Sunteți pe pagina 1din 11

Camil Petrescu -Patul lui Procust

Tema şi viziunea despre lume

DATE APARIŢIE ŞI CONSTRUCŢIE

Al doilea roman al lui Camil Petrescu,"Patul lui Procust",apare in 1933, la numai trei ani dupa
"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" si constituie, pentru literatura romana, un
eveniment deosebit, cu totul novator, consolidand astfel romanul romanesc modern.

INCADRARE CURENT LITERAR, PERIOADA SAU TEMATICA

Roman =specie a genului epic în proză, cu o acţiune care se desfăşoară pe mai multe planuri, cu
conflicte multiple şi un număr mare de personaje.

Romanul modern

Evenimentele sunt relatate în funcţie de fluxul memoriei involuntare. Camil Petrescu este
adeptul anticalofiliei, deoarece scrie fără să aibă grija foarte mare asupra frumuseţii frazei şi
logicii ei, în numele aceleiaşi autenticităţi.

Roman modern de tip subiectiv

 perspectiva narativa „farâmiţată”

 naraţiunea la persoana I

 luciditatea (auto)analizei

 construcţia personajelor ale căror trăsături se dezvăluie treptat, prin alcătuirea unor
„dosare de existenţă”

 autenticitatea definită ca identificarea actului de creaţie cu realitatea vieţii.Autenticitatea


poate fi înţeleasă drept un mod de a trăi realitatea sau un mod de a cunoaşte.

Romanul psihologic

 apariţia fluxului memoriei involuntare

 experienţa brută

 mărturisirea directă reliefează o alta perspectivă asupra actului de creaţie

TEMA
Ilustreaza problematica fundamentala a prozei Camil Petresciene, drama iubirii si drama
intelectualului lucid, inflexibil si intransigent, insetat de atingerea absolutului in iubire si in
demnitate umana. Elementele de noutate estetica ale romanului Camil Petrescian sunt bine
conturate in romanul "Patui lui Procust":substantialitatea este evidenta prin cele doua aspecte ale
existentei umane, iubirea si demnitatea, ca substanta a vietii; relativismul este prezent prin
viziunea diversiicata a iubirii si a demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai multor personaje;
autenticitatea este receptarea realitatii in propria constiinta, de catre fiecare personaj in parte.
("dosare de existenta")

Ladima cunoaşte prin iubire umilirea şi deznădejdea, trăind o iubirea care a fost probabil
cauza sinuciderii. Fred, în schimb, îşi reprimă în mod inexplicabil o mare pasiune. Doamna T.
trăieşte suferinţa provocată de un refuz neînţeles. Emilia nu trăieşte iubirea cu adevărat, ci doar o
mimează.

TITLU

Titlul este o metafora, "Patui lui Procust" face trimitere directa la o poveste mitologica
din antichitate, conform careia talharulProcust din Atica aducea oaspetii la han si ii silea sa
incapa perfect in singurul pat existent, socotit de el ca spatiu ideal. Orice nepotrivire a calatorului
in patui lui Procust, atragea dupa sine ciuntirea omului, daca acesta era prea lung, ori,
dimpotriva, intinderea lui, daca acesta era prea scurt, pana cand individul se potrivea exact
masurarii impuse.

Titlul romanului imagineaza societatea ca pe un "pat al lui Procust", ca spatiu limitat, in


care valorile intelectuale si orice aspiratie catre un ideal respins de societate sunt ostracizate. Ea
impune tuturor oamenilor un tipar fix de existenta si oricine se abate de la regulile sociale stricte
este supus deformarilor chinuitoare, carora nu le rezista.

Dupa cum insusi autorul marturisea intr-un interviu, actiunea romanului are loc, "in sens
strict [...] intr-un pat", care constituie o ambianta pentru ilustrarea vietii literare, politice si
financiare a societatii romanesti, intre anii 1926-1928.

VIZIUNEA DESPRE LUME

Lumea creată de Camil Petrescu în acest roman este cuprinsă într-o imagine a enigmelor,
a căror descifrare nu o ştiu decât personajele în jurul cărora s-a creat misterul. Astfel tainele celor
doi bărbaţi rămân neelucidate, sinuciderea lui Ladima nu este explicată de nimeni în mod
concret, iar moartea lui Fred stă atât sub semnul sinuciderii cât şi al accidentului.

