Sunteți pe pagina 1din 4

ROLURILE MANAGERIALE ALE CADRULUI

DIDACTIC/EDUCATOAREI

Că preşcolarul poate învăţa, dar nu oricum, este un fapt binecunoscut ce ţine de stilul de
muncă al fiecărei educatoare, fără a ignora alţi factori. O activitate eficientă cu copiii se poate
desfăşura numai atunci când personalitatea educatoarei este caracterizată de receptivitate faţă de
nou, spirit creator, inventivitate. Abordarea unui stil educaţional care să stimuleze interacţiunile
dintre copii, crearea unei atmosfere permisive curiozităţii şi creativităţii spontane, caracteristică
preşcolarilor, respectarea nevoii copilului de mişcare sunt condiţii ce ne permit un management
eficient în relaţiile cu preşcolarii.

Comunicarea empatică - cu copilul se comunică nu doar prin mesaje verbale ci şi prin


mesaje nonverbale, afectiv-emoţionale, gesturi vizibile sau abia perceptibile, reacţii impersonale
complexe care contribuie la înţelegerea mesajului verbal. O privire absentă sau, dimpotrivă, plină
de interes, un zâmbet cald sau unul ironic, un gest de tandreţe sau unul de nerăbdare,completează
mesajul verbal, îl potenţează sau îl diminuează şi produc efecte diferite.Orice copil are nevoie de
iubire, respect şi apreciere necondiţionate de anumiţi factori mai mult sau mai puţini obiectivi.
A-l creşte pe copil arătându-i respect este o condiţie esenţială în relaţia educatoare-copil, dovadă
incontestabilă a respectului de sine, a seriozităţii şi simţului de răspundere ele educatoarei.

