Asistenta sociala si rolul ei

Asistenta sociala si rolul ei

Pe tot parcursul vietii sale, indivizii si-au creat relatii bazate pe incredere
si afectiune, insa au aparut diverse probleme si tensiuni, si odata cu
amplificarea si intensificarea lor, fiinta umana s-a aflat in imposibilitatea
de a le mai putea rezolva singura. Astfel, ca un raspuns la toate aceste
situatii problematice cu care s-au confruntat, s-a dezvoltat Asistenta
sociala, care prin intermediul unor persoane competente si cu ajutorul
unor instrumente specifice, este capabila sa asigure rezolvarea
dificultatilor pe care indivizii si intreaga comunitate le intampina. in
cadrul ei si ne invita a ne instala in mijlocul ei pentru a o ajuta.[1]
Asistenta sociala desemneaza un Profesia de asistent social implica pe
langa responsabilitate si o chemare venita din interior, asa cum Dimitrie
Gusti spunea: cunoasterea vietii sociale, ne face a o simpatiza, ne
indeamna a ne solidariza cu tot ce se intampla ansamblu de institutii,
programe, masuri, actiuni profesionalizate, servicii specializate de
protejare a personelor, grupurilor, comunitatilor cu probleme speciale,
aflate temporar in dificultate, care datorita unor motive de natura
economica, socio-culturala, biologica sau psihologica, nu au
posibilitatea de a realize prin mijloace si eforturi proprii un mod normal,
decent de viata.[2]

Video Player is loading.

Play
Unmute
Loaded: 0%
Remaining Time --:-
Fullscreen

Skip Ad

Asistenta sociala are mai multe ramuri precum cele de suport si

consultanta, de aparare, de cercetare si administrare, de probatiune si alte
servicii judiciare, ingrijirea si protectia copilului, servicii destinate
tinerilor, persoanelor cu handicap, persoanelor varstnice, asistenta
sociala in scoala etc. Insa, indiferent de domeniul in care isi desfasoara
activitatea, rolul asistentilor sociali este acelasi: conform domeniului lor
de competenta, sa ajute oamenii in dificultate si sa evidentieze
problemele sociale cu care acestia se confrunta.
Conform Codului Etic, misiunea principala a profesiei de asistent social
este sa contribuie la bunastarea oamenilor, sa faciliteze satisfacerea
trebuintelor de baza ale tuturor indivizilor, acordand o atentie deosebita
trebuintelor si participarii celor vulnerabili, discriminati si saraci; in
aceasta categorie intrand inclusiv indivizii, familii, grupuri, organizatii si
comunitati. Scopul principal al acestei activitati este acela de a asista
persoanele aflate in dificultate, implicandu-se in identificarea,
intelegerea, evaluarea corecta si solutionarea problemelor sociale.
Asistenta sociala ca profesie are un statut propriu cu obiective,
caracteristici si tipuri de activitati distincte, are un caracter aplicativ si o
inalta orientare umanista. Profesia de asistent social se refera la valori,
norme si principii care compun codul deontologic al acestei profesii.
Formarea in asistenta sociala presupune atat asimilarea unor cunostinte
teoretice din domeniul stiintelor socio-umane, dar si deprinderi si
abilitati practice, indemnarea de a comunica si lucra cu persoanele,
respectiv grupurile aflate in dificultate.
Codul deontologic al acestei profesii garanteaza in mod special,
respectarea drepturilor omului, fara deosebire de rasa, sex, varsta, limba,
apartenenta culturala sau religioasa. Profesia de asistent social implica
deci o filosofie proprie, centrata umanist.
O componenta a asistentei sociale moderne, care a luat o amploare
deosebita in ultimele decenii, exemplifica si intareste aceasta filosofie:
este in special data de incercarea diminuarii discrepantelor si
inegalitatilor dintre grupurile minoritare sau dezavantajate si populatia
majoritara, prin intermediul actiunilor afirmative (uneori, cu specificatii
apropiate, este utilizat si termenul de discriminare pozitiva).[4]
La baza Asistentei Sociale stau:
furnizarea de servicii in beneficiul persoanelor asistate
justitia sociala
respectarea unicitatii si demnitatii umane
respectarea confidentialitatii si integritatii persoanei
respectarea autodeterminarii
respectarea competentei profesionale
Fiecare individ trebuie sa fie tratat ca o persoana demna, rationala, cu
drepturi si libertati inalienabile, imprescriptibile care este capabila sa ia
propriile decizii. Datoria asisitentului social este sa respecte convingerile
politice, religioase, culturale, sociale ale fiecarei persoane, fara a
formula judecati de valoare profesionala, care nu se sprijina pe
informatii credibile, verificate, care ar putea pune in pericol imaginea
publica a beneficiarului. Pe parcursul relatiei formate intre asistent social
si client, acesta nu trebuie sa-si manifeste simpatiile, antipatiile,
preferintele fata de persoanele asistate.
Serviciilor de asistenta sociala le este interzis sa ofere date despre client,
decat cu consimtamantul acestuia, respectandu-se dreptul la imagine, la
bunul sau renume, la intimitate. In cazul in care sunt solicitate date
pentru diverse cercetari, statistici acestea sunt oferite codificat pentru a
proteja persoana si natura problemei acesteia, si, doar in cazul anchetelor
juridice se pot oferi informatii despre client, insa acestea raman in
interiorul echipei de cercetare.
Unul dintre cele mai importante drepturi este reprezentat de dreptul la
confidentialitate, in care se respecta toate informatiile referitoare la
persoana in cauza. Astfel, toate interviurile, conversatiile, inregistrarile
trebuie sa fie desfasurate in conditii de protectie si intimitate, si toate
documentele trebuie sa fie pastrate in siguranta.

