Martie cu ghiocei

Camp cu soare si cu miei

Ne aduce tuturor

Ziua mamei, zi cu dor.

Vara calda ne aduce

Boana de cireasa dulce

Si-un prilej de bucurii

Ziua voastra, dragi copii!

Toamna blanda, ruginie,

Cu ciorchinii verzi in vie

Si cu grine in hambar

Vine c-un nou an scolar!

Iarna alba sclipitoare

Anotimpurile Furnicar de sanioare

Ne aduce tot ce-i bun

 
Brazi, colinde, Mos Craciun!
Anotimpurile toate

Tuturor ne-au fost lasate

Pentru ca in fiecare

Sa avem o sarbatoare
 Ghicitori despre cele patru anotimpuri Voinicel cu haină albă,
Iese primul din zăpadă
- Primavara, Vara, Toamna, Iarna - Şi vesteşte-n toată ţara
Că soseşte primăvara?
 
(Ghiocelul)
 
Zăpada s-a topit,
Ghiocelul a răsărit, Spicele înalte şi bogate
Pomul a înmugurit. Pe câmpii stau înălţate,
Ce anotimp a sosit? Iar la munte şi la mare
Merg copiii să stea la soare.
(Primăvara) Cred că-i uşor de ghicit
  Ce anotimp a sosit?
Cine aduce iar în ţară
Mândre păsări călătoare, (Vara)
Îmbracă grădina-n floare  
Şi-ncălzeşte vremea afară? De arşiţă mare
Se coace grâul sub soare,
(Primăvara) Copiii merg la scăldat,
În ce anotimp am intrat?

Ziua se măreşte, (Vara)

Zăpada se topeşte,
Grădina a-nverzit,
Ce anotimp a sosit? Este cald şi veselie,
A-nceput vacanţa mare,
(Primăvara) E plăcut să stai la soare,
  Dar, ce anotimp e oare?
Ghioceii sunt pe câmpuri, (Vara)
Rândunelele în crânguri,  
Copacii înmuguresc,
Pe cine vestesc? Are raze, străluceşte,
Chiar de sus ne dogoreşte?
(Primăvara)
(Soarele)
Anotimpul frunzelor uscate,
Totu-i îngheţat în drum,
Lăzilor cu roade încărcate.
Florile-s pe geam acum,
Anotimpu-n care noaptea creşte
Şi în care vremea se răceşte. În sobă focul trosneşte,
Spune, ce anotimp este?
(Toamna)
(Iarna)
Frunzele pe ramuri  
Au îngălbenit Parc-ar fi niste petale,
Plouă, plouă-ntruna Ori stelute ce danseaza
Cine a sosit? Norii le presara iarna
Si pe gene ti le asaza.
(Toamna)
  (Fulgii de nea)
Frunza-ngălbeneşte,   
Vremea se răceşte, Cine-i meşter iscusit
Vacanţa s-a sfârşit, Şi cu iarna a venit
Cine a venit? Şi-n fiecare dimineaţă
Îmi pictează flori de gheaţă?
(Toamna)
  (Gerul)
Cine vine cu steluţe  
Albe-n frunte Tot cu vârfu-n jos
Dinspre munte? Creşte, mereu creşte,
Soare-l dă jos!
(Iarna) Gerul îl ocroteşte!

(Ţurţurul de gheaţă)
A venit baba din munti
Peste rauri facand punti
Si a prins spunand povesti
Flori de gheata la feresti. Moale, alba si pufoasa
Pentru camp e haina groasa.
(Iarna)
(Zapada)
 Frunzuliţa colorată
de Emilia Plugaru
                        Totu-n jur e verde-afară,

                        Dar… şi-o frunză gălbioară!

                        Ştiţi voi asta ce înseamnă?

                        Că degrabă va fi… toamnă.

Toamna ţese-un covoraş

de Emilia Plugaru
                        Pomii, goi, se întristează,

                        La verdeaţa lor visează.

                        Toamna ţese colo jos

Toamna                         Din frunze covor frumos.
de Grigore Vieru
 
Bate toamna nucile,
Aureşte frunzele,                         Eu încet, încet păşesc,
Îndulceşte merele…
                        Teamă mi-e să nu-l strivesc,
Ce eşti trist, măi greier?!
                        Şi buchet de frunze-adun
A venit toamna
de Emilia Plugaru                         În ierbar să mi le pun.
                        A venit toamna-n grădină,

                        Aducând cu ea lumină -

                        Luminează-n jur copacii 

S-au aprins şi ard ca macii.

