Andreea Diaconu (Balasa)

As. Soc. An III ID

Eseu
Situatia refugiatilor din Somalia
din perspectiva circumstantelor care determina refugiul

Sute de mii de oameni au fugit din Somalia in ultimii 30 de ani datorita instabilitatii politice
si a unui razboi civil devastator care a izbucnit in anii ‘90. Peste 750000 de somalezi sunt astazi
refugiati in tarile vecine si mai mult de 2,5 milioane sunt dizlocati in propria tara, fiind obligati sa-si
paraseasca regiunile de bastina si casele.

Somalia este localizata pe harta pe coasta Vestica a continentului african, in “Cornul

Africii”. Capitala este orasul Mogadishu si este localizata chiar deasupra Ecuatorului, cu iesire la
Oceanul Indian. Somalia este dependenta de agricultura, focusul fiind pe cresterea animalelor
domestice.
Prima dislocare masiva de refugiati din Somalia a inceput cu evenimentele care au dus la
prabusirea regimului presedintelui Siad Barre, in anul 1991. Incepand cu acel moment, refugiatii
somalezi si persoanele dislocate pe plan intern au devenit populatia care a fost cel mai mult si
consistent dislocata din Cornul Africii. Astfel, migratia populatiei si dizlocarea ei au devenit
elemente cheie in istoria economica si politica a regiunii pentru multa vreme. Incepand chiar cu anii
‘70, somalezii au fost dizlocati in diferite grade ca raspuns in fata diverselor dinamici ce implicau
conflicte, dezastre naturale si greutati economice.
Razboiul civil care in cele din urma l-a dat jos pe presedintele somalez Mohamed Siad Barre
si a rasturnat guvernul a inceput in anul 1988 in nord-vestul tarii, in fostul Protectorat Britanic al
Somaliei. Miscare rebela “Somali National Movement” (SNM) a inceput atacuri impotriva
guvernului somalez care, in replica, a lansat campanii la sol si aeriene asupra oraselor din cadrul
fostlui Protectorat Britanic.

Faza initiala a dizlocarii refugiatilor somalezi, incepand cu 1988-1991 si dupa, a avut drept
cauze principale un complex de urgente: conflictul, colapsul statal si seceta. Este important de privit
modurile in care aceste dinamici au impactat diferite grupari in cadrul tarii. In escaladarea
conflictului ce a dus la colapsul de stat, manipularea pe care guvernul a operat-o asupra dinamicilor
clanurilor au transformat identitatea de clan in principala sursa de securitate si de conflict, in acelasi
timp, de acces la putere politica formala si informala si acces la resurse. Stabilirea frontierelor de
stat a avut drept efect faptul ca multe clanuri si subclanuri ocupau teritorii care se intindeau pe mai
mult de un stat , find in postura de a exploata resurse economice, sociale, drepturi cetatenesti in mai
multe tari. Somalia a inceput sa se fragmenteze si sa intre in colaps si, in perioada urmatoare,
oamenii s-au retras in interiorul clanurilor pentru siguranta, pe masura ce comandanti militari si
conducatorii clanurilor de militie instigau ura intre aceste clanuri ca sa sustina propria lupta pentru
putere si resurse. Luptele violente dintre clanuri combinate cu efectele unei secete severe au facut ca
oamenii sa inceapa sa fuga in zonele mai sigure, fie in centrele urbane ale Somaliei sau in regiuni
din tarile invecinate. Astfel, aproximativ 250000 de oameni au murit in perioada 1991-1993 si
peste 800000 de refugiati somalezi au fugit in Kenya si Etiopia in 1992. Aproape 2 milioane de
oameni au fost dizlocati pe plan intern.
Principalele tari in care s-a refugiat populatia somaleza au fost: Etiopia, Djibuti, Kenia si
Yemen. In 1991, numarul de refugiati somalezi inregistrati in Etiopia a fost de 628523, majoritatea
provenind din partile nordice ale tarii, fugind de aceste conflicte initiale. Refugiatii au locuit in noua
tabere asezate cu aproximatie de-a lungul locatiilor clanurilor. Taberele au primit de asemenea si
cetateni etiopieni care fugisera in Somalia si acum erau re-dizlocati catre propria lor tara de origine.
Fugind in nord din fata conflictelor armate din Somalia, peste 90000 de refugiati s-au
adapostit in trei tabere in Djibouti. Pentru o tara de doar jumatate de milion si care deja gazduia
13000 de refugiati etiopieni, aceasta migratie a fost o povara extrem de grea.
Pe masura ce asaltul impotriva guvernului somalez s-a intetit, eforturile de a-l destitui pe
Siad Barre de la putere s-au intensificat. Astfel, conflictul s-a raspandit pana la Puntland si in
Somalia Centrala si de Sud. Migratia populatiei care se refugia catre Kenia si Yemen s-a accelerat.
Intre 1991 si 1992, numarul de refugiati somalezi din Yemen s-a dublat de la 30000 la 60000 iar in
Kenia numarul a ajuns la 280000 de refugiati.

