Sunteți pe pagina 1din 41

Universitatea „Babes-Bolyai” Cluj-Napoca

Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii

1. A doua int
Orarul il ve
2. Sesiunea de
area: Comunicare şi Relaţii Publice
Specializ

3. Sesiunea de
Etică şi legislaţie CRP

va desfasura Conf. univ. Dr. Flore POP

Date de contact ale titularului de curs: Date de identificare curs şi contact tutori:

4. Sesiunea de
Nume: Conf. Univ. dr. Flore POP

Birou: Strada Traian Moşoiu, nr. 71, Cluj-


Napoca, cod poştal: 400 132
Etică şi legislaţie CRP

Codul cursului: UCRP3231

indiferent d
Anul III, Semestrul II
Telefon: 0264 431 505, int 6219
Curs obligatoriu
Fax: 0264 40 60 54
Tutori: Flore POP
E-mail: florepop@yahoo.fr

duminica).
florepop@yahoo.fr
Consultaţii: marţi, orele 14 – 15.

1
1.1. Condiţionări şi cunoştinte prerechizite

Cursul este obligatoriu, dar nu est condiţionat de parcurgerea şi promovarea altor discipline.

2. Descrierea cursului

Urmărim, în cuprinsul acestui curs, prezentarea concisă a câtorva teme clasice ale eticii în relaţiile publice, a
unui corpus de teorii şi concepte fundamentale, precum şi observarea evoluţiei actuale a eticii de afaceri, a
tangenţei cu religia, politica, administraţia, etc., prin analizarea problematicii şi ariilor de interes maxim,
trecînd astfel în revistă noile fenomene şi implicaţii etice contemporane. Prezentăm astfel pe scurt câteva
ipoteze de lucru prin care incercăm să punem în evidenţă câteva aspecte legate de etică şi relaţii publice în
societatea contemporană.

3. Organizarea temelor în cadrul cursului

Cursul este organizat pe patru module de învăţare, corespunzând celor mai importante teme ale eticii –
raportate la relaţiile publice, cu ilustrarea unora dintre domeniile ce ni s-au părut importante. Înţelegerea în
profunzime şi asimilarea teoriilor şi informaţiilor disponibile în acest curs vor fi optimizate cu ocazia
întâlnirilor periodice, precum şi prin utilizarea bibliografiei selective indicate şi prin realizarea temelor de
cercetare prezentate. Bibliotecile Universităţii noatre dispun acum de fondul de carte necesar realizării
acestor aplicaţii, precum şi de infrastructura informatică necesară unor investigaţii pe Internet sau in
bazele de date europene mai importante.

1. 4. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Formatul cursului şi tipul de activităţi ce vor fi abordate în acest cadru: aşa cum am arătat mai sus, cursul este
organizat pe patru module de învăţare, corespunzând celor mai importante teme ale eticii în relaţiile publice şi
eticii în afaceri, în aşa fel încât parcurgerea acestora să ofere o perspectiă actualizată asupra eticii în
societatea contemporană. Vor avea loc întâlniri periodice, faţa în faţă (sub forma consultaţiilor), urmate de
şedinţe de muncă individuală, gestionată de fiecare cursant în ritmul său propriu, prin parcurgerea surselor
bibliografice indicate şi realizarea temelor de cercetare ce vor fi degajate cu ocazia întâlnirilor periodice, la
curs. Aceste modalităţi de lucru vor permite studentului să îşi planifice de la început intervalele de timp pe
care va trebui să le aloce pentru studiu la această disciplină. Vor avea loc discuţii pe temele mai importante şi
cu ocazia consultaţiilor, există posibilitatea angajării în proiecte de cercetare - ce presupun însă prezenţa la
sediul facultăţii, activităţi care sunt considerate facultative.

1. 5. Materiale bibliografice obligatorii

Sunt necesare, în principal, următoarele lucrări ( disponibile în bibliotecile de la facultate, la BCU, precum şi în alte
biblioteci, ale altor facultăţi din universitate):

Dan CRĂCIUN, Pretexte metaetice, Editura I.N.I., Bucureşti, 1997.


2
Simona Mirela NICULESCU, Relaţii publice internaţionale în contextul globalizării, Editura
comunicare.ro, Bucureşti, 2001.
Radu CARP, Dacian Graţian GAL, Sorin MUREŞAN, Radu PREDA, În căutarea binelui comun. Pentru o
viziune creştină a democraţiei româneşti, Editura Eikon, colecţia „Universitas”, Teologia socialis 2, Cluj-
Napoca, 2008.
Teodor VIDAM, Moralitate şi comunicare, Editura Clusium, 1995.
Teodor VIDAM, Incursiuni şi prefigurări în filosofia moralei, Editura Transilvania Press, Cluj-Napoca,
1997.
Teodor VIDAM, Tematizări ale gândirii etice actuale, Editura Ardealul, colecţia « Biblioteca de
filosofie », Tg.-Mureş, 2001.
Vasile TRAN, Irina STĂNCIUGELU, Teoria comunicării, Editura comunicare.ro, colecţia « Cursuri
universitare », Bucureşti, 2003.
Bernard WILLIAMS, Moralitatea - o introducere în etică -, trad.rom. Editura Punct, Bucureşti, 2002.
Consiliul Pontifical pentru Comunicaţii Sociale, Etica în publicitate, Editura Presa Bună, Iaşi, 2004.
Delia Cristina BALABAN, Călin RUS, PR TREND. Teorie şi practivă în relaţiile publice şi publicitate,
Editura Accent, colecţia « Comunicare », Cluj-Napoca, 2005.
Letiţia BALDRIGE, Codul manierelor în afaceri, Editura Business Tech International Press, 1997.
Miruna RUNCAN, Introducere în etica şi legislaţia presei, Editura All, Bucureşti, 1998.
Ion COPOERU, Nicoleta SZABO, Etică şi cultură profesională, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca, 2008.
Elizabeth P. TIERNAY, Etica în afaceri, trad. rom., Editura Rentrop & Straton, Bucureşti, 1999.
Gabriela ŢIGU, Etica afacerilor în turism - Puncte de vedere, cazuri, teme de reflecţie -, Editura Uranus,
Bucureşti, 2003.
Vasile TRAN, Alfred VASILESCU, Tratat despre minciună. Repoziţionarea etică a conceptului de
minciună, Editura comunicare.ro, 2003.
Aparţinând unor autori consacraţi, lucrările de mai sus trec în revistă cele mai importante teme ale eticii actuale. Este
recomandată lectura a cel puţin trei – patru lucrări (una –două lucrări generale şi două lucrări speciale).

1. 6. Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Echipamentele, instrumentele şi materialele suplimentare necesare la activităţile cursului: calculator (cu


imprimantă) conectat la Internet, pentru accesarea anumitor cursuri online, softuri specifice (pentru a
vizualiza aplicaţiile necesare, pentru a prelucra date obţinute, pentru a comunica sincron, în cadrul
corespondenţei electronice uzuale, acces la sursele bibliografice de la BCU), accesul la tehnica de fotocopiere,
etc.

3
1. 7. Calendar al cursului

Pe parcursul semestrului şase al anului universitar, când se studiază disciplina de faţă, vor fi programate
două întâlniri faţă în faţă cu toţi studenţii, acestea fiind destinate soluţionării directe a oricăror chestiuni
nelămurite, a problematicii mai largi a eticii în relaţiile publice, precum şi rezolvarea sarcinilor individuale
de învăţare şi cercetare.Ordinea în care vor fi abordate temele de curs este cea indicată în acest suport
scris, activităţile de învăţare şi cercetare premergătoare fiecărei teme necesitând parcurgerea bibliografiei
generale şi speciale indicate, studenţii urmând sa aleaga pentru proiectul de semestru anumite studii de caz
pe care le considera relevante pentru direcţia pe care o vor urma. Studentii trebuie sa parcurgă, pe lângă
prezentul suport de curs, cel puţin trei – patru manuale din cele indicate la bibliografia obligatorie descrisă
mai sus.Orarul consultaţiilor, al şedinţelor de curs sau al altor întâlniri e susceptibil de a fi modifica, dar va
fi anunţat cu cel puţin 48 de ore înainte. Datele referitoare la examene sau alte verificări sunt prezentate în
calendarul sintetic al disciplinei.

1. 8. Politica de evaluare şi notare

Modalităţii de notare şi a expectanţe:

Evaluarea finală se va realiza sub forma unui examen scris (tip grilă, combinat cu chestiuni teoretice), nota
finală fiind constituită din următoarele entităţi: a) 40 la sută examenul final, b) 30 la sută aplicaţii practice şi
teme de cercetare (un studiu de caz pe etică aplicată), 15 la sută evaluarea proiectului de semestru – a care se
adaugă 15 la sută contribuţii de cercetare originale, pe o problematică la propunerea studenţilor (contribuţie
personală). Studiul de caz va fi predat odată cu proiectul de semestru, la termenele stabilite de titularul de
curs. Instrucţiuni suplimentare în vederea îndeplinirii acestor sarcini vor fi dispensate cu ocazia întâlnirilor
periodice cu cursanţii. Studenţii vor putea solicita întrevederi suplimentare ori de câte ori va fi nevoie pe
parcursul semestrului pentru a-şi putea duce la îndeplinirea programul şi sarcinile de cercetare. Studenţii vor
primi feed-back la sarcinile realizate (prin afişarea rezultatelor la serviciul ID, prin e-mail, de către tutori şi
titularul de curs), iar în cazuri speciale cursanţii vor putea solicita feedback suplimentar prin contactarea
titularului de curs prin e-mail.

Cerinţe speciale:

Activităţile ce presupun un termen limită, sunt notate cu deduceri din punctajul aferent sarcinii daca nu au
fost realizate sau depuse la timp.( 50 la sută deduceri din punctajul aferent sarcinii).

Solicităm studenţilor să păstreze toate sarcinile realizate pe parcursul cursului până la primirea notei
finale.

Sarcinile sau testele parţiale ce condiţionează intrarea în examenul final: realizarea a cel puţin două
aplicaţii practice/teme de cercetare, conform problematicii de ansamblu din suportul de curs.

Modalitatea şi cerinţele pentru a intra la examenul de mărire: trei aplicaţii practice şi teme de cercetare, la care
se adauga proiectul de semestru revăzut, cu un studiu de caz suplimentar.

1. 9. Elemente de deontologie academică

Vor fi avute în vedere următoarele aspecte legate de organizarea examenelor, a lucrarilor practice şi temelor
de cercetare:
4
- Întreaga activitate se va desfăşura după normele UBB şi ale facultăţii în ceea ce priveşte
deontologia academică şi procesul de învăţare/cercetare.
- - Întreaga activitate desfăşurată în cadrul examenelor şi verificărilor va trebui să fie opera
cursanţilor, cu caracterul de originalitate/autenticitate cerut, orice altă formă de contribuţie
fiind exclusă, orice tentativă de fraudă, precum şi frauda depistată fiind sancţionate conform
Cartei UBB (acordarea notei minime, exmatriculare).
- - Rezultatele examenelor şi ale verificărilor vor fi puse la dispoziţia studentilor de către
serviciile departamentului ID prin afişaj electronic, soluţionarea eventualelor contestaţii nu va
depăşi 48 de ore de la momentul depunerii lor.

