Sunteți pe pagina 1din 10

5.1.

Necesitatea parteneriatului educațional în educația timpurie

Parteneriatul comunitar

 în contextul multiplelor reforme educationale, al evolutiilor paradigmelor și politicilor


educaționale pentru educația timpurie, este necesar să se extindă câmpul educaţional de la
nivelul instituţiei şcolare (grădinița/ școala) la nivelul altor agenţi de educaţie, să se diversifice
oferta educaţională, să se intervină în vederea susţinerii parteneriatului tuturor factorilor sociali
care sunt interesaţi în dezvoltarea educaţiei la această vârstă;
 din punct de vedere juridic, parteneriatul se defineşte ca o înţelegere legală în care partenerii
definesc împreună scopul general al parteneriatului. Parteneriatul autentic presupune, cel puţin
în teorie, colaborarea strânsă şi combinarea avantajelor specifice pentru ambii parteneri;
 din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca o
modalitate eficientă în realizarea reformei managementului fie prin schimbarea practicilor
manageriale, fie prin schimbarea modului în care sunt abordate problemele publice, astfel încât
soluţionarea lor să devină fezabilă prin parteneriat.

Parteneriatul cu societatea civilă/ parteneriatul public-privat

 este o soluție cost-eficiență în soluționarea diverselor tipuri de probleme abordate atât la nivel
central, cât și local, care implică aranjamente contractuale în conformitate cu care entităţile
private construiesc sau operează instituţiile publice de învăţământ sau prestează servicii de
învăţământ în cadrul lor.

Necesitatea parteneriatului comunitar în educația timpurie

Cu privire la educația timpurie, cel puțin două dimensiuni sunt importante:

- începerea preocupărilor educaționale de la vârste mici;


- implicarea familiei și comunității în procesul educaționale (Ștefan, 2014b).
Specialiştii Centrului Educaţia 2000+ sunt de părere că: „pornind de la contextul actual, pentru
ca şcoala românească să acţioneze ca agent al inovaţiei, schimbării şi dezvoltării, parteneriatul în
domeniul educaţiei trebuie promovat la nivelul întregii societăţi şi la nivelul tuturor comunităţilor
sale„ (Educația 2000+).

În contextul social actual, politica educaţională din România a optat pentru descentralizare,
procesul de descentralizare al educaţiei presupunând parteneriatul unui evantai de factori sociali
care pot prelua roluri şi responsabilităţi la nivel local.

Tendinţa deschiderii şcolii către comunitate este evidentă în majoritatea ţărilor occidentale. În
contextul în care resursele acordate educaţiei sunt în descreştere, parteneriatul poate fi o formă prin
care se realizează o mai bună gestionare a resurselor locale, o modalitate de atragere a resurselor
către instituția de învățământ şi de valorificare a resurselor acesteia în beneficiul comunităţii.
Adoptarea termenului de parteneriat în educaţie se situează în cadrul unei schimbări de
concepţie şi de roluri între instituţiile şcolare şi agenţii sau organismele proprii mediului său.

Pentru a realiza un parteneriat autentic în domeniul educaţiei este necesară schimbarea treptată
a unor valori, atitudini, principii, norme, comportamente la nivelul:

- factorilor sociali cu putere de decizie;


- resurselor umane implicate în educaţie;
- reprezentanţilor diferitelor instituţii comunitare;
- părinţilor, copiilor, adolescenţilor, tinerilor;
- elevilor care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ.
Şerban Iosifescu propune măsuri generale la nivelul întregului sistem de învăţământ pentru
realizarea parteneriatului cu comunitatea (Iosifescu, 2001):

- formarea personalului din învăţământ, în sensul comunicării, cooperării,


parteneriatului;
- motivarea resurselor umane ale şcolii pentru dezvoltarea unor relaţii parteneriale;
- operarea unor schimbări de jure şi de facto cu privire la statutul personalului din
învăţământ;
- promovarea unui cadru legislativ care să încurajeze iniţiativele şcolii şi implicarea
partenerilor săi sociali;
- diseminarea unor informaţii relevante pentru problema parteneriatului la nivelul
unităţilor de învăţământ;
Blocajele care pot interveni în relaţia de parteneriatului cu comunitatea:

- cei implicaţi în relaţia de parteneriat se raportează la valori diferite;


- divergenţe de interese şi opinii ale celor implicaţi;
- motivaţia oscilantă a celor implicaţi;
- managementul deficitar al parteneriatului în ce priveşte timpul, atribuţiile şi
responsabilităţile, activităţi prioritare, implicare etc.;
- nerespectarea relaţiilor contractuale între parteneri;
- activităţi neadecvate în raport cu partenerii şi atribuţiile curente ale acestora.

