Sunteți pe pagina 1din 7

Rolul și importanța expertizei medico-legale în cauzele privind amânarea sau întreruperea

executării pedepsei

La punerea în executie sau în cursul executării pedepsei închisorii pot apărea situații sau
împrejurări care impun amânarea sau întreruperea acesteia pentru o anumită perioadă.Aceste
instituții nu privesc o modificare a cuantumului sau o înlăturare a pedepsei respective ci doar o
amânare a termenului de la care pedeapsa urmează a începe sau o întrerupere temporară a
executării pedepsei.
Executarea pedepsei urmează să fie reluată după expirarea perioadei de amânare sau
întrerupere. Amânarea sau întreruperea reprezintă cauzele de împiedicare a începerii sau a
continuării executării pedepsei .Diferența dintre cele 2 instituții : una se aplică înainte de
începere a executării iar ultima presupune o executare în curs.

Cauzele de amânare sau întrerupere a executării pedepsei sunt:

1.amânarea sau întreruperea executării pedepsei din motive medicale.Poate fi acordată și atunci
când se constată pe baza unei expertize medico-legale că persoana condamnată suferă de o boală
care o pune în situația de incapacitatea executării pedepsei .Prin boală, care pune pe condamnat ,
în imposibilitatea de a executa pedeapsa se înțelege acea afecțiune care prin caracterul ei și prin
potențialul evolutiv pune în pericol iminent sănătatea sau viața condamnatului ori pentru care
rețeaua sanitară a direcției generale a penitenciarelor nu poate asigura tratamentul de specialitate
corespunzător.Amanarea sau întreruperea executării pedepsei din motive medicale nu poate fi
acordată numai pe baza certificatului medico-legal emis de medicul din penitenciar sau pe baza
altor înscrisuri depuse la susținerea cererii fiind obligatorie efectuarea expertizei medicale.
Expertiza medico-legală se impune a fi efectuată după învestirea instanței cu soluționarea
cererii condamnatului în timpul judecării acesteia fiind nelegală de hotărârea pronunțată pe baza
unei expertize medicale efectuată anterior.
Singura probă concludentă în baza căreia instanța poate admite sau respinge o cerere de
amânare sau întrerupere a executării pedepsei din motive medicale este expertiza medico-legală.

Comisia de expertiză medico-legală


Comisia trebuie să cuprindă în mod obligatoriu unul sau mai mulți medici specialiști în bolile
de care suferă condamnatul .
Raportul de expertiză medico-legală trebuie să răspundă la toate întrebările formulate de
instanța și să fie semnat de toți membrii comisiei.El trebuie să stabilească cu precizie boala sau
bolile de care suferă condamnatul și să indice dacă aceasta sau aceste boli împiedică executarea
pedepsei.Atunci când formularea este echivocă, în sensul în care se indică un tratament
chirurgical care poate fi executat atât, în spital penitenciar cât și în rețeaua Ministerului Sănătății.
Instanața supremă a stabilit că se impune completarea raportului de expertiză care să
precizeze dacă boala de care suferă condamnatul il pune imposibilitatea de a executa pedeapsa.
Este necesar ca afecțiunea determinată prin raportul de expertiză medico-legală să pună în
pericol iminent sănătatea sau viața condamnatului, de aceea nu reprezintă importanță afecțiunile
cronice care impun un regim special de viață (ulcerul ciroza hepatică).
Noua expertiză medico-legală constă în reluarea sau refacerea investigațiilor medico-legale
atunci când se constată deficiente sau omisiuni sau contradicții în expertiza anterioară.
Este important ca starea de boală să existe la momentul formulării cererii și să fie dovedită
prin acte medicale care să justifice acceptarea probei cu expertiză.Cererea de amânare sau
întrerupere a executării pedepsei trebuie să privească o pedeapsă stabilită prin hotărâre
judecătorească definitivă.Cererea de amânare din motive medicale poate fi acceptată cu
acordarea amânării până când condamnatul se va găsi în situația de a putea executa pedeapsa.