NARATOR/NARATIUNE

 perspectiva narativa „farâmiţată”, naraţiunea la persoana I

MODURI DE EXPUNERE
 Principalul mod de expunere este naraţiunea confesivă (cu caracter de confesiune)

 Monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia,


autoanaliza si autointrospectia, care scot in evidenţa zbuciumul interior al personajelor,
dat de aspiratia spre absolut. (analiza psihologica)

STRUCTURA

Novator al autenticitatii, substantialitatii si al relativismului in literatura romana, Camil


Petrescu realizeaza in romanul "Patul lui Procust" adevarate "dosare de existenta", toate fiind
confesiuni de constiinta, pe care fiecare personaj-narator le face - fireste, la persoana I - pe baza
reflectarii realitatii in propria constiinta.

Daca in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", autorul se substituie


personajului Stefan Gheorghidiu, ilustrand realitatea printr-o singura constiinta, in "Patul lui
Procust", vocea auctoriala se face auzita prin fluxul constiintei personajelor-naratori care se
confeseaza (Fred Vasilescu, G.D.Ladima, Doamna T., Emilia Rachitaru), a celorlalte personaje
secundare (Penciuiescu, CibSnoiu, procurorul etc.) si a autorului insusi (in ineditele note de
subsol), toate insa exprimand, intr-o unitate evidenta, viziunea artistica a lui Camil Petrescu.

Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin prezenta marcilor formale ale naratorului,
de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj.

Ca modalitate estetica, se manifesta aici memoria afectiva, cea care aduce, in timpul
obiectiv al relatarii, intamplarile petrecute in timpul subiectiv al amintirilor.

Originalitatea romanului e data de: subtilitatea si profunzimea analitica a constiintelor, de


dramele interioare suferite din iubire si demnitate, de identificarea deplina a timpului subiectiv cu
cel obiectiv, de faptul ca personajele sunt in acelasi timp si naratori.

Structura romanului este complexa, determinand compozitia pe mai multe planuri


narative care se intersecteaza si se determina reciproc: trei scrisori ale Doamnei T. adresate
autorului; jurnalul lui Fred Vasilescu, o confesiune care cuprinde si scrisorile lui G.D.Ladima si
comentariile Emiliei Rachitaru, fiind partea cea mai extinsa din roman si avand titlul "Intr-o
dupa-amiaza de august"; "Epilog I" care apartine lui Fred Vasilescu; "Epilog II", subintitulat
"Povestit de autor", apartinand, asadar, scriitorului insusi; Notele de subsol ale autorului, care
expliciteaza si incheaga intr-un tot unitar planurile narative ale romanului.

Romanul "Patul lui Procust" este construit pe axa fundamentala a autenticitatii, Camil
Petrescu ilustrand substanta vietii, fie prin valori existentiale ca iubirea si demnitatea, fie prin
prezentarea realitatilor sociale, culese din banalitatea cotidiana, conturand un tablou convingator
al lumii politice, economice si financiare din Romania anilor 1926-1928.
REPERE SPATIO-TEMPORALE

Perspectiva temporala este discontinua, bazata pe alternanta temporala a evenimentelor,


pe dislocari sub forma de flash-back si feed-back.

Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, casa Emiliei, redactia ziarului, etc., dar mai
ales un spatiu imaginar inchis, al framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta
personajelor.

CONSTRUCTIA SUBIECTULUI

Incipitul este realizat printr-o adresare directa, constand in mustrarile pe care doamna T.
le face autorului si pe care acesta le explica in subsolul primei pagini.

Romanul incepe cu cele trei scrisori ale doamnei T. si cu notele explicative - din subsolul
paginilor - ale autorului, care o indeamna sa faca publica experienta nefericita a sentimentului de
iubire neimplinita, cu scopul de a crea "un dosar de existence ". Ea refuza si scriitorul o convinge
sa se confeseze in scris, recomandandu-i un stil precis si concis, " Fara ortografie, fara
compozifie, fara stil si chiar fara caligrafie", conceptie ce sustine,de altfel, anticalofaismul lui
Camil Petrescu.

