Acordul General pentru Tarife şi Comerţ este un tratat multilateral

interguvernamental prin care ţările membre se obligă să respecte anumite principii şi

reguli în domeniul relaţiilor comerciale; să reducă, să elimine sau să consolideze
taxele vamale şi să înlăture restricţiile cantitative sau de altă natură din calea
schimburilor comerciale reciproce, trecând treptat la liberalizarea acestora. Rezultă
din această definiţie că obiectivul iniţial principal al GATT-ului a fost crearea de
condiţii favorabile pentru desfăşurarea schimburilor comerciale între ţările membre.
Acest obiectiv îşi păstrează valabilitatea şi în prezent.

În ultimii 15-20 de ani însă, ca urmare a faptului că a crescut numărul ţărilor membre
şi în special al ţărilor în curs de dezvoltare, atribuţiile şi obiectivele GATT-ului s-au
lărgit, îndeosebi pe linia sprijinului dezvoltării comerţului exterior al acestora şi
implicit a economiilor lor. Reiese aceasta din prevederile părţii a patra a GATT-ului,
precum şi din faptul că au fost stabilite legături organizate cu UNCTAD-ul prin crearea
de la 1 ianuarie 1968 a Centrului comun pentru comerţul internaţional GATT-
UNCTAD. Condiţiile în care a fost elaborat şi a început să fie aplicat Acordul General
pentru tarife şi Comerţ au determinat şi structura organizatorică iniţială deficitară a
acestuia, corectată, treptat, pe parcursul activităţii sale.

Deşi GATT-ul nu este o organizaţie internaţională, în practică el exercită atribuţiile

unui organism internaţional, asigurând cadrul organizatoric corespunzător pentru
negocierile comerciale, precum şi structura organizatorică menită să dea rezultatelor
acestor negocieri forma unor instrumente legale. În prezent, activitatea GATT-ului se
desfăşoară în cadrul următoarei structuri organizatorice: – Sesiunea părţilor
contractante; – Consiliul reprezentanţilor; – Comitete şi grupe de lucru specializate pe
probleme (permanente şi temporare); – Secretariatul. • Sesiunea părţilor
contractante (membrii cu drepturi depline) este alcătuită din delegaţii tuturor ţărilor
membre şi este forul suprem al GATT; se întruneşte, de regulă, odată pe an (sesiune
ordinară) sau de mai multe ori pe an, la cererea părţilor contractante (sesiuni
extraordinare).

Are ca principale atribuţii: – dreptul şi obligaţia de a veghea la respectarea

prevederilor Acordului General; – aprobă modificările şi completările aduse textului
Acordului General; – aprobă prin vot (trimis prin corespondenţă) primirea de noi
membri în GATT; – aprobă crearea de noi organe în structura organizatorică a GATT-
ului şi le direcţionează activitatea. • Consiliul reprezentanţilor, alcătuit din
reprezentanţii ţărilor membre cu drepturi depline, a început să funcţioneze în 1960 şi
îşi exercită atribuţiile între sesiunile părţilor contractante, îndeplinind rolul de organ
executiv. Are următoarele atribuţii mai importante: – îndrumă activitatea organelor
din subordine (comitete, comisii şi grupe de lucru specializate pe probleme); –
organizează negocierile pentru primirea de noi membri în GATT; – organizează
consultări cu părţile contractante asupra diverselor aspecte ale evoluţiei schimburilor
comerciale reciproce; – elaborează, cu sprijinul organelor din subordine, recomandări
pentru Sesiunea părţilor contractante în legătură cu problemele înscrise pe ordinea
de zi a acestora.

• Comitetele şi grupele de lucru specializate pe probleme asigură activitatea

permanentă a Acordului General, studiind problemele ce le-au fost încredinţate, fie
de către Sesiunea părţilor contractante, fie de către Consiliul reprezentanţilor.
Concluziile şi recomandările lor sunt supuse aprobării organelor superioare. În afara
comitetelor specializate cu activitatea permanentă pot fi create şi comitete cu
activitatea temporară (cum sunt, de pildă, Comitetele pentru organizarea negocierilor
comerciale din cadrul rundelor, organizate periodic de către GATT), a căror misiune
încetează odată cu terminarea acţiunii pentru care au fost create.
• Secretariatul GATT, cu sediul la Geneva, îndeplineşte funcţii administrative ce
rezultă din activitatea celorlalte organe ale GATT-ului şi este condus de un director
general. El sprijină derularea rundelor de negocieri organizate de GATT şi publică
rezultatele acestora. Acordă asistenţă de specialitate ţărilor în curs de dezvoltare.

