Sunteți pe pagina 1din 6

Digestia si furajele iepurilor

Iepurele este un animal rozator si, prin modul in care se face digestia hranei, se incadreaza
regimului vegetarian (ierbivor). In mod schematic, aparatul digestiv se caracterizeaza printrun
sistem redus de masticatie, un stomac voluminos, un intestin lung si un cecum important.
Aceasta dispozitie implica o trecere lenta a hranei prin intestin si necesita prezenta unei
microflore abundente, antre-nata in procesul digestiv (alimentele ramin 48 ore si se elimina in
4 ore). Aceasta face ca iepurele sa fie predispus la timpanism (balonare), la staze alimentare
(slaba evacuare din intestin) si la auto-intoxicari, daca este captiv si nu poate sa-si aleaga,
dupa gust, acea planta bogata in substante indispensable sau o alta planta laxativa, care se
gasesc in flora spontana (din imprejurimile locului sau de origine). Dupa cum osul este
specific ciinelui, tot astfel cracile si ramurile verzi (de salcie, plop, fag, tei, salcim, anin etc.)
sint indispensable iepurelui, atit pentru a-si toci dintii, cit si pentru valoarea lor nutritiva si
influenta substan^elor astringente (taninuri) in prevenirea diareei. Continutul nutritiv al ra-
murilor verzi (saruri minerale, vitamine etc.) asigura o buna digestie si asimilare a furajelor
concentrate. Crescatorul trebuie sa tina seama de importanta fiziologiei digestiei la iepuri,
suplimentind permanent furajarea obisnuita cu ra-muri verzi, frunze si buruieni specifice. De
asemenea, el trebuie sa supravegheze cu atentie calitatea nutritiva a furajelor, starea lor de
conservare, gradul de umiditate si eventuala toxicitate a ierburilor si buruienilor pe care le
foloseste in furajarea iepurilor.

Vitaminele
Vitaminele nu contribuie in nutritie, dar sint absolut necesare; dupa cum ne arata numele,- ele
intretin viata si stimuleaza cresterea. Deosebit de insemnata este vitamina A, care se intilneste
in furajele verzi, frunze, ramuri ti-nere, precum si in lapte, faina de peste, ulei de peste etc.
Vitaminele B si B2 apara organismul de tulburari nervoase, paralizie si deschide pofta de
mincare; ele se gasesc in in-velisul grauntelor, in tarite, morcovi etc. Legumele si toate
furajele proaspete sint bogate in vitamina C; pe timpul iernii, se folosesc napii si morcovii,
care depasesc in aceas-ta privin^a de zece ori valoarea sfeclei. Lipsa vitaminei D duce la
rahitism, ceea ce se poate constata la tineretul cazat in adaposturi lipsite de lumina (se gaseste
in lapte, faina de peste, trifoi, lucerna etc.). Vitamina E joaca un rol important in fecundatie,
ea se gaseste pretutindeni in furajele verzi, precum si in griul, porumbul si ovazul incol-tit. In
general, hranirea iepurilor cu furaje lipsite de vitamine provoaca aparitia unor boli grave de
subnutri-tie (carente vitaminice sau avitaminoze). Ca multe alte rozatoare, iepurele isi
consuma propriiie excremente (coprofagie); acestea sint bogate in vitamine (indeosebi cele
din timpul noptii). De obicei, dimineata se gasesc in boxa numai excrementele eliminate a
doua oara. Experience recente ale fiziologilor francezi au demonstrat ca iepurii lipsiti de
posibilitatea de a-si reingera excrementele din timpul nopfii, par sa sufere de subnutritie.