Deoarece da dovada de responsabilitate, asistentul social trebuie sa isi ia

angajamentul fata de clienti si respectandu-le dreptul la intimitate si
confidentialitate, trebuie sa le asigure bunastarea lor si a societatii in
general. Eficienta asistentului social are la baza respectul si tratarea
individului unic in felul sau, apreciind demnitatea si valorile pe care
fiecare dintre noi le avem. De obicei, persoanele care apeleaza la
serviciul de asistenta sociala, o fac cu retinere, timiditate, neliniste, iar
din acest punct de vedere primul contact are o importanta majora.
Abordarea politicoasa poate deschide o cale de comunicare, bazata pe
sinceritate si incredere, ceea ce poate sa dezinhibe persoana si sa o ajute
sa capete mai usor incredere in specialist.
Asistentul social nu trebuie sa aplice propriile standarde la problema
persoanei asistate, depasindu-si sfera de pregatire, sa nu faca comentarii,
sa nu se lase condus de prejudecati, sa nu eticheteze.
Prin rolul sau, asistentul social trebuie sa isi incurajeze clientii sa
inceapa sa se bazeze pe propriile lor resurse, sa depaseasca criticile si
invinuirea, pentru a putea vorbi direct despre ceea ce ei simt si ceea ce ei
doresc, si sa invete sa vada propriul lor rol din patern-urile neproductive
ale interactiunii. Chiar daca la inceput clientul nu are incredere, este de
datoria asistentului social sa ii explice cat de important este sa nu omita
unele informatii sau sa le prezinte trunchiat, distorsionat, deoarece
acestea trebuie sa fie utilizate eficient in demersul de rezolvare a
problemei.
Trebuie avuta in vedere si cresterea responsabilitatii persoanei, aceasta
trebuie ajutata sa constientizeze problemele cu care se confrunta, sa-si
asume responsabilitatile ca fiinta umana, ca membru al unei familii, ce
face parte dintr-o anumita comunitate, de aici decurgand si indatoriri
obisnuite pentru un cetatean, in acord cu legile si traditiile unei tari. Este
necesara stimularea clientului pentru a adopta solutia eficienta si
implicarea lui activa si responsabila, la toate acestea adaugandu-se
obligatia asistentului social de a-i prezenta toate riscurile si consecintele
posibile ale fiecarei optiuni. Rolul asistentului social in problemele
legate de familie si copil, nu se reduce numai la acela de inginer al
relatiilor din familie (demolarea si reconstructia lor sau a reprezentarilor
despre ele), ci el devine din ce in ce mai mult un adevarat personaj
sociocultural in calitate de tamaduitor al sufletului si al relatiilor
interumane.
Una dintre cele mai importante deprinderi este cea de a impiedica
problemele sale personale, sa influenteze judecatile si activitatea sa
profesionala, avand datoria fata de sine si fata de familie, de a avea
capacitatea de diferentiere a problemelor din sfera activitatii
profesionale, de viata personala si a familiee sale. De asemenea, acesta
trebuie sa evite in viata sa privata tot ceea ce ar dauna imaginii sale
profesionale.
Pe parcursul desfasurarii intregului proces de asistenta, specialistul
trebuie sa-si foloseasca calitatiile umane cat si cunostiintele profesionale
pentru a-i ajuta pe beneficiari in solutionarea conflictelor la nivel
personal cat si la nivelul societatii. Din aceasta cauza, asistentul social
trebuie sa-si perfectioneze continuu pregatirea profesionala prin lecturi
de specialitate, cursuri de perfectionare, participare la manifestari
stiintifice cat si deprinderile si abilitatiile necesare pentru practicarea
acestei meserii, toate acestea contribuind la dezvoltarea unui climat
stimulativ pentru perfectionare in cadrul comunitatii profesionale.
Asistenta Sociala a familiei este considerata una dintre cele mai
dezvoltate ramuri, deoarece prin aplicare ei, in cadrul familiei si pentru
familie, cuprinde totalitatea problemelor si tehnicilor de asistenta
sociala. Este evident faptul ca aceasta ramura intervine in familiile
dezorganizate, avand ca scop identificarea cauzelor determinante,
stabilindu-se astfel daca este sau nu posibila refacerea familiei.
Actiunea pe care asistenta sociala trebuie sa o aiba in vedere inca de la
primul contact cu familia care se confrunta cu probleme, este stabilirea
factorului cauzal si stadiul in care se afla acesta. Cu cat stadiul de
dezorganizare este mai avansat, cu atat refacerea familiei este mai
dificila si uneori imposibila.
Debutul aparitiei dizarmoniei familiale, il reprezinta tensiunile familiale,
neintelegerile, discordiile si chiar violenta, toate acestea atragand dupa
sine divortul, abandonul familial, separarea in cadrul aceleiasi familii.
Principalele cauze ce conduc la disolutia familiei au fost dintotdeauna
lipsa resurselor financiare, conflictele dintre parteneri care conduc la
consumul excesiv de alcool al unuia dintre parteneri, la lipsa de
supraveghere a copiilor, toate acestea se restrang in mod inevitabil
asupra relatiilor din familie si asupra copiilor, acestia prezentand
tulburari de comportament, lipsa concentrarii in activitatiile scolare,
vagabondaj, delincventa.

