Sunteți pe pagina 1din 12

1.

Conceptul de integrare – integrarea negativă versus integrarea pozitivă

Odată cu apariţia şi dezvoltarea Comunităţilor Europene s-a conturat procesul de


integrare europeană, atât de necesar bunei funcţionări a pieţei comune.
Dacă avem în vedere că integrarea europeană include construcţia şi formularea, la
nivel comunitar a politicilor europene prin intermediul interacţiunilor dintre actorii
naţionali şi cei infra-naţionali1, este absolut necesară analiza acestui concept în cadrul
studiilor referitoare la Uniunea Europeană.
Prezenta lucrare propune o analiză a politicii concureţiale europene din
perspectiva procesului de integrare şi în special importanţa echilibrului dintre integrarea
negativă şi cea pozitivă.
Timbergen2 a constatat existenţa a două tipuri de integrare:
1. negativă, ce presupune înlăturarea obstacolelor;
2. pozitivă, ce presupune asigurarea cadrului de desfăşurare necesar elementelor
integrate.
“Integrarea negativă constă în eliminarea normelor naţionale care îngreunează
schimburile economice.Aceasta poate apărea în urma unui acord politic între statele
membre sau în baza unei propuneri a Comisiei, cum a fost cazul eliminării procedurilor
de control la frontieră şi abolirea controalelor asupra cursului de schimb.” 3
“Întrucât, din diverse motive, statele membre adoptă reglementări diferite şi
deoarece aceste reglementări servesc unor scopuri de politică publică şi de obicei
îngreunează comerţul doar ca efect secundar, deseori nu este posibil să se elimine pur şi
simplu normele naţionale («integrare negativă»). În asemenea cazuri, pentru a concilia
obiectivul respectării unor obiective de politică publică cu liberalizarea comerţului, este
necesar să se înlocuiască diferite norme naţionale cu norme europene comune («integrare
pozitivă»)”4

1
Iancu Diana – Camelia, Europenizarea administraţiei publice locale în România (teza de doctorat,
nepublicata), SNSPA, 2008, pag.11
2
Timbergen J. - International Economic Integration, Amstredam, 1954
3
Wallace Helen, Wallace William, “Procesul politic în Uniunea Europeană”, Editura ARC, 2004, pag. 98
4
Ibidem, pag. 99
Ambele tipuri de integrare implică un permanent proces de conlucrare între statele
participante cu privire la procedurile de armonizare a intereselor şi la obţinerea
consensului.
Una dintre cele mai importante diferenţe între integrarea negativă şi cea pozitivă
este faptul că integrarea negativă implică mai mult crearea politicilor, a pieţei comune, în
timp ce integrarea pozitivă are mai degrabă un rol de corectare – ajustare a politicilor.
Prin intervenţia pentru eliminarea barierelor din calea liberei circulaţii a
persoanelor,bunurilor, capitalurilor şi serviciilor, integrarea negativă limitează opţiunile
disponibile realizării politicilor publice, fiind o diminuare a controlului asupra economiei
capitaliste.”5 În acest sens, integrarea negativă este extrem de importantă, deoarece
limitează acele intervenţii ale statelor care au ca efect distorsionarea pieţei comune.
Integrarea negativă cere concordanţa legislaţiei naţionale cu cea de la nivel european.
Cu toate acestea, integrarea negativă are mai curând un caracter limitat, deoarece
prescrie mai mult acţiunile interzise decât un model cu privire la activitatea de
guvernare.
“Pe de altă parte, integrarea pozitivă este o modalitate de corectare a politicilor
prin încercarea de a redobândi o parte din autonomia statelor în ceea ce priveşte
elaborarea politicilor publice. Integrarea pozitivă implică, într-o măsură mai mare
adaptarea la nivel naţional a unei serii de modele elaborate la nivel european.” 6 Această
adaptare se realizează prin directive şi prin intermediul metodei deschise de coordonare
(MOC)
Conform altor opinii, există trei tipuri de integrare europeană ( vezi Christoph
Knill si Dirk Lehmkuhl “ How Europe Metters. Different Mechanisms of
Europeanization”, European Integration online Papers (EIoP) Vol. 3 (1999) N° 7) –
integrare negativă, integrare pozitivă şi integrare cadru. “Cel de-al treilea tip este
considerat cea mai «slabă» formă de integrare deoarece politicile europene nu prescriu
reglementări concrete şi nici modificări ale contextului instituţional,ci urmăresc
modificarea ideilor şi preferinţelor actorilor naţionali.”7

