02.L Mitrofan Dinamica Grupurilor ID

LAURENTIU MITROFAN DINAMICA GRUPURILOR
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI DEPARTAMENTUL DE

ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
DINAMICA GRUPURILOR
Conf.dr. LAURENTIU MITROFAN

(laurentiu_mitrofan@yahoo.com)
Suport de curs pentru anul II ID

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei,
Universitatea Bucuresti
Universitatea din Bucureşti

Editura CREDIS
2008
1
Copyright © DEPARTAMENT ID 2008
Acest material este destinat uzulului studenţilor Universităţii

din Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a
autorului/autorilor; designul, machetarea şi transpunerea în
format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la
Distanţă al Universităţii din Bucureşti.
Universitatea din Bucureşti

Editura CREDIS
Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5
Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47
Fax: (021) 315 80 96
Email: credis@credis.ro
Http://www.credis.ro

PROBLEMATICA GRUPURILOR
SOCIALE
Principalele tipuri de formatiuni sociale sunt : grupurile, colectivitatile si

organizatiile.
GRUPURILE – sunt formatiuni sociale in care indivizii interactioneaza direct pe baza

unor reguli acceptate si se recunosc ca membrii ai unei entitati distincte, intr-un anumit
moment si loc.
COLECTIVITATILE – au la baza aceeasi recunoastere a unor norme si principii

commune dar nu presupun interactiuni directe intre membrii (este cazul etniilor, sau
credinciosilor unui anumit cult).
ORGANIZATIILE – sunt formatiuni sociale deliberat constituite in vederea atingerii

unui anumit scop prin folosirea explicita a unor strategii de decizie si control.
In calitatea lor de cadre naturale ale formarii si manifestarii fiintei umane,

grupurile sociale constituie verigile esentiale ale sistemului social global, realizind
legatura necesara dintre individual si social, adica dintre planul existentei
psihoindividuale si cel al existentei macrosociale.
2
CARACTERISTICILE GENERALE ALE GRUPURILOR
Exista o gama larga de caractersitici prin care grupurile pot fi particularizate :

• Tipul grupului : rezulta in urma aplicarii unui set de criterii de clasificare tinind de
modul de formare, numarul de membrii, relatiile dintre acestia, natura
activitatii desfasurate.
• Marimea : este data de de numarul de membrii care compun grupul, acest
parametru influentind sensibil alti indicatori tinind de performanta,
creativitate s.a.
• Compozitia : reflecta caracteristicile psihosociale ale membrilor grupului, sub
aspectul virstei, sexului, etniei, nivelului de instructie, starii civile,
statutului profesional s.a.
• Structura : consta din modul de configurare a relatiilor interpersonale dintre
membrii (relatii socioafective, de comunicare, influenta, coordonare,
control), respective din distributia rolurilor si functiilor in cadrul grupului.
• Sarcina grupului : consta din obiectivul care trebuie realizat in urma activitatii
commune a membrilor; acest parametru are o deosebita functie
structuranta asupra intregii vieti de grup.
• Coeziunea : este data de ansamblul fortelor care mentin unitatea grupului, fiind o
rezultanta a relatiilor intra si extragrupale, caracteristicile psihosociale ale
membrilor, natura sarcinii, contextual in care se desfasoara activitatea de
grup s.a.
• Nivelul de integrare : este expresia gradului de maturizare a relatiilor psihosociale
din cadrul grupului, agradului de elaborare a normelor si valorilor comune
care structureaza viata de grup, a masurii identificarii membrilor cu grupul
din care fac parte si a participarii la diferite aspecte ale vietii colective;
indirect, nivelul de integrare exprima si gradul de elaborare a constiintei
colective, element de fond al coeziunii grupale.
3
• Eficienta : exprima sintetic parametrii calitativi si cantitativi de realizare a

sarcinii, dar si pe cei care se refera la mentinerea grupului si satisfacerea
trebuintelor membrilor sai.
Functiile grupurilor sociale se vor manifesta pe urmatoarele directii principale :
• Realizarea sarcinii in conditii de eficienta care sa corespunda unor criterii de

optimalitate grupala si sociala, sarcina avind si rolul de principal factor
constitutiv pentru grup;
• Satisfacerea trebuintelor psihologice ale membrilor grupului, precum si rezolvarea
unor probleme psihologice cu care acestia se confrunta in plan intra- sau
extra-grupal;
• Asigurarea si mentinerea coeziunii, coerentei si limitelor grupului ca sistem, pe
fondul realizarii sarcinii sale constitutive, acestea fiind totodata si
conditiile esentiale ale existentei sale;
• Reglementarea raporturilor dintre grup si alte grupuri, organizatii si institutii sociale,
precum si dintre acestea si persoanele aflate sub incidenta lor formala sau
informala.
Indiferent de natura sa, grupul ca sistem psihosocial isi fundamenteaza existenta

pe capacitatea de a satisface in mod diferentiat trebuintele psihologice ale membrilor sai.
Nevoile fundamentale de integrare, afirmare sau recunoastere sociala, trebuintele de
afectiune, comunicare sau protectie, cele de ascendenta sau dependenta – toate aceste
configuratii motivationale specifice fiecarei personae pot fi satisfacute in mod diferentiat,
intr-o masura care depinde de calitatile structurale si functionale ale grupului ca sistem.
Potrivit lui J.P.Sartre, grupul nu este o totalitate amorfa ci o “celula mama”,

capabila sa asigure individului protectie psihica, caldura afectiva si un mediu in care se
poate descoperi, forma, manifesta si dezvolta. De aceea, dinamica grupului va fi strins
legata de dinamica vectorilor motivationali individuali si a acelora care rezulta intr-un
context relational, interpersonal, intragrupal sau intergrupal precum si de capacitatea
4
sistemului de a satisface nevoile si aspiratiile membrilor sai, in conditiile oferite de cadrul

normativ si axiologic al spatiului socio-cultural respectiv.
Grupul constituie un mediu interactiv in care au loc nu numai armonizarea

trebuintelor interindividuale ale membrilor cu imperativele mediului social ci si crearea
unor noi nevoi, reprezentari si atitudini, care pot viza pe ceilalti membrii, grupul ca
imagine miniaturala a societatii sau diferite segmente ale societatii globale. Acest
fenomen de “remodelare psihologica in context grupal” se realizeaza prin ajustari,
adaptari sau restructurari in plan cognitiv, afectiv, motivational, atitudinal, relational si
comportamental, pe fondul creat de capacitatea de influenta a grupului de apartenenta,
dar si a celor de presiune, aspiratie sau comparatie.
Corelativ cu natura sarcinii, performanta va influenta direct procesele psihosociale

de grup, fiind un indicator sintetic al functionalitatii intregului sistem. Realizarea sarcinii
la un nivel inalt de performanta este strins conditionata de mentinerea unei coezivitati
care sa permita coordonarea si concentrarea eforturilor commune, pe fondul actiunii unor
eventuali factori disfunctionali. Grupul creeaza constant o presiune spre conformism,
faciliteaza actiunea unor factori centripeti in defavoarea celor centrifugi si incearca sa-si
mareasca atractivitatea pentru membrii sai, astfel incit sa-si mentina limitele, unitatea si
functionalitatea.
CLASIFICAREA GRUPURILOR SOCIALE
Sistematizind diferitele modalitati de clasificare intilnite in literature de

specialitate, distingem :
• In functie de caracterul relatiilor dintre membrii, se diferentiaza grupurile
primare (sau de contact “fata in fata”) si grupurile secundare (in care
predomina relatiile indirecte, prin “releu”).Colectivul de lucrartori din
cadrul unui atelier formeaza un grup primar, in timp ce colectivul unei
intregi sectii (alcatuita din mai multe ateliere) formeaza un grup secundar.
5
• Dupa modul cum se formeaza, grupurile pot fi naturale sau artificiale. Cele
naturale iau nastere spontan, datorita existentei unor conditii obiective care
determina dezvoltarea unor relatii stabile intre viitorii membri.Cooley
distinge patru tipuri de grupuri primare naturale cu caracter universal in
istoria umanitatii : familia, grupul de joc al copiilor, grupul de vecinatate
si comunitatea de batrani (formata din personae care se cunosc de foarte
multi ani si locuiesc in aceeasi zona). Grupurile artificiale sunt cele care se
formeaza in urma unui proiect stiintific, organizatoric sau de utilitate
practica. In aceasta categorie intra grupurile de laborator, grupurile de
dezbatere a unei probleme, de rezolvare a unei sarcini determinate,
grupurile terapeutice etc.
• In functie de natura activitatii desfasurate (tipul sarcinii) vom deosebi

grupuri scolare, de munca, de creatie, militare, sportive, de petrecere a
timpului liber, de discutie etc. Natura sarcinii determina diferente esentiale
in dinamica grupului, mai ales la nivelul desfasurarii proceselor
psihosociale (socioafective, comunicationale si de influenta), a
configuratiei factorilor de coeziune si a celor motivationali.
• In functie de existenta cadrului institutional-normativ care le

reglementeaza existenta, grupurile pot fi formale (institutionale) sau
informale (spontane). In cazul grupurilor formale, cadrul institutional este
cel care le fixeaza principalele coordonate structurale si functionale ,
normele interne, tipul sarcinii de indeplinit, existind si mecanisme de
control si coordonare extragrupale, incluse in structura ierarhica a
institutiei respective. In cazul grupurilor informale, neexistind un cadru
institutional anterior formarii grupului, dinamica proceselor
interrelationale va fi determinate preponderent de factori socioafectivi
spontani, si de cei care rezulta din chiar procesul constituirii grupului ca
sistem.
6
• In functie de raporturile existente intre membrii si grupuri, acestea pot fi

de apartenenta, de referinta sau de presiune. Grupurile de apartenenta sunt
cele carora membrii le apartin la un moment dat, in mod natural sau prin
activitatea pe care o desfasoara in mod curent. Participarea efectiva la
viata si activitatea grupului poate sa nu semnifice automat si o participare
psihologica, aceasta implicind structurarea unor relatii intime de ordin
informal si adoptarea unor reprezentari, valori, idei si atitudini care sunt
ale intregului grup. Uneori, asa cum remarca J.Maisonneuve, apartenenta
la un grup poate fi fictive, cind cineva isi imagineaza ca apartine unui
grup, fara ca acest lucru sa corespunda realitatii obiective. Alteori
apartenenta este pur formala, fara o adeziune subiectiva care sa dea o
consistenta psihologica participarii la activitatea grupului respectiv.
Grupul de referinta (concept introdus de Hyman) este acela de la care se
imprumuta valorile, normele si atitudinile considerate de referinta, prin
prestigiul de care se bucura; grupurile de presiune sunt cele care au
capacitatea de a exercita influenta semnificativa asupra unor persoane,
grupuri sau institutii, datorita puterii, prestigiului sau puterii pe care o
detin, in virtutea resurselor de care dispun (de natura informationala,
economica, politica, profesionala, ideologica sau religioasa).
Cercetarile teoretice si experimentale evidentiaza existenta urmatoarelor categorii

principale de structuri psihosociale de grup :
A. Structura socio-afectiva (procesele preferentiale)
B. Structura comunicatiei (procesele de comunicatie)
C. Structura puterii (procesele de influenta)
D. Structura activitatii (procesele de realizare a sarcinii)
E. Structura motivational-atitudinala
Dintre acestea, structura comunicatiei, structura puterii si cea a activitatii pot avea
atit un caracter formal, determinate fiind de normele constitutive ale grupurilor
7
institutionale, cit si un caracter informal fiind generate spontan in contextual interactiunii

membrilor. Celelalte categorii de structuri (socio-afectiva si motivational-atitudinala) au
un caracter preponderent informal cu manifestari in cadrul oricarui tip de grup.
Unul dintre cei mai importanti factori ai dinamicii de grup il reprezinta relatiile
socio-afective care se dezvolta intre membrii inca din primele momente ale intilnirii lor.
Structurile afective ale grupului, sau “matricea sociometrica” in termenii lui Moreno,
reprezinta elemental de fond in functie de care se vor dezvolta si manifesta toate celelalte
structuri. Din acest punct de vedere , grupul poate fi considerat nu numai ca un sistem
generator de relatii ci si un cadru care asigura dezvoltarea emotionala, cognitive si
relationala a membrilor sai.
In plan intragrupal, procesele afective se structureaza atit in raport cu alte grupuri

cu care se afla in raporturi de conexitate, cit si in raport cu mediul social in care isi
desfasoara activitatea.
Structura socio-afectiva a grupului consta din modul de configurare a relatiilor

preferentiale dintre membrii la un moment dat, relatii ce pot imbraca forma atractiei,
respingerii sau indiferentei.
Dintr-o serie larga de factori ce conditioneaza formarea si structurarea relatiilor
preferentiale in cadrul grupurilor urmatorii sunt considerati a a fi mai semnificativi :
• Inteligenta sociala
• Capacitatea de comunicare interpersonala
• Farmecul personal (charisma)
• Prestigiul extra-grupal
• Altruismul
• Disponibilitatea de intrajutorare
• Statutul recunoscut in plan formal si informal
• Competenta si implicarea in rezolvarea problemelor cu care grupul se
confrunta
8
FENOMENE PSIHOSOCIALE DE GRUP
1.COEZIUNEA = totalitatea cimpului de forte ce are ca efect mentinerea laolalta

a membrilor unui grup, opunindu-se fortelor dezintegratoare.
Avind un caracter integrator in raport cu toate procesele interactionale de grup,

coeziunea ca fenomen psihosocial este rezultatul actiunii unor foarte variate categorii de
factori :
a.factori extrinseci – acestia sunt anteriori formarii grupului si tin de cadrele
formale de ordin organizational sau socio-cultural ce impun anumite valori, norme si
modele pentru membrii grupului
b.factori intrinseci – acestia sunt proprii grupului ca atare, rezultind in contextual

interactiunii dintre membrii. Acesti factori se impart in :
b.1.factori socio-afectivi (fiind de fapt rezultatul atractiilor si

respingerilor sociometrice dintre membrii grupului dar si rezultatul masurii in care
individual se identifica cu grupul
b.2.factori socio-operatori (exemple : distributia si articularea rolurilor in

cadrul structurii organizatorice a grupului, contextual si coordonarea activitatii de catre
lider, structurarea relatiei de comunicatie, structurarea retelei de influenta interpersonala)
2.CONFORMISMUL DE GRUP – interactiunile sistematice dintre persoanele

care formeaza un grup determina aparitia unor “uniformitati” atitudinale si
comportamentale ce capata treptat caracterul unor norme si modele cu valoare simbolica
pentru apartenenta la un grup. Nerespectarea acestor prescriptii adoptate printr-un
consens tacit echivaleaza cu respingerea valorilor colective si este resimtita de catre
membrii grupului ca o contestare sau chiar ca un atac la principiile ce stau la baza
9
activitatii lor in comun. Reactia este proportionala cu importanta normelor care sunt
inculcate, frecventa acestor incalcari si atitudinea adoptata de nonconformist la presiunile
exercitate de grup. Reactia este de asemenea diferita in functie de natura grupului, tipul
sarcinii ce urmeaza a fi realizata in comun, gradul de constituire a traditiilor de grup,
personalitatea nonconformistului si imprejurarile in care se produce incalcarea sau
contestarea normelor.
3.LEADERSHIPUL = Ansamblul relatiilor intra si intergrupale prin intermediul

carora o persoana sau un grup de persoane influenteaza comportamentul de grup,
dirijeaza si controleaza activitatile, asigurind mentinerea grupului ca sistem organizat.
Leadershipul vizeaza procesele si fenomenele psihosociale legate de exercitarea

functiei de conducere si control implicind trei aspecte esentiale
¾A. aspectul functional – referitor la rolul pe care il are actul conducerii in desfasurarea
activitatilor,realizarea sarcinii si mentinerea grupului ca sistem
¾B. aspectul relational – prin care se evidentiaza raporturile interindividuale dintre lider
si ceilalti membrii ai grupului
¾C. aspectul aptitudinal – referitor la capacitatile si calitatile psihoindividuale ale celor
implicati in exercitarea conducerii activitatii grupului
Problematica liderului trebuie studiata dintr-o tripla perspectiva:

¾A.statutul formal si informal pe care il detine in structura de putere a grupului sau
organizatiei din care face parte
¾B.liderul ca persoana, avind o anumita personalitate si un set determinat de aptitudini
psihosociale
¾C.stilul de conducere, inteles ca o structura relationala specifica. Astfel distingem :
Stilul autoritar
¾Se caracterizeaza prin concentrarea puterii de decizie si control in mina liderului; acesta
ia singur decizii si masuri, sanctioneaza sau recompenseaza dupa propriile sale opinii fara
sa se consulte cu membrii grupului si fara sa tina cont de parerea lor:
10
¾Climatul psihosocial este apasator si tensionat, iar conflictele se pastreaza intr-o stare
latenta
Stilul democrat
¾Se bazeaza pe raporturi de colaborare si incredere intre lider si membrii
grupului.Liderul ia decizii si masuri in urma consultarii unor membrii;
¾Climatul psihosocial este tonic si destins;
¾Performanta este superioara
¾Numarul conflictelor este foarte scazut
Stilul permisiv
¾Se caracterizeaza prin faptul ca liderul isi abandoneaza intr-o mare masura
responsabilitatile si functiile sale, lasind ca activitatea grupului sa se desfasoare de la
sine.
¾In acest context, performantele si eficienta grupului sunt foarte scazute, climatul este
deosebit de nefavorabil, cu numeroase conflicte intre membrii .
Factori psihosociali legati de stilul de conducere

¾Factorii determinanti ai stilului de conducere si a relatiilor din campul exercitarii
autoritatii
¾Factorii caracteristici ai stilului de conducere
¾Factorii care reflecta perceptia subiectiva a stilului de conducere de catre membrii
grupului
A. Factorii determinanti ai stilului de conducere

1.Puterea pozitiei – exprima gradul de investire cu autoritate a liderului de catre nivelul
ierarhic superior si gradul de autonomie pe care o are in exercitarea puterii specifice
statutului sau
2.Gradul de structurare a sarcinii: reflecta masura in care sarcina este precis definita si
algoritmizata sau, dimpotriva, presupune o elaborare continua a modului de rezolvare
prin initiativa si creativitate personala.
3. Compozitia grupului se refera la omogenitatea grupului dpdv al varstei, sexului,
experientei, culturii, statutului social.
11
4. Traditia grupului se refera la gradul de structurare a normelor si a modelelor

organizatorice atitudinale si comportamentale prin intermediul carora grupul isi regleaza
viata interna.
5. Competenta profesionala a liderului – capacitatea liderului de a organiza activitatea si
de a solutiona problemele ivite in procesul atingerii obiectivelor
6. Trasaturile temperamental-caracteriale ale liderului
B. Factorii caracteristici ai stilului de conducere

Acestia evidentiaza acele “invariante” comportamentale si relatonale ale liderului
specifice unei anumite situatii de conducere (o anumita sarcina, o situatie sociala data)
Factorii cei mai semnificativi din aceasta categorie sunt:
¾Autoritarismul – gradul de concentrare a puterii de catre lider si modalitatea de luare a
deciziilor si masurilor privind diferite aspecte ale vietii de grup
¾Directivitatea – atitudinea liderului in situatiile problematice pe care le ridica
activitatea de realizare a sarcinii din punct de vedere al sugestiilor si al solutiilor oferite
¾Relatiile lider-membrii – tipul general de relatii informale pe care liderul le
promoveaza in raporturile sale cu subalternii.
C. Factorii perceperii subiective a stilului de conducere de catre membrii grupului

1. Statutul sociometric al liderului – insemnind pozitia conducatorului in structura
sociometrica a grupului prin intermediul indicelui statutului sociometric (alegerile si
respingerile socio-afective pe care le suscita liderul)
2. Gradul de incredere in lider – masura in care membrii il crediteaza pe lider in ceea ce
priveste capacitatea acestuia de a coordona eficient activitatea grupului
Caracteristici psihologice ale liderului in fata maselor
¾Puternica forta persuasiva

¾Prestigiu - manifestandu-se ca o forma de fascinatie atat asupra persoanelor, cat si
asupra grupurilor si multimilor, prestigiul denota o ascendenta sociala recunoscuta,
admirata, dar si temuta
12
¾Charisma – conducatorul charismatic emana o forta interioara, convinge fara effort si

inspira o incredere spontana
¾Inducerea unui sentiment de dependenta afectiva
¾Experienta sociala – este o calitate ce contribuie semnificativ la succesul unui lider in
fata multimilor; inteligenta sociala corelata cu o buna cunoastere a psihologiei multimilor
si a tehnicilor de structurare si desfasurare a relatiilor umane
¾Inteligenta emotionala
Mijloacele utilizate de lideri in fata multimilor
1.Inductia comportamentala – initierea de catre lider a unei actiuni sau a unui

comportament demonstrativ la care multimea se alatura prin imitatie si contagiune
(datorita “spiritului de turma” cf. lui Le Bon )
2.Incitarea emotionala – ridicarea intentionata de catre lider a tonusului emotonal al

multimii. Acest lucru se realizeaza prin utilizarea unor sintagme, imagini sau simboluri
sugestive cu o mare incarcatura afectiva
3. Sugestia consta in determinarea multimii sa adopte anumite atitudini sau sa declanseze

anumite actiuni apeland la mecanisme psihologice care scapa controlului rational; un bun
procedeu de sugestie consta in exemplul personal dar si acela de realizare a unor asociatii,
sublinieri, repetitii sau exemple care sa conduca spontan multimea pe directia dorita.
4. Prezentarea unei idei foarte simple intr-o forma care nu permite nici o indoiala sau
contrazicere, in primul rand datorita fermitatii sau prestigiului celui care o emite.
5. Repetarea sistematica a unei idei sfarseste prin a o induce inconstient in mintea

ascultatorilor ca fiind un adevar evident ce nu are nevoie de nici o demonstratie. Aceast
tip de repetare devine un substitut pentru orice fel de ratonament justificativ.
13
6. Ordinul – indicatie comportamentala ce solicita o acceptare imdeiata si neconditionata

datorita autoritatii celui ce il emite. Acest procedeu este eficient numai in cazul unei
ascendente recunoscute a liderului de catre multime.
INFLUENTA SOCIALA
- EFECTELE INFLUENTEI SOCIALE -
Influenta reprezinta o componenta majora a vietii sociale avind functii deosebit de

importante in integrarea sociala precum si in procesul general al evolutiei psihosociale.
Efectele principale ale influentei sociale se regasesc in fenomenele de

uniformitate, conformare si supunere; efectele derivate din rezistenta la influenta
normativa si axiologica se regasesc in fenomenele de anomie, reactanta, devianta si
delincventa.
Influenta sociala este unul din principalii vectori modelatori ai vietii sociale. Ea
genereaza o anumita presiune asupra indivizilor in sensul impunerii unor norme si
modele dominante in cadrul unei societati. Prin intermediul influentei sociale se
realizeaza o tendinta spre similaritate.
UNIFORMITATEA – este rezultatul unei influente acceptate de subiect din dorinta

acestuia de a fi asemanator cu ceilalti. Realizarea uniformitatii presupune o relatie
dinamica si contradictorie intre presiunea spre similaritate si tendinta spre individualizare
(tendinta spre crearea unui eu distinctiv si original). Rezultatul acestor tendinte opuse va
fi determinat de particularitatile structurale ale personalitatii indivizilor dar si de
caracteristicile de fond ale sistemului socio-cultural de apartenenta.
14
Motivele tendintei spre uniformitate sociala tin pe de o parte de un asa numit

spirit gregar si de imitatie cit si de unele fenomene psihosociale specifice cum ar fi :
presiunea normativa sau comparatia sociala. Fara a fi o simpla reactie instinctuala,
imitatia are o determinatie complexa derivind din :
1. Ascendenta pe care un model consacrat si de prestigiu o capata asupra subiectilor
aflati intr-un anumit cimp cultural unde se recunoaste si se promoveaza
respectivul model;
2. Factori ce tin de economia proceselor psihice (creatia fiind mai “costisitoare”
decit copierea);
3. Nevoia de recunoastere si protectie in cadrul grupului si colectivitatii (stiind
faptul ca devianta provoaca respingere , blam si sanctiune sociala).
Presiunea normativa constituie un principal factor generator de uniformitate; respectarea

regulilor apare ca o stare de normalitate, incalcarea lor ducind spontan la aparitia
tensiunilor interpersonale, conflictelor si marginalizarii. Intre o situatie de normalitate
lipsita de tensiuni si o situatie generatoare de conflicte si sanctiuni exista o tendinta
spontana de a o alege pe prima , comportamentul deviant fiind totdeauna considerat ca
expresie a unei disfunctionalitati in plan individual sau psihosocial.
Comparatia sociala constituie o alta sursa generatoare de uniformitate. Tendinta de a se

compara cu cei din jur apare ca un reper esential pentru corectarea si adecvarea propriei
conduite.
CONFORMISMUL – este rezultatul unei influente in care subiectul cedeaza presiunii

vizind impunerea unor sisteme de valori, norme si modele proprii unui grup, colectivitati
sau organizatii sociale.
Prin intermediul controlului social si al opiniei majoritare se realizeaza o presiune mai

mare spre conformare; aceasta presiune este conditionata de o serie de factori : natura si
coeziunea grupului, importanta pe care normele si modelele respective o au in viata
15
colectivitatii . De regula, presiunea spre conformism este mai mare in cazul grupurilor cu
o puternica structurare ierarhica sau in cazul colectivitatilor religioase.
Gradul de conformism manifestat in mod real de o persoana este rezultatul actiunii

convergente a trei categorii de factori:
a. presiunea spre conformism din cadrul grupului;
b. particularitatile psihologice ale personalitatii individului
c. caracteristicile de permisivitate si toleranta ale spatiului socio-cultural caruia ii
apartine grupul.
A. Presiunea grupului este considerata de majoritatea teoreticienilor ca fiind principalul

factor ce determina adoptarea unor atitudini sau comportamente conformiste. Cercetind
experimental aceasta problema, H. Kelman distinge trei tipuri de procese psihosociale
implicate in aparitia conformismului ca urmare a presiunii de grup :
1.Acceptarea – exprima cedarea in fata presiunii grupului pentru a se evita
sanctiunile datorate neconformarii la normele si modelele acreditate; in acest caz,
acceptarea publican u conduce implicit si la schimbarea convingerilor intime ale
subiectului, fiind vorba de un conformism formal derivat din nevoia de a nu fi respins de
grup.
2.Integrarea – exprima preluarea opiniilor, credintelor, normelor si
comportamentelor promovate de grup datorita convingerii intime a subiectului ca grupul
are dreptate. Valorile grupului sunt assimilate si interiorizate ca valori personale,
devenind repere existentiale proprii.
3.Identificarea – presupune cedarea in fata presiunii grupului datorita faptului ca
acesta poseda calitati pe care subiectul le admira si doreste sa le adopte. In acest caz nu
actioneaza nici teama de represalii, nici credinta in adevarurile promovate de grup , ci
dornta de a fi precum grupul
B.Personalitatea subiectului – reprezinta al doilea factor important in determinarea

comportamentului conformist. Anumite trasaturi de personalitate favorizeaza o anumita
16
predispozitie spre conformism, in timp ce alte trasaturi configureaza un profil

complementar de personalitate, respective unul nonconformist.
• Persoanele cu o slaba incredere in ele insele, persoanele complexate sau care au
suferit esecuri repetate au o tendinta mai accentuata spre conformism datorita
unei puternice nevoi de securitate si recunoastere sociala.
• Autoritarismul ca trasatura de personalitate determina un mai inalt grad de
conformism. Gindirea divergenta (creatoare) coreleaza pozitiv cu
nonconformismul in timp ce gindirea convergenta (reproductiva) favorizeaza
atitudinile conformiste.
• Persoanele independente sunt mai putin conformiste, acceptarea neconditionata
a conventiilor fiind perceputa ca o limitare a libertatii lor.
• Educatia joaca un rol esential in structurarea unei personalitati conformiste,
relatia cu parintii si cu cei apropiati in perioada copilariei avind un rol hotaritor
in aceasta privinta.
C.Natura sistemelor religioase, ideologice, politice – influenteaza intr-un mod
semnificativ tendintele spre conformism; in cazul regimurilor totalitare spre exemplu,
conformismul impus neconditionat reprezinta chiar suportul existentei si functionarii
acestora.
SUPUNEREA – reprezinta cea mai accentuata forma de acceptare a influentelor

exercitate de o autoritate formala sau informala. Supunerea distructiva este inteleasa ca o
forma degradata a relatiei dintre autoritate si persoanele asupra carora se exercita
influenta conducind la forme de agresiune si violenta.
Fenomenul de supunere distructiva isi are ecoul in situatia in care o persoana cu

