Sunteți pe pagina 1din 13

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ECONOMIE TEORETICĂ ȘI APLICATĂ

EVOLUȚIA RAPORTULUI PUBLIC-PRIVAT


ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI

Studenți: Stoichiță Alexandru-Constantin


Tănase Lucian-Ionuț

Grupa 1424
Seria B

0
Academia de Studii Economice din București
Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

Parteneriatul public-privat este mai mult un termen generic pentru toate tipurile de relații
create între sectorul public și cel privat cu scopul de a atrage într-un proiect resursele și
expertiza sectorului privat în vederea realizării unui bun/unor bunuri destinat/e prestării unui
serviciu public și/sau în vederea operării unui serviciu public de calitate și la costuri minime.

Un parteneriat public-privat reprezintă, în principiu, orice formă de cooperare între sectorul


public și cel privat, însă, în funcție de legislația specifică fiecărei țări, modul în care ia naștere
un astfel de parteneriat diferă de la un sistem juridic la altul și poate îmbrăca mai multe forme,
cum ar fi: contracte de asociere în participație, contracte de concesiune, contracte de lucrări
sau servicii.

Esența parteneriatului public-privat este ca prin utilizarea competențelor și a managementului


sectorului privat și prin împărțirea riscurilor între parteneri să se respecte principiile de
eficiență, eficacitate și economicitate în utilizarea fondurilor publice. Deși interesele inițiale
ale membrilor unui parteneriat public-privat sunt diferite, societatea privată fiind orientată
către profit, iar instituția publică fiind interesată în primul rând de respectarea principiilor de
economicitate, eficiență și eficacitate în utilizarea fondurilor publice, scopul final este același,
și anume finanțarea, construcția, renovarea, gestionarea sau întreținerea unor bunuri
prin intermediul cărora se dorește oferirea unor servicii publice de calitate.

Parteneriatul public-privat în Uniunea Europeană


Dată fiind diversitatea formelor de cooperare între sectorul public și cel privat, nu există o
definiție standard a termenului parteneriat public-privat (PPP), existând percepții diferite cu
privire la acest tip de parteneriat în funcție de modul de organizare a administrației publice
proprie fiecărei țări, de legislația specifică, precum și de politica macroeconomică a
guvernelor.

La nivelul Uniunii Europene nu există o directivă care să reglementeze expres parteneriatul


public-privat și nici nu a fost convenită încă o definiție clară a acestui concept, însă au fost
formulate o serie de bune practici în materie de PPP. Acestea au fost detaliate în Cartea Verde
privind parteneriatul public-privat și dreptul comunitar în domeniul contractelor de achiziții
publice și al concesiunilor, publicată de Comisia Europeană în anul 2004, fiind concretizate
în:

1
Academia de Studii Economice din București
Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

• definirea mecanismului PPP în sensul de mecanism economic caracterizat de durata


relativ lungă de derulare a raporturilor contractuale, cooperarea între sectorul public și
cel privat prin punerea în comun a resurselor financiare și distribuția riscurilor de
proiect între parteneri în funcție de capacitatea fiecărei părți de a evalua, controla și
gestiona un anumit risc;

• obligativitatea aplicării principiilor specifice atribuirii contractelor de achiziție publică


în procedurile de atribuire a contractelor de PPP;

Apariția parteneriatelor public-privat a fost îngreunată de constrângerile bugetare puternice


impuse statelor membre prin Tratatul de la Maastricht din anul 1992. Astfel, statele membre
au fost obligate sa își reduca bugetele, determinând o reducere considerabilă a cheltuielilor
publice, în special a celor care erau alocate investițiilor.

Drept consecință, guvernele statelor membre au fost nevoite să caute soluții persistente și
durabile pentru continuarea proiectelor de investiții, dar și pentru bunul mers al serviciilor
publice, una dintre soluții fiind parteneriatul public-privat. În acest mod se mobilizau și
resursele sectorului privat pentru realizarea unor lucrări și servicii publice, cu beneficii atât
pentru sectorul public, cât și pentru cel privat.