Situatia financiara precara, poate determina dezorganizarea partiala sau

totala a familiei. Degradarea factorului economic face referire la
deficitul bugetar al familiei si la raportul inegal dintre venituri si
cheltuieli. In aceste cazuri, asistentul social poate interveni iar in urma
identificarii cauzelor reale, le poate oferi membrilor familiei ajutor pe
baza serviciilor si prestatiilor din cadrul asistentei sociale a familiei si
copilului. Intrebuintarea gresit a castigului, lipsa unui buget optim,
independenta economica a unuia dintre soti, dezechilibrul bugetului etc.
sunt considerate a fi unele dintre cauzele economice care conduc la
disolutia familiei. Pe langa aceste cauze, dezorganizarea familiei se
datoreaza si altor aspecte precum distorsiunile structurii de rol ale
partenerilor, existenta relatiilor extraconjugale, gelozia patologica a
unuia dintre parteneri, incompatibilitatea emotionala si sexuala dintre
soti, comunicarea deficitara a acestora, toate acestea fiind caracteristice
modernitatii.
De aceea personalul specializat in asistenta sociala trebuie sa fie foarte
bine pregatit, sa-si dezvolte abilitatile si deprinderile necesare pentru a
identifica toate aceste cauze care determina disruptia maritala si pentru a
avea succes in rezolvarea problemelor existente in respectiva familie,
avand ca scop final reinstalarea armoniei in cadrul mediului familial.
Refacerea familiei, inlaturarea cauzelor abandonului, prevenirea
separarii copilului de familie, asigurarea unui camin propriu,
armonizarea grupului familial sunt principalele actiuni pe care asistenta
sociala a familiei trebuie sa le aiba in vedere pana la rezolvarea
definitiva a cazului.

Manoiu, Florica, Epureanu , Viorica, Asistenta sociala in Romania,

Editura All, Bucuresti, 1996, pag. 216
Elena, Zamfir, Psihologie sociala aplicata. Texte alese, Editura
Polirom, Iasi, 1998.
Krogsrud Miley, Karla, O`Melia, Michael, DuBois, Brenda, Practica
asistentei sociale, Editura Polirom, Bucuresti, 2006, pag. 535
Pop, Luana Miruna coord., Elena, Zamfir, Dictionar de politici sociale,
Editura Expert, Bucuresti, 2002, pag. 119.
Nichols P. Michael, Schwartz C. Richard, Terapia de familie. Concepte
si metode, 2005, pag. 83.
Ilut, Petru, Sociopsihologia si antropologia familiei, Editura Polirom,
Iasi, 2005, pag. 243.
Lazar, Gheorghita, Witec, Smaranda, Deontologia profesiei de asistent
social, Suport de curs, Facultatea de Asistenta Sociala, Bucuresti, 2007-
2008, pag. 56.