Decesul unei familii de psihanaliști

Rumina când era de stare de veghe despre respirația sa.  O obseda ideea că răsuflările îi sunt
limitate și cel mai mare triumf al vieții sale cotidiene ajunse să fie durata crescândă a perioadei
cât își ținea respirația. Se gândea că economisește rasuflări. Această femeie suferea de
dispnee psihosomatică. De câte ori încerca să își facă un prieten sau o prietenă, gâtul nu-
i dădea pace. Uneori plângea 12 ore doar că să-și elibereze sufocarea.
- De ce nu mergi la un teraput de formare psihodinamica? O întreba mama. Dar, fără să-și dea
seama, mama o sufoca cu această întrebare repetată de prea multe ori.  Se spune că problemele
nerezolvate ale mamei se transmit fiicei. Nu știu dacă e așă, dar sufocarea era o problemă cât se
poate de reală. Bine, reală pentru cei care înțeleg că o tulburare psihică e reală. Mama ei nu era
așa. Ea considera că munca și treaba sunt leac pentru orice. Fiica uneori se învinețea, uneori
greșea ritmul respirației, și se panica, iar câteodată chiar leșina. Era bine când leșina, avea un fel
de bonus pentru eforturile pe care le face că să se sufoce: scăpa de starea de veghe și nu mai
rumina.
                Tatăl ei i-a spus că femeia e un simptom al bărbatului. Și ea s-a gândit că dacă femeia e
simptomul, bărbatul trebuie să fie diagnostigul. Un diagnostic pe care să-l pună bărbaților din
viața ei. O vreme nu a știut dacă ea trebuie să fie tratată că un simptom, așa că făcea tot ce i se
cerea de la un bărbat. Apoi, a descoperit puterea simptomului și a învățat să învârte bărbații pe
degete. Pacat însă că atunci deja stima ei de sine a scăzut și după aventurile cu nenumărați
simptomi, s-a îmbolnavit de o boala dermatologică căreia nu i-a supraviețuit.
                Când ceva în ține moare, o parte din suflet, sexualitatea, nu îl poți readuce nici prin
amintiri. Au murit părinții ei? Au rămas morți și nu e cale de întoarcere. Odată cu ei au murit
învățăturile despre sex? Moarte au rămas. Rămâne doliul, dar nu ajută cu nimic viul. Trecutul
este eradicat, adevărul se strecoară prin rămășițele lui. Cuvintele de atunci nu mai sunt mărturii
ale trecutului, ci ale eșecului tău de a purta de grijă vremurilor pe care le-ai început.
                Sunt penibile și secate de conținut, ele nu pot fi refolosite, ci trebuie abandonate. Le va
descoperi cineva ca o rochie de mireasă la mâna a 2-a. Asta doar pentru că mă încăpățânez de a
demonstra frumos. În fiecare om, în fiecare cadavru.
Şi fiecare cadavru are frumusețea lui. O frumusețe moștenită, o frumusețe legată și mută de vocea
tatălui. Au plecat împreună, așa cum o familie psihanalistă trebuie.

Nu era urmă de viață, dar totuși un păianjen s-a așezat pe mormântul tatălui, dansând batjocoritor
în amintirea lui. Pentru tot simptom și diagnostic. Și a dansat și a dansat și nici că s-a mai oprit. A eliberat
femeile de a fi doar niște simptoame.

                
Borcea Iustina