Scrisorile doamnei T. nareaza suferinta si dezamagirea produse de faptul ca amantul ei,


X, nu o mai iubeste si nu-i da nici o explicate privind aceasta atitudine, desi ea suferise "din
cauza lui aproape mortal" si se intreaba cum poate el s-o prefere pe alta, sa aiba metresa si sa
traiasca "o viata completa fara mine", ori ce-i pot oferi lui celelalte femei si ea nu. Suferinta
doamnei T se amplifica din cauza umilirii, a mandriei ranite care "imi macina corpul".

Camil Petrescu apeleaza la formula romanului epistolar pentru ca impresia de


autenticitate, ce se desprinde din scrisori, sa se constitute intr-o confesiune cuprinzatoare a
adevarului, ca experienta traita, ca valoare esentiala a vietii (substantialitatea), asa cum a fost
perceputa de catre fiecare personaj in parte, autorul realizand o creatie literara dupa formula
romanului in roman.

Jurnalul lui Fred Vasilescu este cea mai intinsa si complexa parte a romanului si poarta
titlul "Într-o dupa-amiaza de august",cuprinzand confesiunea tanarului privind iubirea pentru
doamna T., scrisorile de dragoste ale lui George Demetru Ladima catre Emilia, precizarile
lamuritoare ale acesteia si notele de subsol ale autorului.

In acest capitol, Camil Petrescu ilustreaza si o imagine complexa a vietii economice,


politice si financiare din Romania, intre anii 1926 - 1928.

La rugamintea autorului, Fred Vasilescu consemneaza in jurnalul sau iubirea pentru


doamna T. si scrisorile lui George Demetru Ladima, din ambele confesiuni reiesind doua puncte
de vedere diferite asupra aceleiasi pasiuni, adica "doua romane subiective despre aceeasi poveste
de dragoste", la care se adauga si "comentariile autorului, care reuseste sa creeze niste veritabile
dosare de existenta" (Gheorghe Glodeanu -"Poetica romanului romanesc interbelic"), toate
acestea concretizand noua formula estetica a relativismului.

In primele note de subsol, prozatorul il prezinta pe Fred Vasilescu, "acel enigmatic X.,
care era fiul lui Tanase Vasilescu, personaj intalnit si in romanul precedent, "Ultima noapte de
dragoste, intaia noapte de razboi". Tanarul era chinuit de o poveste de iubire, despre care autorul
aflase intamplator si-l roaga sa scrie un jurnal in care sa se confeseze asupra tuturor starilor si
sentimentelor traite

Ca timp, intamplarile relatate de jurnalul lui Fred Vasilescu incep intr-o dupa-amiaza
calduroasa de august, iar spatiul real este patul Emiliei Rachitaru, o semiprostituata cu pretentii
de artista, careia tanarul ii face o vizita.

Fred are 25 de ani, este spirit modern, cu o educatie aleasa, diplomat si aviator, fiul unui
foarte bogat om de afaceri, Tanase Vasilescu Lumanararu. Incercand sa-l impresioneze, Emilia
ii povesteste despre unul, Ladima, "care m-a iubit ingrozitor, saracul" si care murise acum trei
luni, dandu-i sa citeasca scrisorile de dragoste pe care acesta i le trimisese in ultimii doi ani. Fred
Vasilescu citeste pe rand si in ordine fiecare scrisoare din teancul legat cu funda roz.

Ladima fusese gazetar si poet talentat, iar Fred este uimit cum un astfel de om nu se
gandise ca se compromite scriindu-i unei astfel de femei, o cocota de lux pe care o vizitau si alti
barbati. Scrisorile lui Ladima creioneaza un indragostit sensibil si sentimental, preocupat ca
iubita lui sa obtina un rol intr-o piesa, apoi fericit ca Emilia debutase, in sfârsit, intr-un spectacol
la teatrul National, fiind convins de talentul actoricesc al femeii.

