Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REFERAT
Tema referatului:Salariul
SALARIUL
1. Conceptul de „salariu”
Salariul reprezintă suma plătită pentru a obţine serviciul factorului muncă, dar salariul se
obţine după ce munca s-a consumat şi, ca urmare, cele mai multe teorii consideră că salariul
reprezintă un venit însuşit prin muncă. Din punct de vedere al desfăşurării activităţii economice el
este pentru producător un cost, iar din punct de vedere al finalităţii acesteia este un venit.
Termenul „salariu” este de origine latină, provenind din cuvântul „salarium”, care
însemna o plată făcută soldaţilor romani pentru cumpărarea sării.
Salariul nu a existat în toate timpurile, cu toate că factorul muncă a participat permanent
la procesul de producţie. Inclusiv până în feudalism, nu era răspândită forma de muncă salariată,
sclavii ori ţăranii iobagi nefiind plătiţi, pentru că nu erau consideraţi persoane cu autonomie. Cea
mai cunoscută formă de plată era solda mercenarilor, pentru serviciile aduse în luptă.
Privit ca venit al persoanelor care participă prin munca lor la procesul de producţie, el
este o categorie economică ce a apărut numai în anumite împrejurări social-istorice, ale existenţei
unor oameni lipsiţi de totalitatea condiţiilor necesare desfăşurării producţiei, dar autonomi,
exceptând forţa lor de muncă.
În realitate termenul salariu s-a păstrat în timp cu sensul de venit al unei persoane
dependentă economic de o altă persoană (dar liberă juridic). Ch. Gide afirma: salariul „nu
constituie decât un mod de remunerare nu absolut, nici unic, ci relativ recent în istoria economică
şi care nu s-a generalizat decât odată cu organizarea capitalistă şi patronală modernă”.
În societatea contemporană salariul este forma cea mai frecventă de venit. Ca urmare,
este adesea considerat ca totalitatea veniturilor obţinute prin muncă, fiind extins în mod nepermis
şi asupra veniturilor producătorilor sau liber profesioniştilor. Salariul nu reflectă toate tipurile de
venituri obţinute prin muncă şi nici nu este forma tip a veniturilor.
Natura salariului
Poate fi tratată din perspectiva monistă (a unui singur factor explicativ) sau din
perspectiva dualistă (a doi factori).
2
Concepţiile moniste explică substanţa salariului fie prin costul pentru formarea resurselor
de muncă; fie prin productivitatea muncii, fiind rezultatul ei; fie prin capitalul uman (calificare,
bagaj de cunoştinţe, experienţă profesională) care generează capital economic.
În ce priveşte concepţiile dualiste, acestea explică substanţa salariului concomitent prin
costul forţei de muncă şi productivitatea muncii. Într-adevăr, din punctul de vedere al
producătorului salariul plătit este o cheltuială şi se include în costul de producţie, regăsindu-se
astfel în preţul bunurilor.
Având în vedere toate aceste perspective concluzionăm că substanţa salariului e partea
din valoarea nou creată pe care o primesc anumite persoane pentru participarea lor la activitatea
economică în schimbul muncii ca factor nemijlocit de producţie.
Pentru stimularea sau pentru ajutorarea salariaţilor, s-au constituit următoarele forme de
salariu:
♦ Salariul colectiv ca sumă care se atribuie global salariaţilor unei firme, ca participare la
beneficii, sau ca alte facilităţi.
♦ Salariul social ca o parte din venitul net transferat prin politica de redistribuire a
veniturilor acelor categorii de angajaţi care se confruntă cu dificultăţi deosebite (pentru accidente
de muncă, boli profesionale).
Deosebirile între salarii de la un agent economic la altul ţin de eficienţa economică a
acestora.
Deosebirile între salarii în diferite ţări se explică prin:
- variaţia diferită a elementelor valorii forţei de muncă de la o ţară la alta;
- productivitatea muncii, care este diferită de la o ţară la alta.Forme de salarizare :
3
Acestea sunt modalităţi de plată, de determinare a părţii din produsul muncii ce revine
salariaţilor. Ele trebuie să restituie lucrătorului echivalentul muncii sale în vederea refacerii
capacităţii de muncă, în vederea asigurării resurselor necesare dezvoltării şi reproducţiei lărgite a
forţei de muncă.
1. Salarizarea pe unitate de timp sau în regie: plata forţei de muncă se face după timpul
lucrat, fără a se preciza expres cantitatea de muncă ce trebuie depusă. Unitatea de măsură este
preţul mediu al unei ore de muncă. Fiecare salariat trebuie să aibă precizate sarcini de serviciu.
Această formă de salarizare se practică în sectoarele unde nu există omogenitate a operaţiilor sau
activităţilor desfăşurate.
Avantajele ar fi: garanţia securităţii venitului, flexibilitatea muncii şi absenţa constrângerii, iar
dezavantajele:
- caracterul limitat al venitului;
- nevoia controlului permanent.
3. Salarizarea mixtă constă într-o remunerare stabilă pe unitate de timp (de regulă o zi)
acordată în funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice, de organizare, ecologice. Fiecare
condiţie presupune un tarif după importanţa, volumul şi calitatea producţiei ori serviciului.
Sistemul de salarizare din România cuprinde, conform Hotărârii Guvernului nr.281/1993:
Salariul de bază în raport cu timpul lucrat sau produsele realizate, răspunderea sau
complexitatea sarcinilor şi nivelul pregătirii;
Sporuri la salariul de bază şi adaosuri (care se dau în procente la salariul de bază) pentru:
- vechime în muncă;
4
- rezultatele obţinute;
- condiţiile în care se desfăşoară activitatea;
- munca desfăşurată peste programul normal de lucru;
- munca din timpul nopţii;
- sarcini sau activităţi suplimentare.
Premii (ca sumă absolută) pentru realizări deosebite în activitatea individuală şi un
premiu anual pentru realizările instituţiei;
Premii speciale (în valoare fixă) în raport cu valoarea sau importanţa realizărilor
obţinute;
Salarii suplimentare: sume pentru timpul nelucrat – concedii, suplimente pentru copii etc.
5
•. de diferenţiere după calitatea, rezultatele, caracterul muncii şi aptitudinile salariaţilor;
•. de apropiere, egalizare – în cazul atenuării diferenţelor prin calificare sau apropierea
unor condiţii, diferenţierea are la bază şi calcule de eficienţă şi situaţia diferită a agenţilor
economici.
Pe termen lung, tendinţa generală a salariului nominal este de creştere, influenţată fiind
de o serie de factori precum: creşterea productivităţii muncii, creşterea costului resurselor de
muncă (a cheltuielilor pentru calificarea forţei de muncă, transport, hrană, întreţinere etc.),
raportul dintre cererea şi oferta de muncă.
În concluzie: mărimea şi diferenţierea salariilor trebuie astfel stabilită încât să incite
la muncă şi la aspiraţia ridicării pregătirii profesionale.