Statele membre ale Uniunii Europene acordă o atenție deosebită parteneriatului public-privat,
ca posibilitate de dezvoltare economică, aplicându-l însă în mod diferențiat și în domenii de
activitate diverse, cum ar fi: infrastructură, sănătate, educație, transporturi, telecomunicații.
Ținând cont de diversitatea formelor de colaborare dintre autoritățile publice și sectorul privat,
se constată că în țările europene nu există și nici nu se poate impune un sistem standard de
parteneriat, chiar dacă acesta se modelează în funcție de două obiective majore, respectiv
ocuparea forței de muncă și dezvoltarea locală în scopul asigurării coeziunii economice și
sociale.

În ceea ce privește adoptarea PPP, statele membre ale Uniunii Europene se divid în trei mari
grupe:

 state care au implementat PPP la un nivel avansat (Marea Britanie, Franța, Germania,
Irlanda și Italia)

 state care au implementat PPP la un nivel mediu (Spania și Portugalia)

2
Academia de Studii Economice din București
Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

 state care sunt la început de drum în ceea ce privește implementarea PPP, categorie din
care face parte și țara noastră

Parteneriatul public-privat în România


Introducerea în România a conceptului de PPP a avut la bază mai multe considerente, dintre
care putem enumera: provocările apărute în țara noastră odată cu dezvoltarea și consolidarea
economiei de piață, procesul de integrare în Uniunea Europeană, privatizarea unor servicii de
utilitate publică, dezvoltarea mediului de afaceri, care a determinat o creștere a disponibilității
sectorului privat de a prelua o serie de responsabilități și riscuri, și nu în ultimul rând nevoia
administrației publice locale de a găsi soluții de finanțare.

Dezvoltarea primelor proiecte publice cu participare privată din România, a putut fi pusă în
aplicare datorită actelor normative din anul 1998 respectiv 2002, care ulterior au fost abrogate
in 2006 de către Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea
contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a
contractelor de concesiune de servicii deoarece integrarea României în Uniunea Europeană a
fost bazată pe anumite criterii și angajamente asumate printre care si “ armonizarea cadrului
legislative national de reglementare a domeniului achizitiilor publice si a concesiunilor ”,
lucru care a dus în acel moment la înlocuirea noțiunii de parteneriat public-privat cu termenii
concesiune de lucrări și concesiune de bunuri. Abia în anul 2010, a apărut în România o lege
ce reglementa parteneriatul public-privat dar și modul de realizare al acestuia.

Din nefericire pentru România nici de data nu a fost o reușită în domeniul PPP, ba mai mult
de la data promulgării ei și până la data modificării, ianuarie 2013, în România nu s-a
înregistrat niciun proiect de parteneriat public-privat. In anul 2016 a fost modificată din nou
legea promulgată inițial și, deși a fost modificată de două ori, tot nu a devenit o reglementare
adaptată realității economico-juridice.

3
Academia de Studii Economice din București
Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

În ceea ce privește formele pe care le poate îmbrăca PPP, noul act normativ reglementează
două tipuri de PPP, și anume:

I. Parteneriatul public-privat instituțional (care exista și în vechea legislație) – este


acel parteneriat public-privat realizat în temeiul unui contract încheiat între partenerul
public și partenerul privat, prin care se constituie de către aceștia o societate nouă, care
va acționa ca societate de proiect și care, ulterior înregistrării în registrul societăților,
dobândește calitatea de parte la contractul de parteneriat public-privat respectiv (este
necesară o companie de proiect).

II. Parteneriatul public-privat contractual (reglementare nouă, preluată din bunele


practici europene în domeniul PPP, menționată în Cartea Verde)– reprezintă
parteneriatul public-privat realizat în temeiul unui contract încheiat între partenerul
public, partenerul privat și societatea de proiect al cărei capital social este deținut
integral de partenerul privat (nu este necesară o companie de proiect).

Prin noua lege a PPP, care aduce modificări importante, armonizate cu bunele practici în acest
domeniu prezentate în Cartea Verde privind parteneriatul public-privat și dreptul comunitar în
domeniul contractelor de achiziții publice și al concesiunilor, se urmărește:

• atragerea de resurse financiare private pentru realizarea de proiecte publice;

• atragerea de investiții străine;

• crearea de noi locuri de muncă;

• îmbunătățirea performanțelor sectorului public în implementarea de proiecte publice;

• reducerea presiunii imediate asupra finanțelor publice;

• identificarea de noi posibilități de atragere de fonduri europene.