2. Cauzele de amânare sau întrerupere a executării pedepsei , care pot fi acordate sau
acceptate în cazul condamnatei gravide sau care ar avea un copil mai mic de un an.
În aceste cazuri executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat
amânarea.Starea de graviditate poate fi dovedită cu orice mijloace de probă fără a se impune
efectuarea unei expertize medico-legale în acest sens.Starea de graviditate trebuie să existe atât
în momentul formulării cererii de amânare sau întrerupere a executării pedepsei cât și la
momentul soluționării acesteia. Atunci când admite cererea instanța are obligația de a fixa
termenul până la care se amână executarea pedepsei în raport de stadiul sarcinii la data
pronunțării.
În cazul în care condamnata are un copil mai mic de un an este greșit a se dispune amânarea
executării pedepsei până la împlinirea vârstei de 2 ani de către copil. Se impune a se verifica prin
efectuatrea unei anchete sociale și relație existentă între mamă și copil dacă minorul se află în
grija efectivă a mamei condamnate.Termenul de un an este un termen limită maxim până la care
legea penală permite amânarea sau întreruperea executării pedepsei. Dacă se solicită o amânare
peste termenul stabilit de lege în vederea îngrijirii copilului, ea se poate invoca numai după
împlinirea vârstei de un an de către copil. Legea nu condiționează amanarea executării pedepsei
pt.acest motiv de graviditatea faptei comise.
În cazul condamnatei la executarea pedepsei la locul de muncă, aceasta poate beneficia de
amanarea sau executarea pedepsei pe perioada stabilită de normele legale ce reglementează
concediul care se poate acorda salariaților înainte și după naștere.
Nu intră sub incidența dispozițiilor legale copilul aflat sub tutelă sau curatelă , cel încredințat
spre creștere și educare, cel dat în plasament familial ori cel dat în îngrijirea condamnatei .
Se impune ca instanța să verifice prin administrarea oricărei mijloace de probă dacă copilul se
află efectiv în grija mamei condamnate astfel încât să se justifice amânarea sau întreruperea
executării pedepsei. Chiar dacă mama minorului nu-i acordă îngrijire există posibilitatea ca pe
parcursul executării pedepsei de față să fie luate măsurile legale de ocrotire de autoritățile legale
competente.

3. Amânarea sau întreruperea executării pedepsei când ,din cauza unor împrejurări speciale
executarea imediată a acesteia ar avea consecințe grave pentru condamnat ,familia sa, unitatea la
care lucrează. In această situație nu se îngăduie amanarea de catre doar o singură dată și pentru
cel mult 3 luni chiar dacă motivele ar fi altele sau daca prima data nu a fost dată limita
maximă.Legiuitorul nu lămurește înțelesul noțiunilor de situații speciale și consecințe grave
astfel încât revine instanței sarcina de a stabili în fiecare caz în parte pe baza probelor
administrate dacă solicitarea condamnatului este întemeiată sau urmărește numai sustragerea de
la executarea pedepsei.
Nu se acordă amânarea sau întreruperea pedepsei pentru ca persoana condamnată să prezinte la
un examen de competență, diplomă.
Amânarea se justifică numai dacă există dovezi suficiente din care să rezulte că lăsarea în
libertate a condamnatului pe o perioadă de 3 luni reprezintă singura soluție posibilă și este de
natură să înlăture acele consecințe grave care s-ar putea produce dacă nu s-ar admite cererea.
Aceste împrejurări trebuie să aibă un caracter de excepție și întreruperea executării se acordă pe
o perioadă de 3 luni chiar dacă nu se poate remedia situația în totalitate.

Procedura de soluționare a cererii de amânare a executării pedepsei


Cererea poate fi făcută de procuror,de condamnat , de reprezentantul legal, de apărător sau de
soțul condamnatei, de către conducerea unității la care lucrează condamnatul.
Atunci când cererea este formulată de o persoană fără calitate, instanța este datoare de a întreba
pe condamnat dacă acceptă cererea formulată. Instanța de judecată este singura în măsură să
decidă în raport de probele administrate cu privire la amânarea executării pedepsei

Procedura de soluționare a cererii de intrerupere a executarii pedepsei


Instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța de executare
sau instanta în a cărei rază teritorială se află locul de detenție sau după caz unitatea unde se
execută pedeapsa la locul de muncă.

Particularitățile expertizei medico-legale în cauzele având ca obiect amânarea sau


