Despre efectul dăunător al tutunului

SCENETĂ-MONOLOG ÎNTR-UN ACT

(1902)

Traducere de M. Sorbul şi I. Alexandrescu.

PERSONAJE:

IVAN IVANOVICI NIUHIN, bărbatul soţiei sale, care are o şcoală de muzică şi un
pension de fete

Scena reprezintă o stradă, într-un club de provincie.

NIUHIN (cu favoriţi lungi, fără mustăţi, îmbrăcat într-un frac ponosit, intră solemn, se
înclină şi-şi îndreaptă vesta): Stimate doamne şi, ca să zic aşa, stimaţi domni. (îşi netezeşte
favoriţii) I s-a propus soţiei mele ca eu să ţin aici, în scop de binefacere, o conferinţă de
popularizare. De ce nu? Dacă-i vorba de conferinţă, conferinţă să fie – mie îmi este totuna!
Eu, ca să vă spun drept, nu-s profesor şi-mi este cu totul străină cariera academică, dar cu
toate acestea, de treizeci de ani, fără întrerupere şi, s-ar mai putea spune, cu zdruncinarea
propriei mele sănătăţi etcetera, lucrez la probleme cu caracter strict ştiinţific, meditez
şi – câteodată – închipuiţi-vă, scriu şi articole ştiinţifice… adică nu chiar ştiinţifice, dar,
îngăduiţi-mi expresia, cu caracter oarecum ştiinţific. Printre altele, zilele astea, am scris un

1
articol amplu, intitulat: „Despre răul pe care ni-l aduc unele insecte”. Fetiţelor mele le-a
plăcut în special pasajul cu privire la ploşniţe… Iar eu, după ce l-am citit, l-am rupt cu mâna
mea. Fiindcă m-am gândit că, oricât ai scrie, de un praf contra insectelor tot nu te poţi lipsi.
La noi acasă, de pildă, până şi în pian sunt ploşniţe… Ca obiect al conferinţei de astăzi am
ales, ca să spun aşa, răul pe care-l aduce omenirii folosirea tutunului. Şi eu fumez… numai că
astăzi, nevastă-mea mi-a ordonat să ţin o conferinţă despre efectele tutunului… aşa că…
trebuie s-o fac şi gata… Dacă-i vorba despre tutun, despre tutun să fie. Da’ pentru mine asta
n-are nicio importanţă! Domniilor voastre, în schimb, stimaţi domni, vă propun… să ascultaţi
cu multă seriozitate conferinţa mea, căci altfel nu ştiu ce o să se întâmple! Cine se sperie însă
de o conferinţă ştiinţifică, cine nu poate să asculte n-are decât să plece. (îşi îndreaptă vesta)
Cer însă o atenţie deosebită domnilor medici care s-ar afla în această sală, deoarece
dumnealor pot trage multe învăţăminte din conferinţa mea… întrucât tutunul, în ciuda
efectelor lui dăunătoare, se întrebuinţează şi în medicină! De pildă, dacă introducem o muscă
într-o tabacheră plină cu tutun, musca moare! Probabil din pricina unui şoc nervos. Tutunul
este, prin excelenţă, un element vegetal… Când ţin o conferinţă, de obicei… clipesc din
ochiul drept… da’ vă rog să nu luaţi asta în seamă… e din pricina emoţiei! Eu, în general,
sunt un om foarte nervos, cât despre ticul ăsta, la ochi, l-am căpătat în ziua de 13 septembrie
1889, exact în ziua în care nevastă-mea mi-a adus pe lume, ca să zic aşa, cea de-a patra fată:
Varvara. Toate fetele mele s-au născut într-o zi de 13. Dar (se uită la ceas), timpul fiind
limitat, să nu ne depărtăm de obiectul conferinţei noastre. Totuşi, ar trebui să ştiţi că nevastă-
mea are o şcoală de muzică şi un pension de fete, adică nu chiar un pension, ci ceva
asemănător. Între noi fie vorba, nevestei mele îi place să se plângă de lipsuri, totuşi are ceva
bani puşi deoparte. Vreo patruzeci sau cincizeci de mii de ruble, pe când eu n-am nicio
leţcaie. Da’ e de prisos să mai vorbim de asta! La pension, eu fac pe administratorul… Mă
ocup cu aprovizionarea, supraveghez servitorii, notez cheltuielile, leg caiete, vânez ploşniţele,
plimb câinele nevesti-mii, pun curse pentru şoareci… Ieri seara am avut sarcina să dau în
primire bucătăresei făină şi unt, deoarece s-au prevăzut pentru masă blinele. Pe scurt, astăzi,
când blinelele erau gata, nevastă-mea a intrat în bucătărie şi a anunţat că trei eleve n-au voie
să mănânce blinele, fiindcă s-au îmbolnăvit de gâlci. Aşadar, s-a constatat că făcusem câteva
blinele în plus. Am întrebat-o ce să facem cu ele? La început, nevastă-mea a ordonat să fie
puse în beci, la rece, apoi însă, s-a răzgândit şi mi-a spus: „Mănâncă-le tu, momâie!” Dânsa,
când e supărată aşa-mi spune: momâie, sau monstru, sau diavol… Da’ aduc eu, oare, a diavol?
Aşa-i dânsa, mereu e supărată! Şi… şi n-am mâncat blinelele, nu, le-am devorat! Fără să le
mai mestec! Asta fiindcă nevastă-mea mă lasă mereu nemâncat. Ieri, de pildă, nu mi-a dat să