Emilia ii relateaza lui Fred despre relatiile ei cu alti barbati -printre care deputatul Nae
Gheorghidiu- si stradaniile ei de a evita orice intalnire a acestora cu Ladima. Cu toate acestea, el
aflase intampiator ca Emilia avea un amant, pe Traian Justiniu si-i scrie, cu o tristete sfasietoare,
rupand orice legatura cu ea: "S-a facut in mine ca o lumina de moarte si inteleg acum, neasteptat,
toate intampiarile si toate faptele omenesti ale acestui an de delir, de cand te cunosc...".

Afland ca Ladima este foarte rau bolnav, "merge spre moarte...", Emilia nu se putuse
duce la el, deoarece insotea, ca sa-l distreze, un alt barbat, dar Valeria il gasise zacand intr-o
mizerie crunta, neras si foarte slabit.

Vestea casatoriei Emiliei cu Arghiropol il arunca pe Ladima intr-o disperare fara


margini, dar cand logodna se anuleaza, el ii trimite o scrisoare tulburatoare in care descrie
chinurile ingrozitoare care-l mistuiau si "o suferinta care intrece puterea de rezistenta a nervilor
mei", rugand-o sa-l reprimeasca. De atunci se intalneau din nou in fiecare seara, ieseau impreuna,
dar nu a fost niciodata a lui pentru ca Ladima "altminteri era idealist. [...] Ii placea, asa, sa stea
aci", spune Emilia "tot senina, mare si goala".
Dintr-o alta scrisoare, adresata "Emy scumpa", reiese mandria lui Ladima pentru
"logodnica" lui, asa cum o prezinta pe Emilia celor mai buni prieteni ai sai, Bulgaran, Cibanoiu
si Penciulescu, invitandu-i pe toti intr-o seara la masa, dar Emilia pleaca devreme pentru ca se
plictisise ingrozitor, desi unul era mare savant, altul teozof si celalalt un om de mare cultura.

Dintr-o alta perspectiva narativa, Fred rememoreaza toate intamplarile legate de Ladima,
in care se implicase in mod direct si isi aminteste faptul ca il cunoscuse in iulie 1926, intr-o
imprejurare foarte personala, deoarece el venise la Techirghiol ca sa se afle - neobservat si
nebanuit de nimeni - in apropierea doamnei T, pe care o iubea in taina.

Ladima este prima persoana careia Fred ii destainuieste chinurile prin care trece iubind-o
atat de total pe doamna T., simtind o pornire inexplicabila pentru confesiune: "Era singurul pe
lume caruia i-as fi incredintat taina, pe care n-o stiu nici parintii mei, faptul cumplit care e
cancerul vietii mele, care ma face sa fug de-o femeie iubita".

Fred il recomanda pe Demetru Ladima tatalui sau, Tanase Vasilescu, pentru a-l lua
director la "Veacul", ziar infiintat impreuna cu Nae Gheorghidiu, pentru a stavili o campanie de
presa pornita impotriva deputatului, prin care se dezvaluiau afacerile necinstite privind fabrica de
munitii din Ardeal si receptia unor avioane, din care cauza fusese remaniat din functia de
ministru.

Tanarul director s-a ocupat cu pasiune si infrigurare de organizarea gazetei, pe care o


scria aproape singur.Atacurile virulente ale noii gazete, "Veacul", se indreptau acum impotriva
intregii clase politice, impotriva conducerii tineretului liberal, astfel ca Nae Gheorghidiu
ajunsese sa fie "temut si ascultat", iar gazeta "semana teroare, mai ales [...] in partidul liberal".

Ziarul are si un succes financiar, atingand in doua luni tirajul "exceptional de 14 mii de
exemplare", izbanda fiind posibila si pentru ca Ladima era "absolut invulnerabil — si se facusera
investigatii la tribunalul din orasul lui de nastere, detectivii ii urmarisera tot firul trecutului, ii
scurtasera viata" dar, negasind nimic de care sa se agate, nu se putea riposta in nici un fel
campaniilor lui de presa, care devenisera extrem de aprige.

Notele de subsol ale autorului sunt o alta perspective narativa si se constituie intr-o satira
vehementa privind statutul omului in societatea vremii, unde toate sansele sunt de partea
afaceristilor verosi, pe cand cei cinstiti, ca Ladima, traiesc mizerabil si in umbra celorlalti.