întreruperea executării pedepsei din motive medicale.
Această expertiză se efectuează numai de către o comisie și numai prin examinare nemijlocită a
persoanei.
Comisia de expertiză medico-legală este alcătuită din:
-un medic legist(președintele comisiei);
-un medic sau mai mulți având cel puțin gradul de specialist în funcție de bolile de care suferă
cel examinat , acest medic va stabili diagnosticul si indicatiile terapeutice;
-medicul reprezentant al rețelei sanitare a direcției generale a penitenciarelor , care cunoscând
posibilitățile de tratament din cadrul rețelei din care face parte stabil împreună cu medicul legist
unde se poate aplica tratamentul pt.afecțiunea respectivă în rețeaua sanitară a penitenciarului care
în rețeaua sanitară a Ministerul Sănătății.
Concluziile raportului de expertiză medico-legală trebuie să prezinte o sinteză a tuturor datelor
medicale cu o formulare clară a diagnosticului, stadiului bolii a gravidității și a prognosticului de
evoluție a acestuia.Se impune specificarea atitudinii terapeutice de urmat și a timpului necesar
pentru supravegherea medicala precum și a locului unde aceasta trebuie să fie efectuată cu
șansele cele mai mari pentru bolnav.
Medicul legist va stabili dacă afecțiunile persoanei examinate prin caracterul și prin potentialul
evolutiv pune în pericol iminent sănătatea sau viața acestuia.
Criteriile medico legale în raport de care se apreciază dacă boala condamnatului îl pune pe acesta
în imposibilitatea executării pedepsei sunt:-existența unei afecțiuni de gravitate crescută,
afecțiunea să abă un prognostic grav, afecțiunea să nu poată fi tratată indiferent de natura
tratamentului, în rețeaua sanitară a direcției generale a penitenciarelor.
În situația în care persoana suferă de 2 sau mai multe afecțiuni asociate în raport de expertiza
medico legală se va ține seama de cea mai gravă dintre ele, tinându-se cont și de celelalte boli
care pot agrava evoluția.
Nu pot fi tratate în rețeaua mdicală a penitenciarelor afecțiuni chirurgicale toracice, plămâni,
cord, afecțiuni specific endocrine formate de cancer care necesită chimioterapie sau radioterapie,
afecțiuni neurochirurgicale.
Există un barem cu afecțiuni ce nu pot tratate în rețeaua sanitară a Direcției Generale a
penitenciarelor, afecțiuni pentru care se impune amânarea sau întreruperea executării pedepsei
.Acest barem pot să-l aibă toate Comisiile care au această menire.
Comisiile de amanare sau intrerupere a executarii pedepdei din motive medicale își desfășoară
activitatea la nivelul serviciilor județene de m.l., institutelor de medicină legală și Institutului
National de med. Leg. Mina Minovici.
Etapele de expertiză medico legală sunt:
-expertiza medico legală care se redactează un raport de expertiză m-l; nouă expertiză m-l după
care se redacteaza raportul de noua expertiza m.l.
-avizul Comisiei superioare asupra raportului de nouă expertiză medico legală .
Experiza medico legală pe motive medicale se execută la nivelul serviciilor județene unde
pt.aceeași persoană și indiferent de nr.dosarului penal Comisiile nu pot propune mai mult de 2
perioade de amânare sau întrerupere a executării pedepsei de cel mult 3 luni de zile de fiecare.
La nivelul institutelor de m-l pentru aceeași persoană și indiferent de nr.dosarului penal
Comisiile m-l pot propune 2 perioade de amânare sau întrerupere a executării pedepsei de cel
mult 3 luni fiecare în cazul în care persoana este examinată numai la nivelul instit.de medicină
legală sau încă o perioadă de cel mult de 3 luni de zile în cazul în care au fost efectuate deja
expertiza la nivelul serviciilor județene de expertiză m-l și în concluziile raportului de expertiză
au fost avansate propuneri de amânare a executării pedepsei.
La nivelul INML pt.aceeași persoană și indiferent de numărul dosarului penal Comisia de
expertiză de la nivelul INML poate propune 2 perioade de amânare a executării pedepsei de cel
mult 3 luni fiecare în cazul în care persoana este examinată numai la nivelul INML.
Noua expertiză pt.amânarea expertizei din motive medicale se efectuează numai la nivelul INML
în cadrul Comisiei de noua experiză m-l pt.amânarea executării pedepsei pe motive medicale. In
sist.pers.grav bolnave în stare de comă în stari terminale a unor afecțiuni, în stări aflate în
imposibilitate de a se deplasa, expertizele m-l pot fi efectuate numai la nivelul serviciilor
județene de medicină legală sau institutelor de m-l .
Această situație va fi certificată prin acte medicale și verificată de către medicul legist .Avizul
Comisiei Superioare se poate solicita numai după efectuarea unei noi expertize m-l.
Expertiza medico-legală psihiatrică