Seceta din anii 1991 si 1992 a exacerbat efectele violentelor si a intrerupt lantul productiei
de hrana, accesul la apa al oamenilor si animalelor, a desfiintat pietele locale si venitul din comertul
international. Datorita luptelor de pe teritoriul somalez, migratia pastorilor si migratia muncii, care
erau strategii firesti in teritoriu, au devenit imposibile. Acest fapt a dus la cresterea exagerbata a
malnutritiei si a mortalitatii iar oamenii au inceput sa-si abandoneze locuintele si locurile de bastina.
Cauzele principale ale mortalitatii in randul populatiei migratoare au fost malnutritia, pojarul si
dizenteria. Este important sa recunoastem modurile in care conflictul si seceta i-au afectat pe
somalezii cu diverse obiceiuri de viata intrucat aceste aspecte au influentat compozitia populatiei de
refugiati. In timp ce exista dizlocare pe intreg teritoriul Somaliei, populatia din regiunile centrale si
sudice a fost lovita in mod foarte dur intrucat veneau din zone agricole si agro-pastorale ce se bazau
pe acces la zone de pastorit si culturi, la piete de desfacere mai mult decat se bazau vecinii din
teritoriile de nord. Totodata, in Sud, lucrurile erau mult mai eterogene in ceea ce priveste identitatea
de clan iar luptele dintre clanuri duceau adesea la crize in diverse teritorii si la privarea oamenilor
de principala sursa de existenta, ducand la inevitabila migratie.

Din 1996 pana in 2006, o perioada de calm relativ a domnit in Somalia. Numarul de
refugiati noi in tabere a inceput sa scada pe masura ce oamenii s-au relocat singuri in centrele
urbane din tarile gazda sau s-au reintars in Somalia ca sa isi reia muncile agricole si pastorale sau
sa-si incerce norocul in orasele somaleze. Reintoarcerea multora a fost incurajata de sfarsitul
razboiului civil si victoria Guvernului din regiunea fostului Protectorat Britanic (Somamiland). In
Sud si Centru, stabilitatea a fost mentinuta prin structuri administrative dezvoltate chiar de catre
comunitati. Violenta era relativ lacalizata si de scurta durata. Un aspect negativ al acestei perioade a
fost folosirea ajutoarelor umanitare din Somalia ca un mijloc de a inceta sau de a obtine putere
politica. Cei care aveau acces la aceasta resursa si o puteau folosi ca sa isi recompenseze sustinatorii
, erau capabili sa se ridice in topul aparatului informal economic si politic.
Sfarsitul anilor ‘90 a reprezentat o deschidere pentru reintoarcerea a peste 200000 de
refugiati din Etiopia in Somaliland, in contextul imbunatatirii considerabile a conditiilor in unele
parti ale tarii.
 Grija cu privire la securitate si lipsa capacitatii administrative a facut ca un numar mic de
refugiati sa se intoarca din Kenya in Somalia de Sud si Centrala. Un numar si mai mic au migrat din
Etiopia in Kenia, apoi in Puntland sau din Djibouti in Mogadishu.
Viata dupa reintoarcere a fost grea, multi oameni au fost dizlocati dupa repatriere, traind in
saracie in jurul centrelor urbane. In 2013 , mii de fosti refugiati locuiau in asezaminte in jurul
oraselor principale din Somaliland si Puntland.

O noua perioada de migrare a populatiei a fost intre anii 2006 – 2012. In a doua jumatate a
anului 2006 “ The Union of Islamic Courts” care stabilise o administratie in Mogadishu si unele
orase mari si care se bucura de suport popular extins in Somalia, a fost inlaturata de la putere de
catre trupele Etiopiene cu suport de la parteneri internationali. Acesta imagine a invaziei Somaliei
de catre o armata straina a fost folosita de catre miscarea al Shabaab, o configuratie de militii
politice care isi gasea ratiunea de a fi in apararea Somaliei impotriva a ceea ce ei numeau invazia
straina. Incepand cu anul 2007, violenta a escaladat teribil, in spacial in Mogadishu, determinand
multi oameni sa fuga. Aceasta a fost inceputul celei mai violente perioade din Mogadishu de la
coplapsul statal din 1991. Populatia a fugit initial din orase catre rudele din tara, apoi, cand
resursele li s-au terminat au devenit refugiati in Kenya si Etiopia. Spatiul pentru organizatiile
umanitare s-a ingustat dramatic iar dizlocarea populatiei era folosita ca strategie de catre ambele
parti in conflict. In 2011, peste conflictul existent, a ajuns la apogeu o seceta extrema care s-a tot
extins in ultimii doi ani. Acesta, alaturi de efectele economice ale conflictului, de restrictiile de
miscare si de comert ce au paralizat regiunile sudice si centrale ale Somaliei timp de patru ani, a dus
la aparitia celei mai cumplite perioade de foamete pe care tara o vazuse in ultimii 25 de ani.
Al Shabaab ataca refugiatii in drum spre Kenya si Etiopia, ataca chiar si complexul de
refugiati Dadaab in timp ce guvernul incerca sa atraga populatia in zonele pe care le controla el iar
anumiti actori internationali politici, impiedicau organizatiile umanitare si agentiile de suport sa
aduca fonduri ce ar fi putut ajunge in mainile al Shabaab care, la randul ei, a interzis oricarei
organizatii accesul in ariile controlate de ea. Astfel, majoritatea zonelor afectate de foamete erau
inafara accesului oricarei agentii sau organizatii de suport.
Toti acesti factori combinati au dus la dizlocari masive de populatie in interiorul tarii
(113500 persoane s-au refugiat in taberele din Dadaab in august 2011) si la reluarea migrarii in
Etiopia(100000 de refugiati au ajuns in taberele de langa Dolo Ado in 2009-2010, tabere care deja
gazduiau 40000 de refugiati). Guvernul etiopian a construit trei noi tabere pentru a primii refugiatii
dar datele arata ca populatia care ajungea aici era extrem de slabita si , in procent foarte mare, in
stare de malnutritie severa. Mortalitatea infantila la copii mai mici de 5 ani erau de doua ori mai
mare fata de nivelul care ar indica o stare de urgenta.
Numarul de reugiati a crescut dramatic si in Yemen: intre 2009-20012 de la 161468 la
226909.