Furajele specifice iepurilor


Ca rozator de tip ierbivor si granivor, iepurele este adaptat la un regim de hrana vegetarian,
nutritia lui bazinduse pe furajele vegetale. Fiimd un animal mincacios, dar nepretentios la
mincare, el consuma cu placere, in stare verde sau uscata, atit ierbunle si buruienile din
gradina, din cimp si de pe. marginea santurilor, cit si cele din finetele naturale si artificiale,
leguminoasele cultivate, legume si zarzavaturi, frunze de copaci, ramuri etc. Acestea insa nu
trebuie sa fie prafuite sau recoltate din locuri mlastinoase, infectate etc. Dupa natura si
compozitia lor, principalele furaje fo-losite in hrana iepurilor aparfin urmatoarelor patru cate-
gorii: furaje verzi, fibroase, suculente si concentrate. Furajele verzi (masa verde), reprezentate
prin nutre-turile ierboase ce se administreaza in stare suculenta, in tot timpul verii, sint cele
mai ieftine, au o mare valoare nutritiva si con^in multe saruri minerale si vitamine. Cele mai
hranitoare, vitaminate si digestibile sint buruienile, dintre care aratam mai jos pe cele
specifice iepurelui: Crescatorul trebuie sa fie atent ca in ierburile si bu-ruienile pe care le da in
hrana iepurilor sa nu fie plante toxice (care pot fi cauza unei mortalitati rapide) rum sint:
cucuta (Conium maculatum), laurul sau ciumafaia (Datura stramonium), maselarita
(Hyoscyamus niger), zirna sau umbra nop^ii (Solanum nigrum) , boglari sau galbenele
(Ranunculus sceleratus), brindusa de toarnna (Colchicum automnale), laptele ciinelui
(Euphorbia falcata), macul ro-su (Papaver rhoeas), steregoaia sau strigoaia (Veratrum
nigrum), omagul (Aconitum toxicum) etc. De asemenea, de o mare valoare nutritiva pentru
iepuri sint fructele difernllor arbori si arbusti, precum si cracile v'erzi si ramurelele acestora
(ulm, fag, tei, alun, paducel, salcim, frasin, salcie, anin, mesteacan). Pentru iarna, crescatorul
trebuie sa se ingrijeasca de aprovizionarea in cantitati suficiente cu craci, ramuri verzi si cu
frunze, orga-nizind in incinta crescatoriei frunzare mari, sub forma de glugi. In boxa iepurelui
trebuie sa se gaseasca in permanent craci si ramuri verzi, altfel acest rozator este nevoit I sa
sufere si sa fie nevoit sa roada peretii boxei si utilajele din lemn. Pe linga buruienile, ierburile
si verdeturile naturale amintite, o deosebita importanta prezinta furajele verzi cultivate:
lucerna, trifoiul, sparceta, borceagul si porumbul furajer. Acestea, la fel ca plantele salbatice,
au marele avantaj ca imboga^esc organismul in calciu usor asimila-bil (necesar indeosebi
pentru tineret, in perioada de cres-tere). Pe de alta parte, apa din ^esuturile plantelor verzi
satisface, in parte, nevoia de adapat a iepurelui. Zarzavaturile constituie de asemenea o buna
sursa de furajare a iepurilor, insa acestea nu trebuie date decit in cantitati reduse si nu prea des
(varza, frunzele de napi, 1 de sfecla, de conopida si mai putin spanacul, salata). In cantitati
prea mari acestea produc diaree, iar frunzele de varza influenteaza negativ sanatatea iepurilor.
Iepurii care consuma timp indelungat frunza de varza, manifesto simptome de insuficienta
tiroidiana, desi aceasta glanda s-a dezvoltat excesiv (ca o gusa). Cauza acestei tul-burari grave
se explica prin actiunea toxica a unor substance (cianide) din varza. Pe timpul iernii, iepurii
pot fi hraniti si cu nutreturi in-silozate in mici bazine sau in tuburi de beton (2—3 tuburi a cite
1 m inaltime si cu diametrul de 1—1,5 m).

Furajele fibroase
Furajele fibroase: finul de lucerna, trifoi, borceag, paiele de ovaz etc. Finul nu trebuie sa
lipseasca niciodata, iar in timpul iernii constituie furajul de baza sau „piinea'' iepurilor.
Dintrun kilogram de nutreturi verzi (masa verde) rezulta 0,70—0,75 kg fin. Un fin de calitate
buna este eel de leguminoase (lucerna, trifoi) si de graminee (ovazcior, golomat, paius,
zizanie, firuta etc.). Finul recoltat de pe pajistile umede este mai putin indicat deoarece
confine deseori chisti de coccidioza.

