Recenzie- carte :Mitul eternei reintoarceri , autor: Mircea Eliade

Cartea “ Mitul eternei reîntoarceri “ scrisă de Mircea Eliade oferăo imagine asupra
societăților primitive care credeau în puterea mitului și a zeităților și face o paralelă cu
lumea din prezent care se întoarce periodic la origini prin diverse practici , în special prin
intermediul celor religioase . Eliade evidențiază faptul că oamenii repeta gesturile
divinităților creatoare si astfel abolesc timpul și spatiul. Astfel personajele istorice devin
arhetipuri pentru prezen iar societatea cuprinde atât lumea primitivului cât si cultul
antichității. Cartea se referă la modul în care oamenii interpretează istoria iar apoi o
experimentează prin reintoarcerea la perioada mitologică. Autorul ne spune faptul că “
acest studiu iși propune să cerceteze aspecte ale ontologiei arhaice “ Deasemenea autorul
dorește a scoată in evident mitul și populațiile arhaice care au crezut în puterea sa precum
și pe cele care încă mai cred . Mitul se referă la povesti considerate sfinte despre zei în
care se explică nasterea lumii dar și faptele zeilor . Astfel aceste mituri au devenit un model
pentru traiul oamenilor .
Autorul începe prin a descrie elementele de credință timpurie, credința popoarelor în
diverse zeități . Eliade dorește să scoată în evidență mitul si populațiile care cred în puterea
sa : amerindienii, populatiile din Bolinesia sau Malaiezia. Eliade descrie modul de
desfașurare al ceremoniei în care oamenii trebuie să se supună unor canoane. Cei neinitițați
trebuie să treacă printr-o serie de probe : autoizolarea, restricții privind hrana, apa , somnul
pentru a-si dovedi calitățile asemănătoare unui erou mitologic și pentru a-și depași condiția
de muritor.
Istoria fizică e numită de Eliade “ istoria profană” iar istoria adevarată este considerată ca
fiind mitul. Este descrisă și concepția de “ mit viu” acel mit în care oamenii cred și prin
care ei speră să ajungă într-un alt nivel superior al existenței lor , prin invocarea unor mituri
străvechi. Mitul are și funcția de a ne întoarce in istoria timpurie , dar si de a ne oferi un
model din faptele zeilor pe careîl putem urma și în prezent.
Mitul povestește începutul , nașterea unui lucru. Omul își explică existența unor
lucruri prin faptele zeilor , de aceea mitul este sacru și reprezintă realitatea. Din aceasta
realitate este exclus profanul ( întamplarile fizice). În cadrul mitului este ca si cand am fi
iesit din lumea fizică in afara timpului fizic , la fel ca in basme cand se face trecerea intr-un
timp magic. Prin repetarea mitului , universal este creat din nou , de aici si eternal
reintoarcere. Aceasta reîntoarcere reprezintă dorința omului de a se întoarce la începuturi ,
în spatiul creaței si puterii ,descris ca ilo tempore. In societatile vechi când regele
imbatranea era înlocuit de un urmaș , acest rege fiind ucis . regele reprezenta Cosmosul iar
prin uciderea lui Cosmosul isi relua cursul de la începuturi.

1
Eliade ne povestește și despre o legendă apartinând australienilor conform căreia lumea era
creată de o ființă care construiește un stalp , îl unge cu sânge și apoi se urcă pe el la cer.
Băstinasii considera stalpul ca facând legatura între cer și infern iar ce este in jurul stâlpului
reprezintă spațiul sacru. Acest simbol este transpus în pomul vietii vazut ca centrul
Universului care e întalnit la mai multe comunități. Stâlpul ritualic este întalnit și la
comunitățile primitive din : miturile asirienilor si babilonienilor, popoarele crestine cat si
cele din Oceania si pana in America. Ne sunt infătișate două categorii de mituri . Primul
este mitul viu ( adevărat pentru comunitătile care cred în puterea lui) si mitul camuflat
( efectuat fară a sti importanța ritualului).
Pentru Eliade , mitul eternei reîntoarceri înseamnă o reinițiere a unui timp sacru ( timpul
creatiei Universului) si totodată el povestește o istorie sacră ( nașterea a ceva). Mitul
reprezintă o bazăa culturii și a civilizației umane . Oamenii din zilele noastre folosesc mitul
pentru a cunoaste si a retrăi timpul creației. Am atastat și câteva citate prin care se relevă
semnificația mitului în concepția lui Mirce Eliade:

“ Toate actele religioase sunt propuse a fi intemeiate de zei, de eroi civilizatori sau de
strămosi mitici” .

“ In Egiptul antic puterea ritului și a verbului cu care erau înzestrati preoții se datora
imitării gestului primordial al zeului Toth care a creat lumea prin forța verbului său”

“ Iranienii consideră că sărbatorile religioase au fost inițiate de Ohrmald pentru a aminti de

etapele creației Cosmosului …la sfârșitul fiecărei perioade de creație a apelor , cerului ,
pamântului… Ohrmald se odihnea timp de 5 zile , instaurând astfel principalele sărbatori
mazdeene”

“ Omul nu face decât sa repete actul creației ; calendarul sau religios comemorează pe
durata unui an toate fazele cosmogoniei “ [ CITATION Mir11 \l 1033 ]

Pentru Eliade Biblia este vazută ca un model pentru viața omului dictat de către Divinitate.
Astfel omul urmează faptele divinitații și se întoarce la timpul mitic, la origini. Căsătoria
imită hierogamia între cer și pamant din care ia naștere Universul. Oamenii din prezent
imită cultul fecundării prin obisnuița uniunii simbolice a cuplurilor pe ogor.