5
Scharpf F. W. , “Governing in Europe: Effective and Democratic?” Oxford, Oxford University Press,
pag. 70 şi urm.
6
Ibidem, pag. 45
O delimitare foarte clară între integrarea pozitivă şi cea negativă nu este posibilă
deoarece, aceste două tipuri de integrare se găsesc de obicei impreună, dat fiind faptul că
cele două tipuri menţionate anterior presupun o integrare a politicilor publice,obiectiv
foarte greu de realizat în condiţiile în care sunt acoperite diferite politici prin intermediul
a diferite instrumente de implementare cu un “caracter comun” care variaza foarte mult
( de la coordonare sau armonizare,până la centralizare totală). Cert este, însă faptul că,
reuşita procesului de integrare constă în combinaţia adecvată între integrarea negativă şi
cea pozitivă.
Integrare europeană este un fenomen complex care trebuie analizat din multiple
puncte de vedere pentru a crea o imagine de ansamblu asupra acestuia, asfel încât să se
evite posibilele confuzii atât între integrare negativă şi pozitivă, cât şi cele între integrare,
europenizare şi globalizare.

2. Politica de concurenţă

Concurenţa liberă, nedistorsionată, este importantă pentru realizarea obiectivelor


Comunităţii şi pentru asigurarea echilibrului pieţei comune.Din acest punct de vedere,
Uniunea Europeană a pus un foarte mare accent pe libera concurenţă, asigurarea acesteia
bazându-se pe legislaţie, dar şi pe intervenţia unor instituţii îndrituite în acest sens.
„Politica în domeniul concurenţei este esenţială în constituţia economică a
Comunităţii din două motive. În primul rând, există ideea fundamentală conform căreia
concurenţa şi pieţele concurenţiale sunt principala modalitate de realizare a obiectivelor
economice din Tratat... În al doilea rând, instituirea pieţei interne poate eşua sau poate da
rezultate nesatisfăcătoare, dacă practicile restrictive în domeniul afacerilor la nivel
naţional ar crea bariere efective în calea concurenţei din alte state membre.”8

7
Knill Christoph , Lehmkuhl Dirk, “ How Europe Metters. Different Mechanisms of Europeanization”,
European Integration online Papers (EIoP) Vol. 3 (1999) N° 7, pag. 4
8
Pelkmans Jacques, Integrare Europeană – Metode şi Analiza Economică, Ediţia aII-a, Institutul European
din România, Bucureşti, 2003, pag. 223
Libera concurenţă pe o piaţă economică dată este condiţionată de existenţa mai
multor întreprinderi autonome care oferă acelaşi tip de servicii şi produse sau servicii şi
produse asemănătoare concurând pentru câştigarea interesului clienţilor. Din acest punct
de vedere, consumatorul este avantajat, beneficiind de preţuri mai mici, calitate mai mare
şi diversitate de produse şi servicii.Scopul creării pieţei comune a Uniunii Europene, a
fost acela de a asigura într-o proporţie cât mai mare concurenţa nestingherită între statele
membre. Piaţa internă ar fi nefuncţională fără o politică concurenţială bine elaborată, care
să ducă la evoluţie în sectorul inovării şi al progresului tehnologic.
Procesul de integrare derulat în sectorul concurenţei nu poate fi considerat doar o
modalitate de înlăturare a barierelor de la nivel naţional, ci presupune şi optimizarea
funcţionării acestora prin evitarea eşecurilor de piaţă. „Politica în domeniul concurenţei
este orientată spre impiedicarea puterii de piaţă şi a altor distorsiuni ale concurenţei,
ajutând astfel la funcţionarea corespunzătoare a pieţei. Pentru Comunitate, acest lucru
înseamnă că atât instituirea, cât şi funcţionarea adecvată a pieţei interne sunt esenţiale
pentru urmărirea obiectivelor din Tratat.”9