Furajele suculente
Furajele suculente (radacinoase, tuberculi, bostanoase) mai insemnate pentru iepuri sint:
sfecla, morcovii, napii, gulia, cartofii, pastirnacul, ^elina, patrunjelul, dovlecii. Se folosesc
indeosebi la furajarea din sezonul de iarna. Apa pe care o contin este necesara organismului
animal; sint insa sarace in proteine. O buna folosire prezinta si fructele care nu-si gasesc o alta
valorificare.

Furajele concentrate
Furajele concentrate (bogate in proteine si hidrati de carbon) constituie nutreturile de baza in
asigurarea producfiei iepurilor de carne. In aceasta grupa se cuprind urmatoarele furaje: dintre
cereale (graurite), mai ales ovazul, orzul, porumbul, bobul si mazarea; dintre reziduurile
industriale taritele (de griu, secara, porumb), praful de moara, sroturile si turtele (de floarea-
soarelui, soia, dovleac, in, rapi|a); dintre produsele si reziduurile de origine animala faina de
carne, faina de singe, faina de peste, uleiul de peste, zerul, laptele degresat etc. Piinea uscata
constituie un bun aliment, ca si ramasitele menajere: coji de cartofi, de dovleac, de fructe etc.
Un produs special este drojdia furajera (levuri iradiate), avind un gust placut si un mare
continut de vitamine (B, D si E).

Norme si rafii furajere


Norme de furajare. Prin norma de furajare se in^elege cantitatea zilnica de substance nutritive
necesare unui animal, care sa-i asigure desfasurarea normals a tuturor functiilor organismului,
pastrarea sanatatii, realizarea productiei planificate si mentinerea calitatilor de reproduce.
Nor-mele de furajare se stabilesc in functie de virsta, greutatea si starea fiziologica a iepurilor,
dupa felul product;iei si dupa sezoanele anului. In tabelele 4 si 5 se redau Unitate nutritiva
(U.N.) = valoarea continutului furajer, in substance nutritive, echivalent cu aceea a 1 kg de
ovaz, considerat ca etalon. normele de furajare stabilite de Sectia de Alimenta^ie din cadrul
Institutului de Cercetari Zootelmice. Pentru timpul iernii, datorita pierderilor de caldura ce se
produc in organism, necesarul de unita^i nutritive este mai mare.

Ratii furajere
Prin rafcie furajera se intelege cantitatea de furaje data zilnic unui animal, carp sa-i satisfaca
cerintele in substante nutritive, sururi si vitamine. Ratiile furajere se stabilesc in fimctie de
nocme si cit mai corespunza-tor sezonului respectiv. Ca orientare, se redau doua exemple de
ratii (simplificale), dupa cele intocmite de Sectia de Alimenta^ie din cadrul Institutului de
Cercetari Zootehnice . La alcatuirea ratiilor este necesar sa se ^ina seama si de unele consid
iatii gencrale: sa corespunda parficularitafilor biologice si fizio-logice ale animalelor
rozatoare, de tip vegetarian-gra-nivor; sa contribuie la pastrarea siinatatii si obtinerea de
productii ridicate; sa fie formate din furaje cit mai diferite si sa fie economice, folosindu-se in
primul rind cele din produc^ia proprie si numai cele ce nu se gasesc (sroturi, faina de carne,
faina de oase etc.) sa se procure din cornert; sa aiba un anumit volum si efect de balast, pentru
ca iepurii sa se sirnta satui si digestia sa se faca normal. Pe cit este posibil, la furajarea
iepurilor si la intocmi-rea ratiilor respective, crescatorul va tine seama si de urmatoarele
recomandari practice: — In timpul verii, jumatate din cantitatea de furaje verzi sa se dea sub
forma de craci sau ramurele cu frunze verzi, iar iarha se vor da ramuri din frunzare; — In
crescatoriile personale, cu un numar redus de ie- puri, furajele verzi sa fie date sub forma de
buruieni, iarba cosita si ramuri cu frunze; , Grauntele de ovaz sa se foloseasca indeosebi
pentru masculi in timpul montei si pentru tineret (pentru tineret nu trebuie sa lipseasca taritele
sau sroturile); Oricare ar fi regimul de hranire (furaje verzi, sucu-lente sau concentrate), vasul
cu apa curata, limpede si proaspata nu trebuie sa lipseasca iepurilor. Exista iepuri care refuza
la inceput sa bea apa, insa aceasta se intimpla. fiindca nu li s-a dat niciodata §i deci nu sint
obisnuiy s-o consume. In cazul crescatoriilor mari, industriale, cind furajarea iepurilor se
bazeaza pe concentrate, consumul aproxima-tiv de apa (in cm3 si pe timp de 24 ore) poate fi
calculat dupa datele prezentate in .

