Echipamentul de protecție

Cuprinde:
 Îmbrăcăminte:
o Uniforma medicală
o Halat
o Bonetă
o Papuci, saboți
 Mănuși
 Măști
 Protecție oculară

Îmbrăcămintea de protecție cuprinde

 halat lung

 uniformă medicală: bluză și pantaloni sau fustă,

 bonetă

 papuci.

HALATUL sau UNIFORMA Medicală

Halatul purtat va fi în permanenţă curat şi menţinut într-o stare de minimă

contaminare.
Este recomandabil să existe pentru laborator îmbrăcăminte specială, astfel
halatul să nu fie niciodată îmbrăcat peste hainele de stradă.
 Chiar dacă halatele prezintă pe suprafaţa lor un număr mare de agenţi patogeni,
riscul de transmitere a infecţiilor pe această cale este neglijabil, după cum arată
toate studiile efectuate în acest sens.
În stomatologie se pot folosi halate de unică utilizare(ŢNŢ), şi halate refolosibile
(bumbac, materiale sintetice), acestea din urmă putând fi spălate obişnuit, sau
asociat cu sterilizare la autoclav.
Halatul are următoarele caracteristici pentru a-şi îndeplini eficient rolul:
 trebuie să fie realizate obligatoriu cu mânecă lungă pentru a evita
contaminarea porţiunii de antebraţ neacoperită de mănuşi;
 mâneca trebuie să prezinte margine elastică pentru o adaptare intimă la
dimensiunea antebraţului cadrului medical;
 trebuie să fie realizat cu guler înalt ; formele deschise la gât, cu tăietură în V
sau cu revere care lasă descoperite suprafeţe tegumentare, sunt considerate
ineficiente scopului şi deci nerecomandate;
 ţinuta de protecţie trebuie schimbată imediat ce este posibil dacă este
deteriorată fizic, umezită, pătată sau îmbibată de fluide corporale de la pacient.
Uniformele medicale şi ţinuta operatorie sterilă sunt realizate numai din ŢNŢ cu
microporozitate controlată, având la bază un amestec de fibre de celuloză şi vâscoză
care asigură următoarele caracteristici:
 rezistenţă mecanică optimă, limitând sfâşierea sau ruperea materialului;
 toleranţă tegumentară mărită prin eliminarea substanţelor chimice din
procesul de fabricaţie;
 izolare perfectă împotriva contaminării;
 facilitează perspiraţia fiziologică;
 izolare perfectă împotriva contaminării;
 impermeabilitate externă reducând penetrarea lichidelor organice sau
chimice;
 adaptabilitate crescută;
 afect antistatic de durată;
  suportă sterilizare prin autoclavare, vapori chimici nesaturaţi sau radiaţii u. v.
Pentru a minimiza riscul infectării încrucişate se recomandă ca:
- halatul să se schimbe în fiecare zi, halatul curat îmbrăcându-se la începutul
fiecărei zile de lucru;
- aspectul halatului trebuie să fie controlat de câteva ori pe durata zilei de lucru
şi va fi schimbat ori de câte ori acesta apare murdar;
- la sfârşitul zilei de lucru halatul purtat este fie împachetat şi introdus în pungi
speciale, urmând să fie trimis spre incinerare, dacă-i de unică folosinţă, sau obişnuit,
către spălatorie;
- spălarea casnică a halatelor este posibilă fără reţineri, dar recomandările sunt
ca ele să fie spălate separat de hainele membrilor familiei, folosind programe de
spălare cu apă la temperatura d 60-70º C, cu detergenţi şi înălbitori casnici,
obişnuiţi.

MĂNUŞILE DE PROTECŢIE

Reprezintă principalul element de protecţie fizică al cadrelor medicale în cadrul

tratamentelor stomatologice ţinând cont de specificul manoperelor terapeutice
efectuate.
În funcţie de scopurile pentru care sunt folosite în cabinetul stomatologic,
mănuşile de protecţie sunt clasificate în:
 mănuşi clinice:
- de consultaţie (sterile sau nesterile);
- chirurgicale sterile;
 mănuşi utilitare :
 Mănuși de menaj
 Supramănuși
 Mănușile medicale, de consultație sau chirurgicale
Sunt de unică folosință și pot fi confecționate din:
o Latex
o Nitrili
o Neopren
o PVC(vinil)
o Poliuretan

Mănușile pot fi:

o Pudrate cu talc, pentru a reduce umezeala care se dezvoltă în interiorul
mănușilor

o Semipudrate

o Nepudrate

Reguli generale de utilizare a mănușilor:

 Sunt de unică folosință
 Se pun numai după spălarea și uscarea riguroasă a mâinilor
 Se aplică după ce au fost aplicate celelalte elemente ale echipamentului de
protectie: boneta, masca și ochelarii
 Se pun și se îndepărtează în fața pacientului
 Se aplică pentru orice intervenție
 După aplicarea mănușilor nu se mai ating alte obiecte, mobilier, aparatura,
părul
 Se pot înlocui de câte ori este nevoie
 După scoaterea lor se spală mâinile
  După utilizare devin deșeuri medicale cu biorisc și sunt depozitate în saci
galbeni pentru incinerare

MASCA DE PROTECŢIE

Are rolul de a acoperi nasul şi gura personalului medical, protejând tegumentele

şi membranele mucoase (bucală, nazală) de contactul direct cu agenţii patogeni cu
transmitere sangvină( când există risc de stropire sau împroşcare cu sânge sau fluide
corporale) sau aeriană (când se realizează manopere ce produc aerosoli).
În funcţie de tipul de procedură stomatologică la care sunt indicate se clasifică:
a. Măşti de consultaţie
Realizate de obicei din celuloză dispusă într-un singur strat şi datorită
caracteristicilor intrinseci ale materialului din care sunt realizate asigură o protecţie
variabilă la particule cu diametrul peste 5 µm de la o distanţă de până la un metru.
Majoritatea microorganismelor patogene, ca şi formele în care acestea sunt
transmise au dimensiuni mult inferioare acestei valori şi de aceea capacitatea de
protecţie antimicrobiană a acestor măşti este foarte redusă motiv pentru care sunt
în general denumite nefiltrante.
b. Măşti chirurgicale
Sunt măşti de unică folosinţă realizate dintro categorie de materiale denumite
generic ŢNŢ-ţesut neţesut, ale căror proprietăţi fizice îmbunătăţesc semnificativ
protecţia antimicrobiană prin creşterea capacităţii de filtrare.
ŢNŢ-ul este realizat printr-un procedeu asemănător celui folosit la producerea
hârtiei, prin aglomerarea în straturi de fibre sintetice rezultând folii de material de
grosimi şi densităţi variabile, cu un grad de porozitate controlată.

Măştile de protecţie din ŢNŢ au următoarele caracteristici constructive:

- dreptunghiulare:
  cu 2-3 pliuri dispuse pe axul lung al măştii, care le asigură o flexibilitate
mărită şi permit o adaptare individuală optimă la contururile faciale ale
purtătorului;
 au ca sistem de fixare supranazală o bandă metalică modelabilă( de
obicei din aluminiu), încorporată sau aplicată pe faţa externă a măştii;
 menţinerea este asigurată de benzi din acelaşi material sau elastice(plate
sau rotunde) care se poziţionează occipital sau retroauricular bilateral;
- hemicupe (scoică, botniţă sau ˮbot de maimuţăˮ):
ঙ cu dimensiuni standard;
ঙ rigide fără posibilitate de adaptare la contururile faciale ale purtătorului;
ঙ au ca sistem de fixare supranazală o bandă aluminiu maleabilă de obicei
aplicată pe faţa externă a măştii;
ঙ menţinerea este realizată de un elastic plat unic cu poziţionare occipitală.
Avantajele materialelor sintetice de tip ŢNŢ sunt:
 filtrare crescută antimicrobiană;
 absorbante şi fixatoare ale fluidelor organice
 atoxice şi analergice;
 suportate uşor de tegument fiind lipsite de asperităţi;
 nu produc fenomene iritative mucozale
 permit sterilizare uşoară şi rapidă;
 foliile pot fi suprapuse pentru mărirea gradului de filtrare
 unică folosinţă,
 preţ de cost redus.
Reguli de utilizare a măştilor:
 masca va fi pusă înaintea spălării mâinilor;
 se va adapta cât mai bine la forma feţei, ea trebuind să protejeze până sub
bărbie;
 se va purta şi după ce s-a terminat o operaţie care a generat cantităţi mari
de aerosoli; de reţinut că particulele mai mici de 5µm chiar 10µm rămân
 suspendate în atmosfera camerei mai mult de 24 de ore, de unde pot fi
inhalate şi pot pătrunde adânc până la nivelul alveolelor pulmonare;
 masca oro-nazală se va îndepărta de la nivelul elasticului de prindere şi
niciodată punându-se mâna pe suprafaţa ei exterioară, bogat contaminată;
 ea se schimbă după fiecare pacient sau după o oră de purtare sau ori de
câte ori se umezeşte.