3. Politica de concurenţă între integare negativă şi integrare pozitivă

Dacă, în general, politica de concurenţă se înscrie în limitele integrării negative,


astfel încât să se evite prin suvenţiile acordate de către state distorsionarea concurenţei şi
impactul negativ asupra consumatorului,există şi situaţii în care se remarcă mai degrabă
tendinţa de armonizare legislativă, în special în domeniul ajutoarelor de stat.
“În general, politica de concurenţă reprezintă nucleul dur al integrării negative,
urmărind mai degrabă uniformizarea legislativă,decât armonizarea legislativă în
domeniul politicilor economice naţionale.”10
“Integrarea europeană negativă prevalează asupra celei pozitivi pe de o parte
datorită regulilor stabilite prin Tratate în ceea ce priveşte libera concurenţă şi politicile
9
Ibidem, pag. 224
10
Scharpf F. W. , “Governing in Europe: Effective and Democratic?” Oxford, Oxford University Press,
pag. 45
din acest domeniu, iar pe de altă parte majoritatea sau unanimitatea în cadrul Consiliului
şi a Parlamentului European pentru legislaţia secundară referitoare la probleme care ţin
de domeniul integrării pozitive.”11
Concurenţa la nivelul Uniunii Europene este reglementată prin prevederi
încorporate în cadrul tratatelor, care acoperă măsuri antitrust, anti-abuz de poziţie
dominantă, măsuri pentru controlul fuziunilor, pentru liberalizarea anumitor sectoare
economice, precum şi pentru ajutoarele de stat.
Pe lângă prevederile găsite în tratate, există şi o serie de regulamente care
reglementează anumite aspecte legate de concurenţă.
Regulamentului nr. 17/62 abilitează Comisia să emită exceptări individuale de la
regula interzicerii încheierii înţelegerilor între întreprinderi.
Regulamentul nr. 19/65 din 2 martie 1965 şi Regulamentul nr. 2821/71 din 20
decembrie 1971 adoptate de Consiliu, prevăd posibilele excepţii de la regula
concentrărilor.
Regulamentul nr. 1534/91 din 31 mai 1991 adoptat de Consiliu face referire la
posibilele excepţii din domeniul asigurărilor.
Regulamentul nr. 994/98 din mai 1998 permite Comisiei acordarea de excepţii în
domeniul ajutoarelor de stat.
Regulamentul nr. 70/2001 din 12 ianuarie 2001, adoptat de Comisia Europeană
reglementează domeniul ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii, iar
Regulamentul nr. 1407/2002 din 23 iulie 2002, adoptat de Consiliu, reglementează
acordarea ajutoarelor de stat în domeniul industriei carbonifere.
Comisia joacă un rol important în sectorul ajutoarelor de stat, având
responsabilitatea de a stopa ajutoarele de stat ale căror efect este distorsionarea
concurenţei pe piaţa internă. Însă, pe de altă parte, rămâne la latitudinea statelor membre
realizarea planului ajutoarelor de stat, în condiţiile respectării legislaţiei referitoare la
concurenţă.
Procesul de integrare derulat în sectorul concurenţei nu poate fi considerat doar o
modalitate de înlăturare a barierelor de la nivel naţional, ci presupune şi optimizarea
funcţionării acestora prin evitarea eşecurilor de piaţă.