1. 10. Studenţi cu dizabilităţi

Avem disponibilitatea de a lua legătura cu studenţii afectaţi de dizabilităţi motorii sau intelectuale pentru a
identifica în timp util eventuale soluţii in vederea oferirii de şanse egale acestora. Putem fi contactaţi prin e-
mail, telefon, fax sau prin corespondenţa scrisă – în limitele impuse de constrângerile de orar, ori de timp in
general. Putem adapta, de asemenea, conţinutul şi modalităţile de transmitere a informaţiilor şi datelor
necesare acestor cursanţi, precum şi modalităţile de evaluare (eventual – realizarea de examene orale, on line,
etc., în condiţiile impuse ori acceptate de către UBB), în funcţie de dizabilităţile cursanţilor respective,
facilitarea accesului la toate activităţile didactice (în măsura posibilităţilor oferite de universitate) la
activităţile didactice şi de evaluare.

1. 11. Strategii de studiu recomandate

Strategiile de parcurgere a modulelor din silabus/curs, metode de abordare a activităţilor şi sarcinilor pentru a
obţine performanţa maximă) sunt caracteristice învăţământului la distanţă: planificarea exactă, riguroasă a
activitiţilor şi segmentelor de studiu individual, precum şi de cercetare, coroborată cu o foarte bună
comunicare cu titularul de curs şi cu totorii. Trebuie lecturate toate modulele de curs, cu bibliografia minimală
indicată, realiuzarea la timp a aplicaţiilor practice şi a temelor de cercetare, a proiectului de semestru şi a
celorlalte sarcini recomandate.

ETICA ÎN PR. Întroducere la o etică a comunicării

Textul de faţă reprezintă doar un suport de curs pentru învăţământul la distanţă – o bibliografie rezonată şi
nu are destinaţia de a fi publicat sau reprodus într-o formă sau alta. El trebuie să servească doar la cursul şi
seminarul de Etică în PR pentru studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale
Comunicării.

Introducere

1. Etimologie, definiţii şi evoluţii conceptuale

5
Termenul « etică » din limbajul curent actual este un neologism, preluat din limba franceză :
éthique, cuvânt ce provine la rândul lui din latinescul ethicus. Îi corespunde grecescul êthnikos, êthnike,
care vine din ethos (moravuri).

Etos, provine, astfel, din gr. ethos, « caracter », « obicei », « moravuri », şi înseamnă : 1. Ansamblu
al trăsăturilor morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci ; moralitate. 2. (În antropologie sau
etnologie) specific cultural (nu numai etic) al unei colectivităţi.

Etica este, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, o « Ştiinţă ce se ocupă cu studiul
principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa
socială ; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau
societăţi ».

Micul Dicţionar Filozofic defineşte etica (gr. ethos, morav, obicei, caracter) drept o « disciplină
filosofică, care studiază problemele practice şi teoretice ale moralei. Termenul de etică se mai
întrebuinţează adesea în vorbirea curentă şi în sens de morală ».

Etica a apărut ca o parte componentă a disciplinelor filosofice încă din antichitate. Cu timpul, în
cadrul eticii s-au constituit două părţi : elaborarea şi fundamentarea teoretică a unui sistem determinat de
norme morale, a unui anumit cod moral (etica normativă) şi cercetarea problemelor teoretice propriu-zise
ale originii şi esenţei moralei.

Filosofii de orientare sau tendinţă materialistă (Aristotel, Epicur, Spinoza, Helvetius, Feuerbach,
etc.) au relevat faptul că noţiunile şi normele morale sunt legate de nevoile şi de interesele reale ale
oamenilor, au promovat o morală laică ; totodată, ei nu au putut explica decât fragmentar originea şi esenţa
moralei, legile ei de dezvoltare.
Eticienii idealişti au încercat să fundamenteze morala pe baza unui principiu spiritual (« ideea de
bine » la Platon, « ideea absolută » la Hegel, « raţiunea practică » la Kant) sau a voinţei divine
(« decalogul » în tradiţia iudeo-creştină).
În acelaşi timp ei au atras atenţia asupra unor probleme morale reale : răspunderea individuală
(Socrate), principiul logic al noncontradicţiei în cercetarea etică (Platon), evidenţierea libertăţii şi demnităţii
umane (Kant), raportul dintre moral şi juridic, dintre morala subiectivă şi morala colectivităţii (Hegel).

6
Etica marxistă - dă o pretinsă rezolvare întemeiată pe rezultatele ştiinţelor sociale particulare
(antropologia, sociologia, psihologia) problemelor originii, esenţei sociale şi caracterului realist al moralei.
Ea priveşte morala ca un produs social-istoric, îi relevă caracterul de clasă în societăţile împărţite pe clase,
fundamentează rolul maselor în elaborarea şi asigurarea progresului moral.

În perioada interbelică, preocupări de etică au avut la noi : C. Dimitrescu-Iaşi, Dimitrie Gusti,


Mircea Djuvara, Petre Andrei, Mihai Ralea.
După al doilea război, cercetări au efectuat în acest domeniu la noi : N. Bellu Ethos şi contemporaneitate (în
colaborare, 1971), Tineretul şi idealul moral (în colabaorare, 1969), Gh. Berescu, Etica muncii şi modul de
viaţă (1969), C.I.Gulian (Întroducere în etica nouă, 1946), Problematica omului (1966), Liubomira Miroş,
Etica neotomistă (1969), V. Popescu, Cointeresare şi conştiinţă (1972), I. Grigoraş, Stelian Stoica, etc.

În perioada postrevoluţionară au apărut mai multe lucrări importante (cercetări originale sau
traduceri ale unor lucrări publicate în străinătate), unele dintre ele fiind preluate în bibliografia noastră,
lucrări ce vor constitui fundamentul demersului nostru din cadrul acestui curs.

2. Distincţii fundamentale

Întâlnim adesea, în teorie dar şi în practică, conceptele de etică, morală, moralitate, deontologie.
Aceşti termeni, cu semnificaţii care variază, vin de foarte departe, fiind transmişi - după cum am văzut - în
cultura europeană actuală din cultura greacă.
Etimologic vorbind, cuvântul etică provine deci din limba greacă veche, ethos însemnând obicei,
obişnuinţă, caracter, mod de viaţă. Tradus în latină termenul ethos devine mores, cu o semnificaţie cvasi-
identică. În context contemporan, acest concept cuprinde atitudinile fundamentale şi obiceiurile
caracteristice ale unui grup uman, trib, popor, naţiune, etc., ca de exemplu : ethosul african, ethosul
românesc, ethosul american.

Etimologia cuvântului etică indică, în opinia specialiştilor1, cel puţin două semnificaţii
fundamentale : caracterul individual, referitor la trăsăturile unei « persoane » şi normele sociale care
ghidează sau guvernează comportamentul oamenilor, fixând limitele între ceea ce e bine sau rău, stabilind
normele de comportament sau moralitatea unei societăţi date. Morala desemnează prin urmare un ansamblu
coerent de reguli şi obiceiuri ce se impun tuturor membrilor societăţii.
1
R. C. SOLOMON.
7
De-a lungul timpului s-a degajat însă o distincţie prin care etica desemnează în general disciplina
teoretică care tratează ideile de bine, rău, dreptate, datorie, recunoştinţă, etc., devenind o etică filosofică, şi
o alta care se ocupă cu caracterul, obiceiurile, comportamentul, într-un cuvânt cu moralitatea oamenilor.

Observăm astfel o alternanţă în utilizarea termenilor etică şi/sau morală (în limbajul curent aceştia
fiind interşanjabili), ea fiind fructul reflecţiilor filosofilor, moraliştilor, oamenilor de cultură din diversele
epoci, încât ca urmare a acestor acumulări doctrinare putem spune că etica se raportează la studiul valorilor
şi normelor morale în acţiune, iar morala la comportamentul uman perceput prin prisma valorilor (drept,
nedrept, bine, rău).

Făcând un pas mai departe, admitem îndeobşte că etica generală (numită şi filosofie morală) se
dezvoltă după o arhitectură pe trei niveluri :
1) etica normativă - sau etica primului nivel, care se ocupă cu studiul teoriilor şi marilor doctrine
etice ;
2) meta-etica - o etică de nivel secund, care se ocupă la rândul ei cu studiul aprofundat al limbajului
moral, adică cu ceea ce numim conceptele etice, utilizate în etica normativă şi încetăţenite în limbajul
comun ;
3) etica aplicată - sau eticile aplicate - pentru a da seama de multitudinea domeniilor în care are
incidenţă, aceasta din urmă ocupându-se cu analiza anumitor cazuri sau fenomene sociale deosebite legate
de afaceri, politică, administraţie, relaţii publice, protecţia mediului şi altele, utilizând criteriile, teoriile şi
conceptele degajate de etica normativă şi de meta-etică. Aici întâlnim ideea de bussines ethics, impusă între
alţii de Robert C. Solomon - etica afacerilor, urmată într-o ordine aleatorie de etica politică, a relaţiilor
publice etc., adică de eticile comunicării, ansamblu ce constituie până la urmă un pilon consistent sub
denumirea de etică în PR.

Modul 1

I. ETICA ÎN RELAŢIILE PUBLICE


Comunicare şi etică politică : bibliografie « rezonată »

A. Comunicarea politică şi etica. Comunicarea faţă-în-faţă şi Comunicarea de masă

Motto :

8
J. W. Goethe : « Acolo unde trebuie să încetez să mai fiu moral nu mai am nici o putere ».

Termneul « politică » ne trimite la cuvântul folosit de grecii antici : « polis », cetate.


Enciclopedia Blackwell, traducerea românească, Editura Humanitas (p. 575) reţine că « Politica
poate fi definită pe scurt ca fiind procesul prin care un grup de oameni cu opinii şi interese iniţial
divergente ajung la decizii colective socotite îndeobşte ca fiind obligatorii pentru respectivul grup şi
impuse ca o linie de conduită comună ».

Aceste expresii sugerează o posibilă definiţie concisă, concentrată, ceea ce grupul de cercetare de la
St-Cloud (Laboratorul de analiză a textelor politice) numeşte : « gestionarea vieţii colective », politica
fiind de asemenea o « putere de organizare a socialului ».

Analiza fenomenului este direcţionată oarecum diferit, în funcţie de momentul în care este emisă
judecata de valoare. Într-o definiţie foarte scurtă, Harold LASSWELL susţinea în 1936 că politica se referă
la « Cine ce obţine, când şi cum obţine ». Stănciugelu, Tran definesc acest fenomen astfel: « indivizii şi
grupurile obţin ceea ce doresc prin acţiunile lor şi ale altora de tip politic, datorită modului în care este
structurată societatea la un moment dat prin regulile şi convenţiile ce guvernează modalităţile acceptate de
acţiune » - p. 155.

Keith DOWNING arată într-una din lucrarările sale de referinţă, Puterea, că pentru a « spune
povestea cauzală a modului în care un individ sau un grup ajung la un rezultat politic dorit » trebuie :
 să înţelegem natura regulilor şi a convenţiilor conform cărora se comportă oamenii (abordarea
instituţională) ;
 să înţelegem modul în care se structurează societatea şi cum se naşte această structură (abordarea
structurală) ;
 să descriem şi să explicăm elementele concrete ale comportamentului actorilor relevanţi (abordarea
comportamentală).