Parteneriatul public-privat la nivel mondial

Ideea de a folosi instituția de învățământ în beneficiul comunităţii a apărut în Statele Unite prin
anii 1935. S-a admis atunci faptul că şcolile pot sta la dispoziţia locuitorilor comunităţii respective
dincolo de programul obişnuit, chiar pe durata unei zile întregi, şi pot furniza servicii în domenii
diferite: cultural, sănătate, asistenţă socială, pregătirea forţei de muncă, recreere etc.

În anii ‘80, în lumea şcolii s-a afirmat un curent bazat pe idea implicării factorilor comunităţii
locale în luarea deciziilor privind predarea şi învăţarea, finanţarea şi angajarea de personal în şcolile
care deservesc comunitatea locală respectivă (management bazat pe comunitatea locală - site-
based management).
În Europa, mai ales după anii 90, şcolile şi-au diversificat activitatea desfăşurând diverse activităţi
şi programe: cursuri de computere, de tradiţii locale, sportive, concerte, cluburi pentru pensionari,
controale medicale, conferinţe, festivaluri, concursuri, conferinţe, cursuri de croitorese etc.
destinate locuitorilor din localităţile respective şi nu numai.

5.2.Formele de parteneriat educațional

 sunt direct influenţate de sistemul de luare al deciziei din comunitatea/ ţara la care ne raportăm.
- în cadrul unui sistem educativ excesiv centralizat, termenul de parteneriat poate
aborda o participare efectivă a părinţilor/ familiei la anumite decizii ale instituţiei
şcolare;
- în cadrul unui sistem educativ foarte ierarhizat, noţiunea de parteneriat poate fi
utilizată pentru a face referinţă la intenţia unei noi repartizări a puterii şi a unui nou tip
de colaborare între agenţii aceluiaşi sistem: locul şi natura prerogativelor structurilor
intermediare (inspectorate şcolare), a directorilor de instituţii, a profesorilor, a
reprezentanţilor populaţiei, chiar şi elevi, pentru realizarea unei noi dinamici şcolare.
- în cadrul administraţiilor şcolare relativ descentralizate, responsabilităţile sunt
distribuite şi participarea comunităţii este imediată şi instituită, noţiunea de parteneriat
se referă la deschiderea instituţiei şcolare, la mediul său socio-economic.

Forme de parteneriate în domeniul educațional existente la nivel mondial:


 servicii de management, de specializare și de sprijin logistic, care pot include:
managementul instituțiilor de învățământ (financiar și al resurselor umane), suport
logistic (transport și hrană pentru elevi/ studenți), servicii de specializare (formarea
profesorilor, dezvoltarea de programe școlare, crearea și tipărirea de manuale școlare,
certificarea calității etc.);
 servicii operaționale ce presupun școlarizarea elevilor, managementul financiar și al
resurselor umane, specializări și mentenanța infrastructurii de învățământ (clădiri, săli de
clasă, amfiteatre, laboratoare etc.);
 servicii de educație care presupun școlarizarea elevilor în instituții de învățământ private,
plata taxelor fiind asigurată de către stat;
 servicii de constructie, amenajare și întreținere spații de învățământ;
 servicii de constructie, amenajare și întreținere spații de învățământ coroborate cu servicii
de școlarizare/ specializare oferite în spațiile respective.

5.3.Factorii socio-educaționali în dezvoltarea parteneriatului educațional

a. Instituția școlară (Grădinița, Școala)


Rolul instituției școlare ca furnizor al serviciilor de educaţie

Educaţia constituie domeniul eforturilor conjugate ale factorilor implicaţi în scopul realizării unei
complexe desfăşurări a caracteristicilor potenţiale ale personalităţii, în vederea formării de abilităţi,
deprinderi, aptitudini şi capacităţi de integrare socială.

Educaţia, pe lângă funcţia cognitivă, informativă, îndeplineşte şi roluri formative privind


conduitele de rol şi de statut. Funcţia ei axiologică rezidă în faptul că oferă criterii de ierarhizare a
valorilor şi de integrare a propriilor capacităţi în optica socială şi în schimbările acesteia.