11
Ibidem, pag. 70
Există şi aspecte ale integrării pozitive în domeniul concurenţei, chiar dacă
prevalează integrarea negativă.
În anumite situaţii, normele concurenţiale comunitare sunt aplicate atât de către
autorităţile naţionale cât şi de cele supranaţionale, primele ţinând cont de prioritatea
activităţilor prestate de autorităţile cominitare şi în funcţie de reglementările interne.
De asemenea, o serie de comunicări, directive, cărţi verzi şi albe contrabalansează
efectele integrării negative, impunând mai degrabă obligaţii de rezultat şi oferind sugestii
şi îndrumări: Cartea Albă cu privire la modernizarea regulilor de aplicare a articolelor 81
şi 82, Comunicarea Comisiei din 24 decembrie 1962, privind contractele de reprezentare
exclusivă, Comunicarea Comisiei din 29 iulie 1968 face referire la acordurile, deciziile şi
practicile concertate, Comunicarea din 9 decembrie 1997 cuprinde prevederi cu privire la
acordurile de “minimis”, Comunicarea referitoare la modalitatea de aplicare a normelor
comunitare concurenţiale în domeniul transferului transfrontalier de credite, Directiva
94/46/CE din 13 octombrie 1994 de modificare a Directivei 88/301/CEE şi a Directivei
90/388 CEE în special cu privire la comunicaţiile prin satelit, Directiva 2002/21/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002, în domeniul serviciilor de
comunicaţii electronice, Directiva 97/67/CE A Parlamentului European şi a Consiliului
din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieţei interne a
serviciilor poştale.
Articolele 87-88 din Tratatul asupra Comunităţii Europene stabilesc un
compromis care poate fi foarte uşor de încălcat între interdicţia statelor membre de a
interveni în economia naţională şi libertatea de a stabili la nivel naţional reguli privind
concurenţa. Alineatul 3 din articolul 87 prevede excepţiile de la regulă, ceea ce oferă
statelor membre posibilitatea de a acţiona în domeniul ajutoarelor de stat. Există ajutoare
de stat considerate compatibile cu prevederile tratatului. În plus, articolul 88, alineatul 1
menţionează: „Comisia, împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile
ajutoarelor existente în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile cerute de
dezvoltarea treptată sau de funcţionarea pieţei comune.”
Aşadar, există elemente de integrare negativă, prin normele prohibitive stabilite
de tratat care impiedică dezechilibrarea concurenţei şi elemente de integrare pozitivă prin
posibilitatea statelor membre de a crea politici pentru ajutoare de stat la nivel naţional.
Pentru o mai bună asigurare a concurenţei loiale, Comisia, începand cu anul 1983
a impus obligaţia ca statele membre să recupereze ajutoarele de stat considerate ilegale de
la întreprinderile beneficiare. În plus, Comisia a obţinut informaţii suplimentare prin
încurajarea plângerilor împotriva ajutoarelor de stat oferite în mod ilegal, reducând la
minim ajutoarele de stat acordate în secret.
Adoptarea Regulamentului 659/1999 impune acordul prealabil al Comisiei asupra
acordării ajutoarelor de stat şi recuperarea ajutoarelor de stat considerate ilegale.
Ajutorul de stat poate fi declarat compatibil cu Tratatul atâta timp cât defineşte
clar obiective de interes comun şi nu distorsionează competiţia la nivel comunitar

Figura 3 – Controlul european asupra ajutoarelor de stat12

Integrare negativă Integrare pozitivă


Controlul european asupra ajutoarelor de stat

- Prohibiţie pentru Prohibiţie pentru ajutorul de stat - Armonizare a


ajutorul de stat politicilor naţionale
- Unica excepţie ( neabsolută) pentru ajutoare de
stat
ajutor de stat nedistorsionant armonizare a posibilelor excepţii -Ajutor comunitar
(ajutor de stat admisibil)

Cerinţele impuse prin intermediul integrării negative sunt conţinute de către


Tratatele fondatoare şi repuse în lumină de către Actul Unic European, cuprinzând
prevederi referitoare la libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului, lucrătorilor şi
la concurenţa nedistorsionată în cadrul Comunităţii.
Prin integrarea negativă se accentuează supremaţia legii comunitare faţă de
legislaţiile naţionale, iar forţa coercitivă se răsfrânge asupra statelor membre, limitându-le
acestora din urmă opţiunile de realizare a politicilor publice şi de utilizare a
instrumentelor necesare implementării politicilor.

