Sunteți pe pagina 1din 3

Studii de gen: avem sau nu nevoie de ele?

De-a lungul anilor petrecuți în școală am trecut prin multe domenii de studiu care mi
se păreau de-a dreptul irelevante, cum a fi Istoria matematicii la o clasă de profil filologic,
deci cu orientare umanistă, dar deschiderea spre domenii cu direcție sociologică,
antropologică mi s-au părut întotdeauna unele necesare, nu doar pentru umaniști, ci pentru toți
cei înscriși într-o formă de învățământ.

Sunt de acord că la o grupă de copii de la grădiniță educatoarea nu poate merge să


vorbească despre conceptul de LGBT, mai ales că este un subiect încă tabu în rândurile
”oamenilor mari”, dar îi poate spune unui copil care colorează hainele unui băiat cu roz că
este în regulă și că aceea nu e o culoare de fete sau viceversa: să-i zică unui copil care
colorează rochia unei fetițe cu albastru că aceea e o culoare de băieți și că nu e în regulă.
Ideile sunt făcute ca să circule, circulația în viu grai înseamnă variație, deci de nu poate varia
și menatlitatea și felul în care fiecare individ își formează concepțiile despre viața și despre
felul în care vrea să trăiască fără ca X și Y, cu orizonturi ceva mai reduse și care au auzit mai
puține ”povești” despre viață, să îi critice și să îi comenteze.

Educația este soluția pentru multe probleme și în ceea ce privește țara aceasta,
România, de multe ori s-a speculat că dacă am avea o educație mai bună, multe dintre
problemele pe care le avem și-ar găsi rezolvare. Tind să cred că așa e, dar ce ar presupune
această ” educație mai bună”? Nu, nu înseamnă să ai profesori de ”elită”, care au tăbăcit
băncile școlii, ci oameni cu o mentalitate deschisă, oameni cu idei și metode inovatoare care
să știe cum să vorbească despre orice cu cei ce-i privesc din spatele pupitrelor.

Consider că educația aceasta superioară de care ducem lipsă ar trebui să includă și


cursuri de îndrumare și cunoaștere corporală, atât din punct de vedere fizic, cât și social,
cursuri despre viața socială și integrarea individului în ea, mai exact, lecții despre cum să fim
oameni înainte de orice altceva, despre cum să ne cunoaștem și să ne acceptăm ca să- i putem
accepta și pe alții.
Studiile de gen sunt binevenite într-o societate ca a noastră, care încă privește cu
nedumerire, cu frică, cu o respingere ,ce în unele cazuri e absolută, a celor ”diferiți”, adică a
celor din societatea LGBT sau a romilor. Romii sau țiganii, după denumirea neoficială și
populară, sunt priviți cu dispreț și cu gândul automat ” Sigur o să încerce să îmi fure telefonul/
portofelul/ ceasul, etc.” Chiar dacă trăiesc în comunitatea noastră, chiar dacă au aceleași
drepturi ca noi, românii, chiar dacă sunt oameni la fel ca noi sunt mereu puși pe o altă treaptă.
Ce contează că o fată de etnie romă cântă operă ca o soprană desăvârșită, tot țigancă rămâne,
iar eticheta va rămâne agățată de ea. Ce contează că un bisexual, Emil Rengle, dansează pe
scene americane, că e coregraf pentru mulțui artițti de la Hollywood, ce contează că a dus
numele României la ,,America got talent”, tot un ciudat anormal și împotriva credinței rămâne
pentru majoritatea românilor. Ce contează că Daria Jane e o vloggeriță de succes, cu mii de
abonați, care nu instigă la violență sau orice altă formă de încălcare a unor norme, care
vorbește la fel ca multe alte fete despre modă, gătit și relații amoroase, e o transgender, deci
nu e o persoană ”bună”.

Lăsăm subiectele romi și LGBT și ne gândim acum la situațiile care apar în rândul
românilor ”normali”. În câte situații femeile nu sunt discriminate de bărbați misogini care le
devalorizează? De câte ori nu au fost la TV știri despre femei bătute până la sânge, abuzate,
omorâte de bărbații lor sau de alții care cred că pot avea orice și că faptele lor nu vor avea
consecințe doar pentru că sunt bărbați? De câte ori s-a auzit vreo știre despre femeile care își
bat bărbații? De când mă știu eu, o singură dată: acum ceva timp, când circula o știre despre
un polițist ”articulat” de soția sa.

De câte ori femeile nu sunt alese în posturi de conducere, în domeniul laboral, în


ciuda oricărei pregătiri pe care o pot avea sau în ciuda faptului că au demonstrat o serie de
aptitudini mult mai bine dezvoltate decât ale unui bărbat, doar pentru că sunt femei? În câte
familii femeile pot spune să iau deciziile, că plătesc facturile, că asigură cheltuielile casei?
Foarte rar. De cele mai multe ori bărbatul se ocupă de aceste aspecte, deși salariul lui poate
este mai mic decât al soției, din motiv că nu are încredere că ea s-ar descurca sau pur și
simplu pentru că el e bărbatul, el ”poartă pantalonii în acea casă”. Dar nu ar trebui să mai fie
așa! Femeile au început acum mult timp să poarte pantaloni, de mult timp au început să
”invadeze” spațiile laborale masculine și le-au transformat prin puterea exemplului în spații
laborale comune ambelor genuri.

Faptele vorbesc de la sine și de multe ori faptele femeilor de pretutindeni au arătat că


pot fi asemenea bărbatului în unele situații, iar în altele că îl pot întrece, dar faptele au vorbit
doar cât s-a permis. Degeaba există fapte, dacă se înceracă mușamalizarea realității și
majoritatea populației a stagnat la un nivel de gândire dintr-o epocă în care femeia trebuia să
stea acasă , să se ocupe de gospodărie și de creșterea copiilor.

Deci... dacă eu cred că sunt încă necesare Studiile de gen? Ei bine, dacă mâine se face
o campanie de promovare a acestora în unități de învățământ eu mă ofer voluntar în cadrul
acesteia și îmi conving toți cunoscuții să vină cu mine. Sunt încă multe de schimbat și vorba
aceea: ,, Întotdeauna e loc de mai bine.”.