ECHIPAMENTUL ECOGRAFIC.

PRINCIPII CONSTRUCTIVE

Echipamentul ecografic este alcatuit în esenta dintr–o unitate centrala, un monitor si din transductor
(transductoare)

1. Unitatea centrala
Aceasta contine mai multe componente importante, printre care se afla:
- receptorul reprezentand un sistem multicanal de preluare si amplificare a semnalelor electronice de
mica amplitudine de la nivelul cristalelor piezo – electrice si de filtrare a acestora înainte de intrarea în
procesor;
- sincronizatorul principal responsabil pentru  asigurarea riguroasa a timpilor de emisie si de receptie
a ultrasunetelor;
- generatorul de unde (“beam former”) – controleaza secventa de activare a cristalelor electrice (unele
se activeaza individual, altele în grupuri) si moduleaza amplitudinea  impulsurilor electrice (în functie de
aceasta se obtine o intensitate mai mare sau mai mica a vibratiei cristalului piezo – electric);
- procesorul de semnal digital (“digital signal processing”) – blocul care controleaza functionarea
ecografului  avand functia de conversie a semnalulului analog în digital, transformarea semnalelor digitale cu
ajutorul transformarilor Fourrier ceea ce permite realizarea unei rate mari de succesiune a imaginilor (de
peste 25 de cadre/secunda), generarea si stocarea imaginilor într – o memorie dedicata, pentru a permite
prelucrarea ulterioara, generarea de semnale de comanda si fluxuri de date catre modulurile Doppler (pulsat,
docificat color, continuu) pentru obtinerea imaginii în formele respective;
- conectorul sondei (sondelor) reprezentand un sistem de legatura complex dintre sonda si ecograf
responsabil pentru transmisia semnalului electronic înspre sonda/receptor si  pentru recunoasterea automata
a  tipul de sonda (echipamentele mici au 1 – 2 astfel de conectoare; echipamentele mari au 4 conectoare care
pot sa fie preselectate de la nivelul tastaturii);
- tastatura reprezentand o interfata om – masina
Tastatura centrala este folosita pentru introducerea datelor pacientilor, unele taste avand functie dubla.
Exista cursoare (functia TGC), butoane rotative (pentru functia “gain”, CFM), taste pentru selectia
marcajului de masurare (“caliper”) precum si pentru functia “escape” (iesire din functia existenta sau din
meniu). Butonul negru este un “track ball” care ajuta la miscarea facila a diferitelor simboluri pe ecran.
Butonul “freeze” (dreapta jos) se utilizeaza pentru activarea/dezactivarea echipamentului.
Tastatura are configuratia unei masini de scris, avand taste cu functii în general multiple. Rolul
tastaturii este acela de a scrie in format inteligibil în memoria procesorului date referitoare la pacient (nume,
prenume, sex, data nasterii etc etc).
Alaturi de tastatura se mai gasesc butoane care au functia de reglare a intensitatii fasciculului de
ultrasunete, a sensibilitatii globale a echipamentului la ecouri (functia “gain”), de selectare a modului de
lucru (2D = bidimensional, în scara gri; PW = pulsat, spectral; CFM = colour flow map; PD = modul power
etc), de reglare a castigului de ecouri de la nivele predefinite (TGC = time gain compensation), de masurare
pe regiunea de interes (informatia obtinuta este exprimata în milimetri, de calcule de distante, suprafete si
volume în cmc, etc).
De pe tastatura se porneste/opreste emisia de ultrasunete (functia “freeze”). Selectia transductorului se
poate face cu un buton distinct sau de pe ecranul ecografului cu ajutorul instrumentului denumit “trackball” a
carui functionare este similara cu cea de la calculatoarele PC.
 2. Monitorul (display – ul)
Monitorul constituie elementul de reprezentare a informatiei ecografice în format specific. Aspectul
sau este dreptunghiular, la o dimensiune variabila, în functie de echipament. Pe laturile monitorului, se
dispun difuzoare, pentru analiza acustica a semnalulului Doppler, în cazul echipamentelor care au aceasta
functie.
 3. Transductorul
Este piesa esentiala a ecografului, responsabila pentru generarea de ultrasunete si receptia de ecouri
Se poate observa suprafata activa de forma dreptunghiulara (este folosit pentru explorarea cordului
prin spatiile intercostale), cablul de legatura si conectorul (de culoare neagra, prin care se face conexiunea
transductorului la ecograf.
La nivelul transductorului se realizeaza conversia semnalului electric în vibratie si invers. Acest
fenomen se datoreaza cristalelor piezo – electrice care intra în alcatuirea transductorului.