Când un copil se simte luat în seamă de adult, el va creşte cu respect faţă de sine, aceasta
oferindu-i un anumit grad de maturitate care îi va permite înţelegerea şi manifestarea respectului
faţă de alţii , iar cu timpul această trăsătură se va imprima caracterului său. În vederea optimizării
acestui aspect ce influenţează drumul devenirii sale ulterioare consider deosebit de importantă
respectarea câtorva condiţii specificate, de altfel, şi în Programul de perfecţionare
profesională”Educaţi aşa”, derulat pentru cadrele didactice din grădiniţe. Reiau aceste aserţiuni
deoarece în activitatea practică le-am constatat de multe ori valoarea.
 Determinaţi copilul să se simtă important şi iubit. Nu fiţi săraci cu laudele. Un copil iubit
învaţă să iubească pe alţii.
 Manifestaţi interes faţă de tot ce face şi spune copilul.
 Ajutaţi copilul să se descopere pe sine, creând situaţii în care să îşi exprime calităţile.
 Creaţi situaţii în care copilul să aibă oportunitatea de a oferi ajutor celorlalţi.
 Interveniţi când auziţi sau vedeţi un comportament intolerant pe parcursul discutării
problemei apărute.
 Fiţi consecvenţi în stabilirea regulilor de disciplină.
 Folosiţi comentariile pozitive pentru a forma şi întări comportamentul dorit al copilului.
 Nu atrageţi atenţia copiilor în mod colectiv.
 Evitaţi să formulaţi instrucţiuni folosind negaţii („Nu face asta”). Oferiţi-le alternative
ajutătoare („Împrumută-i şi lui jucăria”). Acestea vor avea un efect pozitiv.
 Evitaţi tonul ridicat, scene de nervozitate, cerinţele exagerate, favoritismul. Toate acestea
prejudiciază ritmul şi calitatea dezvoltării şi maturizarea copilului.
 Oferiţi copiilor un model de toleranţă şi respect. Vom învăţa să fie sensibili şi respectoşi
cu ceilalţi, urmărindu-vă cum discutaţi, cum relaţionaţi şi cum valorizaţi oamenii.
Oferirea libertăţii - copilul are nevoie nu numai de sprijin şi de îndrumare, ci şi de libertate şi
manifestarea propriei lor iniţiative personale.
Copiii vor să se descurce singuri şi vor în acelaşi timp ca persoanele în care au încredere
să-i orienteze şi să-i ocrotească. Este tot atât de adevărat că ei vor să fie lăsaţi să se decidă asupra
activităţii lor, pe cât de adevărat este că doresc să stabilească relaţii cu lumea adulţilor pentru a
primi din partea acestora îndemnuri şi sugestii.
Educatoarea dovedeşte competenţă dar şi dragoste pentru copii atunci când le oferă
posibilitatea de a avea iniţiativă, în loc să-i pună în situaţia de a fi manipulaţi şi
„disciplinaţi”.Acţionând în universul lor, copiii câştigă încredere în puterile proprii, devin mai
siguri pe ei, iar pentru un adevărat dascăl aceasta constituie un bun prilej de a înţelege mai bine
frica, de a le cunoaşte preocupările, preferinţele, aptitudinile,
Trebuinţa lor de libertate nu se identifică şi nu poate fi identificată cu săvârşirea unor
acţiuni dezordonate şi fără nici o interdicţie. Copiii trebuie orientaţi discret şi indirect de către
educatoare atât cât este necesar şi suficient, corespunzător cerinţelor şi intereselor lor de învăţare
şi dezvoltare.În cadrul demersului educaţional, consider că relaţia educatoare-copil toate aceste
aspecte pot fi perfectate şi eficientizate dacă educatoarea:
 Facilitează şi desfăşoară cu copilul activităţi cât mai variate;
 Interacţionează cât mai frecvent cu copilul în modalităţi cât mai diferite;
 Afişează interes faţă de tot ceea ce face şi ce spune copilul;
 Creează cât mai multe condiţii şi prilejuri copilului de a investiga şi experimenta
asupra diferitelor lucruri din ambianţă;
 Permite şi încurajează copilul să desfăşoare cât mai multe lucruri independent,
intervenind cât mai puţin posibil;
 Stabileşte limitele privin formele inacceptabile de comportament; explică raţiunile
pentru aceasta având în vedere capacitatea copilului de a înţelege;
 Apreciază achiziţiile copilului în plan cognitiv, psihomotor şi socioafectiv;
 Nu judecă şi nu plasează copilul într-o poziţie de inferioritate;
 Nu impune copilului constrângeri inutile;
 Nu umileşte copilul cu comparaţii sterile;
 Respectă copilul, oferindu-i acestuia dragoste şi afecţiune.
Maurice Debesse afirma „Fericit este copilul care găseşte în fiecare etapă a drumului,
pe educatorul capabil să insufle treptat forţa şi elanul necesare împlinirii destinului său de om”.
Socializarea
Deşi întregul proces de formare-educare a copilului urmăreşte şi este, în esenţa sa, un
proces de socializare, ne-am obişnuit să discutăm această latură a educaţiei în mod expres, pentru
a releva mai pregnant anumite aspecte.Receptivă la solicitările dinamicii societăţii, educatoarea ,
ca principal modelator al competenţelor şi abilităţilor sociale ale „candidaţilor la umanitate”,
trebuie să asigure cadrul corespunzător pentru valorificarea maximă a resurselor copilului în
vederea realizării unor obiective ce vizează integrarea acestuia în realitatea socială:
1. acceptarea conştientă a celorlalţi în stabilirea unor relaţii integrate prin:
 participarea la jocurile şi activităţile propuse de alţii;
 înţelegerea faptului că viaţa într-un colectiv presupune respectarea anumitor
reguli;
 eliminarea manifestărilor de discriminare faţă de anumiţi colegi;
2. acceptarea conştientă a celorlalţi şi stabilirea unor reguli de comunicare:
 iniţierea în reguli de bază ale dialogului ( să nu întrerupă partenerul de discuţie, să lase
timp şi pentru intervenţia celuilalt);
 evitarea monopolizării atenţiei educatoarei şi evitarea tendinţei de a pârâ;
 educarea unei atitudini deschise faţă de grup;
 acceptarea conştientă a celorlalţi şi stabilirea unor relaţii de respect faţă de aceştia:
 evitarea atitudinilor absolutiste;
 educarea unei atitudini deschise faţă de grup,
 formarea pe cât posibil a capacităţii de a înţelege efectele actelor sale asupra celorlalţi.
Menţinerea rolului de lider formal
În această calitate, educatoarei îi revine şi trebuie să îndeplinească câteva funcţii care îi
impun anumite calităţi.
1. Menţinerea controlului grupului:
 Capacitatea de a realiza o adevărată îndrumare individuală(sfaturi, discuţii);
 Capacitatea de a anticipa reacţiile grupului;
 Capacitatea de a stăpâni (ţine sub control) grupul, fără a apela la alţi educatori, la
director;
 Capacitatea de a corela cerinţele formulate cu posibilităţile reale ale grupului;
 Capacitatea de ai ndividualiza intervenţiile, corelându-le cu nivelul fiecărui copil;
 Menţinerea obiectivităţii;
 Capacitatea de a intui şi înţelege stările sufleteşti ale copiilor;
 Supleţe şi tact în adoptarea unui comportament nici prea rigid, nici fluctuant;
 Adoptarea deciziilor anticipând evoluţia fenomenelor de grup.
2. Munca propriu-zisă de îndrumare.
 Posibilităţile de care dispune pentru a crea şi menţine o atmosferă plăcută;
 Sensibilitate la trebuinţele copiilor;
 Tehnica de a îndruma fiecare copil în parte;
 Capacitatea de a menţine relaţii cu grupul.
3. Interacţiunea grup-lider:
 Capacitatea de a conduce grupul în aşa fel încât să evite apariţia conflictelor interioare;
 Capacitatea de a stabili relaţii directe cu copiii, fiind implicată în mod activ în acţiunile şi
deciziile grupului;
 Capacitatea de a organiza timpul liber antrenând copiii în diverse jocuri şi activităţi;
 Capacitatea de a-i face pe copii să participe activ la luarea deciziilor ( creşterea
responsabilităţilor fiecăruia).

