Sunteți pe pagina 1din 15

COLEGIUL ECONOMIC “NICOLAE TITULESCU” BAIA MARE

CABINET DE ASISTENŢĂ PSIHOPEDAGOGICĂ


DIRECTOR CJRAE MARAMUREŞ: CONF. UNIV. DR. ARDELEAN DELIA-MARIANA
CONSILIER ŞCOLAR: PROF. COROIU ADELA-LIOARA
CONSILIER ŞCOLAR: PROF. NECHITA ELENA-OANA

v re m uri de criză…
Prov o că ri în
Nr. 1
PROVOCĂRI ÎN VREMURI DE CRIZĂ…
NR. 1
PERSEVERENŢA ÎN PROIECTELE PERSONALE

Fiecare situație de criză/ insucces/ piedică/ obstacol traversat poate fi privit ca fiind un dar
ascuns, o oportunitate pentru noi de a ne cunoaște mai bine, de a ne dezvolta, de a reflecta asupra
viitorului și de a ne asuma un plan, program care să ne apropie mai mult de obiectivele și idealurile
noastre.
Broșura elaborată își propune să fie un ghid, și totodată, o colecție de instrumente de lucru
menite să vă călăuzească spre adâncurile ființei voastre, un tovarăș de drum plăcut, reconfortant. Este
modul în care vă invit să traversăm alături această perioadă de autoizolare, cu speranța unei reîntâlniri
care să ne ilustreze pe fiecare dintre noi mai puternici, mai înțelepți, mai echilibrați emoțional, mai
informați…mai pregătiți să înfruntăm provocările viitorului.
Vă doresc mult succes!
Consilier şcolar,
Prof. Coroiu Adela-Lioara
PROVOCĂRI
ÎN VREMURI DE CRIZĂ…
NR. 1
PERSEVERENŢA ÎN PROIECTELE PERSONALE

Mircea Miclea,
profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai, cercetător,
fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, a fost ministru al Educației
“Indiscutabil, trăim o perioadă de criză. Nu numai că ne confruntăm cu riscul îmbolnăvirii sau
decesului din cauza unui virus, dar avem deja primele semne ale unei crize economice majore și ale unei uriașe
crize de încredere. În astfel de vremuri, emoțiile negative (de la anxietate și stres, la furie sau disperare) preiau
controlul asupra minții noastre. Credem că gândim realist, când, de fapt, atenția devine captivă știrilor
negative, veștile rele sunt memorate mai repede și reamintite mai ușor; construim scenarii catastrofice despre
viitor, iar situațiile neutre sunt înțelese ca fiind periculoase. Vedem peste tot răul și nu mai vedem binele.
Devenim, știm asta din neuroștiințele cognitive, suprasenzitivi și suprareactivi. Vorba lui Caragiale, “simț
enorm și văz monstruos”. Funcționăm ca o alarmă de mașină prost reglată, care se declanșează de mai multe
ori în toiul nopții și sperie tot blocul.
În astfel de momente e instructiv să analizăm ce au făcut alții, înaintea noastră, care au traversat cu succes
crize existențiale și mai mari. Cum au devenit ei rezilienți, adică nu numai capabili să absoarbă șocul crizei,
dar să își revină și să se dezvolte robust; cum au traversat abisul?”

Sintetizez aici câteva dintre răspunsurile pe care cercetările interdisciplinare, din ultimii ani, asupra rezilienței,
ni le oferă:

1. Perseverența în proiectele personale.


O criză ne scoate din ordinea firească a vieții, ne pune sub semnul întrebării modul în care trăim,
proiectele noastre de viață. Dar dacă mintea noastră se încăpățânează să fie orientată spre viitor, dacă
întâmpinăm ziua de mâine cu un plan, nu cu o nouă teamă, devenim mult mai puțin vulnerabili la
ce ni se întâmplă în prezentul imediat. Ne afectează mai puțin veștile proaste sau stările neplăcute,
dacă avem un țel și ne străduim să mai facem un pas, oricât de mic, în direcția lui. Sau măcar să
rămânem mereu cu mintea la el. În lagărele de concentrare, în multe situații de calamități sau dezastre,
cei care au avut un vector personal, un plan sau un scop pentru ziua de mâine, dincolo de ziua de azi, cu
grijile ei, au rezistat cel mai bine și au fost primii care s-au dezvoltat ulterior. Ceilalți au cărat cu ei
traumele trecutului mulți ani, unii nu le-au mai depășit niciodată. Așadar, să nu renunțăm la proiectele pe
care le-am avut înaitea crizei, să facem,
în fiecare zi, ceva pentru ele, oricât de
puțin. Nu renunțați la planurile de
concediu, la ideea de a vă schimba
jobul sau de a dobândi o nouă
competență profesională, de a vă
amenaja apartamentul sau de a avea un
copil, de a citi niște cărți pe care le-ați
pus deoparte, de a învăța ceva nou.
PROVOCĂRI
ÎN VREMURI DE CRIZĂ…
NR. 1
PERSEVERENŢA ÎN PROIECTELE PERSONALE

2. Autodisciplina.
În criză, realitatea îți oferă
oricâte motive dorești să nu
te mai focalizezi pe sarcini,
ci pe stările pe care le
trăiești. Ai putea încălca
regulile firești de viață, ai
toate alibiurile. De pildă,
acum, lucrând de acasă, pot
să mă scol când vreau, să
mănânc când vreau, să
lucrez când vreau.
Dezordinea pe care o
introduc în viața mea, încet,
dar sigur, va lăsa însă
urme, se va internaliza și va
deveni dezordine a minții
mele. Exact în această
situație e necesar să ne
stabilim noi înșine reguli și
să ne ținem de ele cu
strictețe. Regulile ne reduc din anxietate. Simțim că noi ne controlăm viața, nu stările noastre, nici
conjuncturile nefericite prin care trecem. Orice grup, că e familie sau organizație, dacă are reguli este
mai coeziv. Dacă urmăm regulile pe care noi ni le-am stabilit (autodisciplina), la finalul zilei vom
avea un sentiment de control și de eficiență personală. Iar controlul și eficiența personală, spun sute

3. Dezvoltarea caracterului.
Criza e ca un reactiv chimic: scoate la iveală toate caracteristicile
ascunse pe care le avem. În criză, ticăloșii camuflați devin și mai
ticăloși, fricoșii – și mai fricoși, narcisiștii – și mai narcisiști. Dar
criza oferă și șansa enormă a dezvoltării personale, a descoperirii și
trăirii valorilor în care merită să credem. Caracterul nu se dezvoltă
în lux și siguranță, ci în confruntare cu asprimea realului (N.
Hartman). O situație dificilă, spun filosofii stoici, e ca un
antrenor. Te poți folosi de ea să-ți dezvolți o virtute pe care nu o
aveai sau care era prea puțin definită. Avem acum oportunitatea de a
ne dezvolta o calitate personală. Unii – răbdarea, alții – controlul
emoțiilor, alții – empatia, îngăduința pentru greșelile celuilalt,
curajul sau perseverența. Știm din scrierile lui V. Frankl și din
memorialistica deținuților politici că cei care, în situații dificile, și-
au cultivat caracterul, și-au trăit valorile au ieșit din lagăre mult mai puternici și mai normali la cap,
decât cei care și-au trăit lașitățile în libertate. Avem șansa de-a ieși din criză mai buni decât am intrat,
dacă știm cum să o valorificăm.
PROVOCĂRI
ÎN VREMURI DE CRIZĂ…
NR. 1
PERSEVERENŢA ÎN PROIECTELE PERSONALE

4. Solidaritatea.
Cei care i-au ajutat pe alții, în situații limită, au
devenit ei înșiși mai robuști. Cum spune N.
Steinhart, “dăruind vei
dobândi“!. Psihologic, ne ajută să ieșim din
obsesia autoprotecției personale și să riscăm
ajutându-i pe alții. Asta înseamnă să facem
ceva pentru ei (să-i ajutăm în nevoințele lor), dar
și să nu facem pentru noi ceea ce ne vine să
facem (să nu cumpărăm zeci de kilograme de
alimente, pentru că și alții sunt în nevoie).
Individualismul consumerist ne poate distruge
pe toți. Solidaritatea ne poate salva. A avea grijă
de celalalt, indiferent cine o fi el, e cea mai
profundă solidaritate. Ea face diferența dintre un grup coeziv și o adunătură de oameni.