Se apreciază că « dintr-o perspectivă comunicaţională - ultimul tip de abordare - cel


comportamental - pare să dea cel mai bine seama de noile moduri de relaţionare politică ». ... Democraţiile
actuale sunt produsul societăţilor post-industriale, « dar tot pe atât ele sunt producătoare de moduri de viaţă
şi stiluri colective de existenţă ».

9
Definiţie generală : apud Stănciugelu, Tran, p. 156 :
Acţiune orientată, programată, proiectată pentru anumite scopuri politice.
Acţiune strategică - acest tip de comunicare implică reguli, proceduri, tehnici şi resurse activate în
anumte evenimente cu caracter politic.
Este înţeleasă ca acţiune teleologică - urmăreşte un scop, o finalitate determinată.
Este un câmp în care se intersectează diverse modalităţi de persuadare a electoratului (Gosselin,
apud. Camelia BECIU, Politica discursivă).
Comunicarea politică este - după Dominique WOLTON - La communication, Etat et savoirs -
spaţiul în care schimbă discursurile contradictorii a trei actori importanţi care au legitimitatea de a se
exprima public asupra politicii, ei fiind :
 oamenii politici inşişi ;

 ziariştii şi cei asimilaţi lor ( mass media, în general) ;

 opinia publică, sau opiniile publice prin intermediul sondajelor de opinie sau a altor modalităţi de
sondare.

Aceşti actori dispun, fiecare în parte, de un mod specific de legitimare în spaţiul public : legitimarea
reprezentativă (pentru oameni politici şi partide), cea statistică (ştiinţifică) pentru opinia publică şi
sondaje, legitimarea deţinerii şi utilizări informaţiei (pentru jurnalişti şi profesioniştii mass media în
general) - apud Stănciugelu, Tran, p. 156-

Comunicare politică şi etică : definiţii, etimologie şi diverse puncte de vedere

Dacă în comunicarea spirituală, religioasă - trecem de la comunicare la cuminecare, arhaismul fiind


exploatat intens în scrierile lui C. Noica (« Sentimentul românesc al fiinţei »), o definiţie a comunicării
politice este mai dificil de degajat, de aceea va trebui să folosim mai multe surse, de la dicţionare la
lucrările savante, pentru a vedea ce e comunicarea în general, şi apoi să trecem la ceea ce Philip BRAUD
considera - în Grădina deliciilor democraţiei (citată de Stănciugelu, Tran, p. 155) - aptitudinea « de a gira
provocările emoţionale ale vieţii sociale printr-o bună gestionare a comunicării politice ».

10
Dicţionarul enciclopedic :
- « Înştiinţare, ştire, veste. (DREPT) Aducerea la cunoştinţa părţilor într-un proces a unor acte de procedură
(acţiune, întâmpinare, hotărâre) în vederea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor ce decurg pentru
ele din aceste acte, în limita unor termene care curg obişnuit de la data comunicării.
 Prezentare într-un cerc de specialişti a unei lucrări ştiinţifice (ŞTIINŢĂ).

 « Mod fundamental de interacţiune psiho-socială a persoanelor, realizată în limbaj articulat sau prin
alte coduri, în vederea trasmiterii unei informaţii, a obţinerii stabilităţii sau a unor modificări de
comportament individual sau de grup ».

Alte definiţii generale :


« În sensul cel mai general, se vorbeşte de comunicare de fiecare dată când un sistem,
respectiv o sursă influenţează un alt sistem, în speţă un destinatar, prin mijlocirea unor semnale
alternative care pot fi transmise prin canalul care le leagă » - Charles E. OSGOOD, A vocabulary for
Talking about Communication, citat în Teoria comunicării, Vasile TRAN, Irina STĂNCIUGELU, Ed.
comunicare.ro, Bucureşti, 2003.

Revenim la definiţia dată mai sus politicii pentru a putea evolua spre un punct de vedere coerent,
fondat pe sistematizările mai recente din spaţiul românesc:
« Politica poate fi definită pe scurt ca fiind procesul prin care un grup de oameni cu opinii şi
interese iniţial divergente ajung la decizii colective socotite îndeobşte ca fiind obligatorii pentru
respectivul grup şi impuse ca o linie de conduită comună ».
Din unghiul în care ne interesează aici acest proces, politicianul e adesea în postura traducătorului :
traducător, trădător, în încercarea de a traduce în practica socială aspiraţiile mulţimii ( adică « gestionarea
vieţii colective », politica fiind o « putere de organizare a socialului »), deseori trădează, cu voie sau fără
voie, şi aici intervine factorul etic. Ce e bine şi ce e rău în politică ? Karl Jaspers, un filosof liberal
contemporan scria că « politica este un rău necesar », dar un rău mai mic decât acela al absenţei de
implicare politică, ce poate duce la anarhie sau la totalitarism (de la autocraţie la dictatură).
Comunicarea politică face parte din ceea ce numim comunicarea interpersonală.
Extras din bibliografia selectivă : Stănciugelu, Tran, p. 80 :
1) : Un prim tip de comunicare interpersonală : « În această situaţie - o persoană (sau un grup)
interacţionează cu alte persoane (sau grupuri) fără ajutorul unui mijloc mecanic ».

11
2) : p. 80 : Al doilea tip, al comunicării ajutată de mecanisme : « Cea mai importantă caracteristică a
comunicării interpersonale ajutată de maşini este faptul că permite sursei şi receptorului să fie despărţiţi atât
în spaţiu, cât şi în timp. Ea combină atât caracteristicile comunicării interpersonale faţă-în-faţă, cât şi cele
ale comunicării de masă ».
Printre alţii, Raymond POLIN, cercetător francez, scrie în « Etică şi politică » (Ethique et politique,
Editions Sirey, Paris, 1968) : « Etica reflectă, defineşte şi apreciază în termeni de bine şi de rău intenţiile,
actele şi lucrările unui individ văzut prin el însuşi sau în consideraţia raporturilor cu ceilalţi indivizi ».

B. Politică şi comunicare de masă : « La grande manip... ». Minciună şi manipulare

a) Noţiunea de manipulare : o definiţie

Una dintre noţiunile cele mai întâlnite când vorbim de politică sau de afaceri, în spaţiul public, este
cea de manipulare. Termenul este susceptibil a fi definit într-o mulţime de maniere. Am ales o definiţie
consacrată, pentru a ilustra complexitatea fenomentului :
« Manipulare - acţiune de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate) să gândească şi să
acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor
tehnici de persuasiune care distorsionează intenţionat adevărul, lăsând însă impresia libertăţii de
gândire şi decizie. Spre deosebire de influenţa de tipul convingerii raţionale, prin manipulare nu se
urmăreşte înţelegerea mai corectă şi mai profundă a situaţiei, ci inculcarea unei înţelegeri convenabile,
recurgându-se atât la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât şi la palierele emoţionale non-
raţionale. Intenţiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile primitorului acestuia. Din
punct de vedere politic, manipularea reprezintă o formă de impunere a intereselor unei clase, grup,
colectivităţi, nu prin mijloacele coerciţiei, puterii, ci prin cele ideologice, prin inducere în eroare. Din acest
motiv, recurgerea la manipulare în situaţiile de divergenţă de interese devine tot mai frecventă în societatea
actuală, reprezentând un instrument mai puternic decât utilizarea forţei ». (apud Cătălin ZAMFIR, Lazăr
VLĂSCEANU, ed., Dicţionar de sociologie).
Unde e manipulare e prezent implicit şi conceptul de minciună, nu neapărat în sensul lui comun, ci
în cel mai tehnic şi repoziţionat etic, cum se exprimă un analist.

b) Discursul etic şi repoziţionarea etică a conceptului de minciună

12
Ricardo MALIANDI (apud Vasile TRAN, Alfred VASILESCU, Tratat despre minciună, p. 39-40)
făcea distincţie între mai multe nivele ale discursului etic, această suprapunere fiind « vinovată » de
frecvenţa confuziilor conceptuale şi a amestecului planurilor de înţeles. Avem astfel de a face cu :
1) nivelul moral - propriu discursului moralizator, predicii morale sau care are consecinţe morale, nivel
considerat în mod necesar ca nereflexiv ;
2) nivelul etico-normativ - propriu discursului normativ (reprezentând aplicarea raţiunii discursului
asupra ethosului), acest nivel nu explică ce trebuie să facem, ci de ce trebuie să facem ceva ;
3) nivelul metaetic - când - spre exemplu utilitarismul, la acest nivel metaetic, este considerat o formă
de naturalism şi constă în a afirma că semnificaţia termenilor etici (bun, rău, corect, incorect) depinde de
capacitatea de a maximiza fericirea (în termeni de cea mai mare mare plăcere posibilă pentru cel mai mare
număr posibil de subiecţi) ; remarcăm aici o anumită « neutralitate axiologică » a acestui nivel discursiv ;
4) nivelul etico-descriptiv (care se vrea tot neutru) - este caracterizat de o « facticitate normativă » şi
este fundamentat teoretic pe baza observaţiilor antropologice, sociologice şi psihologice, implicând o
metodologie comparativă ; astfel, la acest nivel, trebuie analizaţi o multitudine de factori : culturali, sociali,
climatologici, caracterologici, etc.

Etica filosofică activează în perimetrul nivelului etico-normativ, precum şi al celui metaetic.


Etica sau eticile aplicate, pe de altă parte, utilizează mai degrabă nivleul etico-descriptiv.

C. Comunicare interpersonală şi consecinţe etice : câteva elemente de sinteză

a) Comunicarea şi relaţiile interpersonale (apud Teodor VIDAM, Moralitate şi comunicare, Ed.


Clusium, 1995).

Scopul comunicării : a te cunoaşte şi a cunoaşte pe ceilalţi ;

 relaţii interpersonale : modalitatea de a te cunoaşte mai bine, precum şi de a-i cunoaşte pe ceilalţi ;

 comunicarea pe care o realizăm pe parcursul acestor relaţii ne poate ajuta - prin înţelegerea
motivelor şi mobilurilor noastre proprii - să-i înţelegem pe alţii, să le înţelegem reacţiile, pentru a ne putea
adapta cerinţelor relaţiilor interpersonale.

13
Se porneşte de la premisa că numai nevoile nesatisfăcute motivează cu adevărat un comportament
( o dată satisfăcute nu mai acţionează ca motive sau mobiluri mobilizatoare).

Abraham MASLOW, în Motivation and Personality, Harpers and Brothers, New York, 1970,
distinge organizarea ierarhică a nevoilor elementare, după care, conform teoriei sale, oamenii îşi pot
canaliza energiile spre mobiluri superioare, pentru nevoi superioare. El identifică cinci clase de nevoi
reprezentative :

1 - nevoile fiziologice, referitoare la elementele necesare vieţii : apă, aer, lumină, hrană, somn şi sex ;

2 - nevoile de securitate, referitoare la dorinţele noastre de a ne proteja împotriva primejdiilor,


ameninţărilor, lipsurilor şi frustrărilor (serviciu stabil, bine remunerat);

3 - nevoile sociale, referitoare la dorinţele noastre de a stabili relaţii interpersonale : de apartenenţă, de


acceptare, de iubire şi de prietenie (apartenenţa la un grup social sau profesional);

Starea de sociabilitate şi de comuniune se realizează prin prezenţa şi acţiunea pozitivă a tuturor


tipurilor de comunicare - în principal comunicarea interpersonală şi cea de ordin estetic.