Grădinița/ școala este una din instituţiile centrale ale comunităţii, are roluri specifice dar nu
poate funcţiona şi nu se poate dezvolta fără a ţine cont de specificul comunităţii în care funcţionează
alcătuită, la rândul său, din mai mulţi factori cu rol educativ: familie, autorităţi, organizaţii
guvernamentale şi neguvernamentale, agenţi economici, biserică, instituţii de cultură, instituţii
sanitare etc. care au, la rândul lor, o ofertă educaţională explicită şi/ sau implicită.

Rolul instituției de învățământ în dezvoltarea parteneriatelor comunitare

În scopul stabilirii de parteneriate, este necesar ca instituția de învățământ să se orienteze spre


elaborarea şi aplicarea unor strategii centrate pe identificarea nevoilor şi cererii de educaţie la
nivelul societătii şi al unor agenţi economici cu valoare de parteneri potenţiali, precizarea finalităţilor
comune, stabilirea priorităţilor pe care instituția de învățământ doreşte să le acopere prin
intermediul parteneriatului, conceperea şi valorificarea unor proiecte în regim de parteneriat,
clarificarea condiţiilor concrete de desfăşurare a acţiunilor comune.

În contextul misiunii afirmate, rolurile instituției de învățământ în raport cu mediul economic se


redefinesc:

- rolul de formatoare de resurse umane competente: prin procesul de învăţământ, atât


cel iniţial cât şi cel continuu, instituția de învățământ urmăreşte să dezvolte la
absolvenţi competenţele care le creează un avantaj competitiv pe piaţa muncii fiind
percepute ca valoare adăugată de către angajatori şi îi fac capabili să contribuie la
bunăstarea societăţii;
- rolul de generatoare a noului în cunoaştere: prin cercetare-dezvoltare-inovare,
instituția de învățământ urmăreşte rezultate convertibile de către mediul economic în
produse şi servicii cu înaltă valoare adăugată;
- rolul de cetăţean instituţional – de învățământ contribuie activ la dezvoltarea
comunităţii prin dezvoltarea culturii, implicarea activă în demersurile de construcţie şi
dezvoltare a societăţii; implicarea directă a membrilor comunităţii academice în viaţa
societăţii (consultanţă, reprezentare în organisme consultative sau decizionale etc.).

b. Agenţii economici
În cazul parteneriatului de învățământ - agenţi economici, plecăm de la premisa că implicarea
comunităţii largi (patronate, sindicate, autorităţi publice locale, sectorul non-profit, asociaţiile
profesionale) în mecanismele decizionale şi de consultare vor conduce la democratizarea sistemului
educaţional.

Criticile aduse sistemului de învăţământ românesc se referă la necorelarea pregătirii şcolare în


funcţie de cerinţele diverselor specializări (pregătire inadecvată, insuficientă), supradimensionarea
numărului de absolvenţi cu anumite specializări, specializarea în domenii care nu mai sunt de
actualitate etc.

Parteneriatul de învățământ – agenţi economici are efecte pe termen lung, în funcţie de forma
pe care o îmbracă, astfel:

- o mai bună corelaţie dintre oferta şi cererea pe piaţa muncii (corelarea reţelei şcolare:
structurată pe filiere, profiluri, specializări şi calificări profesionale în funcţie de nevoile
educaţionale locale şi naţionale);
- integrarea socială prin diferenţiere a absolvenţilor, în funcţie de competenţe şi opţiuni;
- transmiterea unor valori precum responsabilitatea, respectul pentru muncă şi valorile
produse de către aceasta etc.

Din punct de vedere formal, conform cu legislaţia în vigoare, agenţii economici pot participa la
conducerea unei instituţii de învăţământ prin desemnarea de reprezentanţi în Consiliul de
administraţie.

Din punctul de vedere al parteneriatului raportat la ciclurile de şcolarizare, activităţile


desfăşurate pot fi multiple:

- pentru ciclul preșcolar, primar şi gimnazial: vizite la agenţii economici, lecţii