 
Piesa principala a transductorului este cristalul piezo – electric care prin expunere la diferente de
potential electric rezoneaza generand ultrasunete. Intre cristal si suprafata activa se afla lentila care
focalizeaza fasciculul de ultrasunete.
3.1. Structura transductorului (notiuni elementare)
Transductorul este alcatuit din cristale piezo – electrice. Un cristal piezo – electric este o structura ce
contine titanat de zirconiu, metal care are capacitatea de a genera semnal electric atunci cand este supus unei
deformari mecanice. Fenomenul este valabil si în sens invers: expunerea cristalului la o diferenta de potential
electric face ca materialul sa se contracte sau relaxeze, în functie de caracterul pozitiv sau negativ al
diferentei de potential.
Astfel, cristalul piezo electric devine o sursa de vibratii si implict de unde acustice care vor avea
aceeasi lungime de unda cu frecventa semnalului electric la care este excitat. Cristalele piezo – electrice
avand un numar de regula multiplu de 16 sunt împachetate într–o carcasa rigida, compusa dintr–o rasina
epoxidica impregnata cu tungsten.
Rolul carcasei este acela de a reduce la maximum vibratiile secundare ale transductorului în momentul
în care excitarea electrica se opreste. Fiecare cristal este responsabil pentru emisia/receptia unui singur
fasciul de US.
Cristalul piezo – electric este conectat prin fire electrice extrem de subtiri cu consola si procesorul.
Prin aceste fire se realizeaza excitarea electrica a cristalului si apoi transportul semnalului electric înspre
procesor, semnal rezultat la extremitatile cristalului în momentul în care acesta este deformat de ecouri. In
interiorul trasductorului cristalele pot avea avea o orientare spatiala variabila în functie de tipul de aplicatie
dar grosimea lor este întotdeauna egala cu ½ din lungimea de unda a fasciculului de ultrasunete.
Fiecare cristal piezo – electric (si în final transductorul în totalitate) functioneaza pulsatil avand o
emisie scurta si o receptie prelungita, raportul intre cele doua perioade de timp fiind de cca 1:100. Deoarece
intervalul de timp necesar receptiei ecourilor este dependent de profunzimea la care se afla tinta (viteza de
deplasare a ultrasunetelor în tesuturi fiind o constanta!) pentru leziuni situate profund este necesara o rata a
emisiei pulsurilor mai joasa. Acest deziderat se poate realiza prin reglare cu ajutorul tastaturii de pe consola.
3.2. Tipuri de transductoare
Aranjarea cristalelor în interiorul unui transductor se face în forma de “matrice”, de unde si denumirea
acestora de transductoare “matriciale” (“array”).  In functie de pozitia elementelor active în interiorul
carcasei transductoarele se clasifica în lineare, convexe, anulare (“phased array”). Dispozitia spatiala a
cristalelor dicteaza forma imaginii generate de transductor

  

Transductorul reprezinta asadar o componenta esentiala a ecografului fiind denumit si sonda de

contact pentru ca este aplicata pe regiunea de interes. Functionarea sa consta din activarea succesiva a
cristalelor la o rata de baleiaj mai mare de 15 imagini/secunda ceea ce face ca perceptia ochiului sa fie aceea
de cursivitate. Cu cat rata de baleiaj a imaginilor este mai mare cu atat senzatia de cursivitate pe care o are
examinatorul în timpul explorarii este mai mare. Continuitatea imaginii ecografice este caracterizata prin
notiunea de “rezolutie temporala”.
Rezolutia temporala a echipamentului ecografic este limitata de capacitatea fizica a sistemului de
genera, receptiona, prelucra si reprezenta semnalele acustice.  Cu cat un echipament este mai performant cu
atat rezolutia temporala este mai buna. Acest fenomen poate sa fie deficitar în cazul organelor foarte
voluminoase care trebuiesc examinate în totalitate sau în cazul structurilor profund situate care necesita timp
pentru receptia ultrasunetelor.
Cresterea numarului de cristale ce intra în alcatuirea transductorului constituie de asemenea un motiv
de reducere a rezolutiei temporale prin cresterea timpului necesar procesarii semnalului.
In esenta realizarea unei imagini dinamice la o calitate cat mai buna impune realizarea unui
compromis dintre rezolutia temporala si cea spatiala pe care le ofera echipamentul. Acest echilibru este
dependent si de experienta examinatorului si se poate face prin  identificarea unei ferestre de acces în care
structura de referinta este mai superficial situata precum si prin reducerea unghiului imaginii ecografice, ceea
ce permite echipamentului sa concentreze procesul de analiza pe o suprafata mai mica.
Deplasarea transductorului aflat în contact cu tegumentul reprezinta procesul de examinare sau
“scanare”. El urmareste identificarea unor imagini sectionale elocvente prentru formularea unui diagnostic.
Ecourile receptionate de catre transductor (respectiv de suma cristalelor piezo – electrice care intra în
alcatuirea acestuia!) sunt fundamentale (au aceeasi frecventa cu a fascicolului incident) sau armonice
(constituie ecouri returnate de tesuturi avand frecventa superioara celei din fasciculul incident). Ecourile
armonice pot sa contribuie la cresterea calitatii imaginii si, respectiv, la reducerea unor artefacte.