5. Cultivarea emoțiilor pozitive.


Închipuiți-vă echilibrul emoțional ca pe o balanță.
Acum e dezechilibrată, emoțiile negative sunt mult mai
multe și mult mai “grele” decât cele pozitive. Putem
însă echilibra balanța, dacă ne producem mai multe
emoții pozitive. O parte le obținem din perseverența în
proiecte personale, din autodisciplină, din trăirea
valorilor sau acordarea de ajutor celor în nevoie. Dar
sunt multe alte căi prin care ne putem echilibra emoțiile.
Călugării iezuiți, când aveau o apăsare sufletească, erau
sfătuiți să se plimbe prin natură și să priveasca departe
în zare. Să înțeleagă că durerea lor e mai nimic față de
lumea asta mare. Așa că să băgăm de seamă că a venit
totuși primăvara, că ne zâmbește un copil, că ceaiul pe
care îl bem are atâta savoare, că avem parte de prieteni
buni și apusuri de soare superbe. Bucuriile mărunte fac
muzica vieții. Acum trebuie să ni le cultivăm deliberat,
ca să ne menținem echilibrul emoțional.

IMPORTANT!!!
Toate lucrurile prezentate mai sus țin de responsabilitatea noastră personală, nu de
deciziile sau acțiunile autorităților. Ele rezumă multe cercetări despre reziliență și merită să le
punem în practică.
Sursa: https://www.g4media.ro/mircea-miclea-arta-de-a-trai-in-vremuri-de-criza.html
PROVOCĂRI
ÎN VREMURI DE CRIZĂ…
NR. 1
PERSEVERENŢA ÎN PROIECTELE PERSONALE

Scopul acestui capitol este de a te încuraja să reflectezi asupra obiectivelor tale pe termen lung,
mediu și scurt.

Încearcă să valorifici această perioadă pentru a te apropia cât mai mult de realizarea lor!
Începe prin a urmări filmul următor:

Sursa:
https://www.ted.com/talks/john_doerr_why_the_secret_to_success_is_setting_the_right_goals/
transcript?language=ro

Vreau să te gândești la viața ta!


Fă-ți timp să-ți scrii valorile, obiectivele și rezultatele cheie! Fă-o astăzi, după ce parcurgi
informațiile din acest capitol!
Dacă vrei feedback, poți să mi-l trimiți! Sunt lioara_coroiu@yahoo.com.

Vreau să te gândești la viața ta!

Fă-ți timp să-ți scrii valorile, obiectivele și


rezultatele cheie!

Fă-o astăzi, după ce parcurgi informațiile din


acest capitol!

Dacă vrei feedback, poți să mi-l trimiți! Sunt lioara_coroiu@yahoo.com.


PROVOCĂRI
ÎN VREMURI DE CRIZĂ…
NR. 1
PERSEVERENŢA ÎN PROIECTELE PERSONALE

Lecturează.....

Robin Sharma: Fă-ți timp să gândești!


