Aurul si argintul

Aurul este un material cunoscut si utilizat din timpuri stravechi. Acesta se

putea obtine cu usurinta, gasindu-se in zacaminte naturale.
 Metale nobile sunt considerate a fi aurul, platina, paladiul, iridiul, rhodiul,
osmiul si rhuteniul. Denumirea de metale nobile este caracterizata de faptul ca au
rezistenta la coroziune foarte buna si isi mentin culoarea metalica stralucitoare in
timp.
Argintul nu face parte din categoria metalelor nobile,  in schimb este inclus in
grupa metalelor pretioase, fiind utilizat cu succes in producerea lipiturilor si
aliajelor nobile.
Metalele si aliajele nobile sunt utilizate cu succes in producerea electrozilor,
implantelor, acoperiri superficiale si lucrari dentare restaurative.
Aurul galben, pur este un material foarte moale, de aceea nu poate fi folosit la
fabricarea bijuteriilor in starea sa naturala. Din acest motiv, se folosesc diferite
metale, pentru a-l intari. Acestea ii modifica insa si culoarea, in diferite nuante de
galben, alb si rosu, si numarul de karate.
  Aurul este unul dintre metalele cu cea mai mare densitate.
  Karatele (prescurtat „k”) reprezinta proportia aurului in aliaje; dintr-un total de
24 de parti de aliaj, 1 parte de aur este egala cu 1 karat. Caratul (prescurtat „ct”)
este unitatea de masura a pietrelor pretioase 
Marcajele pentru aur sunt:
Karat 24K 23K 22K 21K 18K 14K
Fineţe 1000 958 916 875 750 585
Puritate 99,9 % 95,8 % 91,6 % 87,5 % 75,0 % 58,5%
 
Aurul pur                      
  Aurul pur este aurul de 24 kt (puritate 99,9%), care nu este folosit in mod
obisnuit la confectionarea bijuteriilor.
  Continutul de aur, da o anumita culoare. El este cu atat mai auriu, cu cat
procentajul de aur este mai mare.
  Culorile difera in functie de metalele folosite la aliaj. In stare pura, aurul are
culoarea galben pai. Asadar, la 14k, acesta va straluci mai mult decat la 18 sau la
22 de karate.
  Culorile aurului sunt alterate si de catre metalele folosite pentru a-i mari
duritatea. Astfel, se obtin culori precum alb, verde, rosu, albastru.
 Aurul galben
Aurul galben este rezultatul combinației între aur pur cu argint, cupru și zinc. 
Această culoare este privită ca fiind cea mai pură culoare pentru bijuterii.  De
asemenea, este hipoalergenică și dintre toate culorile disponibile, aceasta nu
necesită foarte multă întreținere.
Aurul alb
Aurul alb este rezultatul combinației între platină și aur.  În unele cazuri, paladiul
este folosit în locul platinei. Însă, și acesta poate fi făcut, de asemenea, dintr-o
combinație de paladiu, aur, zinc și nichel.  Aurul alb rezistă mult mai mult la
zgârieturi și este mai durabil decât aurul galben.  Mai mult, este o alternativă mai
ieftină în comparație cu platina sau aurul galben.
Atunci cand este amestecat cu nichel, aurul devine alb, culoarea crescand in
intensitate odata cu cresterea concentratiei de nichel. Dezavantajul acestui aliaj este
ca poate provoca alergii, ceea ce a si dus la interzicerea folosirii lui si inlocuirea cu
paladiu (care are acelasi efect de inalbire). Paladiul, insa, nu confera bijuteriilor
culoarea alba, ci mai degraba o nuanta de gri deschis. In plus, acest metal este mai
costisitor decat nichelul. Pe de alta parte, aliajele cu paladiu sunt mai usor de
folosit, intrucat se topesc la temperaturi mai mari.

Aurul roșu
Aurul roșu (cunoscut și sub denumirea de aur roz) este un aliaj de argint, aur și
cupru.  Aurul roșu își ia culoarea din cupru. Este, de asemenea, mai accesibil la
preț decât celelalte variante datorită conținutului de cupru.  În plus, este mai
durabil și mai rezistent decât aurul alb sau cel galben.
Aurul verde
Aurul verde (cunoscut și sub denumirea de electrum) este un aliaj de argint, aur
și uneori cupru. Culoarea verde a aliajului este dată de argint.
Adăugarea de cadmiu în cantitate mică permite obţinererea unor nuanţe verzui
(dar e rar folosită deoarece cadmiul e un metal toxic).

Există şi aur violet, obţinut prin combinarea aurului cu aluminiul în anumite

condiţii, precum şi aur albastru, rezultat prin combinarea aurului cu indiu sau
galiu. (Tehnic vorbind, aceste combinaţii nu sunt aliaje adevărate, ci aşa-numiţi
compuşi intermetalici, cu o structură internă diferită de a aliajelor, ceea ce le face
mai puţin maleabile, mai casante, dar dure.)
Şi, în fine, a fost obţinut şi aur negru, astfel numit de către firmele de
bijuterii care îl folosesc; culoarea nu e obţinută prin alierea aurului cu alt metal, ci
prin tratamente de suprafaţă ale pieselor din aur, diferite procedee electrochimice
care au ca rezultat formarea unui strat de metal strălucitor, dar de culoare
întunecată, pe suprafaţa respectivei bijuterii.
 Argintul
Argintul utilizat în bijuterii este, de obicei, un aliaj – acest lucru înseamnă un
amestec metalic dintre două sau mai multe elemente din tabelul periodic. Argintul
este un element.
Argintul 999
Acest tip de argint este cel mai apropiat de elementul chimic pur. Este ștanțat
cu .999, ceea ce indică o puritate de 99.9%. Restul de 0.1% constă din
oligoelemente, aflate în cantitate nesemnificativă. Acest tip de argint are o
strălucire foarte fină și are o culoare mai cenușie.
Argintul pur este însă destul de moale și se va zgâria, se va fărâma sau își va
schimba forma destul de ușor. Din acest motiv, este mai puțin întrebuințat la
bijuterii, deoarece articolele nu pot fi purtate în condiții optime pentru perioade
lungi de timp.
Argintul 925
Argintul Sterlin (sau „Sterling', cum este cunoscut internațional) este
standardul de calitate a bijuteriilor  în majoritatea piețelor din lume. Este un aliaj
de argint de 92.5%, fiind completat, de obicei, cu 7.5% cupru (există posibilitatea
completării cu nichel în loc de cupru).  Celelalte metale sunt adăugate la aliaj
pentru a crește duritatea, astfel că metalul va rezita mai mult timp, creându-se și
culoarea și strălucirea atât de apreciate de consumatori.
Argintul 925 este cea mai cunoscută nuanță de argint. Este foarte luminos și
strălucitor, dar își poate pierde din lustru cu timpul.
Bijuteriile din argint, spre deosebire de cele din aur, nu își păstrează culoarea și
strălucirea, ci, cu timpul, se înnegresc din cauză că se oxidează.
Argintul trebuie ferit de soare, de umiditate, de gaze sulfuroase și de obiecte
din cauciuc, pentru a nu se oxida și înnegri.