Din 1964, mai face parte din structura organizatorică a GATT-ului şi Centrul de
comerţ internaţional, care din 1968 a devenit Centrul comun de comerţ internaţional
GATT-UNCTAD. ▀ Principalele prevederi ale Acordului General pentru Tarife şi Comerţ
Textul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ a suferit pe parcursul existenţei
sale, o serie de revizuiri şi completări impuse de condiţiile internaţionale postbelice,
în continuă schimbare. În prezentarea principalelor prevederi ale GATT-ului se au în
vedere şi aceste revizuiri şi completări.

• Din textul Acordului General se desprind o serie de principii fundamentale care

trebuie să stea la baza relaţiilor comerciale dintre părţile contractante şi care au fost
statornicite în practica activităţii GATT-ului. Acestea sunt următoarele: a) Principiul
nediscriminării în relaţiile comerciale dintre părţile contractante. Aceasta înseamnă,
în primul rând, că părţile contractante trebuie să-şi acorde reciproc clauza naţiunii
celei mai favorizate în forma ei necondiţionată (art.

I), iar, în al doilea rând, că trebuie să-şi acorde tratament naţional în materie de
impozite şi reglementări interne (art. III). Ambele clauze se acordă în GATT pe cale
multilaterală.

Singura ţară membră a GATT care acordă clauza naţiunii celei mai favorizate şi
tratamentul naţional pe cale bilaterală este SUA. b) Interzicerea de către părţile
contractante, în relaţiile reciproce, a restricţiilor cantitative, sau a altor măsuri cu
efecte similare la importul şi exportul de mărfuri (art. XI).

Aceasta înseamnă că părţile contractante nu trebuie să instituie sau să menţină la

importul şi exportul reciproc de mărfuri restricţii de ordin cantitativ, cum sunt
contingentele, licenţele de import şi export, interdicţiile sau orice alte măsuri cu
efecte similare. De la aceste două principii sunt admise, după cum se va vedea,
unele derogări. c) Aplicarea nediscriminatorie a restricţiilor cantitative (sau a altor
măsuri cu efecte similare) în relaţiile comerciale dintre părţile contractante, în
măsura în care, în anumite situaţii, acestea sunt admise (ca derogări de la principiul
“b”) (art.

XIII). De aici rezultă că, atunci când, în anumite situaţii, sunt admise restricţii de ordin
cantitativ sau alte bariere netarifare, ele trebuie să fie aplicate fără discriminare,
adică în aceleaşi condiţii faţă de toate părţile contractante. d) Eliminarea sau
limitarea subvenţiilor la export în relaţiile comerciale dintre părţile contractante (art.

XIV). Din prevederile art. XIV rezultă că părţile contractante trebuie să elimine sau să
limiteze subvenţiile de export în măsura în care acestea afectează serios, direct sau
indirect, interesele comerciale ale celorlalte părţi contractante.

În astfel de situaţii, părţile contractante sunt obligate să procedeze periodic la

examinarea cazurilor concrete şi dacă se face dovada că practicarea unor subvenţii
de export de către unele părţi contractante aduce importante prejudicii altor părţi
contractante, primele sunt obligate să înlăture sau să limiteze aplicarea subvenţiilor
respective. e) Protejarea economiilor naţionale de concurenţa străină să se facă, în
principiu, numai cu ajutorul tarifelor vamale, care nu trebuie să fie însă prohibite (art.
XI) şi (art.
VII). f) Folosirea consultărilor de către părţile contractante pentru evitarea
prejudicierii intereselor comerciale ale acestora (art. XXII).

Cu alte cuvinte, părţile contractante au dreptul să folosească consultările şi obligaţia

de a răspunde la aceste consultări pentru a se rezolva pe această cale diferendele de
ordin comercial dintre ele. g) Adoptarea deciziilor de către părţile contractante prin
consens general; deciziile se supun la vot numai atunci când nu se realizează
consensul general sau la cererea unei dintre părţile contractante, fiecare dispunând
de un singur vot. Prevederile Acordului, precum şi practica îndelungată a GATT-ului,
au statornicit şi unele excepţii sau derogări de la principiile fundamentale, dintre
care, mai importante sunt următoarele: a) Recunoaşterea sistemului preferinţelor
vamale în vigoare la data semnării acordului, cu condiţia ca limitele acestor
preferinţe în vigoare să nu fie extinse ulterior de către părţile contractante.

