Noțiuni fundamentale[modificare | modificare sursă]

Clasificări ale mișcării fluidelor[modificare | modificare sursă]

În funcție de condițiile în care se desfășoară, mișcarea fluidelor poate avea diferite aspecte particulare.
Clasificarea mișcării fluidelor se face pe baza unor criterii care exprimă de fapt aceste condiții care
particularizează mișcarea. Principalele clasificări ale mișcării fluidelor sunt[9]:
a) După criteriul variației în timp a marimilor caracteristice ale fluidului în mișcare:

 mișcări permanente;
 mișcări nepermanente.
b) După criteriul variației în spațiu a elementelor caracteristice ale mișcării:

 mișcări unidimensionale;
 mișcări bidimensionale;
 mișcări tridimensionale.
c) După criteriul limitelor domeniului de mișcare a fluidului:

 mișcări sub presiune;

 mișcări cu suprafață liberă;
 mișcări în jurul unor corpuri imerse.
d) După criterii cinematice:

 mișcări potențiale (irotaționale);

 mișcări rotaționale.
e) După criteriul fizic:

 mișcări laminare;
 mișcări turbulente.
Ecuațiile de bază ale mișcării fluidelor[modificare | modificare
sursă]
Articol principal: Ecuațiile Navier-Stokes.

Ecuațiile de bază utilizate în hidraulică sunt ecuațiile generale ale mecanicii

fluidelor, care exprimă legile de conservare a masei (ecuația de continuitate),
impulsului[10] (legea a II-a a lui Newton) și energiei.
Legea de conservare a masei poate fi exprimată matematic printr-o ecuație cu
derivate parțiale, numită ecuația de continuitate:
unde v este viteza fluidului, ρ densitatea acestuia, iar  este operatorul
diferențial nabla (în coordonate carteziene tridimensionale, R3 cu coordonatele
(x, y, z), operatorul nabla se definește ca , unde (i, j, k) este baza standard
în R3).
Modelul fluidelor perfecte (ideale) se referă la fluide incompresibile și lipsite
de vâscozitate. Noțiunea de fluid perfect este o noțiune abstractă, creată cu
scopul de a ușura studiul mișcării fluidelor reale. În natură nu există fluide
perfecte, dar în multe situații fluidele reale în mișcare au o comportare foarte
apropiată de cea a fluidelor perfecte și, în aceste situații, în limitele unor
aproximații admise, se pot utiliza ecuațiile de mișcare ale fluidelor ideale în
locul celor ale fluidelor reale (care sunt mult mai complicate).[11] Legea de
conservare a impulsului („cantității de mișcare”) este concretizată, în cazul
fluidelor perfecte, prin ecuațiile lui Euler:
unde v este viteza fluidului, ρ densitatea acestuia, p presiunea, iar 0 este
vectorul nul.
În cazul modelului fluidelor reale (fluide la care nu se poate neglija efectul
forțelor de frecare ce apar între particulele de fluid în mișcare) și în ipoteza
proporționalității tensiunilor tangențiale ale particulelor de fluid cu
gradientul vitezei (modelul de „fluid newtonian”), legea de conservare a
impulsului („cantității de mișcare”) este concretizată prin ecuațiile Navier-
Stokes.[12] Fluidele newtoniene au tensiunile tangențiale dintre două straturi
vecine proporționale cu viteza de deformație, coeficientul de
proporționalitate μ fiind numit coeficient de coeficient de vâscozitate.
Forma generală a ecuațiilor Navier-Stokes, într-un sistem de referință
inerțial, este[13]:
unde v este viteza fluidului, ρ densitatea
acestuia, p presiunea,  tensorul tensiunilor, iar f reprezintă forțele
exterioare (raportate la unitatea de volum) care acționează asupra
fluidului. Câmpul vectorial f (forțele exterioare raportate la unitatea de
volum) este reprezintat în mod obișnuit de forța de gravitație. Aceasta,
la rândul ei, poate fi reprezentată drept gradientul funcției U = -
gz, z fiind coordonata verticală.[14]
Ecuațiile Navier-Stokes sunt ecuații cu derivate parțiale de ordinul II,
neliniare. Neliniaritatea acestor ecuații face ca rezolvarea lor să fie
dificilă, sau chiar imposibilă, prin metodele clasice ale analizei
matematice; în unele cazuri particulare (de exemplu la mișcările
unidimensionale), ecuațiile pot fi simplificate și aduse la o formă liniară
(liniarizate).
Pentru o descriere completă a curgerii fluidului, în afară de ecuațiile de
continuitate și Navier-Stokes, mai sunt necesare informații
suplimentare, depinzând de ipotezele adoptate; aceste informații pot
include condiții inițiale, condiții la limită, o formă a legii conservării
energiei, sau o ecuație de stare.