A sosit primavara
Primavara a sosit,
Fluturasii umbla-n zbor,
Ghioceii-au inflorit,
Campul, iata-l inverzit.

Bate vantu-ncetisor,
Fluturasii umbla-n zbor,
Primavara este aproape,
Iarna a plecat departe.

Soarele-ncalzeste campul,
Pasarile zboara-n stol,
Izvoarele curg la vale,
Ploile sunt tot mai rare.
Bucurie
Iarba verde, muguri noi,
Va zoreste soarele,
Ca pe omul de zapada
L-au lasat picioarele...
Pe pamant sunt transpiratii,
Aripi multe sunt pe cer,
Bucura-te,- i primavara,
Ghiocelule, stingher!
Copilul si floarea
Tu, floare, cu mine te-asemeni,
Si tu ai obraz de copil.
Pe genele ochilor-gemeni,
Te mangaie ziua de-april.
Si tu apartii primaverii
Cum si eu fac parte din ea.
Aduci frumusete si soare.
Ca mine, prietene mea.
Cu drag te-am sadit in gradina,
Gradina cu flori ca-n povesti.
Alaturi de mine sa cresti, 
Pe plaiul scaldat in lumina!

Legenda anotimpurilor si a lunilor
anului
A fost odata, demult, demult, un imparat ca toti
imparatii si o imparateasa ca toate imparatesele. Numele
imparatului era An iar cel al imparatesei, Ziua.
Cei doi aveau patru printese, una mai frumoasa ca
alta. Prima dintre ele era Primavara. La nasterea ei,
pamantul a inceput sa fie mangaiat de razele
soarelui,ghioceii si-au scos capul lor de sub zapada, iar
copacii au inflorit de bucurie.
Cand a venit pe lume Vara, pamantul s-a imbracat in
holde, soarele si-a prins cercei de cirese la
urechi. Toamna a venit dupa suratele sale, iar atunci
livezile s-au inmiresmat de roade bogate, viile s-au umplut
cu ciorchini mari de struguri, vantul a inceput sa bata
domol. Ultima dintre surori, Iarna, era frumoasa si alba ca
un margaritar. La venirea ei peste lume s-a asternut o nea
stralucitoare. Si au crescut toate impreuna, vesele si fericite,
neavand nici o grija.
A venit si vremea maritisului. Primavara l-a luat de
mire pe Mugur. La nunta lor au venit toti ghioceii, toporasii
si brandusele, nuntind sapte zile si sapte nopti. 
Vara a prins drag de Soare si holda de grau le-a fost
casa. Toamna l-a indragit pe Belsug, cand crengile pomilor
se aplecau sa multumeasca pamantului pentru roade.
Iarna l-a luat de barbat pe Crivat, facand mare
bucurie la curtea imparateasca.
Primavara si Mugur au avut trei flori: Martie, Aprilie,
Mai. Vara si Soarele, trei raze aurii: Iunie, Iulie, August.
Toamna si Belsug, trei fructe coapte: Septembrie,
Octombrie, Noiembrie. La urma, Iarna si Crivat, trei flori
de gheata: Decembrie, Ianuarie, Februarie.
Si au trait toti, si mai traiesc si azi, aducand bucurie
pe pamant si farmec fiecarui anotimp.
 Strânşi la brau şi aurii,
Snopi culcaţi se-aliniază,
Parcă-ar fi nişte copii
Care dorm după amiază.

Vara

Hai să mergem la plimbare!

VARA
Cu firea ei cea arzatoare
Sosit-a vara inapoi.
Toti pomii sint in sarbatoare,
In tei sta floare linga floare...
E dulce vara pe la noi!
Afară e numai soare
Cu prieteni fluturi mii
Plăpânzi dar mereu zglobii.
Cu gureşe păsărele,
Ce s-ascund prin rămurele.
Şi în triluri ne răspund
Cu glăsciorul lor plăpând.

Vara

Arde soarele de vară,

Luminoasă este zarea,
Iar prin grâu şi prin secară
A pornit secerătoarea.