un comportament normal este antrenata in actiuni de “agresiune comandata”, invocindu-
se respectarea unor dispozitii din partea unor autoritati. Pentru a explica fenomenul,
psihologul Miligram invoca existenta urmatorilor factori:
a.Conditiile socializarii – perioada in care se produce interiorizarea supunerii
datorita statutului de dependenta al copilului fata de parinti;
17
b.Fragilitatea rezistentei umane in fata autoritatii pe fondul dispersiei

responsabilitatilor care ii revin;
c.Factori de context afectiv;
d.Factori psiho-individuali – ce conduc la o dependenta excesiva fata de
autoritate de regula pe fondul unei neincrederi in sine si a unui accentuat sentiment de
insecuritate;
e.Persistenta unor modele culturale ce promoveaza modelul autoritar-ierarhic de
organizare a vietii sociale drept o valoare incontestabila.
Efecte derivate din rezistenta la influenta sociala
REACTANTA – consta in dezvoltarea unei motivatii negative fata de influenta

formativa legata de sentimental pierderii libertatii personale sub presiunea anumitor
factori sociali. Este vorba de adoptarea unui comportament independent atunci cind
persoana este supusa unor influente considerate arbitrare sau tiranice.
Reactanta isi are originea in nevoia de libertate individuala, iar efectul imediat
consta in adoptarea unei atitudini sau comportament prin care se incearca recistigarea
libertatii personale.
Reactanta sporeste in concordanta cu importanta pe care subiectul o acorda

atitudinii sau comportamentului amenintat; ea este proportionala cu intensitatea
convingerii potrivit careia fiecare persoana are dreptul la libertate si unicitate.
Factorii educationali influenteaza in mod semnificativ dezvoltarea unor trasaturi

de personalitate care antreneaza atitudini generale de tip liberal sau nonconformist ce
predispun la reactanta. Climatul social general conditioneaza in mod esential intensitatea
reactantei, societatile conformiste tolerind intr-o mica masura comportamentele
independente. In acest caz se dezvolta forme de rezistenta interioara ce duc la aparitia
unor fenomene de “dedublare” axiologica si normativa a vietii individuale
18
ANOMIA – reprezinta o stare psihosociala disfunctionala generata de incongruentele sau

conflictele existente intre valorile si normele ce regleaza comportamentul individual si de
grup. Normele isi pierd partial sau total suportul axiologic si au un caracter inconsistent si
contradictoriu.
Anomia este rezultatul faptului ca societatea propune membrilor sai anumite

obiective si standarde fara sa ofere si mijloacele sau conditiile ce sa permita atingerea
acestora.
Anomia este un process prin care structurile sociale creeaza ele insele conditiile
incalcarii codului moral; datorita implicatiilor sale psihosociale, anomia capata valoare
explicativa pentru multe din fenomenele disfunctionale ale lumii contemporane cum ar fi:
devianta, delincventa sau suicidul.
DEVIANTA – constituie o forma de comportament aflat in contradictie sau in afara

normelor si valorilor general recunoscute intr-un anumit spatiu socio-cultural.
Grupurile si organizatiile impun anumite limite de normalitate comportamentala,

reprezentind ceea ce este dezirabil si acceptat de majoritatea colectivitatii respective. In
sens general, orice incalcare a acestor limite reprezinta o forma de devianta. Ea va fi
sanctionata in functie de :
Amplitudinea devierii in afara limitelor de comportament

considerat normal;
Importanta normelor inculcate;
Consecintele sociale ale comportamentului deviant.
19
Potrivit lui Merton, devianta reprezinta ansamblul comportamentelor care

ameninta echilibrul sistemului social, caracterul lor disfunctional perturbind
raporturile considerate normale in planul vietii cotidiene.
Uneori ca forma de respingere a conformismului rigid si conservator, devianta

poate capata caracterul unui efort spre schimbare; in istorie exista nenumarate exemple in
care devianta a fundamentat miscari revolutionare sau reformatoare.
Putem identifica mai multe surse psihologice ale deviantei ca fenomen

psihosocial :
a.Deficiente in procesul formarii personalitatii – interiorizarea defectuoasa a

normelor morale, forta supraeului fiind incapabila sa se opuna eficient impulsurilor
egoiste ale sinelui;
b.Deficiente in procesul integrarii sociale;
c.Anomia – in acest caz incongruenta sistemului se transforma in deruta morala a
individului;
d.Excesul controlului social;
e.Disfunctionalitati sociale majore – momentele de criza economica, morala,
ideologica favorizeaza aparitia comportamentelor deviante;
f.Tendinte comportamentale psihopatice - tulburarile de personalitate imbraca
forma unor manifestari deviante.
DELINCVENTA – reprezinta ansamblul comportamentelor cu caracter antisocial prin

care se incalca legile unei societati.
In toate formele ei de manifestare, delincventa constituie o amenintare pentru

echilibrul social. Studiul fenomenelor legate de delincventa trebuie sa vizeze atit
structura personalitatii (respectiv factorii psihogeni care stau la baza producerii
comportamentului discordant) cit si aspectele legate de contextul social.
20
Cauzele interne ale delincventei pot fi identificate atit la nivelul structurii generale
a personalitatii cit si in planul schemelor generale relationale pe care subiectul le-a
interiorizat in ontogeneza in procesele de socializare si integrare sociala.
Consumul de alcool si droguri constituie unul dintre cei mai importanti factori in
producerea comportamentelor deviante si delincvente. Foarte importante in acest sens
sunt si starile legate de frustrare si agresivitate, precum si esecurile repetate in plan
profesional sau familial.
Cauzele externe ale delincventei deriva din modul defectuos de organizare a
grupurilor, institutiilor precum si din crizele sociale.
Profilul psihologic al delincventului include urmatoarele aspecte :

• Tendinte agresive manifeste sau latente;
• Carentele educationale;
• Instabilitatea emotionala/fragilitatea eului;
• Sentimente accentuate de insecuritate si frustrare;
• Inadaptare sociala si profesionala;
• Provenienta din familii dezorganizate sau in care au existat relatii conflictuale;
• Anturajul si influenta directa a unor grupuri delincventiale;
• Tendinte spre conduite duplicitare si egocentrice;
• Tulburari de personalitate si comportament.
21
PRINCIPALELE FORME ALE INFLUENTEI SOCIALE

PERSUASIUNEA si MANIPULAREA
Persuasiunea
¾Implica o forma de comunicare in urma careia se obtine o schimbare atitudinala si
comportamentala.
¾Factorii eficientei relatiei de persuasiune sunt nemijlociti legati de cei ai

comunicarii:emitator, mesaj, canal de comunicare, auditor.
Emitatorul (sursa influentei) se caracterizeaza prin:

¾Profil de personalitate (tip temperamental, tip caracterial)
¾Incredere/neincredere in sine
¾Stil relational
¾Nivel de instruire
¾Experienta de viata
¾Statut profesional/prestigiu recunoscut
¾Farmec personal (carisma)
Mesajul se caracterizeaza prin:

¾Continut
¾Ponderea diferitelor elemente informatioanale (emotionale, motivationale)
¾Gradul de redundanta a mesajului
¾Coerenta
¾Adecvarea la situatie
Auditorul se caracterizeaza prin:

¾Trasaturi de personalitate - cele mai importante sunt: imaginea de sine, gradul de
sugestibilitate, nivelul intelectual
22
¾Statutul social
La nivelul comunicatorului numeroase cercetari se refera la :

a. Credibilitatea sursei,
b. Intentia
c. Farmecul personal
a.Credibilitatea sursei
¾Schimbarea atitudinala va fi conditionata de anumiti factori asa cum sunt ei perceputi
de auditor
¾Acesti factori tin in special de statutul moral si profesional al sursei asa cum este
perceput de catre tinta
b.Intentia comunicatorului
¾Forta persuasiva a unui mesaj creste daca auditoriul afla ca respectivul mesaj il
dezavantajeaza pe cel care il transmite
¾Daca mesajul comunicatorului vine in convergenta cu propriile interese sau cu pozitia

sa oficiala forta persuasiva a acestuia scade cu atit mai mult cu cit interesele sunt
presupuse a fi mai puternice
c. Farmecul personal
¾Atractia fizica pe care o exercita comunicatorul are un efect apreciabil asupra fortei de
persuasiune a mesajului sau -------- acest efect se explica prin dorinta inconstienta a
auditoriului de a se identifica cu o persoana care poseda calitati deosebite (carisma ,
umor, inteligenta)
La nivelul mesajului numeroase cercetari se refera la :
¾A. Inducerea fricii
23
¾B. Implicarea auditoriului
¾C. Efectul de intiietate
A. Inducerea fricii
¾Cercetarile demonstreaza faptul ca frica se poate constitui ca un important factor
motivational in adoptarea unei anumite conduite
¾Cu cat frica este mai puternica cu atat tendinta adoptarii unei conduite care sa elimine
pericolul invocat este mai mare
B. Implicarea auditoriului
¾Orice forma de antrenare a auditoriului in formularea unei concluzii sporeste eficienta
persuasiva a mesajului
¾Potrivit lui K.Lewin adoptarea in grup a unei decizii sporeste considerabil capacitatea
acesteia de a induce schimbari atitudinale si comportamentale durabile in rindul
membrilor
C.Efectul de intiietate
¾Exista o anumita selectivitate fata de informatie in functie de locul ocupat de aceasta in
cadrul unui mesaj.
¾In cele mai multe cazuri efectul de intiietate determina o influenta mai mare a
informatiei prezentata la inceputul unui mesaj mai ales daca e reluata si la sfirsitul
acestuia.
24
Caracteristici ale canalului de comunicare
¾Comunicarea verbala directa este una deosebit de eficienta datorita implicarii personale
a comunicatorului si a destinatarilor
¾Mesajele audio-video transmise prin intermediul TV au o forta persuasiva maxima

tinind de forta de sugestie a imaginii dar si datorita faptului ca imaginile vizuale sunt mai
facile dpdv intelectual, fiind usor de asimilat.
La nivelul auditoriului numeroase cercetari se refera la : gradul de sugestibilitate si la

imaginea de sine
Mesajul persuasiv cu greu isi atinge tinta mult mai usor in cazul :
¾Persoanelor submisive
¾Persoanelor sugestibile
¾Persoanelor vulnerabile afectiv
¾Persoanelor cu o slaba incredere in sine
De ce sunt usor de influentat persoanele cu o slaba incredere in sine?
¾Datorita nevoii intense de aprobare si acceptare din partea altora;
¾Insusirea unor idei reprezinta si o modalitate implicita de a fi recunoscuti de catre cei

care le promoveaza.
Alti factori importanti in ceea ce priveste eficienta persuasiunii
¾Mediul fizic – un element ce produce o stare de discomfort duce la o stare tensionala

care la rindul ei duce la o rezistenta la argumentatie; comunicatorul va fi privit ca o sursa
indirecta a starii incomfortabile in care se afla auditorul
25
¾Climatul psihosocial
MANIPULAREA
Este o forma de influentare agresiva care nu respecta liberul arbitru si in care

primeaza interesele sursei.
Clasificarea formelor de manipulare
In functie de profunzimea efectelor obtinute:

¾M. superficiala (se vizeaza un anumit aspect atitudinal – determinarea sursei de a
cumpara un anumit produs)
¾M. profunda (sunt vizate orientarile fundamentale ale tintei in plan ideologic, cultural,
religios)
In fct de nivelul procesualitatii psihice implicate in inducerea schimbarii atitudinale:
¾M.Liminala – cind subiectul poate constientiza actiunea la care este supus
¾M.Subliminala – bazata pe stimularea vizuala sau auditiva de tip subliminal
In fct de nr de subiecti manipularea poate fi:
¾A. Interpersonala
¾B. De grup
¾C. De masa
Ce este DEZINFORMAREA?
•Un ansamblu organizat de tehnici si procedee de prelucrare, prezentare si transmitere a

informatiilor cu scopul constient de a induce in eroare, a provoca deruta si de a manipula
26
opiniile si comportamentele persoanelor si grupurilor in conformitate cu scopurile

ascunse ale sursei.
Procedee de manipulare informationala
¾Ascunderea/selectarea informatiilor pe criterii de utilitate ptr manipulator fara nici o

legatura cu adevarul obiectiv - invocarea secretului este una din justificarile curente ale
acestei actiuni
¾Distorsionarea informatiilor –se realizeaza prin :
¾Schimbarea ordinii corespunzatoare desfasurarii reale a evenimentelor
¾Asocierea cu evenimente/fapte care nu au legatura cu tema comunicarii
¾Amestecarea informatiilor cu comentariul si introducerea unor elemente parazite
¾Deformarea proportiilor – se realizeaza prin :