Deși noua legislație aduce clarificări în domeniul PPP, prevederile legislative rămân în
continuare mult mai motivante pentru autoritățile publice decât pentru mediul privat, motiv
pentru care, din punctul nostru de vedere, pentru a-și produce efectele scontate, legea privind
parteneriatul public-privat ar trebui coroborată și cu alte modificări legislative care să creeze

4
Academia de Studii Economice din București
Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

avantaje suplimentare pentru potențialii investitori. Avantajele la care facem referire aici ar
putea fi, spre exemplu, cele de natură fiscală.

Avantajele parteneriatului public-privat


Implementarea proiectelor de PPP a demonstrat din practica altor state o serie de avantaje,
respectiv:

 o mai bună implementare a proiectelor publice din punctul de vedere al respectării


termenelor de execuție și al încadrării în bugetele asumate;

 reducerea costurilor de construcție și îmbunătățirea calității prin valorificarea


eficienței și a potențialului inovativ al sectorului privat;

 eșalonarea costurilor de finanțare atât pe durata de construire, cât și pe cea de operare,


având ca efect o reducere a presiunilor imediate asupra bugetelor sectorului public;

 o alocare corectă a riscurilor între sectorul public și cel privat, având drept rezultat
reducerea costurilor generale ale proiectului;

 stimularea cercetării-dezvoltării, a inovării și a eforturilor în materie de dezvoltare


durabilă.

Avantajele sectorului public Avantajele sectorului privat


Atragerea de resurse financiare private pentru finanțarea PPP reprezintă o foarte bună
unor lucrări sau servicii publice; oportunitate de afaceri pentru
mediul privat
Reducerea costurilor; Partenerul privat beneficiază de
proprietatea intelectuală
dobândită în cadrul PPP
Transferul unei părți din riscurile proiectului către Finanțarea proiectului se poate
partenerul privat, care, pe lângă riscul de proiectare și realiza nu doar din fonduri
construcție, își poate asuma și alte riscuri, cum ar fi riscul private, ci poate cuprinde și o
de uzură morală a echipamentelor sau riscul apariției unor componentă de fonduri publice
situații de forță majoră;
Creșterea eficienței proiectelor publice prin utilizarea
know-how-ului și a managementului privat în cadrul
proiectelor publice;

5
Academia de Studii Economice din București
Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

Perioadă de implementare mai mică;


Calitate mai bună a serviciilor publice furnizate
populației;
Beneficierea la finele proiectului, de dreptul de
proprietate a bunului realizat prin contractul de PPP, care
este transferat cu titlu gratuit și liber de orice sarcini către
partenerul public.

Raportul public-privat în domeniul educației


La nivelul României, de-a lungul anilor a fost foarte dificilă implementarea și eficientizarea
rapoartelor public-private datorită restricțiilor legislative, celelalte state membre ale Uniunii
Europene reușind să surclaseze țara noastră la acest capitol.

În prezent, în România, sunt din ce în ce mai întâlnite parteneriatele public-private doar că


mărimea acestora nu este una considerabilă și pe care o putem compara cu altele făcute de
ceilalți membrii ai Uniunii Europene. Realitatea crudă este ca în România se dorește, se
planifică, se poate realiza ceva, dar, NU SE VREA. Sunt tot mai des întâlnite aceste
parteneriate în domeniul educației între diferite organizații ce doresc eficientizarea mediului
de lucru în universități, oferirea de acces la culturalizare și educare a studenților români la
același nivel cu alți studenți din țările Uniunii Europene, sau cel puțin la un nivel mult mai
ridicat decât nivelul actual (înaintea investițiilor ).

Deși majoritatea parteneriatelor se realizează între companii și universități, există și companii


care doresc susținerea și dezvoltarea învățământului încă din primii ani de viață, astfel ajutând
la dotarea școlilor primare dar și a gradinițelor cu echipamente noi și care pot eficientiza
procesul si mediul în care sunt efectuate studiile.

