Idiotul este un roman al lui Feodor Dostoievski, scris în 1867–1868.

A fost
publicat prima dată în revista Russky Vestnik, din Sankt Petersburg, 1868–1869.
Titlul original este Идиот.

Romanul Idiotul este unul din cele mai remarcabile opere ale lui Dostoievski,
dobândind un renume mondial.

Înainte de a se decide pentru acest nume, Dostoievski se gândea să-și numească

romanul Prințul Mîșkin.

Este dovada pură a talentului lui Dostoievski, urmărind evoluția în societate a

unui personaj mai puțin obișnuit, prințul Lev Nik
olaevici Mîșkin, considerat astfel de celelalte personaje din cauza sincerității și
bunătății lui și numit idiot din cauza bolii de care
epilepsia fiind numită popular idioțenie. Autorul a creat un personaj extrem de
complex, caracterizat prin relațiile sale cu societatea și cu celelalte per

sonaje, dar și prin faptele sale, deseori de neînțeles. Câteodată, este prezentat
drept un om extraordinar, chiar prin calitațile sale, considerate defecte de către
ceilalți, iar alteori însuși autorul își ia în derâdere personajul, transformându-l
într-un paria al societății, păstrând însă o atitudine ironică.

Astfel, se poate observa profunzimea analizei psihologice a personajului, constând

într-o mare masură în descrierea uimitoare a trăirilor acestuia în m
omentele de criză epileptică. Romanul este la fel de complex ca și protagonistul și
se încheie cu prezentarea sfârșitului tragic al prințului care, în urm
a unei decepții sentimentale cât și a uciderii celei care ar fi trebuit să devină
soția sa de către un prieten apropiat, ajunge înapoi în sanatoriul din El
veția în stare critică, sănătatea lui nemaiputând fi restabilită.
Conform legendei moderne s-a născut la Sighișoara în Voievodatul Transilvaniei,
fiind fiul lui Vlad Dracul și al unei nobile transilvănene. De fapt locul exact al
nașterii nu se cunoaște.

A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cneajna Bathory,
apoi cu Jusztina Szilagyi din Moldova și apoi cu Ilona Nelipic[1], verișoară a lui
Matei Corvin.

A avut cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie,
Mihail și Mihnea cel Rău din a doua și Zaleska din a treia căsătorie.[1]. Se pare
că Radu, un descendent din Vlad Țepeș, s-a stabilit în Moldova și a pus bazele
ramurii moldovenești a neamului Drăculeștilor [4].

În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de
Imperiul Otoman. Vlad Țepeș a devenit vestit prin severitatea sa și pentru că
obișnuia să își tragă inamicii în țeapă. Din cauza conflictelor cu negustorii
brașoveni, aceștia l-au caracterizat, propagandistic, ca pe un principe cu metode
de o cruzime demonică.

În 1453, resturile Imperiului Bizantin sunt cucerite de otomani, care obțineau

astfel controlul asupra Constantinopolului (actualul Istanbul) și amenințau Europa.
Imperiul Otoman ajunge să stăpânească mare parte din Balcani (teritoriile statelor
actuale Serbia, parțial Ungaria, parțial România, Bulgaria, Albania și Grecia),
extinderea spre occident oprindu-se la porțile Vienei, al cărei asediu eșuează. În
acest context istoric, Vlad Țepeș a luptat pentru a-și apăra domnia și țara,
folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care
făceau parte și execuțiile și supliciile cu caracter exemplar și de intimidare.

Originea supranumelui „Dracula” și a poreclei „Țepeș”