IMAGINEA ECOGRAFICA ACTIVA SI ARTEFACTELE DE IMAGINE

Ecografia nu este o metoda imagistica perfecta; aceasta prezinta atat puncte forte cat si limitari insa,
medicul examinator, trebuie sa tina cont de aceste elemente si sa le foloseasca in avantajul sau, pentru un
diagnostic cat mai exact  (tabel nr. 1).
Tabel 1. Limitari ale metodei ecografice

 
 Printre limitarile examinarii ecografice, putem enumera urmatoarele:
- caracterul “artefactogen” al procedurii. Ultrasunetele penetreaza si se reflecta in mod diferit la
nivelul diverselor organe. Astfel, aerul si structurile osoase impiedica obtinerea unei imagini ecografice de
calitate. Exista numeroase situatii in care imaginea obtinuta contine elemente false (artefacte de imagine). In
plus, in cazul pacientilor supraponderali, distantele mari pe care trebuie sa le strabata ultrasunetele precum si
excesul de tesut adipos devin un impediment pentru obtinerea unor imagini ecografice clare, de calitate, care
devin greu interpretabile si ambigue. Medicul examinator trebuie sa cunoasca aceste particularitati si sa tina
cont de ele in interpretarea aspectului ecografic;
- caracterul subiectiv si operator dependent. Ecografia este subiectiva si este dependenta de calitatea
examinarii, performantele si pregatirea examinatorului.
- dependenta de rationamentul clinic. Ecograful este practic un “stetoscop vizual”,  o prelungire a
simturilor medicului, care, mai ales in conditii de urgenta, a devenit extrem de utila, examenul fizic  al
pacientului fiind urmat de o electrocardiograma, de o ecografie abdominala precum si de o ecografie
cardiovasculara.
Imaginea ecografica activa, in functie de transductorul folosit, poate prezenta forma trapezoidala,
conica sau dreptunghiulara. Imaginea activa trebuie pozitionata in centrul ecranului iar regiunea de interes
este recomandabil sa fie suficient de mare pentru a ocupa cel putin 2/3 din suprafata ecranului.
O imagine de calitate, care sa permita realizarea unui diagnostic corect, trebuie sa intruneasca o serie
de conditii:
a. sa existe un “echilibru” intre ecourile superficiale si cele profunde (acest deziderat se
realizeaza folosind tasta “gain” si cursoarele TGC),
b. suprafata activa sa fie cat mai “libera” de ecouri false sau artefacte,
c. focarul (sau focarele) fasciculului de ultrasunete sa fie centrate pe zona considerata
patologica, o demarcatie clara dintre organe (daca exista mai multe in zona de interes).
 Obiectivul explorarii il constituie evitarea permanenta a artefactelor, acestea reprezentand practic
aspecte pe imagine care decurg din particularitati ale propagarii ultrasunetelor improprii obtinerii unui
diagnostic.
Explorarea ecografica este expusa riscului de eroare care decurge din mai multe situatii, una dintre
cele mai importante fiind cea a artefactelor. Acestea sunt imagini aparute in timpul explorarii datorate unor
fenomene fizice reale, tipice undelor acustice, care interfereaza cu informatia directa, valida din punct de
vedere diagnostic.
 Artefactele sunt efecte care pot fi utilizate in ajutorul diagnosticului final sau pot induce in eroare prin
diagnostic fals pozitiv sau fals negativ. Un exemplu tipic este cel al explorarii plamanului si al reverberatiilor
cu valoare diagnostica definita.
Rolul examinatorului este acela de a cunoaste bine aceste artefacte si de a le cataloga ca atare,
fereastra ecografica fiind in esenta calea de obtinere a imaginilor cu minim de artefacte.   Echipamentele
actuale au modalitati de minimazare a acestor artefacte fara a le face sa dispara in totalitate. Ca urmare,
cunoasterea lor si intelegerea mecanismului de formare este importanta! Nu in ultimul rand, o parte dintre
