Sunteți pe pagina 1din 7

Prof.

ANDONE ELENA

Stiluri educative ale familiilor contemporane

Elementul cel mai important de care depinde calitatea şi eficienţa


educaţiei în familie este stilul educativ al acesteia.
Stilul educativ al familiei este modelul orientativ al acţiunilor
educative în familie, amprenta subiectivă care caracterizează mediul
respectiv. Practic, fiecare familie are stilul ei educativ. Acesta este în
principal dependent de stilul parental, cu care se şi confundă de multe ori.
Stilul parental se referă la modul părinţilor de acţionare asupra copiilor şi
este o unitate armonică sau dizarmonică între stilurile personale de acţionare
ale celor doi părinţi.
Există o multitudine de determinante ale stilului educativ în familie.
Aceasta se referă la coordonatele exterioare şi la variabilele interne ale vieţii
de familie. O serie de specialişti consideră că atmosfera familială, climatul
familial, tehnicile de influenţă ale familiei se pot identifica cu stilul educativ.
Stilul educativ este o expresie utilizată în mod raţional, vizând natura
şi caracteristicile raporturilor familiale în cadrul cărora se realizează
procesul educaţiei.
Analiza acestui aspect se poate realiza şi în funcţie de următoarele
determinante:
• socio-culturale şi de clasă, cum ar fi: mediul general, modelele culturale şi
educative generale şi particulare, tradiţiile, instrucţia primită, gradul de
cultură, condiţia socială, structura familiei etc.;
• socio-economice, dependente de profesiile dezvoltate de părinţi;
• psihologice individuale, unde se identifică anumite caracteristici date de
personalitatea părinţilor şi a copiilor din familie;

1
Prof.ANDONE ELENA

• psihologice – interindividuale, care se descriu în funcţie de modul de


relaţionare tipic în familie şi de tradiţia interiorizată a modelelor culturale şi
educative.
Tipurile (modelele) de stil educativ în familie se pot clasifica în
funcţie de două axe de analiză:
• relaţia autoritate – liberalism (constrângere – permisivitate);
• relaţia dragoste – ostilitate (ataşament – respingere).
Indicatorii utilizaţi pentru analiza primei axe reflectă constrângerile
impuse de părinţi în activitatea copiilor, responsabilităţi ce sunt atribuite
acestora, modul de exercitare a controlului parental, rigoarea cu care se
aplică, controlul respectării regulilor etc.
În a doua axă, indicatorii se pot reflecta:
• gradul de angajare al părinţilor în activitatea copiilor;
• sprijinul acordat copiilor;
• timpul alocat pentru educaţie;
• receptivitatea la problemele noilor generaţii;
• stările emoţionale raportate la nevoile copiilor etc.
Cele două variabile importante, controlul parental şi sprijinul parental,
se pot combina în trei tipuri de stiluri educative:
◦ Permisiv, caracterizat de un nivel scăzut al controlului, asociat cu
identificarea stărilor emoţionale ale părintelui şi ale copilului. Controlul este
slab şi responsabilităţile şi nomele de conduită sunt puţine.
◦ Autoritar, care asociază un control puternic cu o susţinere slabă în
activitatea copilului. Acestuia i se impun reguli şi norme foarte rigide.
◦ Autorizat, care combină controlul sistematic cu sprijin parental.
Părinţii formulează reguli şi controlează respectarea lor, dar nu le impun.
Sunt deschişi la schimburi verbale cu copiii, explicându-le raţiunile pentru

