Modelarea numerică[modificare | modificare sursă]

Deși în principiu acest tip de modelare se bazează pe rezolvarea prin aproximații numerice a ecuațiilor
complete ale hidrodinamicii care descriu curgerea apei într-un domeniu dat, în condiții inițiale și la limite
cunoscute, pentru unele subdomenii specifice ale hidraulicii sunt des folosite modele numerice
simplificate, care utilizează așa numitele relații hidraulice - formule care descriu curgerea apei cu
ajutorul unor parametri de tipul mărimilor medii (viteze, presiuni, debite, forțe etc.) și a unor distribuții
simplificate ale vitezelor, concentrațiilor etc.
Primele modele numerice realizate în domeniu hidraulicii au fost cele referitoare la curegerile
permanente sub presiune în conducte și în rețele de conducte. Au fost urmate de modele numerice
pentru curgerile nepermanente în conducte și în rețele de conducte, utile îndeosebi pentru găsirea unor
soluții tehnice pentru evitarea sau diminuarea efectelor distructive ale șocului hidraulic („lovitura de
berbec”) care apare la manevrele bruște ale vanelor de control de la conductele forțate
ale hidrocentralelor sau de la stațiile de pompare.
O provocare pentru modelarea hidraulică a fost încă de la început modelarea mișcării lichidelor cu
suprafață liberă. Dacă pentru curgerile permanente modelarea fizică nu este prea complicată, curgerile
nepermanente în albiile râurilor cu o geometrie neregulată ridică mari probleme de modelare.
Modelarea numerică a reușit în mare parte să rezolve problema simulării pentru mișcări cu suprafață
liberă unidimensionale și bidimensionale. Pentru mișcări tridimensionale elaborarea modelelor de calcul
întâmpină însă și în prezent mari dificultăți. Dificultățile sunt atât de natură fizică, cât și de natură
numerică. Cele de natură fizică se referă la necunoașterea expresiei tensorului de „frecare turbulentă”
în cazul general al mișcării turbulente a fluidelor. Cele de natură numerică privesc problemele de
stabilitate și convergență a calculelor și sunt deosebit de delicate.
De altfel, și la mișcările bidimensionale se întâlnesc aceleași dificultăți ca și la mișcările tridimensionale.
Dificultățile de ordin numeric la mișcările bidimensionale pot fi totuși mult mai ușor depășite decât la
mișcările tridimensionale întrucât numărul ecuațiilor de rezolvat este mai redus, iar condițiile de unicitate
sunt mai simple. Dificultățile de natură fizică sunt de asemenea mai ușor de înlăturat întrucât ipotezele
simplificatoare care se adoptă cu privire la interacțiunea între curenți deformează mai puțin fenomenul
fizic la mișcarea plană decât la mișcarea spațială a lichidelor. La stadiul actual al cunoștințelor, datele
experimentale disponibile nu permit permit formularea unei teorii unanim acceptate a turbulenței
fluidelor în mișcare spațială.[34]
O primă etapă în modelarea numerică o constituie aducerea ecuațiilor cu derivate parțiale care descriu
mișcarea (Ecuațiile Euler, în cazul fluidelor ideale, sau Ecuațiile Navier-Stokes, în cazul fluidelor reale)
la o formă algebrică, adecvată programării calculatoarelor. Această transformare este cunoscută în
literatura de specialitate ca „discretizarea ecuațiilor”. Stabilitatea calculului numeric a ecuațiilor
discretizate, în afara unor cazuri particulare, nu poate fi prevăzută analitic, ci se demonstrează în
practică. Stabilitatea este dificilă în special în zonele de discontinuitate a curgerii.
Principalele metode de discretizare a ecuațiilor hidraulicii, utilizate în prezent pentru modelarea
numerică a curgerii fluidelor, sunt[35]:

 metoda diferențelor finite

 metoda elementului finit
 metoda volumelor finite
 metoda elementelor de frontieră