INTERSECŢIA SUPRAFEŢELOR CURBE

2.1. Generalităţi

Se ştie că două suprafeţe ψ(t , m) şi φ( n, p ) se intersectează, dacă ele au puncte

comune (fig.2.1). Totalitatea punctelor (11 ,2, ...,i) ce aparţin ambelor suprafeţe formează linia l
de intersecţie a suprafeţelor:
l (1,2,..., i ) =ψ(t , m) φ( n, p ).
Această linie poate fi plană sau spaţială. Ea poate fi
de asemenea curbă sau poligonală (în cazul cînd se
intersectează poliedrele). Ordinul liniei de intersecţie este
egal cu produsul ordinelor suprafeţelor. Construcţia liniei de
intersecţie pe desene se bazează pe proprietatea, că punctele
comune ale suprafeţelor pot fi la intersecţia liniilor, care
aparţin acestor suprafeţe, în scopul evidenţierii acestor linii la
construirea liniei de intersecţie se folosesc suprafeţe secante Fig. 2.1
auxiliare.
Drept suprafeţe auxiliare pot fi utilizate suprafeţele plane ori sferice. Din aceste considerente la
construirea liniei de intersecţie a suprafeţelor se diferenţiază metoda planelor auxiliare şi metoda
sferelor auxiliare.

2.2. Metoda planelor secante paralele

Esenţa acestei metode constă în aceea că suprafeţele date ψ şi φ sunt intersectate de

suprafeţe plane auxiliare θ care se aleg în aşa fel
încît ele să intersecteze suprafeţele iniţiale ψ şi
φîn linii drepte sau cercuri (m' ) şi (t ' ) la
intersecţia cărora se obţin punctele 1 şi 2 care
aparţin liniei de intersecţie l a suprafeţelor (fig.2.2).
Aşadar, algoritmul de bază al găsirii
punctelor comune ale suprafeţelor intersectate
poate fi scris în felul următor:
θ ψ = t ' ;
θ φ = m' ;
Fig. 2.2
t 'm' =(1,2).
Procedura intersecţiei suprafeţelor se repetă de atîtea ori de cîte este necesar pentru a
obţine o linie cît mai exactă.
Dacă linia de intersecţie a suprafeţelor date se construieşte cu ajutorul suprafeţelor plane,
care sunt paralele cu unul dintre planele de proiecţie, această metodă se numeşte metoda
planelor auxiliare secante paralele. Ea se utilizează în cazurile cînd planele auxiliare
intersectează suprafeţele date în linii drepte
sau circumferinţe.
Să exemplificăm utilizarea acestei
metode în dublă proiecţie ortogonală la
intersecţia unei suprafeţe conice ψ( S , m)
cu o suprafaţă sferică φ(O, R ) (fig.2.3).
Punctele comune ale suprafeţelor se
determină utilizînd drept plane auxiliare ∑',
∑'', ∑''', ∑Iv care secţionează suprafaţa conică
după circumferinţele m', m", m1", m Iv şi
suprafaţa sferică – după circumferinţele t',
t", t1", t Iv .
Intersecţia acestor circumferinţe
determină punctele comune 3, 4, 5, 6 şi
3',4',5',6'. Punctele de bază 1 şi 2 se găsesc la
intersecţia liniilor de contur t20 şi S2A2 ale
suprafeţelor. Punctele 3 şi 3', în care
ecuatorul sferei intersectează conul, se obţin
cu ajutorul planului ∑'||Π1 care se trasează Fig. 2.3
prin centrul O2 al sferei. Aceste două puncte
situate pe ecuatorul t" în proiecţia orizontală împart linia de intersecţie a suprafeţelor în două
părţi: vizibilă (31-41-11-4'1-3'1) şi invizibila (31-61,-21-6'1-3'1). Din cauza simetriei faţă de planul de
front ∑1' pe suprafaţa frontală două ramuri ale liniei de intersecţie coincid.

2.3. Metoda sferelor concentrice

Utilizarea suprafeţelor concentrice drept suprafeţe auxiliare pentru determinarea curbelor