12
Blauberger Michael, From Negative to Positive Integration? European State Aid Control Through Soft
and Hard Law, pag. 23
Cu toate acestea, statele pot recâştiga o parte din competenţele pierdute, prin
intermediul integrării pozitive.
“Pentru a păstra echilibrul între integrare pozitivă şi integrare negativă, au fost
elaborate o serie de directive ale Consiliului şi de decizii ale Curţii Europene de Justiţie
pentru a limita efectele integrării negative, astfel încât să fie protejate soluţiile oferite la
nivel naţional şi să se evite ca acestea din urmă să fie considerate în contradicţie cu
liberul schimb, libera circulaţie a serviciilor sau ajuroare de stat care deformează libera
concurenţă.”13
Este relativ uşor de limitat efectul integrării negative în domenii în care se aplică
reglementări precise prin directivele adoptate de Consiliu, în cazul în care Comisia îşi
exercită competenţa exclusivă de a lansa iniţiative legislative şi în cazul în care nu apar
conflicte de interes între membrii Consiliului.
Acest echilibru este foarte important deoarece asigură un minim de autonomie la
nivelul procesului de realizare şi implementare a politicilor publice, păstrându-se în acest
fel specificul naţional în ceea ce priveşte sistemul instituţional, instrumentele de
implementare a politicilor publice. Cu toate acestea, statele membre ale Uniunii Europene
trebuie să ţină cont de faptul că sunt parte integrantă a unei comunităţii, fapt care
presupune orientarea către convergenţă.
“S-ar putea înregistra o extindere în noi domenii a integrării pozitive dacă nu ar
exista conflicte între membrii guvernamentali.Există trei tipuri de conflicte în acest sens:
• Dezaprobari ideologice referitoare la rolul statului în raport cu economia şi rolul
Uniunii Europene în raport cu statele naţionale
• Conflicte fundamentale referitoare la interesul economic individual, generate de
diferenţieri foarte mari la nivelul dezvoltării economice precum şi de capacitatea
diferită de a profita de pe urma competiţiei neîgrădite.
Conflicte privitoare la politicile comunitare, care se nasc datorită existenţei unor
structuri instituţionale la nivel naţional.”14

13
Scharpf F. W. , “Governing in Europe: Effective and Democratic?” Oxford, Oxford University Press,
pag. 52
14
ibidem, pag. 70
Concluzii

Procesul de integrare europeană este o noţiune cu multiple implicaţii, ce trebuie


analizat pentru clarificarea aspectelor legate de Uniunea Europeană.
Foarte importantă este delimitarea dintre integrare negativă şi integrare pozitivă,
perspective diferite ale aceluiaşi proces.
Integrarea negativă presupune limitarea într-o oarecare măsură a suveranităţii
naţionale, necesară pentru a oferi instituţiilor comunitare autoritate. Cu toate acestea,
statele primesc noi soluţii la probleme naţionale şi certitudinea că instituţiile
supranaţionale vor evita repartiţia inegală a beneficiilor integrării între statele membre.
Dat fiind faptul că există domenii în continuare foarte sensibile, cum ar fi apărarea
naţională, siguranţa şi ordinea publică, procesul de integrare nu se poate limita doar la
integrarea negativă.
Ca atare, efectele integrării negative sunt contrabalansate de integrarea pozitivă,
care presupune implicarea într-un grad mai mare a statelor membre în procesul de
elaborare şi implementare a politicilor comunitare.
În urma prezentării conceptelor de integrare, integrare pozitivă, negativă şi
politica de concurenţă. Se poate concluziona că, în ceea ce priveşte politica de
concurenţă, se observă o imbinare a integrării negative cu cea pozitiva.
Prin tratatele Uniunii Europene sunt stabilite reguli privitoare la domeniul
concurenţei, acestea fiind completate de către regulamente ce conţin prevederi explicite.
Regulamentului nr. 17/62 abilitează Comisia să emită exceptări individuale de la
regula interzicerii încheierii înţelegerilor între întreprinderi.
Regulamentul nr. 70/2001 din 12 ianuarie 2001, adoptat de Comisia Europeană
reglementează domeniul ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii, iar
Regulamentul nr. 1407/2002 din 23 iulie 2002, adoptat de Consiliu, reglementează
acordarea ajutoarelor de stat în domeniul industriei carbonifere.
Regulamentul nr. 1407/2002 din 23 iulie 2002, adoptat de Consiliu,
reglementează acordarea ajutoarelor de stat în domeniul industriei carbonifere.
Multitudinea de regulamente prin intermediul cărora este reglementat domeniul
concurenţei sunt prezentate de-a lungul prezentei lucrări, acestea reprezentând câteva
exemple in vedere susţinerii argumentului existenţei unor prevederi explicite.
Reprezentând legislaţie comunitară direct aplicabilă în ordinea juridică internă a
statelor membre ale Uniunii Europene, prin intermediul cărora se stabilesc nu doar
obligaţii de rezultat pentru statele membre, ci şi mijloacele utilizete pentru atingerea
rezultatelor, regulamentele pun în evidenţă modelul integrării negative.
O contrabalansare în domeniul concurenţei a integrării negative, la nivelul
Uniunii Europene, se realizează prin directivele comunitare adoptate, comunicările şi
cărţile emise de către Comisia Europeană: Cartea Albă cu privire la modernizarea
regulilor de aplicare a articolelor 81 şi 82; Comunicarea Comisiei din 24 decembrie 1962,
privind contractele de reprezentare exclusivă; Comunicarea Comisiei din 29 iulie 1968
face referire la acordurile, deciziile şi practicile concertate;Comunicarea din 9 decembrie
1997 cuprinde prevederi cu privire la acordurile de “minimis”;Comunicarea referitoare la
modalitatea de aplicare a normelor comunitare concurenţiale în domeniul transferului
transfrontalier de credite;Directiva 94/46/CE din 13 octombrie 1994 de modificare a
Directivei 88/301/CEE şi a Directivei 90/388 CEE în special cu privire la comunicaţiile
prin satelit;Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie
2002, în domeniul serviciilor de comunicaţii electronice;Directiva 97/67/CE A
Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune
pentru dezvoltarea pieţei interne a serviciilor poştale.
Pe de altă parte „o analiză atentă scoate la iveală faptul că articolele 81 şi 82 din
Tratatul asupra Comunităţii Europene versiunea consolidată prezintă doar interdicţii
generale referitoare la înţelegerile care sunt interzise între întreprinderi şi la abuzul de
poziţie dominantă, fără a oferi însă o definiţie a acestor noţiuni, putând fi „interpretate
într-un mod diferit, în funcţie de context, dintr-o perspectivă finalistă în raport cu
obiectivele generale ale Tratatului.”15