PROTECŢIA OCULARĂ

Rolul general al protecţiei oculare este de a izola fizic, chimic și biologic

tegumentele şi mucoasa oculară în manoperele în care există risc de împroşcări sau
stropiri cu particule cu viteză mare, substanțe chimice, fluide biologice de la pacient.
Protecţia oculară este asigurată de :
 ochelarii de protecţie;
 scuturile faciale;
 vizierele protective, ecranele de protecţie;
 calotele cu scut facial
 măști cu scut facial

Ochelarii de protecţie:
Sunt realizaţi din materiale plastice transparente (policarbonate), au o grosime şi
o rezistenţă crescută şi prezintă ca element de protecţie suplimentară rame cu
lăţime crescută până aproape de zona pretragiană, eliminând riscul accidentelor din
surse laterale.

Ochelarii de protecţie vor fi curăţaţi când sunt murdari, dezinfectaţi cu soluţii de

glutaraldehidă alcalină 2%, urmată de spălare abundentă cu apă distilată,
glutaraldehida fiind iritantă pentru ochi şi tegumente.
 Îngrijirea ochelarilor de protecţie:
- după utilizare lentilele vor fi spălate sub jet de apă pentru a asigura
îndepărtarea îndepărtarea particulelor solide şi a micropicăturilor proiectate.
Simpla ştergere a lentilelor este de evitat pentru a nu genera zgârieturi;
- materialul din care sunt confecţionate lentilele poate fi degradat de anumite
dezinfectante. În acest caz ochelarii sunt spălaţi cu detergent şi apoi cu apă şi
uscaţi sub jet de aer.
- periodic suprafaţa lentilelor va fi verificată, ele urmând să fie înlocuite când
apar zgârieturi care afectează vederea.
Celelalte elemente de protecţie oculară prezintă aceleaşi caracteristici
funcţionale de protecţie biologică şi mecanică ca şi ochelarii de protecţie.
Diferenţele constau în gradul de acoperire facială, gradul de rezistenţă al
materialului din care sunt confecţionate şi gradul de acceptare al operatorului.
Acoperirea facială este extinsă în cadrul scuturilor faciale, a vizierelor protective,
a calotelor cu scut, și a măștilor cu scut, pe întreaga regiune cuprinsă vertical între
trichion şi 3-5 cm submentonier. Scutul facial permite purtarea în acelaşi timp a
ochelarilor de vedere dar şi a măştii oro-nazale.

Caracteristicile de dezaburire ale elementelor de protecţie facială derivă din

tipul constructiv:
o prin poziţionarea la distanţă constantă de 2-4 cm (raportat la relieful feţei) se
asigură o circulaţie a aerului corespunzătoare;
o unele sisteme(scuturi faciale, calote cu scut), au la nivelul elementelor de
fixare practicate nişte fante superioare sau laterale, care ajută la circulaţia
corespunzătoare a aerului, împiedicând aburirea.
Deoarece elementele de protecţie facială sau oculară trebuie purtate obligatoriu
în asociere cu măştile de protecţie, prin limitarea ventilaţiei, naturale, gradul de
confort termic al operatorului se modifică şi procesul de aburire apare mult mai
rapid.
 Protecția părului

Părul personalului medical trebuie să fie strâns bine și acoperit în întregime

întrucât poate fi contaminat în timpul manoperelor și poate împiedica actul medical.
Protecția părului se face cu capeline, bonete.
Capelina :
 este confecționată din ȚNȚ

 este de unică folosință

 după utilizare este considerată deșeu medical și gestionată conform

protocolului în vigoare

Boneta :
o Este confecționată din material textil, bumbac lavabil la 70 

o Este reutilizabilă

o După folosire va fi spălată pentru o nouă utilizare

DEZINFECTAREA

Reducerea nivelului de contaminare de pe suprafețele neînsuflețite se face prin

dezinfecție, care se realizează prin expunerea la acțiunea unor factori fizici sau
chimici pentru un anumit interval de timp. Astfel deosebim două tipuri de dezinfecție:
 Dezinfecție termică
 Dezinfecție chimică
 Dezinfecția termică
Este reprezentată de fierbere, utilizarea în cabinetele de medicină dentară fiind
neindicată.
Pasteurizarea este un procedeu de dezinfecție termică, având ca pricipiu apa caldă
la 75, timp de contact cel puțin 30 minute și necesită aparatură specială.

