Sunteți pe pagina 1din 5

Am văzut Glass. Mi-a crăpat lentila.

Pe aia interioară, pentru că, de când


merg la proiecții în bila IMAX, adică de la începuturile ei, ăsta a fost
primul film pe care l-am vizionat fără ochelari 3D. Sau poate s-a mai
întâmplat și doar mă înșală memoria, iar eu o cred. Cu tărie și
convingere, că doar îmi aparține.

Și uite așa nu am de ales decât s-o țin p-a mea până în pânzele albe și,
cine știe, poate chiar să dezvolt o super-putere prin care să îmi
amintesc selectiv lucruri și să izolez complet de mintea mea conștientă
bucăți de realitate obiectivă. Și therefore să bend reality conform
proiecției mele subiective, muahahha!

Wait, what?!

Samuel L. Jackson
Acum, că toți cei care au văzut filmul și citesc asta sunt probabil
flabbergasted de cum mi-o ard, iar ceilalți sunt înconjurați de ceață (e
greu să nu dai cu spoilereală, etcetera), Glass este servit publicului într-
un context social favorabil, de tapping în autocunoaștere și de
popularizare explozivă a psiho(logiei/terapiei/hanalizei).
Într-un fel, dincolo de realizarea cinematică, a cărei rețetă a funcționat
perfect în cazul meu, pentru că m-a angajat emoțional în poveste de am
avut nod în grumaz, aș merge atât de departe încât să spun că am
vizionat un documentar (cu tente pseudoștiințifice, e drept) despre
creierul uman și despre granițele elastice ale minții.

Pe de o parte, este ridicol să spun asta, chiar o nebunie, dar am dat curs
impulsului de a o spune pentru că nu-mi câștig existența din critică de
film, astfel încât să risc a-mi îngropa cariera printr-o asemenea
apreciere. Ce tare e că ne putem da toți cu părerea pe net!

Bruce Willis
Revenind, sigur că ideea potențialului uman colosal nu e 9, Henry Ford
a ambalat frumos acum mulți ani antropocentrismul în celebra cugetare
motivațională „Whether you think you can, or you think you can’t,
you’re right”, daaaaar Glass, dincolo de faptul că dă apă la moară
nebunilor (do you know any other kind of people?), avansează
posibilitatea că omul trăiește închis în cușca propriilor percepții și
convingeri, dar și că are puterea să împingă destul de mult aceste gratii
încât să prindă între ele mult mai mult decât pe el însuși. Dacă totul
este doar în mintea lui sau aievea… voi lăsa filmul să vă spună. Și pe voi
să îl credeți sau nu.

James McAvoy
Adepții teoriei conspirației, și știu că sunte… ți mulți, primesc de la
filmul ăsta un desert chiar mai generos și mai glazurat decât sugestia
„subtilă” din recentul film pentru copii Bumblebee, că extratereștrii ne-
au învățat prin ’80 cum e cu internetul. Promit că o să vă placă și că o să
vă smulgă din plex un „hâm”, în timp ce în mințile voastre va fi fost deja
sădită sămânța posibilității de a exista un sâmbure de adevăr în toată
povestea, „pentru că așa mai fac EI, strecoară prin filme din când în
când informații despre cum stă treaba de fapt”. Hâmmm…
Sarah Paulson – credit foto Jessica Kourkounis
Aaa, și e fun filmul și pentru amatorii de benzi desenate. De fapt, la un
moment dat chiar se transformă într-una (nu vizual, ci ca dinamică),
moment care pe mine m-a făcut să ridic o sprânceană și să dezbat cu
mine însumi în interior dacă e cazul să încep să simt sau nu dezamăgire.
Dar am făcut bine că nu m-am grăbit să fiu hater, pentru că momentul a
fost foarte bine gestionat și implantat to serve the purpose. All good.
Spencer Treat Clark, Anya Taylor-Joy, Charlayne Woodard
Să vorbesc despre regie, actori și personaje? C’mon, cine sunt eu să-mi
permit remarce în direcțiile astea? A, și… știu că textul nu are nicio
legătură cu titlul materialului, dar filmul are. Și asta trebuie să conteze
măcar un pic.

A, și… eu am povestit filmul din capul meu, nu neapărat ce s-a


întâmplat pe ecran. Nu garantez că Glass este despre ce am scris eu. Ce
contează este că primește eticheta #devazut.

S-ar putea să vă placă și