(Robin Sharma: scriitor de succes cu peste 15 milioane de cărți vândute în 96 de țări și unul dintre cei mai
apreciați speakeri motivaționali la nivel mondial pe probleme de leadership și măiestrie personală)
(…)
De curând, am luat cina cu unul dintre cei mai importanți directori generali din Asia și l-am întrebat care
este secretul succesului sau incredibil. A zâmbit: "Mi-am făcut timp să gândesc". În fiecare dimineață, petrece
cel puțin 45 de minute cu ochii închiși, adâncit în gânduri și reflectând adânc. Nu face un exercitțu de
meditație. Nu se roagă. Gândește.
Uneori, analizează situația afacerilor. Alteori se gândește la noi piețe de desfacere. Iar alteori meditează
la sensul vieții sale și la ce anume dorește de la viață. Adeseori, imaginează pur și simplu noi modalități de a
se dezvolta pe plan personal și profesional.
A-ți face timp să gândești este o superbă strategie pentru performanță în leadership și în viață. Prea mulți
oameni își petrec cele mai bune ore ale zilei angajați exclusiv în aspectul executiv al lucrurilor. De curând, un
client mi-a spus: "Robin, uneori sunt atât de ocupat încât nici nu mai știu de fapt ce obțin agitându-mă atât".
Dar nu cumva este ocupat tocmai cu lucrurile pe care nu ar trebui sa le facă?
Rareori avem dezamăgiri mai mari decât atunci când ne investim tot timpul, energia și potențialul, urcând
un munte numai pentru a constata – odată ajunși în vârf – că am urcat muntele greșit. Gândirea și auto-
analiza ne asigură că ne aflăm pe muntele pe care dorim. Peter Drucker, expert în management, a spus-o atât
de bine: "Nimic nu e mai inutil decât să faci eficient ceea ce nu ar trebui să faci deloc."
Primul pas pe calea spre dezvoltare personala este gândirea și conceperea unei strategii. O viziune clara
este condiția reușitei. Gândind mai mult, vei înțelege mai bine care îți sunt prioritățile și lucrurile asupra
cărora trebuie sa te concentrezi. Acțiunile îți vor fi mai bine definite, mai deliberate si mai bine orientate.
Vei lua decizii mai bune si vei face alegeri mai înțelepte. Gândind mai mult, vei deveni mai puțin înclinat
să reacționezi pripit, fără a reflecta la consecințe. Vei avea o idee mai limpede despre modul cel mai bun de a-
ți folosi timpul (ceea ce, la rândul său, îți va economisi timp). Iar "timpul de gândire" îți va aduce idei
senzaționale și îți va inspira cele mai mărețe visuri.
Lewis Carroll a ilustrat foarte frumos aceasta idee, scriind in Alice in Tara Minunilor: "N-are niciun rost
sa încerci, nu poți crede lucruri imposibile", a spus Alice. Iar Regina a răspuns: "Îndrăznesc să spun că nu
prea ai exersat. Când eram de vârsta ta, făceam asta o jumătate de oră pe zi. Câteodată, eram în stare să cred
în șase lucruri imposibile înainte de micul dejun."
Sursa:
https://revistacariere.ro/leadership/robin-sharma-fa-ti-timp-sagandesti/?utm_source=NL1309&utm_campaign=RobinSharma
PROVOCĂRI
ÎN VREMURI DE CRIZĂ…
NR. 1
PERSEVERENŢA ÎN PROIECTELE PERSONALE

Aplică…

Câteva metode propuse de Robin Sharma pentru dezvoltare personală:

1. Metoda 90/90/1 – te învață cum să te focalizezi pe un obiectiv cu maximă eficiență. Aceasta pretinde ca,
pentru 90 de zile consecutive să petreci 90 de minute pe zi documentându-te, planificând și lucrând la un
proiect foarte important pentru tine.
2. Metoda 20/20/20 - se referă la modul în care ar trebui să ne petrecem primele 60 de minute ale zilei, în
condițiile în care ne-am trezi la 5 dimineața. Sharma susține că pentru a fi sănătoși, creativi și productivi
trebuie să alocăm primele 20 de minute din zi exercițiilor fizice, următoarele 20 pentru a scrie în jurnal și
următoarele 20 pentru a învăța ceva nou.
3. Jurnalul - o activitate pe care Robin Sharma o practică cu sfințenie în fiecare zi este scrierea în jurnal.
Te ajută să fii recunoscător, ceea ce duce la eliberarea de dopamină, care te face să te simți mai energic.
4. Planul de o pagină – conform lui Robin Sharma este foarte important să ai un plan de o pagină în care să
îți notezi cele 5 mari priorități pe care le ai pentru anul în curs, următorii 5 ani, următorii 10 ani, etc. În
felul acesta vei vedea oportunități în viață pe care altfel le-ai rata.
5. Nimic nu contează mai mult decât munca în sine – oamenii de succes fac ceea ce le place, munca lor e
pasiunea lor, iar scopul lor nu este reprezentat de bani, glorie sau alți factori. Scopul lor este să-și
practice pasiunea la cele mai înalte standarde.
6. Metoda celor 66 de zile – foarte eficientă pentru formarea unui nou obicei, ca de exemplu cel de a te
trezi zilnic la 5 a.m.