Dezinfecția chimică
Dezinfectanții chimici sunt clasificați după mai multe criterii:
o după eficiența antimicrobiană în:

 Dezinfectanți de nivel înalt cu eficiență mare asupra tuturor formelor de

bacterii, fungi, spori:
 Glutaraldehidă 2%
 Peroxid de hidrogen 6% stabilizat
 Acid peracetic
 Oxid de etilenă
 Dezinfectanți de nivel mediu inactivează toate formele microbiene mai puțin
sporii:
 Formaldehida
 Compușii clorului
 Complexele fenolice
 Dezinfectanți de nivel redus au eficiență minimă:
 Compuși cuaternari de amoniu
 Fenoli simpli
 Detergenți

o după spectrul de activitate:

 Dezinfectant de spital non-tuberculicid

 Dezinfectant de spital tuberculicid
 Dezinfectant bactericid, virulicid, fungicid
  Dezinfectant sporicid

o după forma de prezentare:

o soluție
o spray
o pulberi
o șervețele

Alcoolii
o Utilizarea lor este limitată, având efect bactericid la concentrație de 70%.
o Se folosesc alcoolul etilic și alcoolul izopropilic.

Aldehidele
o Glutaraldehida se utilizează sub formă de soluție apoasă 2% tamponate la
un PH alcalin, la care se adaugă un antioxidant, pentru sterilizarea
obiectelor la rece timp de 5 ore, iar pentru dezinfecție se folosește soluția
timp de 60 minute.

Activitate antimicrobiană:
o Bactericid
o Tuberculicid
o Fungicid
o Virulicid
o Sporicid

Compușii clorului
Activitate antimicrobiană:
 Bactericid
 Virulicid
  Fungicid

Bioxid de clor este un dezinfectant de nivel mediu, se prepară zilnic.

Hipoclorit de sodiu:
o se prepară zilnic
o se poate folosi în diluție 20 ml/l de apă pentru materiale fără urme de
sânge
o se folosește în diluție 100ml/l de apă pentru suprafețe cu sânge

Cloramina B conține 25-30 % clor activ, este mai stabilă decât hipocloriții se
folosește astfel:
o un comprimat la 100 ml apă pentru dezinfecția instrumentelor
o un comprimat la 100 l apă pentru dezinfecția apei

Iodul
Se poate folosi ca antiseptic pe piele și mucoase în soluție alcoolică 1%.
Dezavantaje:
o poate irita tegumentele,

o produce colorarea lor,

o poate fi inactivat de sânge, puroi, alte substraturi organice.

Compuși fenolici
Se pot folosi pentru dezinfecția suprafețelor, podelelor, sunt corozivi, și au o
acțiune puternică bactericidă.
Au un spectru larg de acțiune:
o Bactericid
o Fungicid
o Tuberculicid
 o Virulicid

Produse pe bază de acid peracetic

Pera safe se folosește pentru sterilizare chimică la rece pe o perioadă de 10
minute având efecte:
 Bactericid
 Fungicid
 Virulicid
 Tuberculicid
 Sporicid

STERILIZAREA

Este metoda de distrugere, de îndepărtare în totalitate a microorganismelor de pe

un substrat, atât a formelor vegetative, cât și a celor sporulate.
Metode de sterilizare:
 Sterilizare prin căldură uscată:
o Sterilizare cu aer cald, poupinel
o Încălzire la roșu
o Incinerare
 Sterilizare prin căldură umedă:
o Sterilizare prin vapori de apă sub presiune, autoclav
o Tyndallizare
 Sterilizarea prin filtrare
 Sterilizarea prin radiații ionizante
 Sterilizarea prin radiații neionizante
  Sterilizare chimică lichidă
 Sterilizare cu bile de cuarț

Reguli generale de sterilizare:

 Se folosește aparatură specială, în funcție de modalitatea de sterilizare,
aprobată de Ministerul Sănătății
 Se vor respecta regulile în ceea ce privește capacitatea de încărcare a
aparatului
 Articolele se vor așeza în aparat astfel încât să permită circulația agentului de
sterilizare
 Se vor respecta timpii ciclului de sterilizare în funcție de metoda aleasă
 Se respectă indicațiile tipului de articole medicale conform metodei
respective
 Se folosesc indicatori de eficiență a sterilizării și se verifică după fiecare
sterilizare
 Se lipesc etichete pe care sunt notate:
o Instrumentarul conținut
o Data, ora sterilizării
o Persoana care a realizat sterilizarea
 Se concepe un caiet de sterilizare care va înregistra:
o Numărul și conținutul pachetelor introduse
o Ora de începere a sterilizării
o Ora de încheiere a ciclului de sterilizare
o Numele și semnătura persoanei care a efectuat sterilizarea
o Indicatorii de eficiență a sterilizării
Sterilizarea cu aer cald. Poupinelul