Furajele verzi
Furajele verzi (buruienile, ierburile, plantele de cultura) trebuie recoltate de pe terenuri uscate,
curate si sanatoase, fara sa contina oua de paraziti (coccidii) si nici buruieni toxice. Ele se
administreaza iepurilor numai in stare palita, adica dupa ce au fost tinute la soare (pe gratare
sau capre de lemn) eel pu|in 1—2 zile, ca sa mai piarda din apa; altfel, produc colici si diaree.
De asemenea, furajele verzi nu se folosesc ude (plouate) sau cu roua pe ele si se dau numai in
gratarele de fin (furajatoare). Masa verde neconsumata, calcata in picioare si udata, ca si cea
ramasa de la iepurii bolnavi, nu se mai da a doua oara, ci se transports la platforma de gunoi.

Finurile
Finurile trebuie recoltate in faza optima, adica gramineele la inspicare sau la inceputul
infloririi, iar leguminoa-sele la imbobocire. Un fin bun, vitaminos (bogat in caroten) se obtine
din leguminoase (lucerna, trifoi, sparceta), din graminee (golomat, timoftica, ovascior etc.)
sau din otava, uscate rapid; el trebuie sa aiba un miros placut, aromat si o culoare verde-
intensa, si sa fie lipsit de praf si mucegaiuri. Finurile au si efect de balast, necesar unei bune
functionari a tubului digestiv. Finurile de calitate in-ferioara, vrejii de mazare, cocenii si
paiele este indicat sa fie mai intii oparite, imbunatatindu-li-se astfel calitatile-gustative;
totodata se distrug microbii, ciupercile etc. Finul. vitaminos (de lucerna sau de otava) poate fi
macinat la* moara cu ciocanele si transformat in faina de fin. Depozitarea finului se face
numai dupa ce mai intii a fost bine uscat, cladindu-se in glugi (stoguri) sau sire, pe un teren
mai ridicat, uscat si cu asternut gros de paie. Mult mai bun si economic este finul presat in
baloti, cu un grad de umiditate de 17»/0, care se depoziteaza mai usor si fara pierderi mari
(volumul lui se reduce de 5—6 ori).