Duduie voinic tractorul

Care-o trage dupa el.
În curând pe tot ogorul
Nu rămâne-un firicel.
 - Bună vreme, moş Martine!
- Bună vreme, măi copile!
- Încotro cu noaptea-n cap?
- La oraş, să-mi iau un brad!
- Bradul un’ să-l pui, mă rog?!
- În pădure, în bârlog!
- Păi, în codru brazi nu ai?!
- Am, dă-mi pare rău să-i tai!

Musafirul cu aripi
Ninge, ninge tot mai des!
Fulgii albi perdele ţes.
Vine-o vrabie la geam
Şi mă -ntreabă : pâ ine am?
Nu doar pâ ine, chiar şi mei
Va mâ nca azi dumneaei,
Ba îi dau şi felul trei.
Iarna
de Grigore Vieru Poveste cu un fulg
Fuga-fuga,  
Cu fuguţa, Mi-a că zut un puf pe gene,
Iese-afară Alb şi moale, plin de lene,
Săniuţa! Dar câ nd l-am luat în mâ nă
Ninge, ninge, ninge, ninge, A-nceput aşa să -mi spună :
Şi-a rămas  
În pom o minge! - Lasă , lasă , iarna vine,
Nu te supă ra pe mine!
Vine gerul, frigul vine,
Iată vine Anul Nou Vreau să mă -ncă lzesc la tine!
de Grigore Vieru  
 Legenda Iernii

A fost o zana pe nume Iarna.Ea traia in

Tinutul Zapezii,impreuna cu surorile
ei,Primavara,Vara si Toamna.Iarna era cea mai
minunata dintre ele.Avea parul alb ca zapada si
aripile-i erau ca de nea.Era imbracata intr-o
rochie alba si moale ca matasea.Cele trei surori
Primavara,Vara si Toamna erau foarte mandre
de ea si aveau mereu zambetul pe buze.Tinutul
era acoperit de zapada stralucitoare unde
traiau decat zane si animalutele lor mici cu
aripi.Dar mai exista o zana rea in Tinutul
Intunericului si acolo era numai fulgere si
creaturi oribile.Aceasta avea par negru si aripi
de foc,acestea le dadea tuturor oamnenilor
frig,ploi,necazuri si suferinte.Zanele nu le
placeau ca zana cea rea ii chinuia pe oameni.De
suparare Iarna,Primavara,Vara si Toamna au
aruncat numai raze de soare,caldura si au
distrus Tinutul Intunericului si pe zana cea rea
odata cu el.
De atunci Tinutul Zapezii a continuat sa le
ofere oamenilor bucurie si fericire.
 Legenda Primăverii
Afară  este o lume de basm. Colţul fraged
al ierbii şi-a dezvelit că pşorul pentru a intra în visul naturii. E
primă vară , anotimpul fetiţei cu codiţe împletite, în
crengilecopacilor, cu un chip ce-l vede omul cu sufletul plin de
credinţă , în apele cele mai limpezi ale râ ului. Fetiţa a că rei poveste
este tulbură toare.
 
Ală turi de bunicul lui, Andrei ascultă  legenda primă verii: „Câ ndva,
era un copil cu un suflet ce nu cunoştea pă catul, cu ochi calzi ca ai
unui miel. Era fata unui om bogat şi a unei femei crude. Avea mai
mulţi fraţi şi surori, care iubeau banii şi ră utatea, ca pă rinţii lor.
Primă verii, fetei cu codiţe, nu-i plă ceau aceste lucruri, ci adevă rul,
dreptatea, oamenii simpli şi iubirea, de care nu avea parte. Pă rinţii
Primă verii aveau un castel în deşert, iar asta o chinuia pe fată .
Visa să  audă  râ ul curgâ nd repede, melodios, să simtă  colţul ierbii
sub picioare şi să  audă  glasul pă durii ră sunâ nd.
Într-o zi, ea a plecat de acasă  pentru că  se să turase de minciuna şi
ura din jur. Mergea ră tă cind prin deşert de parcă auzise glasul
cuiva, glasul unui om ce o chema la el ca şi cum ar fi fost fata
lui. Era obosită , moartă  de sete, dar totuşi mergea, pâ nă  a că zut.
Câ nd a deschis ochii, era într-un loc să ră că cios, dar plă cut privirii.
Acolo se afla Dumnezeu. El o întrebă  pe fată  ce îşi doreşte mai
mult. Primă vara a ră spuns:
- Îmi doresc să  mă  ră zbun pe ră ul ce a cuprins familia mea.
Atunci Dumnezeu a trimis frigurile cele mai aspre ce au cuprins
deşertul. Pă rinţii Primă verii şi-au dat seama de lipsa ei şi au
început să  se vaite şi să -şi regrete faptele rele. Fetei i se rupea
inima câ nd vedea aceste lucruri. Ceru să  se întoarcă şi să -şi mai
vadă  o dată  pă rinţii şi fraţii. Dumnezeu o trimise ca un înger
pentru a desface blestemul. Câ nd a pus piciorul pe pă mâ nt, acesta
a înverzit, au ră să rit copaci şi s-au auzit râ uri curgâ nd şi
pă să ri câ ntâ nd. Toţi şi-au cerut iertare de la ea şi i-au  spus că  vor
să  tră iască  ca nişte oameni obişnuiţi în împă ră ţia lui Dumnezeu.
Acum ei locuiesc acolo şi speră  ca lumea să -şi
amintească  povestea lor şi să  nu facă  la fel!”
 
