Bătălia de la Waterloo[3] a avut loc la 18 iunie 1815, în apropierea localității Waterloo din Belgia de

astăzi, la 18 kilometri sud de Bruxelles, opunând o armată franceză condusă de

Împăratul Napoleon unei armate a celei de-a Șaptea Coaliții, aflate sub comanda ducelui de 
Regale, Ludovic al XVIII-lea.

 Aripa stângă a armatei, aflată între intersecția dintre drumul Bruxelles-Charleroi și ferma
Papelotte, acoperea aproape 2 kilometri, era formată doar din două divizii, cea anglo-hanovriană
a lui Picton și cea belgiano-olandeză a lui Perponcher, care, în plus, fuseseră greu încercate
la Quatre Bras, cu
 în urmă.
 la Waterloo, rămășițele armatei franceze, regrupate pe linia râului Sambre, sub
comanda mareșalului Soult, apoi Grouchy, s-au retras în Franța, așteptând ofensiva Coaliției.
Bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat căderea definiti ceză a continuat să lupte o perioadă
împotriva trupelor Coaliției, până la încheierea unui armistițiu, semnat la inițiativa ministrului de
război francez, Mareșalul Davout. Odată ostilitățile încheiate, în Franța a avut loc „A doua
Restaura două zile în urmă. Cele două divizii totalizau aproximativ 11 000 de baionete, dar doar
7 500 dintre aceștia aparțineau armatei regulate, restul fiind miliții. Wellington realizase că
aceste trupe nu sunt suficiente pentru a ține 2 kilometri de front, de aceea adăugase ca rezervă
prima brigadă din divizia Sir Lowry Cole (miliții în număr de 2 500, sub comanda colonelului
Best) și urma să trimită în acel sector și cea de-a doua brigadă a diviziei, cei 2 000 de veterani
englezi ai lui John Lambert, aflați încă în marș dinspre Bruxelles. În plus, prezența a 30 de
tunuri, a trei brigăzi de cavalerie (ale lui Vivian, Vandeleur și Ponsonby, comandând Union
Brigade) ce totalizau 3 000 de săbii, cât mai ales faptul că prusacii ar fi trebuit să sosească pe
aici, dinspre Wavre, erau elemente de natură să îl liniștească pe Wellington cu privire la flancul
său stâng[18].
 Centrul armatei era m
 Armata prusacă[modificare | modificare sursă]
 Armata prusacă din 1815 nu mai era aceeași armată cu tactici învechite care fusese practic
anihilată de francezi în doar o zi, cu 9 ani ție”vă a lui Napoleon, care, întors la Paris imediat
după finalul bătăliei, a constatat că nu mai are susținerea Forului legislativ și, ca atare, a abdicat
pe 22 iunie. Armata fran
 , adică întoarcerea pe tron a Casei de Bourbon, prin pretendentul la Tron al Casei meni) și
mult superioară ca experiență și disciplină, avea totuși x inamicului, trebuiau să poată ricoșa
din pământul
 sau întârzia semnificativ înaintarea prusacilor a mărșăluit într-o direcție greșită și apoi a fost
reținută de un Corp de armată prusac inferior nume înfundat, lovind mai mulți oameni, pe
Construită pe modelul francez de serviciu militar obligatariu
-aliată, ambele cantonate în Belgia. Astfel, au loc o serie de confruntări minore în jurul
localității Charleroi și apoi bătăliile de la Ligny și Quatre Bras, ambele purtate pe data de 16
iunie 1815. Deși cele două bătălii de pe 16 iunie s-au încheiat cu victoria francezilor și au împiedicat
joncțiunea anglo-aliaților și a prusacilor, ele nu au fost decisive, astfel că, la 18 iunie, pe câmpul de
bătălie de la Waterloo, armata anglo-aliată și elemente semnificative din armata prusacă au putut
face joncțiunea pentru a pecetlui victoria decisivă a Coaliției. În timpul bătăliei de pe 18 iunie, o
treime din armata franceză, detașată tocmai pentru a împiedica ric la Wavre.

