Tragica poveste a lui Oedip

Oedip. Fiul lui Laios, regele Tebei, şi al Iocastei sau Epicastei, sora lui  Creon,
reprezintă una dintre cele mai tragice figuri din literatura şi mitologia clasică.

Laios a aflat de la un oracol că urma să moară ucis de propriul său fiu (Eschil,  Cei
şapte împotriva Tebei);aceasta era pedeapsa pentru că se făcuse vinovat faţă de Pelops,
care îl primise în casa lui pe când era exilat din Teba şi căruia el îi răpise fiul, pe
Chrisipos. Atunci când s-a născut fiul său, Oedip, Laios l-a abandonat pe muntele
Citeron, cu picioarele rănite şi legate. Copilul a fost găsit de un păstor de la curtea
regelui Polibos din Corint şi din cauza picioarelor sale rănite a fost numit Oedip („cel
cu picioarele umflate”). Dus la palatul regal, a fost adoptat de rege, care l-a numit fiul
său, fără să-i dezvăluie adevărul asupra faptului că fusese găsit.

Când a devenit adult, Oedip a vrut să afle adevărul despre originea sa şi a consultat
oracolul din Delfi, care a pronunţat teribila profeţie ce avea să-i tulbure viaţa:destinul
lui Oedip era să-şi ucidă tatăl şi să comită un incest cu mama sa. Convins că tatăl său
era Polibos, Oedip s-a hotărât să nu se întoarcă la Corint, dar, pe când se îndepărta de
Delfi, s-a întâlnit întâmplător cu Laios, adevăratul său tată, şi, în urma unei încăierări,
l-a omorât, fără să bănuiască cine era. Astfel, fără ştirea lui, s-a adeverit prima parte a
profeţiei zeului din Delfi.

Între timp, în împrejurimile Tebei îşi făcuse apariţia Sfinxul, care, de pe o stâncă
înaltă, teroriza întreaga regiune, spunându-le trecătorilor o ghicitoare şi omorându-i pe
cei care nu reuşeau să o dezlege. Prezenţa Sfinxului devenise o nenorocire atât de
mare, încât tebanii au făgăduit că îi vor da tronul cetăţii şi mâna reginei Iocasta celui
care va reuşi să alunge monstrul, dezlegând ghicitoarea. Este vorba despre celebra
ghicitoare cu privire la „fiinţa cu patru picioare, apoi cu două şi apoi cu trei, dar cu un
singur glas;cu cât are mai multe picioare, cu atât e mai slabă”. Oedip a răspuns că acea
fiinţă este omul, care în copilărie merge în patru labe, la maturitate stă în două
picioare, iar la bătrâneţe se sprijină în baston.

După ce ghicitoarea fost dezlegată, Sfinxul s-a aruncat de pe stânca de unde răspândise
groaza în împrejurimile Tebei, iar Oedip a obţinut, aşa cum îi promiseseră tebanii,
tronul şi mâna Iocastei, despre care nu ştia că este mama sa şi cu care a avut patru
fii:Eteocle, Polinice, Antigona şi Ismena (după unele izvoare, aceştia ar fi copiii
Euriganeei, cu care el s-a căsătorit după moartea Iocastei). Ca urmare a acestei uniri
incestuoase, asupra Tebei şi a împrejurimilor acesteia s-a abătut o molimă cumplită.
Oracolul a spus că uciderea lui Laios trebuia răzbunată, iar prezicătorul Tiresias i-a
arătat lui Oedip că vinovatul era chiar el.

Oedip vede acum limpede tristele întâmplări în care a fost implicat;Iocasta se

spânzură, iar el se pedepseşte singur scoţându-şi ochii (de fapt, servitorii lui Laios sunt
cei care îl orbesc). Oedip părăseşte Teba şi porneşte în pribegie însoţit de fiica sa
Antigona, dar destinul îi pedepseşte pe urmaşii lui:fiii săi, Eteocle şi Polinice, se
omoară unul pe celălalt în război. În Fenicienele, Euripide îl prezintă pe Oedip în faţa
leşurilor fiilor săi, pe când Antigona încearcă să-l distragă din întunecata sa meditaţie.
După o lungă pribegie, a găsit puţină linişte în Atica, iar în apropiere de Atena, la
Colonos, eumenidele l-au răpit de pe pământ. Potrivit Iliadei însă, după tragicele
substituiri de persoane în care a fost implicat, Oedip a murit în luptă.

Tragica poveste a lui Oedip şi a celor apropiaţi lui a constituit una dintre cele mai
bogate surse de inspiraţie ale poeziei greceşti şi ale literaturii din toate timpurile, avînd
inclusiv în secolul XX – după apariţia conceptului de „complex al lui Oedip” formulat
de Freud – un rol de prim – plan în istoria gîndirii.