 Povestea toamnei
Într-un ţinut îndepărtat trăia Bătrânul
Anotimpurilor, cu cele patru fiice ale sale – Primăvara, Vara,
Toamna şi Iarna. Fiecare era de o frumuseţe aparte, iar
bătrânul le iubea pe fiecare la fel de mult, erau lumina ochilor
săi. La vremea potrivită, marele Ceas al Timpului, care guverna
acea împărăţie, a arătat că era momentul ca cea de-a treia fiică
să-şi înceapă călătoria spre ţinuturile locuite de oameni. Urma
să le aducă acestora multe şi bogate daruri, pe care le
pregătise din timp – culori din cele mai blânde şi luminoase
luate de la Pictorul magic, flori delicate şi înmiresmate de la
Florarul împărăţiei, ploi mănoase şi bogate din Cămara cerului,
roade gustoase de la Grădinarul Şef şi multe, multe altele.
Dar Toamna nu prea era mulţumită, şi-ar fi dorit şi altceva –
ceva care să o facă şi mai frumoasă şi iubită de oameni.
– Dar eşti minunată, îi spuse tatăl, ce ţi-ai putea dori mai mult?
– Aş vrea, se gândi îndelung fata……ca Soarele să
strălucească doar pentru mine.
– Dar acest lucru nu e posibil, Soarele e prietenul vostru, deci şi
al surorilor tale. Lumina sa nepreţuită vă însoţeşte pe fiecare în
călătoria voastră.
– Dar eu vreau ca Soarele să fie doar al meu, de fapt…….să fiu
chiar eu Soarele.
– Ce gând mai e şi acesta? întrebă mirat Bătrânul
Anotimpurilor. Ţi-am explicat, frumuseţea ta e dată de
veşmintele deosebite pe care le porţi şi toate darurile cu care
eşti împodobită.
– Dacă nu vrei să-mi faci pe plac şi să porunceşti Soarelui ce ţi-
am spus, atunci anul acesta nu mai plec în călătorie. Şi nu-mi
pasă ce vor crede oamenii.
Văzând că fiica sa rămase îndărătnică în hotărârea sa şi nu mai
putu să facă nimic pentru a o îndupleca, bătrânul se retrase
pentru a cugeta. Fiica sa devenise mândră şi foarte aprigă în
dorinţele ei. După un timp, o chemă la sine şi îi spuse:
– Dacă vei pleca la vremea potrivită, când te întorci te voi
îmbrăca în cea mai frumoasă haină din câte au existat
vreodată. E o haină cum nu există alta pe lume. Dar ai de făcut
un singur lucru – să aduni în coşul tău toate razele de soare. Şi
când le vei strânge pe toate vei străluci mai frumos ca
niciodată, căci vei fi îmbrăcată în haina Soarelui.
Şi de atunci Toamna încearcă în fiecare an să adune cât mai
multe raze de soare, pentru a primi de la tatăl său haina cea
minunată. Dar, Soarele deseori se retrage în spatele norilor, se
ascunde printre copaci, între ramurile şi frunzele lor, printre
flori, aleargă mai iute ca vântul, nu se lasă prins defel.
Căci razele sale sunt doar pentru acei care nu sunt mândri iar
frumuseţea pentru cei care nu au îndrăzneala de a se crede
Soare.