4 - nevoile de stimă, de prestigiu - nu devin factori motivanţi înainte de îndeplinirea celorlalte condiţii sau
nevoi descrise mai sus : e vorba de stima faţă de sine, marcată printr-o dorinţă şi un sentiment de încredere
în sine, de respect faţă de propriile capacităţi, de forţa proprie, de realizările profesionale ; apoi e vorba de
stima din partea celorlalţi, de dorinţa de a fi recunoscut, apreciat pentru realizările şi performaţele proprii,
dobândirea unui anumit grad de independenţă şi a unui statut de prestigiu în cadrul grupului social de care
aparţinem ;

5 - nevoile de actualizare - apar ca un corolar al satisfacerii celorlalte nevoi - când apare acel sentiment
reconfortant de siguranţă - când o persoană nu se mai teme de a-şi schimba cursul carierei, când - spre
exemplu - abordează o reconversie profesională la orice vârstă, tocmai în ideea unei realizări mai
importante, marcante, pentru a-şi pune în valoare potenţialul energetic propriu şi a da o turnură unică
expresiei sale creatoare (privarea de somn, de odihnă în general - pentru realizarea unui obiectiv).

b) Care este legătura între satisfacerea acestor nevoi fundamentale ale omului, câmpul
comunicării şi cu etica ?
14
 din comunicarea tranzacţională (de mediere, negociere, arbitraj) ne dăm seama ce este important
pentru alţii, înregistrăm mesajele lor pentru a le identifica nevoile şi putem evalua astfel posibiliăţile noastre
pentru a răspunde acestor nevoi.

« Comunicarea interpersonală acompaniază îndeaproape mijloacele, căile şi posibilităţile de


satisfacere a acestor nevoi multiple. În cazul nevoilor interpersonale depindem în întregime de ceilalţi. »
Vidam - p. 78.

« În aceste situaţii în care recunoaşterea pe care o căutăm, influenţa pe care vrem să o exercităm şi
climatul propice ecloziunii actului creator pe care-l îndrăgim, depind de ceillalţi, se impune o comunicare
deschisă, un schimb substanţial de păreri şi idei, datorită cărora să putem evalua în mod corect şansele
persoanei în cauză şi să-i facilităm astfel calea spre reuşită. » - Vidam, p. 79.

Frustrarea - decurge din nevoile nesatisfăcute - şi poate fi la originea unor probleme umane
importante (o naţiune enclavată, izolată, înfometată - are puţine şanse de a guverna ea însăşi) - Vidam, p. 80
ş. u.

• tipologie a interrelaţiilor umane :

-prima fază este contactul, « iniţierea », « selecţia », faza în care încep tatonările, fază în care urmărim dacă
persoana este interesată şi interesantă, faza conversaţiei lejere, fără să dezvăluim informaţii prea
personale ;

-faza a doua a evaluării, când se face bilanţul aspectelor pozitive şi negative ale interrelaţiei şi se decide
până la ce punct se va investi în această relaţie ;

-faza a treia - cea a angajării, când interrelaţiile sunt aprofundate, putându-se solda cu o înţelegere, un
contract, o căsătorie, fie un schimb stabil, care duce la intimitate şi instituţionalizare ;

-faza a patra - a îndoielii, când începem să remarcăm aspectele mai puţin interesante, este, după unii
sociologi, faza « intoleranţei », a « diferenţierii », a « deteriorării » sau a stagnării şi a naşterii situaţiilor
conflictuale (Vidam, pp. 85-86) ;

15
-faza a cincea, cea a dezangajării, interrelaţia este supusă discuţiei sau unui sfârşit mai lent sau ai rapid.
Dacă luăm ca exemplul mediul politic sau cel de afaceri ori de muncă - vedem că aici se dezvoltă
interrelaţii la mai multe nivele : personal, profesional, ierarhice, ideologice, etc., dar observăm că aici
legăturile emoţionale sau personale sunt mai puţin acceptate, când apar motive de supărare între oameni ei
nu mai comunică deschis, ţinând seama de distanţele intime, sociale, publice în general, ei recurgând în
general la o comunicare non-verbală.

c) Rolul şi implicaţiile asupra moralităţii :

Tranzacţie - subliniem că actul comunicării trebuie să fie perceput ca o activitate continuă între două
persoane în care fiecare e conştient de celălalt, de altul, în care fiecare îşi definşte rolul său - sau rolurile - şi
fiecare îşi conduce interracţiunile pornind de la un set de reguli sau principii care pot fi analizate şi
prevăzute.

Rol - model sau schemă de comportament însuşite în anumite situaţii, comportamente la care ne
aşteptăm din partea celorlalţi în anumite condiţii date (Vidam, p. 86).

Relaţiile se instituie în funcţie de diferenţele care există între persoane :


-statut de la egal la egal ;
-statut ierarhic ;
-statut special (medic, profesor, preot).

Modul :
-de exprimare (tonul vocii, poziţia corpului) ;
-modul cum ne îmbrăcăm.

Aceste elemente condiţionează şi influenţează conţinutul comunicării noastre.


Încrederea - este valoarea morală de prim ordin a ...moralităţii :
-Când avem încredere asumăm întotdeauna un risc, suntem şi rămânem vulnerabili faţă de acea persoană.
-Încrederea nu se poate dobândi cu forţa.
-Această experienţă a încrederii nu se poate dobândi decât atunci când în relaţia noastră cu alte persoane
există contingenţă, previzibilitate şi acţiuni de schimb.
16
Contingenţă - o situaţie în care rezultatele acţiunii celuilalt ne afectează într-o manieră semnificativă ;

Previzibilitate - ne dezvăluie gradul de certitudine pe care îl avem despre cealaltă persoană în legătură cu
ceea ce face sau nu face ;

Acţiuni de schimb - schimbul constant de opţiuni şi convingeri duce la formarea încrederii propriu-zise.

Nu există mijloc sigur de obţinere a încrederii celorlalţi.


Încrederea nu se obţine cu forţa (a se vedea supra).
Nu dispunem de garanţii că încrederea se va produce (asumăm deci riscuri).
Aceste considerente duc la creşterea relativismului în ce priveşte moralitatea în spaţiul public, care
devine tot mai problematică. Asistăm la o fluidizare a stării de moralitate în politică, administraţie, afaceri.
Antidotul la această stare : comunicarea şi cultivarea încrederii (Vidam, pp. 92-93).

***

Modul 2
Etică, religie, retorică

A. Etica şi faptul religios

a) Intercesiune - Mediere
Exemplu : Predica şi rugăciunea
Motto : « Dacă Dumnezeu nu există, totul e permis » - Dostoievsky
17
Definiţie din Stănciugelu, Tran, p. 83 : « tip de adresare în care posibilitatea de contraargumentare
şi manifestare critică sunt reduse sau chiar anulate ; specifică instituţiilor puternic ierarhizate ».

Trebuie precizat că specificul predicii vine din tradiţia creştinismului primar unde se instaura încetul
cu încetul, în urma sinoadelor ecumenice, monopolul de interpretare al Bisericii asupra textelor sacre.
Metodă preluată de unele instituţii moderne în context laic. Modalitate de transmitere a unui mesaj religios.
Emergenţa unei mentalităţi noi, sub acţiunea de evanghelizare a bisericii primare, apariţia unei societăţi
care cultiva o nouă religie a Cărţii (alături de celelalte două din acest spaţiu). Pe acest imaginar creştin s-a
fundamentat religios şi etic apaţia societăţii moderne, ulterior supusă secularizării, mai ales în Occident.

Putem vorbi, conform definiţiei de mai sus, în aceste modalităţi de comunicare de :


Monopol de iniţiativă
Monopol de interpretare

Elitele religioase abilitate a efectua interpretarea:


preot, pastor, predicator, guru.
Ce este un guru ? ...în logică strict religioasă, în înţeles laic, profan...
Guru, 1. A Hindu spiritual leader. 2. (infml) a respected and influential expert or person in autority :
Jean-Paul Sartre was the guru of post-war French philosophy. Apud Oxford Advanced Learner’s
Dictionnary, 1999, p. 531, col. 2-a.

b) Toleranţă şi umanism. Spre o etică post-modernă

Se estima în anii din urmă - înaintea ultimului val de extindere a Uniunii - că în Comunitatea
europeană se află 53 % catolici, 20 % protestanţi, 9 % anglicani, 3 % ortodocşi, 2 % musulmani, 0,5 %
evrei, etc. Odată cu integrarea ţărilor din Europa centrală şi orientală - va creşte numărul de ortodocşi şi de
musulmani. Această diversitate apare ca rezultatul firesc al unui proces istoric care scoate în evidenţă
importanţa factorului religios în istoria europeană, fapt reamintit şi de dezbaterile relativ recente asupra
proiectului de Tratat Constituţional pentru Europa.

Au existat desigur studii care au încercat să probeze armonia dintre credinţa creştină şi ideea
integrării europene - insistând pe ideea mediatoare de « unitate », proiectul instituţional european fiind de
altfel lansat şi promovat de oameni aparţinând democraţiei creştine.
18
Dar Europa este şi o entitate percepută ca un spaţiu geografic şi cultural al unei modernităţi avansate
care opune, pe de altă parte, identităţilor religioase evidenţa şi forţa unui lung proces de secularizare.

În concret, pe acest fond de laicizare, s-a produs o tranziţie spre o etică post-modernă - caracteristică
societăţilor post-industriale, societăţi preocupate de etică aplicată, de eradicarea sărăciei, de protecţia
mediului, de o altă atitudine faţă de animale, de combaterea corupţiei, de fundamentare şi recunoaştere a
drepturilor omului etc. Europa instituţională şi ea a minorat pura apartenenţă confesională, în profitul unei
identităţi mai largi, umaniste, a evidenţiat importanţa factorului economic, în acţiunea lui concretă - şi a
favorizat confruntările politice democratice. Dar în acelaşi timp, aceeaşi idee europeană, aflată la lucru -
stimulând transcenderea frontierelor, între timp « spiritualizate » după o expresie a lui Nicolae Titulescu, şi
a diferenţelor - a sunat şi ca o chemare la depăşirea opoziţiilor religioase, într-un prim moment
confesionale. Acest proiect european face azi inacceptabilă imaginea unor confesiuni care cheamă mereu la
unitate şi înţelegere - dar prezintă în mod aproape cotidian doar spectacolul diviziunii şi disensiunilor dintre
ele. E clar că încă nu s-a ajuns la promovarea Binelui Comun.
Aşadar, chiar în situaţia actuală a constatării unor tensiuni reale - câteodată subzistente mai mult
timp - între confesiunile creştine - precum şi a interogaţiilor posibile asupra şanselor unui umanism creştin
integral - care nu trebuie să fie o doctrină politică sau o ideologie, ci mai degrabă o antropologie însufleţită
de inteligenţa credinţei, bazată pe metode şi acţiuni ce exclud ura şi rivalitatea înjositoare, şi care ar trebui
să vizeze - conform viziunii mai tuturor analiştilor - un pluralism « ecumenic », prezenţa altor entităţi
religioase în spaţiul nostru de referinţă - Europa - prezintă un interes major şi deschide perspectiva unor
provocări de amploare (de exemplu, în contextul posibilei aderări a Turciei la UE - cu emergenţa, poate, a
unei alte etici în spaţiul nostru tradiţional, iar mai târziu, ca efect al globalizării şi a altor fenomene, pe fond
de secularizare).