“Succesul exterior începe cu succesul interior. Dacă chiar vrei să îți îmbunătățești viața,
indiferent dacă asta se referă la sănătatea ta, relațiile sau finanțele tale, trebuie să îmbunătățești mai
întâi lumea interioară. Cea mai eficientă metodă prin care poți să faci asta este prin practicarea
continuă a dezvoltării personale. Stăpânirea de sine este ADN-ul stăpânirii vieții.” (Robin Sharma)
PROVOCĂRI
ÎN VREMURI DE CRIZĂ…
NR. 1
PERSEVERENŢA ÎN PROIECTELE PERSONALE

Lecturează.....

Napoleon Hill, despre limite

Anxietatea cronică ne limitează gradele de libertate – ne cere să fim precauți, să evităm riscurile, să ne
îndoim de noi înșine și să supra-analizăm incertitudinile. Cuprinși de anxietate, evităm, în mod repetat, să ne
confruntăm cu situațiile provocatoare, inconfortabile, nesigure, schimbând astfel puțin câte puțin din
libertatea noastră pentru un plus de confort, de control, de certitudine. Așa ajungem să renunțăm să ne mai
atingem scopurile, renunțăm să ne mai urmăm valorile, căci luăm limitele impuse de propriile anxietăți ca
realitate și acceptăm, în baza lor, trăirea unei vieți alterate.
Mintea noastră este cea care a trasat aceste limite! Să nu uităm niciodată acest lucru. Viața pe care o
trăim este rezultatul modului în care ne-am negociat trăirea anxietății. Dacă nu ești mulțumit de viața pe care
o trăiești, este în puterile tale să o schimbi. În mintea ta trebuie să produci schimbarea pe care vrei să o
trăiești, iar primul pas este să-ți faci o idee foarte clară despre ea.
Privește-te dincolo de limite! Vizualizează cât mai viu omul care îți dorești să fii, urmărește-i faptele,
ascultă-i gândurile! Sunt toate în orizontul propriilor capacități. Îmbrățișează emoția caldă care te învăluie
atunci când te vezi fiind acel om. Pentru asta trebuie să lupți! Păstrează acest obiectiv în fața ochilor, atunci
când te încolțește anxietatea, căci acolo sunt adevăratele tale limite! Pășește-te într-acolo, în fiecare zi, chiar
și câte puțin!

Sursa:
http://www.tratamentanxietate.ro/napoleon-hill-despre-limite/
PROVOCĂRI ÎN VREMURI DE CRIZĂ…
NR. 1
PERSEVERENŢA ÎN PROIECTELE PERSONALE

Aplică…

Stabilește-ți obiectivele, respectând pașii de mai jos!

Cum ne definim obiectivele? (după Napoleon Hill, De la idee la bani)

1. Alege-ți obiectivul, fii precis in definirea lui (ex.: suma de bani pe care vrei să o dobândești, numărul
minim al prietenilor cu care vrei să interacționezi, numărul lucrărilor publicate, volumul și criterii de calitate
pentru acestea etc).
2. Decide-te ce vrei exact sa dai în schimbul a ceea ce obții. Concepția lui Napoleon Hill este că nu poți
primi nimic dacă nu dai ceva în schimb. Adică pregătește-te să faci un minim de efort, dăruind din timpul,
energia, imaginația ta pentru a primi lucrul dorit.
3. Stabilește o dată fixă pentru când dorești să primești banii/lucrul respectiv.
4. Creează un plan concret pentru a obține ce-ți dorești. Începe imediat cu primii pași necesari.
5. Scrie o declarație clară, concisă care conține obiectivul detaliat pe care vrei să îl atingi, termenul limită
de atingere a lui, de asemenea notează ceea ce dorești sa dai în schimb și descrie-ți planul pe care-l vei
folosi.Ce facem de fapt este un exercițiu de autosugestie prin care ne programăm mintea pentru a fi
concentrată pe rezultat, iar automat toate acțiunile ni se vor îndrepta spre realizarea acțiunilor favorabile
îndeplinirii scopului propus.
6. Citește această declarație de două ori pe zi, cu voce tare; pentru ca efectul să fie cel scontat ai grijă să
repeți înainte de culcareși când te trezești dimineața, atunci subconștientul va prelua informațiile mai ușor.
7. Vizualizează-ți rezultatul, simte și bucură-te de ceea ce “deja ai obținut”.
Vizualizarea este un pas foarte important, și dacă nu stăm prea bine cu imaginația, putem să fim creativi
și să adunăm câteva fotografii care ilustrează exact ceea ce ne dorim. Vizualizarea acestora zilnic ne va
stimula creativitatea și imaginația, făcându-ne mai receptivi în reperarea situațiilor favorabile atingerii
scopului.
Sursa: https://autoeducare.ro/obtinerea-prosperitatii
PROVOCĂRI
ÎN VREMURI DE CRIZĂ…
NR. 1
PERSEVERENŢA ÎN PROIECTELE PERSONALE