 Ca urmare a înfrângerii catastrofale de măsură ce își ceză a continuat să lupte o perioadă

împotriva trupelor Coaliției, până la încheierea unui armistițiu, semnat la inițiativa ministrului de
război francez, Mareșalul Davout. Odată ostilitățile încheiate, în Franța a avut loc „A doua
 Restaura două zile în urmă. Cele două divizii totalizau aproximativ 11 000 de baionete, dar doar
7 500 dintre aceștia aparțineau armatei regulat
 Centrul armatei era m
 Armata prusacă[modificare | modificare sursă]
Armata prusacă din 1815 nu mai era aceeași armată cu tactici învechite care fusese practic anihilată
de francezi în doar o zi, cu 9 ani ție” urmau traiectoria. Acest lucru nu se putea întâmpla atunci când
pământul era desfundat, caz în care ghiulelele nu puteau ricoșa și se opreau în noroi. Cavaleria
franceză, deși superioară numeric (14 000 de oaWellington și a feldmareșalului von Blücher. Bătălia
s-a încheiat cu victoria decisivă anglo-aliaților și prusacilor, victorie ce pecetluiește practic
sfârșitul Imperiului napoleonian.
 După ce Împăratul Napoleon a preluat din experie e, restul fiind miliții. Wellington realizase
că aceste trupe nu sunt suficiente pentru a ține 2 kilometri de front, de aceea adăugase ca
rezervă prima brigadă din divizia Sir Lowry Cole (miliții în număr de 2 500, sub comanda
colonelului Best) și urma să trimită în acel sector și cea de-a doua brigadă a diviziei, cei
2 000 de veterani englezi ai lui John Lambert, aflați încă în marș dinspre Bruxelles. În plus,
prezența a 30 de tunuri, a trei brigăzi de cavalerie (ale lui Vivian, Vandeleur și Ponsonby,
comandând Union Brigade) ce totalizau 3 000 de săbii, cât mai ales faptul că prusacii ar fi
trebuit să sosească pe aici, dinspre Wavre, erau elemente de natură să îl liniștească pe
Wellington cu privire la flancul său stâng[18].nță: de la gradul de căpitan în sus, toți ofițerii
prusaci prezenți la Waterloo își începuseră cariera înainte de 1806. Dintre toate cele 31 de
regimente câte cuprindea armata prusacă din 1815, nu mai puțin de 25 se aflau sub
comanda lui Blücherriență reală de luptă. Calitatea elementului uman și a celui material
reprezentau punctul slab al acestei armate. După cum se demonstrase deja la Ligny, unde
armata prusacă pierduse un sfert din efective[12], aceasta era încă departe de a fi
comparabilă cu armata lui Frederick cel Mare, dar era numeroasă, putea conta pe un număr
mare de veterani și era excelent condusă la nivel central de binomul complementar format
din strategul Gneisenau și bătrânul războinic Blücher[13].
 Pe stânga, dincolo de șoseaua Bruxelles-Charleroi erau dispuse trupele Corpului I,
comandat de contele d'Erlon, adică diviziile de infanterie Quiot (care comanda în locul
generalului Allix), Donzelot, Marcognet și Durutte și, în fine, divizia de cavalerie ușoară a
aceluiaș corp (aflată în fața
 nu puteau folosi cu eficiență decât obuzierele, cu excepția anumitor secțiuni de pe câmpul
de bătăliee mai slabă, dezavantaj resimțit dealtfel de toate puterile continentale
după campania din Rusia, când nemiloasa iarnă rusească a răpus cea fermelor La Papelotte
și La Haye), comandată de Jacquinot. În total, acest corp cuprindea 16 000 de infanteriști,
peste 1 500 de călăreți și 46 de tunuri. În spatele său se aflau cu nou puterea în martie 1815,
o nouă Coaliție europeană a masat armate la granițele Franței, cu scopul de a-l înlătura.
Napoleon a decis însă să treacă primul la ofensivă, atacând, însă doar 7 dintre acestea erau
compuse din soldați care să aibă o expe armata prusacă și pe cea anglo i subofițeri de
profesie, această armată cuprindea regimente ale armatei regulate propriu-zise, dar și
miliții Landwehr, voluntari din Freikorps și recruți fără experiență. Ofițerii, deși aproape în
totalitate exponenți ai nobilimii prusace, se bucurau totuși de o bogată irasierii din Corpul IV
de Cavalerie de Rezervă al lui Milhaud, adică 2 700 de călăreți împărțiți în două divizii
comandate de Watier de Saint-Alphonse, respectiv de Delort. În fine, tot aici se afla divizia
de cavalerie ușoară a Gărzii (2 000 de călăreți), comandată de generalul Lefebvre-
Desnouettes[29][30].
Împăratul francez avea la dispoziție o forță ușor superioară numeric și calitativ, mai ales în ceea ce
privește artileria (268 de piese), dar acest avantaj era diminuat, din cauza faptului că trupele inamice
se aflau pe teren înalt și în spatele crestei. Ca atare, francezii mai mare parte a cailor cu care s-a
început campania[31].