Sunteți pe pagina 1din 1

Rolul asistentei medicale în pregătirea explorărilor functionale

Asistenta medicală va pregăti psihic bolnavul explicându-i că aceste examene nu îi fac rău si
sunt importante pentru confirmarea diagnosticului şi instituirea unui tratament corespunzător.
Examenul radiologic se execută dimineata, pentru că mai târziu se adună în stomac secretii
care diluează substanta de contrast, de aceea pacientului i se vor aspira secretiile prin montarea
sondei nazogastice. Asistenta are obligatia de a-i explica pacientului necesitatea tehnicii pentru o mai
bună colaborare a acestuia. Cazul în care pacientul este nelinistit, agitat asistenta va calma psihic
pacientul, discută despre temerile lui privind tehnica ce urmează a i se face si îi explică importanta
aspirarii secretiilor si riscul care si-l asumă refuzăn tehnica.
Pentru ecografia abdominală, asistenta invată pacientul să nu manânce cu 6 ore înainte de
efectuarea ecografiei si, îi explică de ce este necesar ca stomacul să fie gol în timpul examinării, pentru
o bună vizualizare a pancreasului. Educă pacientul să consume 1-1.5 litri de apa inainte de ecografie si
să urineze abia duă efectuarea acestei.
Este foarte important ca asistenta medicală să îi explice în ce constă fiecare examen şi că va
trebui să stea liniştit în timpul desfăşurării lor. Îl va însoţi la sala unde au loc, impreună cu F.O. a
pacientului; îl va ajuta să se dezbrace şi să se întindă comod pe masa de examinare. La sfărşit îl va
ajuta să se îmbrace şi-l va însoţi înapoi la salon.
În salon asistenta medicală are obligatia de a monitoriza functiile vitale in primele ore de la
efectuarea tehnicilor dar si in celelalte zile, si notarea lor în F.O. Cazul în care apar modificări bruste, se
anuntă medicul în vederea prevenirii altor complicatii.

S-ar putea să vă placă și