2
mănânc. „Tu, momâie, mi-a spus, n-ai de ce să mănânci…” Ia te uită, domnule (se uită la
ceas), ne-am cam luat cu vorba şi ne-am depărtat puţin de subiect. Ei… da’ să ne întoarcem…
Fără îndoială că dumneavoastră, acum, aţi prefera să ascultaţi o romanţă sau o simfonie, sau
vreo arie… „În focul luptei nici n-om clipi…” Nu-mi mai amintesc de unde-i aria asta…
Printre altele, am uitat să vă spun că în şcoala de muzică a nevestei mele, pe lângă faptul că
mă ocup de administraţie, dau şi lecţii de matematică, de fizică, chimie, geografie, istorie,
solfegii, literatură etc. Pentru lecţiile de dans, canto şi desen, nevastă-mea ia o taxă în plus, cu
toate că şi dansul, şi cântul, tot eu le predau… Şcoala noastră de muzică se află pe strada
Celor cinci câini, nr. 13. Pesemne că de aia nu-mi merge bine în viaţă: stau la numărul 13.
Fetele mele sunt născute în 13, casa noastră are 13 ferestre… Ei, dar ce să mai vorbim…
Pentru orice informaţii, nevastă-mea poate fi găsită acasă la orice oră, iar programul şcolii,
dacă doriţi, îl puteţi cumpăra cu 30 de copeici bucata, la portarul şcolii. (scoate din buzunar
câteva exemplare) Poftim, dacă doriţi, pot să vi-l vând chiar acum. 30 de copeici bucata!
Doreşte careva? (pauză) Nimeni? Las la douăzeci de copeici! (pauză) Păcat! Da, da, casa are
numărul 13! N-am noroc la nimic!… Am îmbătrânit, m-am prostit… În timp ce ţin o
conferinţă par vesel, de fapt, însă, îmi vine să urlu cât mă ţine gura sau să fug undeva la
capătul pământului! N-am nici măcar cui să-mi spun păsul… Îmi vine să şi plâng… Îmi veţi
spune desigur: Păi n-ai fetele?… Ce folos!… Eu le vorbesc, şi ele îmi râd în nas… Nevastă-
mea are şapte fete… Nu, iertaţi-mă, mi se pare că numai şase… (iute) Şapte! A mai mare,
Anna, e de 27 de ani… cea mai mică de 17… Stimaţi domni! (priveşte înapoi) Sunt nefericit,
am ajuns un imbecil, un om de nimic, şi totuşi aveţi în faţă pe cel mai fericit dintre taţi!… În
realitate, aşa ar trebui să fie, şi eu nu îndrăznesc să spun altfel! Ehei, dacă aţi şti!… De 33 de
ani trăiesc cu nevastă-mea şi pot să spun că ăştia au fost anii cei mai frumoşi ai vieţii mele…
adică… nu chiar cei mai frumoşi, dar în general, da!… Anii ăştia, ca să fiu scurt, au trecut ca
o clipă frumoasă, sau, mai bine zis, să-i ia dracu! (se uită în jur) După cât mi se pare, nevastă-
mea n-a venit încă… aşa că, nefiind aici, pot să spun tot… Mi-e frică, tremur de frică… ori de
câte ori se uită la mine!… Da, vasăzică, ce vă spuneam? Fetele mele sunt încă nemăritate şi
asta, pesemne, fiindcă sunt timide şi fiindcă nu au prilejul să vadă bărbaţi. Nevastă-mea nu
vrea să dea o serată… nu invită pe nimeni la masă… e o doamnă atât de avară, de nervoasă,
de cicălitoare, încât nimeni n-are curaj să intre în casa noastră, dar… pot să vă fac o
confidenţă… (se apropie de rampă) La zile mari, fetele mele pot fi găsite la mătuşa lor,
Natalia Semionovna, care suferă de reumatism şi poartă o rochie galbenă cu un fel de picăţele
negre, de ţi se pare că e presărată cu gândaci… La mătuşa Natalia se servesc fel de fel de
gustări… Şi când nu vine şi nevastă-mea, se poate chiar… (face gestul băutului zdravăn) Da,