Conform art.176 și 117 C.p.p. efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul
infracțiunii de omor deosebit de grav precum și atunci cănd organul de urmărire penală sau
instanța are îndoieli aupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului .Această expertiză m.l. se
realizează în instituții sanitare de specialitate (serviciul de medicină legală sau spital de
psihiatrie. In vederea efectuării expertizei organul de cercetare penală cu aprobarea procurorului
sau inst de judecată dispune internarea invinuitului /inculpatului pe timpul necesar. Această
măsură este executorie și se aduce le îndeplinire în caz de punere de către organele de poliție.
În ipoteza în care învinuitul suferă de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la procesul
penal, această împrejurare se impune a fi constatată în cadrul unei expertize medico-legale
psihiatrice.
Expertiza m-l psihiatrică se efectuează potrivit dispozițiilor C.p.p. cu excepția cazurilor în care
prin lege se dispune altfel.
Organele de judecată care dispun efectuarea expertizei au obligația să stabilească obiectivele
acesteia și să formuleze întrebări la care trebuie să se răspundă cu precizarea termenului în care
urmează să fie efectuată lucrarea .Expertul legist are dreptul să ia la cunoștință materialul
dosarului necesar pt.efectuarea expertizei și să ceară lămuriri organelor judiciare cu privire la
anumite fapte sau împrejurări ale cauzei.
Comisiei de expertiză medico-legală se solicită prin Ordonanță de către organele de anchetă.
După efectuarea expertizei medico legale se întocmește un raport scris care se depune la organul
judiciar care a dispus întocmirea lucrării .
Raportul de expertiză medico-legală cuprinde:
1. o parte introductiva in care se arata org. de urmarire penala sau inst.de judecata care a dispus
efectuarea expertizei
-data când s-a dispus efectuarea acesteia;
-numele,prenumele expertului;
-data și locul unde au fost efectuată;
-data întocmirii raportului de expertiză;
-obiectul acesteia și întrebările la care expertul urma să răspundă , materialul pe baza căruia a
fost efectuată expertiza și dacă părțile au participat la acestea și au dat explicații în cursul
efectuării expertizei;
2.Cuprinsul care conține descrierea în amănunt a operațiilor efectuate, a expertizei , obiecțiile sau
explicațiile părților , examenul psihologic , examenul paraclinic care poate fi RMN
3.Concluziile care conțin răspunsurile la întrebările puse de instanță și părerea expertului asupra
obiectului expertizei.
Dacă instanța are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor de expertiză poate dispune
efectuarea unei noi expertize.Întrebările puse de instanță urmăresc următoarele aspecte:
-existența unei boli mintale;
-caracterul temporar sau permanent al tulburărilor psihice;
-trăsăturile și specificul comportamentul patologic;
-prezența sau absența discernământului ;
-pericolul pe care bolnavul îl prezintă pt.societate și dacă se impune luarea unor măsuri de
siguranță cu caracter medical;
-existența sau nu a unei legături de cauzalitate între boala mintală și fapta săvârșită.
În funcție de concluziile expertizei , organele judiciare vor putea decide asupra
responsabilității făptuitorului asupra dozării pedepsei sau asupra luării unei măsuri de siguranță
cu caracter medical.
Expertiza medico-legală se face prin examinarea nemijlocită a persoanei în cadrul unei
Comisii alcătuită dintr-un medic legist care este președintele Comisiei și 2 medici psihiatrici și
un psiholog.
Aceste comisii se efectuează numai la sediul unităților medico-legale (servicii județene nu
cabinet medico-legal)cu următoarele excepții dacă se efectuează prin expertiză:
-în cazul bolnavilor psihici cronici, când transportul si examenul acestora nu se poate face în
siguranță deplină (examinarea lor se face în cazul spitalelor de psihiatrie) sau în cadrul secțiilor
de psihiatrie ale spitalelor penitenciare.
-în cazul persoanelor aflate în arest preventiv.Comisia de expertiză poate efectua examinarea și
în cadrul secțiilor de psihiatrie ale spitalelor penitenciare putând coopta în Comisia de expertiză
și medicul șef de secție dacă este primar.
-în cazul bolnavilor netransportabili cu evoluție letală sau aflați în stare gravă în condiții de
spitalizare.Comisia se poate deplasa la patul bolnavului pt.efectuarea unei expertize numai în
situația în care această lucrare este necesară în vederea încheierii unui act de dispoziție.
Asigurarea transportului se poate efectua de către familia sau aparținătorul persoanei respective.
..Membrii comisiei de expertiza psihiatrica sunt desemnati dupa cum urmeaza:
- la nivelul institutelor de medicina legala. Directorul
institutului desemneaza prin dispozitie scrisa un medic legist primar si 2 medici psihiatrici
specialisti sau primari ce pot fi captati si din cadrul Spitalelor clinicede psihiatrie prin propunere