B. Etica şi retorica : ars bene dicendi/ars bene vivedeni...

Iată câteva citate pentru o reflecţie aprofundată asupra fundamentelor sau esenţei eticii comunicării :
sau de la ars bene dicendi la ars bene vivenedi...
Retorica (apud Şerban Foarţă: « Introducere în retorică ») :

19
« Retorica studiază întemeierea ca fenomen de limbaj (vorbire) din punctul de vedere al stabilirii condiţiilor
atingerii ’’persuadării’’. În optica retoricii persuadarea depinde de aspectele psihologice (caracteristici ale
ascultătorului, precum activitatea sa socială, interesele, aşteptările, temeiurile de acţiune, nivelul instrucţiei,
obişnuinţele de limbaj etc.), de factori situaţi în limbaj (tetracţia, adjecţia, imutaţia, paranteza etc.) şi de
aspecte de conţinut (felul probelor, al temeiurilor) şi metodice (ordonarea probelor în funcţie de scopul
persuadării) »2.

« Unul dintre scopurile acestei discipline (al retoricii) e tocmai să ne protejeze de o gândire falacioasă, de
sofisme sau paralogisme - de care elocuţia, ca şi mintea (cea care minte sau cea care se înşeală), nu e deloc
străină. In rest, retorica este o formă de etică şi / sau civilizaţie, ’’ars bene dicendi’’, pentru antici fiind
echivalentă cu ’’ars bene vivedeni’’. S-ar cuveni să fie şi pentru cei de astăzi »3.

Modul 3
ETICA ÎN AFACERI ŞI SOCIETATEA ACTUALĂ

A. Publicitate şi etică
a) Exemplu : Etica în publicitate. Un rezumat

2
Şerban FOARŢĂ, Introducere în retorică, conferinţă la Centrul de comunicare Focus Vest, Timişoara, 2004.
3
Ibid.
20
Publicitatea a devenit un fenomen social, importanţa ei făcându-se simţită « tot mai mult în
organizarea modernă a vieţii » (afirmaţie făcută de Consiliul pondifical roman, acum 30 de ani).

Mass-media joacă un rol din cele mai importante în promovarea unei dezvoltări autentice a
persoanei umane şi în « favorizarea bunăstării societăţii ».

În acest sens s-a exprimat şi Biserica Catolică4:

« Informaţia prin mass-media este în slujba binelui comun. Societatea are dreptul la o infomaţie
întemeiată pe adevăr, pe libertate, pe dreptate şi solidaritate » - Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2494, care
citează Consiliul Vatican II, Inter mirifica, nr. 11.
Iată în cele ce urmează un scurt rezumat al ideilor referitoare la publicitate şi societatea actuală
promovate de această publicaţie :
Folosindu-se de media (ziare, reviste, televiziune, radio, internet), publicitatea a devenit în
momentul actual « o forţă persuasivă » foarte importantă, care acţionează asupra comportamentului
oamenilor, asupra mentalităţii, încercând să provoace o schimbare, să ducă adeseori la nevoi noi.

Aceste mijloace de comunicare au o responsabilitate majoră, mai ales atunci când prin intermediul
lor se propagă practici şi politici care contravin unor seturi de valori recunoscute : morale, religioase,
juridice şi politice.

Publicitatea este astfel vizată ca forţă persuasivă care încearcă de cele mai multe ori să promoveze
valori şi nevoi noi.

Trebuie remarcat astfel rolul - am putea spune - « revoluţionar » al publicităţii, contribuţia pozitivă
pe care o poate avea în anumite circumstanţe şi pe care o are de fapt atunci când este realizată cu bună
credinţă, cu intenţia reală de a promova valori noi.

Publicitatea ridică însă şi mari probleme etice, mai ales atunci când nu ţine seama de principiile
morale valide în acest domeniu, ca în oricare alt domeniu social.
Trebuie să remarcăm astfel că în societatea noastră de astăzi, confruntată cu o explozie a
informaţiei, publicitatea este în măsură să influenţeze în mod esenţial modalitatea în care vedem valorile

4
Consiliul Pontifical pentru Comunicaţii Sociale, Etica în publicitate, Editura Presa Bună, Iaşi, 2004, colecţia « Documente », 38 p.
21
fundamentale care privesc viaţa, lumea şi pe noi înşine, influenţându-ne în mod serios criteriile de judecată
şi de comportament.

Constatăm că în anii din urmă, consecinţă directă a unei tranziţii accelerate şi a unui efort de
armonizare cu normele şi instituţiile occidentale - în scopul apropierii de Europa, domeniul publicităţii a
devenit şi la noi tot mai vast, variat şi agresiv.

Definită în termeni generali, publicitatea nu este altceva decât un anunţ public, care încearcă să
furnizeze anumite informaţii şi valori, în scopul de a trezi anumite reacţii şi interesul public.

Scopul fundamental al publicităţii este acela de informa şi de a convinge - pentru a obţine în cele din
urmă o schimbare de comportament, de atitudine faţă de un produs, un serviciu, o situaţie.

Trebuie însă să distingem între publicitate şi marketing, acesta din urmă reprezentând un ansamblu
de funcţii comerciale implicate în transferarea de bunuri de la producători la consumatori.

Trebuie făcută diferenţa, de asemenea, între publicitate şi relaţiile publice, acestea din urmă
constând în efortul sistematic de a provoca şi întreţine în public o impresie favorabilă sau o anumită
« imagine » a unei persoane sau categorii de persoane, grupuri sau instituţii.

b) Formele publicităţii

Putem vorbi de o publicitate simplă, care se exprimă sub forma unui fenomen local (de cartier), sau
complexă, pe baza unor eforturi şi investigaţii variate şi în detaliu, adevărate campanii multimedia care
ajung în orice colţ din lume.

Dincolo de mijloacele de comunicare sau de diferitele tehnici utilizate, putem degaja mai multe
tipuri de publicitate : în primul rând cea comercială - pentru produse şi servicii, publicitatea de utilitate
publică în favoarea anumitor instituţii, programme sau cauze, publicitatea politică (campanii electorale,
programme politice, etc.) în interesul partidelor şi al candidaţilor.

O diferenţiere apare atunci analizăm publicul căreia i se adresează publicitatea. Astfel, o publicitate
care se adresează copiilor sau unor categorii de persoane dependente ridică mari probleme tehnice şi
22
morale, care diferă în mod esenţial de cele suscitate de un fenomen publicitar orientat spre categoriile de
adulţi, în general bine informaţi.

c) Efecte ale eticii afacerilor aplicate. Instituţionalizarea de noi practici

Director de etică - « ethical officers » sau « compliance directors », ori « business conduct
officers », persoană numită în mod formal în acest scop în întreprindere, mai ales în Statele Unite ale
Americii, începând cu anii ’80, mai recent şi în Europa sau pe alte continente.
Codul etic al întreprinderii. Anumite întreprinderi au redactat şi direcţionat politici interne
referitoare la conduita etică a angajaţilor lor. câteva exemple : simple declaraţii generale (numite principii
de etică în întreprindere), exhortaţii sau consemne mai detaliate cuprinzând exigenţe sau schimbări de
comportament specifice, acestea din urmă fiind numite adesea coduri de etică ale întreprinderii respective.
Aceste luări de atitudine au avut şi au ca scop de a atrage atenţia asupra aşteptărilor specifice pe care
întreprinderea le are de la salariaţii săi şi le propune acestora un ghid practic asupra modului de a gestiona şi
rezolva problemele de etică mai frecvente care pot apărea în practica de zi cu zi a afacerilor în întreprindere,
sperând că acestea vor conduce la o conştientizare a provocărilor sau dilemelor etice cotidiene, a rezolvării
crizelor existente, iar în cele din urmă la evitarea unei crize majore sau a dramelor ori dezastrelor etice. În
societatea actuală, din ce în ce mai multe întreprinderi, în special cele multinaţionale, iniţiază seminarii şi
manifestări la care îi invită pe salariaţii lor, pentru a reuşi să producă emergenţa unui nou comportament în
afaceri (pe de altă parte însă, unii autori mai critici spun că aceste încercări sunt pur utilitariste, având ca
scop limitarea responsabilităţii legale a întreprinderilor sau atragerea simpatiei ori a favorurilor publicului
lăsând impresia că e vorba de întreprinderi socialemente responsabile). Se apreciză însă, la modul ideal, că
întreprinderea x ar evita, de exemplu, acţionarea în justiţie a unui angajat în condiţiile în care ceva
prejudiciabil s-ar produce - dar s-ar dovedi că acesta din urmă a respectat totuşi regulile de etică în afaceri...
Dar marea parte a analiştilor apreciază că există decalaje reale între politica etică a unei întreprinderi şi
practicile reale ale aceleeaşi întreprinderi, ceea ce ar duce la concluzia că politica etică a întreprinderii e mai
degrabă un simplu instrument de marketing, sau chiar mai grav - că întreprinderea face de fapt joc dublu.

B. Etica şi societatea actuală

a) Caracteristicile societăţii actuale

23
Procesul actual de globalizare (termenul în sine fiind deschis mai multor înţelesuri, aprig contestat în
anumite domenii, cum este de exemplu cel al relaţiilor internaţionale) este pe punctul de a pune în umbră
jocurile şi interesele geopolitice de mai ieri. Economia, socialul şi politicul suferă cele mai profunde
metamorfoze de la sfârşitul de secol douăzeci încoace (secol care, după o expresie consacrată - a început
târziu - în 1914 - şi s-a terminat oarecum ...« devreme », în 1989), ruajele politice ale lumii actuale nefiind
adaptate la dinamica proceselor generate de globalizare.

Trebuie avut în vedere că acestea din urmă sunt fenomene cu multiple feţe care implică dimensiuni
economice, sociale, politice, etice, juridice, culturale (inclusiv religioase) şi tehnice de o mare complexitate,
care împiedică realizarea unei interpretări monolitice sau preeminenţa unor explicaţii unicauzale, în general
inadecvate unei abordări autentice şi riguros ştiinţifice a acestei problematici.

Modul de viaţă actual din societăţile occidentale - şi prin extensie - din cele europene aflate încă în
tranziţie ne orientează spre « o societate democratică, concurenţială, ecologică, socială şi informatizată »,
adjective şi caracteristici dublate de o puternică preocupare etică (ilustrată de problematica actuală a
combaterii corupţiei la toate nivelurile şi aspiraţia spre o etică globală : în politică, afaceri şi administraţie).
O dinamică aparte, care poate fi descrisă ca multivalentă, exprimă şi determină secvenţial procesele sociale,
politice, economice şi culturale la nivel local şi regional, cât şi în plan universal, într-o încercare de
organizare fără precedent a elementelor specifice societăţii post-industriale, de adaptare sau încadrare într-
un proces global multidimensional, de reaşezare a vieţii cotidiene sub toate aspectele ei importante, în
funcţie de normele şi circumstanţele ce se degajă din această paradigmă.