Suculentele
Suculentele sint usor digestibile si au un gust mai placut. Radacmoasele (sfecla, morcovii,
napii) se administreaza': iepurilor numai curatate de pamint si bine spalate. Cartofii se dau
curatl, inlaturindu-li-se col^ii, si de obicei fierti. Datorita continutului mare de apa (70—
90"/0), suculentele' sint expuse mai usor alterarii si pentru mentinerea valorfi lor nutritive, ele
trebuie pastrate in locuri uscate si con-servate pe timpul iernii in silozuri de suprafata. La o
insi-lozare de 5 luni, morcovii sufera o pierdere de 16% si sfecla de 10"/o din greutatea lor
initials. Sfecla si cartofii ingheta^i se dau numai fierti, iar morcovii, dupa ce s-au dezghe^at.
Cartofii fierti, in amestec cu tari^e si cu faina de fin, constituie un bun furaj in timpul iernii.
Tot astfel, cas-tanele salbatice sint roase si consumate cu multa pofta.
Concentratele
Concentratele (graunte, uruieli, reziduuri, faina vegetala si animala etc.). Folosirea acestora in
furajarea iepurilor trebuie facuta dupa o preparare corespunzatoare. Astfel, ovazul este indicat
sa se dea inmuiat cind este vorba de iepurasi. Pe cit este posibil, orzul sa fie inmuiat si zdro-
bit, iar porumbul, mazarea si alte boabe, administrate sub forma de uruiala. Amestecurile de
concentrate sint cele mai indicate, ele eontin furaje variate, bogate in substante nutritive
necesare organismului, pe care iepurele le consuma cu multa pofta. In acest scop, pasta umeda
este de cea mai buna calitate (usor digestibila, se asimileaza bine si are mare efect in obtinerea
sporului de carne). Ea se pre-para din diferite amestecuri de concentrate: uruieli, faina de soia
sau de mazare, tariff, faina de carne, sroturi, faina de fin sau din cetina verde de brad, toate
bine omogenizate si umectate cu lapte tras, zer sau apa calda. In timpul ier-nii, pasta se
adminstreaza calda: cartofi fierti, la care se adauga tarite, sroturi, faina de carne sau de peste.
Pasta umeda nu trebuie sa fie prea apoasa. Calitatea amestecu-lui poate fi imbunatatita si prin
alte adaosuri: plante aro-mate, urzica tocata, ulei de peste si saruri minerale (creta furajera.
faina de case, praf de carbune si sare de buca-tarie). Sub aspect zooeconomic, furajele
combinate sau amestecurile complexe (concentrate obisnuite, reziduuri, adaosuri minerale,
vitamine, antibiotice etc.) reprezinta un factor de progres incontestabil si se bucura de o larga
raspindire in sectorul socialist. Amestecurile de furaje sint intocmite dupa retete stiintifice si
se prepara pe ca-le industrials sub forma varsata (in vrac), granulata sau brichetata.

Administrarea hranei
Cu cit hranirea iepurilor se face mai des, cu atit mai bine sint consumate furajele si resturile ce
ramin sint mai neinsemnate. De obicei, ratia zilnica se distribuie vara in trei tainuri si iarna
nuimai de doua ori pe zi. In crescatoriile personale, hrana se da vara in doua tainuri. Ratia
zilnica si tainurile se distribuie diferentiat, dupa starea fiziologica a iepurilor si dupa
activitatea lor periodica. Iepurii sint mult mai activi dimi-neata si noaptea, in timp ce in restul
zilei sint pasivi, dor— miteaza si se sperie la eel mai neinsemnat zgomot. Cresca— torul
trebuie sa tina seama de aceasta comportare specifica a iepurilor si la distribuirea tainurilor sa
caute sa dea con-centratele cind ei sint mai activi si consuma mai bine. De aceea, la
distribuirea ratiei in trei tainuri, este indicat sa se aplice schema urmatoare: Important este ca
tainurile sa fie date in fiecare zi la aceleasi ore. O atentie deosebita trebuie data, la distribuirea
ultimului tain format din concentrate, astfel ca hrana din timpul noptii sa fie substantiala si
iepurii sa poata consuma -mult in perioada cind sint eel mai activi. Femelelor in lactatie este
bine sa li se dea pasta umeda de trei ori pe zi si seara graunte (pe linga restul furajelor din
ratie: ierburi, fin, suculente etc.). In crescatoriile industriale, unde se urmareste intensificarea
productiei de ^carne, seara tirziu (la orele 21 —22) se da si al patrulea tain (indeosebi pentru
tineret si femelele in lactatie). Diferentierea administrarii ratiei zilnice este indicat a se face
chiar dupa pofta de mincare a iepurilor, reducindu-se tainul la cei care nu si-au consu-mat
toate furajele si suplimentind hrana celor care au con-sumat-o integral. Inainte de
administrarea hranei, vasele trebuie spalate si bine curatate, astfel ca furajele sa nu se puna
peste cele neconsumate si sa se altereze repede. Organismul iepure-lui este foarte sensibil si,
mai ales, vara furajele vechi si alterate ii produc tulburari digestive destul de grave. De
asemenea crescatorul trebuie sa dea o deosebita atentie schimbarii treptate a regimului de
hrana, adica trecerii lente de la regimul verde (vara-toamna) la eel uscat (iar- na) si invers.
Cind aceasta schimbare, ca si inlocuirea altor furaje se face brusc sau de la o zi la alta, iepurii
au de suferit, se imbolnavesc si deseori se intimpla sa-i gasim morti in boxa. Ca furaj bogat in
vitamine se da ovaz sau orz incol^it indeosebi pentru tineret.