În ceea ce privește sistemul educațional în România și nivelul investițiilor anuale asupra


învățământului, statisticile sunt devastoare. Conform INS, între anii 2014 și 2018, deși am
avut un trend ascendent al nivelului investițiilor, cu o ușoară scădere în 2016 și 2017,
investișiile din domeniul educației nu ating nici măcar pragul de 1% din totalul sumelor
alocate investițiilor.

În anul 2014, investițiile în sistemul educațional reprezentau daor 0,69% din totalul de 86 de
mil RON, reușind în urmatorul an sa atingă pragul de 0,74%, acesta fiind și cel mai ridicat
nivel din ultima perioadă, după 2015, investițiile urmând o rușinoasă scădere pâna la pragul

6
Academia de Studii Economice din București
Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

de 0,48% în anul 2018, fiind promise si previzionate investiții anuale de nivel mult mai mare
atât în sectorul educației cât și in celelalte sectoare de activitate.

Investiții nete pe activitati ale economiei naționale la nivel de secțiune si diviziune

Suma investită ( mil RON)


Domeniul de investiție 2014 2015 2016 2017 2018
AGRICULTURA, SILVICULTURA SI
4.391,0 5.333,5 4.371,3 5.878,2 5.511,5
PESCUIT
INDUSTRIE 35.064,4 37.443,2 33.395,4 28.138,6 31.102,6
PRODUCTIA SI FURNIZAREA DE
ENERGIE ELECTRICA SI TERMICA,
11.365,6 10.751,3 10.633,9 3.987,2 4.138,2
GAZE, APA CALDA SI AER
CONDITIONAT
TRANSPORT SI DEPOZITARE 7.376,9 9.212,8 8.356,9 8.708,5 8.937,3
INFORMATII SI COMUNICATII 3.373,4 2.934,3 3.614,8 3.443,5 3.900,7
ACTIVITATI PROFESIONALE,
1.706,0 2.214,0 2.232,3 2.174,4 2.480,9
STIINTIFICE SI TEHNICE
ACTIVITATI DE SERVICII
ADMINISTRATIVE SI ACTIVITATI DE 4.616,4 2.403,1 2.372,0 2.892,0 2.570,9
SERVICII SUPORT
INVATAMANT 599,5 740,6 560,7 580,3 508,7
SANATATE SI ASISTENTA SOCIALA 1.020,1 1.253,8 1.173,1 1.123,1 1.478,7
ALTE ACTIVITATI DE SERVICII 704,1 995,4 810,2 568,0 790,6
TOTAL 86.160,0 98.888,0 96.162,9 91.045,5 102.354,0

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Situația sistemului de învățământ din România nu este tocmai una “roz” dar nici “neagră”.

Anual se închid și se deschid unități școlare, trendul fiind unul constant între 2013 și 2018,
anul cu cea mai mare semnificație fiind anul 2013. Anul 2013 este anul în care s-a înregistrat
un nivel ridicat pentru toți indicatorii analizați în această perioadă, respective cel mai ridicat
număr de absolvenți, de personal didactic, de unități școlare și nu în ultimul rând, anul cu cel
mai mare număr al populației școlare din ultimii ani din România, anume 3.73 mil., după
această perioadă urmând o scădere minoră dar semnificativă, pe toate planurile în ceea ce

7
Academia de Studii Economice din București
Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

privește sistemul educational. Este totuși de menționat faptul ca de la un an la altul, diferența


numărului de absolvenți nu este una foarte mare (+- 1500 absolvenți).

Parteneriatul public-privat ar putea crește semnificativ dezvoltarea educațională din România,


doar că efectele se pot vedea doar pe termen lung, rezultatul nefiind unul imediat. Investiția în
educație este o investiție în viitor, pentru crearea și conturarea educației noilor generații care
trebuie să se poată dezvolta în condiții mult mai ușoare decât am făcut-o noi, dar și care să fie
capabilă să facă pentru succesorii săi, mult mai multe investiții și să acorde mai mult timp și
resurse pentru educație și formare decât s-au putut face pentru ei .