Într-o epocă de explozie a informaţiilor (expresia tehnică a acestui fenomen fiind văzută,
vulgarizator, în aşa-zisele « autostrăzi ale informaţiei »)şi de liberalizare la extrem a schimburilor -
autarhia înseamnă aproape în mod automat sărăcie - pentru noua mentalitate care câştigă teren şi pentru
noua gândire care devine activă. Schimburile (de orice fel : comerciale, culturale, educaţionale etc.)
înseamnă bogăţie, fie şi numai pentru că permit o lărgire şi în acelaşi timp o difuziune pe scară largă a
cunoştinţelor de orice fel. Dinamica actuală a schimburilor pare a fi la originea unei creşteri aproape
exponenţiale a prosperităţii.
Sunt tot mai frecvente încercările de codificare a anumitor norme, auzim mereu vorbindu-se de
codul manierelor în afaceri (se spune că trebuie să mulţumeşti de fiecare dată cuiva - pentru un serviciu cât
de mic făcut ; de aici la marile codificări în etica afacerilor a fost o lungă şi binefăcătoare evoluţie.,.).

24
Astfel, în context internaţional, aspectele geografice, caracteristicile teritoriale par a nu mai fi azi
determinante, cum a fost cazul în trecutul apropiat sau mai îndepărtat (a se remarca fenomenul de
delocalizare a întreprinderilor, cu consecinţele cunoscute în materie de şomaj, de utilizare a resurselor, erc.).
Din punct de vedere economic, ideologia celor « patru mari libertăţi » îndeamnă la schimburi aproape fără
limite şi la circulaţia liberă a resurselor umane, financiare, a bunurilor şi a serviciilor, deschizându-se o
epocă fără frontiere, a schimburilor de competenţe, de informaţii, de tehnici şi de capitaluri, fără a mai ţine
cont de localizarea lor. PIAŢA pare să câştige nu numai un rol predominant de regulator, ci şi unul de
contrapondere la puterea guvernelor actuale, oricare ar fi ele. Astfel, puterea acestora din urmă devine mult
mai difuză. Drept consecinţă a acestui fapt - trebuie căutat un echilibru. Cum poate fi el asigurat - într-un
context de « agitaţie permanentă » a tuturor actorilor implicaţi - pe acest fundal de tranziţie ce pare să nu
aibă un sfârşit - ? Cum putem evita crizele politice, economice, etice ?

b) Nevoia preeminenţei eticului

Remarcăm - dincolo de procesele aşa-zise « materiale » ale vieţii - emergenţa eticului, mai întâi ca
efect al « reîntoarcerii religiosului », al preocupării pentru « etic » în general, într-un context al
« fărâmiţării » imaginarului în lumea occidentală, care riscă metamorfoza spre sau într-o societate « fără
suflet ».
***
În acest context al preocupării pentru o etică globală - fenomentul fiind circumscris prin încercarea
de constituţionalizare a Europei - e imperios necesar ca structurile continentale să devină din ce în ce mai
suple şi să funcţioneze în strânsă apropiere de cetăţean, răspunzând cu celeritate sfidărilor momentului
actual, printre care asistăm la urgenţe legate de constrângerile demografice, afirmarea noilor tehnologii,
construirea societăţii informaţiei, creşterea interdependenţei dintre economii, restructurările de profunzime
operate în toate sectoarele vieţii economice şi sociale, care toate implică şi mari dileme etice. Aceste
urgenţe implică în detaliu crearea condiţiilor unei creşteri economice durabile, fundamentarea acestei
creşteri pe cunoaştere, modernizarea sistemelor de muncă şi de asigurări sociale, dezvoltarea constantă a
unei societăţi solidare, responsabilă faţă de problemele mediului, cu un anumit grad de siguranţă a
persoanei, promovarea preocupării pentru interesul general şi binele comun, ceea ce constituie un ansamblu
de mecanisme şi politici în care prioritatea politică este orientată spre întărirea coeziunii economico-sociale
a construcţiei europene, cu scopul declarat de a reduce disparităţile regionale şi a susţine zonele aflate în
plină mutaţie economică, dezvoltarea resurselor umane la scara întregii Comunităţi europene, dezvoltarea
plenară a acesteia din urmă la standarde ridicate în materie de securitate şi apărare, pentru a-i asigura o
25
statură internaţională marcantă, mergând până la statutul de actor global în domeniile politic şi de asigurare
a securităţii, cu dorinţa declarată de a fi o structură « sigură într-o lume mai bună ». Toate aceste deziderate
ţin de straturile cele mai înalte ale eticii aplicate, forme noi de implementare fiind căutate şi aduse în
dezbaterea publică.

Modul 4
Etic, religios, politic şi juridic în context contemporan

A. Etic, religios şi politic în context regional european

Diferenţă şi toleranţă. Tranziţia spre o etică post-modernă

26
În momentul de faţă - al provocărilor marcate în mod ireversibil de o cultură a diferenţelor şi de o
respiraţie mai larg religioasă, religiile instituţionalizate se confruntă în Estul şi Centrul Europei, cu
problema reînscrierii lor în specificităţile culturale şi politice naţionale şi europene. Bătrânul Continent este
azi un spaţiu complet deschis la globalizare şi tinde să favorizeze întâlnirea între diferitele culturi religioase
(raporturile dintre creştinism, islam, mozaism, hinduism, etc. evoluând de o manieră pozitivă într-un
context de extindere şi de aprofundare a integrării europene) şi modelele etice corespondente.

După părerea unui analist, « La originea eticii postmoderne se află o criză de autoritate care implică
instituţiile tradiţionale (familie, şcoală, Biserică, stat, justiţie, poliţie) cu ajutorul cărora modernismul
încerca să organizeze o societate raţională şi progresistă5.

Ne putem astfel pune problema în mod legitim asupra participării religiilor constituite, recunoscute,
la acest proces de aprofundare a integrării, la edificarea unui ethos comun, care să potenţeze spaţiul public
european, să favorizeze (în sensul unei etici aplicate) dezvoltarea, pacea şi securitatea pe continent.
Acţiunea tuturor va trebui îndreptată sistematic împotriva întoarcerii intoleranţei, anomiei sociale, a
fragmentării, a falsului comunitarism. Trebuie refuzată compania actorilor violenţi şi găsită calea pe care o
mediere reală e posibilă, dincolo de discursul propriu-zis, spre a realiza această efectivitate socială.
Democraţiile actuale sunt produsul societăţilor post-industriale, spunea un autor citat supra, « dar tot pe atât
ele sunt producătoare de moduri de viaţă şi stiluri colective de existenţă ».

B. Legislaţie şi relaţii publice. Distincţia dintre drept şi morală în spaţiul public

Studii de caz, cu ocazia întâlnirilor periodice :

a) Spaţiul public. Legal şi/sau etic, legal v. etic ;


b) Medii de informare ;
c) Publicitate ;
d) Contravenţii şi infracţiuni. Sancţiuni şi pedepse ;
e) Implementarea acquis-ului comunitar în domeniu.

Bibliografie facultativă :

Claude-Jean BERTRAND, Deontologia mijloacelor de comunicare, Institutul European, Iaşi, 2000.


Colectiv : Relaţiile publice : coduri, practici, interferenţe, Editura Mirton, Timişoara, 2004.
Frank DEAVER, Etica în mass media, Editura Silex, Bucureşti, 2004.
Patrick LECOMTE, Comunicare, televiziune, democraţie, Etidura Tritonic, Bucureşti, 2004.

5
Raùl KERBS, L’éthique à l’époque postmoderne, in Dialogue, Revue internationale de foi ; de pensée et d’action,
http ://dialogue.adventist.org/articles/14_2_kerbs_f.htm
27
Sonia Cristina STAN, Manipularea prin presă, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004.

Coduri şi documente guvernamentale :


Codul penal
Codul de procedură penală
Legislaţia referitoare la contravenţii
Ordonanţe şi Ordonanţe de urgenţă ale Guvernului în domeniu
Norme şi legislaţie europeană

C. Modul legislaţie : principii generale şi aplicaţii particulare în domeniul administraţiei publice locale

Studiu de caz la modulul legislaţie : Scurt istoric al implementării unei legislaţii reformatoare în ţara noastră
şi scurtă prezentare a Legii administraţiei publice locale, în contextul apropierii alegerilor locale în România –
analiza de fata fiind istorica, nu tine cont de modificarile aduse prin Legea 286/2006.

Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 - Legea administraţiei publice locale
(Monitorul Oficial nr. 204/23 aprilie 2001) - prin care a fost abrogată Legea nr. 69/1991, cu modificările
ulterioare: Legea 286/2006 – modificari ce vor fi prezentate la curs)

Principii de organizare şi funcţionare a administraţiei publice în general:

Acestea sunt consacrate de Constituţie (principiul autonomiei locale şi al descentralizării serviciilor


publice).

Art. 3, al. (1) :


AUTONOMIE LOCALĂ :
‘Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administrative publice locale
de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile
publice, în condiţiile legii’.

Consiliile locale şi judeţene, precum şi primarii, se bucură de autonomie în calitatea lor de autorităţi
administrative alese în condiţiile legii.

Al. (2) :
‘Acest drept se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene, autorităţi ale
administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat’.

Art. 4, al. (1) :


‘Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute
de lege’.

Carta Europeană defineşte exerciţiul autonomiei locale ca fiind « dreptul şi capacitatea efective ale
colectivităţilor locale de a rezolva şi de a gera în cadrul legii, sub propria răspundere şi în favoarea
populaţiilor, o parte importantă a treburilor publice ».

28
Putem deci spune că autonomia locală reprezintă aptitudinea legală a autorităţilor autonome de a
decide, în mod indépendant, sub propria răspundere, în limitele impuse de lege, asupra problemelor cu
care se confruntă colectivităţile teritoriale în cadrul cărora ele funcţionează.

Descentralizarea :
Avem de a face în România cu un profund proces de descentralizare a anumitor servicii publice,
astfel serviciile publice se transformă din servicii statale în servicii comunitare, având ca misiune să
slujească cetăţeanul, fiind mai aproape astfel de acesta din urmă (promovată, de exemplu, de anumite legi şi
ordonanţe, printre care una foarte importantă : Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001
- care includ alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale, salubrizarea localităţilor,
alimentarea cu energie termica, electrică, transportul local, fondul locativ, etc.).

Astfel, autorităţile publice sunt fie autorităţi desconcentrate, fie autorităţi descentralizate, între cele
două noţiuni nu trebuie pus semnul egalităţii, însă ceea ce le apropie oarecum este faptul că decizia este luată
de o autoritate publică care se află implantată în teritoriu.

Desconcentrarea este definită ca o formă specifică de exprimare a centralizării, ea constând pentru


guvern în « a delega o putere de decizie autorităţilor administrative ale statului implantate în teritoriu ».

Descentralizare şi federalism : se impune şi la noi ideea că dreptul de a decide asupra problemelor


locale trebuie să aparţină celor care sunt cel mai aproape de ele. Acest lucru se realizează ori prin intermediul
desconcentrării, ori prin cel al descentralizării.

Nu avem de a face cu o diferenţă de grad între cele două forme, ci cu una de natură, decizia fiind
luată în ambele cazuri de organe din teritoriu, în prima situaţie fiind organe statale, în cea de a doua organe
autonome locale.

