Maxim din Nu vrem să fim fericiți de Teodor Mazilu

Sunt iubit...iubit! Saracul de mine... sunt divinizat...dezastru! O frumusete inalta, blonda, picioarele pornesc de la ochi,
cum spune poetul, de bronz! Voltaire in carne si oase! Are mintea ca briciul, o iubesc ca un nebun! Iubesc aerul pe care il
respira, trupul ei regesc,iubesc punctele ei de vedere, parul aramiu, matasos... pe orice drum as lua-o tot in bratele ei as
ajunge...Mi-e teama insa de un singur lucru...ca voi muri inaintea ei! Indragostitii ar trebui sa moara imratisati, in aceeasi
zi, in aceeasi clipa, cand iubesti cu adevarat regreti ca nu esti vesnic tanar si ca o data vei fi oale si ulcele...Adica, eu, care
o iubesc pe Genoveva sa am odata parul alb si reomatism? Mi se pare o jignire...o barbarie! Ne-am cunoscut in acelasi
an, in aceeasi luna, in aceeasi zi , in acelasi oras de munte... Este undeva o nenorocire! O cunoasteti pe Cleopatra? Baba
aia...?! Baba aia cu piscina? Hodoroaga aia cu piscina..? Vaduva aia cu piscina...?! Da! Ea! Urata femeie! Sleampata,
stupida, neconditionata, isi da mereu parul peste cap ori de cate ori spune cate o prostie...Bine, par n-are dar si-l da
peste cap asa in imaginatia ei... sau din rautate isi mai misca soldurile alea de acum cinci decenii, si mai are si obiceiul
idiot de a comenta evenimentele intime... da’ ca un crainic sportiv, de parca n-am fi in pat ci la finala campionatului
mondial de fotbal... e groaznica, o urasc! N-am cum s-o urasc... sluta asta trebuie sa fie neaparat sotia mea...neaparat!
M-am saturat de saracie...mie nu-mi place saracia...da’ nici de frica nu-mi place! Stiti ca mi-am dat lichidarea ,ma rog,
demisia, nu de mult? Mi-e sila de Cleopatra...dar mai sila mi-e de munca! Mi-e sila de dantura ei falsa...dar mai sila mi-e
sa ma scol dimineata cu noaptea-n cap. Ei , si cand casatoria era aranjata, actele depuse, parintii de acord, mobila
aranjata...a venit in viata mea! A dat buzna-n viata mea! Genoveva! Marea mea iubire! Icoana sufletului meu, mireasa
sufletului meu... coupe de foudre! Asta imi trebuia mie cand n-am nici un ban in buzunar...cand sunt zile intregi de cand
nu am mai iesit si eu la un sprit cu baietii...imi venea sa-mi lvoesc sufletul cu biciul...N-o iubi pe genoveva! N-o iubi! Da’
stii cum e inima...nu tine cont de ratiune. Nu m-am indragostit o viata intreaga, si-acum cand mi-am gasit si eu linistea
materiala sa vina iubirea? Pai nu-ti vine s-o sugrumi? S-o calci in picioare cu maretia ei cu tot? Nu, nu pot! Daca m-as
trezi dimineata sa ma duc la munca, cred c-as vedea moartea cu ochii! Dar sa zic ca, printr-un efort supraomenesc, prin
autoeducare, prin exercitii yoga, mi-as scoate-o din suflet?... As suferi, as avea cosmaruri, m-as plimba de unul singur pe
strazile pustii...Ei, sa zic ca printr-un efort de vointa as reusi! Dar ea?! Ea mititica? Ea divina? Ea ce o sa faca...? Nici de
mine nu sunt sigur ca o voi putea uita...dar ea? Tare mi-e frica ca ma va iubi o viata intreaga... Nu, nu exista nici o
iesire...Si-atunci ce sa fac? Cum sa-i cuceresc dispretul? Cum sa ajung la clipa aia minunata in care sa-mi spuna: „Pleaca
Maxim! Nu te mai iubesc!”...Cum? Cum s-o insel? Sa fiu vulgar? Sa fiu idiot? Ah... N-o cunoasteti pe Genoveva...

Jimmy din Priveşte înapoi cu mânie de John Osborne

Cei care n-au vazut niciodata un om murind sufera de o forma destul de grava de virginitate. Timp de douasprezece luni l-
am vazut pe tata cum moare. Aveam zece ani. Se inapoiase din razboiul din Spania, intelegi? Anumiti domni cu frica lui
Dumnezeu il aranjasera acolo atat de bine, incat nu mai avea mult de trait. Toata lumea stia asta… pana si eu stiam.
Numai ca eu eram singurul caruia ii pasa. Familia lui era stanjenita de toata povestea asta. Stanjenita si irritate. Cat
despre maica-mea, singurul lucru la care o ducea mintea era regretful ca si-a legat viata de un om care vesnic o brodea
prost. Maica-mea nu avea nimic impotriva sa fie alaturi de cei putini, cu conditia ca acestia sa faca parte din lumea
buna.Asteptam cu totii sa moara tata. Familia lui ii trimitea in fiecare luna un cec sperand s-o scoata la capat sis a nu faca
prea mare tapaj. Mama il ingrijea fara sa se planga – si atata tot. Poate ca-I era mila de el. Presupun ca era in stare de-asa
ceva. Dar singurul caruia ii pasa de tata eram eu! Ori de cate ori stateam pe marginea patului, ascultandu-l cum imi
povesteste sau cum imi citeste ceva, trebuia sa-mi inghit plansul. La capatul celor douasprezece luni ajunsesem un
adevarat veteran. Si aces tom ratat, scuturat de febra, nu avea pe nimeni altul care sa-l asculte, decat un baietas speriat.
Ceasuri intregi stateam in dormitorul ala mic. Imi vorbea ceasuri de-a randul, incredintand tot ceea ce-I mai ramasese din
viata unui baietas singuratic si speriat, care abia putea intelege jumatate din ce auzea. Nu simteam la el decat
deznadejde si amaraciune si mirosul dulceag si gretos al unui moribund. Asa ca vezi, din frageda copilarie am invatat ce
inseamna sa fii furios – furios si neputincios. Si n-o s-o uit niciodata. La varsta de zece ani stiam mai multe despre
dragoste…tradare….si moarte decat o sa stii tu vreodata toata viata ta.