deschise, sponsorizări acordate de agenţii economici pentru diverse manifestări,
participarea unor reprezentanţi ai agentilor economici la lecţii care să aibă ca obiectiv
educaţia economică a micilor şcolari;
- la ciclul gimnazial aceste activităţi pot fi diversificate prin implicarea elevilor în
activităţi productive care să pună în practică diverse cunoştinţe dobândite în şcoală,
consiliere profesională, activităţi cu scopul orientării şcolare şi profesionale,
prezentarea diverselor meserii etc.;
- pentru ciclul liceal activităţile, pe lângă cele menţionate anterior, pot fi de practică de
specializare în anumite domenii economice conform cu specializarea oferită de către
şcoală. Parteneriatul, în acest caz, capătă un aspect formal, între unităţile de
învăţământ, inspectoratele şcolare şi partenerii agenţi economici existând contracte de
colaborare clare.
O altă formă pe care parteneriatul o poate îmbrăca este susţinerea financiară a instituției de
învățământ de către agenţii economici: prin acordarea de sponsorizări către acestea (sponsorizări în
bani sau natură – mobilier, echipamente, reparaţii, produse pentru copii etc.), sprijin acordat
cadrelor didactice pentru a urma diverse stagii de pregătire, participarea la conferinţe şi seminarii
profesionale ale acestora, punerea la dispoziţia şcolilor a echipamentelor şi laboratoarelor agenţilor
economici pentru activităţi practice etc.

Concret, instituția de învățământ şi agenţii economici pot colabora prin:


- asigurarea de spaţii şi dotări necesare efectuării practicii în cadrul unităţilor economice,
acest lucru ducând la formarea deprinderilor profesionale ale elevilor;
- angajarea absolvenţilor. Sunt agenţi economici care, selectează absolvenţi în vederea
angajării, unii chiar acordând burse elevilor cu rezultate bune condiţionând acordarea bursei
de angajarea la agentul economic respectiv după terminarea studiilor;
- organizarea de stagii de învăţare, de întâlniri cu persoane din structura de management a
companiilor, modele de succes profesional;
- organizarea şi desfăşurarea de programe de formare continuă pentru angajaţi în şcoli sau
pentru cadre didactice în unităţi economice;
- realizarea, în partenerait, a unor planuri de dezvoltare a resurselor umane;
- organizarea unor târguri ale firmelor de exerciţiu, târguri de locuri de muncă pentru
absolvenţi;
- furnizarea unor servicii de informare, orientare şi consiliere pentru carieră elevilor.

c. Organizaţiile non-guvernamentale
Parteneriatul dintre instituţiile de învăţământ şi organizaţiile neguvernamentale poate fi analizat
pe axa public – privat în oferirea de servicii sociale.

Formele asociative îmbrăcate de către sectorul nonprofit sunt de o mare diversitate. Mihaela
Vlăsceanu apreciază că ―sectorul nonprofit include organizaţii non-guvernamentale de o diversitate
deconcentrată:

- cluburi (sportive, culturale, sociale, de presă, recreaţionale);


- societăţi (literare, istorice, artistice, umaniste);
- muzee;
- grădini zoologice şi botanice;
- studiouri de radio şi televiziune;
- şcoli şi universităţi;
- unităţi de cercetare;
- spitale şi alte centre de asistenţă sanitară;
- unităţi ofertante de servicii de protecţie şi asistenţă socială;
- centre de dezvoltare comunitară (economică, socială, culturală);
- asociaţii (filantropice, politice, profesionale, entice, de afaceri, de vecinătate etc.;
- fundaţii;
- partide politice;
Concret, organizaţiile neguvernamentale activează în:
- furnizarea de servicii sociale către diverse categorii sociale de persoane;
- dezvoltarea comunitară: creşterea nivelului de dezvoltare socio-economică în zonele
rurale şi semi-rurale, revitalizarea spiritului comunitar, implicarea cetăţenilor în
activităţi/ proiecte/ programe de dezvoltare locală, dezvoltare personală;
- advocacy şi influenţarea politicilor publice la nivel naţional şi local (promovarea unor
iniţiative legislative, a procedurilor de intervenţie în diverse cazuri, a drepturilor
persoanelor etc.);
- protecţia mediului: prevenirea deteriorării mediului, supravegherea calităţii mediului
de care beneficiază populaţia, educaţia privind protecţia mediului şi militarea pentru
îmbunătăţirea acestuia;
- parteneriate cu alte organizaţii (federaţii, coaliţii), cu organizaţii guvernamentale
centrale şi locale, cu instituţii, cu alte organizaţii naţionale şi internaţionale etc.
Parteneriatul cu organizaţiile neguvernamentale poate fi legitimate de mai multe motive:

- complementaritatea serviciilor oferite copiilor şi familiilor acestora;