¾ Acordarea unor ponderi arbitrare diferitelor unitati informationale fara
legatura cu importanta lor reala
¾Repetitii, sublinieri si extinderea spatiului acordat prezentarii
informatiilor considerate convenabile in defavoarea celor considerate
incomode
¾Intoxicarea tintei - lansarea unor pseudoinformatii care au rolul de a distrage atentia si

de a orienta intr-o directie gresita actiunile si gindirea tintei
27
¾Lansarea de zvonuri : afirmatii declarate a fi adevarate si care nu pot fi verificate

despre persoane, evenimente sau situatii
• Se realizeaza un proces de intoxicare a tintelor si crearea unui

climat convenabil manipulatorului panica si neincredere
¾Lansarea unor :
¾Sloganuri
¾Stereotipii de gindire
¾Pseudoprincipii
Acestea vor fi invocate ulterior drept repere valorice incontestabile
¾Dirijarea asocierii faptelor astfel incit tinta sa perceapa anumite relatii cauzale sau de
conditionare intre fenomene care nu exista in realitate
¾Blocarea surselor si a canalelor de comunicare ce transmit alte informatii sau care le

dau alta interpretare decit cea dorita
¾Este o modalitate brutala de manipulare si presupune accesul la instrumentele formale

ale puterii
¾Discreditarea surselor incomode sau inconvenabile – se realizeaza prin:
¾Atacuri la persoana
¾Calomnii
¾Interpretari tendentioase
¾Interpunerea unor “relee informationale” si a unor “agenti de influenta” care:
28
¾Faciliteaza transmiterea informatiilor si a interpretarilor dorite de

manipulator
¾Fabrica si promoveaza asa zisii “experti” analisti sau observatori

invocati selectiv drept surse de autoritate absoluta intr-un domeniu
EXCLUDEREA SOCIALA
Persoană adultă fără adăpost - delimitări conceptuale
Există un loc unde poţi lua foarte uşor pulsul unei societăţi: strada. Ecran de
proiecţie al unor problematici sociale extrem de diverse, strada este locul care adăposteşte
şi ascunde o populaţie aparte, aparent ruptă de ansamblu, dar care nu este altceva decât
rezultatul funcţionării dezastruoase a unui sistem socio-economic.
Scenă şi culise în acelaşi timp, strada posedă o formaţie foarte diversificată de

actori. Înainte de a o prezenta, vrem să precizăm că vom trata aici doar persoanele
aflate sub spectrul excluderii sociale şi nu pe cele pentru care strada este spaţiu de
exercitare a “profesiunii”: bandele de hoţi, prostituatele, comercianţii şi consumatorii de
droguri, cerşetorii de profesie, “viteziştii” (cei care fac întreceri cu automobilele în toiul
nopţii).În mod natural, grupul de populaţie de care ne ocupăm intră în contact cu aceştia,
însă infracţionalitatea nu este o caracteristică definitorie a persoanelor fără adăpost care
se refugiază pe stradă.
Fără să avem pretenţia de a prezenta într-o ordine a importanţei, vom lista acele
grupuri de persoane pentru care strada este căminul de zi cu zi.
29
Una dintre cele mai dramatice situaţii o prezintă familiile cu copii. Indiferent dacă au
câteva luni sau 15 ani, copiii sunt victimele totale ale unui context social nefavorabil.
Sunt familii evacuate din fostele case naţionalizate, mame şi copii victime ale violenţei
conjugale, familii care s-au constituit pe stradă din persoane fără adăpost şi, mai nou şi
mai tragic, în canalele din Bucureşti (probabil şi în alte oraşe din ţară) întâlneşti familii de
tineri ai străzii (foşti copii ai străzii).
Grupurile de copii ai străzii, din ce in ce mai bine organizaţi (cu lideri, zone de
acţiune, modalităţi tot mai diverse de a “produce” bani) sunt deja un element definitoriu
al peisajului stradal în marile oraşe. Şi aceasta în ciuda zecilor de programe şi organizaţii
care şi-au propus diminuarea acestui fenomen social.
Urmează bătrânii, cei mai mulţi escrocaţi de rude sau de alte persoane care s-au
oferit să-i “ajute” şi i-au lăsat fără casă.
Persoanele cu dizabilităţi psihice şi/sau fizice sunt un alt grup populaţional extrem
de vulnerabil şi des întâlnit pe străzi.
Foştii deţinuţi, în majoritatea lor tineri, aleg strada ca ultim refugiu deoarece sunt
respinşi de familie. Unii vin după prima condamnare, alţii după mai multe şi constată cu
stupoare că era mai bine în penitenciar.
În final, grupul cel mai numeros, bărbaţi şi femei, tineri sau adulţi, necăsătoriţi,
divorţaţi sau alungaţi din familie, şomeri sau plecaţi de acasă în căutarea unui loc de
muncă.
Ce au aceste persoane în comun? Strada – o imensă ascunzătoare şi un loc de
întâlnire pentru cei vitregiţi de soartă. Care sunt nevoile lor? O întrebare dureroasă şi, în
acelaşi timp, un demers dificil pentru cei angajaţi în programe de asistenţă socio-medicală
pentru persoane defavorizate social.
Este foarte greu de găsit un numitor comun care să definească această populaţie.
Copii de câteva luni şi bătrâni de 90 de ani, analfabeţi şi persoane cu studii superioare,
indivizi sănătoşi sau bolnavi fizic sau psihic, persoane calificate profesional şi
necalificate, oameni care s-au trezit pe stradă peste noapte şi alţii care au ales să trăiască
pe stradă, femei, bărbaţi, persoane singure, familii… Oamenii străzii au un statut, să-i
spunem, alunecos. Totuşi, vom prezenta două perspective asupra vieţii în stradă:
30
prima are în vedere o dimensiune dinamică (degradarea în timp) iar cea de-a doua
una psihopatologică.
Ce anume se întâmplă cu o persoană ajunsă în stradă, ce o face să se adapteze şi

să supravieţuiască aici?
Prima perspectivă îi aparţine lui Alexandre Vexliard (1999) şi prezintă patru
faze ale desocializării persoanelor fără adăpost.
1. Persoana re-activă, o abordare dinamică a motivării persoanei ca să facă demersuri.
1.a. Faza de agresiune

Această primă fază în procesul de desocializare e numită faza agresivă. E o
perioadă de activitate intensă, în care se fac diverse încercări de readaptare exterioară şi
în care personalitatea individului şi lumea sa interioară rămân neschimbate.
Această fază apare în urma unui eveniment brutal (pierdere partenerului de viaţă,
a locului de muncă, invaliditate...). În timpul acestei etape, persoana va încerca să facă tot
posibilul ca să-şi regăsească stabilitatea pierdută. Ea încă nu pare a fi conştientă de
această nouă situaţie şi de ceea ce presupune ea.
Încă din aceasta primă etapă, posibilităţile de acţiune, ca şi mijloacele pe care le
are la dispoziţie ca să beneficieze de libertatea sa politică, economică şi socială sunt
micşorate, diminuate şi degradate. Contactele cu anturajul persoanei se alterează (jenă
faţă de noua sa situaţie, temerea că anturajul ar putea crede ca persoana are nevoie de
ajutor...).
Valorile din trecut sunt motorul acţiunii. Aceste valori orientează atitudinile şi
comportamentul individului. Păstrarea acestor norme contribuie la ridicarea pragului de
rezistenţă până la desocializare, valorile trecutului cu care persoana continuă să se
identifice reprezintă o barieră către acceptarea noii situaţii. Posibilitatea persoanei de a
ieşi din această situaţie depinde de resursele sale (fizice, intelectuale, financiare) şi de
mediul său afectiv (familial, amical...).
În timpul acestei prime faze, persoana frecventează o lume complet noua pentru
ea şi «pe care încă nu o recunoaşte ca fiind a sa». Agresivitatea pe care o manifestă ca să-
31
şi regăsească «stabilitatea» din trecut este îndreptată şi spre alte persoane excluse. Va
trebui să înveţe să comunice totuşi cu aceşti noi parteneri pentru a putea face schimb de
diferite informaţii.
În această etapă, o lume nouă, diferită, i se deschide persoanei, dar ea nu vrea încă
să o recunoască.
1.b. Faza de regresiune

Această fază este o etapa de închidere în sine. Este produsă de experienţa unei
situaţii recente, iniţial străină persoanei, dar care începe să-i devină familiară. Persoana
încă respinge această nouă situaţie, ceea ce-o împiedica să o conştientizeze şi să
îndeplinească acţiunile pe care le presupune această situaţie (înscrierea la şomaj,
informarea despre drepturile sale...).
În timpul primei faze, «lumea din trecut» îi era încă familiară, binevoitoare, însă,
în timpul celei de-a doua etape, această lume îi devine treptat străină, chiar ostilă. Îi apare
ca o lume care nu mai face parte din viaţa prezentă a persoanei, chiar ea e considerată cea
care o «respinge».
Noile acţiuni pe care le presupune aceasta situaţie (cum să găseşti de mâncare,
unde să dormi, unde să te speli, unde să întâlneşti un lucrător social…) transformă
concepţia persoanei asupra propriei vieţi. Persoana întreprinde din ce în ce mai puţine
acţiuni, are din ce în ce mai puţine iniţiative, acestea solicitându-i un efort adesea
epuizant şi pe care îi e din ce în ce mai greu să-l depună.
Chiar dacă acumularea de eşecuri produce o angoasa faţă de viitor şi diminuează
entuziasmul, numărul şi calitatea acţiunilor întreprinse şi pe care ar trebui să le
întreprindă, persoana îşi păstrează încă speranţa că-şi va regăsi viaţa din trecut.
Privaţiunile, restricţiile de toate felurile se accentuează şi respingerea tacită a anturajului
agravează situaţia psihologică a persoanei.
În acest stadiu, persoana se simte responsabilă de eşecurile sale şi încearcă să
găsească o explicaţie. Reuşitele celorlalţi îi accentuează sentimentul ca ea are o
deficienţă. Societatea, care era simţită ca binevoitoare, devine pe zi ce trece mai ostilă.
32
Întoarcerea în trecut devine din ce în ce mai problematică. Situaţia care ieri era
privită ca fiind accidentală devine o realitate inevitabilă. Această nouă situaţie devine
insuportabilă atât la nivel economic, cât şi psihologic.
Posibilitatea de a ieşi din acest impas va depinde de ceea ce va putea persoana să
întreprindă.
În primele două faze pe care ni le descrie A. Vexliard, putem observa că persoana

are voinţa şi posibilitatea fizică şi psihică de a întreprinde acţiuni care să-l ajute în cursul
vieţii.
2. Persoana a-reactivă
A. Vexliard descrie în faza III şi IV a schemei sale dificultatea cu care se

confruntă persoana ca să întreprindă acţiuni, deoarece atât reperele sale temporale, cât şi
cele spaţiale sunt alterate.
2.a. Faza de fixare
Conflictul insuportabil trebuie rezolvat printr-un act care presupune ruptura cu

trecutul.
În timpul acestei faze, persoana conştientizează că a devenit parte a unei lumi noi;
totuşi, păstrează conştiinţa omului care a fost şi care nu mai e.
Încă de la primul şoc, persoana a trecut printr-o slăbire a intensităţii şi o scădere a
numărului contactelor sale sociale. Aceste pierderi ale legăturilor provoacă un sentiment
dureros de frustrare, de eşec, de devalorizare de sine care fac tot mai dificile acţiunile
sale. În aceasta situaţie, persoana trebuie să suporte o atitudine mai mult sau mai puţin
mascată din partea anturajului, chiar dispreţul său.
Acest eşec resimţit duce la respingerea socială: dispreţul şi denigrarea constituie
arme puternice de apărare a societăţii împotriva excluşilor. Astfel, persoana trece de la
îndoială la nelinişte. Existenţa care începe atunci va fi caracterizată de un caracter
33
neregulat şi nesigur. Totul e provizoriu: muncă, condiţia de cerşetor, răscolitul prin

gunoaie, la fel ca şi micile infracţiuni.
Mai ales în timpul acestei de-a treia faze individul începe să bea. La început, bea
ca să uite, apoi bea ca să bea (dependenţa alcoolică). Un nou stil de viaţă se instalează,
dar această situaţie nu e încă acceptată de către persoană. Nu mai face parte din fosta lui
lume, dar nici nu acceptă realitatea lumii în care trăieşte: cea a excluşilor social.
Când evoluţia se fixează în acest stadiu, riscă să ducă la sinucidere. Aşadar, un
ultim conflict trebuie eliminat, este important ca noile acţiuni şi noul mod de viaţă să fie
justificate faţă de sine, dar şi în faţa celorlalţi. Acest proces interior va fi desăvârşit în
timpul celei de-a patra faze.
2.b. Faza de resemnare

Privaţiunile au micşorat nevoile, persoana uită reperele fostei lumi, având
obligaţia interioară de a valoriza noua lume în care trăieşte.
În acest stadiu poate fi întâlnit «cerşetorul filosof, cerşetorul liberal» care a
devenit chiar mândru de starea lui. Regăsim aici mecanismele unei raţionalizări autiste
care minimalizează rolul celuilalt şi universul «normal», precum şi negarea fostelor
valori.
Persoana începe să aprecieze unii tovarăşi cu care a avut contacte utile. Noul stil
de viaţă îl face să-şi piardă fostele obiceiuri, fostele contacte, legăturile afective, nevoile
din trecut şi-şi creează altele noi, care însă sunt slabe: persoana începe să nu mai fie
legată de nimic şi de nimeni.
Această transformare interioară a afectat astfel chiar şi bazele personalităţii
individului. De acum înainte, valorile sociale sunt respinse, etapele anterioare au creat
condiţii favorabile interiorizării noilor valori care gravitează în jurul a doi poli: refuzul de
a munci şi ataşamentul faţă de ceea ce cerşetorul numeşte «libertatea sa».
Noua lume i-a devenit familiară, vechea lume nu merita decât dispreţ şi/sau
indiferenţă. Astfel îşi rezolvă conflictul interior grav produs de marginalizarea sa socială
şi încercă să trăiască în pace cu el însuşi.
34
Cea de-a doua perspectivă aparţine unui autor francez, Patrik Declerk, care în
cartea sa Les naufrages – Avec le clochards de Paris (2001), propune psihiatriei
încadrarea condiţiei de PAFA (persoană adultă fără adăpost) ca pe o categorie nosologică
de sine stătătoare.
Iată care sunt argumentele sale :
• Toţi termenii utilizaţi s-au dovedit nesatisfăcători, PAFA scăpând din toate
tentativele de înţelegere clară, deoarece gândirea are nevoie de definire, de
ceva palpabil. Este evident că sărăcia joacă un rol important în viaţa lor,
imensa majoritate provenind din periferiile urbane şi din zone rurale
(ţărani, muncitori necalificaţi, familii care de mai multe generaţii trăiesc în
mizerie, la marginea societăţii, cu probleme de violenţă şi alcoolism);
• Dacă ar fi să luăm în calcul doar argumentele de tip sociologic referitoare

la sărăcie şi excludere socială ar fi insuficient pentru înţelegerea
fenomenului, deoarece analizând istoria de viaţă a acestor subiecţi se
constată că este vorba de o psihopatologie serioasă, dublată de o patologie
familială importantă.
• Copilăria în particular a fost adesea marcată de traumatisme grave.