Astfel ca talentul, cinstea si demnitatea gazetarului Ladima nu pot invinge paienjenisul


afacerilor frauduloase ale lui Gheorghidiu si Lumanararu. El descopera intamplator neregulile
dintr-o afacere a industriei miniere si C.F.R., care pagubea statul roman cu un miliard de lei
anual, fara sa banuiasca implicarea totala a patronilor sai in aceasta frauda. Ceea ce a dus la
ruperea definitiva a acestei colaborari, a fost aparitia unui articol de o violenta deosebita, prin
care Ladima acuza puterea politica de matrapazlacuri in domeniul financiar-bancar.
In notele de subsol, autorul relateaza antipatia profunda pe care Ladima o avea pentru
economisti, pe care-i numeste "corbii matematici ai mizeriei" ori "improvizati medici financiari",
considerandu-i vinovati direct de criza financiara si economica in care se afla tara, demonstrand
ca nimeni dintre cei bogati nu-si plateste impozitele, ci numai cei saraci si functionarii le achita.

Citind scriosarea in care Ladima o anunta pe Emilia ca isi da definitiv demisia de la


gazeta, pentru ca nu poate scrie ceea ce i se comanda, ci numai ceea ce gandeste el
(autenticitatea), mai ales ca este si prost platit, Fred isi aminteste ca il rugase pe Ladima sa
renunte la demisie, dar acesta refuzase categoric: "Nu sunt in stare sa scriu doua randuri care sa
nu vie dintr-o convingere adanca". Fred Vasilescu este uluit de imaginea pe care o are
indragostitul, cum vede el in femeia iubita perfectiunea fizica si integritatea morala.

Plecat de la gazeta, Ladima o duce din ce in ce mai greu, incearca sa publice in gazete
poezii si foiletoane, nu mai putea iesi nicaieri, iar cand isi da seama ca Emilia are relatii cu un
grec, Micropolu, ii scrie pentru ultima data si, plin de amaraciune, ii cere inapoi scrisorile pe care
i le trimisese. Ea refuza, socotind ca nu este un om bine crescut si-l minte ca le-a pierdut. Peste
doua saptamani Ladima s-a sinucis si Emilia spune ca a recurs la acest gest "din mizerie", pentru
ca "nu mai manca poate nici o data pe zi".

Fred Vasilescu isi da seama ca scrisorile nu trebuie sa mai ramana "in mana Emiliei",
intrucat acestea puteau compromite singurul ideal: "nu trebuie sa se stie ca am iubit asemenea
femeie si ca in viata am suferit de foame. [...] Am trait patruzeci de ani, inutili".

În epilogul II, subintitulat "Povestit de autor" naratorul relateaza la persoana I despre


ciudatul accident de avion suferit de Fred Vasilescu, a doua zi dupa ce ii predase caietele.

Finalul romanului cuprinde discutia doamnei T cu naratorul, din care reiese ca ea fusese
tot timpul framantata de incertitudinea iubirii, "uneori si mie mi se parea ca ma iubeste...[...] o
iubire patimasa ascunsa" si marturisirea ei ca l-a iubit pe Fred cu pasiune, cu voluptate si nu a
inteles niciodata de ce el intrerupsese aceasta relatie.

Naratorul renunta definitiv la aflarea unor eventuale raspunsuri lamuritoare privind


iubirea ciudata dintre cei doi, deoarece adevarurile nu pot fi limitate: "Taina lui Fred Vasilescu
merge poate in cea universala, fara nici un moment de sprijin adevarat, asa cum singur a spus-o
parca, un afluent urmeaza legea fluviului".

Destinele celor doua personaje masculine - Fred si Ladima - sunt, in conceptia lui
Nicolae Manolescu, doua enigme care stau fata in fata, una fiind imaginea rasturnata a celeilalte:
"daca Ladima isi pierde cu desavarsire capul pentru o femeie vadit inferioara si se sinucide
probabil din cauza ei, lasand insa totul spre a masca acest lucru, Fred se dovedeste capabil sa
paraseasca o femeie care-i este superioara, desi nu e deloc exclus sa se sinucida din cauza ei,
mascand motivul la fel de grijuliu ca si Ladima. [...] Dragostea (si cu atat mai mult dragostea-
pasiune) transforma pe cel ce iubeste in sclavul celui iubit: iar Fred n-a vrut sa devina sclavul
erotic al doamnei T." Fred sacrifica iubirea din vanitate, iar Ladima din demnitate.