Aceste principii sunt fundamentale în democraţie.


Democraţia - procesul democratic a început la noi după 1989. Embrion de stat de drept - după evenimentele
din decembrie 1989.

D. Alte PRINCIPII :

Art. 6, al. (1) :


‘Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale din comune şi oraşe şi autorităţile administraţiei
publice de la nivel judeţean se bazează pe principiile autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi
solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ’.

Al. 2 :
‘În relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o parte, precum şi între
consiliul local şi primar, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare’.

SUBSIDIARITATE :

Art. 7, al. (1) :


‘Exercitarea competenţelor şi atribuţiilor stabilite prin lege revine autorităţilor adminstraţiei publice locale
care se găsesc cel mai aproape de cetăţean’.

După cum vedem din acest art. 7, al. (1) şi (2), se consacră şi la noi principiul subsidiarităţii (chiar
dacă termenul « subsidiaritate » nu apare în mod expres în lege), cu cele două dimensiuni ale sale (decizia mai
29
aproape de cetăţean, amplasarea şi natura răspunderii, cerinţele de eficienţă şi eficacacitate) receptat din
dreptul comunitar, preluat într-o formă apropiată de cea a art. 4, alin. (3) din Carta europeană a autonomiei
locale (apropierea deciziei de cetăţean).

E. Administraţia publică judeţeană şi locală : autorităţile publice judeţene şi locale

Consiliul Judeţean :

Art. 121 : ‘Consiliul Judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor
comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean’.

Deci - Consiliul Judeţean, alături de consiliul local şi de primar - reprezintă o autoritate a autonomiei
locale. Acest ultim principiu a fost consacrat constituţional la noi abia după 1989.

Alegerea Consiliului Judeţean :

Iniţial, prin Legea nr. 70/1991 a fost consacrat sistemul alegerii indirecte a Consiliului Judeţean,
potrivit căruia Consiliul judeţean era ales (de către consilierii locali din acel judeţ) « prin vot indirect, de
către un corp de electori, în termen de 30 de zile de la constituirea consiliilor locale din judeţe. (...) ».

Legea nr. 25/1996 a instituit sistemul alegerii directe a Consiliului judeţean, astfel consiliul judeţean
- ca de altfel si cel local şi primarul - se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat (art. 1
din Legea nr. 70/1991, republicată în 1996 cu modificările aduse prin Legea nr. 25/1996).

Numărul consilierilor din Consiliul judeţean este stabilit prin ordin al prefectului, în funcţie de
numărul populaţiei din fiecare judeţ (cf. Institutului Naţional de Statistică la 1 ianuarie al anului în curs sau la
1 iulie al anului precedent).

ATRIBUŢIILE Consiliului Judeţean (ca şi cel local): el are o dublă natură - de autoritate a autonomiei
judeţene, de autoritate a administraţiei publice judeţene.

Consiliul Judeţean - - are mai multe categorii de atribuţii :

 atribuţii de coordonare a activităţii consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de interes
judeţean - cf. art. 104 alin (1) litera ‘’d’’) ;
 atribuţii de înfiinţare, organizare şi conducere a serviciilor publice judeţene, a instituţiilor publice şi
agenţilor economici de interes judeţean, ceea ce implică de altfel şi aprobarea regulamentelor lor de
funcţionare - cf. art. 104, alin. (1), litera ‘’h’’, ‘’i’’ ;
 atribuţii de ordin economic, financiar şi urbanistic - cf. art. 104, alin. (1), literele ‘’c’’, ‘’e’’, ‘’f’’, ‘’l’’ ;
 atribuţii pe linia propriei organizări : cf. art. 104, lit. ‘’a’’, ‘’b’’ ;
 atribuţii privind cooperarea şi asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice din ţară şi străinătate,
precum şi aderarea la asociaţii internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale - cf. art. 104
lit. ‘’r’’ ;
 alte atribuţii stabilite de lege (cf. legii de faţă sau altor legi speciale).

30
În dispoziţiile finale şi tranzitorii ale legii actuale - art. 153 (1) se precizează că ‘delegaţia permanentă a
Consiliului judeţean continuă să funcţioneze numai până la constituirea noilor autorităţi ale administraţiei
publice locale, în urma alegerilor generale locale’, având - cf. alin. (2) o seamă de atribuţii ... ‘funcţionale’.

Preşedintele Consiliului judeţean are statutul următor :

 funcţie de reprezentare a judeţului în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoane fizice sau juridice
din ţară sau străinătate - cf. art. 114, alin. (2) ;
 el răspunde în faţa Consiliului judeţean de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene - cf. art. 114,
alin. (2) ;
 el răspunde şi de buna funcţionare a aparatului propriu de specialitate pe care îl conduce şi controlează ;
 acest aparat propriu este subordonat preşedintelui consiliului judeţean - cf. art. 114, alin. (3), teza întâia.
Mandat, funcţionare, acte :

Consiliul judeţean este ales pentru un mandat de 4 ani, care se exercită de la data constituirii sale până la
declararea - ca legal constituit - a consiliului nou ales - cf. art. 105 ;
 mandatul său poate fi prelungit prin lege organică - în caz de război sau de catastrofă ;
 forma de lucru a c. j. este şedinţa ordinară, cu o periodicitate de 2 luni ;
 sau şedinţa extraodinară, ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin o treime din
numărul consilierilor sau la solicitarea prefectului, adresată preşedintelui c. j.

Actele Consiliului judeţean sunt hotărârile, care se semnează de către preşedinte sau de vicepreşedintele
care a condus şedinţa şi se contrasemnează de către secretar.

Regimul juridic al actelor Consiliului judeţean :

 hotărârile sale sunt acte administrative, adică manifestări unilaterale şi exprese de voinţă făcute în
scopul de a naşte, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii în regim de putere publică - fiind supuse astfel
regimului juridic al actelor administrative : caracter executoriu, prezumţie de legalitate, autenticitate,
veridicitate, etc. ;
 hotărârile pot avea atât caracter normativ, cât şi individual ;
 sunt supuse controlului de legalitate al actelor administrative exercitat de instanţele judecătoreşti de
contencios administrativ în baza Legii nr. 554 din 2 decembrie 2004 ;
 sunt supuse controlului de tutelă administrativă exercitat de prefect.
Preşedintele c. j. este un organ unipersonal şi executiv al c. j. - poate emite dispoziţii care pot avea atât
caracter normativ (modificând astfel legea veche) cât şi individual.

Aceste dispoziţii devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică (cele normative) sau sunt
comunicate persoanelor interesate (cele individuale).

Răspunderea Consiliului judeţean :

Art. 110 al legii noi instituie norma de principiu cf. căreia dispoziţiilr legii privitoare - printre altele - la
răspunderea consiliului local, se aplică în mod corespunzător consiliului judeţean, iar cele referitoare la
primar, incompatibilităţile primarului, mandatul şi răspunderea acestuia, se aplică şi preşedintelui c. j.

31
Cf. art. 111 - se produce dizolvarea de drept a Consiliului judeţean dacă :

 c. j. nu se întruneşte timp de 6 luni consecutiv ;


 apare situaţia în care timp de trei şedinţe consecutive nu a adoptat nici o hotărâre ;
 numărul consilierilor s-a redus sub jumătate plus unul şi nu se poate completa prin supleanţi.

CONSILIUL LOCAL : scurtă prezentare ; desemnare, atribuţii, decizii, implementare.

***

F. EVOLUŢII ACTUALE ŞI PRINCIPII FUNDAMENTALE: SUBSIDIARITATEA

In centrul evoluţiilor celor mai recente ale noii organizări a societăţii stă o nouă repartiţie şi o nouă
difuziune a puterii, asimilată de către unii cu anarhia, de alţii cu « mâna invizibilă » ce acţionează şi
armonizează un mecanism policentric. Unii vorbesc despre subsidiaritate ca despre o « filosofie socială
revoluţionară » a epocii noastre.

În acest context întâlnim adesea în diferite abordări principiul subsidiarităţii, care permite
organizarea unei societăţi policentrice, eliberată de constrângerile ordinii publice interne sau internaţionale.

Noţiunea de subsdiaritate poate avea mai multe înţelesuri şi se pretează astfel la aplicaţii diverse. O
primă abordare de anvergură în spaţiul comunitar contemporan l-a avut ca promotor pe Jacques Delors,
conform căreia (în prezentarea Tratatului de la Maastricht) « construcţia europeană » trebuia să constea în
fixarea şi delimitarea competenţelor instanţelor decizionale ale Comunităţilor de acelea ale statelor membre
ale Uniunii.

Aparent, o listă fermă a acestor competenţe trebuia să conducă la posibilitatea de a şti cu precizie ce
se poate întâmpla atât la nivelul Europei, cât şi la acela al statelor membre, iar în situaţia excepţională când
unul din state nu putea să satisfacă acestor exigenţe, nu-şi putea duce la îndeplinire obligaţiile ce-i revin -
trebuia admisă intervenţia Comunităţii europene, prin instituţiile abilitate.

Au fost aduse unele critici acestei viziuni, oarecum limitative şi conservatoare, susţinându-se că ea
conţine « erori involuntare » :

32
-principiul subsidiarităţii ar implica aşadar că Europa nu are nici o competenţă definită a priori, şi că doar
practica relaţiilor europene ar putea eventual face posibilă apariţia necesităţii unei intervenţii europene, sub
anumite forme şi de către anumite instituţii care ar rămâne nedeterminate - şi chiar inutile la început ;
-principiul subsidiarităţii ar implica nu numai faptul ca respectivele competenţe să fie redistribuite între
diferitele eşaloane ale puterii politice, dar şi că ele ar putea fi, în principal, redistribuite între puterea
politică şi societatea civilă, ceea ce ne-ar conduce la ideea că principiul subsidiarităţii nu e o formă
elaborată a descentralizării statului.
O discuţie de principiu ar trebui să aducă în prim plan afinarea acestei concepţii şi câteva din
realizările efective pe plan european, pentru a putea scoate în evidenţă aplicarea principiului şi schimbarea
de mentalitate la nivel regional european. Aluzia la parcursul istoric al acestui principiu, preluat din
filosofia antichităţii, reinterpretat şi degajat în cele din urmă de filosofia socială a Bisericii, poate alimenta
câteva ipoteze interesante pentru nevoile noastre de azi, experienţa trecută putând fi utilă în circumstanţele
noi, create de nevoia adaptării la un nou cadru, decizional - dar şi de viaţă, după momentul aderării noastre
efective la UE - petrecut la 1 ianuarie 2007.