15
Fuerea Augustin, Dreptul comunitar al afacerilor,Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003, pag. 204
„Dreptul comunitar ... nu are vocaţia de a substitui normele naţionale. Prioritatea
dreptului comunitar şi efectul direct al regulilor concurenţiale se sprijină pe criteriul
repartiţiei competenţelor între normele şi autorităţile comunitare şi cele naţionale.16
În acest fel, efectele integrării negative, resimţite la nivelul statelor membre sub
forma diulării suveranităţii naţionale sunt diminuate. Statele recâştigă o parte din
suveranitatea cedată instituţiilor supranaţionale prin posibilitatea de a stabili mijloacele
de atingere a rezltatelor stabilite la nivel comunitar. Directivele sunt legislaţie care
impune doar obligaţia de rezultat, reprezentând, astfel modelul integrării pozitive.

Bibliografie:

1. Bărbulescu Gheorghe Iordan, “UE de la economic la politic”, Editura Tritonic,


Bucureşti, 2005
2. Blauberger Michael, From Negative to Positive Integration? European State
Aid Control Through Soft and Hard Law

16
ibidem, pag. 206
3. Fuerea Augustin, Dreptul comunitar al afacerilor,Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2003
4. Iancu Diana – Camelia, Europenizarea administraţiei publice locale în România
(teza de doctorat, nepublicata), SNSPA, 2008
5. Knill Christoph , Lehmkuhl Dirk, “ How Europe Metters. Different Mechanisms
of Europeanization”, European Integration online Papers (EIoP) Vol. 3 (1999) N°
7, pag. 4
6. Pelkmans Jacques, Integrare Europeană – Metode şi Analiza Economică, Ediţia
aII-a, Institutul European din România, Bucureşti, 2003
7. Scharpf F. W. , “Governing in Europe: Effective and Democratic?” Oxford,
Oxford University Press
8. Timbergen J. - International Economic Integration, Amstredam, 1954
9. Wallace Helen, Wallace William, “Procesul politic în Uniunea Europeană”,
Editura ARC, 2004, pag. 98