Din 2012 pana in prezent situatia a traversat o perioada de post-tranzitie.

In 2011, El Shabaab s-a retras din zona Mogadishu sub presiunea AMISOM (African Union
Mission in Somalia) si TFG (Transitional Federal Government) care au castigat controlul asupra a
mai multe orase importante din Sud pana in 2012. Acest an a adus si sfarsitul perioadei de tranzitie,
alegerea unui Parlament, Presedinte, Prim ministru si Cabinet. In noiembrie 2012, ultima baza
urbana a El Shabaab , Kismayo, a fost capturata de catre SFG (Somali Federal Government) si
trupele AMISOM. Insa a continuat sa controleze arii destul de mari din zonele rurale din Sud si
Centru, atacand in mod regulat Mogadishu, Kismayo si alte orase din Somalia dar si din Kenya si
Uganda. De asemenea au urmat atat conflicte cat si intelegeri fragile intre SFG si militiile si
administratiile locale dar pana la o stabilizare a acestor relatii nu va fi posibil sa fie furnizate
servicii necesare si nici organizatiile de dezvoltare si suport nu vor avea acces in toate zonele pentru
a sustine o reintoarcere a refugiatilor intr-un numar masiv. Ca urmare a optimismului pe care
perioada de post-tranzitie l-a adus in legatura cu viitorul tarii si, in contextul cresterii intolerantei
fata de ei si al insecuritatii pe care o traiau in tabere, refugiatii din tarile vecine s-au pregatit sa se
intoarca acasa. Ambitia de a realiza un sistem federal functional in Somalia este vizata de
numeroase obstacole. Intre Etiopia, Somalia si Yemen exista un intreg flux de oameni care se
refugiaza in functie de conditiile pe care le intampina in locul de bastina. Multi trec granita pe apa,
in vase fara nici o asigurare maritima si ajung victime ale contrabandistilor (ucideri, rapiri, violuri,
violenta fizica). Multi refugiati aspira sa treaca din Somalia in Yemen ca sa ajunga in Arabia Saudita
dar raman blocati la granita sau se vad nevoiti sa concureze pentru munca cu alti refugiati din Syria
si alte state.

Astazi, se estimeaza ca aproximativ 1,5 milioane dintr-o populatie de 10 milioane de

somalezi traiesc inafara tarii, in ceea ce se poate numi ca diaspora apropiata sau indepartata. Dintre
acestia, aproape 1 milion traiesc in sau in apropierea “Cornului Africii”.
Sunt estimati a fi 1.1 milioane de somalezi care traiesc dizlocati in interiorul Somaliei,
majoritatea in conditii subumane, in ariile urbane. Trei sute de mii traiesc in conditii mizere in
Mogadishu.
Populatia Somaliei este un exemplu de ceea ce Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru
Refugiati a numit ca fiind “ Refugiati Global”. Dintre toti refugiatii Somaliei, 500000 traiesc in
diaspora indepartata, cu mari concentratii in Statele Unite (Minneapolis, Atlanta, Washington),
Canada(Toronto si Ottawa) si Europa (Regatul Unit gazduieste cca 200000 somalezi, urmata de
Italia, Norvegia, Suedia, Finlanda, Germania si Olanda).
Multi somalezi migreaza si in calitate de studenti sau oameni de afaceri, nu doar de refugiati.
Tari ca Dubai, Africa de Sud si Egipt gazduiesc si astfel de categorii.
In general, populatia somaleza inafara granitelor se confrunta cu o ostilitate considerabila
din partea gazdelor si a altor polupalii “migratoare”, fiind considerati o competitie nedorita pentru
resurse sociale si locuri de munca.

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Somalia

https://www.unrefugees.org/news/somalia-refugee-crisis-explained/

www.unhgr.org - “History, overview, trends and issues in major Somali refugee displacements in
the near region” - Laura Hammond
“Somali refugee displacements in the near region: Analysis and
Recommendations Paper for the UNHCR Global Initiative on Somali Refugees” - Laura Hammond