Temă de studiu individual (acasă) :


Subsidiaritatea şi avatarurile sale în legislaţia românească actuală: autonomie, legalitate,
responsabilitate, cooperare şi solidaritate
Am văzut mai sus, în principal, câteva aspecte din :
Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 - Legea administraţiei publice locale
(Monitorul Oficial nr. 204/23 aprilie 2001) - prin care a fost abrogată Legea nr. 69/1991, cu modificările
ulterioare.
***

Ar trebui analizate câteva posibile şi necesare modificări ale acestui text în perspectiva integrării
noastre efective în UE - după momentul aderării de la 1 ianuarie 2007 - şi înscrierea expresă a principiului
în textele legale. Ar trebui găsite resurse şi resorturi în cadrul societăţii civile pentru a declanşa o schimbare
de atitudine, de mentalitate, în direcţia iniţierii masive a publicului în chestiunile de autonomie şi
subsidiaritate. Dezbaterea ar trebui să implice de o manieră cât se poate de echilibrată şi argumentată
palierul etnic, pentru a nu declanşa fenomene de necontrolat în relaţia cu anumite categorii ale populaţiei, în
special cu minorităţile. Argumentul principal poate fi acela că autonomia trebuie să fie efectivă peste tot în
ţară, şi nu doar în ţinuturile locuite de anumite minorităţi, devenite oarecum « majorităţi » locale. Aceste
aspecte sunt printre cele mai relevante în momentul de faţă - ţinând cont de dezbaterea publică pe anumite
33
chestiuni spinoase legate de diferitele pretenţii de autonomie « culturală » sau chiar « teritorială », din
diferite zone ale ţării.

În sinteză : cu ocazia şedinţelor de curs sau prin exerciţiile de acasă studenţii trebuie să se iniţieze în
analiza şi prezentarea într-o viziune comparativă cu situaţia din alte ţări a Principiilor de organizare şi
funcţionare a administraţiei publice în general, cu impact direct sau indirect asupra relaţiilor dintre
autorităţile publice (prin « aleşii poporului » şi/sau prin intermediul funcţionarului/funcţionarilor
publici) şi publicul larg, marea masă a cetăţenilor.

Bibliografie :
Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 - Legea administraţiei publice locale - cu modificările ulterioare: Legea
286/2006 – modificari care vor fi prezentate la curs – legea poate fi consultata pe site-ul Camerei Deputatilor

"Carta Europeana a Autonomiei Locale"

G. Exerciţii şi teste

Exemple din etica afacerilor (test grilă) :

34
Un bun manager are obligaţii etice :

a) faţă de acţionarii întreprinderii sale (gestiune corectă, loialitate, informare, transparenţă,


confidenţialitate)

b) faţă de angajaţi (remunerare echitabilă, dezvoltarea profesională, respectul vieţii personale, respectul
dreptului la petiţie)

c) faţă de clienţi (produse şi servicii de calitate, garantarea siguranţei de utilizare, informare)

d) faţă de comunitate (protecţia mediului, contribuţie la soluţionarea problemelor sociale, respectarea


diversităţii culturale)

e) faţă de firmele concurente (informare detaliată fără condiţii, loialitate, transparenţă totală)

Un sculptor vrea să cumpere un buştean (un lemn de esenţă nobilă) de la un ţăran şi îl întreabă pe acesta din
urmă cât pretinde ca preţ. Ţăranul precizează că vrea 1000 de lei. Sculptorul îi oferă 2000 de lei şi îl roagă
să-i păstreze buşteanul timp de două săptămâni, când va veni să-l ia şi să-l transporte la atelierul lui.
Ţăranul îi spune că e prea mult 2000 de lei, dar în cele din urmă acceptă banii. Sculptorul pleacă, iar un
vecin al ţăranului (care îl orientase pe sculptor spre ograda acestuia şi căruia sculptorul îi precizase că vrea
un buştean pentru a realiza o sculptură) îl dojeneşte pe acesta - spunându-i că a luat totuşi prea mulţi bani pe
buştean şi ca ar fi bine să compenseze diferenţa de valoare şi să taie buşteanul mărunt (chituci), pregătindu-l
ca lemn de foc, ceea ce ţăranul face întocmai. Sculptorul revine peste două săptămâni şi când vede ce a făcut
ţăranul se ia cu mâinile de cap, dar nu-i cere acestuia banii înapoi, îl dojeneşte doar prieteneşte, explicându-i
că nu dorea lemnul pentru foc, ci pentru sculptură. Şoferul remorcii de transportat lemne cu care venise
sculptorul ca să ducă buşteanul îl face pe ţăran « prost » şi « incult », reproşându-i că n-a înţeles nimic şi a
tăiat frumuseţe de buştean pentru foc. Care dintre cei patru protagonişti are o atitudine morală ?

a) sculptorul

b) vecinul ţăranului

c) ţăranul

d) şoferul remorcii de transport

Într-un spot publicitar televizat, prezentat la o oră de maximă audienţă, pentru promovarea unei mărci
autohtone de aparate de ras, este prezentat de la brâu în sus un bărbat cam de 35 - 40 de ani, cu torsul nud,
având în braţe un bebeluş de câteva luni de sex masculin, nud, pe care îl ridică şi îl atinge pe piept şi pe
abdomen cu faţa proaspăt rasă, radiind de bucurie. Corespund imaginile astfel descrise, din acest spot
publicitar, regulilor generale de etică dintr-o societate ca a noastră (I) şi au fost încălcate norme şi principii
etice prin prezentarea acestui spot publicitar (II)?

I)

a) nu
35
b) da

II)

a) da

b) nu

8. Care din următoarele principii practice ale eticii în afaceri vi se par necesare ?

a) respectarea confidenţialităţii informaţiilor


b) sensibilitatea faţă de conflictele de interese
c) respect faţă de regulile de drept
d) conştiinţă profesională, profesionalism
e) loialitate şi bună credinţă
f) simţul responsabilităţii
g) respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi
h) respectarea fiinţei umane

***

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

36
Lucrări generale :

Dan CRĂCIUN, Pretexte metaetice, Editura I.N.I., Bucureşti, 1997.

Jean-Noël KAPFERER, Zvonurile, trad. rom. Humanitas, Bucureşti, 1993.

Simona Mirela NICULESCU, Relaţii publice internaţionale în contextul globalizării, Editura


comunicare.ro, Bucureşti, 2001.

Radu CARP, Dacian Graţian GAL, Sorin MUREŞAN, Radu PREDA, În căutarea binelui comun. Pentru o
viziune creştină a democraţiei româneşti, Editura Eikon, colecţia „Universitas”, Teologia socialis 2, Cluj-
Napoca, 2008.

Teodor VIDAM, Moralitate şi comunicare, Editura Clusium, 1995.

Teodor VIDAM, Incursiuni şi prefigurări în filosofia moralei, Editura Transilvania Press, Cluj-Napoca,
1997.

Teodor VIDAM, Tematizări ale gândirii etice actuale, Editura Ardealul, colecţia « Biblioteca de
filosofie », Tg.-Mureş, 2001.

Vasile TRAN, Irina STĂNCIUGELU, Teoria comunicării, Editura comunicare.ro, colecţia « Cursuri
universitare », Bucureşti, 2003.

Bernard WILLIAMS, Moralitatea - o introducere în etică -, trad.rom. Editura Punct, Bucureşti, 2002.

Lucrări speciale :

Consiliul Pontifical pentru Comunicaţii Sociale, Etica în publicitate, Editura Presa Bună, Iaşi, 2004.
37
Delia Cristina BALABAN, Călin RUS, PR TREND. Teorie şi practivă în relaţiile publice şi publicitate,
Editura Accent, colecţia « Comunicare », Cluj-Napoca, 2005.

Letiţia BALDRIGE, Codul manierelor în afaceri, Editura Business Tech International Press, 1997.

Miruna RUNCAN, Introducere în etica şi legislaţia presei, Editura All, Bucureşti, 1998.

Ion COPOERU, Nicoleta SZABO, Etică şi cultură profesională, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca, 2008.

Elizabeth P. TIERNAY, Etica în afaceri, trad. rom., Editura Rentrop & Straton, Bucureşti, 1999.

Gabriela ŢIGU, Etica afacerilor în turism - Puncte de vedere, cazuri, teme de reflecţie -, Editura Uranus,
Bucureşti, 2003.

Vasile TRAN, Alfred VASILESCU, Tratat despre minciună. Repoziţionarea etică a conceptului de
minciună, Editura comunicare.ro, 2003.

TABLA DE MATERII

ETICA ÎN PR. Întroducere la o etică a comunicării


38
Introducere

1. Etimologie, definiţii şi evoluţii conceptuale

2. Distincţii fundamentale

I. ETICA ÎN RELAŢIILE PUBLICE


Comunicare şi etică politică : bibliografie « rezonată »

A. Comunicarea politică şi etica. Comunicarea faţă-în-faţă şi Comunicarea de masă

a)Comunicare politică şi etică : definiţii, etimologie şi diverse puncte de vedere


b) Discursul etic şi repoziţionarea etică a conceptului de minciună
c. Comunicare interpersonală şi consecinţe etice : câteva elemente de sinteză

B. B. Politică şi comunicare de masă : « La grande manip... ». Minciună şi manipulare

a) Noţiunea de manipulare : o definiţie

b) Discursul etic şi repoziţionarea etică a conceptului de minciună


C. Comunicare interpersonală şi consecinţe etice : câteva elemente de sinteză

a) Comunicarea şi relaţiile interpersonale


b) Care este legătura între satisfacerea acestor nevoi fundamentale ale omului, câmpul
comunicării şi cu etica ?
c) Rolul şi implicaţiile asupra moralităţii :

D. Etica şi faptul religios

a) Intercesiune - Mediere
Exemplu : Predica şi rugăciunea

39
b) Toleranţă şi umanism. Spre o etică post-modernă

E. Etica şi retorica : ars bene dicendi/ars bene vivedeni...

F. ETICA ÎN AFACERI

a) Exemplu : Etica în publicitate. Un rezumat

b) Formele publicităţii

c) Efecte ale eticii afacerilor aplicate. Instituţionalizarea de noi practici

H. Etic, religios şi politic în context regional european

Diferenţă şi toleranţă. Tranziţia spre o etică post-modernă

I. Legislaţie şi relaţii publice. Distincţia dintre drept şi morală în spaţiul public

J. Modul legislaţie : principii generale şi aplicaţii particulare în domeniul administraţiei publice


locale

Bibliografie selectiva
Tabla de materii

NOTĂ DESPRE AUTOR

40
Flore Pop este conferenţiar doctor în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe
Politice şi Administrative, secţia Ştiinţe Politice, fost decan al secţiei de Administraie Publică. Este doctor în
Drept la Universitatea din Paris (Paris V), DESS în Diplomaţie şi Administrarea Organizaţiilor Internaţionale
la Universitatea din Paris XI (Paris-Sud), Facultatea de Drept „Jean Monnet”. Este Doctor în Filosofie şi
Antropologie la ICP şi Paris IV-Sorbonne. În prezent, predă cursurile de: Etică şi legislaţie în PR, Drept
comunitar, Drept internaţional public şi organizaţii internaţionale, Mecanisme şi tehnici de negociere
internaţională. Este Director interimar al Institutului de Drept şi Politici Comunitare al Universităţii „Babeş-
Bolyai”. Este autorul lucrărilor: Experienţa românească a tranziţiei, Cluj–Napoca: Presa Universitară
Clujeană, 1999; România: mecanismele juridice ale tranziţiei, Ediţiile Fundaţiei Alpha, 2000; Introducere în
dreptul orgenizaţiilor economice interguvernamentale, Cluj–Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2000. A
participat, în 1993, în Grupul Cercetare de Drept şi Relaţii Internaţionale al Academiei de Drept Internaţional
din Haga. A organizat la Cluj, în iulie 2004, primul Seminar Internaţional pe tema Drept nuclear şi protecţia
mediului, în colaborare cu Agenţia pentru Energie Nucleară a OECD din Paris.

41