3
da… Trebuie să ştiţi că pe mine un singur păhărel mă turteşte! În schimb, sufletul mi se umple
de mulţumire şi, în acelaşi timp, de o tristeţe de nedescris! Îmi vin în minte, tam-nesam, anii
tinereţii… şi-mi vine, dracu ştie de ce, aşa, o poftă de ducă… Ehe!… Dacă aţi şti ce poftă!…
(cu însufleţire) S-o şterg… Să las totu baltă şi s-o şterg, fără să mă mai uit înapoi… Unde? N-
are importanţă unde… numai să fug de viaţa asta nesuferită, meschină, măruntă, care a făcut
din mine un biet neghiob bătrân, un biet idiot ramolit… Să fug cât mai departe de tâmpa de
nevastă-mea… de zgârcita asta, care mai e şi rea, rea, rea! Care m-a chinuit 33 de ani… Să
scap de muzică, de bucătărie, de banii ei, de toate lucrurile astea mărunte şi josnice… şi să mă
opresc într-un loc oarecare, departe de tot, în mijlocul unei câmpii, şi să rămân acolo
înrădăcinat ca un copac, ca un arac, ca o sperietoare de ciori, sub întinsul cerului, şi să privesc
toată noaptea cum luna-şi cerne liniştită lumina… şi să uit, să uit… Oh! Cât aş vrea să nu-mi
aduc aminte de nimic!… Cât aş vrea să-mi sfâşii fracul ăsta vechi, nesuferit, cu care acum 30
de ani m-am cununat… (îşi scoate cu violenţă fracul)…În care ţin mereu conferinţele mele cu
scop de binefacere… Aşa!… (calcă în picioare fracul) Aşa!… Îs bătrân, sărac, jerpelit ca şi
vesta asta de pe mine, cu spatele ponosit, zdrenţuit! (se întoarce şi-şi arată spatele de la
vestă) Nu-mi trebuie… N-am nevoie de nimic!… Sunt mai curat şi mai presus de toate astea!
… A fost o vreme când eram tânăr, inteligent… studiam la universitate… visam, mă
consideram om! Acu nu mai îmi trebuie nimic! Nimic!… Vreau doar un pic de linişte… Un
pic de linişte! (după ce s-a uitat într-o parte, îmbracă iute fracul) Ei, dar uite-o pe nevastă-
mea în culise! A venit şi mă aşteaptă… (se uită la ceas) A trecut ora… Dacă o să vă întrebe
ceva, vă rog să-i spuneţi că am ţinut conferinţa… că momâia – adică eu – şi-a îndeplinit cu
demnitate misiunea. (se uită iar într-o parte, tuşeşte) Sssst! Se uită aici… (ridicând vocea)
Aşadar, ţinând seama de faptul că tutunul conţine o otravă puternică, despre care am vorbit
până acum, în niciun caz nu trebuie să fumăm… Şi-mi permit ca să zic aşa, să nădăjduiesc că
această conferinţă a mea despre „efectul dăunător al tutunului” va fi folositoare. Ce era de
spus am spus. Dixi et animam levavi!i (se înclină şi iese solemn)

CORTINA

A fost scrisă în septembrie 1902 şi publicată pentru prima oară în culegerea de Opere
din 1903, vol. XIV. Publicăm textul din 1903.
Sceneta Despre efectul dăunător al tutunului (intitulată la fel ca şi vodevilul scris în
1886) urma să apară în culegerea de Opere, vol. VII. La 1 octombrie 1901. Cehov îi scrie lui
A. F. Marks, editorul operelor sale, următoarele: „Printre piesele mele, pe care vi le-am
predat, există şi vodevilul Despre efectul dăunător al tutunului; el face parte din acele piese
pe care v-am rugat să le excludeţi din culegerea de Opere şi să nu le publicaţi niciodată.

4
Acum am scris o piesă cu totul nouă, intitulată la fel, păstrând doar numele personajului şi v-o
trimit ca să o includeţi în vol. VII.” În scrisoarea sa de răspuns (14 octombrie), Marks îi
adresează lui Cehov următoarea rugăminte: „Dat fiind că această piesă este cu totul nouă,
îngăduiţi-mi s-o public mai întâi în Niva şi numai după aceea s-o includ în vol. VII”. Cehov
nu şi-a dat consimţământul. La 16 octombrie îi scrie lui Marks: „Sceneta Despre efectul
dăunător al tutunului este scrisă exclusiv pentru scenă. Publicată într-o revistă ar putea să n-
aibă efect. De aceea vă rog să n-o publicaţi în revistă.” Până la urmă, piesa n-a intrat în
culegerea de Opere, vol. VII, ci a apărut în vol. XIV al culegerii de Opere din anul 1903.

5
i
Am spus şi mi-am uşurat sufletul (lat) (n.t).