- crearea unei reţele de servicii care să răspundă nevoilor reale;
- dezvoltarea profesională a celor implicaţi;
- satisfacţia beneficiarilor: elevi, părinţi, comunitatea în ansamblu.
Considerăm că parteneriatul dintre şcoală şi agenţii economici locali trebuie să existe, dar nu în
orice fel de condiţii. Specialiştii Centrului Educaţia 2000+ au identificat un set de obstacole care pot
sta în calea parteneriatului dintre agenţii economici şi instituția de învățământ, care ţin atât de
caracteristicile societăţii şi ale sectorului său economic, cât şi de particularităţi ale organizaţiilor
şcolare în contextul actual. Factorii enumeraţi sunt:

- prevederile legislative cu privire la parteneriat;


- contextul social şi economic;
- percepţia socială asupra educaţiei;
- dezechilibrul dintre cererea de educaţie şi oferta educaţională;
- mentalitatea factorilor de decizie, a resurselor umane din educaţie şi ai agenţilor
economici;
- lipsa unor structuri, mecanisme, modalităţi apte să faciliteze colaborarea.

d. Familia
Forme de organizare ale relaţiei instituție de învățământ – familie :

- şedinţele cu părinţii;
- discuţii individuale între cadrele didactice şi părinţi;
- organizarea unor întâlniri cu părinţii;
- implicarea părinţilor în manifestări culturale ale şcolii şi activităţi recreative (ziua
şcolii, serbări, tabere, excursii, jocuri concurs etc.);
- voluntariatul – acordat de către părinţi pentru rezolvarea diverselor probleme ale
şcolii cum ar fi: igienizarea spaţiilor şcolare, transportul copiilor la şcoală, implicarea
în activităţi culturale, supravegherea copiilor după orele de curs, ajutarea cadrelor
didactice pentru organizarea unor acţiuni, confecţionarea materialelor didactice etc.;
- asociaţiile de părinţi – ONG - accesarea diverselor finanţări pe baza depunerii de
propuneri de proiecte, prin campanii de strângere de fonduri pentru şcoli (ex.
organizarea de evenimente speciale în vederea strângerii de fonduri, atragerea de
sponsorizări de la companii.

Părinții vor primi informații:


- privind particularităţile de vîrstă ale copilului; – importanţa intervenţiilor educaţionale;
- rolul important al mediului stimulativ cu care copiii interacţionează;
- necesitatea asigurării protecţiei şi securităţii fizice şi emoţionale a mediului;
- activităţile care se desfăşoară în instituţia de educaţie timpurie.

e. Autorităţile centrale - Guvern (ministere), organe ale administraţiei publice si locale


Modalităţi de colaborare ale autorităţilor publice centrale, judeţene şi locale cu atribuţii în domeniul
educaţiei

Analiza legislaţiei în vigoare ne indică direcţiile de acţiune ale colaborării dintre autorităţile
centrale, judeţene şi locale cu atribuţii în domeniul educaţiei, astfel:

- în realizarea demersurilor pentru participarea copiilor la învăţământul preşcolar şi


învăţământul general obligatoriu.
În vederea asigurării accesului la procesul instructiv-educativ, Ministerul Educaţiei şi Cercetării
(MECTS), inspectoratele şcolare judeţene şi autorităţile publice au obligaţia de a organiza unităţi de
învăţământ, preşcolar, primar şi gimnazial, în localităţile de domiciliu ale copiilor. În situaţia în care
acest lucru nu este posibil, copiilor li se asigură, după caz, servicii de transport, masă şi internat;

- dezvoltarea unor programe de educaţie pentru părinţii tineri.


Aceasta vizează organizarea, la nivelul unităţiilor de învăţământ a unor programe de informare/
educare destinate părinţilor atât pentru dezvoltarea abilităţilor lor parentale, pentru informarea cu
privire la drepturile copiilor şi caracteristicile dezvoltării personalităţii acestora, cât şi în vederea
îndrumării părinţilor către serviciile de suport, funcţie de nevoile fiecărei familii;

- organizarea unor cursuri de pregătire pentru copiii ce nu pot răspunde cerinţelor programei
naţionale şi celor care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor şcolare.
Un rol important le revine unităţilor de învăţământ atât pentru prevenirea abandonului şcolar cât şi
în vederea reintegrării şcolare a copiilor care au renunat la frecventarea cursurilor. În acest sens,
unităţile de învăţământ, pot organiza activităţi educative şi de învăţare, în afara orelor obligatorii de
curs, sau pot organiza activităţi de învăţământ pentru copiii care au depăşit cu mai mult de doi ani
vârsta corespunzătoare clasei.