aceste artefacte sunt enuntate prin terminologia ecografica uzuala.
Cele mai frecvent intalnite artefacte sunt:
- umbra acustica. Decurge din atenuarea partiala sau totala a ultrasunetelor. Poate fi corespunzatoare
unui fenomen de impedanta acustica crescuta intr-un singur focar (in cazul calculilor) sau cumulata (in cazul
parenchimelor voluminoase, transformate structural cum este cazul cirozei, sau bogate in grasime cum este
cazul steatozei hepatice).
In cazul litiazei, oriunde ar fi aceasta localizata (biliar, renal etc sau a oricarei alte calcifieri)
denumirea consacrata acestui tip de artefact este aceea de “con de umbra” .  Conul de umbra are aspectul
unei linii cu grosime variabila care porneste de la structura reflectanta si se termina in partea inferioara a
ecranului (opusa transductorului). Are, asadar, valoare diagnostica putand fi generat de structuri calcare cu
dimensiuni peste  4-5 mm.
Fenomenul atenuarii poate sa fie generat si de o utilizare improprie a echipamentului ecografic, in
primul rand prin cresterea exagerata a intensitatii ecourilor in structurile superficiale (functia TGC).
Adesea, umbra acustica poate “ascunde” structuri anatomice importante pentru diagnostic. In aceste
conditii atenuarea trebuie corectata cu ajutorul functiilor echipamentului sau prin schimbarea pozitiei
transductorului cu optimizarea ferestrei ecografice.
-  efectul de “intarire acustica”. Se prezinta ca o exacerbare paradoxala a ecogenitatii, distal de o
formatiune lichidiana, transsonica. Acest efect se explica prin accelerarea  ultrasunetelor la traversarea unei
zone lichidiene urmata de un impact exagerat cu returnare de ecouri cvasitotala la nivelul peretelui posterior.
Valoarea acestui artefact este pozitiva – prezenta lui certifica existenta colectiei, dar si negativa –
distal de o colectie pot exista leziuni “ascunse”, inaparente. Din acest motiv, masurarea peretilor unei
structuri lichidiene se efectueaza numai anterior, in vecinatatea transductorului, acolo unde acest fenomen nu
exista.
-   refractiile pot sa apara in situatia in care fascicolul de ultrasunete nu este perpendicular pe structura
reflectanta.  In aceste conditii pot sa apara ecouri false care decurg din unde cu viteze de deplasare diferita
care realizeaza o imagine “dubla” paralel cu imaginea reala. Se pot evita prin schimbarea incidentei de
explorare;
 -  reverberatiile sunt ecouri lineare care apar printr–un mecanism de reflexie repetitiv intre doua (sau
mai multe) interfete intens reflectante, paralele, aflate la distanta mica una de alta. Acestea elemente pot sa
fuzioneze sau pot sa fie detasate, realizand o “obturare” a aspectului posterior de interfete.
In anumite situatii, cum este cazul plamanului, apar la limita dintre pleura parietala si cea viscerala,
pot avea aspectul unui “con” ecogen (opus “conului de umbra”) si au o semnificatie importanta in context
clinic,  aceea de excludere a pneumotoracelui;
-  artefactul de “imagine in oglinda”. Apare sub forma unei imagini de leziune, aproape identica cu
cea a leziunii reale, distal de o structura intens reflectanta, lineara, cu aspect incurbat. Este situatia clasica a
hemangiomului hepatic, situat in contact cu diafragmul, care “apare” si in plamanul din vecinatate. Imaginea
in oglinda are totusi o ecogenitate si definitie mai slaba decat cea reala!
Uneori acest artefact poate sa induca in eroare cu adevarat examinatorul de aceea o buna cunoastere a
anatomiei regiunii examinate precum si schimbarea unghiului de abord si a ferestrei ecografice pot fi
ajutatoare pentru evitarea erorii