Autorul argumentează că deşi manifeşti disponibilitate de a-i ajuta să
schimbe ceva în viaţa lor, constaţi o imensă rezistenţă la schimbare, adesea
o opoziţie, în faţa ameliorării durabile şi structurale a stării lor. Putem
vorbi de o reacţie terapeutică negativă, paradoxală, prin care bolnavul
refuză să-i fie mai bine. Astfel că, toate încercările de a-i ameliora starea,
se transformă foarte rapid în eşecuri, adesea acompaniate de o agravare a
simptomelor.
• Vagabondajul este cu adevărat un simptom psihopatologic, rezultat al unei

patologii sociale, economice şi culturale. Psihiatria clasică are tendinţa de
a ignora specificitatea nosologică a vagabondajului, pe care-l consideră un
epifenomen socio-economic de patologii psihiatrice. Astfel el este, în
general, menţionat în manualele de psihiatrie sub forma alcoolismului,
schizofreniei sau a tulburărilor de personalitate, acestea fiind susceptibile
35
să provoace marginalizarea indivizilor în cauză. În anumite cazuri acest

proces poate conduce la vagabondaj dar, într-o manieră generală, psihiatria
considerând că specificitatea acestui fenomen nu intră în atribuţiile sale.
Poziţia clasică admite că anumite forme de patologie mintală antrenează
consecinţe sociale, relaţionale şi economice care, marginalizându-i pe
aceşti subiecţi, îi pot conduce în mod progresiv la vagabondaj, dar şi că
viaţa în strada poate activa tulburări psihiatrice secundare. Ajunşi aici
putem afirma, că este vorba de un model etiologic circular în care
vagabondajul este atât o consecinţă şi un epifenomen, cât şi o cauză, dar
în nici un moment această desocializare nu apare relevantă, prin însăşi
natura sa, ca problematică psihopatologică de sine-stătătoare. Statutul său
nu este niciodată cel al unui simptom, vagabondajul din această
perspectivă rămânând o problemă a sociologiei. Cu aceasta psihiatria
clasică se îndepărtează de la posibilitatea de a gândi specificitatea acestui
fenomen.
Autorul concluzionează că, în privinţa vagabondajului, înţelegerea nu se reduce la

un tip de cauză, fiind vorba de un proces etiologic multifactorial, care se cuplează cu
efectele excluderii economice, sociale, familiale şi culturale. Aşa că, factorii de patologie
socială, cel mai adesea factorii psihiatrici (alcoolismul, toxicomania, tulburările de
personalitate, psihozele) se activează sau se amplifică sub influenţa vieţii în stradă. Putem
vorbi chiar de o auto-excludere patologică, compulsivă şi endogenă, ce antrenează
marginalizarea şi excluderea socială. Patrik Declerk afirmă: „excluderea, în anumite
limite, acţionează ca un virus, care se instalează în inima subiectului, având forţa de se
autoîntreţine la infinit”.
Autorul afirmă că, în rândul populaţiei PAFA, există o serie de simptome şi

mecanisme psihice, care pun problema recunoaşterii nosologice a sindromului de
desocializare. Prin acest sindrom s-ar înţelege un ansamblu de comportamente şi
mecanisme psihologice, prin care subiectul se deturnează de la realitate şi de la nevoile
de bază, căutând o satisfacţie sau cel puţin reducerea parţială a stării de rău pe care o
trăieşte.
36
Desocializarea constituie, în acest sens, versantul psihopatologic al excluderii

sociale. Manifestările sale se regăsesc mai mult sau mai puţin în populaţia excluşilor,
într-o manieră generală şi statistică. Excluderea este o problemă din ce în ce mai gravă,
iar existenţa acestui sindrom este tot mai vizibilă. La persoanele situate în interiorul
acestui spaţiu al excluderii, fenomenele de desocializare ajung să domine întreg tabloul
clinic al manifestărilor.
Subiecţii îşi organizează, practic, propria degradare socială. Acest lucru este
perfect ilustrat printr-un semn clinic tipic al acestui tablou: pierderea repetată,
cvasiprogramată, a actelor de identitate. Aceasta antrenează automat o veritabilă paralizie
socială a subiectului, care se găseşte din acel moment în „afara jocului” faţă de toate
demersurile de ajutor social. Aceasta este, consideră autorul, o dublă mişcare prin care
subiectul îşi rătăceşte, simbolic, identitatea oferind, în acelaşi timp, argumentul imparabil
că nimic nu este posibil pentru el. Asistentul social încearcă mai multe săptămâni (dacă
nu luni) la rând să refacă situaţia administrativă a subiectului, până când totul se anulează
printr-o nouă pierdere a actelor de identitate.
În consecinţă, neînţelegerea acestui concept de desocializare şi a mecanismelor sale de

funcţionare, face ca multe programe de reinserţie socială să aibă numeroase eşecuri, în
mod sistematic....
PSIHOLOGIA MULTIMILOR
MULTIMILE SOCIALE = ansambluri reale sau virtuale de indivizi, intre care exista
similitudini sau raporturi care le orienteaza relativ convergent sentimentele, credintele,
atitudinile sau comportamentele.
37
CLASIFICAREA MULTIMILOR
In functie de participarea constientizata in timp si spatiu la desfasurarea unor

evenimente, putem face distinctia intre:
A) multimi reale - fizic constituite pe o anumita perioada si intr-un anumit loc datorita
unor circumstante determinate (intruniri publice, mitinguri)
B) multimi virtuale – dispersate fizic in spatiu si timp dar ai caror membrii sunt legati
prin anumite caracteristici comune care ii fac sa dezvolte sentimente, atitudini sau
comportamente similare in raport cu anumiti factori sociali
• Membrii unor asemenea multimi virtuale nu isi constientizeaza reciproc

prezenta decit in mod indirect, dar in anumite imprejurari se pot constitui
foarte rapid ca multimi reale.
• Membrii unei multimi virtuale nu au totdeauna constiinta apartenentei la o
comunitate distincta, dar anumiti factori de natura socio culturala,
profesionala, etnica, religioasa sau educationala le determina o orientare
convergenta in raport cu o anumita problematica sociala.
In functie de caracteristicile structural- functionale care le orienteaza sentimentele

si atitudinile multimile pot fi :
A) multimi gregare : sunt aglomerari umane spontane, a caror constituire este
determinata de factori absolut circumstantiali; membrii acestora nu prezinta similitudini
psihoindividuale si psihosociale care sa fundamenteze o solidaritate persistenta.
Fiind practic nestructurata, aceasta forma de multime se dezintegreaza foarte usor,
imediat ce au disparut factorii care au determinat concentrarea intr-un loc a respectivelor
persoane. Insa, prezenta simultana a unui mare nr de oameni genereza o stare psihologica
speciala, aparte ce poate declansa fen. si actiuni specifice multimilor psihologice(cf Le
Bon). Printre caracteristicile cele mai importante ale acestei stari putem mentiona : o
sensibilitate crescuta fata de stimuli puternici sau neasteptati, o diminuare a sentimentului
de individualitate.
38
B) multimi psihologice : se caracterizeaza prin existenta unui obiectiv comun explicit
sau implicit, care determina o puternica polarizare a sentimentelor, atitudinilor si
comportamentelor.
In acest caz intervine un factor structurant de natura psihologica, care asigura
insa numai o coeziune circumstantiala in timp si spatiu. Participarea emotionala este
foarte intensa, ceea ce creeaza conditiile pentru diminuarea apreciabila sau disparitia asa
numitelor “bariere interpersonale”, comunicarea libera cu persoane total necunoscute,
cresterea considerabila a gradului de sugestibilitate.
Asa cum remarca LeBon in aceste imprejurari ia nastere o “fiinta provizorie”, cu

manifestari cu totul specifice, cu un potential pulsional-emotional considerabil, dezvoltat
in dauna celui critic rational.
Individul isi poate pierde in mare masura spiritul de discernamint pe fondul unor
trairi emotionale destul de intense.
Galeriile cluburilor sportive, mitingurile la care participa sustinatorii unui lider
politic carismatic sunt exemple tipice de multimi psihologice.
C) multimi organizate : sunt formate din persoanele care participa deliberat la un
eveniment, in virtutea unor caracteristici ale statutului lor socio-economic, politic,
cultural, religios sau etnic.
Factorul structurant deriva din actul deliberat al organizarii, prin care se induce
legaturi determinate intre membrii. In acest caz, situatia sociala care fundamenteaza
starea de multime are un caracter planificat si se desfasoara pe anumite directii
principiale. Trasaturile pulsional-emotionale specifice comportamentului multimilor
psihologice sunt mult atenuate in favoarea unor conduite preponderent rationale.
Si in acest caz se vor manifesta unele din fenomenele specifice comportamentului

multimilor psihologice cum ar fi : sugestibilitatea si diminuarea responsabilitatii
individuale.
Exp. de multimi organizate : reuniunile profesionale, congresele politice,
multimile formate la nivelul unei minoritati coordonate de un lider.
39
D) multimile comunitare : sunt ansambluri umane relativ omogene in raport cu un

anumit criteriu (cultural, etnic, religios) consolidate in timp si constituite pe baza de
similitudini naturale sau dobindite.
TRADITIA este principalul factor coeziv, alaturi de constiinta apartenentei la
comunitate in virtutea unor valori recunoscute si acceptate.
Cele mai importante comunitati naturale sunt : clanurile, triburile, popoarele si
natiunile; dintre cele constituite artificial : breslele profesionale si sectele religioase.
Traditiile reprezinta “amintirile esentiale ale unei comunitati”, cu alte cuvinte

acele reprezentari, idei, convingeri, norme si modele consacrate in timp si asimilate de
fiecare individ; sunt in egala masura rezultatul natural al existentei unei comunitati cit si
unul dintre factorii coezivi esentiali.
Datorita traditiilor, comunitatile capata un profil psihologic si comportamental
distinctiv a.i. putem vb de psihologia specifica unui anumit popor sau unei bresle
profesionale.
CARACTERISTICILE PSIHOLOGICE ALE MULTIMILOR
Trecerea de la multimea gregara la una psihologica echivaleaza cu o restructurare

calitativa majora, prin care se trece de la o simpla aglomerare de persoane eterogene cu
legaturi conjuncturale si nesemnificative la o structura omogena, coeziva si sincrona in
sentimente si actiuni.
Ptr. a explica aceasta metamorfoza, Le Bon invoca 2 fenomene psihologice
principale :
A. Dinamica raportului intre constient si inconstient;

B. Fenomenul sugestiei colective
A. Din perspectiva dinamicii inconstient-constient structura personalitatii are un

caracter bipolar :
40
1.o zona a personalitatii constiente, rationala ce permite manifestarea individualitatii

prin discernamint, spirit critic, trairi afective nuantate si spirit de independenta;
2.o a doua zona, cea a personalitatii inconstiente, dominata de instincte, atavisme
sociale, refulari, emotii primare, dependenta de multime, lipsa de discernamint.
Daca prima dimensiune a personalitatii se structureaza in ontogeneza prin educatie si

integrare sociala, a doua exprima fondul comun si primitiv al comunitatilor umane
primare.
Situatia de multime genereaza conditiile unei regresii psihice in care personalitatea
inconstienta prevaleaza asupra celei constiente, iar instinctivitatea ia locul rationalitatii.
Importanta elementelor si proceselor inconstiente in generarea fenomenului de multime

este subliniata si de S. Freud care apreciaza ca prin participarea individului la o multime
se creeaza conditiile pentru relaxarea cenzurii prin care sunt reprimate trebuintele
inconstiente.
Potrivit lui Jung o serie de factori ce tin de inconstientul colectiv intervin in generarea
fenomenelor de multime; arhetipurile sunt modele actionale primitive sedimentate in
inconstientul colectiv prin intermediul lor putindu-se explica multe dintre reactiile si
comportamentele specifice multimilor.
Sugestia : toate studiile asupra multimilor ajung la o concluzie fundamentala : facind

parte dintr-o multime, individul sufera influente considerabile din partea acesteia, avind
ca rezultat modificarea sentimentelor, modului de gindire si comportamentului.
Sub influenta multimii fiecare individ face lucruri pe care izolat nu le-ar fi facut
niciodata; se comporta ca intr-o transa hipnotica, in care controlul constient asupra
faptelor sale este considerabil diminuat.
Principalele conditii care favorizeaza producerea sugestiei sunt : ingustarea cimpului

constiintei, un fond afectiv aparte, o puternica focalizare emotionala asupra unui obiect,
41
prezenta unui nr mare de persoane care reactioneaza unitar, influenta puternica aunui
lider acceptat neconditionat, diminuarea drastica a spiritului critic;
Sugestibilitatea crescuta este favorizata si de spiritul de imitatie .
Spiritul de imitatie - Este foarte accentuat in imprejurarile in care individul se simte mai
protejat daca se identifica cu cei din jur, preluind idei, sentimente si modele
comportamentale.
Specificul proceselor psihice implicate in fenomenul de multime
Cea mai evidenta trasatura a multimilor se refera la capacitatatea lor de a restructura

caracteristicile psihice ale participantilor.
Indiferent de tipul de personalitate, nivel de instructie sau pozitie sociala, odata integrati
intr-o multime, membrii acesteia simt, gindesc, isi imagineaza si reactioneaza intr-un
mod cu totul nou, in virtutea asa numitei legi psihologice a unitatii mentale a multimilor;
calitatile intelectuale individuale se pierd, rezultind regresii in plan afectiv, cognitiv si
atitudinal.
Imaginatia
Este totdeauna hiperbolica; puternic sustinuta emotional, fara a solicita implicarea
rationamentului, imaginatia este motorul principal care pune in miscare multimile.
Datorita imaginatiei debordante si a lipsei spiritului critic, multimea devine usor
manipulabila.
Ideile
Ideile multimilor sunt simple, excesiv schematizate, neargumentate rational, insa
puternic sustinute intuitiv prin imagini, “cuvinte- forta” si simboluri;
42
Rationamentele sunt bazate pe o logica primara; se fac asocieri intre lucruri disparate
intre care exista numai iluzia unor legaturi cauzale. Se generalizeaza pripit, inadecvat si
fara a se simti nevoia unei verificari.
Componenta emotionala
Sentimentele, emotiile multimii , desi foarte intense, sunt deosebit de instabile,
fluctuante in intensitate si incongruente in forma de manifestare.
Caracteristici ale comportamentului multimilor
Multimile gregare sunt neomogene, constituite strict conjunctural, cu o coezivitate foarte

scazuta, fara constiinta unui obiectiv comun, susceptibile insa la fen de panica; sunt
potential periculoase datorita imprevizibilitatii reactiilor unor indivizi, reactii care se pot
generaliza prin contagiune si imitatie.
•Multimile gregare se disperseaza de la sine cind dispare factorul ce a cauzat aglomerarea

de persoane intr-un anumit loc si pe o anumita perioada de timp.
Multimile psihologice - acestea sunt constituite ca urmare a focalizarii emotionale si

orientarii puternice pe un obiectiv comun; au constiinta unitatii lor ideatice.Pericolul real
sau imaginar le sporeste coeziunea; sunt foarte sugestibile datorita gradului ridicat de
emotionalitate, contagiunii mentale si diminuarii considerabile a rationalitatii si spiritului
critic. De aceea accepta orice sugestie sau ordin care pare sa emane din interior.
•Sunt foarte credule, impulsive, iritabile, necontrolate , imprevizibile in reactii si foarte

usor de manipulat.
•Pe un fond de totala inconsecventa, multimile psihologice trec cu usurinta de la o stare