STIL NARATIV

Relatarea şi povestirea romanului modern de tip subiectiv Patul lui Procust, de Camil
Petrescu, sunt înlocuite în proza modernă cu analiza şi interpretarea, de unde impresia de epic
evenimenţial sărac, în favoarea analizei.

Stilul anticalofil („fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie”) pentru
care optează romancierul susţine autenticitatea limbajului.

Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de limbajul


cotidian pe care o provoca emfaza din limbajul personajelor în romanul tradiţional.

Tudor Arghezi- Psalmii

Universul poetic arghezian este de o extraordinara cuprindere sub semnul contradictiei cu


timpul, cu legile si naravurile nedrepte, al universului taranesc ridicat la rang de spiritualitate, al florilor
de mucigai", al jocului cu viata si cu moartea, al boabei si al faramei", al piscurilor mari de piatra"; el
cuprinde astfel tot ceea ce framanta dintotdeauna conditia umana.

Poetul, condamnat prin origine la concret, dar insetat de absolut, s-a razboit o viata intreaga
intre certitudine si incertitudine, intre credinta si tagada intr-un Dumnezeu care se confunda cu ideea de
adevar, cu harul poetic (de care Arghezi este constient ca n-a avut partE). in acest sens, Psalmii (partea
cea mai rezistenta a liricii arghezienE) propun un spirit zbuciumat, mereu dramatizand, dar tot astfel
putand-o lua de la capat intr-un parcurs care poate fi pus sub semnul shakespearianului a fi sau a nu fi!".
in ei nu mai apare simpla meditatie romantica asupra problemelor lumii, dar nu se poate vorbi nici de
existentialul modern. Folosind motivul biblic al cantarii cantarilor" (cu flux infinit - de la suferinta, la
credinta si speranta, apoi iarasi la suferinta), Tudor Arghezi coboara filosofia poetica la nivelul ei practic
si moral. El este un nou Prometeu revoltat, dar nu impotriva unei lumi mediocre si a unui Zeus dogmatic,
ci a conditiei umane predestinate. Retinand psihologia poetului blestemat", Arghezi orbecaie pe
intuneric, cautand a se convinge prin dovada pipaita a mainilor" si traieste lupta interioara intre dorinta
apriga de a crede si necredinta pustiitoare" (Serban CioculescU). Pentru creatorul Testamentului, creatia
sublima este Dumnezeu de piatra". Prin urmare, Dumnezeu inseamna in acelasi timp ideal, creatie si
adevar absolut astfel incat cautarea lui nu trebuie sa fie altceva decat cautarea de sine a omului
superior. in Psalmi, fluxul lirico-dramatic nu este unul obisnuit, ci un nesfarsit spectacol al mintii", iar
aparentul dialog cu Dumnezeu este - de fapt - monolog, poetul zbatandu-se intre concret si absolut si
cautandu-si partea incompleta, latura ideal-divina (pentru el si pentru natura sA). Daca la Eminescu,
Luceafarul gaseste un Demiurg-Constiinta universala in cer, unde si ramane Geniul sau, Arghezi isi
doreste Dumnezeul pe pamant - intru inaltarea Omului concret. in Inscriptie pe biblie, aparea vizunea
oamenilor cautandu-1 dintotdeauna pe Dumnezeu, caruia poetul ii propune un adevar si o cerinta:
Ascuns te-au gasit in cuvant / Sfarama cuvantul: cuvintele-s goale."
Tematica Psalmilor expune in mod magistral zbuciumul intre material si spiritual, catre cucerirea
marii idei. Este o idee mereu reluata, caci Poetul ca si Omul ramane mereu tinzand catre ideal.