Acestea vizau preferinţele instituie anterior de către metropole şi imperiile coloniale.

b) Admiterea creării de zone de liber schimb şi de uniuni vamale, cu tarife vamale
externe comune, la care să participe două sau mai multe părţi contractante (art.
XXIV), cu condiţia să nu fie instituite noi bariere (tarifare şi netarifare) faţă de
celelalte părţi contractante.

c) Negocierea de protocoale preferenţiale între ţările în curs de dezvoltare, părţi

contractante ale GATT, şi instituirea Sistemului generalizat de preferinţe vamale
nereciproce şi nediscriminatorii în favoare ţărilor în curs de dezvoltare (ca o derogare
de la clauza naţiunii celei mai favorizate); negocierea Sistemului Global de Preferinţe
Comerciale între ţări în curs de dezvoltare, membre ale Grupului celor 77, tot ca o
derogare de la clauza naţiunii celei mai favorizate. d) Autorizarea ţărilor în curs de
dezvoltare – părţi contractante la GATT – de a promova măsuri de politică comercială
cu caracter protecţionist pentru apărarea economiei naţionale şi în special a
industriei, de concurenţa puternică a ţărilor dezvoltate. Aceasta reprezintă o
derogare de la mai multe principii fundamentale.

Într-o anumită măsură, prevederile părţii a patra din GATT se înscriu şi ele ca
derogări de la unele principii fundamentale în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare –
părţi contractante la GATT. e) Admiterea temporară de restricţii cantitative (sau alte
măsuri netarifare cu efecte similare) în relaţiile comerciale dintre părţile contractante
la importul unor produse care ar periclita producţia internă sau în scopul de a
contribui la echilibrarea balanţei de plăţi. • Membrii GATT; accesiunea la GATT;
retragerea din GATT Textul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ a fost
autentificat, pe calea semnării unui act final, de către reprezentanţii a 23 de ţări
(care l-au negociat) denumite membre fondatoare (Australia, Belgia, Brazilia,
Birmania, Canada, Ceylon, Chile, Cuba, SUA, Franţa, India, Liban, Luxemburg,
Norvegia, Noua Zeelandă, Pakistan, Olanda, Rhodezia de Sud, Anglia, Siria,
Cehoslovacia, Uniunea Sud-Africană şi China), fiind înscrise în preambulul acordului.

De la semnarea acordului (octombrie 1974) şi până în septembrie 1993, numărul

statelor membre la GATT a crescut de la 23 la 133 din care 111 părţi contractante şi
22 ţări membri de facto. Drept vot au numai părţile contractante. Membrii de facto
sunt foste colonii pe teritoriul cărora au început să fie aplicate prevederile Acordului
General pentru Tarife şi Comerţ înainte de câştigarea independenţei lor politice (prin
intermediul metropolei – parte contractantă GATT) şi care, în virtutea prevederilor
articolului XXVI din Acord, au dreptul, dacă doresc, să devină părţi contractante după
câştigarea independenţei politice.

Printre ţările contractante se numără în prezent şi foste ţări socialiste, între care şi
România (1971). Cât priveşte retragerea din GATT, articolul XXXI din Acord
precizează că orice parte contractantă are dreptul de a se retrage din GATT, atunci
când doreşte acest lucru, cu condiţia să înştiinţeze în scris despre aceasta
Secretariatul GATT-ului. Cererea de retragere intră în vigoare după expirarea a şase
luni de la depunerea ei în Secretariat.

• Aderarea României la GATT; participarea ei la activitatea GATT-ului Acordând o

atenţie deosebită dezvoltării relaţiilor comerciale cu toate ţările lumii, România şi-a
manifestat interesul faţă de activitatea desfăşurată de GATT cu mulţi ani în urmă. Ea
a participat în calitate de observator la GATT încă din anul 1957, la invitaţia
Secretarului GATT, iar din iulie 1966, a fost stabilită o legătură cu caracter tehnic
între Centrul de Comerţ Internaţional al GATT şi Camera de Comerţ şi Industrie a
României. În iulie 1968 România a adresat oficial cererea de aderare la GATT ca
membră cu drepturi depline.