- organizarea şi dezvoltarea unor posibilităţi adecvate de petrecere a timpului liber şi odihnă


aceast fapt se realizează prin sprijinirea unităţilor de educaţie nonformală (cluburi ale copiilor, săli de
sport şi programe sportive, muzee, etc.), înfiinţarea şi întreţinere spaţiilor de joacă şi a celor pentru
sport, susţinerea muzeelor, a bibliotecilor, a sălilor de sport, a taberelor etc.

- realizarea sau iniţierea demersurilor necesare pentru prevenirea abandonului şcolar din
motive economice
Copiii proveniţi din familii cu dificultăţi economice au drepturi suplimentare în raport cu drepturile
elevilor în ansamblu: beneficiază de manuale şcolare gratuite şi au gratuitate pentru transportul în
comun local şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval - în situaţia copiilor din cadrul
sistemului de protecţie specială sau în cazul copiilor orfani, le pot fi acordate rechizite, în funcţie de
fondurile existente, beneficiază de burse de ajutor social şi alte ajutoare ocazionale, sprijinirea
programelor de tip „şcoală după şcoală„, beneficiază de serviciile centrelor de zi înfiinţate în vederea
prevenirii abandonului şcolar de către inspectoratele şcolare, autorităţile publice locale sau
organismele private.

f. Poliţia
În esenţă, domeniile în care întâlnim parteneriatul instituție de învățământ – poliţie sunt
următoarele:

- educaţia rutieră;
- promovarea drepturilor omului şi ale copilului;
- asigurarea integrităţii personale a elevilor, cadrelor didactice, a locuitorilor
comunităţii în general;
- prevenirea delicvenţei juvenile şi a criminalităţii;
- violenţa în familie, stradală, în cadrul şcolii;
- prevenirea consumului, a traficului de droguri;
- prevenirea prostituţiei/ proxenetismului, pedofiliei;
- prevenirea cerşetoriei;
- prevenirea exploatării prin muncă a copiilor;
- promovarea respectului faţă de lege;
- promovarea unui comportament civilizat în societate;
- promovarea imaginii pozitive ale poliţiei în comunitate şi creşterea încrederii în
instituţie;
- culegerea de informaţii şi date de interes în cazuri speciale;
- menţinerea ordinii şi liniştii publice în unităţile de învăţământ, în afara acestora
(perimetrul şcolii, traseul de la şcoală – acasă al elevilor), în comunitate;
- realizarea/ proiectarea unor programe/ proiecte de parteneriat;
- stabilirea identităţii persoanelor şi educarea copiilor pentru utilizarea actelor care
atestă identitatea;
- recrutarea viitoarelor cadre ale instituţiei.

g. Unităţile sanitare
La vârstele timpurii, în opinia noastră, cel mai mare rol educativ îl au medicii de familie şi
cabinetele medicale şcolare. Iniţiativa de a participa la acţiuni şcolare poate fi a medicului de familie,
a părinţilor sau chiar a şcolii.

Medicul de familie îndeplinește următoarele responsabilități:

- poate recomanda familiei şi copilului un anumit tip de activităţi sau pot informa asupra
activităţilor nerecomandate (ex. activitate sportivă),
- poate recomanda părinţilor un anumit tip de şcoală (ex. şcoala de masă sau cea specială în
cazul copiilor cu dizabilităţi),
- poate anunța debutul sau amânarea şcolarizării,
- poate interveni în cazuri de refuz din partea şcolii, a cadrelor didactice, a părinţilor pentru a
primi în şcoală/ clasă un copil cu dizabilităţi, sau boli cronice,
- poate da explicaţii, date despre riscuri, precizări privind comportamentul.

h. Biserica
Cele mai frecvente manifestări ale parteneriatului le întâlnim în:

- organizarea unor manifestări cultural artistice comune;


- participarea reprezentanţilor bisericii la manifestări organizate de către instituția de
învățământ: deschiderea/ închiderea anului şcolar, sfinţirea lăcaşului şcolii, lectorate cu
părinţii, întâlniri ale reprezentanţilor bisericii cu elevii;
- organizarea de excursii, pelerinaje la diverse aşezăminte bisericeşti (mănăstiri, schituri);
- educarea cu privire la drepturile copilului şi la beneficiile pe care respectarea acestora le
aduce întregii comunităţi;
- identificarea nevoilor copiilor şi familiilor, precum şi a situaţiilor de risc în care se pot afla
acestea;
- îndrumarea, informarea şi orientarea către diverse servicii;

S-ar putea să vă placă și