Parametrii:
 Temperatura de 180C timp de o oră
 Temperatura de 160c timp de două ore

Indicații:
 materiale care nu pot fi sterilizate cu abur sub presiune, pentru uleiuri,
pulberi, ceruri, materiale plastice, gume
 instrumentar metalic mic, precum ace endodontice
 instrumentar metalic ascuțit, care s-ar putea coroda la autoclav

Sisteme de ambalare:
 folii de aluminiu
 tuburi din plastic special termorezistent
 cutii de metal
 cutii de sticlă
 casolete

Sterilizarea cu abur sub presiune. Autoclavul

Parametrii:
 Temperatura de 134C, presiune 2 atm, timp de 3 minute
 Temperatura de 126-129C, presiune 1,5 atm, timp de 10 minute
 Temperatura de 121C, presiune 1 atm, timp de 15-30 minute
 Indicații:
 majoritatea instrumentelor și materialelor

 nu se sterilizează uleiuri, pulberi, ceruri

Sisteme de ambalare:
 pachete de hârtie

 cutii sau casolete deschise

 casolete perforate

Menținerea sterilizării:
o 24 de ore pentru cutiile metalice perforate și casoletele cu colier
o 2 luni pentru materiale ambalate în pungi autosigilante
o 1 lună pentru materiale ambalate în hârtie specială

Indicatori ai sterilizării:
 indicatori mecanici: timp, temperatură, presiune sunt înregistrați cu
ajutorul ceasului și termometrului, manometrului, arată funcționarea
corectă a aparatului
 indicatori chimici
o sunt benzi adezive care prezintă un desen repetitiv, niște linii
impregnate cu o substanță chimică, ce își schimbă culoarea în
timpul sterilizării, dacă s-a atins temperatura dorită
o sunt interni sau externi, în funcție de locul unde sunt plasați
o sunt folosiți la fiecare sterilizare,
 indicatori biologici
o sunt fiole cu spori de bacillus subtilis
o evaluează eficiența procesului de sterilizare
 o se utilizează doi indicatori, unul pentru testare, care va fi introdus în
aparat și supus unui proces de sterilizare, și celălalt martor, care se
va menține separat, nu va fi sterilizat
o după sterilizare, cei doi indicatori sunt introduși la incubator, pentru
a evalua nivelul de creștere microbiană: indicatorul test nu va
dezvolta microorganisme, dacă sterilizarea a fost eficientă, în timp
ce indicatorul martor va dezvolta microorganisme
o se folosesc :
 o dată pe săptămână
 când aparatul este nou, pentru a verifica fucționarea acestuia
 când aparatul a fost defect, după reparație se verifică
funcționarea corectă
 când se schimbă personalul operator

GESTIONAREA DEȘEURILOR

Din activitatea medicală în cabinetul de medicină dentară rezultă mai multe tipuri
de deșeuri care vor urma diferite metode de ambalare, manipulare, depozitare și
procesare, astfel:
 Deșeuri menajere,
o sunt acele reziduuri care sunt produse în cabinet fără a veni în
contact cu pacientul, cu produse biologice de la pacient
o sunt colectate în saci de culoare închisă, verde, gri închis, negru
o sacii pentru colectare sunt rezistenți, închiși ermetic prin legare sau
aplicare de folie autoadezivă
o sunt transportate de serviciile de salubrizare la groapa de gunoi
  Deșeuri clinice sunt reziduurile contaminate, cu risc crescut, și pentru
identificare necesită o dublă codificare: coloristică, prin culoarea galbenă,
și prin simbolistică internațională.

Fig.108. Indicator de risc biologic

Deșeurile clinice, în funcție de caracteristicile lor, se clasifică în:

 Deșeuri neascuțite,
o sunt reziduurile solide contaminate cu sânge, salivă, sau alte fluide
de la pacient
o sunt măști, mănuși, elemente de barieră fizică, comprese de tifon,
rulouri de vată, câmpuri operatorii
o se colectează în saci de plastic rezistenți, de culoare galbenă,
impermeabili, care sunt sigilați ermetic, de unică folsință, sau în
cutii de carton galbene, bioetalonate
o procesarea acestor deșeuri se face prin incinerare
 Deșeuri ascuțite,
o Sunt reziduuri solide ascuțite contaminate cu fluide de la pacient
o Sunt ace de seringă, lame de bisturiu, ace de sutură
o Se colectează în containere galbene din plastic, rezistente la
perforare, impenetrabile
o Procesarea se face prin incinerare în unități specializate