simptomatic, adică tratează
simptomele accidentatului (dureri, stare de inconştienţă, sângerări, absenţa pulsului etc.) şi nu
cauzele lor (tratament etiologic). Scopul său este de a asigura supravieţuirea, a evita
complicaţiile şi de a scurta timpul de vindecare.

Salvatorul trebuie să nu îşi depăşească niciodată nivelul cunoştinţelor, deoarece poate

agrava starea accidentatului. Obligaţia primară a salvatorului este să stabilizeze starea
accidentatului, astfel încât acesta să poată fi trnsportat cu riscuri minime către punctul cel mai
apropiat unde poate primi asistenţă medicală de specialitate. Orice altă acţiune se află în plan
secundar. Moralul accidentatului trebuie susţinut pe tot parcursul acţiunii de salvare. Nu avem
voie în nici o situaţie să reproşăm unui accidentat că a fost necesar să îl salvăm. Pe durata
transportului starea accidentatului trebuie supravegheată în permanenţă; până în momentul în
care acesta este preluat de medicii specialişti responsabilitatea aparţine salvatorului. Acesta din
urmă trebuie să fie capabil de autocontrol şi să aibă capacităţi organizatorice.

Etapele primului ajutor sunt:

I. Scoaterea accidentatului din mediul în care s-a produs accidentul (apă, foc, zăpadă,
automobil etc.). Acest lucru nu este întotdeauna posibil.
II. Îndepărtarea curioşilor trebuie avută în vedere pe toată durata acţiunii. Ideal ar fi să
avem cel puţin un colaborator care să facă acest lucru..
III. Examinarea accidentatului se face cu foarte multă blândeţe, pe cât posibil fără a-l
mişca.

Se controlează: pulsul (la încheietura mâinii, la carotidă sau artera femurală)

 respiraţia (de obicei se aude sau se simte în ureche; eventual se poate folosi o oglindă
rece, care se abureşte)
 reflexul pupilar

Dacă nu se constată semne vitale se încercă, în cazul în care există şanse de reuşită (a
trecut foarte puţin timp - de ordinul minutelor - de la încetarea activităţii cardiace), resuscitarea
(masaj cardiac şi respiraţie artificială). În caz de insucces sau inutilitate evidentă accidentatul
trebuie lăsat exact aşa cum l-am găsit, pentru ca procuratura să poată eventual întocmi actele
de deces.

Dacă accidentatul are puls şi respiraţie, se verifică starea de conştienţă (numele, data
de azi etc.). În caz afirmativ, se stabilesc condiţiile accidentului (ce a păţit? unde îl doare?),
pentru a stabili leziunile posibile.

În continuare se stabilesc leziunile existente:

hemoragiile externe sunt vizibile. Cele interne pot apare în craniu, torace sau abdomen
şi sunt de obicei însoţite de vănătăi sau plăgi. Locul respectiv se durifică din cauza
sângelui care curge în interior. În cazul hemoragiilor interne craniene, deosebit de
periculoase, accidentatul devine palid şi îşi poate pierde cunoştinţa
 fracturile se pot identifica prin palparea cu blândeţe (atenţie!) a întregului corp. Dacă
accidentatul este căzut pe spate, este descălţat şi se trece un ac peste talpă. Dacă nu
simte nimic, avem de a face cu o fractură de coloană.

IV. Acordarea primului ajutor va fi aprofundată pentru fiecare caz în parte în continuare
V. Anunţarea unui post medical de nivel cât mai înalt. Toate spitalele, autosanitarele,
echipele de salvamont, salvamar etc. folosesc o frecvenţă radio “de salvare”
VI. Organizarea şi efectuarea transportului către postul medical
VII. Supravegherea permanentă accidentatului, care trebuie transportat pe targă cu capul
înainte, pentru ca salvatorul care stă în spate să poată observa orice modificare apărută

Plăgile pot fi cauzate de factori mecanici (muşcături, tăieturi, rosături), termici (arsuri şi
degerături) sau chimici (plăgi produse de baze şi acizi). În toate cazurile se execută toaleta
plăgii, care constă în:

Degajarea plăgii de haine (raţională - nu se taie haine acolo unde nu este neapărat
necesar) sau păr (prin tăiere în smocuri care vor fi apucate individual, pentru a nu cădea
fire în plagă, dinspre plagă către exterior). Umezirea părului ajută foarte mult.

Dezinfectarea instrumentarului se poate face prin clătire cu dezinfectant foarte

puternic (alcool), fierbere minimum 30 de minute sau flambare

Dezinfectarea mâinilor salvatorului se face prin spălare cu apă şi săpun de 2-3 ori,
fără a şterge mâinile pe prosop (este o sursă de infecţie), apoi mâinile se clătesc cu
alcool şi se usucă prin scuturare. Din acest moment salvatorul va atinge numai obiecte
sterilizate.