de intersecţie a două suprafeţe de rotaţie are la bază următoarea proprietate: o suprafaţă sferică
φ cu centrul în O situat pe axa i a unei suprafeţe de rotaţie ψ se intersectează cu aceasta în
circumferinţe (m, m'), care în una din proiecţii apar complet deformate (fig. 2.4).
Suprafeţele auxiliare sferice concentrice sunt utilizate în cazul intersecţiei suprafeţelor de
rotaţie cu axe concurente şi paralele cu unul dintre planele de proiecţie. Se observă totodată că
punctul de intersecţie al axelor suprafeţelor date este centrul sferelor auxiliare. Raza minimă a
sferelor auxiliare este egală cu lungimea maximă a segmentelor de normale trasate din punctul
de intersecţie al axelor O pe suprafeţele date. Raza maximă este egală cu distanţa dintre punctul
O şi cel mai îndepărtat punct al liniei de intersecţie.
 Să exemplificăm cele expuse mai sus printr-o problemă
concretă. Fie date două suprafeţe cilindrice φ(i, l ) şi φ' (i ' , l ' )
de rotaţie cu axele concurente şi paralele cu planul frontal de
proiecţie Π2 (fig. 2.5). Se cere să se construiască linia de
intersecţie a acestor suprafeţe, utilizînd metoda sferelor
concentrice.
Construcţia grafică a proiecţiei liniei de intersecţie se face
în felul următor: se determină
Centrul sferelor concentrice: O2 = i2 i ' 2 . Se găseşte raza celei
mai mici sfere Rmin = O2 N ' 2 > O2 N 2 . În suprafeţele date se
înscrie prima sfera φ(O, Rmin ) cu raza Rmin = O2 N ' 2 . Se
construiesc cercurile de intersecţie ale suprafeţelor date cu sfera
auxiliara:
m2 = φ' 2 ψ 2 (O2 , Rmin );
(t 2 t ' 2 ) = φ' 2 ψ 2 (O2 , Rmin ).
Fig. 2.4
Se găsesc punctele de intersecţie ale
cercurilor, care aparţin celor două suprafeţe
cilindrice şi suprafeţei sferice:
3 2 = m2 t 2 ;
3' 2 = m2 t ' 2 .
Se repetă procedura înscrierii altei suprafeţe
sferice cu R>Rmin şi se construiesc cercurile de
intersecţie ale suprafeţelor:
φ' 2 ψ(O2 , R ) = m2 , m' 2 ;
φ2 ψ(O2 , R ) = t 2 , t ' 2 .
Se găsesc încă două puncte de intersecţie ale
cercurilor 4 şi 4':
4 2 = t 2  m2 ; 4' 2 =t ' 2  m' 2 .
Fig. 2.5
În mod analog se construiesc şi punctele 52 , 5'2. .
Punctele de bază 12,22, l'2, 2'2 se află la intersecţia liniilor de contur ale suprafeţelor date.
Proiecţia frontală a liniei de intersecţie a suprafeţelor se obţine prin unirea punctelor:
12 5 2 4 2 32  2 2 şi 1' 2 5' 2 4' 2 3' 2  2' 2 .

2.4. Metoda sferelor excentrice

Utilizarea acestei metode se bazează pe următoarea proprietate: o sferă φ(O, R ) poate

să intersecteze un tor ψ(m, i 0 ) după circumferinţe (generatoarele m', m"), dacă centrul sferei O
se găseşte în planul de simetrie ∑° al suprafeţei (fig. 2.6).
 Segmentele (12,22), (1'2,2'2) cu centrele în N2, N'2 reprezintă diametrele acestor cercuri.
Centrul sferei O2 se găseşte la intersecţia perpendicularelor N2O2 şi N'2O2 ridicate din centrele N2
şi N'2. Planele cercurilor m' şi m" se găsesc în planele proiectante ∑'┴Π2 şi ∑''┴Π2 trasate prin axa
de rotaţie i0(i10,i20) a torului.
Să examinăm utilizarea acestei proprietăţi a
sferei la construirea proiecţiilor liniei de intersecţie a
suprafeţelor.
Fie date torul ψ(m, i ) şi suprafata cilindrică
θ( m' , i ' ) axele ărora se găsesc într-un plan de front
(fig. 2.7). Se cere să se construiască linia de intersecţie
a suprafeţelor:
l (1, 2 , 3 ) = φ(m, i ) θ( m' , i ' ).

Punctele comune ale suprafeţelor pot fi găsite în felul

următor: ştiind, că axele i' şi i ale suprafeţelor se află
într-un plan de front, se găsesc punctele de bază 12 şi 22
ca rezultat al intersecţiei liniilor de contur ale
suprafeţelor. Prin axa i20 se trasează un plan auxiliar ∑'2
la intersecţia căruia cu suprafaţa torică obţinem cercul
m2' cu diametrul A2'B'2.
Din centrul N'2 al cercului se coboară o perpendiculară
Fig. 2.6
pe planul cercului pînă la intersecţia ei cu axa de
rotaţie i'2 a cilindrului (se obţine centrul O'2 ).
Din centrul O'2, se construieşte suprafaţa sferică φ' (O ' , R ' ) cu raza
R ' = (O ' 2 A' 2 ) = (O ' 2 B ' 2 ). Intersecţia sferei φ' cu torul ψ formează cercul m'2= φ ψ. La

intersecţia sferei φ ' cu cilindrul θ obţinem cercul m' 2 .