În noiembrie 1968, Consiliul reprezentanţilor a examinat cererea României şi a

hotărât crearea unui grup de lucru (format din reprezentanţii a 27 ţări membre), care
a negociat cu ţara noastră condiţiile de aderare. În octombrie 1971, Consiliul
reprezentanţilor a adoptat în unanimitate raportul grupului de lucru, precum şi
protocolul de aderare convenit. Conform practicii uzuale a GATT, protocolul de
aderare a fost semnat apoi şi de România (15 octombrie 1971) şi, ca urmare, ţara
noastră a devenit membră cu drepturi depline la GATT.

Intrând în GATT ca membră cu drepturi depline, România beneficiază de o serie de

avantaje, cu implicaţii pozitive asupra schimburilor noastre comerciale. a) Prin
intrarea în GATT, România a obţinut pe cale multilaterală clauza naţiunii celei mai
favorizate din partea ţărilor membre (cu excepţia SUA care acordă această clauză
numai pe cale bilaterală şi din partea căreia a obţinut-o abia în 1975); în consecinţă,
beneficiază de concesiile tarifare negociate în cadrul GATT, concesii care nu mai pot
fi retrase unilateral de către părţile contractante (fără a-i acorda compensaţii
echivalente). b) Admiterea României în GATT ca parte contractantă implică şi
eliminarea treptată a restricţiilor cantitative discriminatorii la exportul de produse
româneşti în ţările membre.

c) Ca orice parte contractantă, România are dreptul de a invoca prevederile Acordului

General pentru Tarife şi Comerţ şi de a folosi mecanismul consultărilor bi şi
multilateral din cadrul GATT pentru a-şi apăra interesele comerciale în eventualitatea
în care anumite măsuri de politică comercială ale partenerilor din GATT i-ar aduce
prejudicii. În acest sens, se fac precizări în mod expres în protocolul de accesiune a
României la GATT. d) Prezenţa României în cadrul GATT ca membru cu drepturi
depline îi oferă posibilităţi suplimentare pentru promovarea intereselor ei comerciale.

România va putea participa direct la toate negocierile comerciale ce vor fi organizate

în cadrul GATT şi va putea milita, în spiritul prevederilor GATT, pentru crearea de
condiţii favorabile şi reciproc avantajoase în ce priveşte desfăşurarea relaţiilor
comerciale cu părţile contractante. e) Datorită faptului că şi după instituţionalizarea
UNCTAD-ului, GATT-ul a rămas principalul mecanism instituţional în care se dezbat şi
se negociază facilităţile concrete în domeniul comerţului internaţional şi al politicii
comerciale, România are posibilităţi lărgite de informare cu privire la acţiunile
viitoare ale ţărilor membre în domeniul politicii comerciale, ceea ce îi va permite să
adopte la momentul oportun măsurile corespunzătoare menite să-i apere interesele,
fără a contraveni prevederilor GATT. Prezenţa României în GATT îi permite o mai
mare adaptabilitate la condiţiile de desfăşurare a comerţului internaţional şi de
promovare a schimburilor sale comerciale.

f) În sfârşit, apartenenţa la GATT a României, ca ţară în curs de dezvoltare, îi oferă

posibilitatea de a beneficia de măsurile speciale adoptate de părţile contractante în
favoarea acestui grup de ţări, potrivit prevederilor părţii a patra din Acordul General
pentru Tarife şi Comerţ. Protocolul de aderare a României la GATT a înscris şi o serie
de obligaţii ce revin ţării noastre, în schimbul avantajelor pe care le-a obţinut sau le
va obţine din partea celorlalţi membri. Obligaţiile (angajamentele) României ce au
fost înscrise sunt: a) România s-a angajat prin protocolul de accesiune să-şi
sporească şi să-şi diversifice importurile de mărfuri din ţările membre ale GATT în
acelaşi ritm în care vor creşte importurile totale.

b) Prin protocolul de accesiune la GATT, România şi-a sumat anumite obligaţii în ce

priveşte politica valutară pe care o va urma atâta vreme cât nu va fi membră a
Fondului Monetar Internaţional, în sensul că va acţiona în problemele valutare în
conformitate cu spiritul Acordului General. În toamna anului 1972, România a fost
primită ca membră atât la Fondul monetar Internaţional, cât şi la Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, fiind în felul acesta obligată să
respecte statutul celor două organizaţii financiare internaţionale şi prevederile
înscrise în protocolul de aderare la aceste organizaţii cu care colaborează GATT-ul.