Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

CENTENARUL AUTOCEFALIEI BISERICII


ORTODOXE ROMANE

“Acesta este ziua pe care a


facut-o Domnul sa ne bucuram
. si sa ne veselim intru ea.”1

Iata ca cu vrerea lui Dumnezeu binecuvantatul nostru popor a avut parte de multe
impliniri si realizari in ceea ce priveste credinta noastra strabuna: ortodoxia.
Mitropolitul Teoctist, Preasfintit al Moldovei si Sucevei, ne relateaza o frumoasa
istorisire a credintei noastre si bisericii noastre din spatial carpato-pontico-danubian.
In primavera anului 1885 ne-a sosit si noua randul sa ne bucuram de
recunoasterea noastra oficiala a Bisericii ceea ce aveam inca dintru inceputuri.Acum 100
de ani, ne relateaza mitropolitul la data scrierii, recunoasterea autocefaliei Bisericii
noastre infloritoare este un act de dreptate si indreptatire istorica.
Un act de dreptate pentru ca Biserica Ortodoxa Romana, cea din Tara
Romaneasca, Moldova si Transilvania, impartasind nazuintele poporului roman, deseori
greu incercat, dar intotdeauna biruitor, a pastrat nestinsa lumina Ortodoxiei si duhul ei
authentic, patristic si filocalic.Temeiul acestei mosteniri, a tinerii predaniilor asa cum le-
am primit rasareau din constiinta si convingerea ca Cuvantul lui Dumnezeu, Vestea cea
noua, a odraslit si a rodit pe pamantul nostrum strabun prin propovaduire apostolica.
Marele luptator pentru Unirea Principatelor Romane si aparator al acestui ideal,
invatatul Episcop Melchisedec Stefanescu al Romanului, spunea acum un secol in sedinta
sfantului sinod ca samanta crestinismului adusa in Dacia s-a dezvoltat aici prin propriile
puteri ale poporului asa ca in veacul al III-lea dupa marturia lui Tertulian, Dacia era plina
de crestini si episcopii Daciei au participat la primele sinoade ecumenice.Constiinta
1
Ps.117, v24.
ortodoxiei credintei noastre l-a indemnat si pe acest ilustru ierarh, ca pe atatia altii, sa
exprime roadele propriilor puteri ale poporului in contextual istoric al deceniului
proclamarii independentei de stat a tarii noastre.Se pune in lumina adevarul ca Ortodoxia
inseamna viata si ca Ortodoxia romaneasca inseamna mai intai si mai presus de toate,
slujirea dreptei credinte apostolice si a vietii poporului nostrum dreptmaritor.In aceasta
rezida propriile puteri ale poporului despre care vorbea ilustrul ierarh al Bisericii noastre.
Izvorul autocefaliei il aflam pe de o parte in invatatura Mantuitorului Hristos
propovaduita de Sfintii sai Apostoli la toate neamurile, si pazita in esenta ei cu sfintenie,
iar pe de alta parte in realitatile locale romanesti, care au invesmantat credinta stramosilor
nostri cu stralucirile nemuritoare ale evlaviei lor, recunoscuta din adanci vremuri in toata
lumea crestina.Pana la plinirea vremii Ortodoxiei romanesti, ziua de 6 mai 1885 cand in
sedinta solemna a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane vibrau in auzul tuturor
cuvintele Tomosului patriarchal ca “Biserica Ortodoxa Romana sa fie si sa se zica si sa se
recunoasca de toti neatarnata si autocefala, administrandu-se se propriul si Sfantul ei
Sinod”, a fost o cale lunga si anevoioasa, calea dreptei credinte si a roadelor ei de iubire
atatornica a lui Dumnezeu si a oamenilor, cale batutorita de episcope, monahi, invatati si
martiri pentru Hristos, de-a lungul si de-a latul tinuturilor locuite de stramosii nostri daco-
romani.
Roadele autocefaliei au prisosit rand pe rand in imbunatatirea continua a
organizarii bisericesti ca Biserica a poporului roman de pretutindeni, sprijinind cu daruire