“ Demetra s-a unit cu Iason pe pamantul proaspăt însămînțat … sensul acestei uniuni este
clar ; ea contribuie la creșterea fertilității solului , acest obicei era frecvent până în ultimul
secol în nordul și in centrul Europei , dovadă tradiția uniuii simbolice a cuplurilor pe ogor”
[ CITATION Mir11 \l 1033 ]
Capitolul “ Nefericire si istorie” mi-a placut cel mai mult deoerece autorul
abordează existența umană și normalitatea suferințelor. Omul găseste o explicație pentru
suferință pentru a o suporta. Omul deși refuză sa accepte istoria și s-o valorizeze , însă nu
are nici o putere să facă față dezastrelor naturii sau razboaielor si nici nefericirilor
personale. Suferința are un sens . De cele mai multe ori omul apelează la vrăjitori, preoți și

2
la divinatate pentru a fi scutit de o suferință. Suferința este vazută ca o consecință a
“îndepăratării de normă” . In cultura indienilor apare noțiunea de Karma care gasește
sensul suferinței si-I atribuie o valoare pozitivă . Astfel este vazută ca un efect al faptelor
greșite din viețile anterioare. Prin suferinta omul se elibereză de datoria karmică . Omul
inteligent poate suporta cu bucurie suferințele pentru ca îl eliberează de această datorie
Karmica. Budismul si Yoga se bazează pe principiul că întrega viață este doar suferință și
vin cu soluții pentru ameliorarea ei. La majoritatea popoarelor primitive suferinta provenea
din voința divină ( cutremure, recolte distruse) iar supararea divinității provenea din
greșeala omului sau din blesteme, farmece.
In Ultimul capitol “ Teroarea istoriei” prezintă o analiză a omului modern in
comparație cu cel arhaic în ce priveste valorificarea istoriei și credința. In capitolele
anterioare autorul ne-a prezentat faptul că civilizatiile arhaice valorificau istoria prin
repetarea cosmogoniei și regenerarea perioadică a timpului în miturile si ritualurilor
acestor populații. Omul din perioadele recente nu s-a diferențiat de omul arhaic . Autorul
Mircea Eliade spune: “ invadatorii barbari din zorii Evului mediu erau asimilați arhetipului
biblic Gog si Magog (..) câteva secole mai târziu Gengis Han a fost considerat ca un nou
David de creștini. Astfel suferințele și catastrofele apariției barbarilor la orizontul istoric al
evului mediu erau suportate urmând acelasi process care facuse posibilă cu câteva mii de
ani mai devreme suportarea terorii istorice în Orientul antic. Asemenea justificări ale
catastrofelor face și astazi posibilă existența a zeci de mii de oameni care continuă să
recunoască în presiunea neîntreruptă a evenimentelor semnele vointei divine sacre ale unei
fatalități astrale” [ CITATION Mir11 \l 1033 ]
Autorul încheie prin a face o analiză a rolului divinătații din prezent si al
creștinismului. “ „Creștinismul este religia omului modern”[ CITATION Mir11 \l 1033 ]
Asemeni populațiilor antice , oamenii din prezent caută rezolvarea problemelor cu ajutorul
divinității . Autorul spune că omul , prin credința în Dumnezeu cucerește libertatea în
cadrul Universului ghidat de legi și certitudinea ca “ tragediile istorice au o semnificație
transistorică” . Mircea Eliade își exprimă în închiere părerea despre creștinism: “
„creștinismul se dovedește , fară îndoială , religia omului căzut : și aceasta în măsura în
care omul modern este iremediabil integrat istoriei si progresului si in care omul modern
este iremediabil integrat istoriei și progresului și in care istoria si progresul sunt o cădere
implicând deopotrivă abandonul definitiv al paradisului arhetipurilor și repetării”
Așadar autorul își exprimă oarecum indignarea abadonării ideilor originii mitice pe
care oricât am vrea sa le eliminam , le repetăm continuu chiar și în mod inconștient.
Ramășițele mitice sunt prezente in aprope toate actiunile prezente desi multi dintre noi le
negăm, iar creștinismul subtituie defapt in mentalitatea prezentului miturile vechi. De aici
si mitul eternei reintoarceri , așa cum populatiile antice repetau ce a fost lăsat de la stramosi
pentru ca așa trebuie si asa au spus zeii la fel si urmașii lor au urmat acest model
întrocandu-se la miturile vechi și la fel și oamenii din prezent urmează ce ne-au lasat
inaintasii nostri deși neagăvaloarea mitului substituind-o cu crestinismul. Mitul este prezent
în viețile noastre iar noi reîntoarcem mereu la el.
3
4