8
Academia de Studii Economice din București
Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

Situația sistemului de educație din România


în perioada 2013-2018
4,000,000

3,500,000

3,000,000
Număr total raportat la toate unitățile de învățământ

2,500,000

2,000,000
3,735,552
3,642,632 3,597,280 3,578,561 3,547,301

1,500,000

1,000,000

557,418
495,128 498,889 497,632 501,802
500,000

244,551 237,443 235,806 236,208 234,647

7,127 7,108 7,010 7,047 7,020


0
2013 2014 2015 2016 2017 2018

perioada analizată

Populație școlară Personal didactic Unități școlare Absolvenți

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

9
Academia de Studii Economice din București
Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

Numărul total de computere pentru toate nivelurile de


educație din România în 2018
31,243
8%

135,426
34%
111,670
28%

118,275
30%

Primar + gimnazial Liceal Universitar Alte niveluri de instruire

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table
Astfel, cunoaștem faptul că tehnologia a jucat dintotdeauna un rol primordial în
ajustarea comportamentului și culturii umane. Putem observa că cea mai mare pondere ce
beneficiază de impactul tehnologic sunt cei de din sectorul ”primar+gimnazial”, acest lucru
este benefic României deoarece putem spune că în condiții de utilizare perfect eficientă și
acces la informații, creșterea cunoștințelor prin domeniul altor culturi poate avea un avans
impresionant. Tot ce putem spune este că tot domeniul tehnologic ajută la conturarea unui
comportament și îmbunătățește capitalul uman dacă este folosit corect. Observăm pe locul
doi, învățământul liceal care deține o pondere de 30% din total, iar pe locul trei într-o scădere
se află învățământul universitar, care ne poate arăta faptul că unii elevi din motive materiale
sau chiar de interes personal nu aplică la un învățământ universitar și astfel nu contribuie la
procesul unei educații continue pe tot parcursul vieții.

10
Academia de Studii Economice din București
Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

Concluzie

Concluzia noastră este că o bună cooperare la nivel public-privat în scopul acumulării


de resurse este de o importanță ridicată. Capacitățile legislației ar trebui mai bine definite,
pentru ca contractele să aibă un cadru perfect instituționalizat respectând cele trei principii.
De asemenea, rolul educației și instituirea unor centre de învățământ cu regim privat ar fi
primordiale pentru tineretul țării noastre ca și cel din spațiul public, de altfel.
În primul rând, avem nevoie de definirea unui cadru atractiv spațiului privat pentru
atragerea resurselor financiare private care au ca finalitate proiectele publice, atragerea ISD-
urilor, crearea de noi locuri de muncă corelată cu o scădere a ratei șomajului și o menținere a
stabilității prețurilor, îmbunătățirea performanțelor și tehnologizarea sectorului public,
scăderea presiunilor exercitate asupra finanțelor publice prin scăderea cheltuielilor
guvernamentale în investiții corelată cu scăderea asistenței sociale și un ultim lucru care ar
trebui implementat ar fi creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene.
În al doilea rând, spațiul educațional românesc are nevoie de un anumit grad de
revigorare, are nevoie de mentalități tinere care să încheie parteneriate pentru susținerea
învățământului pe tot parcursul vieții individului, conform strategiilor formulate de Uniunea
Europeană (Strategia Europa 2020). Educația este un factor important în conturarea
comportamentului individului și îmbunătățirea capitalului uman acumulat. Privatizarea
învățământului în România ar trebui perceput altfel, iar situația actuală nu are un rol negativ
asupra percepției învățământului. Oferind flexibilitatea necesară putem face educația un factor
eficient.
Astfel, corelarea îmbunătățirii legislative cu îmbunătățirea educației, România poate
avea un trend ascendent în domeniul economiei publice, putem învăța ce reprezintă economia
circulară și de ce nu, putem fi alți oameni cu mentalități mai flexibile și cu perspective mai
largi.

11
Academia de Studii Economice din București
Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

Referințe
 http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table
 http://www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-2240/
 https://op.europa.eu/webpub/eca/special-reports/ppp-9-2018/ro/
 https://www.mediafax.ro/economic/foto-banca-mondiala-parteneriatele-public-private-au-
succes-in-retelele-de-utilitati-exemplul-apa-nova-16613407
 Public-Private Partnership in Romania: A Missed Opportunity, Revista Transilvană de Ştiinţe
Administrative 1(40) / 2017
 ECONOMIA SECTORULUI PUBLIC- Note de curs, Conf. Univ. DR. Cosmin Marinescu

12