Intersecţia cercurilor m' 2 şi m' 2 formează punctul 32

care aparţine atît proiecţiei torului cît şi a cilindrului, deci
aparţine liniei de intersecţie. Procedura construirii sferelor
auxiliare secante se repeta de atîtea ori, de cîte este necesar
pentru a obţine o linie cît mai exactă.
De exemplu, pentru construirea punctlui 42 se
trasează prin i20 planul ∑''2 care intersectează torul în cercul
m". Proiecţia centrului celei de-a doua sfere auxiliare se va Fig. 2.7
afla la intersecţia perpendicularei N"2Q"2 cu axa cilindrului
i20: O' ' 2 = ( N ' ' 2 O ' ' 2 ) i ' 2 .
Din centrul O" se construieşte sfera auxiliara φ' ' cu raza :
R' ' = (O ' ' 2 A' ' 2 ) = (O ' ' 2 B' ' 2 ).
Această sfera va intersecta suprafeţele date în cercurile m' 2 şi m' 2 .
La intersecţia acestor cercuri se află punctul 4 care aparţine ambelor suprafeţe:
4 2 = m' ' 2 m' ' 2 .
 În mod analog se construieşte şi punctul 52, folosindu-se planul secant auxiliar ∑'''┴Π2.
Linia de intersecţie a suprafeţelor date va trece prin punctele obţinute:
l 2 = 12 3 2 4 2 5 2  2 2.

2.5 Cazuri particulare de intersecţie a suprafeţelor de ordinul doi

Întrucît suprafeţele de ordinul doi sunt algebrice, linia de intersecţie este o curba
algebrică (în caz general - o linie spaţială). Această curbă este de ordinul patru, fiindcă ordinul
liniei de intersecţie este egal cu produsul ordinelor suprafeţelor, în practica construirii desenelor
industriale se îmîlnesc cazuri cînd linia de intersecţie a suprafeţelor de ordinul doi se
descompune în cîteva linii de ordine inferioare.
O importanţă deosebită are descompunerea liniei
de intersecţie de ordinul patru în două curbe plane de
ordinul doi. În continuare sunt prezentate unele cazuri
mai des întîlnite în practică.
l. Dacă două suprafeţe de ordinul doi se
intersectează după o curbă plană de ordinul doi, atunci
ele se intersectează încă după o curbă tot de ordinul doi.

Justeţea legii reiese din condiţia că suma ordinelor

liniilor, în care se descompune linia de intersecţie, este
egală cu ordinul acestei linii, în cazul dat linia de Fig. 2.8

intersecţie este de ordinul patru. Dacă o parte din această linie este o curbă de ordinul doi,
înseamnă că a doua parte trebuie să fie de asemenea de ordinul doi. De exemplu, dacă o
suprafaţă cilindrică de ordinul doi ψ(i, l ) intersectează
o suprafaţă sferică φ(O, R ) după un cerc m atunci ea se
intersectează cu sfera încă după un cerc m' (vezi fig. 2.4-
2.7).
2. Dacă două suprafeţe φ şi φ ' de ordinul doi
au contact în două puncte (1,2), atunci linia lor de
intersecţie se descompune în două curbe plane de ordinul
doi, planele cărora trec prin dreapta care uneşte punctele
de contact (fig. 2.8).
Fie daţi φ, φ' - doi cilindri cu diametre egale,
unde 1,2 sunt puncte de contact ale cilindrilor, în acest
Fig. 2.9
caz se obţin două linii de intersecţie: m2 = φ φ' şi
m' 2 = φ φ'. Liniile m,m' reprezintă două curbe de ordinul doi (elipse).
3. Dacă două suprafeţe φ şi θ (fig. 2.9) de ordinul doi sunt circumscrise unei suprafeţe
de ordinul doi ψ(O, R ), atunci ele se intersectează după curbe plane (t,n) de ordinul doi.
Planele acestor curbe trec prin dreapta (1,2), care uneşte punctele de intersecţie ale liniilor de
contact.

Întrebări de control

1. Ce se numeşte linie de intersecţie a suprafeţelor?

2. Prin ce metode se efectuează construcţia liniei de intersecţie a suprafeţelor?
3. În ce constă esenţa metodei planelor secante paralele?
4. În ce consta esenţa metodei sferelor concentrice?
5. Ce proprietate a sferei este pusă la baza utilizării sferei ca suprafaţă auxiliară pentru
construcţia liniilor de intersecţie?
6. În ce cazuri se utilizează metoda planelor auxiliare?
7. În ce cazuri se utilizează metoda sferelor concentrice?
8. Cum se determină ordinul liniei de intersecţie a suprafeţelor?
9. Care sunt cazurile particulare de intersecţie a suprafeţelor de ordinul doi?