nominala si de comun acord cu conducerea unitatii sanitare respective.
- la nivelul serviciilor judetene de medicina legala. Medicul
legist sef desemneaza nprin dispozitie scrisa un medic legist primar și 2 medici psihiatrici din
cadrul secției de psihiatrie a spitalului județean sau altor unități medicale sanitare prestatoare de
servicii medicale.
Expertiza medico-legală se efectuează numai pentru o anumită faptă sau circumstanță având ca
obiective principale stabilirea capacității psihice la momentul comiterii faptei prevăzute de legea
penală , a capacității la momentul examinării și aprecierea asupra periculozității sociale și a
necesității instituirii măsurilor de siguranță cu caracter medical .
În cazul persoanelor minore dosarul va conține și ancheta socială și fișa matricolă .
Expertiza medic-legală se desfășoară conform normelor stabilite de codul de procedură penală și
a regulamentului de aplicare a Ordonanței nr.1/2000 privind organizarea și funcționarea
institutului de medicină legală.
Acestea prevăd următoarele:
-constatarea și expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează la cererea următoarelor
instituții:-parchet, instanțe de judecată, poliție;
-excepția este reprezentată de atestarea stării psihice în vederea stabilirii capacității de a întocmi
acte de dispoziție când se tocmește un certificat medico-legal la cererea persoanei , efectuat de
aceeeași Comisiei care realizează expertiza.
Singura excepție a efectuării expertizei pe acte se realizează în cazul persoanei decedate.
Este interzis de a se efectua expertiza în cadrul altor instituții medico-legale sau nemedicale în
cazul reprezentării persoanei din motive bine întemeiate se poate efectua expertiza pe acte dar
numai după realizarea unui acord între instituția solicitantă și Comisia de expertiză.
Comisia de expertiză medico-legală pshiatrică se realizează numai în localitățile care pot asigura
realizarea unor investigații complexe a persoanei expertizate și a unor observații clinice
pertinente.
Persoana expertizată are dreptul să fie informată asupra motivației și obiectivelor expertizelor a
necesității colaborării cu Comisia precum și a necesității unor eventuale investigații
complementare sau internări în diferite unități sanitare.Refuzul examinatului de a colabora cu
Comisia trebuie menționat în scris și semnat de persoana în cauză.
Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează de către o Comisie care în momentul expertizei
are ca obiectiv stabilirea discernământului persoanei la un moment anterior.În acest caz este
important să se folosească sintagma capacitate psihică .În cauzele penale penale se face referire
la capacitatea psihică de discernământ.Aprecierea discernământului se face
nuanțat.Discernământul nu se exprimă în procent , el poate fi discernământ păstrat, abolit,
diminuat.
Experizele medico-legale efectuate în cadrul Comisiei de întrerupere și amânare a pedepsei are o
mai mare importanță din punct de vedere a raportului m-l psihiatric.
În aceste Comisii intră un singur psihiatru care are următoarele obligații:
-examinarea psihiatrică corectă;
-stabilirea unui diagnostic psihiatric ;
-sesizarea necesității efectuării unei expertize m-l psihiatrice pt.a stabili capacitatea psihică în
momentul comiterii faptei;
-sesizarea necesității efectuării si impunerii masurilor de siguranță cu caracter medical;
-sesizarea și informarea conducerii rețelei de medicină legală precizând măsurile preventive care
pot fi luate înacest caz precum și propuneri privind tratamentul aplicat la fiecare caz în parte.
Expertiza med. leg.se poate efectua in trepte:
-prima expertiză m.l. se avizează de către Comisiile deavizare și control în cazul de concluzii
conrare expertizelor se supun analizei și avizării Comisiei Superioare de pe lângă INM.
Când există cazuri care nu sunt prevăzute expres de lege poate fi recomandabil să se efectueze
expertiza psihiatrice și în următoarele situații:
-în cazul omorurilor în care victima este în vârstă de până într-un an;
-în cazul omorurilor în care făptuitorul au peste 65 de ani și este la prima faptă;
-în cazurile de violență la unul din recidiviști cu antecedentele penale pt.infracțiuni fără violență;
-pt.cazuri în care se pune in discutii consumul de droguri anterior comiterii faptei sau dupa
comiterii faptei;
-în cazurile în care subiecții au prezentat tentative de suicid sau automutilări anterior comiterii
faptei sau în perioada de detenție;
-în cazurile în care se fac eliberări de detenție anticipate;
-in caz in care se fac eliberari de detentie anticipate la persoanele aflate in prev. art113Cp la care
a fost luate măsuri de siguranță oblig.la tratamentul medical sau care și-a început pedeapsa
privativă de libertate anterior majoratului.

S-ar putea să vă placă și