Curăţarea plăgii se face în 3 etape:

 se curăţă pielea din jurul plăgii cu un tampon de tifon înmuiat în apă cu săpun
 se curătă plaga cu un tampon de tifon (niciodată vată - poate lăsa scame în plagă)
înmuiat în dezinfectant slab (apă oxigenată, rivanol). Spălarea se face din interior
spre exterior

 extragerea corpurilor străine. Corpurile mari (pietricele, ace) se scot cu o pensetă,

cele mici sau sfărâmicioase (scame, pământ) cu ajutorul lichidelor (apă oxigenată
din abundenţă, jet de apă cu o seringă, dintr-o pungă de plastic găurită etc.). Există
pastile (Perogen) care se dizolvă în apă, rezultând apă oxigenată

Dezinfectarea plăgii se face cu un tampon de tifon îmbibat în dezinfectant. Mai întâi se

dezinfectează pielea din jurul plăgii cu un dezinfectant tare (alcool, iod), apoi plaga cu un
dezinfectant slab (rivanol, apă oxigenată, mentol). Plaga se dezinfectează prin turnare, în
cel mai rău caz prin tamponare. Atenţie - niciodată nu se aduce plaga în contact cu
dezinfectanţi tari, aceştia provocând necroza (“arderea”) ţesuturilor!

Acoperirea plăgii se face cu bucăţi de pansament steril. Dacă dimensiunile compreselor

nu sunt suficiente pentru a acoperi întreaga plagă, se pun mai multe comprese, dar nu
alăturate, ci suprapuse pe 1/4-1/3 din suprafaţă. Dacă hemoragia străbate stratul de
pansament, se mai adaugă straturi. După 4-5 straturi se poate pune un strat gros de vată
care să absoarbă sângele.

Pansarea se face cu faşă sterilă, fiecare zonă a corpului în mod diferit. Totuşi
majoritatea acestor zone pot fi aproximate cu trunchiuri de conuri. Pentru segmentele
conice există elemente comune de pansare
Page 2 of 3
 a. rola de faşă se apucă cu mâna dreaptă, capătul faşei cu mâna stângă
b. rola se ţine sub planul faşei

Pansarea începe în zona subţire a trunchiului de con, sub plagă, cu 3-4 ture de fixare,
mai strânse (1). Apoi se merge pe diagonală în sus (2), iar deasupra plăgii se înfăşoară din nou
3-4 ture de fixare (3). În continuare se coboară din nou către partea de sub plagă, tot pe
diagonală (4). Jos se mai înfăşoară 2-3 ture de fixare (5), apoi se fixează pansamentul fie cu
leucoplast sau un ac de siguranţă, fie despicând faşa şi făcând un nod (atenţie, nici prea strâns,
nici prea larg, în nici un caz pe plagă!)

Infecţia

Se consideră că orice plagă este infectată. Dacă dezinfectarea nu se face sau se face incorect,
apare infecţia. Aceasta poate apare şi în cazul în care pansarea a fost făcută corect, dar
pansamentul nu a fost schimbat un timp îndelungat. Din acest motiv pansamentul trebuie
schimbat cel puţit o dată pe zi, în cazuri extreme la două zile.

În cel mult 24 de ore de la declanşarea infecţiei, zona afectată se înroşeşte, devine mai caldă,
pot apare dureri atenuate sau înţepături. În acest stadiu pericolul nu este mare, dar trebuie
acţionat cât mai rapid pentru ca starea accidentatului să nu se agraveze.

Într-o primă etapă se reface pansamentul şi toaleta plăgii, curăţând puroiul ca pe un corp străin.
Se aplică un unguent antibiotic sau dezinfectanţi slabi (infuziile de pătlagină, muşeţel sau mentă
sunt foarte bune!). Dacă nu se observă o stagnare a infecţiei, se mai deschide puţin plaga
pentru a pătrunde mai adânc şi se repetă procedura. În cazul unei stări febrile, situaţie în care
accidentatul se află deja în pericol (este primul pas spre septicemie - infecţia se generalizează),
se administrează antibiotice (penicilină, tetraciclină) 2 pastile apoi câte una la 6 ore. Dacă după
12 ore nu apare stagnarea se administrează o pastilă la 4 ore şi se organizează transportul de
urgenţă către cel mai apropiat spital.

Se recomandă aplicarea de comprese reci în zona infecţiei, procesul de infectare fiind astfel
încetinit.

Page 3 of 3