2
Prof.ANDONE ELENA

care trebuie să respecte regulile şi situaţiile în care se aplică, stimulând


totodată autonomoia lor de gândire.
Alţi cercetători identifică stiluri directive (autoritare) şi stiluri non-
directive (liberale).
Indiferent de stilul educativ, fiecare părinte proiectează pentru copilul
lui anumite aspiraţii şi dorinţe pe care nu le-a realizat în viaţă. Pentru fiecare
părinte, copilul constituie un viitor nou. Indiferent de posibilităţile copilului
şi în grade diferite, ţinând cont de particularităţile personale, părinţii
consideră propriul copil o şansă de a nu repeta greşelile pe care l-au făcut ei
în viaţă. Majoritatea repetă modelul educaţiei pe care au primit-o, sau fac
exact contrariul, dacă au fost nemulţumiţi de propriii părinţi.
Nu toate familiile sunt orientate de aceleaşi valori şi atitudini
educative. Diversitatea rezultă, în parte, din structura socială. Numeroşi
autori sesizează că părinţii aparţinând unor categorii socio-economice
diferite transmit copiilor valori diferite: în clasele de mijloc şi superioare,
sunt valorizate autonomia şi stăpânirea de sine, imaginaţia şi creativitatea, în
timp ce în clasele populare accentul este pus pe ordine, curăţenie, obedienţă,
respect al vârstei şi al regulii exterioare, respectabilitate, capacitatea de a
evita problemele.
Toţi părinţi îşi iubesc copiii, însă forma de exprimare este diferită şi
mai mult sau mai puţin ascunsă de forme specifice şi personale.
În mod firesc, pentru fiecare părinte, copilul este un „bulgăre de aur”.
El îl vede frumos, bun, demn de încredere. Unii o recunosc deschis, alţii se
feresc să o arate.
Deşi există numeroase nuanţe, în general, valorizarea copiilor şi
încrederea în forţele proprii sunt independente şi se realizează în primul rând
în familie.

3
Prof.ANDONE ELENA

Referinţe bibliografice

1. Băran – Pescaru, Emilia – „Familia azi. O perspectivă sociopedagogică”, Editura


Aramis, Bucureşti, 2004
2. Bistriceanu, Corina – „Sociologia familiei”, Editura Fundaţiei „România de mâine”,
Bucureşti, 2005
3. Cristea, Sorin – „Dicţionar de pedagogie”, Editura Litera. Litera Internaţional,
Chişinău-Bucureşti, 2000
4. David, Eugen –„ Introducere în sociologie”, Editura Psihomedia, Sibiu, 2004
5. Dima, Silvia – „Cei şapte ani de acasă”, Editura Didactică şi Pedagogică, R. A.,
Bucureşti, 1999
6. Hayes, Nicky ⁄ Orrell, Sue – „Introducere în psihologie”, ediţia a III-a, Editura BIC
ALL, Bucureşti, 2003
7. Macavei, Elena – „Pedagogie. Teoria educaţiei”, Editura Aramis, Bucureşti, 2001
8. Mara, Daniel –„ Educaţie pentru educaţie”, Editura ALMA MATER, Sibiu, 2006
9. Mitrofan, I., Mitrofan, N. – „Familia de la A la Z”, Editura Ştiinţifică, 1991
10. Nicola, Ioan – „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Aramis, Bucureşti, 2000
11. Plugaru, Liviu – „Introducere în sociologia educaţiei”, Editura Psihomedia, Sibiu,
2004
12. Popescu – Neveanu, P., Zlate, M., - „Psihologie şcolară”, Editura Universităţii
Bucureşti, 1987
13. Stahl, Paul H. – „Familia şi şcoala – contribiţii la sociologia educaţiei”, Editura
Paidea, Bucureşti, 2002
14. Stănciulescu, Elisabeta – „Sociologia educaţiei familiale”, vol. I, Editura Polirom,
Iaşi, 1997
15. Stănciulescu, Elisabeta – „Sociologia educaţiei familiale”, vol.II, Editura Polirom,
Iaşi, 1998
16. Vrasmas, Ecaterina – Adina – „Consilierea şi educaţia părinţilor”, Editura Aramis,
Bucureşti, 2002