Orice inceput al marelui zbucium se afla sub semnul fatalitatii conditiei dramatice: Tare sunt
singur, Doamne, si piezis! / Copac pribeag uitat in campie, / Cu fruct amar si cu frunzis / Tepos si aspru-n
indarjire vie". Arghezi este constient de pozitia sa insingurata si piezisa" in lume; el este cel desemnat
spre indarjirea vie" contra mediocritatii si limitarii, spre amaraciunea acesteia, cu atat mai mult cu cat
vrea sa fuga din lume: Pribeag in ses, in munte si pe ape / Nu stiu sa fug in marele ocol" Unica salvare
poate fi un anumit semn": Port in mine semnul, ca o chezasie, / Ca am leacul mare-al mortii tuturor"
(semnul" superioritatii printre oamenI), care -din pacate - intra in contrast cu lipsa harului divin
simbolizat de inger, caci Doar mie, Domnul, vecinicul si bunul / Nu mi-a trimis, de cand ma rog, nici
unul". in replica, Arghezi isi propune din nou conditia revoltatului, a celui care nu se multumeste numai
cu datul ceresc: Sunt vinovat ca am ravnit / Mereu numai la bun oprit". O atare vina" consemneaza
imediat cautarea Dumnezeirii in zgomot si-n tacere". Constient ca ar putea vecia cu tovarasie" sa o ia
partasa gandurilor", poetul cere ferm: Vreau sa vorbesti cu robul tau mai des". Cautarea este pentru
credinta sau pentru tagada", deci are viziune absolut antitetica si, drept urmare, va capata caracter
profund dramatic. Poetul vrea sa se convinga asupra realitatii lui Dumnezeu: Te dramuiesc in zgomot si-
n tacere / Si te pandesc in timp ca pe vanat / Sa vad: esti soimul meu cel cautat? Sa te ucid? Sau sa-
ngenunchi a cere". O atare convingere se cere concreta, palpabila: Vreau sa te pipai si sa urlu: Este! ".
Arghezi ajunge la o adevarata infruntare cu Dumnezeu (de la concret la abstracT), obtinand o singura
replica: Dar eu, ravnind la bunurile toate / Ti-am auzit cuvantul zicand ca nu se poate." Dogma se alatura
incertitudinii si Dumnezeu apare definit intr-un mod perfect original: Esti ca un gand; si esti si nici nu
esti, / intre putinta si-ntre amintire."

De la cautare infrigurata si lipsa de perspectiva, poetul trece la revolta: Pacatul meu adevarat / E
mult mai greu si neiertat / Cercasem eu, cu arcul meu / Sa te rastorn pe tine, Dumnezeu! " Ca un nou
Fat-Frumos, el pare a rascoli universul, inversandu-i sensurile. in realitate (lirica ), zbuciumul celui care,
intr-un fel, se poate crede mijlocitorul lui Dumnezeu pe pamant (prin intunericul alb" al poezieI) va fi
mereu reluat, caci Piscul sfarseste-n punctul unde-ncepe / Marea ma-nghite, lutul m-a oprit / Am alergat
si-n drum m-am razvratit/ Si n-am scapat din zarea marei stepe". Tudor Arghezi ramane vesnic terestru
si vesnic revoltat contra conditiei marginite.

La nivelul artei poetice, Arghezi distinge intotdeauna printr-o alchimie verbala" care nu este un
cliseu imprumutat din simbolism, caci poetul nostru materializeaza obiectele lirice din domeniul
spiritual, iar procedeele sale stilistice, grupate intr-o astfel de constructie, nu pot fi privite doar ca unelte
verbale, ci se cer considerate in relatie cu structura sufleteasca a celui care le manipuleaza. Altfel spus,
exista o neliniste argheziana, a carei directie metafizica se vrea realizata in incercarea de a cobori
limbajul filosofic in plan concret. Expresia argheziana pare anarhica, intrucat manifesta o revolta
interioara permanenta; dar ea este totodata reconstructiva pentru ca, dupa ce destrama materia, asa
cum am vazut, ii da, gratie, alchimiei verbale", o alta infatisare. Cautate la izvoare mai vechi, cuvintele se
organizeaza in raporturi noi, dupa o logica al carei principiu ascuns este modificarea insasi a constructiei
cosmice, care, unita cu factorul timp, determina nelinistea argheziana atat de prezenta in Psalmi.
 George Bacovia -Lacustra
Poezia are ca tema mitul reintegrarii cum il denunlea Mircea Eliade, sau Marea Trecere si
sugereaza universul bacovian cu trasaturile lui. Este in acelasi timp o meditatie pe tema poetul si poezia.
Poetul este sugerat ca in estetica simbolista si traieste un vis simbolic. Lacustra este o locuinta primitiva
din paleolitic, cand oamenii traiau in colibe suspendate pe piloni in mijlocul unor ape, spre a se apaua de
marile animale. Locuinta era legata de tarm cu o punte de lemn, care" noaptea se tragea si o izola. Tot
astfel universul bacovian este izolat, suspendat intr-un punct intre pamant, apa, aer.