Lecturează.....

Andy Szekely este autorul cu cele mai multe cărţi și produse multimedia pe teme de dezvoltare
personală şi profesională publicate în România (8 cărți și peste 100 de ore de material audio-video). A
conceput și livrat 7 programe de training transformațional de dezvoltare personală și profesională bazate pe
concepte originale înregistrate la OSIM.

Ce este de fapt S.M.A.R.T. ?


E un acronim devenit foarte popular care surprinde 5
condiţii ale unui obiectiv bine stabilit.
Pe scurt, un obiectiv bine stabilit este Specific,
Măsurabil, Abordabil, Relevant şi Temporal (delimitat
în timp).

Formula provine din management şiaşa cum era de aşteptat, pune accentul pe evaluarea managerială şi
implicit destul de „rece” a unei situaţii.

Pe scurt, SMART înseamnă:


Specific – obiectivul indică exact ceea ce doreştisă obţii
Măsurabil – obiectivul poate fi cuantificat, fie cantitativ, fie calitativ
Abordabil – obiectivul poate fi într-adevăr atins în contextul dat (fezabil)
Relevant – realizarea obiectivului se înscrie într-un efort mai larg de realizare a unui proiect sau a unei
viziuni
Delimitat în timp – obiectivul prevede data până la care se va realiza

O altă ipoteză pe care vreau să o lansez este că originea acronimului – zona de management – face ca
SMART să fie gândit mai ales pentru evaluarea angajatului de către manager şi nu pentru automotivare.
De fapt, SMART e mai curând un mod de a verifica măsura în care un rezultat este / va fi atins, decât o
metodă de îndeplinire a obiectivelor sau de motivare către îndeplinirea lor.
S.M.A.R.T. e cu siguranţă un set de criterii bun pentru fixarea obiectivelor, dar de multe ori e insuficient
pentru a le şi îndeplini.
De ce ?
Îi lipseşte „căldura”, energia motivaţională care să transforme ţinta precisă şi rece în imagine ideală
generatoare de dorinţăşiacţiune.
SMART îţi spune multe despre CUM să stabileşti un obiectiv , dar nu îţi spune aproape nimic despre DE
CE să o faci.
După cum probabil ştii, DE CE-ul este de multe ori mai important decât CUM-ul !
În consecinţă, cred că se cere un adaos la SMART, astfel încât faptul că lucrăm bine cu capul să fie
îmbogăţit de faptul că lucrăm bine cu inima.
PROVOCĂRI ÎN VREMURI DE CRIZĂ…
NR. 1
PERSEVERENŢA ÎN PROIECTELE PERSONALE

Lecturează.....

Ce înseamnă HEART ?

HEART este cealaltă jumătate din setul de criterii pentru stabilirea unui
obiectiv. Jumătatea motivaţională !

Iată propunerea mea pentru H.E.A.R.T.:

H
Holistic – Obiectivul ţine seama de toţi cei implicaţi, care vor fi afectaţi într-un fel sau altul de realizarea
lui.
Oamenii sunt importanţi.
Dacă îţiîndeplineşti obiectivul cu preţul distrugerii unor relaţii de-o viaţă, s-ar putea să nu merite… În
plus, obiectivul ţine seama de schimbările sistemice care se vor produce ca urmare a realizării lui.
E
Efecte secundare – Obiectivul ţine seama ca toate efectele secundare ale problemei iniţiale să fie rezolvate
în cazul noii soluţii propuse.
Chiar dacă e evident că o schimbare e necesară, probabil că sunt şi lucruri bune în zona unde ai
identificat problema şi vrei să faci schimbarea.
Cum le poţi păstra ?
A
Afirmativ – obiectivul este afirmat pozitiv (nu negativ) şi la timpul prezent (nu la trecut).
Cu alte cuvinte, obiectivul precizează ce vrei să obţii, nu doar ce vrei să eviţişi se referă la acel lucru la
timpul prezent, ca şi când se întâmplă în momentul vorbirii. (Ex: „Sunt suplu”, în loc de „Nu voi mai fi
gras”).
R
Responsabil – Obiectivul este asumat de către cel care îl fixează, acesta fiind responsabil în totalitate
pentru succesul sau eşecul lui.
T
Testat senzorial – Obiectivul este exprimat ca rezultat final în imagini, sunete şisenzaţii, toate contribuind
la claritatea senzorială a acestuia şi la emoţia pozitivă declanşată de îdeplinirea lui.
Mai simplu, imaginea exactă pe care o ai în minte şiemoţia care însoţeşte imaginea vor acţiona ca stimul
motivaţional.
PROVOCĂRI
ÎN VREMURI DE CRIZĂ…
NR. 1
PERSEVERENŢA ÎN PROIECTELE PERSONALE

Lecturează.....

Munceşte SMART cu HEART:


În concluzie, când ai de stabilit un obiectiv important ar fi
bine ca pe lângă minte să îţifoloseştişi inima.
În acest fel vei avea pe lângă „CUM?” şi un „DE CE ?”
suficient de mare care să îţimenţinămotivaţia până când obţii
rezultatul dorit.

În tabelul următor găseşti o serie de întrebări care să te ajute să îţi evaluezi obiectivele cu mintea şi cu
inima:
S Cine ? Ce? Când ? Cum ? H Cine va fi afectat ? Cum ?
Pentru cine ?
M Câţi ? Câte ? Cât de mult E Care e câştigul în
? situaţiainiţială ? Cum îl
păstrăm în situaţia dorită
?
A E fezabil ? E realizabil în A Ce vrei să eviţi ? Ce vrei
condiţiile date ? să obţii în schimb ?
R Contribuie la realizarea R Rezultatul depinde în
unui scop (plan, proiect)? primul rând de tine ? Ţi-l
asumi ?
T Când ? Până când ? T Ce vei vedea, auzi şisimţi
În ce perioadă ? ?
Ce vor vedea şi auzi alţii?

Când treci prin grila de evaluare de mai sus te asiguri că obiectivele tale sunt gândite inteligent şi că îţi
dau şi suficientă motivaţie ca să le îndeplineşti.
Ti se pare o grilă prea complicată ?
Aplic-o pentru obiectivele care merită toată atenţia ta !
O schimbare în carieră sau un program de sănătate sunt obiective prea importante ca să le tratezi doar cu
capul. Mai pune şi un pic de inimă…
După Andy Szekely
PROVOCĂRI ÎN VREMURI DE CRIZĂ…
NR. 1
PERSEVERENŢA ÎN PROIECTELE PERSONALE

Aplică.....

Trece obiectivele relevante pentru tine și prin grila H.E.A.R.T.! Dacă e cazul, reconfigurează-le!

Realizează o hartă mentală privind obiectivele/ prioritățile tale!

Urmărește filmul ted talk:


https://www.ted.com/talks/derek_sivers_keep_your_goals_to_yourself?language=ro

Alcătuiește-ți un portofoliu în care să incluzi produsele activității


tale. Astfel, te vei putea reîntoarce la acestea ori de câte ori vei
simți nevoia să te regăsești/ actualizezi/ remodelezi.
COLEGIUL ECONOMIC “NICOLAE TITULESCU” BAIA MARE
CABINET DE ASISTENŢĂ PSIHOPEDAGOGICĂ
DIRECTOR CJRAE MARAMUREŞ: CONF. UNIV. DR. ARDELEAN DELIA-MARIANA
CONSILIER ŞCOLAR: PROF. COROIU ADELA-LIOARA
CONSILIER ŞCOLAR: PROF. NECHITA ELENA-OANA

Baia Mare
Martie 2020

S-ar putea să vă placă și