SCULPTURA

Sculptura este o artă a volumelor în spaţiu care încearcă să atingă coarda sensibilă a persoanelor
umane prin expunerea spaţială a diferite obiecte reale, tridimensionale. Perceperea obiectelor
tridimensionale poate avea loc atât vizual cât şi pe cale tactilă. Aparent, sculptura se adresează văzului,
dar în realitate această formă de artă se adresează, mai ales, tactilului. Din păcate, nu putem întotdeauna
atinge o sculptură, aşa cum ar fi firesc, dar putem cu uşurinţă compensa convenţiile sociale de privire de
la distanţă a pieselor de sculptură prin vedere, ce are remarcabila proprietate de a transmite la creier şi
tridimensionalitatea obiectelor, întrucât vederea umană este stereoscopică.

Despre sculptori şi modul în care ei s-au exprimat sculptând, în sensul ideii "clasice" de sculptură,
folosind materiale naturale precum lutul, piatra şi lemnul, cât şi despre sculptorii moderni şi
contemporani, care adaugă noi faţete noţiunii de sculptură, prin folosirea unor materiale inedite, se poate
scrie la nesfârşit.

Despre materialele de sculptură, folosite de-a lungul timpului

Sculptorii au căutat, de cele mai multe ori, să creeze opere de artă care să dureze foarte mult în timp,
lucrând astfel cu materiale durabile și uneori, chiar scumpe, precum bronzul și piatra (marmură, calcar,
porfir și granit). Cele mai rare sunt sculpturile realizate din metale prețioase, precum aur, argint, jad și
fildeș, iar cele mai des întâlnite materiale folosite de artiști sunt, desigur, cele mai ieftine și care se
găsesc, de obicei,din abundență, în stare naturală. Printre materialele cel mai des folosite se numără
sticla, lemnul de esență tare, teracota și alte ceramice, dar și metale care pot fi turnate, precum aliajul de
cositor și plumb, sau zincul.

Sculptura, în forma ei finală, este, de obicei, pictată,însă în timp, vopseaua dispare, necesitând
restaurări periodice. Vopselurile se aplică sub diverse formule și compoziții, precum tempera, pictura în
ulei, aurire, var, aerosoli și smalț.

Modernismul în sculptură a adus cu sine folosirea unor materiale neconvenționale, precum sticle goale,
părți de automobile și scule metalice (Jim Gary), cadre de bicicletă (Pablo Picasso) sau elemente
naturale, vii. În ultimii ani au devenit deja faimoase celebre sculpturile în gheață, nisip și sticlă subțire,
fină.

Există numeroase tipuri de sculpturi, printre care enumerăm:

- sculpturi care se susțin singure și care sunt înconjurate din toate părțile de aer, fiind prinse la bază de
un stativ. Acest tip de sculptură poate fi văzut din orice unghi;

- sculptura prin sunet (formă de artă care utilizează proprietățile sunetului de a transmite mesajul
artistului creator);

- sculptura prin lumină (diverse surse de lumină, elaborat aranjate și direcționate, creează împreună
efecte vizuale tridimensionale impresionante);

- realizarea bijuteriilor (pot fi create obiecte mici, ornamentale, de mare valoare artistică, prelucrând, în
general, metalul și piatra prețioasă);

- sculptura în relief (sculptura rămâne atașată de fundal);

- sculptura chinetică (se bazează pe efectele deosebite create de diverse elemente aflate în mișcare.
Părțile componente ale sculpturii sunt detașate una de cealaltă, având fiecare o mișcare uniformă,
controlată, care creează impresia vizuală de întreg);
 - sculptura arhitecturală (acest tip de sculptură, care este în relief, de cele mai multe ori, ornamentează
artistic clădirile din oraș).

Sculptura în piatră

Sculptura în piatră este opera unui sculptor care cu ajutorul dălţii, ciocanului şi cuţitului, modelează
piatra după un model original sau după o anumită schiţă. Materialul folosit pentru sculptură poate fi
alcătuită din diferite roci sau minerale ca marmură, bazalt, granit, diorit, alabastru, jad etc.

Istoric

Deja în epoca de piatră omul a început cioplirea pietrei sau oaselor pentru a făuri unelte sau arme
pentru vânat. Ulterior această ocupaţie s-a perfecţionat căutându-se a se obţine din piatră diferite forme
estetice. Faraonii din Egiptul antic lasă să fi cioplite figurine pe mormintele lor din diferite pietre
preţioase ca lapislazuli şi jasp.

În lumea antică era folosit ca daltă o piatră mai dură ca de exemplu dioritul, translatarea blocurilor
mari de piatră se făcea prin rularea pe lemn rotund. Despicarea unor blocuri masive de piatră pentru a
obţine fisuri, se făcea prin încălzirea cu foc a locului respectiv şi turnare de apă rece pe piatra fierbinte.
Ulterior această metodă a fost înlocuită prin folosirea explozivilor.

În Grecia antică s-au realizat sculpturi din marmură care erau aproape identice corpului uman. În
Orientul Îndepărtat s-au realizat sculpturi în general din jad, fildeş şi bronz. Sculpturile prezentau şi
animale dintre care cel mai frecvent era reprezentat calul, bivolul, ursul, rinocerul, elefantul şi tigrul. In
evul mediu sculptura a fost întregită prin turnarea în diferite forme a metalului.