Se evidențiază urmatoarele roluri manageriale (comportamente fundamentale) ale educatoarei în


activitatea instructiv-educativă cu grupa de copii:
 planificare:
Educatoarea planifică activitățile cu caracter instructiv și educativ, determină sarcinile și
obiectivele pe variate niveluri, își structurează conținuturile esențiale, resursele necesare și
alcătuiește orarul grupei etc;
 organizare:
Cadrul didactic organizează activitățile grupei, fixează programul muncii instructiv-
educative, structurile și formele de organizare. Cousinet a atribuit educatorului sarcina de a
constitui și determina climatul și mediul pedagogic;
 comunicare:
Profesorul preşcolar comunică informațiile științifice, seturile axiologice sub forma
mesajelor, stabilește canalele de comunicare și repertoriile comune. Activitatea educativă implică
de altfel și un dialog perpetuu cu copiii ilustrat prin arta formulării întrebărilor, dar și prin
libertatea acordată copiilor în structurarea răspunsurilor (merită să subliniem de asemenea și
stimularea copiilor în facilitarea procesului de punere a întrebărilor). Dialogul copil-profesor
necesită un climat educațional stabil, deschis și constructiv;
 conducere:
Cadrul didactic conduce activitatea desfășurată la grupa de copiii pentru asimilarea de
informații, dar și pentru formarea copiilor apelând la normativitatea educațională.

 coordonare:
Educatoarea coordonează activitățile instructiv-educative ale grupei, urmărind
întotdeauna realizarea unei sincronizări între obiectivele individuale ale copiilor cu cele comune
ale grupei, evitând suprapunerile sau risipa și realizând întărirea solidarității grupului.
 Indrumare:
Cadrul didactic îndrumă copiii spre cunoaștere prin intervenții punctuale adaptate
situațiilor respective, prin sfaturi, recomandări care să susțină comportamentele și reacțiile
copiilor.
 Motivare
Educatoarea motivează activitatea copiilor, utilizând aprecierile verbale și reacțiile
nonverbale în sprijinul formării comportamentelor pozitive și depistează tendințele negative
identificate în conduitele preşcolarilor.
 consiliere
Cadrele didactice consiliază copiii atât în activitățile școlare cât și în cele extrașcolare,
prin ajutorare, sfaturi, prin orientarea culturală și axiologică a acestora.
 control
Educatoarea controlează copiii în scopul cunoașterii stadiului în care se află activitatea de
realizare a obiectivelor, precum și nivelurile de performanță ale acestora.
 evaluare
Cadrele didactice evaluează măsura în care scopurile și obiectivele dintr-o etapă au fost
atinse prin instrumente de evaluare sumativă și finală. Judecățile valorice pe care le va emite vor
constitui o bază temeinică a procesului de caracterizare a copiilor.