la alta diametral opusa.
43
•Potentialul agresiv este foarte mare, putind fi usor antrenate in actiuni violente sau
criminale. Acest lucru se datoreaza faptului ca sentimentul de responsabilitate personala
este mult diminuat, aparind un sentiment de putere invincibila, careia nimic nu ii poate
sta in cale.
•Starea de multime joaca un rol puternic dezinhibant pentru cei mai multi participanti; in
astfel de situatii se poate observa cum ies la iveala cele mai profunde trasaturi si
impulsuri primare ale individului.
•Ptr. Cei care se lasa antrenati in fenomenul de multime, aceasta are functia unui adevarat
drog, care le anuleaza cu atit mai mult cenzurile interioare cu cit sunt mai putin instruiti si
integrati social.
•Participarea afectiva la fenomenul de multime determina o puternica depersonalizare a
individului precum si o relativizare a criteriilor lui axiologice, normative si
comportamentale.
•Vis-à-vis de moralitatea multimilor, aceasta este in cea mai mare masura determinata de
contextul social general in care se produce fenomenul, de natura obiectivului care
polarizeaza interesele si sentimentele participantilor, de evenimentele conexe care au avut
loc (reactia autoritatilor, producerea unor evenimente colaterale dar cu un puternic ecou
emotional in randul multimii).
•Dimensiunea morala a comportamentului multimii este data si de calitatea sociala a

liderilor precum si interesele implicite ale acestora.
•In functie de natura factorilor care au determinat formarea multimii si de caracteristicile

psihosociale ale participantilor, putem vorbi si de un profil psihologic si comportamental
al multimii.
•Cei mai relevanti indicatori prin care putem descrie profilul psihologic al multimii sunt:
a)Tonusul emotional (intensitatea trairilor)
b)Tonul emotional (starea afectiva dominanta : bucurie, exuberanta, entuziasm, teama,
furie, ura, revolta,…)
c) Persistenta starii emotionale dominante (durata mentinerii tonului emotional de fond la
un nivel care sa il faca vizibil)
44
d) Evantaiul emotional (registrul de stari emotionale pe care le traverseaza multimea in

diferite faze)
e) Suportul motivational al participarii (interesele si motivele explicite sau implicite)
f) Suportul ideatic sau ideologic
g) Prezenta unor centre de comanda( existenta unor persoane sau grupuri cu functii de
initializare si directionare a comportamentului multimii)
•Determinarea profilului psihologic al multimii este esential pentru a explica sau anticipa
modul de manifestare a acesteia, evolutia in timp si tipul de comportament manifestat in
anumite imprejurari.
Multimile organizate -se formeaza si se manifesta pe baza unor initiative sau proiecte de
organizare prin care se propun obiective, strategii de realizare a acestora, criterii si reguli
de participare precum si anumite modele comportamentale.
-Daca la nivelul multimii psihologice omogenitatea este data preponderent de un proces

empatic de sincronizare emotionala si atitudinala care implica imitatia si contagiunea, in
cazul multimii organizate omogenitatea este asigurata de criteriile de selectie care stau la
baza constituirii ei.
-Matricea organizatorica a unei multimi poate lua nastere si spontan in cadrul unei
multimi gregare sau psihologice in conditiile in care este absolut necesara mentinerea
unei coeziuni si a unei unitati de actiune.
•Coeziunea multimilor organizate este de regula superioara altor tipuri de multimi,

functionand pe criterii ideologice, culturale, economice, profesionale sau juridice bine
precizate, sustinute motivational.
•Spre deosebire de multimile psihologice care nu pot fi decat reale (fizic constituite la un
moment dat si intr-un anumit loc), multimile organizate pot fi si virtuale, dispersate in
45
spatiu, insa cu o constiinta clara a existentei lor si cu mijloace specifice de comunicare

intre membrii.
•Din punct de vedere comportamental, multimile organizate sunt coerente in

comportament, logice in gandire; in consecinta sunt relativ previzibile, fiind intr-o masura
mult mai mica dominate de factori emotionali si conjuncturali.
Comunitatile - sunt multimi omogene organizate si relativ persistente a caror constituire

si coeziune sunt datorate in principal unor factori axiologici si normativi. Datorita acestui
fapt, mai ales in cazul comunitatilor permanente (popoarele si natiunile), ia nastere un
profil spiritual specific in care intervin si determinatii de ordin istoric si geografic .
•Spatialitatea joaca un rol extrem de important in constituirea profilului psihologic si

spiritual al unei comunitati, mai ales prin configuratia sa.
•Cu cat spatiul ocupat de o comunitate este mai restrans, cu atat nivelul de organizare e
mai inalt, coeziunea mai puternica; cu cat comunitatea este dispersata pe spatii geografice
mai largi, cu atat omogenitatea spirituala si comportamentala e mai redusa, existand
tendinta aparitiei unor fragmentari si diferentieri.
Dinamica multimilor
•Ca orice sisteme vii, multimile au o evolutie in care putem distinge mai multe etape:
formarea, evolutia, atingerea obiectivelor prin actiuni specifice, dezintegrarea sau
transformare; aceasta succesiune are numai o valoare de referinta generala, in practica
constatandu-se o mare varietate de momente intermediare, fluctuatii, inconsecvente si
evolutii neasteptate, care dau adevaratul profil specific unei multimi.
•Constituirea unei multimi psihologice poate presupune urmatoarele faze:

–Concentrarea unui numar mare de persoane intr-un spatiu limitat
46
–Activarea unui anumit fond afectiv si atitudinal, pozitiv sau negativ.

–Producerea unui eveniment cu un mare impact emotional ce polarizeaza brusc atentia
participantilor si declansaza o stare psihologica speciala, specifica fenomenului de
multime.
–Prefigurarea unor obiective comune concordante cu “montajul psihologic” al multimii,
starea emotionala si contextul social in care se desfasoara evenimentele.
–Desfasurarea unor actiuni dirijate de centrele de influenta in sensul real sau aparent de
realizare a obiectivelor adoptate spontan.
–Aparitia unor stari de inconsecventa si deruta
–Dispersarea progresiva a multimii paralel cu posibila organizare a unor parti ale
acesteia.
–“Starea remanenta” cand participantii dispersati fiind, pastreaza sentimentul puternic al
trairii unui eveniment deosebit, ceea ce le confera calitate de multime virtuala care poate
fi iarasi mobilizata in anumite conditii.
•Aceasta succesiune este relativa insa, pe parcurs putand interveni factori sau evenimente
ce pot modifica comportamentul multimii cu schimbari neasteptate de directie, treceri
bruste de la o stare emotionala la alta si chiar rupturi in corpul multimii; insa in toate
cazurile exista 4 factori esentiali ce au un rol extrem de semnificativ in aparitia,
desfasurarea si structurarea fenomenului de multime psihologica, respectiv:
–Montajul psihologic (modul specific de configurare a elementelor cognitive, afective,

motivationale si atitudinale in raport cu o situatie sociala aparte)
–Sistemul de informare si influentare a participantilor
–Sistemul de conducere si coordonare a actiunilor multimii (se refera la aspectele
psihosociale ale liderilor sau grupurilor care si-au asumat rolul de conducere a
multimilor)
–Situatia sociala pe fondul careia se desfasoara actiunile multimii ( se are in vedere
climatul psihosocial general, starea economica sau existenta unor tulburari sociale
anterioare).
47
Comunicarea de masa
•Reprezinta o activitate sociala dirijata, prin care informatiile si interpretarile

complementare acestora sunt distribuite selectiv in cadrul unei colectivitati, folosind o
serie de mijloace specifice, vizuale si auditive.
•Spre deosebire de comunicarea interpersonala, comunicarea de masa are un caracter
unilateral, este dirijata spre un nr mare de receptori potentiali, iar efectele mesajului
transmis pot fi constatate numai indirect, evaluind opinia publica si modificarile
atitudinale aferente.
Functiile psihosociale ale mass-mediei
•A) Fct de informare, constind in transmiterea sistematica de informatii catre indivizi,
grupuri si organizatii;
•B) Fct instructiv-educativa prin care se realizeaza difuzarea si asimilarea valorilor,
normelor si modelelor culturale;
•C) Fct de mobilizare sociala, constind in polarizarea actiunilor sociale in raport cu
anumite obiective de interes general;
•D) Fct de control social;
•E) Fct de formare si directionare a opiniei publice;
•F) Fct de divertisment.
In perimetrul paradigmei “efectelor puternice” ale mass-mediei se evidentiaza
citeva modele teoretice semnificative; la baza acestor teorii se afla ideea potrivit
careia mass – media are efecte puternice si durabile ce pot viza cele mai profunde
zone ale psihismului individual si ale organismului social
•1. Teoria hegemoniei mass – media – afirma capacitatea mass-media de a se constitui
ca un instrument eficient de dominare si control social, utilizind mijloace persuasive de
tip cultural-simbolic; clasele aflate la putere domina societatea nu prin forta ci prin
utilizarea sistemelor educationale si de informare in masa in scopul impunerii unui sistem
de valori, norme si ideologii care le sunt convenabile.
48
•2.Teoria dependentei de mass-media – oamenii devin progresiv dependenti de

comunicarea in masa, care le ofera informatii, comentarii, interpretari, solutii ptr
problemele de viata. Se creeaza astfel o puternica dependenta psihologica de mass-media,
dependenta ce se amplifica in momentele de criza, tulburari sociale sau catastrofe
naturale.
•3.Teoria “glontului magic” – are la baza ideea conditionarii maselor prin cunoscutul
mecanism pavlovian stimul-reactie. Stimulul (“glontul magic”) se prezinta sub forma
unui puternic soc psihic ce se adreseaza celor mai profunde zone emotionale si
instinctuale, ceea ce permite dizolvarea totala a indivizilor in multime, devenind astfel
adevarati “sclavi psihici”. Mass-media poate actiona ca un “modelator magic” al
sensibilitatii opiniei publice, avind in acest fel posibilitatea de a declansa comportamente
sociale programate.
O doua paradigma se bazeaza pe teza unor efecte slabe, difuze si limitate ale mass-media,
care nu are capacitatea de a controla neconditionat atitudinile si opiniile de grup; efectele
sunt diferentiate in raport cu anumite categorii sociale, care la rindul lor reactioneaza
selectiv la mesajele pe care le primesc .
•1. Teoria medierii in comunicarea de masa – se pleaca de la constatarea ca mass-

media nu isi exercita direct influenta asupra “tintelor”, ci prin intermediul unor
semnificativi factori de mediere (persoane devenite lideri de opinie, grupuri de referinta);
fara sa exercite un efect imediat, uniform si puternic asupra atitudinilor si opiniilor
publice, mass-media contribuie mai degraba la consolidarea si structurarea unor opinii
preexistente.
•2.Teoria cultivarii – se evidentiaza efectul formator al mass-media asupra stilului de

gindire, mentalitatilor si fondului informational al diferitelor categorii de public, insa
acest efect se manifesta diferit de la un grup social la altul, in fct de factori cum ar fi
nivelul de educatie sau profesia.
49
•3.Teoria influentei indirecte – daca celelalte teorii ofera o perspectiva pe termen scurt
asupra dinamicii sociale, avind ca element comun teza influentei selective si directe
asupra opiniilor, credintelor si atitudinilor membrilor unei colectivitati, teoria influentei
indirecte ofera o perspectiva pe termen lung, in care cultura ca sistem stabilizat de valori
devine tinta principala a comunicarii de masa.
COMPORTAMENT SI ATITUDINI
In lumea industrializata, in fiecare an, industria tutunului ucide aproximativ 2

milioane din clientii sai cei mai fideli . Considerand tendintele actuale, un raport din
1994, realizat de Organizatia Mondiala de Sanatate, indica un numar de jumatate de
miliard de oameni ce vor fi ucisi de tutun. In Statele Unite, de exemplu, fumatul ucide
420000 oameni pe an – depasind fatalitatea cumulata a crimelor, sinuciderilor, SIDA,
accidente rutiere, abuz de alcool si droguri. Desi sinuciderea asistata este ilegala,
sinuciderea treptata determinata de consumul produsele industriei tutunului nu este.
Unii se intreaba: cum pot trai impacati presedintii executivi ai companiilor
producatoare de tutun, stiind ca produsele lor sunt responsabile de o fatalitate echivalenta
cu prabusirea zilnica a 14 jumbo jet-uri ocupate total (fara a lua in consideratie procentul
fatalitatii a tarilor din lumea a treia, care sunt in continua expansiune si astfel dificil de
calculat). Directorii executivi ai companiei Philip Morris, una din cele doua companii
lidere pe piata mondiala in promovarea tutunului – persoane inteligente, cu priviri
familiste, si sustinatori ai comunitatii – dispretuiesc catalogarea lor drept “criminali de
mase”. Acestia apara dreptul fumatorilor de a alege. “Este o problema de dependenta?”
intreaba un vicepresedinte a unei companii producatoare de tutun “un cred. Oamenii fac
tot felul de lucruri pentru a-si exprima individualitatea si pentru a protesta impotriva
societatii. Iar fumatul este unul dintre aceste lucruri, dar un si cel mai grav”. (Rosenblat,
1994).
50
Socio-psihologii se intreaba: Astfel de afirmatii reflecta atitudinii personale – sau o

presiune sociala de a spune lucruri neverosimile? Chiar considera acest presedinte
executiv ca fumatul este o manifestare sanatoasa a individualitatii? Daca este asa, cum
sunt interiorizate aceste atitudini?
Cand oamenii se indoiesc de atitudinea unei persoane, ei se refera la convingeri si
sentimente declansate de acea persoana sau de un eveniment, si la efectul acestora
reflectat de comportamentul lor ulterior. Luate impreuna, reactiile analitice favorabile si
nefavorabile – fie expimate in convingeri, sentimente sau actiuni – definesc atitudinea
unei persoane cu privire la o anumita actiune (Olson & Zanna, 1993). Atitudinile
reprezinta o modalitate eficiente de cuantificare a lumii. Cand trebuie sa reactionam
rapid, ceea ce simtim orienteaza reactia noastra (Brekler & Wiggins, 1989; Sanbonmatsu
& Fazio, 1990). De exemplu, o persoana care considera ca un anumit grup etnic este
lenes si agresiv, va simti o aversiune fata de membrii acestuia si va avea tendinta de a
actiona intr-o maniera discriminatorie. In catalogarea atitudinilor, ne referim la
urmatoarele trei dimensiuni. Le puteti retine ca ABC-urile atitudinilor: afecte
(sentimente), comportament (intentie), si cognitie (gandire).
Studiul atitudinilor este un subiect preferat de socio-psihologi, si din punct de
vedere istoric unul din primele lor interese. Astfel vom continua studiul nostru asupra
gandirii sociale intrebandu-ne: cum moduleaza atitudinea actiunile noastre?
OARE ATITUDINEA DETERMINA COMPORTAMENTUL?