4
Prof.ANDONE ELENA

STILURI EDUCATIVE FAMILIALE

LECTORAT CU PĂRINŢII ELEVILOR

ARGUMENT

Atitudinile şi performanţele şcolare ale elevilor sunt influenţate (şi) de


stilurile educative familiale . Stilul educativ al familiei desemnează natura şi
caracteristicile raporturilor familiale în cadrul cărora se realizează procesul
educativ . În literatura de specialitate sunt identificate mai multe metode de
acţiune parentală , care se organizează în jurul următoarelor axe : restricţie-
toleranţă , angajament –detaşre , dependenţă-autonomie , respingere –
acceptare (Pourtois , 1978) .
Combinând două variabile , control parental –suport parental , Diana
Baumrind identifică trei stiluri educative parentale : permisiv , autoritar şi
“autorizat” .
 Stilul permisiv – se caracterizează print-un nivel scăzut al controlului
parental şi printr-un nivel ridicat al susţinerii . Copilului îi sunt impuse
puţine norme de conduită şi puţine responsabilităţi ; în schimb părinţii
se străduiesc să înţeleagă şi să răspundă nevoilor copilului.
 Stilul autoritar-asociază un nivel înalt al controlului cu o slabă
susţinere a activităţii copilului. Acestuia i se impun principii şi reguli
de conduită , conforme cu valorile pe care părinţii le transmit
systematic: muncă , ordine , disciplină , autoritate .
 Stilul “ autorizat” îmbină controlul sistematic cu un nivel înalt al su-
portului parental . Părinţii formulează reguli şi controlează respectarea
lor , dar nu le impun ci le discută cu copiii , explicându-le raţiunile
pentru care regulile trebuie respectate şi situaţiile în care acestea se
aplică .

5
Prof.ANDONE ELENA

DESCRIEREA PROIECTULUI

 GRUP ŢINTĂ :
Părinţii elevilor clasei a VI-a A , ŞC. “VASILE CONTA” IAŞI
 SCOP :
Identificarea stilului educativ familial cel mai efficient din punct de
vedere al reuşitei şcolare . Conştientizarea faptului că incoerenţa
atitudinii părinţilor şi lipsa de stabilitate în viaţa de familie îl situează
pe copil într-un climat de insecuritate afectivă , defavorabil unei bune
adaptări şcolare.
 OBIECTIVE URMĂRITE:
• Analiza impactului pe care îl are mediul familial asupra rezultatelor
şcolare.
• Identificarea principalelor caracteristici ale stilului educaţional al
mamei/al tatălui
• Precizarea unor greşeli pe care le fac părinţii în educarea copiilor lor
• Stabilirea unor măsuri concrete prin care să se identifice controlul
efectuat systematic de părinţi asupra copiilor şi a unor modalităti de
colaborare şcoală-familie.

ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE
• Popularizarea temei lectoratului : anunţuri , înştiinţări î scris
• Masă rotundă organizată la data stbilită , cu participarea
părinţilor , a iniţiatorilor , a invitaţilor şi a colaboratorilor.
Desfăşurarea dezbaterilor se va consemna în process verbal.
• Aplicarea de chestionare părinţilor şi confuntarea răspunsurilor
cu cele ale elevilor . Analiză efectuată de psihopedagogul şcolii.
• DATA – 15 NOIEMBRIE 2007
• DURATA popularizarea activitătii-1 săptămână
Masa rotundă 2-3 ore
Finalizare 1-2 zile
• Loc de desfăşurare : sala de clasă
• Iniţiator : prof.ANDONE ELENA
• Coordonare : consiler educativ
• Colaboratori/invitaţi: profesori ai şcolii
FINALIZARE

6
Prof.ANDONE ELENA

Interpretarea completă a datelor/informaţiilor oferite de


chestionarele aplicate părinţilor; formularea de aprecieri şi
recomandări adresate fiecărui părinte de către profesorul psiholog şi
de către profesorul diriginte.