Ingrasarea iepurilor
Carnea de iepure fiind foarte hranitoare, gustoasa si usor de digerat, se pune problema, ca
inainte de sacrifica-re, iepurii sa fie ingrasa^i. Aceasta operatiune se face vara si toamna pina
tirziu si se practica, de regula, la: iepurii scosi la reforma din efectivele matca; iepurii care nu
intrunesc insusirile rasei respective (in cazul crescatoriilor de reproductie); masculii castrati;
tineretul metis, chiar de la doua luni, bine dezvoltat, destinat obtinerii unei carni fragede si
gustoase, care su-pus unei cresteri fortate timp de o luna poate ajunge la circa 2 kg (broiler).
Durata ingrasarii este de 20 zile pentru iepurii adulti si de 30 zile pentru tineretul (broiler)
supus unui regim special de furajare. In perioada de ingrasare, la iepurii adulti se poate obtine
un spor de carne de 25—30% fata de greutatea ini^iala, iar la tineret, de 45—50%, obser-
vindu-se la exterior o rotunjire a corpului. Iepurii desti-nati ingrasarii sint cazati in loturi mici
(adulti cite 3 in boxa; tineri cite 5 in boxa), "dupa sex, greutate si starea de intretinere.
Adaposturile destinate efectivelor supuse ingrasarii se instaleaza in locuri izolate, sub
soproane semi-obscure si ferite de orice zgomot. In perioada de ingrasare nu se recomanda sa
se dea varza si ridichi, deoarece ele dau un gust neplacut carnii si produc diaree. In schimb,
ramurile verzi, frunzele si faina de brad dau carnii o aroma si gust placut, asemana-tor
vinatului. Raportul nutritiv trebuie sa fie larg (1:7—8) la iepurii adulti, fiindca furajele bogate
in hidrocarbonate (cartofi, uruieli, furaje verzi) indeplinesc la ingrasat rolu] principal; la
tineret, raportul nutritiv trebuie sa fie mij-lociu (1:4—5). Pentru iepurii cu greutatea corporaia
de 4 kg sint necesare 0,19—0,2 U.N. si 23—25 g P.D.; pentru tineret pasta umeda si grauntele
se dau la discretie. In hranirea iepurilor adulti, pe durata celor circa 20 zile de ingrasare se
disting doua etape: in prima se reduc usor fibroasele (finurilej si masa verde si se maresc con-
centratele, iar in etapa urmatoare se inlocuieste mai mult finul si masa verde cu concentrate
(in special uruiala de porumb), la care se adauga si plante aromate. La tinere-tul in virsta de
eel putin doua luni, bine dezvoltat, se ur-mareste ca, dupa o luna de ingrasare, sa se obtina
iepuri (broiler) de circa 2 kg, destinati pentru export. Furajarea broileri lor se face in conditii
cu totul speciale, administrin-du-li-se ratia de furaje in 5 tainuri, dintre care si in timpul noptii.
Ingrasarea se face pe baza de pasta umeda (cu zer sau lapte tras) de cea mai buna calitate
(cartofi fierti fara coaja 4- tarite de griu + faina de lucerna + faina de oase + sare). Restul
furajelor necesare cresterii si ingra-sarii rapide (fin, morcovi etc.) pot fi inlocuite cu furaje
granulate (la discretie). Prezentam in tabelul 9 citeva example de ratii furajere folosite in
perioada de ingrasare. lata, de exemplu, cum se poate repartiza intr-o zi hrana iepurilor pusi la
ingrasat: dimineata — cartofi fierti cu tari^e; la prinz ovaz boabe sau uruiala sub forma de
pasta umeda, porumb fiert sau mazare muiata cu tari^e etc.; la ora 16 — radacinoase cu plante
aromate; seara — ovaz sau alte graun^e; peste noapte se lasa la discrete fin sau ramuri verzi.