In ce masura, si sub ce imprejurari atitudinea determina actiunile noastre? De ce
au fost initial surprinsi socio-psihologii de o aparenta lipsa de corelatie intre atitudine si
actiune?
Intreband daca atitudinile determina comportamenul punem in discutie o intrebare

esentiala despre natura umana: Care este relatia intre ceea de suntem (in interior), si ceea
ce facem (in exterior)? Filozofi, teologi, si profesori au speculat de mult prezenta
corelatie dintre gand si actiune, caracter si conduita, opinia proprie si datoria publica.
Presupunerea generala, prezenta in majoritatea studiilor, in counseling, si in invataturile
copiilor, a fost ca convingerile si sentimentele noastre ne dicteaza comportamentul
51
public. Astfel, daca dorim sa schimbam modul in care oamenii actioneaza, trebuie sa
schimbam modul in care simt si gandesc.
La inceput socio-psihologii erau de acord cu urmatoarea afirmatie: Sa cunosti

atitudinile unor persoane este sa anticipezi actiunile lor. Dar in 1964, Leon Festinger –
considerat de unii a fi unul din cei mai importanti contribuitori la gandirea socio-
psihologica de azi (Gerard, 1994) – a concluzionat ca nu este corect sa consideram ca
schimband atiutudinea rezultatul va fi schimbarea comportamentului. Festinger considera
ca relatia atitudine-comportament functioneaza invers, comportamentul fiind cel care
dicteaza atitudinea. Robert Abelson (1972) afirma ca: suntem „bine pregatiti si foarte
iscusiti in a gasi gasi motive pentru a explica ceea ce facem, dar nu suntem foarte buni in
a duce pana la capat actiunile ale caror ratiune o identificam”.
O alta lovitura primita de ideea atitudinii fiind cea care dicteaza a aparut in 1969,
cand socio-psihologul Allan Wicker a cercetat multe studii de caz ce acopereau o mare
varietate de tipologii, atitudini, si comportamente, si a formulat o concluzie socanta:
Atitudinile exprimate ale oamenilor nu preziceau variatele lor comportamente. Atitudinea
studentilor fata de ideea de a copia nu prezenta nici o corelatie cu probabilitatea ca acestia
chiar sa copieze. Atitudinea fata de biserica erau modest corelate cu prezenta la slujba de
duminica. Atitudinile rasiale personale si afirmate public ofereau putine indicii asupra
comportamentului acestor persoane in situatii reale.
Aceasta idee a fost prezenta la inceputul anilor 1930, cand o mare parte a populatiei
americane manifestau un puternic resentiment fata de asiatici. Pentru a intelege
amploarea acestui resetiment, Richard LaPiere (1934) a trimis scrisori catre 251 de
restaurante si hoteluri intreband: „Ati accepta persoane de nationalitate chineza ca si
clienti in locatia dumneavoastra?”. Printre cei 128 care au raspuns, 92% au dat un raspuns
negativ, si doar 1% au raspuns afirmativ. Dar LaPiere si un cuplu chinez cu a prezenta
„placuta si curtenitoare” calatorisera prin tara cu sase luni in urma, si au fost tratati
agreabil in toate, cu exceptia uneia, dintre respectivele locatii. Astfel pusi fata in fata cu
reprezentanti ai rasei chineze care isi infrunau stereotipul, proprietarii acestor spatii si-au
lasat deoparte atitudinile lor negative si au avut un comportament calduros si prietenos.
52
Daca comportamentul oamenilor nu este conform cu gandurile si afirmatiile lor, nu

este surprinzatoare inutilitatea incercarii de a schimba comportamentul prin schimbarea
atitudinii lor. Astfel avertizarea despre efectele negative ale fumatului afecteaza intr-un
procent foarte redus optiunea fumatorilor de a fuma in continuare. Cresterea atentiei
publicului fata de efectele negative ale vizionarii prelungite a violentei prezenta in cadrul
programelor TV, a determinat vociferarea multor persoane sustinand programe TV cu
mai putina violenta – desi in continuare acestia urmaresc informatiile media despre
criminalitate la fel de mult ca intotdeauna. Apelul la sporirea atentiei la volan a avut un
rezultat mult inferior, asupra numarului de accidente rutiere, decat au avut-o introducerea
unor limite scazute de viteza, autostrazi cu sensuri separate si penalitati pentru
conducerea in stare de ebrietate (Etzioni, 197?).
In timp ce Wicker si altii descriau slabiciunea atitudinilor, anumiti psihologi ce

studieaza persoalitatea postulau ca nici trasaturile de caracter nu pot prezica
comportamentul (Lischel, 1968). Daca dorim sa cunoastem cat de mult ne putem increde
intr-o anumita persoana, nu vom putea afla prea multe supunandu-i unor teste de
incredere de sine, anxietate sau de aparare. Daca insa folosim teste in care cerintele sunt
foarte bine conturate vom putea afla mult mai multe. Asemanator, multi psihoterapeuti au
inceput sa se intrebe daca terapiile prin discutie, cum ar fi psihanaliza, pot rezolva de la
sine probleme. In loc sa analizeze probleme de personalitate ei au incercat sa schimbe
felul in care reactioneaza persoanele la diferite probleme.
In concluzie, imaginea generala a ceea ce controleaza comportamentul subliniaza
influentele sociale externe si orienteaza mai putin privirea spre factori interni, cum ar fi
atitudinile si personalitatea.
Minimalizarea influentelor sociale si influenta lor asupra atitudinilor exprimate
Socio-psihologii, spre deosebire de medici care masoara tensiunea, nu pot obtine o

citire exacta a atitudinii oamenilor. Ceea ce noi putem aprecia sunt atitudinile exprimate.
Asemanator altor trasaturi comportamentale, expresiile sunt subiectul unor influente
53
exterioare. Acest fapt a fost clar exprimat atunci cand Casa Reprezentantilor din Statele
Unite a emis o motiune surprinzatoare prin vot neoficial, prin care se mareau salariile
membrilor acesteia, si la scurt timp dupa printr-o motiune la fel de surprinzatoare a fost
remisa printr-un vot deschis. Teama de a fi criticati a distorsionat adevaratul sentiment in
cadrul votului deschis. Uneori fiecare dintre noi spune ceea ce considera ca ceilalti vor sa
auda.
Stiind ca oamenii nu-si dezvaluie usor sentimentele, socio-psihologii au dorit de
mult o modalitate de a putea „privi” in sufletul omului („pipeline to the heart”). Astfel
socio-psihologii Edward Jones si Harold Sigall (1971) au imaginat un sistem fals (bogus
pipeline – procedura falsa care pacaleste oamenii in a-si recunoaste atitudinile.
Participantii sunt convinsi ca o noua masina poate folosi reactiile lor psihologice pentru a
masura atitudinile lor) pentru masurarea atitudinilor. In cadrul unui experiment realizat
impreuna cu Richard Page, Sigall le-a cerut studentilor din Rochester sa tina in mana un
volan blocat, care deblocat putea misca un indicator spre stanga, indicand dezacord, sau
spre dreapta, indicand acord. Cand au fost atasati electrozi de bratele studentilor, aparatul
presupunea inregistrarea unor mici contractii musculare care indicau tendinta studentilor
de a roti volanul spre dreapta (acord) sau spre stanga (dezacord). Pentru a demostra
modul in care aceasta uimitoare masinarie functiona, cercetatorii puneau anumite
intrebari studentilor. Dupa cateva momente de impresionante raspunsuri luminoase si
sonore, un aparat de masura al masinariei anunta atitudinea studentului respectiv – care
nu era nimic altceva decat atitudinea exprimata a studentului ca parte a unui chestionar
realizat. Inselatoarea procedura a convins pe toata lumea.
O data ce studentii au fost convinsi, aparatul de masura a fost ascuns si studentii au
fost intrebati ce atitudine au fata de americanii de origine africana, si au fost ulterior
intrebati ce cred ca indica aparatul de masura. Ce credeti ca au raspuns acesti studenti
caucazieni? Comparand raspunsurile unor studenti care au primit un chestionar clasic, cei
supusi aparatului de masura au recunoscut mai multe sentimente negative fata de subiect.
Contrar celor care au raspuns la chestionarul clasic pe hartie – care considerau americanii
de origine africana uneori chiar mai sensibili decat alti americani – cei care au fost supusi
testului cu respectivul aparat au inversat aceste rezultate. Era exact ca si cum ar fi gandit,
54
„Ar trebui sa spun adevarul altfel conducatorul experimentului va considera ca nu sunt in

acord cu sentimentele mele”.
Aceste descoperiri explica de ce anumite persoane, care sunt initial convinse ca
aparatele poligraf chiar functioneaza, au tendinta de a admite adevarul. Acestea sugereaza
de asemenea a slaba corelatie intre atitudine-comportament: In conditii normale de viata,
de exemplu cele ale persoanele cu autoritate executiva din industria tutunului si ale
politicienilor, oamenii sunt tentati a exprima atitudini care nu sunt in acord cu
convingerile lor.
Minimalizarea altor influente asupra comportamentului

In orice împrejurare actiunile noastre nu sunt ghidate doar de atitudine ci si de
situaţia in care ne aflam. Oare urmărirea comportamentului uman in o multitudine de
situatii, ne permite observarea clara a impactului asupra atitudinilor lor? Încercarea de a
prezice comportamentul oamenilor este asemănătoare cu încercarea de a prezice lovitura
unui jucător de baseball. Rezultatul oricarei lovituri a unui jucător este aproape imposibil
de anticipat, deoarece este conditionata nu doar de jucatorul care loveste ci si de
aruncarea mingii de catre pitcher si de factori neprevazuti. Daca observam de foarte
multe ori modul in care loveste un jucator, putem neutraliza acesti factori. Cunoscand
jucatorul care loveste putem intr-o anumita masura sa anticipam rezultatul probabil al
loviturii.
Un exemplu similar din cercetarea socio-psihologica este reprezentat de faptul ca,
atitudinea generala a oamenilor fata de biserica nu poate anticipa daca sau nu acesti
oameni chiar vor asista la slujba de duminica urmatoare (datorita vremii, a preotului, a
starii de spirit, si a altor cauze care pot influenta prezenta in biserica. Insa atitudinea
religioasa anticipeaza destul de bine comportamentul religios pe parcursul timpului
(Fishbein & Ajzen, 1974; Kahle & Berman, 1979). Descoperirile acestea definesc
principiul agregarii: Efectele unei atitudini asupra comportamentului devin mult mai
aparente cand privim la totalitatea trasaturilor comportamentale si nu doar la reactii
izolate.
55
Maximalizand intensitatea atitudinii
Atitudinile noastre sunt adesea dorminde atunci cand actionam automat, fara a ne
opri un moment sa le luam in considerare. Ne comportam dupa un tipar familiar, fara a
reflecta la ceea ce facem. In mod normal reactionam la intalnirea cu anumite persoane cu
un automat „buna”. Raspundem la intrebarea chelnerului:”Cum vi s-a parut mancarea”,
cu: „A fost buna”, chiar daca ni s-a parut a fi groaznica. Aceste automatisme sunt
adaptative. Astfel mintea noastra se poate ocupa de alte lucruri care sunt mai importante.
Asa cum a afirmat filozoful Alfred North Whitehead, „Civilizatia avanseaza prin
cresterea numarului acestor automatisme”.
Aducerea in prin plan a atitudinilor

Atitudinile, dupa cum am vazut pana acum, implica evaluare. O atitudine este
asocierea noastra dintre un obiect si evaluarea noastra asupra acelui obiect. Cand aceasta
asociere este stabilita atitudinea devine accesibila: Italnirea cu un anumit obiect
declanşează evaluarea asociativa. Pentru a intari relatia intre obiect si evaluare,
cercetatorii le recomanda oamenilor sa-si considere atitudinile (prin afirmarea repetata a
ceea ce le place sau ceea ce le displace in legatura cu o persoana sau altceva). Cu cat se
repeta mai mult cu atat asocierea dintre obiect si evaluare devine mai puternica. Si cu cat
asocierea este mai puternica, cu atat este mai accesibila si mai puternica atitudinea de
aprobare sau dezaprobare (Fazio, 1995).
Anumite situatii pot astfel activa anumite atitudini. Fara intentii constiente,
raspunsul nostru evaluativ fata de un grup aprobat sau dezaprobat poate influenta cum
percepem si interpretam evenimentele, si astfel reactia noastra ( Preston, C.C., Chassin,
L., Bensenberg, M., Corty, E., & Olshavsky, R., 199?). De exemplu, un joc de baschet
activeaza evaluarea celor doua echipe de catre fanii lor. Aceste atitudini activate spontan
influenteaza perceptia asupra faulturilor comise, si astfel reactiile fanilor la deciziile
arbitrilor.
56
Intensitatea atitudinilor este conditionata de experienta
Pe parcursul vietii dobandim atitudini, iar modalitatea in care le dobandim

conditioneaza intensitatea lor. O serie lunga de experiente realizate de Russel Fazio si
Zanna (1981) au aratat ca atunci cand atitudinile apar din experienta, acestea rezista si ne
ghideaza actiunile. Acestia si-au realizat experintele cu colaborarea intamplatoare a
Universitatii Cornell. O reducere a numarului locurilor de cazare a fortat universitatea sa
cazeze o parte a studentilor din primul an in dormitoare provizorii, in timp ce ceilalti s-au
bucurat de privilegiul de a fi repartizati in camere permanente.
Cand au fost intrebati de catre Dennis Regan and Fazio (1977), studentii din ambele
situatii aveau atitudini negative fata de neplacerile provocate de lipsa locurilor de cazare,
si de modul in care administratia campusului incerca sa rezolve aceasta situatie. Dar
atunci cand li s-a oferit posibilitatea de a actiona conform cu convingerile lor – a semna o
petitie si a solicita alte semnaturi, de a organiza un comitet care sa se ocupe de
investigarea situatiei, de a scrie o scrisoare – au actionat doar cei a caror atitudine
negativa era direct provocata de dezavantajul spatiului in care au fost cazati. Mai mult,
comparate cu atitudinile aparute pasiv, cele aparute din experiente sunt mult mai sincere,
mai sigure, mai stabile, mai rezistente la atac, si mai accesibile (Sherman & altii, 1983;
Wats, 1967; Wu & Shaffer, 1988).
Cateva concluzii
Pentru a concluziona, atitudinile anticipeaza actiunile noatre daca:
• Alte influente sunt minimizate