Tema, eroii si subiectul sugereaza conceptul de corespondenta dar si de autonomie a


esteticului preluat din clasicism. Podul sugereaza conceptul de corespondenta: Ca n-am tras podul de la
mal", dar avem si conceptul romantic de lume ca vis: Tresar prin somn, si mi se pare". Aceasta izolare a
locuintei lacustre sugereaza si conceptul de poezie pura specific simbolismului.

Analogia ca trasatura a esteticii simboliste se impleteste cu o nuanta de cosmicizare, fiindca


asa cum locuintele lacustre stau intre pamant - apasi cer, tot asa universul poetic sta intre realitatea
fizica - sociala si realitatea spirituala.

Simbolul lacustra sugereaza in acelasi timp o intoarcere la origine ab origo", o evaziune


romantica intr-o alta lume. Sintagma ma duce-un gand" sugereaza versul eminescian: El zboara gand
purtat de dor", Asa cum Hyperion se intoarce la locul unde se naste universul: Caci unde-ajunge nu-i
hotar / Nici ochi spre a cunoaste / Si vremea-ncearca in zadar /Din goluri a se naste", tot astfel eul
bacovian cauta sa ajunga la punctul de corespondenta dintre creat si increat: Un gol istoric se
intinde,/Pe-aceleasi vremuri ma gasesc / Si simt cum de atata ploaie / Pilotii grei se prabusesc."

Simbolul lacustra sugereaza si eul poetic bacovian, fiindca asa cum locuinta lacustra sta izolata
in mijlocul apei, tot astfel eul bacovian sta ca un ecou sonor in mijlocul universului", cum se autodefinea
Victor Hugo.

Sentimentul de melancolie, in esenta romantic, sugereaza tristetea cu care poetul se


instraineaza,- ca si Hyperion ipostaza a eului eminescian, de lume. Starea de trezire, de constiinta, este
sugerata de gerunziile tresarind", asteptand", dar si prin sintagma tresar prin somn". Este o patrundere
in lumea interioara a eului, un moment in drumul spre constiinta de sine, tratata de Luciap Blaga in
poezia Munte vrajii.

Poezia poate fi interpretata si ca o meditatie pe tema destinului, determinata de o disoiutie


universala, de un potop, de declansarea stihiilor: Si simt.cum de atata ploaie / Pilotii grei se prabusesc".
Cuvantul singur" preia incarcatura semnificatiilor din poezia Plumb, sugerand ca si in finalul poemului
Luceafarul de Mihail Eiminescu, retragerea in sine.

Trasaturile definitorii ale stilului bacovian apar ca si in poezia Plumb ca fiind: concizia,
simbolizarea, cristalizarea, vizionarismul, sugerarea, analogia, nuantarea, cromatica.

Contextul simbolic creat de cuvantul lacustra: val, podul, pilotii, ploaia, exprima aceeasi
tehnica de simbol central, care cristalizeaza textul. Aici rolul de cuvant cheie si simbol central il joaca
cuvantul lacustra, cuvant care sugereaza universul poetic. Apa sugereaza lumea spiritului, cunoasterea,
care prin valorile ei determina disolutia valorilor lumii materiale, ducand ca si la Eminescu, la inchiderea
poetului intr-un univers propriu. Imaginarul oniric, este incarcat de sugestii si analogii. Poetul da
densitate simbolului intr-un context de maxima claritate si constientizare.

S-ar putea să vă placă și