Clasificare

După tehnica de realizare, sculpturile în piatră se împart în două mari categorii:

• libere sau rotunde, denumite şi a tutto ronda sau ronde-bosse

• adosate sau în relief

Sculpturile libere permit privirea lor din orice direcţie.

Sculpturile adosate nu pot fi privite decât dintr-o direcţie impusă, de obicei frontal. Convenţional ele
sunt subclasificate în trei categorii, în funţie de înălţimea reliefurilor faţă de fondul general al suportului
în care sunt săpate.

• relief înalt sau altorelief - volumele acestora sunt foarte proeminente.

• relief moderat sau basorelief

• relief plat sau sculpturi în champleve sau în meplat - volumele nu depăşesc nivelul suportului, fiind
profilate în masa acestuia prin excizarea superficială a suprafeţelor înconjurătoare.

Nu se poate vorbi despre sfaturi generale în sculptura luată ca un întreg, căci fiecare material de lucru
presupune atât o tehnică specifică de lucru și instrumente diferite de prelucrare, cât și un mod
fundamental diferit de a înțelege materialul în toată complexitatea sa.

Înainte de a trece efectiv la lucru, un sculptor studiază cu atenție materialul, îl ascultă, îl citește ca pe o
carte deschisă și îi simte întreaga profunzime, pentru ca mai apoi să îl prelucreze.
Sculptura

Dintre reprezentarile artistice practicate de greci, sculptura este cea mai bine reprezentata,
mai ales din cauza faptului ca picturile lor nu au supravietuit peste timp. Sculptura de mari
dimensiuni si de mari ambitii - s-a dezvoltat doar tarziu, in secolul al VII-lea IH, fiind probabil
inspirata de contactele cu Egiptul. Prima perioada a sculpturii grecesti, cunoscuta ca perioada
arhaica, a durat cam pana in anul 480 IH. Tipurile ei caracteristice au fost nudul unui tanar, in
pozitie verticala, si fecioara imbracata, ambele sculpturi fiind reprezentate cu un zambet larg
(evident o conventie fixa) pe fata care astazi ni se pare ciudat, "un zambet arhaic".
Abia in secolul al IV-lea IH au aparut nudurile feminine - adesea considerate tipice pentru
arta greceasca clasica - realizate de artisti ca Praxiteles si altii. Putin dupa aceea au aparut alte
schimbari. Dupa cum se poate observa in sculpturile Parthenonului, arta clasica, in ciuda faptului
ca era plina de realism, totusi idealiza si generaliza ocolind emanatiile adevarate, puternice si
extremele de orice fel. In secolul al IV-lea IH, sculptori ca Scapas si Lysippus au popularizat o
portretistica cu adevarat individualizata, plina de intensitate emotionala.
Intr-un timp surprinzator de scurt, aceste personaje au devenit realiste si veridice, incetand
sa devina obiecte, ca un stalp pilon, cu intentia de a fi admirate doar din fata. Redarea
conventionala a corpului - kouros - a fost inlocuita cu una mai detaliata si de mare acuratete in
ce priveste musculatura, in timp ce imbracamintea purtata s-a sculptat cu tot mai multa maiestrie.
Perioada clasica, care a durat cam din anul 480 IH pana in anul 323 IH, este deseori
privita ca o culme a realizarilor artistice grecesti. Inovatiile in sculptura au inceput sa apara tot
mai rapid, personajele in pozitie verticala au facut loc personajelor surprinse intr-o varietate de
pozitii naturale cum ar fi "Sulitasul"(Doriphorus) si Apollo cu bratul intins din Templul lui Zeus
din Olympia.
Inovari similare s-au produs si in sculptura basoreliefurilor (sculpturi realizate astfel incat
personajele ies dintr-un fundal dau nu sunt separate de acesta) si in ansamblurile statuare din
bronz.
Multe capodopere ale sculpturii clasice au disparut de mult si sunt cunoscute azi doar dupa
nume. Printre acestea se afla si doua mari statui ale lui Zeus si Atena create de maestrul atenian
Phidias. Cea mai mare parte a lucrarilor in marmura care au supravietuit nu au fost create pentru
contemplarea individuala ci erau gandite pentru a face din decorarea, de ansamblu, a unui templu
- mai ales basoreliefurile care il inconjurau si sculpturile individuale plasate in interiorul unui
fronton triunghiular la fiecare capat al cladirii.
Sculptura pictura si arhitectura au fost astfel combinate incat sa creeze temple somptuoase
si locuri pline de culoare - mult mai colorate decat ne imaginam, deoarece statuile grecesti, care
astazi par a fi o arta atat de sobra, erau de fapt pictate complet si erau echipate cu tot felul de
podoabe, ca de exemplu ochi aplicati care probabil le confereau a aparenta stralucitoare, usor
exotica.
Mausolus, un conducator grec din Asia Mica (Turcia moderna) si-a construit la o scara
colosala propria cripta, cunoscuta ca Mausoleum, dand numele lui tuturor acestor tipuri de
constructii.