• Atitudinea este specifica actiunii
• Atitudinea este intensa – deoarece ceva ne reaminteste de ea, deoarece situatia
activeaza o atitudine neconstienta care ghideaza subtil cum percepem si
reactionam la anumite evenimente
57
Par aceste conditii a fi evidente? Poate fi tentant sa consideram ca „le-am avut de la

bun inceput”. Acestea nu au fost evidente initial cercetatorilor, si nici studentilor germani
care nu au fost capabili sa ghicesca rezultatul studiului publicat referitor la consecventa
atitudine-comportament (Krahe, 1984).
Acum este clar faptul ca in functie de circumstante, relatia dintre atitudine, afirmatie
si comportament poate fi foarte puternica sau inexistenta (Kraus, 1995). Insa putem
respira linistiti ca atitudinile noastre sunt, pana la urma, componente determinante ale
actiunilor noastre. Si ca sa ne intoarcem la intrebarea filosofica de la care am pornit, intr-
adevar exista o conexiune intre cine suntem si comportamentul nostru, chiar daca aceasta
relatie este mai slaba decat am fi crezut.
Pe scurt:
Care este relatia intre atitudinile noastre interioare si actiunile noastre exterioare? Socio-
psihologii sunt de parere ca atitudinile si actiunile se alimenteaza reciproc. Gandirea mai
veche nu considera relevant impactul atitudinilor asupra actiunii. Surprinzator insa,
atitudinile noastre – de obicei materializate ca sentimente declansate fata de o persoana
sau un obiect – adesea nu anticipeaza actiunile noastre. Chiar mai mult, schimbarea
atitudinii oamenilor nu produce o schimbare notabila in comportamentul lor. Aceste
observatii i-au determinat pe socio-psihologi sa identifice motive, care sa explice de ce nu
actionam conform cu convingerile noastre. Raspunsul ar fi: Exprimarea atitudinilor cat si
comportamentul nostru sunt subiectele multor influente exterioare.
Atitudinile noatre ar putea anticipa comportamentul daca: (1) aceste “influente
exterioare” sunt minimizate, (2) daca atitudinea este in stransa conformitate cu
comportamentul anticipat (asa cum se vede in studiul voturilor), si (3) daca atitudinea
este intensa (deoarece exista ceva care ne reaminteste de ea, deoarece situatia o activeaza
subtil, sau deoarece o dobandim intr-o maniera care o face foarte puternica). Astfel exista
o conexiune intre ceea ce gandim si simtim, dar in multiple situatii aceasta legatura este
mai slaba decat am dori sa credem.
58
TEORIA PERCEPTIEI DE SINE EVIDENTIAZA DETERMINAREA

COMPORTAMENTULUI DE CATRE ATITUDINE
Inca o teorie ce se bazeaza pe ipoteza potrivit careia comportamentul formeaza

atitudinile, este teoria perceptiei de sine a lui Daryl Bem. Influentat de perspectiva asupra
comportamentului a lui Skinner, Bem (1965,1972) lasa pe un plan secundar importanta
introspectiei si a constiintei de sine in dezvoltarea atitudinilor. In loc de asta el
argumenteaza ca de multe ori noi nu stim care sunt atitudinile noastre, in loc, le deduce
simplu din comportamentul si circumstantele sub care comportamentul are loc. Teoria lui
Bem e o explicatie radicala a conceptului de atitudine intrucit ea afirma ca, in loc de
atitudini ce determina comportamentul, comportamentul este acela care determina
atitudinile.
Teoria perceptiei de sine spune ca atunci cind ne formam atitudini, actionam ca un

observator, urmarind comportamentul nostru si apoi atribuindu-l fie unei cauze externe
(situatia) fie uneia interne (atitudinea).
Shelly Chaiken si Mark Baldwin (1981) au condus o interesanta demonstratie

empirica despre felul in care procesul perceptiei de sine influenteaza atitudinile. In primul
rind ei au separat participantii in doua grupuri: cei ce aveau atitudini puternice,
consistente si cei ce aveau atitudini slabe inconsistente. Apoi i-au indus pe participanti sa
aprobe fie comportamente pro mediu inconjurator fie anti mediul inconjurator intr-un
chestionar. Ei erau capabili sa asigure comportamentul dorit introducind fie cuvinte
frecvent fie ocazionnal in cadrul intrebarii. De ex. participantii erau intrebati ,, de obicei
tu folosesti masina in comun pentru economie?” unde majoritatea raspunsurilor au fost da
si au fost perceputi ca fiind pro mediul inconjurator. In contrast cei intrebati la fel si care
au raspuns mai mult nu au fost considerati anti mediul inconjurator. Participantii ce au
fost indusi in a raporta comportamente pro mediu inconjurator mai incolo au relatat mai
multe atitudini pro mediu decit cei ce au fost indusi in a raporta comportamente anti
mediu dar doar daca atitudinile initiale despre mediu au fost slabe sau inconsistente.
59
Printre participantii ale caror atitudini prioritare au fost puternice si consistente pro
mediu, manipularea rapoartelor de sine despre comportamentele asupra mediului
inconjurator nu au avut impact semnificativ asupra atitudinilor lor.
Bazindu-se pe un numar de astfel de studii, se pare ca teoria perceptiei de sine a lui Bem
include o explicatie adecvata prin care noi putem infera citeodata atitudinile pornind de la
comportamentul nostru. Oamenii care au putina experienta cu atitudinea fata de un
obiect, sau a caror atitudini sunt vag definite, tind sa-si infereze atitudinile prin
observarea comportamentului lor. Oricum, cind poseda atitudini bine definite la o topica
particulara in legatura cu comportamentul lor, este mai putin probabil sa determine o
schimbare de atitudine.
60
BIBLIOGRAFIE
ABRIC, J.C. – “Reprezentările sociale : aspecte teoretice “ în A.Neculau coord.
“Psihologia câmpului social. Reprezentările sociale”.Ed.Polirom, Iaşi, 1997.
BARON,R., BYRNE,D. – „Social psychology – understanding human

interactions”, Allyn and Bacon, Massachusetts,1991.
BRIGHAM,J.C. – „Social Psychology”, Little, Brown&Co., Boston, 1996.
CALUSCHI MARIANA – „Probleme de psihologie socială”. Ed. Cantes, Iaşi,
2001.
CRISTEA DUMITRU – „Tratat de psihologie socială”, Editura Pro
Transilvania, Bucureşti, 2000.
CURELARU, M (coord.) „Reprezentările sociale. Teorie şi metode (texte alese).
Ed. Erota, Iaşi, 2001.
DOISE, W. – „Reprezentările sociale: definiţia unui concept. In A. Neculau
(coord) . „Psihologia câmpului social. Reprezentările sociale.” Ed. Polirom, Iaşi, 1997.
GOLU, P. – „Fenomene şi procese psihosociale”, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1989.
GOLU, P. – „Fundamentele psihologiei sociale”, Editura Ex Ponto, Constanţa,
2000.
HEWSTONE,M., STROEBE,W., - „Introduction to social psychology”,
Blackwell Publishers Inc., Massachusetts, 2001.
JODELET, D – „Representations sociales: phenomenes, concept et theorie. În
D. Jodelet (ed.) „Les representations sociales. Ed. PUF, Paris, 1984, p. 31-61.
JODETET, D – „Reprezentările sociale, un domeniu în expansiune”. În A.
Neculau (coord.) „Psihologia câmpului social. Reprezentările sociale”. Ed. Polirom,
Iaşi, 1997.
KIMBLE EMERSON CHARLES – „Social Psychology – Studying Human
Interaction”, Win Brown Publishers, 1990.
LIPA RICHARD – „Introduction to social psychology”, Wadsworth Inc., 1990.
61
MITROFAN, IOLANDA., CIUPERCĂ, C. – „Psihologia relaţiilor dintre sexe.

Mutaţii şi alternative”, Edit. Alternative, 1997.
MITROFAN, IOLANDA., CIUPERCĂ, C. – „ Incursiune în psihosociologia şi
psihosexologia familiei”, Edit. Şansa, 1998.
MITROFAN, LAURENTIU., BADEA, V. - „Dimensiuni ale excluderii
sociale”, Ed.SPER, Colectia Caiete Experientiale nr. 24, Bucuresti, 2004
MITROFAN, LAURENTIU - “Prietenia – o cale de dezvoltare şi maturizare
a personalităţii, Ed. SPER, Colecţia “caiete experienţiale”, nr. 11, Bucureşti, 2001.
MITROFAN, LAURENTIU – „Atracţia interpersonală sau Romeo şi Julieta
în cotidian (din dosarele X ale Psihologiei Sociale)”, Ed.SPER, Colecţia Caiete
Experienţiale, nr.17, Bucureşti, 2002.
MITROFAN, LAURENTIU „Elemente de psihologie sociala”, Ed. SPER,
Bucuresti, 2004.
MOLINER, P – „Cinci întrebări în legătură cu reprezentările sociale”. În A.
Neculau (coord.) „Psihologia câmpului social. Reprezentările sociale”. Ed Polirom,
Iaşi, 1997
MOSCOVICI, S. – „Psihologia socială sau maşina de fabricat zei”, Ed.
Univ.Al.I.Cuza, Iaşi, 1994.
MYERS, D.G. – „Social psychology”, Mc Graw Hill Book Company, New
York, 1990.
NECULAU, ADRIAN (coodonator) – „Manual de psihologie socială!, Ed.
Polirom, 2003.
RADU, I., ILUŢ,P., MATEI,L. – „Psihologie socială”, Editura Exe SRL, Cluj-
Napoca,1994.
SARASON, B.,R., SARASON, I.,G., PIERCE, G.,R., - „Social Support. An
Interactional View”, Wiley Publishers, New York, 1990.
SEARS, D., PEPLAU, L., TAYLOR, S. – „Social Psychology”, New Jersey,
Prentice Hall, 1998.
WORCHEL, COOPER, GOETHALS –„Social Psychology”, New York, 1991.
62

02.L Mitrofan Dinamica Grupurilor ID

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

02.L Mitrofan Dinamica Grupurilor ID

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LAURENTIU MITROFAN DINAMICA GRUPURILOR

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI DEPARTAMENTUL DE

Conf.dr. LAURENTIU MITROFAN

Suport de curs pentru anul II ID

Universitatea din Bucureşti

Acest material este destinat uzulului studenţilor Universităţii

Universitatea din Bucureşti

Copyright © DEPARTAMENT ID 2008

Principalele tipuri de formatiuni sociale sunt : grupurile, colectivitatile si

GRUPURILE – sunt formatiuni sociale in care indivizii interactioneaza direct pe baza

COLECTIVITATILE – au la baza aceeasi recunoastere a unor norme si principii

ORGANIZATIILE – sunt formatiuni sociale deliberat constituite in vederea atingerii

In calitatea lor de cadre naturale ale formarii si manifestarii fiintei umane,

CARACTERISTICILE GENERALE ALE GRUPURILOR

Exista o gama larga de caractersitici prin care grupurile pot fi particularizate :

• Eficienta : exprima sintetic parametrii calitativi si cantitativi de realizare a

Functiile grupurilor sociale se vor manifesta pe urmatoarele directii principale :

• Realizarea sarcinii in conditii de eficienta care sa corespunda unor criterii de

Indiferent de natura sa, grupul ca sistem psihosocial isi fundamenteaza existenta

Potrivit lui J.P.Sartre, grupul nu este o totalitate amorfa ci o “celula mama”,

sistemului de a satisface nevoile si aspiratiile membrilor sai, in conditiile oferite de cadrul

Grupul constituie un mediu interactiv in care au loc nu numai armonizarea

Corelativ cu natura sarcinii, performanta va influenta direct procesele psihosociale

CLASIFICAREA GRUPURILOR SOCIALE

Sistematizind diferitele modalitati de clasificare intilnite in literature de

• In functie de natura activitatii desfasurate (tipul sarcinii) vom deosebi

• In functie de existenta cadrului institutional-normativ care le

• In functie de raporturile existente intre membrii si grupuri, acestea pot fi

Cercetarile teoretice si experimentale evidentiaza existenta urmatoarelor categorii

institutionale, cit si un caracter informal fiind generate spontan in contextual interactiunii

In plan intragrupal, procesele afective se structureaza atit in raport cu alte grupuri

Structura socio-afectiva a grupului consta din modul de configurare a relatiilor

FENOMENE PSIHOSOCIALE DE GRUP

1.COEZIUNEA = totalitatea cimpului de forte ce are ca efect mentinerea laolalta

Avind un caracter integrator in raport cu toate procesele interactionale de grup,

b.factori intrinseci – acestia sunt proprii grupului ca atare, rezultind in contextual

b.1.factori socio-afectivi (fiind de fapt rezultatul atractiilor si

b.2.factori socio-operatori (exemple : distributia si articularea rolurilor in

2.CONFORMISMUL DE GRUP – interactiunile sistematice dintre persoanele

3.LEADERSHIPUL = Ansamblul relatiilor intra si intergrupale prin intermediul

Leadershipul vizeaza procesele si fenomenele psihosociale legate de exercitarea

Problematica liderului trebuie studiata dintr-o tripla perspectiva:

Factori psihosociali legati de stilul de conducere

A. Factorii determinanti ai stilului de conducere

4. Traditia grupului se refera la gradul de structurare a normelor si a modelelor

B. Factorii caracteristici ai stilului de conducere

C. Factorii perceperii subiective a stilului de conducere de catre membrii grupului

Caracteristici psihologice ale liderului in fata maselor

¾Puternica forta persuasiva

¾Charisma – conducatorul charismatic emana o forta interioara, convinge fara effort si

Mijloacele utilizate de lideri in fata multimilor

1.Inductia comportamentala – initierea de catre lider a unei actiuni sau a unui

2.Incitarea emotionala – ridicarea intentionata de catre lider a tonusului emotonal al

3. Sugestia consta in determinarea multimii sa adopte anumite atitudini sau sa declanseze

5. Repetarea sistematica a unei idei sfarseste prin a o induce inconstient in mintea

6. Ordinul – indicatie comportamentala ce solicita o acceptare imdeiata si neconditionata

- EFECTELE INFLUENTEI SOCIALE -

Influenta reprezinta o componenta majora a vietii sociale avind functii deosebit de

Efectele principale ale influentei sociale se regasesc in fenomenele de

UNIFORMITATEA – este rezultatul unei influente acceptate de subiect din dorinta

Motivele tendintei spre uniformitate sociala tin pe de o parte de un asa numit

Presiunea normativa constituie un principal factor generator de uniformitate; respectarea

Amplitudinea devierii in afara limitelor de comportament