unirea tuturor fiilor lui in faurirea statului national unitary roman in 1918.Aceasta epocala
implinire a deschis Bisericii Ortodoxe autocefale Romane calea catre infaptuirea vechii
dorinte a inaltarii ei la treapta de Patriarhie.Era marturia prestigiului Romaniei si in
acelasi timp sic el al Bisericii noastre care si-a dobandit aceasta vrednicie prin
intelepciunea Intaistatatorului ei, Dr.Miron Cristea devenind in 1925 primul patriarh al
Bisericii Ortodoxe din spatial carpato-pontico-danubian.
Deceniu dupa deceniu, in cei o suta de ani, Biserica noastra a urcat din slava in
slava, inscriind in cronica ei sfanta infaptuiri de mare insemnatate.La loc de frunte se afla
pastrarea cu grija si dezvoltarea principiului sinodalitatii, conducerea sinodala a Bisericii,
potrivit cu intocmirile Sfintilor Apostoli, a practicii Ortodoxiei si a legislatiei
ei.Calauzindu-se de acestea si luand aminte la dezvoltarea vietii politice si sociale ale
poporului roman, Sfantul Sinod, bucurandu-se de o deplina autonomie, a intocmit legiuiri
si norme unitare pentru intreaga Biserica Ortodoxa Romana, potrivit cu cerintele
pastorale ale clerului si credinciosilor ortodocsi romani, acordand o participare larga
acestora la slujirea Bisericii.De aici a rezultat si reorganizarea invatamantului teologic si
trecerea lui sub indrumarea directa a Sfantului Sinod calauzirea clerului pe fagasul
invataturii Sfintilor Parinti si a slujirii credinciosilor in duhul dragostei de patrie si a
slujirii marilor nazuinte ale omenirii de pace, de independenta si prosperitate.
Epoca noastra de transformari adanci in viata omenirii, epoca de pace, dupa
instaurarea pacii in Europa de acum patru decenii, epoca de dialog, de apropiere si de
afirmare a independentei popoarelor a deschis Bisericii autocefale Ortodoxe Romane noi
si importante orizonturi de lucrare panortodoxa si ecumenica, precum si prilej de a-si
aduce contributia pe plan mondial in apararea pacii si a vietii pe pamant.A fost lucrarea
Proniei dumnezeiesti ca tocmai in acest timp de renastere spirituala si materiala a
popoarelor europene si mai ales de afirmare a deplinei suveranitati a poporului roman, sa
avem la carma Bisericii noastre Arhipastori si Intaistatatori de exceptie: patriarhul
“refacerii unitatii bisericesti si a innoirii Bisericii”, de pioasa memorie, Justinian Marina,
iar de aproape un deceniu a purtat patriarhul Teoctist, teolog de renume, ierarh si
conducator de Biserica de larga cuprindere ecumenista, iar in zilele noastre Prea Fericitul
Parinte Patriarh Daniel.
Dupa cum spuneam si mai devreme, la inceputul cuvantului, un rar si fericit prilej
face ca aniversarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane sa aibe loc in acelasi timp cu
doua din luminoasele pagini de lupta si jerfe din viata poporului nostru: 9 mai, ziua
proclamarii Independentei de stat a Romaniei si implinirea a patru decenii de la Victoria
impotriva fascismului, cand s-a deschis popoarelor din Europa noul drum de pace si
prosperitate. Numele, chipurile si vredniciile tuturor eroilor romani sunt inscrise cu litere
de aur in respectul si dragostea noastra a slujitorilor si credinciosilor Bisericii Ortodoxe
Romane.
Sorbind neincetat din “apa cea vie”2 , a izvoarelor Sfintei noastre Ortodoxii, una
cu poporul roman si legati de glia strabuna, ne plecam in rugaciune smerita genunchii
inimii noastre, ca Duhul Sfant “Cel ce pe cele cu lipsa le implineste”, san e indrepte de-a

2
Ioan 4,10.
pururi si lucrarea spre slava Sfintei noastre Biserici Autocefale Ortodoxe Romane si
inflorirea scumpei noastre patrii.